Romînia Liberă, februarie 1965 (Anul 23, nr. 6312-6335)

1965-02-02 / nr. 6312

I RITMUL MEDIU ANUAL DC CREȘTERE A PRODUCȚIEI IN 1964 FAȚĂ DE 195? '•»X4»IVAVI­­:Z\V\'tS... x-AM MIJLOACE DE PRODUCȚIE I BUNURI DE CONSUM Momma UN BILANŢ BOGAT IN SEMNIFICAŢII Comunicatul pe care l-a publi­cat duminică toată presa con­semnează succese importante în toate ramurile economiei noastre, vorbind, pe tonul sobru specific acestui gen de documente, despre roadele bogate ale muncii planifica­te şi harnice a poporului nostru, pentru traducerea în viaţă a o­­biectivelor trasate de Congresul al III-lea al Partidului Muncito­resc Român. Pe rînd sînt trecute în revistă principalele ramuri ale economiei, ale activităţilor omeneşti, în ca­pitole care vorbesc deopotrivă de realizările anului încheiat şi de pregătirile în vederea a noi pro­grese în anii ce vin. După cum se şi cuvine, pe pri­mul loc stă Industria, puternicul accelerator al dezvoltării noastre economice şi sociale. Şi în anul care a trecut, industria şi-a depă­şit planul de producţie (cu 2,6 la sută), producţia globală industria­lă fiind cu 14,1 la sută mai mare decît în 1963. Ritmul de creştere al producţiei industriale în primii cinci ani ai planului de şase ani (14,8 la sută), mai ridicat de altfel decît cel prevăzut în Directivele Congre­sului al III-lea (cca. 13 la sută), a permis ca producţia globală in­dustrială a ţării să se dubleze în această perioadă. Intre anii 1959—1964 producţia mijloacelor de producţie — baza dezvoltării sănătoase a oricărei e­­conomii — a avut un ritm anual de creştere mare, de 16 la sută. Se poate însă considera, mai cu sea­mă în comparaţie cu evoluţia din celelalte ţări, că şi ritmul anual de creştere al industriei bunurilor de consum, de 12,5 la sută în a­­ceastă perioadă, este deosebit de sa­tisfăcător. Apare fără îndoială impresio­nantă lista lungă a principalelor produse industriale care înregis­trează, aproape toate, creşteri im­portante faţă de anul precedent. La fel de impresionant, pentru ci­titorul atent, este şi pasajul ur­mător, care vorbeşte de crearea premiselor viitoarelor succese ale industriei noastre: de creştere a ni­velului tehnic al producţiei, de in­troducerea în fabricaţie de noi tipuri de maşini, utilaje şi insta­laţii la nivelul tehnicii moderne, de îmbunătăţirea calităţii produc­ţiei în toate ramurile industriei, de lărgirea sortimentului bunurilor de larg consum. Creşterea producţiei industriale se datoreşte, în fiecare an în pro­porţii diferite, înfiinţării de noi in­dustrii, extinderii şi reutilării cu maşini şi instalaţii moderne a industriilor existente, creşterii nu­mărului salariaţilor şi, în sfîrşit creşterii productivităţii muncii. Co­municatul subliniază faptul, deo­sebit de însemnat, că, în 1964, pro­ductivitatea muncii în industrie, mai mare cu peste 10 la sută decit în 1963, a fost, dintre factorii ce participă la creşterea producţiei in­dustriale, cel mai important. Trei sferturi din sporul producţiei in­dustriale a fost obţinut în 1964 prin creşterea productivităţii muncii, a­­dică printr-o muncă mai spornică, deoarece a fost mai bine chibzuită, făcută de oameni care şi-au îmbu­nătăţit calificarea, cu organizare mai bună şi, adesea, cu utilaje mai moderne. Această evoluţie foarte pozitivă a productivităţii muncii a permis ca în 1964 şi sarcina de reducere a preţului de cost în industrie să fie îndeplinită, realizîndu-se în­semnate economii. Capitolul despre agricultură şi silvicultură vorbeşte de asemenea despre succesele anului 1964, des­pre măsurile care le-au făcut po­sibile şi despre măsurile care pre­gătesc dezvoltarea viitoare. Pro­ducţia de cereale a anului 1964 a fost mai mare decît în 1963. Co­municatul mai compară însă pro­ducţia medie a ultimilor cinci ani, 1960—1964, cu cea a celor cinci ani precedenţi 1955—1959, şi consta­tă creşteri foarte importante la ce­reale, floarea-soarelui şi sfeclă de zahăr. Numai o asemenea compa­raţie, pe perioade de cinci ani, este semnificativă cînd e vorba de agricultură, pentru că înregis­trează deopotrivă progresul tehnic şi schimbările în structura cul­turilor, fără ca cifrele să fie in­fluenţate de întîmplătorul fluctua­ţiilor climatice. In 1964 au crescut efectivele de animale şi, concomitent, produc­ţia agricolă animală. Se relevă că „în gospodăriile agricole de stat şi cooperativele agricole, produc­ţia totală de lapte a crescut cu 11 la sută, de lină cu 19 la sută, de ouă de peste 2 ori“. Succesele acestea toate nu sunt de fel întîmplătoare, ci rezulta­tul unei activităţi multilaterale, pla­nificate, organizatorice, de cerce­tări ştiinţifice, de formare a ca­drelor, de înzestrare a agricultu­rii cu utilaj modern, de asigu­rare cu îngrăşăminte chimice etc., începută sub îndrumarea partidu­lui cu mulţi ani în urmă şi care se va continua, pentru a ridica la un nivel tot mai înalt producţia agriculturii noastre. întregul nostru progres econo­mic şi social este condiţionat de ritmul creşterii investiţiilor din fondurile statului şi de raţionala lor folosire. De altfel capacitatea de învestire a unei economii este considerată ca o indicaţie certă a­­supra puterii sale economice, în această privinţă o comparare în­tre volumul fondurilor învestite în anul trecut cu cel învestit în 1950, la începuturile economiei noastre socialiste planificate, este deosebit de grăitoare : în 1964 Re­publica Populară Romînă a putut învesti din fondurile statului aproa­pe de 7 ori mai mult decît în 1950 ! Investiţiile din fondurile statului în 1964 — 37,4 miliarde Iei — au fost cu 11 la sută mai mari de­cît în 1963. Din presa zilnică, ci­titorii cunosc desigur majoritatea obiectivelor importante industriale de a căror dare în funcţiune dau lucrări în continuare vorbeşte co­municatul. Investiţiile, care sunt în slujba progresului tehnic, benefi­ciază şi ele de acest progres, fapt pe care Comunicatul Îl menţionea­ză . „S-a intensificat ritmul de in­dustrializare a construcţiilor prin punerea la dispoziţia şantierelor de cantităţi sporite de prefabricate şi de utilaje, ceea ce a permis mări­rea gradului de mecanizare a lui PETRU NAVODARU (Continuare în pag. 3-a) • Anul trecut, producţia globală industrială a fost cu 14,1 la sută mai mare decit în 1963 • Trei sferturi din sporul producţiei industriale a fost obţinut prin creşterea productivităţii muncii • Investiţii în valoare de 37,4 miliarde lei • Venitul naţional a sporit cu circa 10 la sută faţă de anul precedent. _____ mcRcuRi­ve RO /'AGITATE PENTRU FURNALIŞTI DEVA. — Minerii de la Teliuc şi Ghelar îşi îndeplinesc angajamen­tele de a sprijini pe furnaliştii de la Hunedoara şi Călan, livrîndu-le numai minereu de fier de calitate bună. Iniţiativa „Nici un vagonet de minereu rebutat“ a devenit o realitate. La Teliuc se foloseşte cu rezultate bune metoda puşcării se­lective a minereului, extrăgîndu-se separat minereul de steril, iar la Ghelar se efectuează controlul ca­lităţii la fiecare vagonet de mine­reu. Măsurile aplicate de mineri pen­tru îmbunătăţirea calităţii produc­ţiei au dus la obţinerea unor re­zultate bune chiar din prima lună a anului. Conţinutul de metal al minereului extras între 1 şi 25 ia­nuarie la minele Teliuc a crescut faţă de plan cu 1 la sută la limo­­nită şi cu 0,5 la sută la sideerită bulgări, în acelaşi timp a fost re­dus cu peste 2 la sută conţinutul de siliciu, ceea ce asigură îmbună­tăţirea calităţii fontei. Minereul ex­tras la Ghelar a înregistrat o creş­tere a conţinutului de fier de a­­proximativ 0,5 la sută faţă de pro­centul planificat. (Agerpres) Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGANUL SFATURILOR POPULARE DIN REPUBLICA POPULARĂ ROMINA Anul XXIII nr. 6312 4 pagini 30 bani in acest număr. CANDIDAŢI AI FRONTULUI DEMOCRAŢIEI POPULARE (pagina a Il-a) Angajamente in întrecerea socialistă pe 1965 (pagina a IlI-a) SESIUNEA A ACADEMIEI Luni dimineaţă au început în Ca­pitală, lucrările sesiunii generale a Academiei R.P. Române. La lucrări, în afara membrilor A­­cademiei, participă miniştri, condu­cători ai unor organizaţii centrale, ai institutelor de cercetări ale Aca­demiei şi ai unor institute departa­mentale, cercetători ştiinţifici, cadre didactice din învăţămîntul superior şi alţi oameni de ştiinţă şi cultură. La şedinţa de dimineaţă au­ par­ticipat tovarăşii Emil Bodnăraş şi Leonte Răutu. Lucrările sesiunii generale au fost deschise de acad. Ilie Murgulescu, președintele Academiei R.P. Ro­míné. La primul punct al ordinei de zi, acad. Dumitru Dumitrescu, secretar- GENERALĂ R. P. ROMÍNÉ prim al Academiei R. P. Romíné, a prezentat darea de seamă privind activitatea Academiei pe anul 1964. Acad. Ilie Murgulescu, a prezen­tat apoi proiectul planului de acti­vitate al Academiei pe anul 1965, în continuare au început dezba­terile asupra dării de seamă pe a­­nul 1964 și proiectului de plan pe 1965. Pe ordinea de zi a sesiunii sunt înscrise, de asemenea dezbaterea proiectului lucrării de prezentare a Academiei R. P. Române şi a unită­ţilor sale, confirmarea preşedinţilor unor secţii ştiinţifice, alegerea de noi membri ai Academiei, decerna­rea premiilor Academiei R.P.R. pe anul 1963. (Agerpres). Vinătoare organizată pentru şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti Preşedintele Consiliului de Mi­niştri al Republicii Populare Româ­ne, Ion Gheorghe Maurer, a invitat pe şefii misiunilor diplomatice acre­ditaţi la Bucureşti la o vinătoare care a avut loc în zilele de 30—30 ianuarie a.c. în regiunea Dobrogea. Au participat: Alexandru Moghio­­roş, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, Corneliu Mănescu,­­minis­trul afacerilor externe, Vasile Vîlcu, membru al Consiliului de Stat, Mircea Maliţa, adjunct al ministru­lui afacerilor externe, iar din partea Corpului Diplomatic : Arso Milato­­vici, ambasadorul R.S.F. Iugoslavia, decanul Corpului Diplomatic, Jaros­­lav Sykora, ambasadorul R. S. Cehoslovace, I. K. Jegalin, ambasa­dorul U.R.S.S., Manuel Yepe Me­­nendez, ambasadorul Cubei, Jenő Kuti, ambasadorul R. P. Ungare, Semsettin Arii Mardin, ambasado­rul Turciei, Marti Johannes Salo­­mies, ambasadorul Finlandei, R. R. F. Khilitani, ambasadorul Indiei, To­­good­in Ghenden, ambasadorul R.P. Mongole, Gheorghi Bogdanov, am­basadorul R. P. Bulgaria, Honoré Cambier, ambasadorul Belgiei, Liu Fan, ambasadorul R. P. Chineze, Olof Gustav Bjurstrom, ambasado­rul Suediei, Zvi Ayalon, ministrul Izraelului, J. B. Havorkorn Van Rijsewijk, ministrul Olandei, W. Winther Schmidt, însărcinatul cu afaceri a.i. al Danemarcei, Siegfried Bock, însărcinatul cu afaceri a.i. al R. D. Germane, Euripide P. Kerki­­nos, prim-secretar al Ambasadei Greciei, Rian Gion Rian, prim-se­cretar al Ambasadei R.P.D. Coree­ne. (Agerpres). Activitatea Institutului geo­logic din Capitală îmbracă o diversitate de aspecte, desfă­­şurîndu-se atît pe teren cit şi în laborator. Această muncă ştiinţifică are drept obiectiv principal descoperirea concen­­traţiunilor şi zăcămintelor de substanţe minerale utile în ve­derea asigurării principalelor ramuri ale economiei cu ma­teriale de bază : petrol, mine­reuri, cărbune etc. In clişeu , chimista Ruxan­­dra Atanasescu din laborato­rul de cercetări fizico-chimice, a institutului, determină reac­ţia unor probe de sol cu ajuto­rul unui potenţiometru. Foto : AGERPRES 99URIAŞUL“ DIN TURDA Atunci cînd o echipă necunoscută ajunsese, prin tenacitate, talent şi tinereţe, să-şi adjudece trofeul Cu­pei R.P.R. la fotbal şi să ridice în picioare o sută de mii de spectatori, Ţucurel stătea la televizor, spunînd cu cea mai largă admiraţie: „Tăti­cule, este grozavă echipa asta. Dar de ce-o cheamă „Uriaşul — Turda"? Incurcînd niţel literele din alfabet, rostind „Uriaşul" în loc de „Arieşul", copilul făcea — fără să ştie — o metaforă. De la condiţia unui modest orăşel de provincie vestit totuşi pentru niş­te vechi industrii, de ciment, farfu­rii şi sticlă, rămase tardiv cam la ni­velul tehnic de la începutul secolului, Turda a devenit în anii puterii populare un uriaş. Sentimentul că ne aflăm în faţa unui uriaş ne încearcă şi atunci cînd admirăm orga de piatră a Cheilor Turzii, sau lacul rămas pe locul ve­chilor saline dacice şi romane, dar mai ales cînd admirăm verticalitatea ameţitoare a coşurilor fabricii de ci­ment. Numai faimoasa „mocăniţă" are aci o gară terminus şi o cale ferată ca pentru pionieri, dar acest tren lili­putan intră ca o foreză gigantică în­tre munţii ţării de­ piatră, pe valea unui rîu cu păstrăvi şi aur. Turda are bineînţeles şi o cîmpie, numită, potrivit „Cîmpia Turzii", loc vestit pentru că aci se fabrică zilnic nu­meroşi kilometri de sîrmă şi fier­­beton. Dacă am face o metaforă şi am asemui Turda cu o făptură de basm pe care o cheamă Făt-Fru­­mos, metafora ar fi în totul potri­vită, deoarece oraşul creşte impetuos, într-un an cu­ altele în zece. Un că­lător care poposeşte aci după o ab­senţă — să zicem — de cinci sau şase ani, va găsi atît de numeroase cons­trucţii noi, incit nu se va înşela prea mult socotind că se află într-o loca­litate nouă. Halele fabricii „Silica", marile spaţii industriale ocupate de tînăra uzină de prefabricate din beton şi noile linii automate construite la fabrica de ciment, alcătuiesc coordo­natele care definesc şi caracterizează în cea mai mare măsură noul peisaj turdean, dîndu-i forţă şi tinereţe. Acest uriaş citadin tinde să înglo­beze în largul său perimetru şi cele cîteva sate din jur. Astfel, comuna Mihai Viteazu a devenit o fertilă şi pitorească margine de oraş. într-un cîmp odinioară gol au apărut cons­trucţiile sectorului zootehnic al coo­perativei agricole de producţie, graj­duri şi adăposturi pentru vite, remize şi sediul permanent al brigăzii de tractoare. Locul este în continuare un şantier pe cîteva direcţii şi întin­deri mari. Terminată recent, o con­ductă din azbociment, aduce de la 1 300 metri depărtare, într-un de­bit neistovit, apă pentru adăpatul vi­telor din grajdurile mari şi spaţioase cu­ nişte hale industriale. Impresia de şantier o dau şi cele trei mari cuptoare de cărămidă, în care cîteva sute de mii de cărămizi sunt „arse" pentru viitoarele cons­trucţii ale cooperativei agricole de producţie , o magazie pentru depozi­tatul îngrăşămintelor chimice, un garaj pentru trei camioane şi un grajd nou. Cooperativa agricolă de producţie are un fond de bază de peste 4 mi­lioane lei, un efectiv de peste 800 bo­vine, cîteva sute de porci şi 1 300 oi. în anul 1959, cooperativa agricolă de producţie din comuna Mihai Viteazu a primit medalia de bronz la con­cursul pe ţară privind cultura po­rumbului, dar această cooperativă se dezvoltă armonios, fără a neglija pomicultura (60 hectare de livezi), vi­ticultura (18 hectare) şi zootehnia. Satul Mihai Viteazu este legat şi marele oraş vecin printr-o splendidă şosea de asfalt cu o linie permanen­tă de autobuz, dar şi oraşul se apro­pie vizibil de micul său vecin prin construcţiile noi ale uzinei de prefa­bricate. Vorbind de cele mai epatante lu­cruri noi ale oraşului, trebuie să în­cepi, desigur, cu numeroasele blocuri noi. Un impunător cartier tînăr — Oprişanii — tinde să lege într-o lar­gă unitate citadină Turda şi Cîmpia Turzii. Un teatru de stat vestit pen­tru nivelul artistic al spectacolelor sale nu numai în satele şi oraşele regiunii, dar în întreaga ţară, confe­ră localităţii bogate elemente ale unei vieţi culturale de un frumos prestigiu. La asta se adaugă activita­tea multilaterală a casei raionale de cultură, programele celor vreo nouă cinematografe, prezenţa unui muzeu cu exponate ce se înmulţesc mereu prin săpături arheologice şi activita­tea numeroaselor echipe artistice de amatori din fabricile locale. Uzinele oraşului nu mai seamănă de fel cu ceea ce au fost ele pînă acum în două decenii. Modernizată şi amplificată cu noi linii tehnologi­ce, fabrica de ciment a devenit un colos. O modestă fabricuţă de farfu­rii şi castroane pentru supă, a deve­nit o modernă fabrică de produse electroceramice. Alte cîteva uzine, de industrie chimică, de sticlă şi de ma­teriale refractare pentru oţelăriile patriei conferă oraşului de pe malul Arieşului înfăţişarea unei cetăţi in­dustriale de prim ordin. Bogata re­ţea de magazine moderne, numărul sporit al şcolilor, acurateţa gospodă­rească a străzilor şi a spaţiilor verzi, amploarea noilor construcţii de lo­cuinţe reflectă evident, dezvoltarea acestui oraş străvechi şi totuşi tînăr, în temeliile căruia stau suprapuse cî­teva civilizaţii şi istorii, „Potaissa" fiind cunoscută încă de pe vremea romanilor. Dar, epoca prezentă, este — în ultimă analiză — aceea care dă acestui uriaş strălucirea pe care o vedem în cuptoarele sale de clincher, în vetrele unde arde incandescent sticla topită, ca şi în luminile blocu­rilor noi din cartierul Oprişani. In această strălucire plină de forţă se vede şi apoteoza viitorului. PETRU VINTILA Două linii de clincher de la fabrica de ciment din Turda Foto : NICU VASILE I ACTUALITATEA INTERNATIONALA FIRUL LONDONEZ ntîmplarea a făcut ca întîlnirea anglo-franceza la nivel înalt să nu aibă loc la Paris, așa cum se programase, ci să înceapă la Londra. Ce-i drept, întîmplările nu pot fi programate dar, cîteodată, ele pot fi folosite. Astfel se face că întîlnirea de săptămîna trecută de la ambasada franceză din Londra, între preşedin­tele de Gaulle şi premierul Harold Wilson, a reînodat firul contactelor anglo-franceze care părea cu totul întrerupt în ultimul timp. Se ştie că nu de mult încercările britanice de a organiza o întîlnire între miniştrii de externe ai celor două ţâri au eşuat. După cum explica pe atunci ziarul New York Herald Tribune, citind sur­se engleze, „britanicii au constatat că este aproape imposibilă organi­zarea unei întilniri între cei doi mi­niştri de externe" şi explicau aceasta prin dorința Franţei „de a exercita presiuni asupra Angliei" şi a o de­termina să respingă proiectele nucle­are atlantice. Ca o contramăsură, vi­zita premierului Wilson la Paris a fost atunci amînată. Acum, ca urmare a intîlnirii de la Londra s-a anunţat că primul minis­tru englez va vizita Parisul la sfirşitul !•••*•• iALm/ifi« mu îrw­oni i+i 11 lunii ' w' “ 1 •«*«*• --w •••--,---- ---­martie. Agenţia France Prese arată că preşedintele de Gaulle şi premie­rul Wilson au făcut o trecere în re­vistă a relaţiilor franco-britanice. A­­ceeaşi agenţie citează aprecierea cercurilor franceze şi britanice că în­tîlnirea „reflectă un efort de strîngere a relaţiilor între cele două ţări". A­­ceste relaţii au cunoscut şi cunosc o perioadă de considerabilă răcire, de­terminată în primul rînd de felul di­ferit cum privesc cele două guverne situaţia din blocul atlantic. încă din primele clipe ale preluării puterii, guvernul laburist a respins proiectele vesteuropene franceze şi a declarat că la baza politicii engleze stau alianţa atlantică şi integrarea nucleară sub semnul veto-ului ame­rican. „Respingem categoric — a spus Harold Wilson — orice idee a unei arme europene de intimidare separată. O astfel de propunere o socotim primejdioasă, ea ar slăbi şi diviza N.A.T.O.". Aceste poziţii, la care s-au adăugat proiectul nuclear britanic A.N.F. şi rolul crescînd a­­b­ordat în programul extern laburist politicii denumite la „est de Suez" in detrimentul preocupărilor vesteuro­pene, au fost apreciate de diploma­ţia franceză drept expresie a lipsei de dorinţă britanică „de a juca un rol european". Reluarea dialogului franco-britanic a fost pregătită prin apariţia în zia­rul Guardian a unui articol al cores­pondentului său la Paris, articol apre­ciat de săptămînalul „Economist" şi de alte publicaţii engleze ca fiind inspirat de înalte oficialităţi franceze. In articol se arată „că actuala co­incidenţă dintre noile acţiuni în vede­rea unei Uniuni politice şi militare vesteuropene şi acţiunile în vederea reconsiderării mecanismului alianţei atlantice oferă Angliei un prilej unic care poate nu va mai apărea mult timp rle-mnum înrnmn r­o­n firo un pas sincer spre Europa" In ce ar consta acest pas ? În renunţarea de către Anglia la eforturile zadarnice de a menţine „relaţiile speciale an­­glo-americane", în condiţiile unei a­­lianţe atlantice dominată de S.U.A. şi în înlocuirea lor cu „relaţii speciale", de acelaşi fel între Statele Unite şi o Uniune militaro-politică vesteuro­­peană, în care Anglia ar juca un rol de frunte alături de Franţa. O poli­tică vesteuropeană la care Anglia ar urma să participe ar trebui să consti­tuie, după părerea franceză, o poli­tică de independenţă faţă de Statele Unite, care ar înlocui „integrarea" cu „cooperarea". În aceeaşi corespondenţă publicată de Guardian, se arată că deşi Franţa respinge proiectul A.N.F. (forţele nu­cleare atlantice), ea apreciază totuşi faptul că prin însăşi lansarea proiec­tului şi unele prevederi ale acestuia, Anglia a asigurat torpilarea proiec­tului nuclear M.L.F. care are la bază alianţa nucleară americano-vestger­­mană şi a redeschis problema revizu­irii întregii situaţii din N.A.T.O. Dar şi acest proiect este în ansamblu ne­corespunzător, pentru că orice struc­tură nucleară atlantică în care for­ţele franceze şi vestgermane ar fi integrate sub comandă americană nu va intîrzia, după părerea franceză, „să devină prin natura lucrurilor un instrument militar al politicii vestger­mane". Comentînd aceste propuneri, Economist, care în campania electo­rală s-a pronunțat în sprijinul parti­dului laburist, scrie într-un editorial că „judecind după acest articol în mod vizibil inspirat de Paris... france­zii sugerează un fel de directorat nu­clear în care Anglia şi Franţa îm­preună vor reprezenta o Europă in­dependentă în negocierile cu Statele Unite"­bleme şi altele vor constitui obiectul dialogului anglo-francez care va cul­mina cu următoarea întrevedere la nivel înalt de la Paris. El va fi urmă­rit, fără îndoială, cu atenţie atit la Bonn cît şi la Washington, unde se constată că indiferent de interlocu­tor, fie că este vorba de R.F.G., fie de Anglia, în centrul preocupărilor diplomaţiei franceze se află proiectul de organizare vesteuropeana opus actualei, structuri atlantice, proiect promovat cu toate mijloacele diplo­matice ce-i stau la îndemînă. ŞTEFAN MUNTEANU

Next