România Liberă, aprilie 1961 (Anul 19, Nr. 5121-5146)

1961-04-01 / nr. 5121

sE-O EHH*S!S»"| ZSÜBSf Teatrul și spectatorii C­ei care ur­mărețc rubrica de spec­­tacole a ziarelor, vor fi obser­vat și nu o dată —o­dună cuvinte trecute în paranteză, după titlul piesei: „spectacol cedat". A­cest termen devenit tot mai obișnuit și mai des folosit în ultimii ani, în­seamnă că spectacolul respectiv se joa­că hi fa/a muncitorilor unei singure în­treprinderi, a funcționarilor unei sin­gure InstHule sau chiar, și tot mai frecvent. In fața membrilor unei gos­podării colective, cu alte cuvinte, in fata unor oameni care provenind din unul și același loc de muncă, umplu in acea seară întreaga sală a respectivu­lui teatru. Mai există însă și un alt fel de spectacole cedate ș 1 anume acelea prezentate de teatru nu în sala sa, ci in aceea a colectivului uzinelor ...Re­publica"" sau a Complexului C.I­.R. ..Crivila roșie d­in București, a filaturii „Moldova" din Botoșani, a uzinelor „Ja­­noș Herbak" din Cluj, la căminul cul­tural din Băile­ști sau la Casa de cul­tură din Tg. Jiu. Intr-un fel sau în altul, spectacolele a­­cestea cedate vorbesc ci­ se poate de lim­pede despre afluența unui nou public- spre teatru, public care se sloane de muncitori, tuali și care formează marea ma­joritate a spectatorilor celor 38 de tea­tre dramatice din­­ oră. Dintr-o artă în­chisă între cei patru pereți ai unei săli mai mari sau mai mici și mai cu sea­mă mărginită de mărginirea obtuză a așa-ziselor „clase culte", teatrul devine pe zi ce trece o artă a maselor, a mi­lioanelor însetate de cultură, pentru care fiecare piesă care oglindește pro­blemele lor, pentru care fiecare spec­tacol bun, bine realizat și bine jucat, este o sărbătoare.­Și totuși teatrele noastre care și-au pus activitatea în slujba milioanelor de oameni ai muncii, sunt încă departe de a fi epuizat toate mijloacele de care dispun, pentru lărgirea continuă a min­ei lor de masă. In ceea ce privește folosirea mijloa­celor necesare atragerii unui număr de spectatori mereu mai mare cu fiecare stagiune, unul din acestea și desigur din cele mai importante, este reperto­riul teatrului, valoarea sa artistică și educativă, varietatea lui. O mai mare varietate a repertoriului în această sta­giune, o mai atentă alegere a piese­lor sub raportul atît al actualității pro­blemelor dezbătute cît și al realizării lor artistice, un mai mare număr de lu­crări de bună calitate ale dramaturgiei noastre originale, au asigurat împreună cu o mai valoroasă realizare artistică a spectacolelor, o creștere considerabilă a numărului de spectatori. Căci la fel de importantă pentru atragerea noului pu­blic spre teatru ca și calitatea reperto­riului este și calitatea spectacolului. Pu­blicului nostru nou, muncitorilor, țără­nilor, intelectualilor, nu le plac piese care nu răspund năzuințelor și preocu­părilor lor, dar nu le plac nici specta­colele plate, cenușii, neinteresante, în sfîrșit, de mare importantă pen­­tru atragere­a noului public Spre tea­tre este popularizarea spectacolelor. Multă vreme in incinta uzinelor „23 August", de pildă, nu s-au găsit afișe ale teatrelor bucureștene, cu atît mai puțin un profitam al spectacolelor. Mul­te teatre consideră că aceasta ar fi o sarcină a responsabililor culturali din întreprinderi, chiar de ar fi așa, popularizarea propriilor lor spectacole nu este nicidecum o sarcină care să nu privească in aceeași măsură sau chiar Intr-o măsură mai mare, teatrele. Teatrele nu trimit decit rar și spo­radic în uzine afișe și programe sâptă­­mînale și nu trimit de­loc programe de sală sau prezentări ale piesei, ale spec­tacolului, ale interpreților, programe și prezentări care să fie cercetate în prea­labil de cei care vor să vadă un spec­tacol. Mai mult, chiar cîn­d prezintă ____________spectacole la locul de muncă, lipsesc deseori programele de sala, cum s-a în­­tîmplat de pildă, cînd Teatrul Națio­nal „I. L. Caragiale" a prezentat piesa „Dezertorul" la uzinele „Republica ‘. De cele mai multe ori aceste spectacole date în „deplasare" nu sînt urmate de discuții între actori și spectatori, nu au de aceea și scopul de a apropia pe spectatori de teatru și actori, de a-i convinge pe primii să meargă ei la tea­tru înaintea unei noi vizite a teatru­lui la ei. Cam același lucru se întîmplă și în gospodăriile colective din jurul orașe­lor în care se află teatre și ai căror membri, avînd posibilitatea practică și mijloacele de transport necesare ca să vină la teatru, nu au la îndemînă materialele care să-i a­­jute să aleagă cînd și la ce anume spectacol să meargă. Alteori a­­ceste gospodării colective nu dispun pe lângă mijloacele de informare, de sufi­ciente mijloace de transport și atunci lucrurile se complică. în această ulti­mă direcție ni se pare interesantă și utilă inițiativa Teatrului Național din Craiova de a pune la dispoziția colec­tiviștilor din apropierea orașului, auto­camionul și autobuzul teatrului, care să-i aducă la spectacole. Mai sînt desigur și multe alte mij­loace care pot fi folosite pentru atrage­rea de noi spectatori spre teatru și între acestea ajutorul sub toate aspectele pe care teatrul îl poate da echipelor de amatori din uzine și de la sate nu este ultimul, după cum pregătirea unor spectacole speciale pentru sate își are importanță bine definită, în toate cazurile insă e nevoie ca teatrele noastre să se preocupe de a­­ceastă problemă — lărgirea bazei de masă a activității lor — și atunci desi­gur se vor naște în focul căutărilor și metodele cele mai potrivite și mai efi­ciente pentru realizarea acestei im­portante sarcini. MARIANA PÎRVULESCU P­uncte de vedere numără în mi­­țărani, intelec­ Cea de-a 1-a premieră a acestui an, pusă în scenă de colectivul Teatrului de Stat din Turcia este piesa „Umiliți și obidiți", dra­matizare după Dostoievsky realizată de A. Jeleabinski. în clișeu, scenă din spectacol Foto : agerpres Romínia Utóra % mii Tim­i 1 fi ^UllUKA^WA­­ fc& Despre cărți cu autorii lor Suflul actualității Fragmentele publicate în presă dintr-o carte în curs de apariție anticipează constatarea că Radu Tudoran, după o incursiune în genul romanelor de aventuri („Toate pri­­zele sus“ și „Ultima poveste­“) a a­­bordat problemele majore ale con­temporaneității, cu mijloacele ro­manului frescă propunîndu-și să înfățișeze aspecte din viața unui șantier naval în preajma evenimen­tului revoluționar al naționalizării, respectiv în momentul istoric cînd bunurile materiale create prin su­doarea și priceperea celor mulți sînt restituite adevăraților lor stă­­pîni — oamenii muncii. Construcția unei asemenea cărți va fi ridicat, fără îndoială, multe probleme de ordin artistic iar chi­pul în care scriitorul le-a rezolvat va ieși la iveală o dată cu lectura integrală a romanului. Se poate insă deduce de pe acum că în ceea ce-l privește pe Radu Tudoran, a­­ceastă­ carte marchează în scrisul său începutul unei noi etape, roma­nul situîndu-se în sfera unor preo­cupări care reflectă dinamica vie­ții contemporane, ce aduc ecoul eve­nimentelor din anii noștri la care autorul a participat, și introduc în cursul acțiunii figuri de comuniști, oameni înaintați ai timpurilor noas­tre. De aceea în convorbirea pe care am avut-o cu autorul cărții „Dună­rea revărsată“, în ajunul trimiterii manuscrisului său la tipar, urmînd ca romanul să apară în cinstea a­­niversării partidului, l-am rugat pe Radu Tudoran să ne vorbească des­pre faptele de viață care se află la baza cărții, despre realitățile care l-au solicitat. — Considerînd că de cele mai multe ori titlul sintetizează un chip lapidar conținutul unei cărți, v­om ruga să ne explicați ce exprimă „Dunărea revăr­sată“ ? — Titlul cărții mele reprezintă o imagine directă fiindcă, într-adevăr, revărsarea apelor joacă un rol impor­tant în desfășurarea narațiunii. Dar, în același timp, el este un simbol — simbolul fertilității și al energiei descătușate, al luptei oamenilor cu natura și al biruințelor asupra ei. — Dorind să găsiți o imagine ge­neralizatoare, simbolică pentru a sugera energia descătușată, triumful oamenilor, rodnicia, la ce anume v-ați gîndit ? — în construirea acestei cărți, al cărui proiect l-am purtat în minte multă vreme, m-a preocupat să arăt — delimitîndu-mă la realitățile din jurul nostru — mersul înainte al lumii sub imboldul comuniștilor, a acelei gigantice energii umane care fertilizează, înnoiește și înnobilează pămîntul și făptura oamenilor. Tot­deodată cu aceasta am încercat să re­dau evoluția acelei părți cinstite dar dezorientate a lumii vechi care, sub de vorbă cu Radu Tudoran influența binefăcătoare a comuniști­lor se integrează mersului înainte al societății. Acestei din urmă catego­rii îi aparține unul din eroii impor­tanți ai cărții — inginerul Dutchevici. El își găsește sensul existenței abia spre șaizeci de ani, datorită orizon­tului limpezit pe care ideile so­cialismului i-l pun în față. Desigur, procesul acestui personaj nu-i atît de simplu pe cît l-am schițat în cîteva cuvinte. Un exemplu asemănător îl înfățișează eroina cărții Ana Odetta pe care viața nedrept orînduită a lo­­vit-o cu o mare brutalitate și care-și regăsește demnitatea abia în anii noș­tri, în mijlocul muncitorilor. Am pomenit întîi de personajele care se transformă în climatul noilor realități, dar dintre toți eroii cărții cititorul Va fi îndemnat să-i rețină, în primul rînd, pe aceia care fac po­sibilă evoluția unor oameni ca Dut­chevici și Ana Odetta. Aceștia sînt comuniștii Matei, directorul șan­tierului naval unde se petrece acțiu­nea, de multă vreme membru de partid, care aduce în carte un con­tinuu suflu de energie, îndrăzneală, cinste, corectitudine, fără să fie lip­sit de un anumit romantism, de o a­­numită poezie sufletească, apoi Do­nos, secretarul organizației de partid. Deși în economia cărții acesta din urmă ocupă mai puțin spațiu decît primul, el apare­­ totu­și ca un perso­naj de prim plan. — Cartea are la bază o experiență de viață personală ? — Bineînțeles. Ea este în ansamblu rezultatul unei experiențe cu totul personale. In preajma epocii descrise am trăit într-adevăr pe un șantier na­val. Nu pot să spun că am copiat din viață eroii pe care i-am întîlnit acolo dar personajele și împrejură­rile încearcă să fie o sinteză a at­mosferei de luptă și de muncă din­tr-un moment de importanță decisivă pentru țara noastră : naționalizarea. Radu Tudoran se oprește o clipă, apoi continuă surîzînd : — Constat cu surprindere că, după ce în trei ani de zile am scris nouă sute de pagini (la care trebuie adău­gate încă cel puțin pe atîtea arun­cate), îmi este aproape mai greu să sintetizez într-o scurtă convorbire ca aceasta frămîntările personajelor melee și ale lumii în care trăiesc ele, deși întreaga ambianță a cărții mă urmărește în chip foarte obsedant. Probabil sînt încă prea aproape de această lume, ea e prea vie în sufletul și în conștiința mea, ca să o pot ca­racteriza cu obiectivitate. Fără a în­cerca o eschivare, prefer ca despre personajele mele sumar enunțate aici să se pronunțe cititorii și mai cu seamă cei care fără știrea lor­­ l-au inspirat. Ei există, bineînțeles nu cu identitatea precisă din carte și de­sigur se vor recunoaște in exempla­re mai multe decît mi-am închipuit. — Acțiunea cărții se petrece, după cum ne-ați informat, în anul 1948 și este inspirată de reali­tăți în mijlocul cărora ați trăit efectiv. De atunci ați mai reve­nit în locul de desfășurare al evenimentelor din roman ? — Multă vreme nu am fost în orașul unde se petrece acțiunea căr­ții, oraș pe care am vrut să-l dezleg de orice coordonate geografice, în timpul cînd începusem să scriu „Du­nărea revărsată“ mai mult pe te­meiul unei vechi și complexe sedimen­tări de amintiri, m-am întors pe malul Dunării. Surpriza pe care mi-a înfăți­șat-o orașul de provincie, atîta vreme înapoiat sub toate aspectele — edilitar, social, industrial, cultural — a fost revelatoare. Și oricît ar pă­rea de paradoxal, această vizită, deși în timp avea loc la zece ani după momentul descris în carte, a fost pentru mine o prețioasă „docu­mentare“. Ceea ce pentru eroii mei apărea, în 1948, ca un viitor abia presupus, mie mi se înfățișa aevea, în felul acesta, deși cartea se inspiră din evenimente de care ne desparte un deceniu și ceva, am căutat ca din paginile ei să răzbată suflul actua­lității imediate și mai mult, suflul zilei de mîine. BORIS BUZILA Pauze scurte cu discuții lungi (în vreme ce pe ecran se succed reclamele) la un moment dat ea se stinge brusc. Luați prin surprindere, spectatorii se grăbesc să ocupe locurile cele mai apropiate. Așa se face că, în mod regulat, sonorul jurnalului de actualități este acoperit cu intermina­bile dispute între cei care s-au așezat și spectatorii care încă n-au avut răgazul să-și identifice locurile. Pauza dintre jur­nal și film este și ea destul de scurtă. Așa că, în ultimă instanță, căutarea locurilor continuă în protestele celor care și le-au găsit și vor să vadă filmul... Procedeul ni se pare și lipsit de grijă față de întreprinderile care plătesc recla­mele și needu­cativ pentru spectatori. Este de la sine înțeles că dacă îți cauți locul nu poți urmări totodată și reclamele. Ce privește disciplina ocupării locurilor nu­merotate pe bilet, aceasta este subminată de chiar procedeul în cauză. Spectatorul se va deprinde a ști că la cinematograful „București" este bine să te grăbești să ocupi locul la întîmplare fiindcă altfel riști să se stingă lumina și să rămîi în picioare. Ar fi oare bucuroasă conducerea cinema­tografului de o asemenea reputație ? La cinematograful „București", pauzele între spectacole sînt mai scurte decît la alte cinematografe. Motivul: cea mai mare parte a pauzei este afectată recla­melor cu diapozitive. Dar dacă la înce­putul pauzei, lumina rămîne încă aprinsă Un concert mult prea... „expres Teatrul Satiric Muzical „C. Tănase" oferă publicului, în sala din Calea Victoriei 174, un „Concert Expres". Iși dau concursul soliști și interpreți de estradă binecunoscuți ca Trio Grigoriu, Dorina Drăghici, Aida Moga, Roxana Matei, George Bunea, Mihai Kingzburg, Radu Zaharescu și Horia Șerbănescu, Zizi Șerban, Cornelia Teodosiu. In pro­gram apare și cuplul de dan­satori Silvia Solomonescu-Sandu Fe­­yer. Concertul este susținut de va­loroasa orchestră de jazz „București“ iar melodiile sînt în majoritate creații recente ale compozitorilor Radu Șer­ban, Gelu Solomonescu, George Gri­­goriu, Radu Zaharescu, Temistocle Popa și Vasile Veselovski. Deși ,, salvat" in parte datorită cî­­torva creații și interpreți asupra cărora vom reveni, concertul poartă în chip vădit ampreta improvizației, a lipsei de exigență. Se pare că, întrucîtva, și cei care au alcătuit concertul și-au dat seama că „lista de bucăți“ nu dispune de creații deosebit de in­spirate în domeniul muzicii ușoa­re care să devină ulterior șlagăre. Astfel se și explică, probabil, de ce au fost incluse în concert, de pildă, cele două melodii mai vechi, dar de suc­ces, ale lui Radu Șerban „A fost de a­­juns o melodie“ și „Un cîntec de dra­goste". Și totuși, programul concertului în­sumează aproape 20 de melodii. Care este cauza că cele mai multe dintre ele trec pe lingă spectator fără să-i re­țină atenția ? Este evidentă, in primul rînd, lipsa de originalitate melodică, ceea ce creează spectatorului impresia că a mai auzit undeva aceste melodii și că ele seamănă oarecum între ele Această impresie este accentuată și de faptul că orchestrația Ior este aidoma cu cea a unor șlagăre de largă cir­culație. Lipsa unei cunoașteri profunde a realității, a preocupărilor de viață și a gustului spectatorilor noștri se vădeș­te nu numai în melodiile care bat pa­sul pe loc în acorduri și armonii bi­necunoscute, dar și în textele cîntece­­lor „O lebădă și o fetiță", „Două inimi și o melodie", „Mi-am pus dragostea la butonieră", „Mi-e teamă să te cert“. Există, e adevărat și două-trei me­lodii care încearcă să ne ofere mai mult, să se ancoreze mai bine în rea­litate cum sînt, de pildă, „Orașul meu văzut de sus“ de Radu Zaharescu sau „Zestrea mea" de Temistocle Popa. Din păcate, ele nu sînt insă prea reu­șite nici ca muzică, nici ca text. Intr­­adevăr reușite sînt doar valsul „Mar­­dare" și jocul în stil popular „Cireși­­ea", ambele aparținînd compozitorului George Grigoriu. Merită, de asemenea, apreciate mo­mentele vesele susținute de Horia Șer­bănescu și Radu Zaharescu (îndeosebi „Marțieniij“. N-am putut totuși să în­țelegem rostul abuzului de umor alb în genul parodiei „Carlotescu“ precum și unele concesii făcute „pitorescului" bulevardier în expresii de un haz fără nici o valoare educativă. Cît privește regia spectacolului (Ni­­colae Frunzetti) ea se menține într-o prezență discretă, lăsînd interpreților posibilitatea unei evoluții comode. Fără a străluci prin rezolvări inedite, regia a veghiat totuși cu destulă stă­ruință la acuratețea montării și dina­mica spectacolului. Mai puțin atentă a fost cu anumite taze ale interpretării cum este tendința de a susține parti­tura mai mult prin ritm și intensitatea emisiei vocale, decit prin nuanțare (Roxana Matei, Fonea Socolov și chiar Aida Moga) cît și falsa degajare ob­ținută printr-o gesticulație abundentă (George Bunea). Trebuie subliniat însă aportul calitativ indiscutabil pe care trio-ul Grigoriu și Dorina Drăghici il aduc spectacolului. Considerînd că scopul principal al unor astfel de concerte-spectacol este acela de a stimula creația in domeniul muzicii ușoare, de a promova în rin­­durile unui larg auditoriu ceea ce este actual și valoros pe acest tărîm și de a face în acest fel o bună educație muzicală, credem că este utilă în vii­tor o mai temeinică pregătire a con­certelor de muzică ușoară, in spiritul acelor realizări unanim apreciate în trecutul apropiat. EUGEN ATANASIU­ ­ 6 La galeriile Fondului plastic din B-dul Magheru t-a deschis de curind expoziția de grafică Florica Cordescu. în clișeu: Ilustrații la: , Ruslan și Ludmila“ de A. S. Pușkin și „In ceață“ de Marin Preda Е Simbătă 1 aprilie 19$i — nr. 6121 Marți încep la sala Floreasca reprezentațiile ansamblului „Bale­tul pe gheață“ din Moscova cu spectacolul „Fantezie de Iarnă“. Fină atunci, după cum se vede în clișeu, artiștii sovietici repetă numerele din program pe patinoarul „23 August“. Foto I MIHAI POPESCU Măsuri pentru îmbogățirea repertoriului echipelor de teatru de amatori Răspunzînd la articolul „Din nou despre piesele într-un act“ apărut la 11 februarie 1961 în ziarul nostru. Direcția generală a așezămintelor cultura­le din Ministerul învață­­mîntului și Culturii apre­ciază ca juste constatările făcute în articolul mai sus menționat și anume „că sînt prea puține piese în­tr-un act care să țină pa­sul cu dezvoltarea vieții sociale în țara noastră și în primul rînd piese care să oglindească procesul de întărire economico-organi­­zatorică a gospodăriilor a­­gricole colective și viața contemporană a clasei muncitoare". Mai departe, în răspun­sul său Direcția generală a așezămintelor culturale din Ministerul Invățamîn­­tului și Culturii ne aduce la cunoștință atît măsu­rile luate pentru remedie­rea acestei situații cît și cele ce se vor lua într-un viitor apropiat pentru îm­bogățirea repertoriului de piese într-un­ act cu tema­tică contemporană . „Astfel, au apărut re­cent piesele „Neamurile" de Teofil Bușecan și „Ani­versarea" de Kakassy En­dre a căror acțiune se pe­trece în gospodăriile colec­­ te urmele materialelor publicate tive. Sunt sub tipar sau în curs de finisare piesele „Ignat cel sucit" și „Hoi­narul“ de Tiberiu Vornic, „Unul e Pandele" de Liviu Cernăianu, „Risul pămân­tului" de Gh. Tențulescu și altele. Au apărut piesele : „Povestea cu șorțurile schimbate“ de Constanța Bratu și „O brigadă de pomină" de Vera Crăciun, ambele avînd ca temă e­­ducarea tineretului munci­toresc. E în curs de apa­riție piesa „Trandafirul ne­gru“ de M. Davidoglu, al cărei acțiune se petrece in mediul siderurgic. De ase­menea, sînt în curs de finisare piesele „Cînd în­cepe viitorul" de V. Bîrlă­­deanu, „Fiul maistrului Bucur“ de Stela Neagu, „La răscruce" de Silvia Andreescu, „Mina de oțel" de Andi Andrieș, „Igrasia" de Dorel Dorian și altele a căror acțiune oglindește viața actuală a muncitori­lor. In vederea obținerii pie­selor care să trateze pro­bleme esențiale din viata muncitorilor și țăranilor, colectiviști, în curind Mi­nisterul Învăț­ămîntului și Culturii împreună cu U­­niunea scriitorilor va or­ganiza o discuție cu scrii­torii privind situația dra­maturgiei într-un act. De asemenea, Casa centrală a creației populare va acor­da ajutor mai efectiv ca­selor regionale ale creației populare privind realizarea de piese pe plan local. CRONICA FILMULUI A­ceastă dublă creație a regizorului Marius Teodorescu (care semnează și scenariul) continuă orientarea de debut a cinematografiei noastre contempo­rane care în filmul „Viața învinge“ a adus pentru prima oară pe ecran într-o creație romînea­scă de film, viața clocotitoare și marile probleme de producție dintr-un combinat metalurgic. în filmul „Mîndrie“ tema muncii devine fundamentul acțiunii, ea inspiră și determină caracterele, faptele oamenilor. Ideea de la care pornește scenariul și pe care o dezvoltă în cuprinsul unui su­biect îndeajuns de bine motivat, este aceea a priorității intereselor generale asupra ambițiilor mărunte, asupra egoismului și autorelevării cu orice preț. Scenariul sub­liniază caracteristicul din realitate prin­tr-o cercetare atentă a raporturilor perso­nale dintre eroi. Liviu Bota, inginerul șef al oțelăriei și Andrei Jurcă, fostul oțelar, proaspăt reîntors de la studii, sînt legați printr-o prietenie trainică. Primele imagini ale filmului ne introduc fără protocol în intimitatea acestei prietenii care cunoaște o adevărată culminație în ziua reîntoarcerii lui Andrei la combinat. Dorința celor doi prieteni de a lucra împreună e satisfăcuta și Andrei își începe cu mult entuziasm co­laborarea în producție cu Liviu, ca adjunct al lui. Mai există însă și un alt aspect, nu mai puțin important, al legătu­rilor dintre cei doi prieteni , Andrei o iubește pe Marina, sora lui Liviu. S-ar pă­rea deci că nimeni și nimic nu poate umbri fericirea celor trei de a se ști me­reu și pretutindeni împreună. O dată con­struită această realitate, scenaristul nu ezită să o pună la încercare. Este vorba însă nu de încercarea timpului, în stare să probeze durabilitatea sau, dimpotrivă, slă­biciunile raporturilor intime dintre eroi. Ci, de o confruntare imediată, hotărîtoare a modului lor de a gîndi, cu problemele cele mai importante ale vieții care se ivesc în procesul muncii. Acesta este examenul cel mai greu nu numai pentru eroi, ci și pentru scenariu, dar, totodată, și reușita lui esențială. Alternativa care situează pe poziții diferite pe cei doi ingineri, devine limpede de la început , a spori cu orice preț numărul șarjelor de oțel, neținînd sea­mă de consecința finală a defectării uti­lajului, sau a obține o creștere similară prin procesul supraîncărcării, realizînd ast­fel și pauzele necesare reviziei tehnice a cuptoarelor. Justețea evidentă a celei de a doua variante propusă de Andrei, pare de necontestat. Dar metodele prind viață prin oameni și aici intervine refuzul lui Liviu de a accepta alt procedeu decît cel care-i adusese reputația de bun conducă­tor al producției, datorită unor rezultate practice imediate. Rezolvarea acestui dife­rend tehnic ilustrează în fapt deznodămîn­­tul luptei pentru o înțelegere superioară a intereselor obștești. Căci, nu rutina, ci orgoliul îl ține în loc pe Liviu (el însuși este un inginer tînăr). Și cu toate că, pînă la urmă, colectivul harnic al uzinei avînd în frunte pe comuniști, pune în apli­care metoda susținută de Andrei, ducerea la bun sfîrșit a acestei inițiative provoacă o confruntare dramatică a celor doi. Liviu părăsește ostentativ uzina, iar Marina su­feră în încercarea desperată de a-i împăca pe cei doi prieteni. Firi dîrze, ei nu se pot hotărî la concesii. O împrejurare ne­așteptată le luminează însă puternic te­meiul și sensul adevărat al prieteniei lor , au un țel comun, iar acesta pretinde o totală dăruire și o profundă înțelegere a marilor răspunderi ce le-au fost încredin­țate. Atunci cînd încercarea metodei pro­­pusă de Andrei este în pericol să dea greș datorită­ unor defecțiuni de care este vi­novat maistrul Trifan, Liviu nu ezită să vină la fața locului pentru a salva cu riscul propriei sale vieți, oțelăria de in­cendiu. Pentru a zugrăvi firesc și multilateral viața oamenilor de la combinat, regizorul a simțit nevoia prezenței unui conflict secundar, care să-l sprijine și să-l argu­menteze pe cel principal, în momentele­­cheie ale acțiunii. Din păcate însă, rezol­varea în dramaturgia filmului a acestui conflict paralel este artificială, neconvin­gătoare. Maistrul Trifan o iubește pe dese­­natoarea Silvia, dar aceasta nu vrea să se mai căsătorească cu el din clipa în care îl vede pe Andrei. In consecință, pe cînd Silvia îi face avansuri zadarnice lui An­drei, Trifan pune la cale, din gelozie, eșecul încercării acestuia de a supraîncărca cuptoarele. Explicație naivă, dacă socotim gravitatea actului comis de Trifan și, tot­­­odată, schematică , eventualul eșec al pro­­­punerii lui Andrei nu poate trezi din nou­ sentimentele Silviei pentru Trifan. Din această cauză și împletirea în țesătura­ episoadelor a celor două conflicte devine întrucîtva forțată, neverosimilă. Eroii par că se află mereu în contratimp , la locul de muncă se preocupă de dragoste, iar în timpul liber de producție. Regizoral, filmul atenuează defecțiunile scenariului, datorită stilului dinamic în care urmărește viața eroilor pretutindeni unde și-o petrec ei, la uzină sau în timpul liber. Această mobilitate a imaginii (avan­tajată și de un montaj plin de nerv) oferă posibilități multilaterale de a ne apropia eroii, de a face o bună cunoștință cu ei.­ Secondată de o distribuție bine instruită, această manieră își arată roadele. Victor Rebengiuc (Andrei Jurcă) dă rolului prin­cipal farmecul seriozității deloc aride care se completează cu candoare. Eroul creat de el cîștigă simpatia noastră și prin acea undă de poezie discretă și distrată. în rolul inginerului Bota, Constantin Co­­drescu, are, parcă, o răspundere mai difi­cilă, dar se achită admirabil. La început afectuos, apoi influențabil și orgolios, el nu împinge totuși defectele caracterului pînă la egoism, ceea ce ar fi ratat gestul final și, în genere, posibilitatea unei re­cunoașteri a vinei ce o poartă, în roluri secundare, Toana Bulcă (Silvia), Gheorghe Cozorici (Lazăr Cosma), Ștefan Ciubotă­­rașu (Mureșan, secretarul de partid) și Costul Constantinescu (Trifan) aduc un prețios aport filmului prin naturalețea jo­cului și expresia bine studiată a mimicii: în rolul Marinei, Ilinca Tomoroveanu își face debutul prin zburdălnicie tinerească, ceea ce este prea puțin pentru o prota­gonistă. Imaginea filmului, semnată de operatorul Al. Roșianu, excelează prin luminozitatea cadrului și mișcarea cursivă a aparatului de luat vederi care parcă e mînuit de un documentarist. Prospețimea unor imagini astfel realizate cu concursul decorurilor în linii plăcute, moderne (Marcel Bogos, Ște­fan Marițan), dă filmului un plus de au­tenticitate. SORIN ROIBU „MINDRIE CC gooooooooooooooooo < ooooc»oooooooooexiocioooooooox)ooooooo6<sooocioooooooooooooaoooi»oo<sooeeoaoooeoe«ceofic, Mtndrla : Patria ; prizonierul : Frimu, Art». V. Alecsandri; Războiul Republica, Bucu, Flacăra, 23 Au Libertății î Filoa­­re# zăpezii Magheru, Elena Pavel, înfrățirea Intre popoare, V. Roaită, Al. Sahia, Miorița; Vira­­ni noapte : Lumina, Gh. Doja ; Nu vreau să mă Însor, Central, 16 Februarie, Vol­ga, B. Delavrancea; Fata din Kiev: Vic­­toria; Regele Neapolului: Maxim Gorki; Unul dintre noi ; Unirea; Prichindelul — dimineața. lady Hamilton - după a­­miază , 13 Septembrie ; Prichindelul ; Munca, G. Coșbuc ; Steaua tăce­rii : C. David ; Portretul unui ne­cunoscut t Tineretului, Aurel Vlai­­cu ! Poveste nordică : 8 Martie : O fereastră deschisă spre cor s Al. Popov, Moților; Pline di trandafiri: Gri­vița, G. Bacovia, Donca Simo, 30 De­­cembrie ; Congo in luptă: Rațiunea îm­potriva demenței: Olga Banele: Cântecul mării : Cultural; Culisele varieteului : T. Vladimirescu: Cocoțatul: Popular; Pisica tțl scoate ghearele , 8 Mai. Sil. pasa: M. Eminescu,­­ Maeștril elntăreti din Nürnberg, 19: Teatrul de Operă ți ■> Balet al R.P.R., Sici­­liana, 15,30; Poveste din Irkutsk, 19,30: div); Mamouret, 19,30: Teatrul Municipal (salt Matei Millo); Un strugure în settre, 19,30: (sala Fil­imon Sirbu); Cînd Înfloresc migdalii, 19.30- Teatrul ,,C. Wolttara" (sala Magheru); Viori de primăvară, 20.­ Sala Studio? Mariana; Pineda, 19,30, Teatrul Muncitoresc C.F.R. Giulești; Nila, 19,30, Teatrul pentru copii și tineret (sala din C. Mille); Cine a ucis­­, 19,30: Sala Libertatea ; Burghezul gentilom, 19,30- Teatrul de Comedie ; Diri- Birl-Bom, 20- Teatrul Evreiesc de Stat; Dăruiți iubitelor lalele, 10,30: Teatrul d­i Stat de Operetă; Revista oglinzilor, 20: Teatrul Satiric-Muzical ,,C. Tănase" (sala Savoy); Concert expres, 20: Sala Victo­­ria; Micul Muck, 16: Teatrul .,Tândă­rică" (sala Orfeu); Balada patriei, 20: Ansamblul de cîntece și dansuri al C.C.S.; Piatra din casă, 20: Institutul de artă teatrală și cinematografică ,,I. L. Caragiale“; O seară de circa 20,30: Circul de Stat 19.00: Informațiile după amiezii; 19,05: Emisiune pentru copii ,,De vorbă cu moș­iagă"; 19,20: Emisiu­nea ,,In fața hărții“; 19,30: Filmul artistic ,,Unde nu ajunge diavolul" — o producție a studiourilor cehoslovace; 21,10: Jurnalul televiziunii; 21,30­ ,1 aprilie“ — pretext muzical­­distractiv de Ion Lucian și Virgil Purcea. În încheiere : Ultimele știri. SEEVIZIIM 'aoooeeaooooeceooaoeeeeooeeoeocooeeooooeoooooooooceeoao: ooooooooocooooooooooooeooooooooooo9000oc<ock? Teatrul Național ,,I. L. Caragiale' (sala Comedia); Surorile Boga, 19,30: (sala Stu.

Next