România Liberă, februarie 1972 (Anul 30, nr. 8482-8506)
1972-02-01 / nr. 8482
Anul XXX Nr. 8 482 • 6 pagini 30 bani Proletari din toate ţările, uniţi-vă! EDIŢIA I COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE FOLOSIREA FONDURILOR MATERIALE IN ECONOMIE In articolul „In ce măsură eficienta economică ţine pasul cu gradul de dotare tehnică“, apărut în nr. 8474 al ziarului, tratam problema necesităţii imperioase a bunei folosiri a fondurilor fixe din dotarea unităţilor şi întreprinderilor industriale, ca o cerinţă esenţială a realizării unor sporturi tot mai ridicate de producţie, a creşterii eficienţei economice. Evident, însă că utilizarea superioară a potenţialului productiv de care dispun unităţile economice, industriale presupune folosirea cit mai raţională a tuturor resurselor materiale din dotarea întreprinderilor, adică şi a materiilor prime şi a materialelor, combustibililor, energiei, elemente care sunt încorporate într-o pondere importantă în valoarea fiecărui produs realizat, în concordanţă nemijlocită cu nevoile sporite ale economiei, ale întreprinderilor industriale în continuă dezvoltare, a celor noi, masa fondurilor circulante din dotarea unităţilor a sporit an de an neîncetat. Bunăoară, în anul 1971 suma fondurilor circulante în industrie a fost cu peste 3 la sută iar în anul 1972 este cu 7,5 la sută mai mare decît cea din anul 1970. Pentru a acoperi aceste însemnate creşteri de mijloace circulante, tot an de an se alocă o parte însemnată din fondul de acumulare, asigurindu-se pe această cale baza şi echilibrul material necesar îndeplinirii în cele mai bune condiţii a planului de producţie. Nu întotdeauna însă, aceste resurse materiale, valori de întrebuinţare ridicate, procurate de multe ori cu eforturi valutare deosebite, se gospodăresc judicios în unităţile economice. Ne gîndim la faptul că încă se mai fabrică unele produse cu un grad scăzut de prelucrare, cu gabarite ridicate faţă de cele similare realizate în ţări dezvoltate, ceea ce determină valorificarea nejudicioasă a materiilor prime şi materialelor. Avem, de asemenea, în vedere situaţia din anul trecut cînd s-a menţinut ridicat nivelul cheltuielilor materiale la 1 000 lei producţie marfă, ceea ce a determinat o pondere însemnată a cheltuielilor materiale în procesul social, cu implicaţii directe asupra creşterii eficienţei economice şi posibilităţilor de destinare a unor resurse. Ne gîndim, totodată, la faptul că prevederile planului pe anul 1971 de a se aloca din fondul de acumulare pentru creşterea de mijloace circulante circa 13 la sută — prevederi care s-au bazat pe o analiză temeinică asupra resurselor şi posibilităţilor din fiecare întreprindere şi unitate economică — au fost depăşite, proces ce are implicaţii directe în structura şi eficienţa generală a acumulării. Neîndoios, cerinţele creşterii eficienţei economice reclamă imperios ca o asemenea situaţie să nu se mai repete. Nu este vorba însă numai de satisfacerea dezideratelor de creştere calitativă ci, mai ales, de faptul că, în planul pentru acest an, ca şi pentru cei următori acoperirea necesarului de mijloace circulante al unităţilor economice, al întreprinderilor şi unităţilor industriale — la această ramură a economiei urmînd să ne referim în continuare — a fost concepută luîndu-se în calcul şi resursele ce se creează pe calea unei mai bune folosiri a mijloacelor materiale. Aceasta, întrucît s-a judecat caracterul limitat a unor surse de materii prime şi materiale, al unor posibilităţi de procurare. Cum, prin ce mijloace este posibilă utilizarea superioară a fondurilor materiale ? Ca o primă cale, din capul locului, se detaşează valorificarea mai bună, încă din stadiul concepţiei, a materiilor prime şi materialelor — ţiţeiul, gazele naturale, masa lemnoasă, materiile prime agricole. Asemenea acţiuni novatoare atît de necesare progresului economiei noastre, au la bază pe un plan macroeconomic dezvoltarea mai rapidă a subramurilor moderne ,strîns legate de progresul tehnico-știinţific contemporan, iar pe un plan microeconomic, o largă activitate de reproiectare a produselor, corelată cu îmbunătăţirea structurii producţiei, cu reducerea de la un an la altul încă din faza de proiectare a consumurilor specifice (numai în unităţile Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini se poate obţine astfel, faţă de anul trecut, un consum de metal la un milion lei producţie marfă cu 7,5 la sută mai mic). Ne referim, totodată, la modernizările tehnologiilor de fabricaţie, la obţinerea unor materiale noi, mai economice şi mai uşoare. în acest fel, se vor putea realiza mai multe produse complexe, competitive, de parametrii tehnicofuncţionali ridicaţi, mult solicitate, atit pe piaţa internă cit şi pe cea externă, pentru că, de maximă utilitate, răspund celor mai moderne şi pretenţioase nevoi productive sau de consum propriu-zis. Este relevabil faptul că prevederile planului pe anul 1972 accentuează sensibil aceste procese. Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini, de pildă, va reînnoi aproape 30 la sută din volumul producţiei sale, Ministerul Industriei Metalurgice — 22 la sută, iar unităţile producătoare de materiale de construcţii — 18 la sută. Ca urmare, pe arterele economiei vor circula grupul turbogenerator de 330 MW autocamionul de 8 tone cu motor Diesel de 135 C.P., tractorul universal pe roţi de 55 C.P., noi mărci de oţeluri şi tipuri de aliaje de aluminiu, anvelope de turism cu carcasă radială, utilaje speciale pentru mecanizarea lucrărilor de construcţii, sorturi de cimenturi superioare, o gamă largă de noi bunuri de consum , produse care fac cinste concepţiei şi realizărilor industriale româneşti. Rezerve importante pentru economisirea de materii prime şi materiale există în procesul dimensionării stocurilor materiale. Nu întotdeauna stocurile normate ale unităţilor industriale — de pildă, la Uzina deradiatoare, băi, echipament metalic şi armături din Capitală, din cadrul M.I.C.M., la Combinatele chimice din Turnu Măgurele şi Craiova, din cadrul M.I.C., la unităţile Ministerului Industriei Metalurgice , s-au bazat pe studii minuţioase, care să ia în calcul nevoile lor reale, în legătură strînsă cu specificul procesului de producţie, ritmicitatea acesteia, cu posibilităţile de aprovizionare. Aceasta, ca şi deficienţele ce apar pe parcurs in procesul de aprovizionare, producţie şi desfacere determină constituirea de multe ori în unităţi a unor stocuri de materii prime şi materiale peste necesar, imobilizări care cariază rezultate financiare ale întreprinderilor respective şi, în acelaşi timp, afectează posibilităţile altor unităţi de a intra în posesia unor materii prime şi materiale foarte utile pentru ele. Oare nu s-ar fi obţinut o pro- CH OBREJA DAN POPESCU din Comitetul de stat al Planificării (Continuare in pag. a 3-a) Accesibilitate Mihai Stoian Pe bună dreptate, în ultima vreme — reacţie firească faţă de felul în care o minoritate a creatorilor a... evoluat — se discută mult despre un important aspect al creaţiei artistice de toate felurile : accesibilitatea. Nici unul din cei care se înscriu la cuvînt nu neagă însemnătatea accesibilităţii; altminteri, ar însemna că opera literară sau muzicală, sau cinematografică, are un „adresant necunoscut“. Chestiunea porneşte, aşadar, de la adresant (fără ghilimele). Evident, pot exista şi autori (de cărţi, de muzică, mai puţin de filme) care, în sertarele secrete al sufletului lor, să prefere „micul public“ — MARELUI PUBLIC. Departe de mine gîndul de a arunca, in curtea cuiva, vreo insinuare perfidă, dar lucrurile se cer să fie spuse pe nume. Este adevărat că şi accesibilitatea aceasta nu reprezintă o monedă universal valabilă în orice domeniu artistic : se cuvine, pe diferitele trepte ale artei în general, să se depună o muncă de educare, complexă, diferenţiată (într-un fel se deprinde omul să asculte muzică uşoară şi într-alt fel Bach). Dar nu numai despre muzică e vorba... Important ar fi să se înţeleagă că drumul n-are un „sens unic", de la creator la (hai să-i zicem) „consumatorul de artă", circulaţia tre(Continuare în pag. a 2-a) în pagina a 3-a: Sesiunile consiliilor populare Măsuri pentru punerea in valoare a potenţialului maxim al judeţelor ţării TELEGRAME ADRESATE C.C. AL P.C.R., TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU Amendament la prognoza meteorologica pe luna februarie Institutul de Meteorologie şi Hidrologie comunică următorul amendament la prognoza meteorologică anunţată pe luna februarie : evoluţia bruscă a centrilor de acţiune atmosferică din Europa a determinat o schimbare a vremii în ţara noastră, diferită de cea anunţată. Astfel, în perioada 1—5 februarie vremea va fi friguroasă, cu nopţi geroase in nordestul ţării, mai ales în prima parte a acestui interval. Temperaturile minime vor coborî pînă la minus 20 grade în Moldova şi în estul Transilvaniei, iar în celelalte regiuni ale ţării vor oscila între minus 5 grade şi minus 15 grade. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 7 grade şi plus 3 grade. Va ninge temporar, în primele zile, cînd şi vîntul va prezenta intensificări, viscolind pe alocuri zăpada în estul ţării. Apoi, ninsorile vor deveni izolate. (Agerpres). • La Titu, în judeţul Dîmboviţa, construcţia întreprinderii de aparataj electric se află în stadiu de finisare. Paralel se desfăşoară o vie activitate pentru instruirea şi calificarea muncitorilor. Din vecinătatea noii zone industriale din Tirgovişte au fost date în folosinţă primele 1 000 din cele 6 000 de apartamente care vor forma viitorul cartier al siderurgiştilor. Printre noile produse introduse în fabricaţie in ultimul timp la uzina de reparaţii din Brăila se numără şi o staţie de întreţinere auto, destinată şantierelor de construcţii. Noua staţie auto-service dispune de un dispozitiv automat de depresare a cauciucurilor, pompe de spălare, compresoare de aer, o staţie de degresare precum şi trei rampe demontabile de construcţie metalică . Sub titlul „Libris ’72“ în judeţul Bacău a fost organizată o amplă acţiune cultural-educativă menită să îmbunătăţească difuzarea şi popularizarea cărţii. • La Timişoara a avut loc deschiderea festivă a stagiunii primului teatru şcolar din ţară. \k:^ fer REZISTENŢA A UNUL PSIHOLOGICA PSIHOLOG Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că din ecuaţia unei economii moderne nu trebuie să lipsească unele cadre care aparent nu au nimic comun cu producţia nemijlocită, cum ar fi psihologul, sociologul sau chiar pedagogul. Unul dintre examenele cele mai dificile pe care- au de susţinut studenţii oricărei facultăţi de psihologie este cel de psihologia socială a muncii. Un distins şi capabil autor al unui asemenea curs îşi motiva astfel severitatea : „Psihologul de azi nu mai este destinat în mod expres cercetării. Laboratorul său este producţia şi toate problemele legate de ea“... ...Cunosc mulţi psihologi şi sociologi din generaţia tînără, foarte tânără chiar, repartizaţi să-şi desfăşoare munca în freamătul viu al unei uzine sau al unui combinat. Au plecat cu gînduri frumoase, plini de generozitatea aceea unică pe care ţi-o dă tinereţea... Dar după un an sau doi, adresa locului de muncă era alta. M.B., o tînără — sociolog, fusese repartizată la un combinat de la Brazi. I s-a dat repede, nesperat de repede, o negaţie şi a venit în Bucureşti. Te întrebi însă : de ce a cerut acel combinat de la Brazi un sociolog de care s-a dispensat apoi într-o singură zi ? V.S. este sociolog la un Insti tut ce se ocupă cu sistematizarea unui mare oraş. Are însă şi o jumătate de normă, ca asistent la unul din institutele de invăţămînt superior din Capitală. Şi va pleca de la Institutul de sistematizări al acelui oraș, va fi un asistent bun — la repartizare i se oferise un asemenea post dar el l-a refuzat. De ce pleacă dacă la început a spus nu carierei universitare ? Pentru că la locul de muncă ales face dări de seamă, că de, a terminat o facultate, și are un vocabular mai... academic. Poate că oamenii pe care i-am ascuns în spatele iniţialelor fug de greutăţi, sunt din grupul celor care dau bir cu fugiţii. Poate... Am mers însă pe urmele unuia dintre cei mai buni absolvenţi ai Facultăţii de psihologie din Bucureşti : o fată tenace, care nu se dă bătută cu una cu două, care-şi dă doctoratul în psihologia , socială a muncii. Locul de muncă al tinerei-psiholog Rozalia Popescu se află la Fabrica de confecţii şi tricotaje din Bucureşti. Mi s-a spus încă de la intrarea în fabrică că există un laborator în psihologie. Străbaţi un întreg labirint — cineva spunea că i-au trebuit doi ani ca să înveţe drumul — sări peste cărucioare care transportă materiale pentru confecţioneri... In sfîrşit, laboratorul. Nu, nu este laborator, oricîtă bunăvoinţă ai avea să-l iei drept ceea ce ţi-1 recomandă literele pretenţioase de pe uşa unei camere mici, cu patru birouri îngrămădite şi trei aparate învelite cu grijă inruse care alcătuiesc zestrea materială a pretinsului laborator. Senzaţia de provizorat îţi brutalizează privirile, iar auzul este complice şi el : se construieşte alături o clădire în care se speră, deşi nu este prevăzut, că-şi va găsi locul şi psihologul. în asemenea condiţii este greu să-ţi imaginezi că poate avea loc o testare corectă, cu rezultate bune, fie şi numai pentru bunul şi simplul motiv că zgomotele distrag atenţia. Psihologul Rozalia Popescu a dus o muncă dublă : aceea de a „transforma“ trei tehnicieni-confecţioneri în psihologi şi de a-şi face totuşi meseria. Un psiholog la douăsprezece mii de oameni sau un psiholog la patruzeci de mii de oameni ciţi numără acum Centrala industriei confecţiilor. Oricît ar părea de fantastic raportul, psihologul Rozalia Popescu a făcut multe. In limbaj de specialitate, munca ei se rezuma la : zeci de psihoprofesiograme, monografii voluminoase, care descriu principalele meserii din industria confecţiilor. O muncă ale cărei rezultate li se par unor colegi de specialitate veniţi de la alte întreprinderi de-a dreptul spectaculoase. A fost nevoie de sute de testări, de întocmirea a zeci de chestionare... „Muncă de cercetare necesară care însă nu-mi dă încă sentimentul utilităţii sau al unui început de împlinire profesională“, îmi mărturisește tînăra psiholog. Mi-ar spune mai multe dar ezită... In încercarea de a elucida cîteva semne de întrebare legate de meseria de psi- IOANA IUGA (Continuare în pag. a 2-a) posarum Plantele medicinale, o „cenuşăreasă"... modernă(II) CE SPUNE AGRICULTURA? înainte de a găsi relaţia dintre titlul general al dosarului nostru şi cel al secvenţei de faţă socotim necesar să prezentăm cititorilor cîteva elemente — cadru ale problemei, îndeobşte mai puţin cunoscute. Aşadar, înainte de toate ce loc ocupă cultura plantelor medicinale şi aromatice în agricultura noastră, adică cine şi cum se ocupă de această problemă. Să începem prin a vedea care este suprafaţa alocată cultivării acestor plante, din totalul de teren arabil din ţara noastră. După cum acceptăm cifrele capitolului respectiv din Anuarul statistic sau datele din evidenţele organelor, agricole şi ale Centrocoop-ului, suprafaţa cultivată in ţara noastră cu plante medicinale şi aromatice, la nivelul anilor 1970—1971, era între... 0,133 şi 0,277 din totalul suprafeţei arable ! Adică ceva între mai mult de o parte dintr-o mie şi mai puţin de trei părţi din mie ! Ce spune agricultura despre această evident vitregă repartizare ? Răspunsul (in diferite variante „coloristice“) sună cam aşa : — Plante medicinale ? Cred că nu ne cereţi să lăsăm porumbul şi griul, ca să ne ocupăm de chimion, mac, muştar sau muşeţel ? !... Nu desigur, nimeni nu pretinde aşa ceva. De altfel, problema valorificării acestor plante este ceva mai complexă şi, oricum, nu este o chestiune de alternativă, de „concurenţă“ cu ceea ce denumim culturi principale. La baza opticii generatoare de asemenea răspunsuri se află însă o explicaţie relativ simplă şi ea ne-a fost oferită atît la Centrocoop (ing. Florentin Crăciun — directorul Direcţiei de valorificare a plantelor medicinale), cit şi la Direcţia cerealelor şi plantelor tehnice din Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor (ing. Constantin Dumitrescu). Pe scurt, aceste culturi nu constituie un indicator de plan la nivelul unităţilor producătoare, cu alte cuvinte dacă cooperativa agricolă vrea, le produce şi dacă nu... — Cum se realizează, totuşi, cultivarea acestor plante indispensabile industriei medicamentelor şi altor sectoare ? — Numai prin... relaţii de bună înţelegere între cultivatori, îndeosebi cooperative agricole şi întreprinderile Centrocoop-ului. — Cum ? Aşa, „pe bună înţelegere“ se cultivă anual aproape zeci de mii hectare, zeci de mii de tone de produse ? Toată materia primă vegetală a industriei medicamentelor se asigură... la voia întîmplării ? — In 99% din cazuri, aşa stau lucrurile. Tendinţa actuală însă este de a se crea ferme specializate. Astfel de ferme există de pe acum... — Cite ? — ...Două. Una la Cioranii de Jos, în judeţul Prahova şi una la Feldioara, în judeţul Braşov şi sunt profilate îndeosebi pe cultura mentei. Rezultatele obţinute sunt bune ; confirmarea lor şi introducerea acordului global vor stimula şi această activitate. Cultivarea acestor plante pe suprafeţe de 200—250 ha s-a dovedit foarte rentabilă. De altfel, se preconizează trecerea la ferme în care să se cultive macul în nordul Moldovei şi la altele, în judeţele Timiş, Bihor... Printre obstacolele care trebuie învinse în acest scop este și lipsa unor cadre specializate... Așa că, deocamdată... Deocamdată, cultivarea acestor specii de plante (al căror număr este de zece ori mai mare decît numărul altor specii cultivate în scopuri alimentare sau industriale) se face într-un număr de 1 200—1 300 cooperative agricole, terenurile necesare fiind atribuite de unităţile agricole in măsura posibilităţilor şi a... solicitării din partea delegaţilor Centrocoop-ului, care contractează şi achiziţionează aceste plante potrivit sarcinilor de plan şi... intereselor Centrocoop-ului („Centrocoop-ul preferă, uneori, să exporte plante care sunt solicitate şi de industria autohtonă şi care s-ar putea exporta ca produs finit, nu ca materie primă“ — ing. C. Dumitrescu. Ing. Fl. Crăciun confirmă). Să ne mai mirăm atunci că, în timp ce producem şi exportăm anual mii de kg. de ulei de pin prin Centrocoop, Ministerul Industriei Chimice importă acelaşi produs pentru fabricile sale de produse cosmetice ? !... Potrivit acestor „reguli“ (nu ne-am putut abţine să punem ghilimele), în acest an suprafaţa cultivată urmează să crească cu... 0,079% din totalul suprafeţei arabile a ţării dar cu 28 la sută faţă de suprafaţa efectiv cultivată în anii 1970—1971. In acelaşi timp însă, sarcina de producţie creşte de la 16.500— 17.000 tone la 25.700 tone, pe an adică cu aproape 55 la sută. Iată-ne, astfel, la al doilea aspect important al chestiunii — producţia, cu multiplele ei probleme. Admiţînd că agricultorii se lasă convinşi de către Centrocoop şi intră în raporturi contractuale cu acesta (şi, de fapt, I. BUTNARU (Continuare în pag. a 2-a) Harta fenomenelor meteorologice probabile. Amănunte fn pag. a 5-a i 1 I f SATU MARE f ORADEA *■ SUCEAVA^ yxriMisoARA l1—r—*r.SURIN 1 BfiA^v^\ * BUCUREȘTI ^ . IASI \ CER VARIABIL X X CER ACOPERIT NINSOARE | 77 I Lsrovni '77 visr cf.yf #[ * f ~n Cl\ rlcoNSTANTA■ GIURGIU'9 PREŞEDINTELE CONSILIULUI NICOLAE CEAUŞESCU, A SCRISORILE DE ACREDITARE ! AMBASADOR AL REGATULUI AL MARII BRITANII Luni, 31 ianuarie a.c., preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, a primit pe Derick Rosslyn Ashe, care şi-a prezentat scrisorile de acreditare în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Unit al Marii Britanii în ţara noastră. (In pagina a 5-a , Cuvîntările rostite). DE STAT, PRIMIT A NOULUI UNIT PĂSTRAREA SECRETULUI DE STAT, O ÎNALTA ÎNDATORIRE PATRIOTICA La 16 februarie, la 60 de zile după votarea ei de către Marea Adunare Naţională, va intra în vigoare, Legea privind apărarea secretului de stat în Republica Socialistă România. Consiliul de Miniștri a emis recent o Hotărîre privind unele măsuri în legătură cu apărarea secretului de stat. Din dorinţa de a informa cit mai amănunţit pe cititorii noştri asupra unor aspecte legate nemijlocit de înalta îndatorire cetăţenească de a apăra secretele statului nostru socialist, ne-am adresat tovarăşului general-maior CONSTANTIN STOICA, vicepreşedinte al Consiliu-interviu cu tovarăşul general-maior Constantin Stoica vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Statului Iui Securităţii Statului, care ne-a acordat un interviu. — în ce context se înscriu noile prevederi legale privind apărarea secretului de stat ? — Etapa actuală de dezvoltare a societăţii noastre socialiste pe toate coordonatele sale - dezvoltarea într-un ritm accelerat a economiei, complexitatea activităţii de cercetare ştiinţifică strîns legată de progresul tehnic, măsurile de apărare a ţârii implică un mod firesc existenţa unor documente şi informaţii care fac obiectul unor secrete de stat şi impun apărarea lor. In acest context general, Legea privind apărarea secretului de stat cit şi actul normativ emis recent de Consiliul de Miniştri reprezintă o concepţie unitară asupra apărării secretelor care prin conţinutul lor privesc cuceririle revoluţionare ale poporului român, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a României socialiste, munca paşnică, creatoare a locuitorilor săi. Noile prevederi legale privind apărarea secretului de stat se înscriu în procesul firesc de perfecţionare a întregii noastre activităţi legislative, în strînsă concordanţă cu etapa actuală de construcţie a societăţii socialiste multilateral dezvoltate. — Care consideraţi ca fiind trăsăturile caracteristice ale noii legi ? — In primul rînd, faptul că legiuitorul, pentru prima oară în materia aceasta, se adresează întregii țări. încă din primul său articol, legea prevede că apărarea secretului de stat este o îndatorire patriotică, o obligaţie de onoare a tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România. MIRCEA MOARCAŞ (Continuare în pag. a 3-a) în pag. a 6-a: ACTUALITATEA INTERNAŢIONALĂ ® Securitatea europeană — preocupare politică majoră pe continentul nostru ® Incidente violente în Irlanda de Nord ® Implicaţii ale crizei presei franceze • Pakistanul a hotărît să se retragă din Commonwealth Preşedintele Consiliului de Miniştri, Ion Gheorghe Maurer, a primit pe ambasadorul Republicii Populare Congo Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România, Ion Gheorghe Maurer, a primit, luni după-amiază, în vizită protocolară de prezentare, pe ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Populare Congo, Jean-Baptiste Louida. La primire, care s-a desfăşurat într-o atmosferă de cordialitate, a participat Petru Burlacu, adjunct al ministrului afacerilor externe. (Agerpres). FAPTE^'“ Sl OAftfENI „Salvamont“-ul m a salvat In cele din urmă şi pe mine Am plecat la Sinaia cu gîndul să scriu un reportaj despre echipele Salvamont din tură, venite la cabana Caraiman pentru un raliu. Telecabina m-a „aruncat“ la 2 000 de metri, in ceaţă şi viscol. Pînă la cabana Piatra Arsă mă ataşez unui grup de trei turişti. Vînt puternic. Ne ţinem legaţi cu o coardă. La cabană, după un ceai fierbinte, sint nevoit să plec spre cabana Caraiman, unde aveam întîlnire cu secretarul general al Federaţiei de alpinism, Mircea Mihăilescu. Mă aflu singur. Ceaţă. Abia se vede marcajul. A început să ningă. Zăpada este spulberată. După o oră de mers, trifurcaţia. Trebuie să cobor la cabana Caraiman. După 100 de metri de mal abrupt, nu mai zăresc marcajele. Mă întorc la trifurcaţie... Urc pînă la Babele... Discut cu membrii echipelor Salvamont de la Braşov şi Piteşti. Atmosferă de cabană. Cald. Un om voinic stă retras lingă sobă şi bea o bere. După o jumătate de oră se dă alarma : salvamonţii aleargă la săniile „Akia“, şi se avîntă pe pîrtii abrupte, aruncate peste stincile muntelui. Rămîn pironit de uimire văzînd siguranţa cu care conduc salvamonţii această sanie de salvare. Mă echipez şi cobor, spre cabana Caraiman, pe alt drum. Zăpadă proaspătă. Vreo 20 cm. Ceaţă şi mai densă în valea Caraimanului. Pătrund într-o şiştoacă — termen folosit de alpinişti —, o vale ovalâ. încerc să regăsesc marcajul. Zăpada a format o cornişă, îmi fuge de sub picioare... Mă trezesc în fundul văii, în avalanşa de zăpadă. După un sfert de oră de eforturi zareși un darnice de a de aici, aud glas : — Ei, dumneata, stai liniștit. Am să cobor eu... Era omul de lingă sobă. îmi spune : „Cind am auzit c-ai plecat singur pe acest drum m-am gindit că este imposibil să nu păţeşti ceva... Aici se pornesc repede avalanşele. Bine că n-ai nimic... Să ştii de la mine . Pe munte nu-i bine să mergi singur !“... Am ieşit din şiştoacă. Aflu că salvatorul meu se numeşte Ion Zob (e cunoscut sub numele de Neluţu). Este omul munţilor. Un om de mare omenie, de o puritate sufletească rar întilnită. Cunoaşte toţi munţii, toate ungherele lor. Urcă pîna la Babele cu 70 kg în spi- PETRE MIHAI BACANU (Continuare in pag. a 3-a)