Romînia Liberă, februarie 1959 (Anul 17, nr. 4450-4473)
1959-02-01 / nr. 4450
Peter, 2-a Oameni de artă la sate Răspunderea artistului faţă de popor Spre sfîrşitul anului trecut, comitetul orăşenesc Bucureşti al Partidului Muncitoresc Român a luat o nouă şi importantă iniţiativă, aceea de a chema artiştii bucureşteni să meargă în mijlocul locuitorilor satelor ţării noastre şi de a pune umărul la ridicarea calităţii muncii cultural-artistice şi pentru a cunoaşte mai profund munca eroică pe care o depun milioane de ţărani în construirea agriculturii socialiste — izvor de nesecată inspiraţie pentru creatorii din toate ramurile artei. Să ajutăm şi să fim ajutaţi să dăm din experienţa noastră artistică şi să primim în schimb din forţa creatoare inepuizabilă a poporului. Am plecat sute de artişti, scriitori, muzicieni, actori, instrumentişti, dirijori de coruri etc. Am venit de acolo, după o lună de zile, plini de energie clocotitoare inspirată din avîntul poporului care creează o nouă viaţă, mai bună, mai fericită. Şi nu întîmplător marea majoritate dintre sutele de artişti şi-au afirmat dorinţa de a păstra şi pe mai departe legătura cu satele. Avem serioase răspunderi faţă de popor, de care cu cinste trebuie să ne achităm în mod permanent. Am văzut cu ochii mei verificînd astfel realitatea vie, puternică, a revoluţiei culturale care a ridicat şi ridică la o viaţă culturală-artistică milioane de oameni, care devin constructori conştienţi ai socialismului. De cînd am revenit în Bucureşti am permanent în faţa ochilor mei această răspundere socială a artiştilor. Mă pot eu declara mulţumit pentru modesta-mi contribuţie adusă ? Noi cei care am participat la această acţiune ne putem declara mulţumiţi şi putem acuma să ne culcăm pe o ureche ? Nu ! Este imposibil. Actorii, regizorii teatrelor din Bucureşti şi din întreaga ţară au în faţa lor uriaşe sarcini în legătură cu ridicarea satului. Aceste frămîntări ale mele în care se reflectă şi frămîntările şi dorinţele tovarăşilor mei de teatru au început încet-încet să se concretizeze într-un plan organizatoric care ar putea să asigure o eficacitate sporită a acestei acţiuni pe viitor. Care sunt căile pe care teatrele profesioniste pot şi trebuie să sprijine mişcarea artistică de la sate ? I. Prin turnee la sate cu un repertoriu adecvat. II. Prin instruirea echipelor artistice de amatori. III. Prin educarea instructorilor de teatru-amatori. Turneele la sate constituie un puternic mijloc de educare a maselor ţărăneşti, de formare a gustului artistic. Prin aceste turnee se stimulează naşterea unor echipe noi amatoare şi dorinţa de perfecţionare la cele care există. Au existat şi pînă acuma astfel de turnee organizate de teatru însă această formă de activitate nu a fost permanentă. Pe de altă parte organele locale nu au sprijinit pînă la capăt aceste iniţiative. Există toate perspectivele ca această muncă să capete o mare amploare pe viitor și un caracter permanent. : Vrînd-nevrînd trebuie ridicată și problema repertoriului pentru sate. Teatrele ar putea să asigure acestor echipe 1-2 piese într-un act, în fiecare an, piese care să fie lucrate de teatre cu autorii. Aceasta ar însemna şi un mare ajutor dat miilor de echipe de teatru din întreaga ţară. Dacă am face un calcul sumar am constata că teatrele profesioniste din ţară ar putea oferi mişcării de amatori circa 70 de piese anual. Ceea ce nu-i deloc puţin ! Ca să nu mai vorbesc de faptul că o sumă de teatre ar putea organiza şi programe de brigadă de agitaţie. Sensul acestor turnee ar fi şi acela de a prezenta amatorilor şi spectacole-model. Pentru aceasta se pot organiza, cu ajutorul sfaturilor populare raionale, spectacole la reşedinţa de raion la care să fie chemaţi instructorii amatori din raion cu care să se organizeze, după spectacol, discuţii cu regizorul şi actorii din spectacol. Un alt mijloc important este şi instruirea echipelor amatoare de către artiştii profesionişti. Contactul direct al artistului profesionist cu echipa de amatori nu poate duce decît la creșterea serioasă a actorilor amatori. In cadrul Festivalului de teatru „I. L. Garagiale“ s-a remarcat din plin acest fapt. Marele păcat al muncii de instructaj artistic este caracterul de campanie pe care-1 are. In ajunul concursurilor teatrele sar în ajutorul cîtorva echipe pentru a le ajuta să promoveze în fazele superioare. Apoi... majoritatea teatrelor încetează instruirea echipelor. Şi aci problema permanenţei se impune să fie rezolvată. A treia problemă şi care mi se pare cea mai importantă prin rezultatele sale, este munca de educare a instructorilor de teatru amatori. Munca cu echipele de amatori este o muncă de mare amploare. Oricît ar dori artiştii profesionişti, ei nu vor putea niciodată să pătrundă în toate satele patriei noastre. De aceea trebuie acţionat pe acele căi care pot asigura cele mai bune rezultate într-un timp relativ scurt. Irn această muncă ar trebui folosite cele mai variate metode. In fiecare reşedinţă de raion, teatrele să asigure existenţa unor cabinete metodice la care odată pe săptămînă actori sau regizori (prezenţe permanente) să dea sfaturi şi îndrumări concrete instructorilor amatori din raion referitor la repertoriu, distribuţie, probleme de interpretare, de regie, de montare etc. De asemenea, aci se pot organiza spectacole model cu echipele Caselor de cultură raionale în prezenţa instructorilor din raion, pe marginea cărora să se ţină discuţii iar artistul profesionist să dea îndrumări practice. In centrele de regiune pot funcţiona cursuri de perfecţionare cu instructorii caselor raionale de cultură. In timpul vacanţelor ar fi bine să fie organizate cursuri de regie la sediul teatrelor din regiuni, unde să se predea lecţii teoretice şi practice, cursanţii asistînd şi la repetiţiile spectacolelor profesioniste. In oraşele reşedinţă de raion este necesar să se organizeze cursuri de perfecţionare cu instructorii de la sate sau pot fi ajutate secţiile externe ale şcolilor populare de artă. Să ne gîndim că în fiecare an sute de tineri absolvă şcolile medii pedagogice şi merg la ţară ca învăţători. Dacă teatrele noastre ar prelua instruirea lor teatrală, aceasta ne-ar asigura anual sute de instructori amatori. Pe lîngă acestea mă mai gîndesc la următoarele : Cei mai buni absolvenţi ai şcolilor populare de artă ar trebui antrenaţi în muncile de instructori artistici la căminele culturale, case de cultură, etc. Institutul de teatru „I. L. Caragiale“ ar putea avea şi el un rol important în acest complex de măsuri. Astfel studenţii de la regie ar putea ajuta la îmbunătăţirea acestei activităţi din cadrul căminelor culturale. Iar practica de vară a tuturor studenţilor ar trebui făcută în cadrul căminelor culturale săteşti. Cred că nu aş fi exagerat dacă aş propune înfiinţarea pe lîngă Direcţia Generală a Artelor din Ministerul Culturii şi Invăţămîntului a unui organ care să coordoneze participarea tuturor artiştilor profesionişti şi a tuturor instituţiilor de artă din ţară, în sprijinul artei amatoare. Cînd am plecat în munca culturală la sate, am fost sfătuit să recitesc cuvîntarea tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej ţinută la Consfătuirea de la Constanţa. Şi aceasta a însemnat îndrumarul activităţii mele practice. Materialele Consfătuirii de la Constanţa m-au făcut să privesc şi să înţeleg cu toată răspunderea rolul cetăţenesc al calităţii mele de artist. Am înţeles foarte bine şi am pătruns mai profund importanţa activităţii cultural-artistice în complexul muncii pentru colectivizarea agriculturii. Am început să privesc această problemă ca un soldat de pe cîmpul de luptă ideologic. In această lumină am încercat să privesc problemele de viitor ale artei amatoare la sate și astfel s-au născut aceste propuneri, aceste gînduri. GH. IONESCU.GIQN Cronica filmului MAREA BĂTĂLIE 33 Cineaştilor sovietici şi germani le revine meritul de a fi scos genul documentarului istoric contemporan din stadiul de experiment şi de a-l consacra acum, în faţa publicului, prin lungi metraje. Retrospectivele „Judecata popoarelor“ (sovietic), „Tu şi camarazii tăi“ sau „Acţiunea sabia teutonă“ (R.D.G.) ne-au transmis dincolo de înţelesul mai limpede al unor evenimente care nu trebuiesc uitate şi o emoţie zguduitoare. Nu există, nu poate să existe un simţămînt de ură mai autentic decît acela pe care-l trezeşte contactul vizual direct, neimaginat, cu tragedia războiului, cu crimele făptuite de fascism. După cum, nu poate să existe satisfacţie mai deplină decît aceea de a fi cunoscut — fie numai şi pe ecran — pe oamenii unor vremuri eroice, faptele şi gîndurile celor care s-au jertfit pentru a elibera umanitatea de teroarea zvasticii, de lagăre, de ocupaţie, de război. Epopeea Stalingradului, care a inspirat un mare film artistic în două serii, apare în oglinda jurnalelor cinematografice ale anilor de război la proporţii mult mai copleşitoare. Adunate la un loc ele se împletesc într-un tot conceput parcă anume pe canavaua acelor evenimente care au marcat cotitura războiului şi au născut speranţa apropiatei înfrîngeri a lui Hitler. Ele desluşesc în mii de imagini ceea ce a rămas pentru unii şi astăzi de neînţeles, unde sălăşluia forţa în stare să frîngă tentativa de a cuceri oraşul şi să ducă la lichidarea unei armate uriaşe în condiţiile în care o parte întinsă a teritoriului sovietic se mai afla sub cizma ocupantului. Pentru a evidenţia această realitate deosebit de grea, creatorii filmului nu au precupeţit eforturile lor în urmărirea scrupuloasă a cursului evenimentelor. Mai mult chiar, bătălia de la Stalingrad este aşezată în ansamblul luptelor crîncene care se dădeau pe toate fronturile cu înfumuratul duşman grăbit să obţină victorii spectaculoase. Astfel, însemnătatea luptelor pentru Stalingrad şi rolul pe care istoria l-a încredinţat apărătorilor săi capătă o dublă perspectivă : militară şi istorică. Acolo, duşmanul trebuia ţinut cu orice preţ în loc, respins şi apoi nimicit pentru a nu-şi putea croi drum spre inima Ţării Sovietice. La chemarea Partidului întreaga populaţie s-a pregătit să-l primească pe duşman aşa cum se cuvine. Şi, cu toată lăudăroşenia piraţilor aerieni ai lui Hitler care vesteau că au prefăcut oraşul într-un „iad în flăcări", Stalingradul continua să trăiască, să muncească, să lupte. Fragmente de jurnale arată pătrunderea hitleriştilor în periferiile oraşului. Altele, prin curajul operatorilor care au stat tot timpul în liniile de foc, înfăţişează tragedia oraşului prefăcut în cîmp de bătălie. Dar, dincolo de durerile momentului, alte imagini emană dîrzenia şi înverşunarea cetăţenilor din Stalingrad înrolaţi în miliţia populară, apărători vajnici ai fiecărei case, muncitori neobosiţi în halele uzinelor supuse neîncetat bombardamentelor. Oricît ar părea de necrezut într un film artistic, faptele acestor oameni care au menţinut uzina electrică în funcţiune sau au reparat tancurile sub ploaia de obuze, dezvăluie în realismul aspru al peliculei-mărturie, o esenţă morală cu totul superioară înţelegerii obişnuite a eroismului. Cuprinzînd în curgerea rapidă a secvenţelor activitatea a mii de oameni, filmul subliniază de la sine, fără vreo adăugire străină peliculei imprimate atunci, unitatea de voinţă şi acţiune a poporului conştient că apărîndu-şi patria apără o nouă orînduire, pasul său uriaş înainte pe căile istoriei. Acesta este înţelesul căruia o replică finală vine săi întărească, cu aceleaşi mijloace simple ale publicisticii cinematografice, marea lui însemnătate. Stalingradul a renăscut, ca pasărea phoenix, din propria-i cenuşă. El este astăzi mai frumos, mai mîndru, mai cunoscut şi mai iubit decît oricînd. Cetăţenii lui şi-au cîştigat o glorie nepieritoare, întreaga omenire se înclină în faţa lor. Acest , final cuprinde totodată şi explicaţia simţămintelor tulburătoare pe care le naşte în spectator parcurgerea, mai bine de o oră, a cîtorva jurnale de război: asemenea oameni nu pot fi opriţi din drum. Ceea ce fac ei în zilele noastre, pătrunzînd tainele materiei sau cucerind cosmosul, nu este decît continuarea firească a dezvoltării acelor forţe nemăsurate pe care le-a descătuşat Marea Revoluţie şi în faţa cărora nu există piedici de netrecut. Documentul arhivei devine astfel, deopotrivă, un imbold şi un avertisment. Depinde numai în ce ţară şi cărui public îi este prezentat filmul. EUGEN ATANASIU Cadru din film România liberăDuminică 1 februarie 1959 NOTE Intre intenţie şi realizare Recent, a apărut in Editura Tineretului cartea lui I. Ludo, intitulată ,, Războiul lui Tănase Cireş", menită, după cit se pare, să combată superstiliile ce mai au circulaţie în mediul rural, sa satirizeze pe cei ce cred încă în ele. Intenţie bună, nimic de zis. Dar cine e acest Tănase Cireş, despre care ni se spune că duce la 74 de ani, necurmat război cu duhurile, cu febie, cu Scaraoschi ? Cînd a venit pe lume, după cum ne mărturiseşte chiar el, după informaţii primite de la tatăl său, avea... capul plin de bube, o fată pe ochi şi un păduche pe frunte. Toate aceste semne i-ar fi prevestit noroc şi îmbogăţire uşoară. Tănase Cireş chiar credea aşa ceva şi se puse pe aşteptat. In loc de noroc însă, năpădi sărăcia. Intr-o confesie făcută autorului Tănase Cireş arată cu toată convingerea că, dacă s a născut băiat şi nu fată e pentru că a doua zi după cununie, maică-sa s-a legat la cap cu o broboadă, şi-a tras In picioare iţarii bărbatului, s-a aşezat călare pe un fedeleş şi a mai făcut încă multe isprăvi de acest soi. Tănase Cieştne pe an 30 de zile de sărbătoare pentru lupi, 19 pentru piatră, II pentru tunete şi trăznete, 15 pentru orice fel de bocnă, tremură cină ii iese înainte un iepure, scuipă dacă i se intîmplă să apere de cline un popă la bobotează. Cu binecunoscutul lui talent satiric. Ludo a încercat să arate în felul acesta cit de absurde sint in genere superstiţiile şi cit de stupide e să crezi in ele. Totuşi lectura că'fU lasă impresia că figwa lui Tănase Cireş nu este desprinsă din lumea satelor noastre de azi. Incercind să creioneze un tip de superstifios din zilele noastre, autorul a exagerat dincolo de Uritele verosimilului. Râmîi cu impresia că pentru a-şi scrie cartea I. Ludo, nu s-a dus deloc nici la Vreju Greceşti şi nici la Pocreaca precum afirmă ei că a răsfoit doar nişte culegeri de descântece, zicători şi obiceiuri din acelea care se editau cu zecile pe vremuri. Exagerarea îl duce pe L Ludo şi la alte greşeli După cum se ştie în anii regimului nostru s-a desfăşurat o largă acţiune de alfabetizare a ţărănimii, s-a dus şi se duce o muncă uriaşă pentru ridicarea nivelului ei cultural. Munca aceasta dă roade din belşug. Una dintre cele mai proaspete dovezi ne-o oferă participarea la concursul instituit recent de către comitetul de Radiodifuziune, concurs intitulat „Cine ştie ce scrie". Cei care ,,ştiu“ trebuie „să scrie" nu despre ce ti se intîmplă dacă işi taie drumul o pisică neagră ci despre aplicarea metodelor recomandate de ştiinţa agrotehnică. Şi scriu sute şi mii de oameni. Sunt oameni care au învăţat să scrie în ultimii zece ani, care au scăpat în cea mai mare parte de sub influenţa superstiţiilor, care aplică cu încredere şi pricepere indicaţiile ştiinţei. Ei, aceşti oameni noi lipsesc cu totul din cartea lui I. Ludo. Rezultă din carte că în satele noastre, purtători ai unor concepţii sănătoase de muncă şi de viaţă n-ar fi azi decît „copiii de şcoală". Cartea lui I. Ludo ni se pare deci greşit concepută şi alcătuită. Editura Tineretului nu i-a făcut nici un serviciu grăbindu-se să i-o publice. Avem nevoie de cărţi , care să combată superstiţiile ce mai persistă în conştiinţa unor oameni nu numai de la sate ci şi de la oraşe dar ele trebuie să oglindească realitatea şi nu s-o altereze. ION PAVELESCU O anchetă printre cititori Ultimul număr al ,,Vieţii româneşti" publică răspunsurile primite din partea unui mare număr de cititori, de diferite îndeletniciri şi preocupări, la o anchetă a revistei pe teme literare. Participanţii la anchetă aveau de răspuns la trei întrebări: Ce lucrări literare pe care le aţi citit în ultimul timp v-au plăcut şi fie ce ? Ce lucrări nu v-au plăcut şi de ce ? Ce probleme, ce aspecte din realitate aţi dori să le găsiţi oglindite în lite-ratura noastră ? In totalitatea lor răspunsurile publicate atestă preţuirea pe care o acordă publicul cititor de astăzi literaturii realist sociatiste. Rezultă din anchetă că lucrările care au obţinut cel mai mare număr de „voti" sunt cele Inspirate din actualitate, care reflectă veridic adevărul vieţii. In lumina acestor principii vădind bunul gust şi simţul critic ascuţit al cititorului contemporan, au fost reprobate aproape unanim acele manifestări naturaliste din unele scrieri, semnatarii răspunsurilor declarându-se pentru înfăţişarea omului înliteratură pe măsura condiţiei sale demne din zilele noastre. „Paginile revistei noastre sunt deschise tuturor acelora care ar dori să participe la discutarea fenomenului literar actual" , se spune in încheierea Concluziilor. Iniţiativa „Vieţii româneşti", care a organizat această semnificativă anchetă, promite astfel să fie permanentizată, redacţia organizind şi pe viitor asemenea discuţii cu participarea unui cerc larg de citat. V. BALTAG Pagini albe Despre defecţiunile de imprimare a cărţilor s-au scris pînă acum cel puţin atitea rînduri cite fir putea umple paginile albe din exemplarele defecte. Cu toate acestea, asemenea cârţi, pe care neglijenţa unora le face cu neputinţă de citit, continuă să se afle în librării. Am în faţă un exemplar din romanul „Să nu fugi singur prin ploaie" de Al. I. Ştefănescu (Editura Tineretului). Exemplarul numără nu mai puţin de 16 file albe, adică face imposibil de parcurs capitole întregi din carte. Un volum apărut în Editura Ştiinţifică „Ultima călătorie a lui Alfred Wegener în Groenlanda" lasă de asemenea spafii albe Intre paginile 128— 144. Pe cînd tabla neagră a neglijentelor de tipar va deveni în sfirsit... pagină albă ? B. V. * In vizita la Casa de creaţie populara din Capitala Talentele înfloresc O veche zicală spune că „socoteala de acasă nu se potriveşte întotdeauna cu cea din tîrg“. De adevărul cuprins în aceste vorbe am avut prilejul să mă conving odată mai mult, cu prilejul unei vizite făcută la Casa de creaţie populară a Capitalei. Plecasem cu gîndul să aflu şi să culeg „noutăţi“, iar la întoarcere aveam notate în carneţel , lucruri vechi şi cunoscute, care cuprindeau însă în ele toate noutăţile pe care mi le-aş fi dorit. Afirmaţia — departe de a fi paradoxală — o voi susţine cu ajutorul unor fapte şi oameni. Discuţii provocate de... o păpuşă de cîrpa Deşi, prima impresie ar putea fi alta, o femeie care se ocupă de gospodărie are o mulţime de treburi şi griji. Gospodăria, tîrguielile zilnice, casa, soţul, adesea şi copiii, îi cere multă vreme. Şi totuşi are şi timp liber, pentru folosirea căruia fiecare are un răspuns diferit. Răspunsul Marietei Gîtej a fost... o păpuşă de cîrpă. Mica păpuşă de cîrpă a fost izvorul multor discuţii în casa familiei Gîtej. Soţul Marietei găsea că o asemenea ocupaţie este neserioasă şi că ea şi-ar putea întrebuinţa timpul în alt chip, mai cu folos. Uneori la cursurile organizate de Casa de creaţie populară a Capitalei Marieta era înclinată să judece aşa ; dar cînd la repetiţii vedea că prin mîinile ei tradiţionalul Vasilache prinde viaţă, se mişcă, gesticulează şi trăieşte cu adevărat, bucuria şi emoţia o legau şi mai mult de această artă. Voia s-o înţeleagă, s-o cunoască, s-o stăpînească cu meşteşug. Şi talentul împletit cu truda au învins. Au învins şi împotrivirile soţului care, el însuşi doreşte acum să devină mînuitor. Aşa a ajuns Marieta Gîtej una din cele mai bune mînuitoare de păpuşi ale casei de cultură „1 Mai“. „Ochii şi urechile“ uzinei Brigada artistică de agitaţie a uzinelor textile „7 Noiembrie“ nu e nouă. In decursul anilor a devenit una din cele mai cunoscute şi apreciate formaţii de acest gen din Capitală. Cu atît mai mult şi-a cîştigat faima şi numele de „ochii şi urechile“ uzinei, la locul de muncă. Intr-adevăr, o mînă de tineri află şi dau glas prin intermediul cîntecului şi al versului la tot ceea ce se petrece — bun sau rău — în uzina lor. Cînd unele muncitoare risipeau bumbacul ştergîndu-se pe mîini cu el — brigada a adus faptul pe scenă şi l-a satirizat, iar spre deplina convingere a spectatorilor a arătat concret că evitîndu-se această risipă se poate realiza trei cămăşi şi trei rochiţe de copil. Munca spornică a unei muncitoare, calificată în uzină, a fost făcută cunoscută, de brigadă prin „Povestea unei ţesătoare fruntaşe". In „Şapte fete cucuiete“ brigada şi-a îndreptat atenţia asupra materialelor de proastă calitate. Interpretînd „Spălătoresele“, brigada a pledat odată mai mult pentru economii, care sunt în folosul uzinei şi al muncitorilor ei. Brigada, şi iar brigada. Dar cine e de fapt brigada? Dacă vrem să o identificăm atunci trebuie să pomenim de numele lui Victoria Drăgulescu, Anca Niculescu, Gh. Stroescu, Aron Ionescu, Constanţa Adam... Dacă vrem să ştim cum de cunosc aceşti oameni aşa de bine toată viaţa fabricii, trebuie să o spunem prin meseria lor: filatoare, economist, lăcătuş, funcţionară; ei înşişi sunt o părticică din uzină. Aşa se face că brigada vede tot, ştie tot, suferă de fiecare deficienţă, se bucură de fiecare succes al uzinei. La jumătatea vieţii... Se spune că talentele şi aptitudinile se trădează încă în anii copilăriei. Şi totuşi... lăcătuşul Gheorghe Lăiniceanu a trecut de mult pragul primei tinereţi fără ca vreo însuşire artistică să-i revendice preocuparea. De-abia acum vreo doitrei ani a pus mîna pentru prima oară pe creion şi a schiţat primele linii. Nici măcar atunci nu a dovedit calităţi excepţionale, dar s-a simţit atras de această îndeletnicire. Şi — pentru plăcerea lui — a început să lucreze din ce în ce mai mult, mai perseverent, mai serios. Nu-şi poate da seama cînd s-a produs „saltul“ artistic, dar la fiecare expoziţie de amatori la care participă lucrările lui erau mai bune, dovedind un real şi viguros talent. Şi dacă în anii copilăriei, lăcătuşul Gheorghe Lăiniceanu nu a simţit nici un imbold artistic, astăzi acelaşi om se aşează cu dragoste şi respect în faţa şevaletului, în tovărăşia căruia îşi petrece mult timp. Acelaşi om este acum nelipsit de la discuţiile cu artiştii plastici profesionişti, organizate la Studioul actorului amator. Acelaşi om învaţă şi dezvăluie tainele picturii şi altor muncitori de la Complexul C.F.R. Griviţa Roşie unde lucrează. La jumătatea vieţii, Gh. Lăiniceanu a descoperit frumuseţile artei. Nu e nimic nou în faptul că un muncitor este şi pictor, că o mînă de tineri folosesc cu pricepere versul şi melodia, că o femeie casnică a devenit mînuitoare de păpuşi. Asemenea lucruri au devenit în zilele noastre obişnuite. Veşnic nou şi elocvent rămîne doar dezvoltarea gustului pentru frumos şi pentru artă, pe care o slujesc din ce în ce mai mulţi oameni. PIA RADULESCU $ÜSot©®»s eas*'lîşfi La poalele Munţilor Carpaţi, pe rîul Luncavăţ se află comuna Vaîdeeni. Tradiţia localnicilor de a păstra comorile culturale ale folclorului românesc se vădeşte în bogata activitate desfăşurată de aceştia în cadrul căminului cultural. In clişeu : Echipa de fluieraşi din Vaideeni, care a cîştigat anul trecut premiul I pe ţară la concursul echipelor artistice ale şcolarilor şi pionierilor, care a avut loc la Bucureşti. Foto : AGERPRES — nr. 4450 A crescut nivelul cultural al locuitorilor satelor Vineri a avut loc în comuna Bălăci, raionul Roşiorii de Vede, regiu-,nea Bucureşti, o consfătuire cu directorii căminelor culturale şi şcolilor din acest raion în cadrul căreia s-a analizat munca cultural-educativă de masă în rîndul ţăranilor muncitori. Participanţii la consfătuire au arătat printre altele că în sate şi comune tot mai mulţi ţărani muncitori, tineri şi vîrstnici, participă acum la activitatea căminelor culturale, numărul cititorilor bibliotecilor săteşti s-a mărit, a crescut simţitor nivelul cultural al locuitorilor satelor şi, ca urmare, peste 80 la sută din familiile de ţărani muncitori din raion au trecut la forme superioare de muncă, înscriindu-se în gospodăriile colective şi în întovărăşirile agricole. Folosind experienţa de pînă acum şi analizînd posibilităţile locale, intelectualii din comuna Bălăci, comună complet cooperativizată, sprijiniţi de organizaţiile de partid şi de sfatul popular, au luat hotărîrea să intensifice munca cultural-educativă de masă pentru atragerea ţăranilor muncitori întovărăşiţi în gospodăria colectivă. După amiază, participanţii la consfătuire au fost invitaţi de colectiviştii din comună la adunarea generală a gospodăriei agricole, la care au discutat planul de producţie pe acest an. Cu acest prilej, au fost primiţi în gospodăria colectivă încă 27 de familii de ţărani muncitori întovărăşiţi. (Agerpres) Pentru un înalt nivel al muncii politice şi culturale de masă In zilele de 31 ianuarie şi 1 februarie comitetul regional P M.R. Piteşti a organizat în sala de festivităţi a Palatului de Cultură o consfătuire pentru a analiza munca politică şi culturală de masă desfăşurată în regiune. La lucrările consfătuirii participă delegaţi ai Ministerului Invăţămîntului şi Culturii, activişti ai organelor de partid şi de stat, ai organizaţiilor de masă de la raioane, conducători ai unor instituţii, activişti culturali. Tov. Ion Hoţescu, membru al Biroului Comitetului regional de partid, a prezentat un documentat referat privind activitatea desfăşurată în acest sector, in cadrul consfătuirii au luat cuvîntul numeroşi participanţi, care au făcut propuneri pentru o mai bună organizare a muncii politice şi culturală de masă, pentru folosirea mai judicioasă a mijloacelor materiale existente și întărirea activului voluntar. Lucrările consfătuirii continuă. Teatrul de Operă şi Balet al R.P.R. H. Fîntîna din Baccîsarai; 19.30: Trubadurul; Naţional „I. L. Caragiale“ (sala Comedia) 10: Bădăranii ; 15: Hangiţa; 19.30 : Steaua fără nume; Naţional „I. L. Caragiale“ (sala Studio) 10: Institutorii; 15: Omul cu mîrţoaga; 19.30: Arborele genealogic; Armatei (sala Magheru) 10: Intervenţia; 16: Femeia îndărătnică; 20: La poarta Brandenburgga; Armatei (sala C.C.A.) 16: Suflete de hîrtie; 20: O zi de odihnă; Municipal (sala Matei Millo) 10: Sfînta Ioana; 16: A 12-a noapte; 20: Soţul Ideal; Municipal (sala Filimon Sîrbu) 10 şi 20: Tache, Ianke şi Cadîr; Tineretului 10: Viforul; 16: Ultimul tren; 20: Vodă Cuza şi Unirea ; „C. Nottara“ (sala Libertatea) 10: In căutarea bucuriei; 16: Gîlcevile din Chloggia ; 20: Zboară cocorii; Opereta 10.30: Casa cu trei fete; 19.30: Căsătoria secretă; Evreiesc de Stat 20: Serbarea lampioanelor; Ansamblul C.C.S. 20: „Te cîntăm, te slăvim libertate“; Ţăndărică (sala Orfeu) 11: Albă ca zăpada ; 20.30: Mîna cu 5 degete ; Ţăndărică (sala Academiei) 11 şi 17: Păţaniile unei păpuşi de lemn; „C. Tănase“ (sala Savei) 11: Revista 58; 16.30: Te aştept diseară la concert; 20: Nuntă la mînăstire ; „C. Tănase“ (sala Victoria) 20: Intre noi femeile; O.S.T.A (sala Dalles) 17.30 şi 20.30: Bucureştiul rîde, cîntă şi dansează; Circul de Stat 16.30 şi 20.30: Cavalcada circului. Patria, Bucureşti ; Marinarul îndrăgostit; Vasile Roaită, Mioriţa : Alo ?... Aţi greşit numărul ; Republica : Lupta nu , s-a sfîrşit încă; I. Corimu, Gh. Doja, 1 Mai : Omul meu drag; Magheru, Elena Pavel: Procesul se ambii; V. Alecsandri: Patru paşi în nori; Alex. Sabia, Lumina, 23 August; Cerul infernului; Central, Arta; G. Bacovia: Fata cu chitara; 13 Septembrie: S-a întîmplat la Penkov; Maxim Gorki, 8 Martie: Marea bătălie; Victoria, înfrăţirea între popoare, Flacăra; Numai o femeie ; Timpuri Noi: Baku şi locuitorii săi, Zile însorite pe Nil. Iarna la Moscova Sărbătoare la Poiana. Fetiţa dezordonată; Tineretului: Articolul 420; Alex Popov: Cetatea Neamţului, Ramcla, In nordul îndepărtat, Ciupercuţa: Casa pisicilor; B. Delavrancea, Griviţa: Simpaticul nostru doctor; Cultural: Ani de neuitat; 8 Mai: Locul acţiunii Berlin; Unirea: Vrăjitoarele din Salem. Const. David: Două lozuri; Munca: Lizzie Mac Kay; Donca Simo: Vraja dragostei; Popular: Pe Donul liniştit (seria I); Ilie Priblie: Don Juan; M Eminescu, 16 Februarie: filmul Idiotul; Libertăţii: Melba; N. Bălcescu: Legea mării; G. Coşbuc: Luna de miere; Olga Banele; Inimă de oţel; Aurel Vlaicu, Giuseppe Verdi; Drumul Serii: Misterul castelului părăsit; 30 Decembrie; Anul 1918; Muzeul de Artă al R.P.R. (calea Victoriei 55) 11-18; Muzeul Simu (Bd. Magheru 9) 10-13 și 16-19; Muzeul de Artă Brîncovenească (palatul Mogoşoaia) 11-18; Muzeul Zambaccian (str. Muzeul Zambaccian 21) 10-13 şi 16 19; Muzeul Satului (Şos. Kiseleff 20) 10-18; Muzeul „Bucureşti în arta plastică“ (Bd Magheru 9) 10-13 şi 16-19; Muzeul de Istoria Partidului Muncitoresc Român (Şos. Kiseleff 3) 9 19; Muzeul „Thodor Aman“ (str. C. A Rosetti 8) 10-13 şi 16-19; Muzeul de artă populară „Dr. Mina Minovici“ (str. Dr. Mina Minovici 1) 10-13 şi 16-19; Muzeul „V I. Lenin şi I. V. Stalin“ (Sos Kiseleff 3) 9.30-13 şi 15.30-20; Muzeul Militar Central (Bd. I Bălcescu 25) 10-20.30; Muzeul Naţional de antichităţi (str. I. C. ) ,9-17 ,MUzeul de Istorie Naturală (*nifa iSos- Kiseleff 1) 10-18; Muzeul Ştiinţelor Experimentale (Bd. Ana RPnmtnC.U 2) „ -l8',2iif Mu“ul Literaturii Romîne (Şos. Kiseleff 10) 10-13 si 16 20* “ „Teratrul“! „1. °L. Caragiale“ fe3 ''Comedia) 10-12 și ,6.19; Msuzeu, a? 1hxRÎS JSλ F„utKotlei 4) 8-21; Muzeul de Artă feudală „Inginer Minovici“ (str. p °VlCi, 3), 10'12 16-19; «»«ui?7?iS „nesCU. (capa Victoriei 141) 10-13 și 7-19; Muzeul memorial „Gh. Tattarescu“ fi ii- rlTnf ana;tasia nr- 7) 10-13 si afii 8i, *i S,?vere®,nu .str. X. C. Frimu 26) 11-18; Colecţia „Elena şi dr. I. Dona* (? ti QN?n»al «D.Donaa,2) 10-13; C*«8 memorială „Nottara (Ed. Dacia 51, 10-13 şi 16-19; Muzeul Cecilia şi Frederic Storck (str V Alecsandri 16) 10-12 şi 16-19; Muzeul „C. Medatr- General Budişteanu 16) 10-13 şi 16-19; Muzeul „Profesor dr. Babeş“ (str Andrei Mureşanu,18 A) 10-13 şi 16-19; Colecţia Barbu Slătineanu • (str. Obedenaru 3 °t’ 3 „ * 6. Expoziţia permanentă de numismatică a Muzeului de Istorie a oraşului Bucureşti (Bd. Ana Ipătescu 91) 11-18- Expoziţia permanentă de Astronomie a Muzeului Ştiinţelor Experimentale (Bd Ana Ipătescu 21) 16-22. * 9. Gimnastica săptămînii; 9.15: Gimnastica pentru copii; 9.25: Filmul pentru copii: „Păpuşa uitată“; 9.35: Emisiune pentru cei mici: „Zugrăvici şi Mizgălie!“ Prezintă H. Nicolaide şi Horia Şerbănescu; 10.05: Filmul pentru copii: „Raţa buclucaşă“; 10.15: Emisiunea pentru pionieri şi şcolari „Cravata Roşie“, „însemnările unui instructor de pionieri“ de Octav Pancu-Iaşi; 17.50 : Transmisie de la Sala sporturilor Floreasca a meciului internaţional de handbal masculin în şapte între echipele H. C. Copenhaga -- Dinamo Bucureşti; 19. Informaţiile după amiezii; 19.05: Recital vocal-instrumental: Cîntă tenorul Ion Piso de la Opera Romînă din Cluj şi violoncelistul Gheorghe Iarosevici. La pian: Ferdinand Leiss; 19.45: Filmul documentar: „Concursul internaţional „George Enescu“; 20.15: Teatru în studio: „Oraşul visurilor noastre“ de Alexei Arbuzov. Interpretează un colectiv al Institutului de Artă Teatrală „I. I. Caragiale“ — clasa profesorului Ion Şahighian, maestru emerit al artei. In pauze: Jurnalul televiziunii, ultimele ştiri şi rezultatele sportive. Luni 19: Spicuiri din programul săptămînii ; 19.03 : Informaţiile după amiezii; 19.08: Emisiune de ştiinţă şi tehnică pentru pionieri şi şcolari: „Parcul zoologic din Moscova"; 19.28: Jurnalul televiziunii; 19.60: Filmul artistic: „Legea mării“; 21.15: Actualitatea în imagini; 21.25: Melodii din U.R.S S. şi din ţările de democraţie populară. Interpretează o formaţie condusă de Gelu Solomonescu. Institutul Meteorologic Central anunţă pentru zilele de 2, 3 şi 4 februarie următorul timp probabil: In Bucureşti: Vreme relativ călduroasă la început, apoi în răcire uşoară. Cerul va fi schimbător, mai mult acoperit la sfîşitul intervalului, cînd temporar va ninge. Vîrit potrivit dirn sectorul nordic. Temperatura la început staţionară, apoi ta scădere uşoară. In ţară. Vreme relativ călduroasă în prima parte a intervalului, apoi în curs de răcire uşoară. Cerul va fi schimbător, temporar noros. Precipitate sub formă de ninsoare vor cădea cu deosebire in jumătatea de răsărit a ţării. Vînt potrivit din sectorul nordic Temperatura în scădere uşoară, la sfîrşitul intervalului Minimile vor oscila intre plus 2 şi minus 8 grade iar maximele între minus 5 şi plus 5 grade.