Romînia Liberă, iulie 1958 (Anul 16, nr. 4268-4294)

1958-07-01 / nr. 4268

Pag. 2-a E­ditura poli­tică a scos recent de sub tipar, în limbile­­ romînă şi maghia­ră un volum de studii critice des­pre „Sociologia burgheză din Romînia“ semnat prof. Gall Ernő. Cititorul specialist, dar­ şi nespecia­­list, care se adresează volumului „So­ciologia burgheză din România“ are posibilitatea să ia contact cu un mare număr, de probleme de sociologie mult dezbătute in ţara noastră intre, primul şi al doilea război mondial. Autorul oferă în capitolul întîi al lucrării sale o caracterizare a trăsă­turilor de bază ale sociologiei bur­gheze luate în ansamblul ei, acestea fiind: idealismul, incapacitatea de a dezvălui esenţa societăţii, negarea de către ea a legităţii dezvoltării sociale, partinitatea burgheză. Schiţînd condi­ţiile istorice ale apariţiei sociologiei burgheze şi a funcţiei sale apologetice, Gáli Ernő scrie pe deplin îndreptăţit: „De pe poziţia de clasă a burgheziei era imposibil să se creeze o ştiinţă socială cu valoare universală şi obiec­tivă, mai ales în momentul în care pe arena luptei sociale apărea proletaria­tul ideologiceşte înarmat. ...A apăra capitalismul sortit pieirii şi a crea în acelaşi timp o ştiinţă socială cu ca­racter universal obiectiv, constituie un non sens" (pag. 7). Adevărata ştiinţă despre societate, arata autorul in continuare — a fost creată de marxism, care, extinzînd ma­terialismul dialectic la studiul vieţii sociale — act revoluţionar în gindirea filozofică —, a despins din comple­xul relaţiilor sociale, relaţiile de pro­ducţie, ca relaţii determinante, a solu­ţionat pe deplin ştiinţific problema ro­lului maselor in istorie şi a rolului i­­deilor în dezvoltarea societăţii. Se impune semnalat faptul că inten­ţia autorului de a oferi, cu ajutorul­ primului capitol, un cadru mai larg lucrării, de a stabili legătura diferite­­lor curente de idei sociologice pourghe­­ze din ţară cu altele din străinătate, — nu a fost pe deplin realizată din două motive: 1) autorul n-a reuşit să facă o legătură organică intre primul capitol şi cele următoare: 2) autorul scapă cu desăvîrşire din vedere să se refere la curente din gindirea sociolo­gică europeană (narodnicismul şi re­formismul) a căror influenţă a fost puternic resimţită în ţara noastră în­tr-o anumită perioadă istorică. In schimb, autorul zăboveşte asupra unor teorii sociologice străine care,­e drept informează pe cititor, dar nu-1 ajută să înţeleagă mai bine anumite curen­­­­te sociologice romîneşti. Nu e greu de Despre o carte de critică marxistă a sociologiei burgheze *’ de presupus cît ar fi cîştigat lucrarea în nivel teoretic, combativitate şi eficien­ţă, dacă autorul, ţinînd cont că a­­cordă un capitol special reformismu­lui în Romînia, în care afirmă doar legătura acestuia cu reformismul in­ternaţional , ar fi dezvăluit încă din primul capitol esenţa antimarxistă şi rolul social-politic nefast al bernstei­­nismului şi kautskismului. Lucrarea ar fi putut astfel oferi cititorului din primul capitol elemente preţioase şi folositoare pentru lupta ideologică din zilele noastre, împotriva neobernstei­­nismului, împotriva revizionismului contemporan, care constituie in mo­mentul actual pericolul principal în mişcarea muncitorească internaţională. * Dezvăluirea bazei filozofice idealis­te, a caracterului neştiinţific, apolo­getic şi a funcţiei reacţionare înde­plinite de sociologia liberală a lui Şt. Zeletin şi de sociologia ţărănistă a lui Madgearu, Ene şi Motru — consti­tuie obiectivul, în bună parte atins, al capitolelor II şi III din carte. Este important că prin această analiză — care valorifică poziţia critică combati­va a P.C.R. faţă de sociologia bur­gheză — a fost pusa la îndem­ina unui Cerc larg de cititori o caracterizare m­arxist-leninistă sintetică a sociologiei liberale şi ţărăniste, la care se­ adaugă cea reformistă şi fascista. Intr-o for­mulare sintetică Gáli Ernő precizează scopul urmărit de sociologii şi econo­miştii burghezi, cărora li s-au alătu­rat sociologii reformişti, scop care constă in „negarea perspectivelor re­voluţionare înfăţişate maselor de Par­tidul Comunist Român, pe baza învă­ţăturii marxist-leniniste, şi înlocuirea acestor teze ştiinţifice, cu teoriile lor despre viabilitatea capitalismului ro­mân, despre caracterul progresist al acestuia, despre necesitatea păcii între clase" (pag. 50). Desigur că analiza făcută de autor va putea şi va trebui să fie adîncită şi lărgită de cercetările ulterioare, că­rora autorul le-a oferit jaloane pre­ţioase­Autorul „Sociologiei burgheze din România“ are grijă să trateze dife­­renţiat şcolile şi curentele sociologice burgheze din Romînia. Călăuzindu-se după învăţătura marxist-leninistă, autorul demonstrează convingător, am spune pe viu, că rezultatele pozitive parţiale obţinute de unii sociologi burghezi în anumite pe­rioade nu depăşesc limitele em­pirismului îngust, că condiţionarea lor de clasă îi împiedică să descopere legile obiective de dezvoltare a socie­tăţii. Pe această bază, autorul reuşeşte să aducă o contribuţie, demnă de a­­tenţie, la critica marxistă a sociolo­giei lui D. Gusti şi P. Andrei. Gáli Ernő demonstrează bazele i­­deatist-voluntariste şi limitele de cla­să ale sociologiei lui D. Gusti, precum şi strînsa lui legătură cu politica cercurilor reacţionare. Pe de altă par­­te Gáli Ernő subliniază acele elemen­te din metoda monografică a lui Gusti, care au o orientare realistă, fără să piardă din vedere concepţia generală idealist-voluntaristă a acestuia. Vor­bind despre legătura dintre sis­temul şi metoda lui Gusti, Gáli Ernő arată că „Deficienţele teore­­tice ale sociologiei lui Gusti îşi imprimă pecetea şi asupra meto­dei lui. Caracterul idealist volun­tarist al teoriilor sale, limitele şi conţinutul de clasă ale întregului său sistem, produce în mod inevitabil de­formări şi în metoda sa de cercetare. In ultima instanţă ele împiedică me­toda monografică a lui Gusti să devi­­nă cu adevărat un mijloc de cunoaş­tere a realităţii sociale“, (pag. 159). In continuare valorificînd critica făcută în revista „Era nouă“ şcolii monogra­fice, Gáli Ernő insistă asupra lipsuri­lor principale ale metodei monografice iniţiate de Gusti ( vezi pag. 161-167). Cu toate că în capitolul consacrat sociologiei lui Gusti, ca de altfel şi în cel consacrat lui Petre Andrei, răz­bate spiritul combativ, partinic al cri­ticii marxist-leniniste (vezi, de pildă, critica sistemului lui Gusti şi mai a­­les a legii paralelismului social), apar totuşi, în mod izolat, unele for­mulări şi expresii neclare, improprii, uneori nejustificat laudative (pag. 145, 159 şi 168) contrazise apoi prin alte formulări juste, lipsite de echi­voc. 1a volum, găsim un interesant stu­diu consacrat curentelor determinis­mului geografic (S. Mehedinţi), psihic (Motru, Mărgineanu, Draser etc.) şi biologic (I. Moldovan, G. Banu, O. Comşia, etc) .Autorul ajută pe cititor să seziseze esenţa idealistă, reacţio­­nară şi de a dreptul antiumană a a­­cestor curente precum şi — lucru deo­­sebit de important — rolul lor în spri­jinirea ideologică şi politică a fasci­zării ţării şi îm­pingerii ei în răz­boi. Gáli Ernő cri­tică cu ascuţime şi în mod ar­gumentat soolo­­gia fascistă din Romînia, îî stabileşte izvoarele teoretice şi precizează funcţia socială, profund reacţionară pe care ea a ju­cat-o. Urmărind evoluţia şi manifes­tările fascismului la noi nu numai pe plan teoretic ci şi pe plan politic-prac­­tic, autorul demască cu vigoare carac­terul antipopular şi antinaţional al malthusianismului, rasismului, etni­­cismului, etc. propagat de A. C. Cuza, M. Manoilescu, N. Crainic, N. Roşu, T. Brăileanu şi Indică rolul acestora în aservirea ţării imperialismului ger­man. Credem că lupta P.C.R. împotriva otrăvitei ideologii fasciste şi a politicii de fascizare a ţării — tratată cu totul fugitiv la tiflele capitolului — se cerea mai amplu şi mai convingător prezen­tată. Autorul avea, de asemenea po­sibilitatea să urmărească, fireşte pe scurt, activitatea duşmănoasă desfă­şurată împotriva Republicii Populare Române de unii „ideologi“ reformişti (S. Voinea), şi fascişti fugiţi peste ho­­tare unde s-au pus în solda imperia­liştilor. Capitolul ultim, consacrat sociolo­giei burgheze maghiare din Romînia, este scris cu competenţă. Ideile pre­­zentate în acest capitol stîrnesc inte­resul şi atenţia cititorului întrucît îi oferă o imagine ştiinţifică asupra ca­racteristicilor principale ale sociolo­giei burgheze maghiare din Transil­vania, a cărei funcție socială — ca arma în arsenalul ideologic al clase­lor dominante — a fost identică cu cea jucată de sociologia burgheză ro­­mâneasca. Lucrarea lui Gáli Ernő se înscrie pe linia realizării sarcinii trasate de Congresul al 11-lea al P.M.R. de a dezvălui caracterul neştiinţific, retro­grad al ideologiei burgheze şi repre­zintă una din primele încercări de critică marxistă a sociologiei burghe­ze din Romînia. După părerea noastră autorul „Sociologiei burgheze din Romînia“ nu trebuie să abandoneze interesanta sa carte — ci după un timp s-o reia și complectind-o, lărgindu-i cadrul și eliminîndu-i unele lipsuri, să ofere cititorilor un nou volum și mai valo­­ros. P. PINZARU *) Gáli Ernő — „Sociologia burgheză din Romînîa. Studii critice.“ — E.S.P.L.P. 191­8, 283 pag. * ★ Probleme ale sfaturilor populare împotriva abuzului de formularistică Este cunoscut faptul că evidenţa a­­duce reale servicii a întregii economii naţionale. Ea ajută la cunoaşterea realizărilor instituţiilor şi întreprinde­rilor, a întregii economii naţionale în ansamblu, la analizarea activităţii e­­conomice, la descoperirea deficienţelor existente precum şi a rezervelor in­terne pentru mai buna desfăşurare a activităţii productive. Dacă acestea sunt avantajele incon­testabile ale evidenţei, nu e mai puţin adevărat faptul că excesul de formu­lare statistice nu face altceva decit să încurce treaba, să înlocuiască munca concretă de teren cu una birocratică. Un recent raid întreprins de către organe competente a constatat la une­le sfaturi populare, pe lingă aspecte pozitive în acest domeniu și manifes­tări de birocratism, de formularistică excesivă. Deşi există un organ central de statistică care stabileşte (conform H.C.M. Nr. 711/1957) numărul de for­mulare necesare evidenţei pe diferite ramuri de activitate, o seamă de sfa­turi populare, raionale şi regionale, mai au încă pasiunea hîrţogăniei şi încalcă această hotărîre. La sfaturile populare raionale şi la cel regional IAŞI, de pildă, se folosesc în plus 24 de dări de seamă statistice, neapro­bate de Direcţia Centrală de Statisti­că. Aceste 24 de statistici, multiplica­te pentru fiecare operaţie în parte şi pentru fiecare comună, înseamnă zeci de formulare care răpesc ore multe de lucru celor care le întocmesc şi celor, care urmează să le consulte. O situaţie asemănătoare se petrece şi în regiunea BACAU, unde se cer ilegal 22 de dări de seamă statistice care dau loc la efectuarea de convor­biri telefonice care costă mulţi bani. Datorită unor asemenea practici bi­rocratice, un numeros personal este legat de birou, de mape voluminoase cu corespondenţă, fapt care-l sustrage de la principalele sarcini, de la con­ducerea concretă şi operativă a pro­blemelor. Şi mai grav este faptul că o serie de evidenţe improvizate se ţin paralel cu cele oficiale şi reclamă un volum important şi inutil de muncă. Din nou trebuie să spunem că asemenea practici se folosesc cel mai mult la sfaturile populare ale celor două re­giuni amintite. Astfel, secţiile de pla­nificare ale sfaturilor populare regio­nale BACĂU şi IAŞI cer numeroase situaţii care cuprind indicativi în pa­ralel cu cele solicitate de sfaturile populare raionale. Se cere de aseme­nea lunar de la întreprinderile econo­mice raionale situaţia planului de pro­ducţie pe ramură de activitate, a rea­lizării planului, a livrărilor, a reali­zării fondului de salarii, productivită­ţii muncii, cîştiguri medii, etc., deşi aceste situaţii statistice trebuie con­­­unicate trimestrial, aşa cum prevede otărîrea. Este clar că serviciile de planificare şi de contabilitate ale între­prinderilor economice respective, pre­cum și ale sfaturilor populare raiona­le sunt angrenate într-o muncă INU­TILA, COSTISITOARE și practic nu se mai pot ocupa de problemele urgen­te de zi cu zi. Dacă s-ar lua măcar măsuri de remediere a unor lipsuri care apar pe parcurs în procesul de producţie la întreprinderile econo­mice de către cei care examinează a­­semenea situaţii, ele şi-ar putea jus­tifica existenţa. Dar asemenea statis­tici sînt doar (dacă sînt) consultate şi atîta tot. Urmează aşezarea lor in dosare şi de aci se înmormîntează în cine ştie ce rafturi. Se mai pot înşira multe exemple de felul celor arătate mai sus şi din alte regiuni ca de pildă TIMIŞOARA, BAIA MARE ŞI ORADEA. Toate a­­cestea ne dovedesc că birocratismul, abuzul de formularistică, îşi mai gă­sesc destui adepţi şi că împotriva a­­cestor practici nu se acţionează încă cu suficientă tărie. In loc să-şi simpli­fice munca de birou pentru a putea ţine o legătură neîntreruptă cu tere­nul, sfaturile populare amintite se în­carcă singure cu o serie de munci inu­tile, îşi complică existenţa în formu­laristică şi în hîrţogăraie. INTENSIFICAREA LUPTEI ÎM­POTRIVA BIROCRATISMULUI ȘI FORMULĂRI STICH, RESPECTAREA CU RIGUROZITATE A HOTARÎRII CONSILIULUI DE MINISTRI DIN 1957 CU PRIVIRE LA DĂRILE DE SEAMA STATISTICE, TREBUIE SA SE ÎNSCRIE PRINTRE SARCINILE PRINCIPALE ALE COMITETELOR EXECUTIVE ALE SFATURILOR POPULARE. I­­FICIU D­istanţa care desparte teatrul isto­ric al lui Alecsiandri de teatrul is­toric­­al lui Brecht — distanţă la al cărei calcul spaţiul trebuie adău­gat timpului, numărînd, istoriceşte, a­­tit în ani cit şi în kilometri — este fără îndoială, imensă. A o parcurge — şi în definitiv nu numai pe aceasta, ci şi altele încă mai mari — dove­deşte pentru un teatru, considerat ca o făptură omogenă, dotată, într-o oa­recare măsură, cu o capacitate proprie, cu puteri şi limite aproape individuale, un foarte înaintat stadiu de dezvol­tare. Nu e loc de mirare ca Teatrul Na­ţional din Iaşi să fi ajuns în acest sta­diu, — căci e, pare-mi-se, cel mai vechi lăcaş de dramă din ţara noastră, lăcaş cu o istorie glorioasă, cu amintiri nemuritoare. Care este stratul cel mai dens al unui aşezămînt cultural cu un îndelungat trecut ? Tradiţia. Tradiţia este ceva foarte ciudat, care ţine de viaţă şi de moarte. O instituţie veche care n-are tra­diţie, este o Instituţie care n-a trăit. O instituţie care are numai tradiţie, este o instituţie care a murit. Are oare acest Teatru Naţional din Iaşi — pe care noi nu-l cunoaştem decît din spectacolele pe care le-a dat acum la Bucureşti, şi dintr-o m­ică seară petrecută în parte­rul său, la o reprezentaţie a Hoţilor lui Schiller, acum vreo cincisprezece ani,­­ are el o tradiţie teatrală, care să marcheze cu un­ semn distinctiv rea­lizările sale ? Iată ce ne-am întrebat cu mare curiozitate, iată de ce am ales să vedem, din întreg programul său, Mut­ter Courage şi Despot Vodă, adică ul­tima şi prima clipă din istoria sa, mo­mentul culturii universale noi şi mo­mentul culturii naţionale de început, identificînd această tradiţie, sub forma desigur a ceea ce se numeşte destul de vag stil tradiţional, am fi vrut să apre­ciem mai exact, dar să preţuim şi mai mult, valoarea capacităţii de înnoire, de racordare a fondului cuceririlor tre­cute la cerinţele actualităţii şi la perspectivele viitorului, căci o tradiţie care nu se înnoieşte cu îndrăzneală, sorbind setos din aceeaşi apă din care a sorbit şi pe vremea cînd nu era încă tradiţie, din apa prezentului istoric, este o rutină. Mărturisim că în privinţa stilului tradiţional, am rămas cel puţin cu o nedumerire şi ca o primă consecinţă, nu ştim dacă distanţa Alecsandri-Brecht, pe care am considerat-o pentru discuţie ca repre­zentând o întinsă fază de evoluţie, a fost străbătută din­spre primul spre al doilea, sau invers, ceea ce, evident, nu e deloc acelaşi lucru, cu alte cuvinte, nu ştim, nu se vede, dacă, abordîndu-l pe Brecht, trupa ieşeană o face de pe platforma solidă a unui număr de a­­chiziţii artistice proprii, sau, din con­tră, o face bîjbîind spre trecut, prin a­­proximări inspirate, iniţiindu-se direct şi spontan într-un domeniu nefamiliar. Căci rezultatul surprinzător al acestei seri e de a fi văzut un Despot Vodă mai stîngaci decît Mutter Courage, mai nesigur şi mai neînchegat. Nu că spectacolul nu ar fi original, şi că nu ar purta pecetea personalităţii, nu e a­­cesta cazul, absolut de loc. Dar n-am simţit nici o clipă vibrînd, larg şi mul­tilateral, acea sinteză armonioasă a unei şcoli proprii, îndelung încercată şi solidă, a unei biologii şi psihologii ma­ture şi substanţiale, manifestîndu-se în procesul de elaborare şi în acelaşi timp de asimilare, a unor valori noi... Nu e vorba aci, de concepţia şi ca­drul regizoral care sînt ale filmului şi care puteau crea anumite inhibiţii şi provoca stîngăcii unui ansamblu obişnuit şi convins cu altă manieră de joc. în orice cadru, în orice stil, e foarte straniu ca actorii Teatrului Na­­ţional din Iaşi să nu spună versurile, versurile lui Alecsandri, în mod per­fect. Ei debitează versul fără respectarea legilor declamaţiei , nu a acelei declamaţii care înseamnă sonoritate găunoasă, dilatare verboasă şi indiferentă şi despărţită de conţinut, formalism retoric, de a cărei îngrozi­toare, degenerată amintire, actorii pe bună dreptate se feresc, dar oare nu e singura şi adevărata declamaţie , ci a acelei declamaţii care caută să exprime elanul propriu al gîndirii poetice, care valorifică substanţa muzicală a unui limbaj specific ce nu se aseamănă şi nu se poate confunda, şi nici nu se poate amesteca, cu nici un alt limbaj — care astfel tinde spre o reliefare, spre o mo­numentalizare fluidă a conţinutului de idei, făcîndu-l convingător, de ne­uitat. Actorii Teatrului din Iaşi, ai teatrului care a fost leagănul poetic al „bardului“ înainte ca acesta să devină, la rîndul lui, tutorele şi itemtorul moral şi artistic al teatrului, actorii acestui teatru nu ştiu, ori au pierdut sim­ţul versului lui Alecsandri ? Iată ceva ciudat. Ei declamă versul după necesităţile exprimării îş? gîndirii •prozaice, siluiesc,. pr­inte-un »joc de ac­cente de o monotonie exasperantă, con­strucţia specifică pentru n d o converti îr. topica prozei, indiferemt te ritm, te rimă (care pentru a mai­­exista trebuie să aibă şansa de a coincide cu un efect vocal de o clipă), te pauză, te respira, ţie, la tot, îmi pare rău, dar în această direcţie au excelat actori cu renume nu numai local, ca St. Morcovescu-Telea­­jen (Moţoc), Const. Sava (Tomşa), Ion Lascăr (Laski), ca şi mai tinerii Gh. Aramă, George Macovei, Va­lentin Ionescu. Nu mai vorbesc despre femei, care sunt cu mult, cu mult mai jos. O să mi se spună că stilul decla­maţiei trebuie să urmeze neapărat sti­lul foarte moderniz­ant al regiei, dar ,e­u o să spun că putea fireşte să-l urmeze pe linia unei sinteze de fond, şi constituind o dominantă a lui. Şi am să mai spun că de altfel adaptarea e numai nega­tivă, căci stilul vechi exista din bel­şug, ca de pildă, în apropierea actori­lor de nampă pentru aeclamarea tira­delor, întorcînd spatele celorlalţi, ridi­­cînd dreapta în aer şi deschizînd larg gura, exact ca în Trubadurul, stil al cărui campion a fost, de pildă, Gh. Vrînceat­u (Spancioc), machiat şi peru­­cat exact ca un muşchetar francez, cu cuşmă. Nu e deci de mirare că inter­preţii mai tineri, începătorii, reduşi de altfel şi la un complex de inferioritate dramatică prin regie, nu au corespuns de loc, ca de pildă Carmen Barbu (Carmina), absolut insuficientă, Valea Marinescu (Rucsandra) şi Raluca Ste­­rian (Ana), care a făcut o atît de bună compoziţie comică în Mutter Cou­rage, şi care e, desigur, în general înclinată mai mult spre comedie. Dar o menţiune elogioasă merită I. Şubă, interpretul lui Ciubăr-Vodă. S­ă izolăm de restul ansamblului pe Dan Nasta, interpretul principal, şi, desigur, regizorul principal (alături de Emil Reus) şi să trecem cu el pe imaginea de ansamblu. Nu încape îndoială că spectacolul este, în sine, şi pe linia de care ne ocupăm acum, cu totul remarcabil. Am asistat la un Despot Vodă scos din ţîţînile străvechi, nu propriu zis dinamic, căci această calitate rămîne indestructibil legată de construcţia dramatică, dar fîlfîitor, alu­necos şi caleidoscopic, conceput şi rea­lizat după legile filmului. E un film a­­cest Despot, cu succesiunea lui de ta­blouri (şi chiar de decoruri) nume­roase, realizată prin autonomizarea sce­nelor şi ridicarea lor pe rangul de epi­soade izolate, prin ciuntirea fără milă a anumitor replici care depăşesc două, trei versuri, prin­ intervenţia neîncetată a vocilor şi sonorităţilor extrascenice, prin efectele de decor şi lumină, prin coloraţia violentă, prin jocul razelor, umbrelor şi penumbrelor, prin colosala importanţă dată scenelor mute, în mari sugestii plastice: avem o adevărată scenă a luminărilor aprinse de Despot în clipa căderii, şi multe altele asemănătoare, care ţin în­tr-un fel, şi de spectacolul grand-opera. Totul e viu, colorat şi impresionant, cu reducţiunea individului în silueta colo­sală a decorului, cu Despot care intră fugind şi răcnind, apărînd minuscul printr-o perdea imer­să, crescînd pe măsură ce, traversează scena pînă la rampă, — chilot bufant negru, spenţer roşu ca sîngele, cizme înalte gri-ver­­zui, siluetă suplă şi viril-graţioasă, — totul de modul cel mai Lawrence Olli­­vier, ajutat de decorurile foarte inspi­rate ale lui M. Marosin, şi aşa mai departe, cu împleticirile înnoit*Lun­­gate printre oameni şi obiecte de două ori mişcătoare (căci şi scena se învîrteşte), şi rămtnînd, în­­sfîrşit, frînt în jilţul domnesc întors cu spatele, lăsînd să se vadă numai profilul, printre speteze, ca într-un vitraliu medieval. Nu ştim dacă regia lui Dasi Nas­ta nu l-­a nedreptăţit pe actor, ale cării calităţi puteau în­frunta, mai direct şi mai pe seama pro­priilor sale­­puteri, sarcina rolului. Dan Niasta e un actor foarte interesant, plin de elan romantic, de graţie felină, plastic prin excelenţă, şi cu o mare ca­pacitate vocală şi melodică, ceea ce-l face să scoată strigăte de cel mai bun efect, în ciuda unei dicţiuni încă defec­­tuoase. El a făcut foarte multe efor­turi, şi cele mai multe izbutite, pentru a da o gamă sufletească variată, fas­cinantă eroului său. E cel mai intere­sant şi captivant Despot al ultimilor ani, şi va fi poate şi cel mai bun, dacă interpretarea acestui rol va de­veni o preocupare durabilă a carierei sale, şi nu un capriciu momentan. Dar încercarea sa de a psihologiza excesiv pe Despot, prin acea sonoră voce a conştiinţei care se aude răsu­­nînd din magnetofon (ah ! ce ne-am fi făcut fără magnetofon, părintele şi providenţa regiei modernei) în timp ce actorul dă numai măsura, — proce­deu luat tot din sfera filmului — nu are cred, nici o potrivire cu persona­jul, care e croit numai pe marea di­mensiune strălucitor-romantică. RADU POPESCU Cronica teatrală 4» DESPOT VODĂ ----------------------------- teatrul Naţional laţi — LA INSTITUTUL „CHIMIGAZ“ . La Institutul „Chimigaz“ din Mediaş se întreprind cercetări privind chimizarea gazului metan. In clişeu : O instalaţie de sinteză la care se fac actualmente probe tehnologice. Foto: A. CONSTANTINESCU Pomb­la libera / Yl'Cfre a rsnmMfi Intre locaţii şi preţ de cost Este curujscut faptul că sumele, uneori foarte mari, pe care între­prinderile le plătesc drept taxe de locaţie a vagoanelor C.F.R. majo­rează preţul de cost al produselor. Nu-i de mirare atunci că in ultima vreme, sezisate de această stare de lucruri, organele Ministerului In­dustriei Grele au luat o serie de măsuri pentru evitarea locaţiilor in întreprinderile tutelate. După măsuri au urmat şi rezul­tate. Combinatul metalurgic Reşiţa, vechi client al C.F.R.-ului în acea­stă direcţie, a izbutit să realizeze in primele patru luni ale anu­lui o economie de 53.680 vagoane-ore. De asemenea, alte întreprinderi cu trafic mare — „Griviţa"-Bucureşti, „Silica"-Turda, etc. — nu au plătit în această perioadă nici un fel de locaţie. Se pare însă că măsurile luate nu au peste tot aceeaşi eficacitate. Numai aşa se face că uzinele „O­­ţelul Roşu“ au plătit in această pe­rioadă drept locaţie 52.425 lei, fa­brica „Răsăritul“ 12.975 lei, uzinele „Mao Tze-dun" — 56.675 lei, „Fla­­căra"-Ploeşti 8.125 lei ş.a.m.d. De unde se vede că unele conduceri de întreprinderi nu se prea sinchi­sesc de sumele plătite pentru îmir­­zierile provocate în descărcarea va­goanelor. Cartea tehnică la locul de producţie! In ultimii ani, la noi In ţară s-au făcut mari eforturi pentru ridicarea nivelului tehnic al cadrelor de mun­citori şi tehnicieni. Printre altele trebuie remarcat efortul pozitiv al Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor şi al Institutului de documentare tehnică pentru a pune la dispoziţia oamenilor muncii cît mai multe cărţi şi reviste de specia­­litate, din ţară şi străinătate. Din păcate uneori, aceste eforturi sunt anihilate de inerţia şi nepăsarea unor birocraţi. In sectorul construc­ţiilor, bunăoară, publicaţiile de spe­cialitate se opresc la diferite direc­ţii şi trusturi, prea puţine dintre ele ajungind pe şantiere. De o aseme­nea situaţie ni s-au prins bunăoară unii tehnicieni de pe şantierul la­­minoarelor de tablă subţire de la Galaţi. Cei care au datoria şi interesul să fie la curent cu noutăţile şi pro­gresele tehnicii construcţiilor sunt, in primul lună, inginerii şi tehnicie­nii de execuţie. Este un lucru de care trebuie să ţină seama mai mult conducerile trusturilor de construc­ţii şi să procedeze astfel ca pabfi­­caţiile de specialitate să ajungă la locul de producţie. Borcane returnate In vederea sezonului de toamnă, fabricile de sticlărie produc diferite sortimente de borcane. Din pacate însă producţia unora nu este întot­deauna de calitate corespunzătoare. Recent I.C.R.M.-Bucureşti a fost ne­­voită să returneze fabricii Turda o cantitate de borcane de 5, 8, şi 10 litri care nu corespundeau SIES-u­­lui, fiind cu mult mai uşoare şi deci nerezistente, prezentind bule de aer, pietricele in sticlă, gura tăiată ne­regulat, etc. Aceleaşi defecte au prezentat şi unele transporturi de borcane sosite nu de mult de la fa­­brica „Bucureşti“ şi fabrica „Pra­hova“ — Ploeşti. Asta înseamnă pagube provocate de întreprinderile respective, prin rebuturile create, dar şi lip­sa din circuitul normal al pieţei a mii de borcane, cerute acum de cumpărători cu preocupări gospo­dăreşti. De ce n-ar fi şi fabricile a­­mintite animate de acelaşi simţ gos­­podăresc ? Iar proiectele... „Ce să facem, proiectele s-au făcut foarte tirziu“... Răspunsul a­­cesta l-am aflat de multe ori la în­trebările pe care le-am pus in legă­tură cu vreo construcţie neterminată la timp sau prost realizată. L-am­ primit şi la sfatul popular din Ga­laţi, in cazul casei de cultură din Tecuci, la Craiova, in cazul con­strucţiilor din gospodăriile colecti­ve din raionul Negarcea, la Bacău, in legătură cu faurica de cărămidă Călugăra şi cu casa de cultura din Român, la Cluj in cazul supraeta­jării blocului de pe str. Dr. Petru Groza nr. 2 şi... recent, la Cimpu­­lung. De anul trecut a început cons­trucţia unei case de cultură chiar in centrul oraşului. Au fost făcute o pane din lucrările de fundaţie, iar cînd treburile erau mai m­­toi s-a observat că proiectul trimis de institutul regiorial de proipctare din Piteşti e necorespunzător. Lucrări­le au fost sistate în noiembrie 1957. A venit vara anului 1958 şi lo­­cuitorii Câmpulungului n-au avut bucuria să vizioneze un spectacol de teatru sau cinema in noua casă de cultură. Sfătul popular al ora­şului Cimpulung spune că noul proiect pe care l-au cerut celor de la Institutul regional de proiecta­re din Piteşti este prea scump, a­­ceştia din urmă oferă, in loc, un proiect tip care nu corespunde ce­rinţelor oraşului iar, cetăţenii aş­teaptă... Nu s-ar putea ca povestea aceasta ca proiectele să nu mai fie nici la Cimpulung şi nici în altă parte a ţării, un leit-motiv al condiţiilor obiective care împiedică realizarea unor construcţii ? Mărfi 1 Iulie 19SS — nr. 4?S9 „CUPA­R P.R.“ LA FOTBAL Ştiinţa s-a calificat greu dar sigur... Nici una dintre echipele noastre nu a avut un program atît de încăr­cat ca acela al Ştiinţei Timişoara, în acest sfirşit de sezon fotbalistic. De aceea, este bine că conducerea tehni­că a clubului timişorean a avut cu­rajul să folosească intr-un joc deci­siv, ca acela de duminică, din Capi­tala, cu Steagul Roşu (Oraşul Stalin) contînd pentru semifinalele „Cupei R.P.R.“ aproape toţi jucătorii de re­zervă de care dispune. Aceştia, mai odihniţi, au făcut ţaţă cu succes sar­­cinei de a duce echipa în finală. Trebuie să arătăm însă că această sarcină le-a fost mult uşurată de concertarea sub aşteptări a adversa­rului. Am scontat din partea echipei din Oraşul Klajin mai multă vivaci­tate, folosirea cu mai multă convin­gere a armelor sale caracteristice , jocul rapid, bazat pe pătrunderea celor două extreme, David şi Haşoti. Lipsa lui Fusulan din linia de atac şi prezenţa unui Preca greoi, neinspi­rat şi pare-se cu o gleznă şubrezită, a anulat randamentul echipei de la poalele Tîmpei cel puţin 75 de mi­nute de joc. In aceste condiţii, Ştiin­ţa, care a desfăşurat un joc cu pase scurte de astă dată, şi cu incursiuni destul de clare, în care elementul cel mai orientat şi mai lucid a fost Că­­dariu (de altfel şi autorul celor trei goluri ale echipei sale, min. 8, 33 şi 64), a obţinut o victorie meritată. Spre sfîrşitul partidei învinşii au avut o perioadă de dominare persistentă, în răstimpul căreia au înscris de două ori, prin Szigeti (min. 69) şi David (min. 90). Şi cu asta, Ştiinţa s-a cali­ficat pentru finală. ST. RADU .. Iar Progresul este din nou gata pentru replică La Oraşul Stalin, Progresul Bucu­reşti şi-a asigurat uşor calificarea în finala dispunînd de C.S. Oradea cu 4-0. Tripleta învingătorilor Mateianu, O­­zon şi Smărandescu, a excelat. Progresul a folosit formaţia care a dispus recent cu 7-0 de Ştiinţa Timi­şoara. O MARE PERFORMANŢA Şapte titluri europene cucerite de sportivii noştri Campionatele europene de tenis de masă pentru juniori, desfăşurate în Suedia, ,la Falkenburg, s-au soldat cu un strălucit succes al reprezentanţi­lor ţării noastre, care au cucerit toate cele şapte titluri puse în joc, după cum urmează : Simplu juniori: G­n. Cobîrzan ; simplu junioare: Maria Go­­lopenţa; dublu fete : Maria Golopen­­ţa, Mariana Barasch ; dublu băieţi: Gh. Cobîrzan, Radu Negulescu ; dublu mixt : Maria Golopenţa, Gh. Cobîrzan; echipe băieţi (finala) : R.P.R.—Aus­tria 5—1; echipe fete: R.P.R.—Sue­dia 3—0. Felicitînd noii campioni pentru per­formanțele dobifidite, ce se resfrîng din plin asupra tenisului nostru de masă, le solicităm o muncă și mai perseverentă în pregătirea lor viitoa­re, pentru ca ureînd pe treptele măe­­striei să asigure te înalt nivel „schim­bul de mime“ al actualilor, noştri ju­cători fruntaşi. Primii învingători Duminică, la poligonul Tunari, au fost desemnaţi primii învingători ai Campionatelor internaţionale de tir ale R.P.R.: H. Herşcovici — R.P.R. (proba combinată) şi Boris Krcheli — U.R.S.S. (pistol precizie). In ziua a doua a luat sfirşit proba de armă liberă calibru redus 3 X 40 focuri. Victoria a revenit trăgătorului sovietic M. Niazov. Pe locurile Tr­Brazilia a cucerit titlul de campi­oană mondială la fotbal, cu autorita­tea mărturisită în aproape unanimi­tatea partidelor susţinute în cadrul competiţiei desfăşurate în Suedia. In finală, jucată duminică la Stockholm, Brazilia a învins, cu categoricul scor de 5—2, formaţia echipei gazdă . Un gol şi acela din „11 metri“ a adus titlul de campioană republicană la juniori (fotbal) echipei arădene U.T.A. Finala, disputată în compania echi­pei bucureştene Dinamo, a oferit—du­minică — un excelent spectacol pe • La Zagreb, C. Grecescu a ob­­­­­ţinut victoria în proba de 3.000 m.,­­ disputată în cadrul concursului in­i­­ternaţional din localitate. In acelaşi­­ concurs, alt atlet român Zoltán J. Vámos a ocupat locul II la 800 m., după Depasiias (Grecia). • Echipa de fotbal Jiul Petro­­f­­ani și-a început turneul în R.P.­­ Bulgaria, jucînd duminică te ori a­­l lui Tolbuhin cu echipa locală Do­­­­brogea. Intîlnirea a luat sfirșit cu un rezultat de egalitate 0—0. • Continuîndu-și turneul în R.S.S. Lituaniană echipei­ romî­mătoare s-au clasat H. Herşcovici (R. P. Romînă), I. Holup (R. P. Un­gară), I. Sîrbu (R. P. Romînă). La pistol viteză, după prima man­şă conduce Haidurov (U.R.S.S.), ur­mat de Petrescu şi Cochiliţă (R. P. Romînă). In proba de talere, după 2 zile de întreceri, primul loc este deţinut de maghiarul I. Vary. Campionatele continuă, neînvinsă pînă atunci în acest cam­pionat. Se cuvine subliniată şi victoria Franţei asupra R. F. Germane, cu sco­rul de 6—3, in partida pentru locu­rile 3 şi 4 ale campionatului, ca şi performanţa atacantului francez Fon­taine — primul pe lista golgeterilor — care în această întîlnire a înscris patru goluri, stadionul Republicii din Capitală, do­vedind totodată prezenţa în aceste echipe a unor jucători care vor putea face faţă cu cinste în formaţiile pri­me. Bine­înţeles, dacă... li se vor a­­corda prilejul şi încrederea respectiva. U.T.A., de pildă, ar putea să proce­deze aşa chiar din toamnă. Peşti de baschet au evoluat la J Kaunas. Echipa femenină, „Cons-­­ tructorul“-Bucureşti a întrecut cu­­ 43—42 cunoscuta formaţie Jaigiris.­­ Intîlnirea dintre echipele m­ascu- J line Jaigiris Kaunas şi selecţionata J Bucureştiului s-a terminat cu sco- \ rul de 82—70 în favoarea jucăto-­­ rilor sovietici. a Portisch (R.P. Ungară) a cî- j ştigat, cu 9 '­, puncte, turneul in- J ternaţional de şah de la Balaton- J fiired, unde dr. O. Traianescu a o- j cupat locul 5—6 (la egalitate cu­­ Barcza) cu 6 puncte. Brazilia a avut ultimul cuvînt U. T. A—o campioană republicană merituoasă P­E SCURT ~—­

Next