Romînia Liberă, februarie 1959 (Anul 17, nr. 4450-4473)

1959-02-01 / nr. 4450

Peter, 2-a Oameni de artă la sate Răspunderea artistului faţă de popor S­pre sfîrşitul anului trecut, comi­tetul orăşenesc Bucureşti al Partidului Muncitoresc Român a luat o nouă şi importantă iniţiativă, aceea de a chema artiştii bucureşteni să meargă în mijlocul locuitorilor sa­telor ţării noastre şi de a pune umă­rul la ridicarea calităţii muncii cul­­tural-artistice şi pentru a cunoaşte mai profund munca eroică pe care o de­pun milioane de ţărani în construirea agriculturii socialiste — izvor de ne­secată inspiraţie pentru creatorii din toate ramurile artei. Să ajutăm şi să fim ajutaţi să dăm din experienţa noastră artistică şi să primim în schimb din forţa creatoare inepuizabilă a poporului. Am plecat sute de artişti, scriitori, muzicieni, actori, instrumentişti, diri­jori de coruri etc. Am venit de acolo, după o lună de zile, plini de energie clocotitoare inspi­rată din avîntul poporului care creează o nouă viaţă, mai bună, mai fericită. Şi nu întîmplător marea majoritate dintre sutele de artişti şi-au afirmat dorinţa de a păstra şi pe mai departe legătura cu satele. Avem serioase răspunderi faţă de popor, de care cu cinste trebuie să ne achităm în mod permanent. Am văzut cu ochii mei verificînd astfel realitatea vie, puternică, a re­voluţiei culturale care a ridicat şi ridică la o viaţă culturală-artistică mi­lioane de oameni, care devin construc­tori conştienţi ai socialismului. De cînd am revenit în Bucureşti am permanent în faţa ochilor mei această răspundere socială a artiştilor. Mă pot eu declara mulţumit pentru modesta-mi contribuţie adusă ? Noi cei care am participat la această acţiune ne putem declara mulţumiţi şi putem acuma să ne culcăm pe o ureche ? Nu ! Este imposibil. Actorii, regizorii teatrelor din Bucureşti şi din întreaga ţară au în faţa lor uriaşe sarcini în legătură cu ridicarea satului. Aceste frămîntări ale mele în care se reflectă şi frămîntările şi dorinţele tovarăşilor mei de teatru au început încet-încet să se concretizeze într-un plan organizatoric care ar putea să asigure o eficacitate sporită a acestei acţiuni pe viitor. Care sunt căile pe care teatrele pro­fesioniste pot şi trebuie să sprijine mişcarea artistică de la sate ? I. Prin turnee la sate cu un reperto­riu adecvat. II. Prin instruirea echipelor artistice de amatori. III. Prin educarea instructorilor de teatru-amatori. T­urneele la sate constituie un puternic mijloc de educare a maselor ţărăneşti, de­ formare a gustului artistic. Prin aceste turnee se stimulează naşterea unor echipe noi amatoare şi dorinţa de perfecţionare la cele care există. Au existat şi pînă acuma astfel de turnee organizate de teatru însă a­­ceastă formă de activitate nu a fost permanentă. Pe de altă parte organele locale nu au sprijinit pînă la capăt a­­ceste iniţiative. Există toate perspectivele ca această muncă să capete o mare amploare pe viitor și un caracter permanent. : Vrînd-nevrînd trebuie ridicată și problema repertoriului pentru sate. Teatrele ar putea să asigure acestor echipe 1-2 piese într-un act, în fiecare an, piese care să fie lucrate de teatre cu autorii. Aceasta ar însemna şi un mare aju­tor dat miilor de echipe de teatru din întreaga ţară. Dacă am face un calcul sumar am constata că teatrele profesio­niste din ţară ar putea oferi mişcării de amatori circa 70 de piese anual. Ceea ce nu-i deloc puţin ! Ca să nu mai vorbesc de faptul că o sumă de teatre ar putea organiza şi programe de brigadă de agitaţie. Sensul acestor turnee ar fi şi acela de a prezenta amatorilor şi spectacole-model. Pentru aceasta se pot organiza, cu ajutorul sfaturilor populare raionale, spectacole la reşedinţa de raion la care să fie chemaţi instructorii amatori din raion cu care să se organizeze, după spectacol, discuţii cu regizorul şi actorii din spectacol. U­n alt mijloc important este şi instruirea echipelor amatoare de către artiştii profesionişti. Con­tactul direct al artistului profesionist cu echipa de amatori nu poate duce decît la creșterea serioasă a actorilor amatori. In cadrul Festivalului de teatru „I. L. Garagiale“ s-a remarcat din plin acest fapt. Marele păcat al muncii de instructaj artistic este caracterul de campanie pe care-1 are. In ajunul concursurilor tea­trele sar în ajutorul cîtorva echipe pen­tru a le ajuta să promoveze în fazele superioare. Apoi... majoritatea teatrelor înce­­tează instruirea echipelor. Şi aci pro­blema permanenţei se impune să fie rezolvată. A treia problemă şi care mi se pare cea mai importantă prin rezul­tatele sale, este munca de edu­care a instructorilor de teatru amatori. Munca cu echipele de amatori este o muncă de mare amploare. Oricît ar dori artiştii profesionişti, ei nu vor putea niciodată să pătrundă în toate satele patriei noastre. De aceea trebuie acţionat pe acele căi care pot asigura cele mai bune rezultate într-un timp relativ scurt. Irn această muncă ar trebui folosite cele mai variate metode. In fiecare reşedinţă de raion, tea­trele să asigure existenţa unor cabinete metodice la care odată pe săptămînă actori sau regizori (prezenţe perma­nente) să dea sfaturi şi îndrumări con­crete instructorilor amatori din raion referitor la repertoriu, distribuţie, pro­bleme de interpretare, de regie, de montare etc. De asemenea, aci se pot organiza spectacole model cu echipele Caselor de cultură raionale în prezenţa instruc­­torilor din raion, pe marginea cărora să se ţină discuţii iar artistul profe­sionist să dea îndrumări practice. In centrele de regiune pot funcţiona cursuri de perfecţionare cu instructorii caselor raionale de cultură. In timpul vacanţelor ar fi bine să fie organizate cursuri de regie la sediul teatrelor din regiuni, unde să se pre­dea lecţii teoretice şi practice, cursanţii asistînd şi la repetiţiile spectacolelor profesioniste. In oraşele reşedinţă de raion este necesar să se organizeze cursuri de perfecţionare cu instructorii de la sate sau pot fi ajutate secţiile externe ale şcolilor populare de artă. Să ne gîndim că în fiecare an sute de tineri absolvă şcolile medii pedago­gice şi merg la ţară ca învăţători. Dacă teatrele noastre ar prelua instruirea lor teatrală, aceasta ne-ar asigura anual sute de instructori amatori. Pe lîngă acestea mă mai gîndesc la următoarele : Cei mai buni absolvenţi ai şcolilor populare de artă ar trebui antrenaţi în muncile de instructori artistici la că­minele culturale, case de cultură, etc. Institutul de teatru „I. L. Caragiale“ ar putea avea şi el un rol important în acest complex de măsuri. Astfel stu­denţii de la regie ar putea ajuta la îmbunătăţirea acestei activităţi din ca­drul căminelor culturale. Iar practica de vară a tuturor stu­denţilor ar trebui făcută în cadrul căminelor culturale săteşti. Cred că nu aş fi exagerat dacă aş propune înfiinţarea pe lîngă Direcţia Generală a Artelor din Ministerul Cul­turii şi Invăţămîntului a unui organ care să coordoneze participarea tutu­ror artiştilor profesionişti şi a tuturor instituţiilor de artă din ţară, în spri­jinul artei amatoare. C­înd am plecat în munca culturală la sate, am fost sfătuit să reci­tesc cuvîntarea tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej ţinută la Consfătuirea de la Constanţa. Şi aceasta a însemnat îndrumarul activităţii mele practice. Materialele Consfătuirii de la Con­stanţa m-au făcut să privesc şi să în­ţeleg cu toată răspunderea rolul cetă­ţenesc al calităţii mele de artist. Am înţeles foarte bine şi am pă­truns mai profund importanţa activi­tăţii cultural-artistice în complexul muncii pentru colectivizarea agricul­turii. Am început să privesc această pro­blemă ca un soldat de pe cîmpul de luptă ideologic. In această lumină am încercat să privesc problemele de viitor ale artei amatoare la sate și astfel s-au născut aceste propuneri, aceste gînduri. GH. IONESCU.GIQN Cronica filmului MAREA BĂTĂLIE 33 Cineaştilor sovietici şi germani le revine meritul de a fi scos genul documentarului istoric contemporan din stadiul de experiment şi de a-l consacra acum, în faţa publicului, prin lungi metraje. Retrospectivele „Jude­cata popoarelor“ (sovietic), „Tu şi ca­marazii tăi“ sau „Acţiunea sabia teu­tonă“ (R.D.G.) ne-au transmis dincolo de înţelesul mai limpede al unor eve­nimente care nu trebuiesc uitate şi o emoţie zguduitoare. Nu există, nu poate să existe un simţămînt de ură mai autentic decît acela pe care-l tre­zeşte contactul vizual direct, neimagi­nat, cu tragedia războiului, cu crimele făptuite de fascism. După cum, nu poate să existe satisfacţie mai deplină decît aceea de a fi cunoscut — fie numai şi pe ecran — pe oamenii unor vremuri eroice, faptele şi gîndurile celor care s-au jertfit pentru a elibera umanitatea de teroarea zvasticii, de lagăre, de ocupaţie, de război. Epopeea Stalingradului, care a in­spirat un mare film artistic în două serii, apare în oglinda jurnalelor cine­matografice ale anilor de război la proporţii mult mai­ copleşitoare. Aduna­te la un loc ele se împletesc într-un tot conceput parcă anume pe canavaua a­­celor evenimente care au marcat coti­tura războiului şi au născut speranţa apropiatei înfrîngeri a lui Hitler. Ele desluşesc în mii de imagini ceea ce a rămas pentru unii şi astăzi de neînţe­les, unde sălăşluia forţa în stare să frîngă tentativa de a cuceri oraşul şi să ducă la lichidarea unei armate uria­şe în condiţiile în care o parte întinsă a teritoriului sovietic se mai afla sub cizma ocupantului. Pentru a evidenţia această realitate deosebit de grea, creatorii filmului nu au precupeţit e­­forturile lor în urmărirea scrupuloasă a cursului evenimentelor. Mai mult chiar, bătălia de la Stalingrad este aşezată în ansamblul luptelor crîncene care se dădeau pe toate fronturile cu înfumuratul duşman grăbit să obţină victorii spectaculoase. Astfel, însem­nătatea luptelor pentru Stalingrad şi rolul pe care istoria l-a încredinţat a­­părătorilor săi capătă o dublă pers­pectivă : militară şi istorică. Acolo, duşmanul trebuia ţinut cu orice preţ în loc, respins şi apoi nimicit pentru a nu-şi putea croi drum spre inima Ţării Sovietice. La chemarea Partidului în­treaga populaţie s-a pregătit să-l pri­mească pe duşman aşa cum se cuvine. Şi, cu toată lăudăroşenia piraţilor ae­rieni ai lui Hitler care vesteau că au prefăcut oraşul într-un „iad în flă­cări", Stalingradul continua să tră­iască, să muncească, să lupte. Frag­mente de jurnale arată pătrunderea hitleriştilor în periferiile oraşului. Al­tele, prin curajul operatorilor care au stat tot timpul în liniile de foc, înfă­ţişează tragedia oraşului prefăcut în cîmp de bătălie. Dar, dincolo de dure­rile momentului, alte imagini emană dîrzenia şi înverşunarea cetăţenilor din Stalingrad înrolaţi în miliţia popu­lară, apărători vajnici ai fiecărei case, muncitori neobosiţi în halele uzinelor supuse neîncetat bombardamentelor. Oricît ar părea de necrezut într un film artistic, faptele acestor oameni care au menţinut uzina electrică în funcţiune sau au reparat tancurile sub ploaia de obuze, dezvăluie în realismul aspru al peliculei-mărturie, o esenţă morală cu totul superioară înţelegerii obişnuite a eroismului. Cuprinzînd în curgerea rapidă a sec­venţelor activitatea a mii de oameni, filmul subliniază de la sine, fără vreo adăugire străină peliculei imprimate a­­tunci, unitatea de voinţă şi acţiune a poporului conştient că apărîndu-şi pa­tria apără o nouă orînduire, pasul său uriaş înainte pe căile istoriei. Acesta este înţelesul căruia o replică finală vine săi întărească, cu aceleaşi mij­loace simple ale publicisticii cinema­tografice, marea lui însemnătate. Sta­lingradul a renăscut, ca pasărea phoe­nix, din propria-i cenuşă. El este as­tăzi mai frumos, mai mîndru, mai cu­noscut şi mai iubit decît oricînd. Ce­tăţenii lui şi-au cîştigat o glorie nepie­ritoare, întreaga omenire se înclină în faţa lor. Acest , final cuprinde totodată şi explicaţia simţămintelor tulburătoa­re pe care le naşte în spectator parcurgerea, mai bine de o oră, a cîtorva jurnale de război: a­­semenea oameni nu pot fi o­­priţi din drum. Ceea ce fac ei în zilele noastre, pătrunzînd tainele ma­teriei sau cucerind cosmosul, nu este decît continuarea firească a dezvol­tării acelor forţe nemăsurate pe care le-a descătuşat Marea Revoluţie şi în faţa cărora nu există piedici de netrecut. Documentul arhivei devine astfel, deopotrivă, un imbold şi un avertisment. Depinde numai în ce ţară şi cărui public îi este prezentat filmul. EUGEN ATANASIU Cadru din film România liberăDuminică 1 februarie 1959 NOTE Intre intenţie şi realizare Recent, a apărut in Editura Tineretului car­tea lui I. Ludo, intitulată ,, Războiul lui Tănase Cireş", menită, după cit se pare, să combată su­­perstiliile ce mai au cir­culaţie în mediul rural, sa satirizeze pe cei c­e cred încă în ele. Inten­ţie bună, nimic de zis. Dar cine e acest Tă­­nase Cireş, despre care ni se spune că duce la 74 de ani, necurmat răz­boi cu duhurile, cu fe­­b­ie, cu Scaraoschi ? Cînd a venit pe lume, după cum ne mărturiseş­te chiar el, după infor­maţii primite de la tatăl său, avea... capul plin de bube, o fată pe ochi şi un păduche pe frun­te. Toate aceste semne i-ar fi prevestit noroc şi îmbogăţire uşoară. Tă­nase Cireş chiar credea aşa ceva şi se puse pe aşteptat. In loc de no­roc însă,­­ năpădi sără­cia. Intr-o confesie fă­cută autorului Tănase Cireş arată cu toată convingerea că, dacă s a născut băiat şi nu fată e pentru că a doua zi după cununie, maică-sa s-a legat la cap cu o broboadă, şi-a tras In picioare iţ­ar­ii bărbatului, s-a aşezat călare pe un fedeleş şi a mai făcut încă multe isprăvi de acest soi. Tănase Ci­eş­t­ne pe an 30 de zile de sărbătoare pentru lupi, 19 pentru piatră, II pentru­­ tunete şi trăz­­nete, 15 pentru orice fel de bocnă, tremură cină ii iese înainte un iepure, scuipă dacă i se intîmplă să apere de cline un popă la bobotează. Cu binecunoscutul lui talent satiric­­. Ludo a încercat să arate în fe­lul acesta cit de absur­de sint in genere super­stiţiile şi cit de stupide e să crezi in ele. Totuşi lectura că'fU lasă impresia că figwa lui Tănase Cireş nu este desprinsă din lumea satelor noastre de azi. Incercind să creioneze un tip de superstifios din zilele noastre, auto­rul a exagerat dincolo de Ur­itele verosimilului. Râmîi cu impresia că pentru a-şi scrie cartea I. Ludo, nu s-a dus de­loc nici la Vreju Gre­ceşti şi nici la Pocreaca precum afirmă ei că a răsfoit doar nişte cule­geri de descântece, zic­ă­­tori şi obiceiuri din ace­lea care se editau cu zecile pe vremuri. Exagerarea îl duce pe L Ludo şi la alte gre­şeli După cum se ştie în anii regimului nostru s-a desfăşurat o largă acţiune de alfabetizare a ţărănimii, s-a dus şi se duce o muncă uria­şă pentru ridicarea ni­velului ei cultural. Mun­ca aceasta dă roade din belşug. Una dintre cele mai proaspete dovezi ne-o oferă participarea la concursul instituit re­cent de către comitetul de Radiodifuziune, con­curs intitulat „Cine ştie ce scrie". Cei care ,,ştiu“ trebuie „să scrie" nu despre ce ti se intîmplă dacă işi taie drumul o pisică neagră ci despre aplicarea metodelor re­­comandate de ştiinţa a­­grotehnică. Şi scriu sute şi mii de oameni. Sunt oameni care au învăţat să scrie în ultimii zece ani, care au scăpat în cea mai mare parte de sub influenţa supersti­ţiilor, care aplică cu în­credere şi pricepere indi­caţiile ştiinţei. Ei, aceşti oameni noi lipsesc cu totul din cartea lui I. Ludo. Rezultă din carte că în satele noastre, purtători ai unor concep­ţii sănătoase de muncă şi de viaţă n-ar fi azi decît „copiii de şcoală". Cartea lui I. Ludo ni se pare deci greşit con­cepută şi alcătuită. Edi­tura Tineretului nu i-a făcut nici un serviciu grăbindu-se să i-o pu­blice. Avem nevoie de cărţi , care să combată superstiţiile ce mai per­sistă în conştiinţa unor oameni nu numai de la sate ci şi de la oraşe dar ele trebuie să oglin­dească realitatea şi nu s-o altereze. ION PAVELESCU O anchetă printre cititori Ultimul număr al ,,Vieţii româneşti" pu­blică răspunsurile pri­mite din partea unui mare număr de cititori, de diferite îndeletniciri şi preocupări, la o an­chetă a revistei pe teme literare. Participanţii la anche­tă aveau de răspuns la trei întrebări: Ce lu­crări literare pe care le aţi citit în ultimul timp v-au plăcut şi fie ce ? Ce lucrări nu v-au plăcut şi de ce ? Ce pro­bleme, ce aspecte din realitate aţi dori să le găsiţi oglindite în lite-­­ratura noastră ? In totalitatea lor răs­punsurile publicate a­­testă preţuirea pe care o acordă publicul cititor de astăzi literaturii rea­list sociatiste. Rezultă din anchetă că lucrările care au obţinut cel mai mare număr de „vot­i" sunt cele Inspirate din actualitate, care reflec­tă veridic adevărul vie­ţii. In lumina acestor principii vădind bunul gust şi simţul critic as­cuţit al cititorului con­temporan, au fost repro­bate aproape unanim a­­cele manifestări natura­liste din unele scrieri, semnatarii răspunsurilor declarându-se pentru în­făţişarea omului în­­lite­ratură pe măsura con­diţiei sale demne din zi­lele noastre. „Paginile revistei noa­stre sunt deschise tutu­ror acelora care ar dori să participe la discuta­rea fenomenului literar actual" , se spune in în­cheierea Concluziilor. Iniţiativa „Vieţii româ­ne­şti", care a organizat această semnificativă anchetă, promite astfel să fie permanentizată, redacţia organizind şi pe viitor asemenea dis­cuţii cu participarea u­­nui cerc larg de c­ita­t. V. BALTAG Pagini albe Despre defecţiunile de imprimare a cărţilor s-au scris pînă acum cel puţin atitea rînduri cite fir putea umple paginile albe din exemplarele defecte. Cu toate aces­tea, asemenea cârţi, pe care neglijenţa unora le face cu neputinţă de ci­tit, continuă să se afle în librării. Am în faţă un exem­­plar din romanul „Să nu fugi singur prin ploaie" de Al. I. Ştefă­­nescu (Editura Tineretu­lui). Exemplarul numără nu mai puţin de 16 file albe, adică face imposi­bil de parcurs capitole întregi din carte. Un volum apărut în Editura Ştiinţifică „Ulti­­ma călătorie a lui Alfred Wegener în Groenlanda" lasă de asemenea spafii albe Intre paginile 128— 144. Pe cînd tabla neagră a neglijentelor de tipar va deveni în sfirsit... pagi­nă albă ? B. V. * In vizita la Casa de creaţie populara din Capitala Talentele înfloresc O veche zicală spune că „socoteala de acasă nu se potriveşte întotdeauna cu cea din tîrg“. De adevărul cu­prins în aceste vorbe am avut prilejul să mă conving odată mai mult, cu prilejul unei vizite făcută la Casa de creaţie populară a Capitalei. Pleca­sem cu gîndul să aflu şi să culeg „noutăţi“, iar la întoarcere aveam no­tate în carneţel , lucruri vechi şi cu­noscute, care cuprindeau însă în ele toate noutăţile pe care mi le-aş fi dorit. Afirmaţia — departe de a fi paradoxală — o voi susţine cu ajuto­rul unor fapte şi oameni.­ Discuţii provocate de... o păpuşă de cîrpa Deşi, prima impresie ar putea fi alta, o femeie care se ocupă de gos­podărie are o mulţime de treburi şi griji. Gospodăria, tîrguielile zilnice, casa, soţul, adesea şi copiii, îi cere multă vreme. Şi totuşi are şi t­imp liber, pentru folosirea căruia fiecare are un răspuns diferit. Răspunsul Marietei Gîtej a fost... o păpuşă de cîrpă. Mica păpuşă de cîrpă a fost iz­vorul multor discuţii în casa familiei Gîtej. Soţul Marietei găsea că o ase­menea ocupaţie este neserioasă şi că ea şi-ar putea întrebuinţa timpul în alt chip, mai cu folos. Uneori la cursu­rile organizate de Casa de creaţie populară a Capitalei Marieta era în­clinată să judece aşa ; dar cînd la repetiţii vedea că prin mîinile ei tradiţionalul Vasilache prinde viaţă, se mişcă, gesticulează şi tră­ieşte cu adevărat, bucuria şi emoţia o legau şi mai mult de această artă. Voia s-o înţeleagă, s-o cunoască, s-o stăpînească cu meşteşug. Şi talentul împletit cu truda au învins. Au învins şi împotrivirile soţului care, el însuşi doreşte acum să devină mînuitor. Aşa a ajuns Marieta Gîtej una din cele mai bune mînuitoare de păpuşi ale casei de cultură „1 Mai“. „Ochii şi urechile“ uzinei Brigada artistică de agitaţie a uzi­nelor textile „7 Noiembrie“ nu e nouă. In decursul anilor a devenit una din cele mai cunoscute şi apreciate for­maţii de acest gen din Capitală. Cu atît mai mult şi-a cîştigat faima şi numele de „ochii şi urechile“ uzinei, la locul de muncă. Intr-adevăr, o mînă de tineri află şi dau glas prin intermediul cîntecului şi al versului la tot ceea ce se petrece — bun sau rău — în uzina lor. Cînd unele mun­citoare risipeau bumbacul ştergîndu-se pe mîini cu el — brigada a adus fap­tul pe scenă şi l-a satirizat, iar spre deplina convingere a spectatorilor a arătat concret că evitîndu-se această risipă se poate realiza trei cămăşi şi trei rochiţe de copil. Munca spornică a unei muncitoare, calificată în uzi­nă, a fost făcută cunoscută, de briga­dă prin „Povestea unei ţesătoare frun­taşe". In „Şapte fete cucuiete“ bri­gada şi-a îndreptat atenţia asupra materialelor de proastă calitate. In­­terpretînd „Spălătoresele“, brigada a pledat odată mai mult pentru eco­nomii, care sunt în folosul uzinei şi al muncitorilor ei. Brigada, şi iar brigada. Dar cine e de fapt brigada? Dacă vrem să o iden­tificăm atunci trebuie să pomenim de numele lui Victoria Drăgulescu, Anca Niculescu, Gh. Stroescu, Aron Io­­nescu, Constanţa Adam... Dacă vrem să ştim cum de cunosc aceşti oa­meni aşa de bine toată viaţa fabricii, trebuie să o spunem prin meseria lor: filatoare, economist, lăcătuş, funcţio­nară; ei înşişi sunt o părticică din uzi­nă. Aşa se face că brigada vede tot, ştie tot, suferă de fiecare deficienţă, se bucură de fiecare succes al uzinei. La jumătatea vieţii... Se spune că talentele şi aptitudi­nile se trădează încă în anii copilă­riei. Şi totuşi... lăcătuşul Gheorghe Lăiniceanu a trecut de mult pra­gul primei tinereţi fără ca vreo însuşire artistică să-i revendice preo­cuparea. De-abia acum vreo doi­­trei ani a pus mîna pentru prima oară pe creion şi a schiţat primele linii. Nici măcar atunci nu a dovedit calităţi excepţionale, dar s-a simţit atras de această îndeletnicire. Şi — pentru plăcerea lui — a început să lucreze din ce în ce mai mult, mai perseverent, mai serios. Nu-şi poate da seama cînd s-a produs „saltul“ artistic, dar la fiecare expoziţie de amatori la care participă lucrările lui erau mai bune, dovedind un real şi viguros talent. Şi dacă în anii copilăriei, lăcătuşul Gheorghe Lăiniceanu nu a simţit nici un imbold artistic, astăzi acelaşi om se aşează cu dragoste şi respect în faţa şevaletului, în tovărăşia căruia îşi petrece mult timp. Acelaşi om este acum nelipsit de la discuţiile cu artiştii plastici profesionişti, organi­zate la Studioul actorului amator. A­­celaşi om învaţă şi dezvăluie tainele picturii şi altor muncitori de la Com­plexul C.F.R. Griviţa Roşie unde lu­crează. La jumătatea vieţii, Gh. Lăi­niceanu a descoperit frumuseţile artei. Nu e nimic nou în faptul că un muncitor este şi pictor, că o mînă de tineri folosesc cu pricepere versul şi melodia, că o femeie casnică a de­venit mînuitoare de păpuşi. Asemenea lucruri au devenit în zilele noastre obişnuite. Veşnic nou şi elocvent ră­­mîne doar dezvoltarea gustului pen­tru frumos şi pentru artă, pe care o slujesc­ din ce în ce mai mulţi oa­meni. PIA RADULESCU $ÜSot©®»s eas*'lîşfi La poalele Munţilor Carpaţi, pe rîul Luncavăţ se află comuna Vaî­­deeni. Tradiţia localnicilor de a păstra comorile culturale ale folclo­rului românesc se vădeşte în bogata activitate desfăşurată de aceştia în cadrul căminului cultural. In clişeu : Echipa de fluieraşi din Vaideeni, care a cîştigat anul trecut premiul I pe ţară la concursul echipelor artistice ale şcolarilor şi pionierilor, care a avut loc la Bucureşti. Foto : AGERPRES — nr. 4450 A crescut nivelul cultural al locuitorilor satelor Vineri a avut loc în comuna Bă­lăci, raionul Roşiorii de Vede, regiu-,­nea Bucureşti, o consfătuire cu direc­torii căminelor culturale şi şcolilor din acest raion în cadrul căreia s-a analizat munca cultural-educativă de masă în rîndul ţăranilor muncitori. Participanţii la consfătuire au arătat printre altele că în sate şi comune tot mai mulţi ţărani muncitori, tineri şi vîrstnici, participă acum la activita­tea căminelor culturale, numărul citi­torilor bibliotecilor săteşti s-a mărit, a crescut simţitor nivelul cultural al locuitorilor satelor şi, ca urmare, peste 80 la sută din familiile de ţă­rani muncitori din raion au trecut la forme superioare de muncă, înscriin­­du-se în gospodăriile colective şi în întovărăşirile agricole. Folosind experienţa de pînă acum şi analizînd posibilităţile locale, in­telectualii din comuna Bălăci, comună complet cooperativizată, sprijiniţi de organizaţiile de partid şi de sfatul popular, au luat hotărîrea să intensi­fice munca cultural-educativă de masă pentru atragerea ţăranilor muncitori întovărăşiţi în gospodăria colectivă. După amiază, participanţii la con­sfătuire au fost invitaţi de colectiviştii din comună la adunarea generală a gospodăriei agricole, la care au dis­cutat planul de producţie pe acest an. Cu acest prilej, au fost primiţi în gospodăria colectivă încă 27 de fami­lii de ţărani muncitori întovărăşiţi. (Agerpres) Pentru un înalt nivel al muncii politice şi culturale de masă In zilele de 31 ianuarie şi 1 februa­rie comitetul regional P­ M.R. Pi­teşti a organizat în sala de festivi­tăţi a Palatului de Cultură o consfă­tuire pentru a analiza munca politică şi culturală de masă desfăşurată în regiune. La lucrările consfătuirii participă delegaţi ai Ministerului Invăţămîntu­­lui şi Culturii, activişti ai organelor de partid şi de stat, ai organizaţiilor de masă de la raioane, conducători ai unor instituţii, activişti culturali. Tov. Ion Hoţescu, membru al Bi­roului Comitetului regional de partid, a prezentat un documentat referat privind activitatea desfăşurată în acest sector, in cadrul consfătuirii au luat cuvîntul numeroşi participanţi, care au făcut propuneri pentru o mai bună organizare a muncii politice şi culturală de masă, pentru folosirea mai judicioasă a mijloacelor mate­­riale existente și întărirea activului voluntar. Lucrările consfătuirii continuă. Teatrul de Operă şi Balet al R.P.R. H. Fîntîna din Baccîsa­­rai; 19.30: Trubadurul; Naţional „I. L. Ca­ragiale“ (sala Come­dia) 10: Bădăranii ; 15: Hangiţa; 19.30 : Steaua fără nume; Naţional „I. L. Cara­giale“ (sala Studio) 10: Institutorii; 15: Omul cu mîrţoaga; 19.30: Arborele genealogic; Armatei (sala Magh­eru) 10: Intervenţia; 16: Femeia îndărătnică; 20: La poarta Bran­denburgga; Armatei (sala C.C.A.) 16: Su­flete de hîrtie; 20: O zi de odihnă; Muni­­cipal (sala Matei Millo) 10: Sfînta Ioana; 16: A 12-a noapte; 20: Soţul Ideal; Muni­cipal (sala Filimon Sîrbu) 10 şi 20: Tache, Ianke şi Cadîr; Tineretului 10: Viforul; 16: Ultimul tren; 20: Vodă Cuza şi Unirea ; „C. Nottara“ (sala Libertatea) 10: In cău­tarea bucuriei; 16: Gîlcevile din Chloggia ; 20: Zboară cocorii; Opereta 10.30: Casa cu trei fete; 19.30: Căsătoria secretă; Evreiesc de Stat 20: Serbarea lampioanelor; Ansam­blul C.C.S. 20: „Te cîntăm, te slăvim li­bertate“; Ţăndărică (sala Orfeu) 11: Albă ca zăpada ; 20.30: Mîna cu 5 degete ; Ţăn­dărică (sala Academiei) 11 şi 17: Păţaniile unei păpuşi de lemn; „C. Tănase“ (sala Savei) 11: Revista 58; 16.30: Te aştept di­­seară la concert; 20: Nuntă la mînăstire ; „C. Tănase“ (sala Victoria) 20: Intre noi fe­meile; O.S.T.A (sala Dalles) 17.30 şi 20.30: Bucureştiul rîde, cîntă şi dansează; Circul de Stat 16.30 şi 20.30: Cavalcada circului. Patria, Bucureşti ; Marinarul îndrăgostit; Vasile Roaită, Mio­riţa : Alo ?... Aţi gre­şit numărul ; Repu­blica : Lupta nu , s-a sfîrşit încă; I. C­orimu, Gh. Doja, 1 Mai : Omul meu drag; Magheru, Elena Pavel: Procesul se ambii­; V. Alecsandri: Patru paşi în nori; Alex. Sabia, Lumina, 23 August; Cerul infernului; Central, Arta; G. Bacovia: Fata cu chitara; 13 Septembrie: S-a întîmplat la Penkov; Maxim Gorki, 8 Martie: Marea bătălie; Victoria, înfrăţirea între popoare, Flacăra; Numai o femeie ; Timpuri Noi: Baku şi locuitorii săi, Zile în­sorite pe Nil. Iarna la Moscova Sărbătoare la Poiana. Fetiţa dezordonată; Tineretului: Articolul 420; Alex­­ Popov: Cetatea Neam­ţului, Ramcla, In nordul îndepărtat, Ciuper­­cuţa: Casa pisicilor; B. Delavrancea, Gri­viţa: Simpaticul nostru doctor; Cultural: Ani de neuitat; 8 Mai: Locul acţiunii Ber­lin; Unirea: Vrăjitoarele din Salem. Const. David: Două lozuri; Munca: Lizzie Mac Kay; Donca Simo: Vraja dragostei; Popular: Pe Donul liniştit (seria I); Ilie Prib­lie: Don Juan; M Eminescu, 16 Februarie: filmul Idiotul; Libertăţii: Melba; N. Bălcescu: Le­gea mării; G. Coşbuc: Luna de miere; Olga Banele; Inimă de oţel; Aurel Vlaicu, Giu­seppe Verdi; Drumul Serii: Misterul caste­lului părăsit; 30 Decembrie; Anul 1918; Muzeul de Artă al R.P.R. (calea Victo­riei 55) 11-18; Muzeul Simu (Bd. Magheru 9) 10-13 și 16-19; Mu­zeul de Artă Brînco­­venească (palatul Mo­­goşoaia) 11-18; Muzeul Zambaccian (str. Muzeul Zambaccian 21) 10-13 şi 16 19; Muzeul Satului (Şos.­­ Kiseleff 20) 1­0-18; Muzeul „Bucureşti în arta plas­tică“ (Bd Magheru 9) 10-13 şi 16-19; Mu­zeul de Istoria Partidului Muncitoresc Ro­mân (Şos. Kiseleff 3) 9 19; Muzeul „Th­odor Aman“ (str. C. A Rosetti 8) 10-13 şi 16-19; Muzeul de artă populară „Dr. Mina Mino­­vici“ (str. Dr. Mina Minovici 1) 10-13 şi 16-19; Muzeul „V I. Lenin şi I. V. Stalin“ (Sos Kiseleff 3) 9.30-13 şi 15.30-20; Muzeul Militar Central (Bd. I Bălcescu 25) 10-20.30; Muzeul Naţional de antichităţi (str. I. C. ) ,9-17­ ,MUzeul de Istorie Naturală (*nifa iSos- Kiseleff 1) 10-18; Muzeul Ştiinţelor Experimentale (Bd. Ana RPnmtnC.U 2) „ -l8',2iif Mu“ul Literaturii Romîn­e (Şos. Kiseleff 10) 10-13 si 16 20* “ „Teratrul“! „1. °L. Caragiale“ fe3 ''Comedia) 10-12 și ,6.19; Msuzeu, a? 1hxRÎS JSλ F„utK­otlei 4) 8-21; Muzeul de Artă feudală „Inginer Minovici“ (str. p °VlCi, 3), 10'12 16-19; «»«ui?7?iS „nesCU. (ca­pa Victori­ei 141) 10-13 și 7-19; Muzeul memorial „Gh. Tattarescu“ fi ii- rlTnf a­­na;tasia nr- 7) 10-13 si afii 8i, *i S,?vere®,nu .str. X. C. Frimu 26) 11-18; Colecţia „Elena şi dr. I. Dona* (? ti QN?n»al «D.Donaa­­,2) 10-13; C*«8 memo­­rială „Nottara (Ed. Dacia 51, 10-13 şi 16-19; Muzeul Cecilia şi Frederic Storck (str V A­­lecsandri 16) 10-12 şi 16-19; Muzeul „C. Me­­datr- General Budişteanu 16) 10-13 şi 16-19; Muzeul „Profesor dr. Babeş“ (str Andrei Mureşanu,18 A) 10-13 şi 16-19; Co­­lecţia Barbu Slătineanu • (str. Obedenaru 3 °t’ 3 „ * 6. Expoziţia permanentă de numismatică a Muzeului de Istorie a ora­şului Bucureşti (Bd. Ana Ipătescu 91) 11-18- Expoziţia permanentă de Astronomie a Mu­zeului Ştiinţelor Experimentale (Bd Ana Ipătescu 21) 16-22. * 9. Gimnastica săp­­tămînii; 9.15: Gim­nastica pentru copii; 9.25: Filmul pentru copii: „Păpuşa uitată“; 9.35: Emisiune pentru cei mici: „Zugrăvici şi Mizgălie!“ Prezintă H. Nicolaide şi Horia Şerbănescu; 10.05: Fil­mul pentru copii: „Raţa buclucaşă“; 10.15: Emisiunea­ pentru pionieri şi şcolari „Cra­vata Roşie“, „însemnările unui instructor de pionieri“ de Octav Pancu-Iaşi; 17.50 : Transmisie de la Sala sporturilor Floreasca a meciului internaţional de handbal mascu­lin în şapte între echipele H. C. Copen­haga -- Dinamo Bucureşti; 19. Informaţiile după amiezii; 19.05: Recital vocal-instru­­mental: Cîntă tenorul Ion Piso de la Opera Romînă din Cluj şi violoncelistul Gheorghe Iarosevici. La pian: Ferdinand Leiss; 19.45: Filmul documentar: „Concursul internaţional „George Enescu“; 20.15: Teatru în studio: „Oraşul visurilor noastre“ de Alexei Arbu­zov. Interpretează un colectiv al Institutului de Artă Teatrală „I. I. Caragiale“ — clasa profesorului Ion Şahighian, maestru emerit al artei. In pauze: Jurnalul televiziunii, ul­timele ştiri şi rezultatele sportive. Luni 19: Spicuiri din programul săptă­­mînii ; 19.03 : Informaţiile după amiezii; 19.08: Emisiune de ştiinţă şi tehnică pentru pionieri şi şcolari: „Parcul zoologic din Moscova"; 19.28: Jurnalul televiziunii; 19.60: Filmul artistic: „Legea mării“; 21.15: Actua­litatea în imagini; 21.25: Melodii din U.R.S S. şi din ţările de democraţie popu­lară. Interpretează o formaţie condusă de Gelu Solomonescu. Institutul Meteoro­logic Central anunţă pentru zilele de 2, 3 şi 4 februarie urmă­torul timp probabil: In Bucureşti: Vre­me relativ călduroasă la început, apoi în răcire uşoară. Cerul va fi schimbător, mai mult acoperit la sfîşitul intervalului, cînd temporar va ninge. Vîrit potrivit dirn sec­torul nordic. Temperatura la început sta­ţionară, apoi ta scădere uşoară. In ţară. Vreme relativ călduroasă în pri­ma parte a intervalului, apoi în curs de ră­cire uşoară. Cerul va fi schimbător, tem­porar noros. Precipitate sub formă de nin­soare vor cădea cu deosebire in jumătatea de răsărit a ţării. Vînt potrivit din sectorul nordic Temperatura în scădere uşoară, la sfîrşitul intervalului Minimile vor oscila intre plus 2 şi minus 8 gra­de iar maximele între minus 5 şi plus 5 grade.

Next