Romînia Liberă, iulie 1958 (Anul 16, nr. 4268-4294)
1958-07-01 / nr. 4268
Pag. 2-a Editura politică a scos recent de sub tipar, în limbile romînă şi maghiară un volum de studii critice despre „Sociologia burgheză din Romînia“ semnat prof. Gall Ernő. Cititorul specialist, dar şi nespecialist, care se adresează volumului „Sociologia burgheză din România“ are posibilitatea să ia contact cu un mare număr, de probleme de sociologie mult dezbătute in ţara noastră intre, primul şi al doilea război mondial. Autorul oferă în capitolul întîi al lucrării sale o caracterizare a trăsăturilor de bază ale sociologiei burgheze luate în ansamblul ei, acestea fiind: idealismul, incapacitatea de a dezvălui esenţa societăţii, negarea de către ea a legităţii dezvoltării sociale, partinitatea burgheză. Schiţînd condiţiile istorice ale apariţiei sociologiei burgheze şi a funcţiei sale apologetice, Gáli Ernő scrie pe deplin îndreptăţit: „De pe poziţia de clasă a burgheziei era imposibil să se creeze o ştiinţă socială cu valoare universală şi obiectivă, mai ales în momentul în care pe arena luptei sociale apărea proletariatul ideologiceşte înarmat. ...A apăra capitalismul sortit pieirii şi a crea în acelaşi timp o ştiinţă socială cu caracter universal obiectiv, constituie un non sens" (pag. 7). Adevărata ştiinţă despre societate, arata autorul in continuare — a fost creată de marxism, care, extinzînd materialismul dialectic la studiul vieţii sociale — act revoluţionar în gindirea filozofică —, a despins din complexul relaţiilor sociale, relaţiile de producţie, ca relaţii determinante, a soluţionat pe deplin ştiinţific problema rolului maselor in istorie şi a rolului ideilor în dezvoltarea societăţii. Se impune semnalat faptul că intenţia autorului de a oferi, cu ajutorul primului capitol, un cadru mai larg lucrării, de a stabili legătura diferitelor curente de idei sociologice pourgheze din ţară cu altele din străinătate, — nu a fost pe deplin realizată din două motive: 1) autorul n-a reuşit să facă o legătură organică intre primul capitol şi cele următoare: 2) autorul scapă cu desăvîrşire din vedere să se refere la curente din gindirea sociologică europeană (narodnicismul şi reformismul) a căror influenţă a fost puternic resimţită în ţara noastră într-o anumită perioadă istorică. In schimb, autorul zăboveşte asupra unor teorii sociologice străine care,e drept informează pe cititor, dar nu-1 ajută să înţeleagă mai bine anumite curente sociologice romîneşti. Nu e greu de Despre o carte de critică marxistă a sociologiei burgheze *’ de presupus cît ar fi cîştigat lucrarea în nivel teoretic, combativitate şi eficienţă, dacă autorul, ţinînd cont că acordă un capitol special reformismului în Romînia, în care afirmă doar legătura acestuia cu reformismul internaţional , ar fi dezvăluit încă din primul capitol esenţa antimarxistă şi rolul social-politic nefast al bernsteinismului şi kautskismului. Lucrarea ar fi putut astfel oferi cititorului din primul capitol elemente preţioase şi folositoare pentru lupta ideologică din zilele noastre, împotriva neobernsteinismului, împotriva revizionismului contemporan, care constituie in momentul actual pericolul principal în mişcarea muncitorească internaţională. * Dezvăluirea bazei filozofice idealiste, a caracterului neştiinţific, apologetic şi a funcţiei reacţionare îndeplinite de sociologia liberală a lui Şt. Zeletin şi de sociologia ţărănistă a lui Madgearu, Ene şi Motru — constituie obiectivul, în bună parte atins, al capitolelor II şi III din carte. Este important că prin această analiză — care valorifică poziţia critică combativa a P.C.R. faţă de sociologia burgheză — a fost pusa la îndemina unui Cerc larg de cititori o caracterizare marxist-leninistă sintetică a sociologiei liberale şi ţărăniste, la care se adaugă cea reformistă şi fascista. Intr-o formulare sintetică Gáli Ernő precizează scopul urmărit de sociologii şi economiştii burghezi, cărora li s-au alăturat sociologii reformişti, scop care constă in „negarea perspectivelor revoluţionare înfăţişate maselor de Partidul Comunist Român, pe baza învăţăturii marxist-leniniste, şi înlocuirea acestor teze ştiinţifice, cu teoriile lor despre viabilitatea capitalismului român, despre caracterul progresist al acestuia, despre necesitatea păcii între clase" (pag. 50). Desigur că analiza făcută de autor va putea şi va trebui să fie adîncită şi lărgită de cercetările ulterioare, cărora autorul le-a oferit jaloane preţioaseAutorul „Sociologiei burgheze din România“ are grijă să trateze diferenţiat şcolile şi curentele sociologice burgheze din Romînia. Călăuzindu-se după învăţătura marxist-leninistă, autorul demonstrează convingător, am spune pe viu, că rezultatele pozitive parţiale obţinute de unii sociologi burghezi în anumite perioade nu depăşesc limitele empirismului îngust, că condiţionarea lor de clasă îi împiedică să descopere legile obiective de dezvoltare a societăţii. Pe această bază, autorul reuşeşte să aducă o contribuţie, demnă de atenţie, la critica marxistă a sociologiei lui D. Gusti şi P. Andrei. Gáli Ernő demonstrează bazele ideatist-voluntariste şi limitele de clasă ale sociologiei lui D. Gusti, precum şi strînsa lui legătură cu politica cercurilor reacţionare. Pe de altă parte Gáli Ernő subliniază acele elemente din metoda monografică a lui Gusti, care au o orientare realistă, fără să piardă din vedere concepţia generală idealist-voluntaristă a acestuia. Vorbind despre legătura dintre sistemul şi metoda lui Gusti, Gáli Ernő arată că „Deficienţele teoretice ale sociologiei lui Gusti îşi imprimă pecetea şi asupra metodei lui. Caracterul idealist voluntarist al teoriilor sale, limitele şi conţinutul de clasă ale întregului său sistem, produce în mod inevitabil deformări şi în metoda sa de cercetare. In ultima instanţă ele împiedică metoda monografică a lui Gusti să devină cu adevărat un mijloc de cunoaştere a realităţii sociale“, (pag. 159). In continuare valorificînd critica făcută în revista „Era nouă“ şcolii monografice, Gáli Ernő insistă asupra lipsurilor principale ale metodei monografice iniţiate de Gusti ( vezi pag. 161-167). Cu toate că în capitolul consacrat sociologiei lui Gusti, ca de altfel şi în cel consacrat lui Petre Andrei, răzbate spiritul combativ, partinic al criticii marxist-leniniste (vezi, de pildă, critica sistemului lui Gusti şi mai ales a legii paralelismului social), apar totuşi, în mod izolat, unele formulări şi expresii neclare, improprii, uneori nejustificat laudative (pag. 145, 159 şi 168) contrazise apoi prin alte formulări juste, lipsite de echivoc. 1a volum, găsim un interesant studiu consacrat curentelor determinismului geografic (S. Mehedinţi), psihic (Motru, Mărgineanu, Draser etc.) şi biologic (I. Moldovan, G. Banu, O. Comşia, etc) .Autorul ajută pe cititor să seziseze esenţa idealistă, reacţionară şi de a dreptul antiumană a acestor curente precum şi — lucru deosebit de important — rolul lor în sprijinirea ideologică şi politică a fascizării ţării şi împingerii ei în război. Gáli Ernő critică cu ascuţime şi în mod argumentat soologia fascistă din Romînia, îî stabileşte izvoarele teoretice şi precizează funcţia socială, profund reacţionară pe care ea a jucat-o. Urmărind evoluţia şi manifestările fascismului la noi nu numai pe plan teoretic ci şi pe plan politic-practic, autorul demască cu vigoare caracterul antipopular şi antinaţional al malthusianismului, rasismului, etnicismului, etc. propagat de A. C. Cuza, M. Manoilescu, N. Crainic, N. Roşu, T. Brăileanu şi Indică rolul acestora în aservirea ţării imperialismului german. Credem că lupta P.C.R. împotriva otrăvitei ideologii fasciste şi a politicii de fascizare a ţării — tratată cu totul fugitiv la tiflele capitolului — se cerea mai amplu şi mai convingător prezentată. Autorul avea, de asemenea posibilitatea să urmărească, fireşte pe scurt, activitatea duşmănoasă desfăşurată împotriva Republicii Populare Române de unii „ideologi“ reformişti (S. Voinea), şi fascişti fugiţi peste hotare unde s-au pus în solda imperialiştilor. Capitolul ultim, consacrat sociologiei burgheze maghiare din Romînia, este scris cu competenţă. Ideile prezentate în acest capitol stîrnesc interesul şi atenţia cititorului întrucît îi oferă o imagine ştiinţifică asupra caracteristicilor principale ale sociologiei burgheze maghiare din Transilvania, a cărei funcție socială — ca arma în arsenalul ideologic al claselor dominante — a fost identică cu cea jucată de sociologia burgheză româneasca. Lucrarea lui Gáli Ernő se înscrie pe linia realizării sarcinii trasate de Congresul al 11-lea al P.M.R. de a dezvălui caracterul neştiinţific, retrograd al ideologiei burgheze şi reprezintă una din primele încercări de critică marxistă a sociologiei burgheze din Romînia. După părerea noastră autorul „Sociologiei burgheze din Romînia“ nu trebuie să abandoneze interesanta sa carte — ci după un timp s-o reia și complectind-o, lărgindu-i cadrul și eliminîndu-i unele lipsuri, să ofere cititorilor un nou volum și mai valoros. P. PINZARU *) Gáli Ernő — „Sociologia burgheză din Romînîa. Studii critice.“ — E.S.P.L.P. 1918, 283 pag. * ★ Probleme ale sfaturilor populare împotriva abuzului de formularistică Este cunoscut faptul că evidenţa aduce reale servicii a întregii economii naţionale. Ea ajută la cunoaşterea realizărilor instituţiilor şi întreprinderilor, a întregii economii naţionale în ansamblu, la analizarea activităţii economice, la descoperirea deficienţelor existente precum şi a rezervelor interne pentru mai buna desfăşurare a activităţii productive. Dacă acestea sunt avantajele incontestabile ale evidenţei, nu e mai puţin adevărat faptul că excesul de formulare statistice nu face altceva decit să încurce treaba, să înlocuiască munca concretă de teren cu una birocratică. Un recent raid întreprins de către organe competente a constatat la unele sfaturi populare, pe lingă aspecte pozitive în acest domeniu și manifestări de birocratism, de formularistică excesivă. Deşi există un organ central de statistică care stabileşte (conform H.C.M. Nr. 711/1957) numărul de formulare necesare evidenţei pe diferite ramuri de activitate, o seamă de sfaturi populare, raionale şi regionale, mai au încă pasiunea hîrţogăniei şi încalcă această hotărîre. La sfaturile populare raionale şi la cel regional IAŞI, de pildă, se folosesc în plus 24 de dări de seamă statistice, neaprobate de Direcţia Centrală de Statistică. Aceste 24 de statistici, multiplicate pentru fiecare operaţie în parte şi pentru fiecare comună, înseamnă zeci de formulare care răpesc ore multe de lucru celor care le întocmesc şi celor, care urmează să le consulte. O situaţie asemănătoare se petrece şi în regiunea BACAU, unde se cer ilegal 22 de dări de seamă statistice care dau loc la efectuarea de convorbiri telefonice care costă mulţi bani. Datorită unor asemenea practici birocratice, un numeros personal este legat de birou, de mape voluminoase cu corespondenţă, fapt care-l sustrage de la principalele sarcini, de la conducerea concretă şi operativă a problemelor. Şi mai grav este faptul că o serie de evidenţe improvizate se ţin paralel cu cele oficiale şi reclamă un volum important şi inutil de muncă. Din nou trebuie să spunem că asemenea practici se folosesc cel mai mult la sfaturile populare ale celor două regiuni amintite. Astfel, secţiile de planificare ale sfaturilor populare regionale BACĂU şi IAŞI cer numeroase situaţii care cuprind indicativi în paralel cu cele solicitate de sfaturile populare raionale. Se cere de asemenea lunar de la întreprinderile economice raionale situaţia planului de producţie pe ramură de activitate, a realizării planului, a livrărilor, a realizării fondului de salarii, productivităţii muncii, cîştiguri medii, etc., deşi aceste situaţii statistice trebuie conunicate trimestrial, aşa cum prevede otărîrea. Este clar că serviciile de planificare şi de contabilitate ale întreprinderilor economice respective, precum și ale sfaturilor populare raionale sunt angrenate într-o muncă INUTILA, COSTISITOARE și practic nu se mai pot ocupa de problemele urgente de zi cu zi. Dacă s-ar lua măcar măsuri de remediere a unor lipsuri care apar pe parcurs în procesul de producţie la întreprinderile economice de către cei care examinează asemenea situaţii, ele şi-ar putea justifica existenţa. Dar asemenea statistici sînt doar (dacă sînt) consultate şi atîta tot. Urmează aşezarea lor in dosare şi de aci se înmormîntează în cine ştie ce rafturi. Se mai pot înşira multe exemple de felul celor arătate mai sus şi din alte regiuni ca de pildă TIMIŞOARA, BAIA MARE ŞI ORADEA. Toate acestea ne dovedesc că birocratismul, abuzul de formularistică, îşi mai găsesc destui adepţi şi că împotriva acestor practici nu se acţionează încă cu suficientă tărie. In loc să-şi simplifice munca de birou pentru a putea ţine o legătură neîntreruptă cu terenul, sfaturile populare amintite se încarcă singure cu o serie de munci inutile, îşi complică existenţa în formularistică şi în hîrţogăraie. INTENSIFICAREA LUPTEI ÎMPOTRIVA BIROCRATISMULUI ȘI FORMULĂRI STICH, RESPECTAREA CU RIGUROZITATE A HOTARÎRII CONSILIULUI DE MINISTRI DIN 1957 CU PRIVIRE LA DĂRILE DE SEAMA STATISTICE, TREBUIE SA SE ÎNSCRIE PRINTRE SARCINILE PRINCIPALE ALE COMITETELOR EXECUTIVE ALE SFATURILOR POPULARE. IFICIU Distanţa care desparte teatrul istoric al lui Alecsiandri de teatrul istorical lui Brecht — distanţă la al cărei calcul spaţiul trebuie adăugat timpului, numărînd, istoriceşte, atit în ani cit şi în kilometri — este fără îndoială, imensă. A o parcurge — şi în definitiv nu numai pe aceasta, ci şi altele încă mai mari — dovedeşte pentru un teatru, considerat ca o făptură omogenă, dotată, într-o oarecare măsură, cu o capacitate proprie, cu puteri şi limite aproape individuale, un foarte înaintat stadiu de dezvoltare. Nu e loc de mirare ca Teatrul Naţional din Iaşi să fi ajuns în acest stadiu, — căci e, pare-mi-se, cel mai vechi lăcaş de dramă din ţara noastră, lăcaş cu o istorie glorioasă, cu amintiri nemuritoare. Care este stratul cel mai dens al unui aşezămînt cultural cu un îndelungat trecut ? Tradiţia. Tradiţia este ceva foarte ciudat, care ţine de viaţă şi de moarte. O instituţie veche care n-are tradiţie, este o Instituţie care n-a trăit. O instituţie care are numai tradiţie, este o instituţie care a murit. Are oare acest Teatru Naţional din Iaşi — pe care noi nu-l cunoaştem decît din spectacolele pe care le-a dat acum la Bucureşti, şi dintr-o mică seară petrecută în parterul său, la o reprezentaţie a Hoţilor lui Schiller, acum vreo cincisprezece ani, are el o tradiţie teatrală, care să marcheze cu un semn distinctiv realizările sale ? Iată ce ne-am întrebat cu mare curiozitate, iată de ce am ales să vedem, din întreg programul său, Mutter Courage şi Despot Vodă, adică ultima şi prima clipă din istoria sa, momentul culturii universale noi şi momentul culturii naţionale de început, identificînd această tradiţie, sub forma desigur a ceea ce se numeşte destul de vag stil tradiţional, am fi vrut să apreciem mai exact, dar să preţuim şi mai mult, valoarea capacităţii de înnoire, de racordare a fondului cuceririlor trecute la cerinţele actualităţii şi la perspectivele viitorului, căci o tradiţie care nu se înnoieşte cu îndrăzneală, sorbind setos din aceeaşi apă din care a sorbit şi pe vremea cînd nu era încă tradiţie, din apa prezentului istoric, este o rutină. Mărturisim că în privinţa stilului tradiţional, am rămas cel puţin cu o nedumerire şi ca o primă consecinţă, nu ştim dacă distanţa Alecsandri-Brecht, pe care am considerat-o pentru discuţie ca reprezentând o întinsă fază de evoluţie, a fost străbătută dinspre primul spre al doilea, sau invers, ceea ce, evident, nu e deloc acelaşi lucru, cu alte cuvinte, nu ştim, nu se vede, dacă, abordîndu-l pe Brecht, trupa ieşeană o face de pe platforma solidă a unui număr de achiziţii artistice proprii, sau, din contră, o face bîjbîind spre trecut, prin aproximări inspirate, iniţiindu-se direct şi spontan într-un domeniu nefamiliar. Căci rezultatul surprinzător al acestei seri e de a fi văzut un Despot Vodă mai stîngaci decît Mutter Courage, mai nesigur şi mai neînchegat. Nu că spectacolul nu ar fi original, şi că nu ar purta pecetea personalităţii, nu e acesta cazul, absolut de loc. Dar n-am simţit nici o clipă vibrînd, larg şi multilateral, acea sinteză armonioasă a unei şcoli proprii, îndelung încercată şi solidă, a unei biologii şi psihologii mature şi substanţiale, manifestîndu-se în procesul de elaborare şi în acelaşi timp de asimilare, a unor valori noi... Nu e vorba aci, de concepţia şi cadrul regizoral care sînt ale filmului şi care puteau crea anumite inhibiţii şi provoca stîngăcii unui ansamblu obişnuit şi convins cu altă manieră de joc. în orice cadru, în orice stil, e foarte straniu ca actorii Teatrului Naţional din Iaşi să nu spună versurile, versurile lui Alecsandri, în mod perfect. Ei debitează versul fără respectarea legilor declamaţiei , nu a acelei declamaţii care înseamnă sonoritate găunoasă, dilatare verboasă şi indiferentă şi despărţită de conţinut, formalism retoric, de a cărei îngrozitoare, degenerată amintire, actorii pe bună dreptate se feresc, dar oare nu e singura şi adevărata declamaţie , ci a acelei declamaţii care caută să exprime elanul propriu al gîndirii poetice, care valorifică substanţa muzicală a unui limbaj specific ce nu se aseamănă şi nu se poate confunda, şi nici nu se poate amesteca, cu nici un alt limbaj — care astfel tinde spre o reliefare, spre o monumentalizare fluidă a conţinutului de idei, făcîndu-l convingător, de neuitat. Actorii Teatrului din Iaşi, ai teatrului care a fost leagănul poetic al „bardului“ înainte ca acesta să devină, la rîndul lui, tutorele şi itemtorul moral şi artistic al teatrului, actorii acestui teatru nu ştiu, ori au pierdut simţul versului lui Alecsandri ? Iată ceva ciudat. Ei declamă versul după necesităţile exprimării îş? gîndirii •prozaice, siluiesc,. printe-un »joc de accente de o monotonie exasperantă, construcţia specifică pentru n d o converti îr. topica prozei, indiferemt te ritm, te rimă (care pentru a maiexista trebuie să aibă şansa de a coincide cu un efect vocal de o clipă), te pauză, te respira, ţie, la tot, îmi pare rău, dar în această direcţie au excelat actori cu renume nu numai local, ca St. Morcovescu-Teleajen (Moţoc), Const. Sava (Tomşa), Ion Lascăr (Laski), ca şi mai tinerii Gh. Aramă, George Macovei, Valentin Ionescu. Nu mai vorbesc despre femei, care sunt cu mult, cu mult mai jos. O să mi se spună că stilul declamaţiei trebuie să urmeze neapărat stilul foarte modernizant al regiei, dar ,eu o să spun că putea fireşte să-l urmeze pe linia unei sinteze de fond, şi constituind o dominantă a lui. Şi am să mai spun că de altfel adaptarea e numai negativă, căci stilul vechi exista din belşug, ca de pildă, în apropierea actorilor de nampă pentru aeclamarea tiradelor, întorcînd spatele celorlalţi, ridicînd dreapta în aer şi deschizînd larg gura, exact ca în Trubadurul, stil al cărui campion a fost, de pildă, Gh. Vrînceatu (Spancioc), machiat şi perucat exact ca un muşchetar francez, cu cuşmă. Nu e deci de mirare că interpreţii mai tineri, începătorii, reduşi de altfel şi la un complex de inferioritate dramatică prin regie, nu au corespuns de loc, ca de pildă Carmen Barbu (Carmina), absolut insuficientă, Valea Marinescu (Rucsandra) şi Raluca Sterian (Ana), care a făcut o atît de bună compoziţie comică în Mutter Courage, şi care e, desigur, în general înclinată mai mult spre comedie. Dar o menţiune elogioasă merită I. Şubă, interpretul lui Ciubăr-Vodă. Să izolăm de restul ansamblului pe Dan Nasta, interpretul principal, şi, desigur, regizorul principal (alături de Emil Reus) şi să trecem cu el pe imaginea de ansamblu. Nu încape îndoială că spectacolul este, în sine, şi pe linia de care ne ocupăm acum, cu totul remarcabil. Am asistat la un Despot Vodă scos din ţîţînile străvechi, nu propriu zis dinamic, căci această calitate rămîne indestructibil legată de construcţia dramatică, dar fîlfîitor, alunecos şi caleidoscopic, conceput şi realizat după legile filmului. E un film acest Despot, cu succesiunea lui de tablouri (şi chiar de decoruri) numeroase, realizată prin autonomizarea scenelor şi ridicarea lor pe rangul de episoade izolate, prin ciuntirea fără milă a anumitor replici care depăşesc două, trei versuri, prin intervenţia neîncetată a vocilor şi sonorităţilor extrascenice, prin efectele de decor şi lumină, prin coloraţia violentă, prin jocul razelor, umbrelor şi penumbrelor, prin colosala importanţă dată scenelor mute, în mari sugestii plastice: avem o adevărată scenă a luminărilor aprinse de Despot în clipa căderii, şi multe altele asemănătoare, care ţin într-un fel, şi de spectacolul grand-opera. Totul e viu, colorat şi impresionant, cu reducţiunea individului în silueta colosală a decorului, cu Despot care intră fugind şi răcnind, apărînd minuscul printr-o perdea imersă, crescînd pe măsură ce, traversează scena pînă la rampă, — chilot bufant negru, spenţer roşu ca sîngele, cizme înalte gri-verzui, siluetă suplă şi viril-graţioasă, — totul de modul cel mai Lawrence Ollivier, ajutat de decorurile foarte inspirate ale lui M. Marosin, şi aşa mai departe, cu împleticirile înnoit*Lungate printre oameni şi obiecte de două ori mişcătoare (căci şi scena se învîrteşte), şi rămtnînd, însfîrşit, frînt în jilţul domnesc întors cu spatele, lăsînd să se vadă numai profilul, printre speteze, ca într-un vitraliu medieval. Nu ştim dacă regia lui Dasi Nasta nu l-a nedreptăţit pe actor, ale cării calităţi puteau înfrunta, mai direct şi mai pe seama propriilor saleputeri, sarcina rolului. Dan Niasta e un actor foarte interesant, plin de elan romantic, de graţie felină, plastic prin excelenţă, şi cu o mare capacitate vocală şi melodică, ceea ce-l face să scoată strigăte de cel mai bun efect, în ciuda unei dicţiuni încă defectuoase. El a făcut foarte multe eforturi, şi cele mai multe izbutite, pentru a da o gamă sufletească variată, fascinantă eroului său. E cel mai interesant şi captivant Despot al ultimilor ani, şi va fi poate şi cel mai bun, dacă interpretarea acestui rol va deveni o preocupare durabilă a carierei sale, şi nu un capriciu momentan. Dar încercarea sa de a psihologiza excesiv pe Despot, prin acea sonoră voce a conştiinţei care se aude răsunînd din magnetofon (ah ! ce ne-am fi făcut fără magnetofon, părintele şi providenţa regiei modernei) în timp ce actorul dă numai măsura, — procedeu luat tot din sfera filmului — nu are cred, nici o potrivire cu personajul, care e croit numai pe marea dimensiune strălucitor-romantică. RADU POPESCU Cronica teatrală 4» DESPOT VODĂ ----------------------------- teatrul Naţional laţi — LA INSTITUTUL „CHIMIGAZ“ . La Institutul „Chimigaz“ din Mediaş se întreprind cercetări privind chimizarea gazului metan. In clişeu : O instalaţie de sinteză la care se fac actualmente probe tehnologice. Foto: A. CONSTANTINESCU Pombla libera / Yl'Cfre a rsnmMfi Intre locaţii şi preţ de cost Este curujscut faptul că sumele, uneori foarte mari, pe care întreprinderile le plătesc drept taxe de locaţie a vagoanelor C.F.R. majorează preţul de cost al produselor. Nu-i de mirare atunci că in ultima vreme, sezisate de această stare de lucruri, organele Ministerului Industriei Grele au luat o serie de măsuri pentru evitarea locaţiilor in întreprinderile tutelate. După măsuri au urmat şi rezultate. Combinatul metalurgic Reşiţa, vechi client al C.F.R.-ului în această direcţie, a izbutit să realizeze in primele patru luni ale anului o economie de 53.680 vagoane-ore. De asemenea, alte întreprinderi cu trafic mare — „Griviţa"-Bucureşti, „Silica"-Turda, etc. — nu au plătit în această perioadă nici un fel de locaţie. Se pare însă că măsurile luate nu au peste tot aceeaşi eficacitate. Numai aşa se face că uzinele „Oţelul Roşu“ au plătit in această perioadă drept locaţie 52.425 lei, fabrica „Răsăritul“ 12.975 lei, uzinele „Mao Tze-dun" — 56.675 lei, „Flacăra"-Ploeşti 8.125 lei ş.a.m.d. De unde se vede că unele conduceri de întreprinderi nu se prea sinchisesc de sumele plătite pentru îmirzierile provocate în descărcarea vagoanelor. Cartea tehnică la locul de producţie! In ultimii ani, la noi In ţară s-au făcut mari eforturi pentru ridicarea nivelului tehnic al cadrelor de muncitori şi tehnicieni. Printre altele trebuie remarcat efortul pozitiv al Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor şi al Institutului de documentare tehnică pentru a pune la dispoziţia oamenilor muncii cît mai multe cărţi şi reviste de specialitate, din ţară şi străinătate. Din păcate uneori, aceste eforturi sunt anihilate de inerţia şi nepăsarea unor birocraţi. In sectorul construcţiilor, bunăoară, publicaţiile de specialitate se opresc la diferite direcţii şi trusturi, prea puţine dintre ele ajungind pe şantiere. De o asemenea situaţie ni s-au prins bunăoară unii tehnicieni de pe şantierul laminoarelor de tablă subţire de la Galaţi. Cei care au datoria şi interesul să fie la curent cu noutăţile şi progresele tehnicii construcţiilor sunt, in primul lună, inginerii şi tehnicienii de execuţie. Este un lucru de care trebuie să ţină seama mai mult conducerile trusturilor de construcţii şi să procedeze astfel ca pabficaţiile de specialitate să ajungă la locul de producţie. Borcane returnate In vederea sezonului de toamnă, fabricile de sticlărie produc diferite sortimente de borcane. Din pacate însă producţia unora nu este întotdeauna de calitate corespunzătoare. Recent I.C.R.M.-Bucureşti a fost nevoită să returneze fabricii Turda o cantitate de borcane de 5, 8, şi 10 litri care nu corespundeau SIES-ului, fiind cu mult mai uşoare şi deci nerezistente, prezentind bule de aer, pietricele in sticlă, gura tăiată neregulat, etc. Aceleaşi defecte au prezentat şi unele transporturi de borcane sosite nu de mult de la fabrica „Bucureşti“ şi fabrica „Prahova“ — Ploeşti. Asta înseamnă pagube provocate de întreprinderile respective, prin rebuturile create, dar şi lipsa din circuitul normal al pieţei a mii de borcane, cerute acum de cumpărători cu preocupări gospodăreşti. De ce n-ar fi şi fabricile amintite animate de acelaşi simţ gospodăresc ? Iar proiectele... „Ce să facem, proiectele s-au făcut foarte tirziu“... Răspunsul acesta l-am aflat de multe ori la întrebările pe care le-am pus in legătură cu vreo construcţie neterminată la timp sau prost realizată. L-am primit şi la sfatul popular din Galaţi, in cazul casei de cultură din Tecuci, la Craiova, in cazul construcţiilor din gospodăriile colective din raionul Negarcea, la Bacău, in legătură cu faurica de cărămidă Călugăra şi cu casa de cultura din Român, la Cluj in cazul supraetajării blocului de pe str. Dr. Petru Groza nr. 2 şi... recent, la Cimpulung. De anul trecut a început construcţia unei case de cultură chiar in centrul oraşului. Au fost făcute o pane din lucrările de fundaţie, iar cînd treburile erau mai mtoi s-a observat că proiectul trimis de institutul regiorial de proipctare din Piteşti e necorespunzător. Lucrările au fost sistate în noiembrie 1957. A venit vara anului 1958 şi locuitorii Câmpulungului n-au avut bucuria să vizioneze un spectacol de teatru sau cinema in noua casă de cultură. Sfătul popular al oraşului Cimpulung spune că noul proiect pe care l-au cerut celor de la Institutul regional de proiectare din Piteşti este prea scump, aceştia din urmă oferă, in loc, un proiect tip care nu corespunde cerinţelor oraşului iar, cetăţenii aşteaptă... Nu s-ar putea ca povestea aceasta ca proiectele să nu mai fie nici la Cimpulung şi nici în altă parte a ţării, un leit-motiv al condiţiilor obiective care împiedică realizarea unor construcţii ? Mărfi 1 Iulie 19SS — nr. 4?S9 „CUPAR P.R.“ LA FOTBAL Ştiinţa s-a calificat greu dar sigur... Nici una dintre echipele noastre nu a avut un program atît de încărcat ca acela al Ştiinţei Timişoara, în acest sfirşit de sezon fotbalistic. De aceea, este bine că conducerea tehnică a clubului timişorean a avut curajul să folosească intr-un joc decisiv, ca acela de duminică, din Capitala, cu Steagul Roşu (Oraşul Stalin) contînd pentru semifinalele „Cupei R.P.R.“ aproape toţi jucătorii de rezervă de care dispune. Aceştia, mai odihniţi, au făcut ţaţă cu succes sarcinei de a duce echipa în finală. Trebuie să arătăm însă că această sarcină le-a fost mult uşurată de concertarea sub aşteptări a adversarului. Am scontat din partea echipei din Oraşul Klajin mai multă vivacitate, folosirea cu mai multă convingere a armelor sale caracteristice , jocul rapid, bazat pe pătrunderea celor două extreme, David şi Haşoti. Lipsa lui Fusulan din linia de atac şi prezenţa unui Preca greoi, neinspirat şi pare-se cu o gleznă şubrezită, a anulat randamentul echipei de la poalele Tîmpei cel puţin 75 de minute de joc. In aceste condiţii, Ştiinţa, care a desfăşurat un joc cu pase scurte de astă dată, şi cu incursiuni destul de clare, în care elementul cel mai orientat şi mai lucid a fost Cădariu (de altfel şi autorul celor trei goluri ale echipei sale, min. 8, 33 şi 64), a obţinut o victorie meritată. Spre sfîrşitul partidei învinşii au avut o perioadă de dominare persistentă, în răstimpul căreia au înscris de două ori, prin Szigeti (min. 69) şi David (min. 90). Şi cu asta, Ştiinţa s-a calificat pentru finală. ST. RADU .. Iar Progresul este din nou gata pentru replică La Oraşul Stalin, Progresul Bucureşti şi-a asigurat uşor calificarea în finala dispunînd de C.S. Oradea cu 4-0. Tripleta învingătorilor Mateianu, Ozon şi Smărandescu, a excelat. Progresul a folosit formaţia care a dispus recent cu 7-0 de Ştiinţa Timişoara. O MARE PERFORMANŢA Şapte titluri europene cucerite de sportivii noştri Campionatele europene de tenis de masă pentru juniori, desfăşurate în Suedia, ,la Falkenburg, s-au soldat cu un strălucit succes al reprezentanţilor ţării noastre, care au cucerit toate cele şapte titluri puse în joc, după cum urmează : Simplu juniori: Gn. Cobîrzan ; simplu junioare: Maria Golopenţa; dublu fete : Maria Golopenţa, Mariana Barasch ; dublu băieţi: Gh. Cobîrzan, Radu Negulescu ; dublu mixt : Maria Golopenţa, Gh. Cobîrzan; echipe băieţi (finala) : R.P.R.—Austria 5—1; echipe fete: R.P.R.—Suedia 3—0. Felicitînd noii campioni pentru performanțele dobifidite, ce se resfrîng din plin asupra tenisului nostru de masă, le solicităm o muncă și mai perseverentă în pregătirea lor viitoare, pentru ca ureînd pe treptele măestriei să asigure te înalt nivel „schimbul de mime“ al actualilor, noştri jucători fruntaşi. Primii învingători Duminică, la poligonul Tunari, au fost desemnaţi primii învingători ai Campionatelor internaţionale de tir ale R.P.R.: H. Herşcovici — R.P.R. (proba combinată) şi Boris Krcheli — U.R.S.S. (pistol precizie). In ziua a doua a luat sfirşit proba de armă liberă calibru redus 3 X 40 focuri. Victoria a revenit trăgătorului sovietic M. Niazov. Pe locurile TrBrazilia a cucerit titlul de campioană mondială la fotbal, cu autoritatea mărturisită în aproape unanimitatea partidelor susţinute în cadrul competiţiei desfăşurate în Suedia. In finală, jucată duminică la Stockholm, Brazilia a învins, cu categoricul scor de 5—2, formaţia echipei gazdă . Un gol şi acela din „11 metri“ a adus titlul de campioană republicană la juniori (fotbal) echipei arădene U.T.A. Finala, disputată în compania echipei bucureştene Dinamo, a oferit—duminică — un excelent spectacol pe • La Zagreb, C. Grecescu a obţinut victoria în proba de 3.000 m., disputată în cadrul concursului initernaţional din localitate. In acelaşi concurs, alt atlet român Zoltán J. Vámos a ocupat locul II la 800 m., după Depasiias (Grecia). • Echipa de fotbal Jiul Petrofani și-a început turneul în R.P. Bulgaria, jucînd duminică te ori al lui Tolbuhin cu echipa locală Dobrogea. Intîlnirea a luat sfirșit cu un rezultat de egalitate 0—0. • Continuîndu-și turneul în R.S.S. Lituaniană echipei romîmătoare s-au clasat H. Herşcovici (R. P. Romînă), I. Holup (R. P. Ungară), I. Sîrbu (R. P. Romînă). La pistol viteză, după prima manşă conduce Haidurov (U.R.S.S.), urmat de Petrescu şi Cochiliţă (R. P. Romînă). In proba de talere, după 2 zile de întreceri, primul loc este deţinut de maghiarul I. Vary. Campionatele continuă, neînvinsă pînă atunci în acest campionat. Se cuvine subliniată şi victoria Franţei asupra R. F. Germane, cu scorul de 6—3, in partida pentru locurile 3 şi 4 ale campionatului, ca şi performanţa atacantului francez Fontaine — primul pe lista golgeterilor — care în această întîlnire a înscris patru goluri, stadionul Republicii din Capitală, dovedind totodată prezenţa în aceste echipe a unor jucători care vor putea face faţă cu cinste în formaţiile prime. Bineînţeles, dacă... li se vor acorda prilejul şi încrederea respectiva. U.T.A., de pildă, ar putea să procedeze aşa chiar din toamnă. Peşti de baschet au evoluat la J Kaunas. Echipa femenină, „Cons- tructorul“-Bucureşti a întrecut cu 43—42 cunoscuta formaţie Jaigiris. Intîlnirea dintre echipele mascu- J line Jaigiris Kaunas şi selecţionata J Bucureştiului s-a terminat cu sco- \ rul de 82—70 în favoarea jucăto- rilor sovietici. a Portisch (R.P. Ungară) a cî- j ştigat, cu 9 ', puncte, turneul in- J ternaţional de şah de la Balaton- J fiired, unde dr. O. Traianescu a o- j cupat locul 5—6 (la egalitate cu Barcza) cu 6 puncte. Brazilia a avut ultimul cuvînt U. T. A—o campioană republicană merituoasă PE SCURT ~—