Romînia Liberă, ianuarie 1959 (Anul 17, nr. 4425-4449)

1959-01-03 / nr. 4425

Pag. 2-a R­EVELION 1959 t at ss x ras r*t esc *: «faw» cec mm wa O seară frumoasă, eu cer senin ţi... fără zăps^dă. Seara Anului Nou 1959. E multă veselie peste tot. Dar poţi oare să o cuprinzi într-o sumară schiţare de condei? Totuşi încercăm. Reporterii noştri Viorica Ciorbagîu, M. Alexandru, A. Mihalcea si Pia Rădulescu vă prezintă in rindurile ce urmează citeva aspecte ale felului cum a fost sărbătorit revelionul de către oamenii muncii din ţara noastră. Noapte de carnaval Ultima seară a vechiului an a co­­borît peste oraş un văl des de ceaţă. Totuşi becurile clipesc jucăuşe şi ve­selia celor­­care se pregătesc să pri­mească un nou an se simte la fiecare pas. Palatul Republicii e gătit feeric ca pentru bal. Reflectoare puternice îi scaldă faţada în lumini strălucitoare. Din sălile somptuoase răzbat acorduri de vals. Aşteptăm anul 1959. E un prag şi-n curînd va intra în lume, încăperile pa­latului sînt luminate. In fostul palat a! regilor petrec în noaptea asta peste 2000 de tineri muncitori fruntaşi în producţie din întreprinde­rile bucureştene, tineri intelectuali merituoşi, studenţi români şi străini şi elevi fruntaşi la învăţătură, tineri militari ai armatei noastre populare. In balcoane au apărut douăzeci de trom­petişti îmbrăcaţi în costume fire­­tate. Trei semnale prelungi vestesc în­ceperea Carnavalului organizat de co­mitetul U.T.M. Bucureşti. Oaspeţii sunt primiţi cu mare cinste de Sîrizi­­ana şi Pepelea, Harap Alb şi Ileana Cosînzeana. Dintre gazdele­­costumate nu lipsesc nici alte personaje din bas­­mele noastre care seamănă în jur mul­ta veselie. Iar oaspeţii... Sâ­ncercăm să-i identificăm pe cîţiva care bine­înţeles nu poartă mască, lată-l pe Stelian Ghedov, lăcătuş — montor la uzinele „Tudor Vla­­dimirescu“. Alături de el păşeşte sfios o tînără cu obrajii îmbujoraţi. Soţie? Nu încă, logodnică. In grupul lor e şi Cornel Dumitrescu tot de la uzinele „Tudor Vladimirescu“. Ioh Borceanu, lăcătuş la uzinele „23 Au­gust“ pare cam posomorit. El­ a venit neînsoţit. Dar uite că s-a luminat­ A apărut o fată , Elena Păcuraru, urzi­toare la „Industria Bumbacului “*. Noi ne vedem mai departe de drum şi lăsăm pe cei doi să se simtă cu ade­vărat bine... In fosta sală ,,a tronului“, discută un grup de studenţi. Unii din ei sunt romîni, alţii sínt străini. Totuşi se înţe­leg foarte bine, deşi Djafar Lawira (Indonezia), venit de curînd la noi în ţară, ştie doar cîteva cuvinte ro­­mîneşti. In vîrtejul dansului n-ai ne­voie însă de vorbe. Mai e un ceas pînă la miezul nopţii. Şapte­ flăcăi voinici cu cămăşi înflo­rate au năvălit de-afară pocnind din bice şi chiuind. Sunt cei cu pluguşorul. Orchestra a tăcut. Lumea s-a adunat în jurul flăcăilor să le asculte urarea. În fosta „sală de recepţii“, în cea „a tronului“, dansul s-a a pornit iar. Apoi, cu puţin înainte de miezul nop­ţii, Virgil Trofin, prim secretar al C.C. al U.T.M. a unat tinerilor fruntaşi să­nătate, fericire şi succese tot mai mari în muncă. Deodată, miezul nopţii de ajun, vestit prin salve de tun a bătut şi-n porţile palatului. Sîntem în 1959 ! Ciocnet de pahare, sărutări... In curte, fanfara a slobozit melodia unei hore îndrăcite şi toată lumea a năvălit afară prinzîndu-se în roata jocului. Cascade de argint, sori rotitori şi facle aprinse, mii de steluţe multico­lore scăpărau cu pocnet în jur. Rîsul şi jocul tinerilor a inundat pină î n zori întregul palat locuit odi­nioară de capul Încoronat al clasei ex­­ploatatoare din ţara noastră, răsturnată şi alungată pentru totdeauna de clasa muncitoare, de părinţii tineretului care în anii noştri poate munci şi pe­trece cu tot elanul, cu toată voioşia. A fost o noapte de carnaval cu ade­vărat unică. Un carnaval închinat ti­nerilor fruntaşi pentru munca lor spor­nică în anul care a trecut. Două, revelioane la ore diferite V­a fi închipuit vreodată că In ace­eaşi seară, In acelaşi­ oraş şi mai,­ales In acelaşi restaurant, se pot serba deodată două revelioane ? Cum ? Des­tul de simplu■ In noaptea anului nou, restaurantul Lido a găzduit nu nu­mai bucureşteni, ci şi un grup de tu­rişti cehoslovaci. In ţara oaspeţilor noştri anul nou soseşte cu o oră mai tirziu. Aşa s-a inttmplat că la ora 12 s-au închinat paharele pentru săr­bătorirea tinărului au sosit în ţara noastră, iar la ora 1, pentru sosirea sa în ţara prietenă. Prilej dublu de bucurie şi pu­ternice demonstraţii de prietenie. Din propria s-i iniţiativă ospătarul Ilie Ionescu a învăţat pe dinafară citeva cuvinte cehe In care ura oaspeţilor „ani mulţi şi fericire". El le-a rostit emoţionat. Urarea i-a fost primită cum se cuvine. 39 perechi de braţe l-au prins pe rind şi... „cele mai frumoase fete m-au sărutat" se mîndreşte el- D­eh! După cel de al doilea revelion, ori­cii de puternic străluceau luminile candelabrelor de cristal- era greu să deosebeşti cehii de rom­ini. Vesel şi fericit, tineretul celor două ţări unite prin lupta comună pentru socialism închinau paharele şi „discutau" aprins (mai mult prin semne) dind impresia unei singure familii. Tradiţionalul vise, vinul bun şi mu­zica veselă, au contribuit şi ele la crea­rea unei atmosfere calde şi prietenoa­se. Programul orchestrei Lido s-a pre­lungit cu o oră peste timpul fixat. Din programul artistic de estradă mul­te numere, cuplete, dans, muzică au fost bisate. Seara, s-a terminat aşa cum se întîmplă de obicei.­. în zorii zilei anului viitor. Printre ceferişti şi metalurgişti La atelierele Gri­viţa Roşie, cefe­­riştii au petrecut revelionul în sala noii cantine-restaurant, sală cu o capacitate de 2000 locuri. Cei 600 de invitaţi au avut aşadar suficient loc şi pentru dans... Veselia şi voia lor bună a fost urma­rea succeselor obţinute în anul 1958, succese care se reflectă în depăşirea planului de producţie, creşterea pro­ductivităţii muncii cu 1,45 la sută şi scăderea preţului de cost cu 2,12 la sută, realizîndu-se astfel o economie de 4.500.000 lei. Tuturor celor de faţă tov. Gh. Borş, secretarul comitetului de partid şi un delegat din partea Ministerului Trans­porturilor şi Telecomunicaţiilor le-a transmis un cald salut şi multe feli­­citări. A luat apoi cuvîntul muzica... Formaţia instrumentală a complexu­lui avînd ca solişti pe Lucia Florea, funcţionară şi pe Dumitru Dumitrescu, sudor, a susţinut greul programului, care n-a fost deloc... uşor. Sala de festivităţi a uzinelor „Steaua Roşie“, devenise neîncăpătoare. Mun­citorii, inginerii, funcţionarii uzinei veniseră cu f­amili­­ile şi chiar cu copiii. „Cinste fruntaşilor în producţie“ glăsuia un panou fixat pe fundalul scenei. Prin munca lor şi a întregului colectiv, uzina a realizat o producţie de tonaj pe anul 1958 cu 80 la sută mai mare decât în 1948. Cap, linişte ! Se rosteşte un toast: ,,Să ridicăm pa­harul pentru viitorul fericit al Repu­blicii noastre“, a spus directorul Do­­brin. Sute de pahare, al strungarului Aurel Vlad, al lăcătuşului Vasi­le Lun­­gu, al maistrului Nicolae Constantin, al maistrului Gheorghe Popa, al şe­­fului de secţie Vasile Gh­iţă şi al al­tora se alătură paharului ridicat de directorul uzinei. Paharele se golesc pînă la fund. Se rostesc numeroase alte urări. O horă mare cuprinde în­treaga asistenţă. Apoi alta şi alta. In creierul munţilor Un revelion la cabană este o ideie încîntătoare pentru amatorii de ascen­siuni şi îndrăgostiţii peisajelor de munte. Este drept, pentru realizarea unei asemenea idei este necesar puţin curaj şi mai mult antrenament — calităţi care nu au lipsit celor ce şi-au petrecut revelionul în creierul munţi­lor. Cu siguranţă, nu v-aţi gîndit dragi cititori că, în ultima după-amia­­ză a anului 1958 — cînd dumneavoas­tră eraţi ocupaţi să împodobiţi casa, să cumpăraţi sifoane sau să faceţi coadă la coafor — că există tineri care, echipaţi în bocanci, şi hanorar şi pur­­tind rucksacuri în spinare, urcă tăcuţi şi preocupaţi coastele munţilor în mo­nom. Ţinta lor ? Cioplea, Susai. Trei Brazi. Poiana Secuilor, Miham, Cota 1500. Vîrful cu Dor, Poiana Stînii sau Piatra Arsă. Oboseală, frig, vînt, dis­tanţe, nu au putut constitui vreun im­pediment pentru excursionişti. Poate tocmai pentru că şi-au ciştigat cu efort plăcerea de a întîmpina anul 1959 la cabane, bucuria şi veselia revelionului a fost cu atît mai mare, sporită şi de faptul că primele pahare le-au ciocnit la miezul nopţii cu tovarăşii de mun­că. Căci, trebuie să ştiţi că din multe întreprinderi şi instituţii din Bucureşti şi din ţară, au plecat să facă revelio­nul la cabane grupuri mari de oameni. La cabana ,.Trei Brazi“ au petrecut re­velionul mai mulţi muncitori de la „Filatura Romînească de Bumbac“. Ce­­lelalte cabane au găzduit muncitori de la uzinele „Semănătoarea“, Filatu­ra „Dacia“, întreprinderea „Tehnica nouă“, de la Oficiul central farma­ceutic, cooperativa „Titan“, etc. Şi nici în creierul munţilor nu au lipsit de pe mesele lungi de lemn tra­diţionalele sarmale şi purcehişul de lapte legat la gît cu fundă roşie. In primele secunde ale anului nou, liniştea adîncă din­­împărăţia brazilor veşnic verzi, a fost întreruptă de pri­mul „La mulţi ani“­­ strigat din uşa cabanei. Urarea a fost luată de vînt şi împrăştiată în patru colţuri, strigătul s-a rostogolit cu viteză pînă jos, la poalele munţilor. Şi din hăul văilor a răspuns ecoul, mulţumind pentru urare. 99La mulţi ani spus în doua limbi Departe de ţară, la Odessa, într-un restaurant unde urările s-au făcut in două limbi, şi-au petrecut revelionul turiştii romîni alături de sovietici. O convorbire telefonică cu tov. Traian Popesc­u, director la O.N.T.-Carpaţi ne-a furnizat mai multe amănunte in acest sens: — In marele şi elegantul restaurant „Krasnii" din Odessa, turiştii ve­niţi cu motonava, „Transilvania", ciocnesc împreună primele pahare. Se fac obişnuitele urări care, deşi exprimă­ aceleaşi dorinţe, au sono­rizări foarte felurite. Şi peste puţin timp, turiştii — îndemnaţi de cele mai proaspete impresii ale călătoriei lor — încep să și le împărtășească. Sunt re­înviate primele clipe cind ei au mu­tat acele ceasurilor de mină după ora sovietică. Apoi, fiecare caută să stabi­lească ceea ce l-a impresionat mai mult: Teatrul de operă — o splendi­dă realizare arhitectonică, impunătoa­rea statuie a ,lui Pușkin, aspectul ge­neral al Odessei scăldată în luminile bogate ale becurilor colorate şi ale firmelor cu neon, uriaşul pom de iarnă în faţa căruia satelitul ciocneşte o cu­pă cu pămintul sub privirea melanco­lică a lunii, magazinele cu cadouri arc­­hi-aglomerate de cumpărători veseli şi bine-inţeles... grăbiţi, sau portul lui-, minat feeric unde printre alte vast, turiştii au recunoscut uşor motonava noastră, împodobită cu o stea mare roşie. Cum era şi firesc pînă la urmă nimeni nu a putut să se, hotărască asupra lucrului, care i-a plăcut cel mai mult la Odessa. Nici inginerul Ion Orban de la Oraşul Stalin, nici Anton Gogan, timplar mecanic din Ti­mişoara, nici medicul Tiberiu Chiorea­­nu de la­ spitalul Calţea, nici măcar,­­­acad. prof. Eugen Bădăran. Cînd ceasurile bucureştene arătau miezul nopţii şi anunţau sosirea nou­lui an, în restaurantul „Krasnii" din Odessa, patru tineri turişti romîni işi făceau loc in dreptul microfonului. In liniştea stabilită pentru moment, ei au făcut primele urări prin inter­mediul... tradiţionalei sorcove. Şi pină in zorii zilei, clinchetul paharelor, muzica şi veselia, nu au contenit. După cum, a­­celaşi binecunoscut şi internaţional „La mulţi ani" a continuat să fie urat şi pe puntea motonavei, in limba romînă şi rusă, de aceşti oameni care nu vor uita prieteniile legate in noap­tea revelionului 1959. ★ 1 La carnavalul tineretului de la Palatul Republicii, un grup de stu­denţi români şi străini se întreţin prieteneşte. Foto: A. CONSTANTINESCU R­omanul lui Al. I. Ştefănescu, nu este o carte pentru copii, aşa cum sugerează, poate, coperta. „Să nu fugi singur prin ploaie­ este într-adevăr un roman despre cei mici, — şi nu numai despre ei, — dar care se adresează cu precădere „celor mari“. Aceştia vor fi, fără îndoială, lectorii pasionaţi ai cărţii în care vor recunoaşte crîmpeii din propria lor experienţă de viaţă, persistente încă în memoria celor mai mulţi dintre noi. Scrise sub unghiul de vedere al omu­lui matur, cărţile despre copilărie din trec­ut purtau adesea în ele dorinţa de idealizare. Exista un fel de,exotism cu invitaţia de a evada, înapoi în timp către „vîrsta de aur“ a copilăriei, către o stare de beatitudine socotită un apa­naj al anilor celor mai fragezi. Era în­treţinută iluzia unei copilării peste timp şi peste societate, aceeaşi în pa­late şi bordeie, pretutindeni senină şi surizătoare. Există, fără îndoială, un­­ „etern infantil“ în sensul acelor dispo­ziţii psihice şi trăsături de caracter care au fost, sînt şi vor rămîne ale co­pilăriei. Dar peste zestrea de sim­ţăminte, de visuri şi de dorinţi ale co­pilăriei se înfigeau altădată, de tim­puriu în sufletul copilului fără de co­pilărie cu brutalitate, ca nişte săgeţi otrăvite grijile existenţei. La vîrsta cinci deschidea ochi miraţi spre viaţă, aşteptînd răspunsuri la toate întrebă­rile, aceşti copii prindeau să încerce gustul amar al celor dinţii dezamăgiri Către asemenea mici „eroi“ care şi-au cules primele cunoştinţe despre lumea înconjurătoare nu din jocurile naive ale copilăriei şi nici din cărţile de citire, ci din şcoala aspră a vieţii îşi îndreap­tă atenţia autorul cărţii. Ne aflăm în perioada imediat urmă­toare eliberării. Ocrotite de elemente duşmănoase şi corupte, specula şi sabo­tajul fac ravagii împiedicînd normali­zarea vieţii. Sub conducerea partidului, forţele progresiste luptă cu înver­şunare pentru triumful deplin al demo­craţiei, pentru stîrpirea tuturor relelor rămase de la vechiul regim, pentru instalarea puterii populare. Toate a­cestea nu sînt cunoscute micului Marin „al lui Roată" pe care domnul Lică Postolache, om cu­ dare de mină, cu slugi şi cu prăvălii, exploatator cinic a! copiilor pe care-i foloseşte drept vînzători de covrigi, îi ia din Baloteştii Mehedinţilor ca să-i înveţe „meseria — brăţară de aur“. Lumea, aşa cum o vede Marin al lui Roată, deschide înaintea noastră o vi­ziune stranie şi originală, deformată de imaginaţia copilului care încearcă, în­­tîiaşi dată, impresii cu totul neobişnui­te. Pentru micul mehedinţean, Bucureş­tii sînt foarte multe sate la un loc, aşa de multe că trebuie să mergi o săptă­­mînă ca să le dai de capăt, iar tram­vaiele — case mari pe roate, vopsite cenuşiu, cu geamuri, care merg singu­re şi fac un zgomot grozav. Viaţa în Capitală ridică mari şi însemnate pro­bleme. E greu de înţeles, de pildă, pentru ce atîta lume se urcă — în tramvaie —, de ce nu întîlneşti pe uliţe nici plăvani şi nici cai, de ce în sfîrşit oamenii trec fără să-şi dea bi­neţe unul altuia decît arareori... Dar universul acesta de „miracole“ rămîne pentru Marin Roată, fiu al unei familii de ţărani săraci, o licărire de moment, ca de altfel şi cei dinţii ani ai copilăriei sale lipsită de bucurii. îm­prejurările in care nimereşte nu-i dau răgaz să se simtă copil. La poarta vie­ţii şi înaintea tuturor tainelor ei nu stă bunica, nici mama, care să-l călăuzeas­că. Marin dă piept cu lumea, singur, ca un „bărbat“ ce este, iar lumea acea­sta, lumea lui „naşu“ Lică şi a dulăi­lor săi îl întîmpină duşmănoasă şi ne­­păsătoare, batjocoritoare şi rece. Povestea vânzătorilor de covrigi din podul lui Lică Postolache, în care fiinţe tot aşa de oropsite ca şi mehedinţeanul Marin, repetau fiecare în felul său o existenţă de vietate hăituită, n-ar fi de­păşit în semnificaţie oricare istorioară duioasă, cu toate că adevărată din tre­cut, cu copii orfani şi năpăstuiţi, cu bucurii înăbuşite şi năzuinţi neîmpli­nite, dacă în anii copilăriei micilor eroi n-ar fi pătruns, ca o adiere de pri­măvară, suflul vieţii noi. E­xistau dincolo de porţile totdeauna zăvorite ale lui Lică Postolache apără­tori ai celor oropsiţi şi ai tuturor copi­lăriilor, oameni care vor pătrunde în viaţa „covrigarilor“ făcîndu i să-şi re­capete anii irosiţi într-o existenţă neo­menească, ajutîndu-i să-şi redobindeas­­că copilăria. Aceştia erau comuniştii, oameni care au însemnat pentru Marin Roată, pentru prietenii lui şi pentru ge­neraţiile de mai tirziu, — care nu vor cunoaşte niciodată umilinţele şi mize­ria — şcoli, cămine, cărţi, adevărata meserie „brăţară de aur“. Pătrunzînd în lumea copilăriei, a unei anume copilării care şi păstrează prospeţimea şi frumuseţea, în ciuda împrejurărilor vitrege pe care este che­mată să le înfrunte, scriitorul ne aver­tizează, prin atitudinea pe care o adop­tă faţă de materialul de viaţă prezen­tat, că în casa copilăriei lui Marin şi a tovarăşilor săi noi nu sîntem decît oaspeţi, chemaţi să privim, să cugetăm, altminteri decît o fac micii eroi ai căr­­ii. Autorul „vizitator“, el însuşi, ca şi noi, arătîndu-se un fin analist al sufletului copilului nu Îmbrăţişează în­totdeauna un unghi de vedere „infan­til“ asupra lucrurilor menţinind o anu­mită detaşare a omului matur, ceea ce­­ permite să pătrundă mai adine în mecanismul intim al faptelor, să extin­dă aria de investigaţie dincolo de li­mitele acţiunii şi ale conflictului. S-ar putea cita în acest sens modul cum sunt punctate artistic unele mo­mente semnificative din viaţa lui Ma­rin. Sunt cele două scene legate de apari­ţia unei fetiţe, a unei făpturi „cu ochi mari, primăvărateci, încărcaţi cu o lu­mină îngerească, de un albastru slab ca cerul de iarnă“, o fiinţă care a ros­tit, cu sau fără ştire, din întimplare sau dintr o pornire de moment, o vorbă neobişnuit de bună, de mîngiietoare, auzită de Marin, băiatul cu coşul de rovrigi : „Ce ochi frumoşi are !...“. Se înfiripa oare în sufletul copilului un sentiment nou şi tulburător, era nu­mai setea de mîngîiere, dorinţa de a auzi dincolo de înjurăturile de fiecare zi din podul sordid al „naşului“ un c­uvînt cald, spus cu sinceritate şi ome­nie sau, în starea aceea nelămurită, se topeau amîndouă aceste simţăminte ? Paginile care evocă acest episod sînt scrise cu un lirism discret, fără senti­mentalism dulceag, iar cititorul le par­curge încercînd o reală şi intensă emoţie. Evoluţia lui Marin către actul pe care-l săvîrşeşte din propriu îndemn — fuga definitivă de la Lică Postolache — este gradată artistic, astfel incît nu depăşeşte niciodată limitele verosi­milului ferind personajul, de anumite stridenţe care ar fi putut să precipite ori să forţeze desfăşurarea acţiunii. Marin străbate drumul intortochiat, din clipa cînd camionul domnului Posto­lache îl aduce la oraş, tot atît de neş­tiutor ca şi viţelul luat din acelaşi sat,, în a cărui tovărăşie îl pune scriitorul, cu uşoară ostentaţie, pînă în ziua cînd se hotărăşte să arate unei echipe cetă­ţeneşti de luptă împotriva speculei, lo­, cui unde „naşul“ dosise mărfuri în scocuri necinstite. Printr-o simbolică alegere, tovarăşul apropiat al micului ţăran din Mehedinţi, iniţiatorul evadă­rii din mijlocul „covrigarilor“ şi deţi­nătorul proiectului de viitor („Mergem la Băneasa... Intrăm la şantier... Am eu un prieten acolo, care mi-a spus... Acolo să mergem bă, la comunişti...“) este fostul „jurnalist" — vinzător de ziare Fane, orăşean şi bucureştean, fiu al unei familii de muncitori pieriţi în­tr-un bombardament. Spuneam la început că „Să nu fugi singur prin ploaie“ este o carte despre copii, dar nu numai despre ei. In afara unor personaje pozitive care apar schi­ţate mai sumar, către sfârşitul cărţii, „maturii" din cartea lui Al. I. Ştefă­nescu sunt, în marea lor majoritate, cei ce maculează şi întunecă cu prezenţa şi faptele lor copilăria lui Marin şi a tovarăşilor săi de suferinţă : speculan­tul Lică Postolache şi consoarta dumb sale Mimi, a cărei lectură predilectă şi permanentă este „Theodora, împ­ărătea­­sa Bizanţului“, fostul legionar Mielu şi nevasta sa tîmpă Leana, subcomisarul şnerţar Fănică şi avocatul, doctor în tlient de la Paris, Georges Papoudoff. Toţi aceştia delimitează cadrul social de desfăşurare a acţiunii, scriitorul fixând în imagini, figuri de sinistră memorie ale trecutului nu prea înde­părtat. Scrisă cu dragoste pentru cei mici şi cu un talent evident, care nu este numai de povestitor, ci şi de roman­cier, cartea lui AL I. .Ştefănescu este menită să câştige repede adeziunea cititorilor. BORIS BUZILA CRONICA LITERARĂ 99Sâ nu fum singur prin ploaie de AL I. ȘTEFĂNESCU Editura Tineretului România libera Centrul şcolar agricol din Tecuci . * a­v. 4 Numeroşi ţărani muncitori din împrejurimile Tecuciului urmează cursurile centrului şcolar agricol de 3 ani din această localitate. După absolvirea şcolii proaspeţii tehnicieni agricoli sunt repartizaţi în producţie. In clişeu: Un grup de elevi de la această şcoală la o lecţie practică de fitotehnie. Foto : AGERPRES CLUJ (de la corespondentul nostru). La uzina „Ianoş Herbak" s-a fă­cut­ de curînd bilanţul acţiunii care s-a desfăşurat pentru reducerea con­sumurilor specifice de materiale. Cal­culele au arătat că de la începutul anului trecut s-au realizat economii în valoare de 1.226.375 lei. De subliniat este faptul că în ulti­mele trei luni — perioadă care s-a scurs de la data cînd a fost formulat angajamentul — s-au economisit 570.375 lei, ceea ce reprezintă aproape jumătate din totalul economiilor pe întregul an, realizate prin reducerea consumurilor specifice. In cursul ultimului trimestru 1958 la uzina clujană s-au economisit 3.500 metri pătraţi piele pentru feţe, 4.212 kg. talpă, 34.500 kg. piei crude por­cine, 12.700 kg- piei crude bovine, 2.900 kg. cauciuc brut, 1.850 kg. tanin pur. Numai din pielea pentru feţe se pot confecţiona aproape 20.000 pe­­rechi de încălţăminte. C.E.C. Casa de Economii şi Consemnaţiuni LISTA OFICIALĂ DE CÎŞTIGURI la obligaţiunile CEC 8% cu câştiguri Tragerile din 31 decembrie 1958 în obiecte următoarelor obligaţiuni : Obligaţiunile care mi au ieşit câştigătoare la aceste trageri participă din oficiu­­« tragerea 1» sorţi lunară şi a câştigurilor suplimentare in obiecte care va avea loc la 31 ianuarie 1959. La uzina „fartoş Herbak‘ 1.226.375 lei economii TRAGEREA DE BAZA TRAGEREA SUPLIMENTARA sN­r/R­O -----*-­Numărul seriei N-rul Obligaţiunii Valoarea câştigului s 2 - 2-1ve n Numărul seriei N-rul Obligațiunii Valoarea câștigului K * I­ V 18842 50­­ 75.0001 05973 35­ 100.0001 06858 27 50.0001* 10949 20 75.0001 04697 01 25.0001 13173 14 50.0001 0­­­691 21 25.0001 21840 32 50.0001 22688 47 25.0001 06932 10 25.0001 01408 38 10.0001 08429 13 25.0001 10550 36 10.0001 16351 46 25.0001 11164 16 10.0001 24168 04 25.0001 13307 37 10.0001 16655 44 10.000 terminația terminația seriei seriei 25 005 42 5.000 25 966 02 10.000 25 942 30 5.000 25 109 38 5.000 250 09 43 1.000 250 49 02 1.000 250 26 16 1.0001.000.000 5601.000.000 308 Seria 21780 02916 05329 06167 Nr. Seria Nr. 36 23176 24 10 04008 43 45 11547 16 77 12908 41 Simbătă 3 ianuarie 1959 — nr. 4426 Prima zi de lucru în noul an Fiecare cuptor, 60 tone oţel peste plan (Urmare din pag. 1-a­ făcut un dar important: Echipa de la cuptorul nr. 2 a elaborat prima şarjă a anului 1959. Deşi pregătită mai mult de jumătate în anul trecut, ea are o semnificaţie deosebită: pri­ma şarjă a anului a fost o şarjă ra­pidă. Ea a constituit numai începutul. In prima zi a anului cele 3 schimburi de oţeluri au elaborat 10 şarje rapide şi au dat însemnate cantităţi de met­­al peste plan. Fiecare cuptor a pro­­dus cu peste 60 de tone oţel mai mult decît prevedea planul zilei. Şarja cu cel mai mare randament de penicilină IAŞI (de la corespondentul nostru) . Cu prilejul noului an, colectivul Fabricii de Antibiotice din Moscova a oferit colegilor lor de la Fabrica de antibiotice din Iaşi un nepreţuit dar sub forma unei noi metode pentru îmbunătăţirea procesului de fabricaţie a penicilinei. Punerea in practică a acestei metode a determinat ca PRI­MA ŞARJA ELABORATA IN ANUL 1959 SA CONŢINĂ CEL MAI MARE RANDAMENT DE PENICILINA DIN ISTORIA FABRICII — CIRCA 3.100 UNITĂŢI INTERNAŢIONALE PE CENTIMETRU CUB — OBŢININ­­DU-SE IN PLUS CCA. 200.000 FIO­LE CU PENICILINA. Intr-o fabrică de pline E un lucru obişnuit ca în prima zi a anului nou muncitorii din sectorul de panificaţie să fie prezenţi la da­torie. Şi e firesc să fie aşa... Apro­vizionarea populaţiei cu pîine nu poa­­te înceta nici un moment. Iată-ne aşadar, în vizită la între­prinderea de panificaţie „Steagul Ro­şu“ din Capitală. — „La noi se lucrează şi se lucrea­ză cu spor încă din prima zi a anu­lui — ne-a spus ing. Bălan, şeful pro­ducţiei — Au şi fost transportate că­­tre centrele de pîine din raionul Le­nin, pe care le deserveşte fabrica noastră, primele 50.000 kg. pîine nea­gră şi 38.000 bucăţi pîine albă fabri­cate în anul 1959“. „Vom produce pîine de bună cali­tate“ —­ acesta este angajamentul cu care cocătorii Gheorghe Iordache, Ion Băleanu, Marin Opincă, modela­toarele Maria Popa, Alexandrina Sgîianu şi toţi ceilalţi lucrători din fabrică au păşit în noul an. In spri­jinul angajamentului lor vin şi mă­surile tehnico,organizatorice care ur­mează să fie aplicate în fabrică ,în a­­cest an. Aşa după cum am aflat, încă din primele zi­le vor fi puse în func­ţiune încă 6 malaxoare noi, care vor permite o frământare uniformă a alua­tului. La secţia franzelărie, se vor monta două maşini de modelat, iar pentru a asigura un transport cores­punzător al produselor finite, atit in secţia brutărie cît şi în cea de fran­zelărie vor fi introduse benzi transf­­ontoare. Şi... fiind vorba de un deziderat mai vechi al populaţiei, în acest an sunt prevăzute măsuri pentru transportul în lădiţe speciale de la fabrică la centre a întregii cantităţi de pîine. =0= In „Cupa campionilor europeni» la handbal redus Dinamo Bucureşti întîlneşte Partizan Bjelovar (R. P.F. Iugoslavia) Echipa bucureşteană de handbal re­dus Dinamo va debuta la 11 ianuarie în prima ediţie a competiţiei interna­ţionale „Cupa campionilor europeni“. Handbaliştii români vor întâlni: echipa Partizan Bielovar, campioana R.P.F. Iugoslavia. Jocul se va disputa la • La 1 ianuarie şi-a început turneul în S.U.A, echipa selecţionată de ho­chei pe gheaţă a U.R.S.S. In primul meci echipa sovietică a întâlnit forma­ţia S.U.A. cu care a terminat la ega­litate 5—5, întâlnirea s-a disputat la Madison Square Garden în prezenţa a peste 10.000 spectatori. • In cadrul competiţiei internaţio­nale de hochei pe gheaţă dotată cu „Cupa Alierii“ joi la Stockholm echipa „Aripile Sovietelor“ — Moscova a în­vins cu scorul de 5—3 formaţia Gud­­tem­pler-Idrotsklub Evle. (Suedia). • Pînă în prezent la campionatele internaţionale de tenis de masă ale R.P.R. au confirmat participarea R.P. Bulgaria, R. D. Germană, R. P. Un­gară, Belgia, Franţa, R. P. Polonă şi Suedia. Se aşteaptă răspunsurile fede­raţiilor din R. P. F. Iugoslavia, Aus­tria şi Anglia. Printre viitorii oaspeţi Zagreb. In această competiţie întâlni­rile nu se desfăşoară şi retur. Echipa învingătoare din acest meci se va califica in turul doi, urmind ca vii­toarea formaţie pe care o va întîlni să fie desemnată prin tragere la sorţi. (Agerpres) ai oraşului Constanţa se numără cam-­ pionii europeni Z. Berezik, Eva Koc­­zia­n (R. P. Ungară, Larsson (Suedia), Amouretti (Franţa), Ivanova (R. P. Bulgaria) etc. • In urma unui plebiscit, ziariştii de sport din U.R.S.S. au desemnat pe cei mai buni zece sportivi sovietici , ai a­­nului 1958. Pe primul loc în clasament se află recordmanul european al pro­bei de decatlon, V. Kuznețov, care a întrunit 275 puncte. Locul doi este o­­cupat de patinatorul O. Goncearenko campion mondial absolut cu 256 puncte iar pe locul trei se află gimnastul B. Sahlin cu 198 puncte. • Echipa selecţionată secundă de fotbal a R. P. Ungare şi-a început tur­neul în Tunisia jucînd pe stadionul „Municipal“ cu formaţia reprezentativă a ţării. Fotbaliştii maghiari au repurtat victoria cu scorul de 3—0 (2—0). Ştiri

Next