România Liberă, februarie 1972 (Anul 30, nr. 8482-8506)

1972-02-01 / nr. 8482

Anul XXX Nr. 8 482 • 6 pagini 30 bani Proletari din toate ţările, uniţi-vă! EDIŢIA I COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE FOLOSIREA FONDURILOR MATERIALE IN ECONOMIE In articolul „In ce măsură efi­cienta economică ţine pasul cu gradul de dotare tehnică“, apă­rut în nr. 8474 al ziarului, tra­tam problema necesităţii impe­rioase a bunei folosiri a fondu­rilor fixe din dotarea unităţilor şi întreprinderilor industriale, ca o cerinţă esenţială a realizării unor sporturi tot mai ridicate de producţie, a creşterii eficienţei economice. Evident, însă că u­­tilizarea superioară a potenţia­lului productiv de care dispun unităţile economice, industriale presupune folosirea cit mai ra­ţională a tuturor resurselor ma­teriale din dotarea întreprinde­rilor, adică şi a materiilor pri­me şi a materialelor, combusti­bililor, energiei, elemente care sunt încorporate într-o pondere importantă în valoarea fiecărui produs realizat, în concordanţă nemijlocită cu nevoile sporite ale economiei, a­­le întreprinderilor industriale în continuă dezvoltare, a celor noi, masa fondurilor circulante din dotarea unităţilor a sporit an de an neîncetat. Bunăoară, în anul 1971 suma fondurilor circulante în industrie a fost cu peste 3 la sută iar în anul 1972 este cu 7,5 la sută mai mare decît cea din anul 1970. Pentru a a­­coperi aceste însemnate creş­teri de mijloace circulante, tot an de an se alocă o parte în­semnată din fondul de acumu­lare, asigurindu-se pe această cale baza şi echilibrul material necesar îndeplinirii în cele mai bune condiţii a planului de producţie. Nu întotdeauna însă, aceste resurse materiale, valori de în­trebuinţare ridicate, procurate de multe ori cu eforturi valuta­re deosebite, se gospodăresc ju­dicios în unităţile economice. Ne gîndim la faptul că încă se mai fabrică unele produse cu un grad scăzut de prelucrare, cu gabarite ridicate faţă de cele si­milare realizate în ţări dezvol­tate, ceea ce determină valorifi­carea nejudicioasă a materiilor prime şi materialelor. Avem, de asemenea, în vedere situaţia din anul trecut cînd s-a menţinut ri­dicat nivelul cheltuielilor mate­riale la 1 000 lei producţie marfă, ceea ce a determinat o pondere însemnată a cheltuielilor ma­teriale în procesul soci­al, cu implicaţii directe asupra creşterii eficienţei economice şi posibilităţilor de destinare a unor resurse. Ne gîndim, totodată, la faptul că prevederile planului pe anul 1971 de a se aloca din fon­dul de acumulare pentru creşterea de mijloace cir­culante circa 13 la sută — pre­vederi care s-au bazat pe o ana­liză temeinică asupra resurselor şi posibilităţilor din fiecare în­treprindere şi unitate economi­că — au fost depăşite, proces ce are implicaţii directe în structura şi eficienţa generală a acumulării. Neîndoios, cerinţele creşterii eficienţei economice reclamă imperios ca o asemenea situa­ţie să nu se mai repete. Nu este vorba însă numai de satisface­rea dezideratelor de creştere ca­litativă ci, mai ales, de faptul că, în planul pentru acest an, ca şi pentru cei următori aco­perirea necesarului de mijloace circulante al unităţilor economi­ce, al întreprinderilor şi unităţi­lor industriale — la această ra­mură a economiei urmînd să ne referim în continuare — a fost concepută luîndu-se în calcul şi resursele ce se creează pe calea unei mai bune folosiri a mijloa­celor materiale. Aceasta, în­­trucît s-a judecat caracterul li­mitat a unor surse de materii prime şi materiale, al unor posi­bilităţi de procurare. Cum, prin ce mijloace este posibilă utilizarea superioară a fondurilor materiale ? Ca o pri­mă cale, din capul locului, se detaşează valorificarea mai bu­nă, încă din stadiul concepţiei, a materiilor prime şi materiale­lor — ţiţeiul, gazele naturale, masa lemnoasă, materiile prime agricole. Asemenea acţiuni no­vatoare atît de necesare progre­sului economiei noastre, au la bază pe un plan macroeconomic dezvoltarea mai rapidă a subra­­murilor moderne ,strîns legate de progresul tehnico-știinţific contemporan, iar pe un plan microeconomic, o largă activita­te de reproiectare a produselor, corelată cu îmbunătăţirea struc­turii producţiei, cu reducerea de la un an la altul încă din faza de proiectare a consumurilor specifice (numai în unităţile Mi­nisterului Industriei Construcţi­ilor de Maşini se poate obţine astfel, faţă de anul trecut, un consum de metal la un milion lei producţie marfă cu 7,5 la sută mai mic). Ne referim, toto­dată, la modernizările tehnolo­giilor de fabricaţie, la obţinerea unor materiale noi, mai econo­mice şi mai uşoare. în acest fel, se vor putea realiza mai multe produse complexe, com­petitive, de parametrii tehnico­­funcţionali ridicaţi, mult solici­tate, atit pe piaţa internă cit şi pe cea externă, pentru că, de maximă utilitate, răspund celor mai moderne şi pretenţioase nevoi productive sau de con­sum propriu-zis. Este relevabil faptul că preve­derile planului pe anul 1972 ac­centuează sensibil aceste proce­se. Ministerul Industriei Cons­trucţiilor de Maşini, de pildă, va reînnoi aproape 30 la sută din volumul producţiei sale, Minis­terul Industriei Metalurgice — 22 la sută, iar unităţile produ­cătoare de materiale de con­strucţii — 18 la sută. Ca urmare, pe arterele economiei vor circu­la grupul turbogenerator de 330 MW autocamionul de 8 tone cu motor Diesel de 135 C.P., trac­torul universal pe roţi de 55 C.P., noi mărci de oţeluri şi ti­puri de aliaje de aluminiu, an­velope de turism cu carcasă ra­­dială, utilaje speciale pentru mecanizarea lucrărilor de con­strucţii, sorturi de cimenturi superioare, o gamă largă de noi bunuri de consum , produse care fac cinste concepţiei şi rea­lizărilor industriale româneşti. Rezerve importante pentru e­­conomisirea de materii prime şi materiale există în procesul di­mensionării stocurilor materiale. Nu întotdeauna stocurile nor­mate ale unităţilor industriale — de pildă, la Uzina de­­radia­toare, băi, echipament metalic şi armături din Capitală, din ca­drul M.I.C.M., la Combinatele chimice din Turnu Măgurele şi Craiova, din cadrul M.I.C., la unităţile Ministerului Industriei Metalurgice , s-au bazat pe studii minuţioase, care să ia în calcul nevoile lor reale, în legătu­ră strînsă cu specificul procesului de producţie, ritmicitatea aces­teia, cu posibilităţile de apro­vizionare. Aceasta, ca şi defici­enţele ce apar pe parcurs in procesul de aprovizionare, pro­ducţie şi desfacere determină constituirea de multe ori în u­­nităţi a unor stocuri de mate­rii prime şi materiale peste ne­cesar, imobilizări care cariază rezultate financiare ale între­prinderilor respective şi, în a­­celaşi timp, afectează posibili­tăţile altor unităţi de a intra în posesia unor materii prime şi materiale foarte utile pentru ele. Oare nu s-ar fi obţinut o pro- CH OBREJA DAN POPESCU din Comitetul de stat al Planificării (Continuare in pag. a 3-a) Accesi­bilitate Mihai Stoian Pe bună dreptate, în ultima vreme — reacţie firească faţă de felul în care o mino­ritate a creatorilor a... evo­luat — se discută mult des­pre un important aspect al creaţiei artistice de toate fe­lurile : accesibilitatea. Nici unul din cei care se înscriu la cuvînt nu neagă însemnătatea accesibilităţii; altminteri, ar însemna că opera literară sau muzicală, sau cinematografică, are un „adresant necunoscut“. Ches­tiunea porneşte, aşadar, de la adresant (fără ghilimele). Evident, pot exista şi autori (de cărţi, de muzică, mai puţin de filme) care, în ser­tarele secrete al sufletului lor, să prefere „micul pu­blic“ — MARELUI PUBLIC. Departe de mine gîndul de a arunca, in curtea cuiva, vreo insinuare perfidă, dar lucrurile se cer să fie spuse pe nume. Este adevărat că şi accesibilitatea aceasta nu re­prezintă o monedă universal valabilă în orice domeniu ar­tistic : se cuvine, pe diferi­tele trepte ale artei în gene­ral, să se depună o muncă de educare, complexă, dife­renţiată (într-un fel se de­prinde omul să asculte muzi­că uşoară şi într-alt fel Bach). Dar nu numai despre muzică e vorba... Important ar fi să se înţe­leagă că drumul n-are un „sens unic", de la creator la (hai să-i zicem) „consumato­rul de artă", circulaţia tre­(Continuare în pag. a 2-a) în pagina a 3-a: Sesiunile consiliilor populare Măsuri pentru punerea in valoare a potenţialului maxim al judeţelor ţării TELEGRAME ADRESATE C.C. AL P.C.R., TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU Amendament la prognoza meteorologica pe luna februarie Institutul de Me­teorologie şi Hidro­logie comunică ur­mătorul amenda­ment la prognoza meteorologică a­­nunţată pe luna februarie : evoluţia bruscă a centrilor de acţiune atmos­ferică din Europa a determinat o schim­bare a vremii în ţara noastră, diferi­tă de cea anunţa­tă. Astfel, în pe­rioada 1—5 februa­rie vremea va fi friguroasă, cu nopţi geroase in nord­­estul ţării, mai a­­les în prima parte a acestui interval. Temperaturile mi­nime vor coborî pînă la minus 20 grade în Moldova şi în estul Transil­vaniei, iar în cele­lalte regiuni ale ţării vor oscila în­tre minus 5 grade şi minus 15 grade. Temperaturile ma­xime vor fi cuprin­se între minus 7 grade şi plus 3 grade. Va ninge temporar, în pri­mele zile, cînd şi vîntul va prezenta intensificări, visco­lind pe alocuri ză­pada în estul ţării. Apoi, ninsorile vor deveni izolate. (A­­gerpres). • La Titu, în judeţul Dîm­boviţa, construcţia între­prinderii de aparataj elec­tric se află în stadiu de fi­nisare. Paralel se desfăşoa­ră o vie activitate pentru instruirea şi calificarea mun­citorilor. D­in vecinătatea noii zone industriale din Tirgovişte au fost date în fo­losinţă primele 1 000 din cele 6 000 de apartamente care vor forma viitorul carti­er al siderurgiştilor.­­ Prin­tre noile produse introduse în fabricaţie in ultimul timp la uzina de reparaţii din Brăila se numără şi o staţie de întreţinere auto, destina­tă şantierelor de construcţii. Noua staţie auto-service dis­pune de un dispozitiv auto­mat de depresare a cau­ciucurilor, pompe de spălare, compresoare de aer, o staţie de degresare precum şi trei rampe demontabile de con­strucţie metalică . Sub titlul „Libris ’72“ în judeţul Bacău a fost organizată o amplă acţiune cultural-educativă menită să îmbunătăţească difuzarea şi popularizarea cărţii. • La Timişoara a avut loc deschiderea festivă a stagiunii primului teatru şco­lar din ţară. \k:^ fer REZISTENŢA A UNUL PSIHOLOGICA PSIHOLOG Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că din ecuaţia u­­nei economii moderne nu tre­buie să lipsească unele cadre ca­re aparent nu au nimic comun cu producţia nemijlocită, cum ar fi psihologul, sociologul sau chiar pedagogul. Unul dintre e­­xamenele cele mai dificile pe care-­ au de susţinut studenţii oricărei facultăţi de psihologie este cel de psihologia socială a muncii. Un distins şi capabil au­tor al unui asemenea curs îşi motiva astfel severitatea : „Psi­hologul de azi nu mai este des­tinat în mod expres cercetării. Laboratorul său este producţia şi toate problemele legate de ea“... ...Cunosc mulţi psihologi şi sociologi din generaţia tînără, foarte tânără chiar, repartizaţi să-şi desfăşoare munca în frea­mătul viu al unei uzine sau al unui combinat. Au plecat cu gînduri frumoase, plini de ge­nerozitatea aceea unică pe care ţi-o dă tinereţea... Dar după un an sau doi, adresa locului de muncă era alta. M.B., o tînără — sociolog, fu­sese repartizată la un combinat de la Brazi. I s-a dat repede, nesperat de repede, o negaţie şi a venit în Bucureşti. Te întrebi însă : de ce a cerut acel combi­nat de la Brazi un sociolog de care s-a dispensat apoi într-o singură zi ? V.S. este sociolog la un Insti­ tut ce se ocupă cu sistematizarea unui mare oraş. Are însă şi o jumătate de normă, ca asistent la unul din institutele de invă­­ţămînt superior din Capitală. Şi va pleca de la Institutul de sis­tematizări al acelui oraș, va fi un asistent bun — la repartizare i se oferise un asemenea post dar el l-a refuzat. De ce pleacă dacă la început a spus nu carie­rei universitare ? Pentru că la locul de muncă ales face dări de seamă, că de, a terminat o facultate, și are un vocabular mai... academic. Poate că oamenii pe care i-am ascuns în spatele iniţialelor fug de greutăţi, sunt din grupul ce­lor care dau bir cu fugiţii. Poa­te... Am mers însă pe urmele unuia dintre cei mai buni absolvenţi ai Facultăţii de psihologie din Bucureşti : o fată tenace, care nu se dă bătută cu una cu două, care-şi dă doctoratul în psiholo­gia , socială a muncii. Locul de muncă al tinerei-psiholog Roza­lia Popescu se află la Fabrica de confecţii şi tricotaje din Bucureşti. Mi s-a spus încă de la intrarea în fabrică că există un laborator în psihologie. Străbaţi un întreg labirint — cineva spunea că i-au trebuit doi ani ca să înveţe dru­mul — sări peste cărucioare care transportă materiale pentru con­­fecţioneri... In sfîrşit, laborato­rul. Nu, nu este laborator, ori­­cîtă bunăvoinţă ai avea să-l iei drept ceea ce ţi-1 recomandă li­terele pretenţioase de pe uşa u­­nei camere mici, cu patru biro­uri îngrămădite şi trei aparate învelite cu grijă in­ruse care al­cătuiesc zestrea materială a pre­tinsului laborator. Senzaţia de provizorat îţi brutalizează pri­virile, iar auzul este complice şi el : se construieşte alături o clă­dire în care se speră, deşi nu este prevăzut, că-şi va găsi lo­cul şi psihologul. în asemenea condiţii este greu să-ţi imaginezi că poate avea loc o testare corectă, cu rezultate bune, fie şi numai pentru bunul şi sim­plul motiv că zgomotele distrag atenţia. Psihologul Rozalia Po­pescu a dus o muncă dublă : a­­ceea de a „transforma“ trei teh­­nicieni-confecţioneri în psiho­logi şi de a-şi face totuşi mese­ria. Un psiholog la douăsprezece mii de oameni sau un psiholog la patruzeci de mii de oameni ciţi numără acum Centrala in­dustriei confecţiilor. Oricît ar părea de fantastic raportul, psi­hologul Rozalia Popescu a făcut multe. In limbaj de specialitate, munca ei se rezuma la : zeci de psihoprofesiograme, monografii voluminoase, care descriu prin­cipalele meserii din industria confecţiilor. O muncă ale cărei rezultate li se par unor colegi de specialitate veniţi de la alte în­treprinderi de-a dreptul spec­taculoase. A fost­ nevoie de sute de testări, de întocmirea a zeci de chestionare... „Muncă de cercetare necesară care însă nu-mi dă încă senti­mentul utilităţii sau al unui în­ceput de împlinire profesională“, îmi mărturisește tînăra­ psiholog. Mi-ar spune mai multe dar ezită... In încercarea de a elucida cîteva semne de între­bare legate de meseria de psi- IOANA IUGA (Continuare în pag. a 2-a) posarum Plantele medicinale, o „cenuşăreasă"... modernă(II) CE SPUNE AGRICULTURA? înainte de a găsi relaţia dintre titlul general al dosarului nos­tru şi cel al secvenţei de faţă socotim necesar să prezentăm ci­titorilor cîteva elemente — ca­dru ale problemei, îndeobşte mai puţin cunoscute. Aşadar, înainte de toate ce loc ocupă cultura plantelor me­dicinale şi aromatice în agricul­tura noastră, adică cine şi cum se ocupă de această problemă. Să începem prin a vedea care este suprafaţa alocată cultivării acestor plante, din totalul de te­ren arabil din ţara noastră. După cum acceptăm cifrele ca­pitolului respectiv din Anuarul statistic sau datele din eviden­ţele organelor, agricole şi ale Centrocoop-ului, suprafaţa culti­vată in ţara noastră cu plante medicinale şi aromatice, la ni­velul anilor 1970—1971, era în­tre... 0,133 şi 0,277 din totalul suprafeţei arable ! Adică ceva între mai mult de o parte din­­tr-o mie şi mai puţin de trei părţi din mie ! Ce spune agricultura despre această evident vitregă reparti­zare ? Răspunsul (in diferite va­riante „coloristice“) sună cam aşa : — Plante medicinale ? Cred că nu ne cereţi să lăsăm porumbul şi griul, ca să ne ocupăm de chimion, mac, muştar sau muşe­ţel ? !... Nu desigur, nimeni nu pretin­de aşa ceva. De altfel, problema valorificării acestor plante este ceva mai complexă şi, oricum, nu este o chestiune de alterna­tivă, de „concurenţă“ cu ceea ce denumim culturi principale. La baza opticii generatoare de a­­semenea răspunsuri se află însă o explicaţie relativ simplă şi ea ne-a fost oferită atît la Centro­­coop (ing. Florentin Crăciun — directorul Direcţiei de valorifi­care a plantelor medicinale), cit şi la Direcţia cerealelor şi plan­telor tehnice din Ministerul A­­griculturii, Industriei Alimentare şi Apelor (ing. Constantin Dumi­­trescu). Pe scurt, aceste culturi nu constituie un indicator de plan la nivelul unităţilor produ­cătoare, cu alte cuvinte dacă cooperativa agricolă vrea, le produce şi dacă nu... — Cum se realizează, totuşi, cultivarea acestor plante indis­pensabile industriei medicamen­telor şi altor sectoare ? — Numai prin... relaţii de bună înţelegere între cultivatori, îndeosebi cooperative agricole şi întreprinderile Centrocoop-ului. — Cum ? Aşa, „pe bună înţe­legere“ se cultivă anual aproape zeci de mii hectare, zeci de mii de tone de produse ? Toată ma­teria primă vegetală a industriei medicamentelor se asigură... la voia întîmplării ? — In 99% din cazuri, aşa stau lucrurile. Tendinţa actuală însă este de a se crea ferme specia­lizate. Astfel de ferme există de pe acum... — Cite ? — ...Două. Una la Cioranii de Jos, în judeţul Prahova şi una la Feldioara, în judeţul Braşov şi sunt profilate îndeosebi pe cul­tura mentei. Rezultatele obţinute sunt bune ; confirmarea lor şi introducerea acordului global vor stimula şi această activitate. Cultivarea acestor plante pe su­prafeţe de 200—250 ha s-a dove­dit foarte rentabilă. De altfel, se preconizează trecerea la fer­me în care să se cultive macul în nordul Moldovei şi la altele, în judeţele Timiş, Bihor... Prin­tre obstacolele care trebuie în­vinse în acest scop este și lipsa unor cadre specializate... Așa că, deocamdată... Deocamdată, cultivarea acestor specii de plante (al căror nu­măr este de zece ori mai mare decît numărul altor specii culti­vate în scopuri alimentare sau industriale) se face într-un nu­măr de 1 200—1 300 cooperative agricole, terenurile necesare fi­ind atribuite de unităţile agricole in măsura posibilităţilor şi a... solicitării din partea delegaţilor Centrocoop-ului, care contrac­tează şi achiziţionează aceste plante potrivit sarcinilor de plan şi... intereselor­ Centrocoop-ului („Centrocoop-ul preferă, uneori, să exporte plante care sunt so­licitate şi de industria autoh­tonă şi care s-ar putea exporta ca produs finit, nu ca materie primă“ — ing. C. Dumitrescu. Ing. Fl. Crăciun confirmă). Să ne mai mirăm atunci că, în timp ce producem şi exportăm anual mii de kg. de ulei de pin prin Centrocoop, Ministerul Industriei Chimice importă acelaşi produs pentru fabricile sale de produse cosmetice ? !... Potrivit acestor „reguli“ (nu ne-am putut abţine să punem ghilimele), în acest an suprafaţa cultivată urmează să crească cu... 0,079% din totalul suprafeţei arabile a ţării dar cu 28 la sută faţă de suprafaţa efec­tiv cultivată în anii 1970—1971. In acelaşi timp însă, sarcina de producţie creşte de la 16.500— 17.000 tone la 25.700 tone, pe an adică cu aproape 55 la sută. Iată-ne, astfel, la al doilea as­pect important al chestiunii — producţia, cu multiplele ei pro­bleme. Admiţînd că agricultorii se lasă convinşi de către Centro­coop şi intră în raporturi con­tractuale cu acesta (şi, de fapt, I. BUTNARU (Continuare în pag. a 2-a) Harta fenomenelor meteorologice probabile. Amănunte fn pag. a 5-a i 1 I f SATU MARE f ORADEA *■ SUCEAVA^ yxriMisoARA l1—r—*r.S­U­RIN 1 BfiA^v^\ * BUCUREȘTI ^ . IASI \ CER VARIABIL X X CER ACOPERIT NINSOARE | 77 I Lsrovni '77 visr cf.yf #[ * f ~n Cl\ rlcoNSTANTA■ GIURGIU'9 PREŞEDINTELE CONSILIULUI NICOLAE CEAUŞESCU, A SCRISORILE DE ACREDITARE ! AMBASADOR AL REGATULUI AL MARII BRITANII Luni, 31 ianuarie a.c., preşe­dintele Consiliului de Stat al Re­publicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, a primit pe Derick Rosslyn Ashe, care şi-a prezentat scrisorile de acreditare în calitate de ambasador extra­ordinar şi plenipotenţiar al Re­gatului Unit al Marii Britanii în ţara noastră. (In pagina a 5-a , Cuvîntările rostite). DE STAT, PRIMIT A NOULUI UNIT PĂSTRAREA SECRETULUI DE STAT, O ÎNALTA ÎNDATORIRE PATRIOTICA La 16 februarie, la 60 de zile după votarea ei de către Marea Adunare Naţională, va intra în vigoare, Legea privind apăra­rea secretului de stat în Repu­blica Socialistă România. Con­siliul de Miniștri a emis recent o Hotărîre privind unele măsuri în legătură cu apărarea secretu­lui de stat. Din dorinţa de a informa cit mai amănunţit pe cititorii noş­tri asupra unor aspecte legate nemijlocit de înalta îndatorire cetăţenească de a apăra secre­tele statului nostru socialist, ne-am adresat tovarăşului gene­­ral-maior CONSTANTIN STOI­CA, vicepreşedinte al Consiliu-interviu cu tovarăşul general-maior Constantin Stoica vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Statului Iui Securităţii Statului, care ne-a acordat un interviu. — în ce context se înscriu noile prevederi legale pri­vind apărarea secretului de stat ? — Etapa actuală de dezvol­tare a societăţii noastre socialis­te pe toate coordonatele sale - dezvoltarea într-un ritm accele­rat a economiei, complexitatea activităţii de cercetare ştiinţi­fică strîns legată de progresul tehnic, măsurile de apărare a ţârii­­ implică un mod firesc existenţa unor documente şi in­formaţii care fac obiectul unor secrete de stat şi impun apăra­rea lor. In acest context general, Le­gea privind apărarea secretului de stat cit şi actul normativ e­­mis recent de Consiliul de Mi­niştri reprezintă o concepţie u­­nitară asupra apărării secrete­­lor care prin conţinutul lor pri­vesc cuceririle revoluţionare ale poporului român, independenţa, suveranitatea şi integritatea te­ritorială a României socialiste,­ munca paşnică, creatoare a lo­cuitorilor săi. Noile prevederi legale privind apărarea secre­tului de stat se înscriu în pro­cesul firesc de perfecţionare a întregii noastre activităţi legis­lative, în strînsă concordanţă cu etapa actuală de construcţie a societăţii socialiste multilate­ral dezvoltate. — Care consideraţi ca fiind trăsăturile caracteristice ale noii legi ? — In primul rînd, faptul că le­giuitorul, pentru prima oară în materia aceasta, se adresează întregii țări. încă din primul său articol, legea prevede că apăra­rea secretului de stat este o în­datorire patriotică, o obligaţie de onoare a tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România. MIRCEA MOARCAŞ (Continuare în pag. a 3-a) în pag. a 6-a: ACTUALITATEA INTERNAŢIONALĂ ® Securitatea euro­peană — preocupare politică majoră pe con­tinentul nostru ® Incidente violente în Irlanda de Nord ® Implicaţii ale cri­zei presei franceze • Pakistanul a hotă­­rît să se retragă din Commonwealth Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion Gheorghe Maurer, a primit pe ambasadorul Republicii Populare Congo Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, a primit, luni după-amiază, în vizită protocolară de prezentare, pe ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Populare Congo, Jean-Baptiste Louida. La primire, care s-a desfă­şurat într-o atmosferă de cor­dialitate, a participat Petru Burlacu, adjunct al ministrului afacerilor externe. (Agerpres). ­FAPTE^'“ Sl OAftfENI „Salvamont“-ul m a salvat In cele din urmă şi pe mine Am plecat la Si­naia cu gîndul să scriu un reportaj despre echipele Salvamont din tu­ră, venite la caba­na Caraiman pen­tru un raliu. Tele­­cabina m-a „arun­cat“ la 2 000 de metri, in ceaţă şi viscol. Pînă la ca­bana Piatra Arsă mă ataşez unui grup de trei turiş­ti. Vînt puternic. Ne ţinem legaţi cu o coardă. La caba­nă, după un ceai fierbinte, sint ne­voit să plec spre cabana Caraiman, unde aveam întîl­­nire cu secretarul general al Federa­ţiei de alpinism, Mircea Mihăilescu. Mă aflu singur. Ceaţă. Abia se ve­de marcajul. A în­ceput să ningă. Ză­pada este spulbe­rată. După o oră de mers, trifurca­­ţia. Trebuie să co­bor la cabana Ca­raiman. După 100 de metri de mal abrupt, nu mai ză­resc marcajele. Mă întorc la trifurca­­ţie... Urc pînă la Babele... Discut cu membrii echipelor Salvamont de la Braşov şi Piteşti. Atmosferă de ca­bană. Cald. Un om voinic stă retras lingă sobă şi bea o bere. După o ju­mătate de oră se dă alarma : salva­­monţii aleargă la săniile „Akia“, şi se avîntă pe pîrtii abrupte, aruncate peste stincile mun­telui. Rămîn piro­nit de uimire vă­­zînd siguranţa cu care conduc salva­­monţii această sa­nie de salvare. Mă echipez şi cobor, spre cabana Carai­man, pe alt drum. Zăpadă proaspă­tă. Vreo 20 cm. Ceaţă şi mai densă în valea Caraima­­nului. Pătrund în­­tr-o şiştoacă — ter­men folosit de al­­pinişti —, o vale o­­valâ. încerc să re­găsesc marcajul. Zăpada a format o cornişă, îmi fuge de sub picioare... Mă trezesc în fun­dul văii, în avalan­şa de zăpadă. Du­pă un sfert de o­­­­ră de eforturi za­reși un darnice de a de aici, aud glas : — Ei, dumneata, stai liniștit. Am să cobor eu... Era omul de lin­gă sobă. îmi spu­ne : „Cind am au­zit c-ai plecat sin­gur pe acest drum m-am gindit că este imposibil să nu păţeşti ceva... Aici se pornesc re­pede avalanşele. Bine că n-ai ni­mic... Să ştii de la mine . Pe munte nu-i bine să mergi singur !“... Am ieşit din şiş­toacă. Aflu că sal­vatorul meu se nu­meşte Ion Zob (e cunoscut sub nu­mele de Neluţu). Este omul munţi­lor. Un om de ma­re omenie, de o puritate sufleteas­că rar întilnită. Cu­noaşte toţi munţii, toate ungherele lor. Urcă pîna la Babe­le cu 70 kg în spi- PETRE MIHAI BACANU (Continuare in pag. a 3-a)

Next