România Liberă, august 1980 (Anul 38, nr. 11123-11148)

1980-08-01 / nr. 11123

Pagina a 2-a — 1 august 1980 „Secolul nostru cel de toate zilele46 E interesant de remarcat cum se conformează opţiunile perso­nale doritoarstelor de epocă , le reflectă şi le dau relief. Obser­vaţia se verifică şi in privinţa unor genuri, specii, forme lite­rare. Astfel, de la o vreme asis­tăm la revigorarea memorialis­ticii , se publică numeroase mărturii şi mărturisiri, contu­­rîndu-se o tendinţă comună pe care fiecare autor o probează in felul său propriu. Aducerea a­­minte, ca formulă expresivă, e tot mai îndrăgită de multe per­sonalităţi din lumea artistică ori ştiinţifică — poate din pri­cina compartimentărilor dis­tincte in vîrsta individuală care favorizează joncţiunea dintre­ prezent şi tr­ecut, poate şi în urma unor acumulări şi mutaţii sociale apte retrospectivelor meditative. Impactul dintre gustul epocii şi gustul personal il dovedeşte din plin confesiunea, la care se decid şi unii nesolicitaţi direct de ea prin specificul meseriilor îndeobşte practicate. Este text­­max situaţia lui Ion Ianoşi, a­­preciat profesor universitar şi cunoscut autor de lucrări teore­tice. Cel ce i-a­ pătruns însă scrierile nu poate să nu fi sesi­zat, totuşi, cum în ţesătura lor ştiinţifică s-au înmulţit elemen­tele de natură beletristică, dis­cret­­ şi apoi mărturisit, potrivit cerinţelor unei eseistici „de mijloc“, ţinînd cumpăna raţiu­nii şi a emoţiei. Trecerea de la studiul riguros de estetică, teo­ria literaturii sau filozofia cul­turii la eseul liber, presărat, fie măcar indirect, cu motivaţii şi motive de ordin biografic, o exemplifică şi Romanul unu­i oraş, şi Alegerea lui Iona, şi Poveste cu doi necunoscuţi, cărţi in care „ceilalţi" jucau în­­trucîtva rolul măştii pentru aju­­torul dornic de a se destăinui prin intermediul lor. Mai tre­buia um singur pas, de stil şi formă,, pentru ca el­­să-şi asuma confesiunea, pas realizat acum în Secolul nostru cel da toate zilele. Deşi cu uşoare rezonanţe mi­tice, titlul evocă istoria, una precisă şi esenţială, cuprinzînd „secolul nostru“ şi zilele din care a fost compus. Autorul ne spune de la început că s-a de­cis să evoce viaţa pe care „a trăit-o“ in perspectiva convena­bilei identificări a singularului cu pluralul. Viaţa individuală trăită s-a putut suprapune şi s-a suprapus efectiv vieţii seco­lului „nostru“ în care şi noi ne recunoaştem. Memorialistica re­zultată este programatic perso­nală şi suprapersonală, de ge­neraţie şi de epocă. Se rememo­rează o viaţă, nu atit pentru ea însăşi, cit pentru ideile şi sen­surile pe care le conţine, idei ce-i privesc pe toţi care au par­curs cam în acelaşi fel aceleaşi etape. Esenţa cărţii o constituie, deci, o biografie care îndreaptă atenţia către istorie. Implicarea biografiei in istorie şi deschide­rea biografiei spre istorie — una „interbelică“ şi alta „post­belică“, de război şi de con­strucţie paşnică —, sunt coordo­nate majore pentru cine a „trăit istoria" şi nu-şi mai poate imagina existenţa în afara ei. „Istoria contempo­rană“, ca dominantă a diverse­lor meditaţii ne-a intîmpinat şi in lucrările anterioare ale lui Ion Ianoşi, inclusiv In cele de­dicate unor scriitori sau gîndi­­tori prezenţi in miezul actuali­tăţii. Acum, aceeaşi premiză este invocată intr-un registru personal, subliniindu-se faptul că, fiecare destin a fost mode­lat de istorie şi istoria mode­lată de el, imposibilitatea abs­tragerii din „toate“ cite au so­licitat oamenii în ultima jumă­tate de veac — de la luptele antifasciste până la edificarea socialismului. Asumarea acestei adinei implicări pulsează din primele file, de la amintirile dintr-o particulară copilărie brașoveană, pină in ultimele pagini, in care soarta copiilor de astăzi continuă să fie privită — acum şi in perspectivă —, ca dependentă de soarta ţării şi a planetei. Biografia individuală se re­varsă in biografia generaţiei, iar aceasta într-a întregii noas­tre naţiuni. Istoria unei vieţi se reazimă pe istoria altor vieţi (profesori, colegi, prieteni, scrii­tori, filozofi, oameni de ştiinţă), pe multe traiectorii interesante cu care traiectoria autorului s-a întâmplat să intre într-un activ contact. Printre ele se numără personalităţi române şi ma­ghiare ale culturii noastre, fra­­ternizînd in cadrul aceloraşi griji şi eforturi, între care pro­pria sa experienţă statorniceşte suplimentare punţi de legătură. Clujul adolescenţei şi Bucu­reştii maturităţii — intre care Leningradul anilor de studii — i-au prilejuit autorului Întâl­niri cu oameni fascinanţi, aduşi sub privirea cititorului cu con­vingerea că, de la o autobio­grafie se poate lesne trece la multe biografii demne de a­­ evocate. Cartea lui Ion Ianoşi e con­struită din scurte capitole dina­mice, alternate într-o succe­siune liberă, urmărind însă o logică strinsâ, cu treceri de la o viaţă la o carte, de la o întim­­plare la un gînd scrutător, pa­tronate integral de acel flux al memoriei care ştie să scoată la iveală esenţialul. Fapte, situa­ţii, destine, întâlniri (şi despăr­ţiri), meditaţii se înlănţuie ,cu o dezinvoltură care sporeşte aten­ţia cititorului, îi menţine inte­resul faţă de tot ceea ce se co­munică. Autorul nu-şi uită nici preocupările curente; ne vor­beşte de studenţii săi, dialo­ghează şi polemizează cu ei, permeabil la gîmdirea lor, inse­rează pagini de estetică şi de sociologie a culturii, succinte analize de opere literare ori de filozofie­­, tot atitea prilejuri pentru a se dumiri asupra vie­ţii şi interogaţiilor ei. O celebră povestire e interpretată in per­spectiva sensului pe care viaţa — nu moartea — ar trebui să şi-o confere sieşi ; virsta copi­lăriei, adolescenţei, maturităţii şi senectuţii sunt­ deosebite prin „poezia" speciaca fiecăreia, poezia pe care munca asiduă prestată pe parcursul celei mai întinse şi importante dintre etapele vieţii n-ar fi cazul s-o estompeze, dimpotrivă, câţiva prieteni proveniţi din mediul rural prilejuiesc o mică diser­­tare asupra mutaţiilor de con­diţie socială, cu reminiscenţele şi înnoirile proprii acestora. Se configurează astfel un gen liter­­ar liber şi proteic, o „carte“ în ore se interferează fericit pro­za şi poezia, reportajul şi me­ditaţia, confesiunea şi analiza, viaţa şi filozofia, potrivit acelui amestec neîngrădit de forme şi valori experimentat cu volup­tate de mulţi scriitori ai seco­lului XX. Libertatea de expri­mare stilistică nu este decit fa­ţeta vădită a răspunsurilor ofe­rite cu francheţe, impact ce asi­gură scrierii un loc inconfunda­­bil chiar printre cele cu care îşi recunoaşte rudenia. Ion Ianoşi ataşază propria viaţă la viaţa generaţiei sale, la viaţa ţării şi a orinduirii, a veacului străbătut de oamenii acestei minunate părţi de lume, şi o face fără crispare şi com­plexe, cu un ascuţit simţ auto­critic, la care nimeni nu ar trebui să fie scutit. El este te­meinic Încredinţat că viaţa, cu toate ale ei, a meritat şi merită să fie trăită şi rememorată, că ,,secolul nostru cel de toate zi­lele“ se cere trăit şi regîndit cu trează luciditate, asumată in deplinătatea unei libere respon­sabilităţi. Invitînd la grave şi profunde meditaţii asupra zbu­ciumului şi bucuriilor vieţii, asupra drumului parcurs de fie­care şi de toţi împreună, lec­­tura acestei deosebit de intere­sante şi valoroase cărţi, ne for­tifică­­ gîndul de continuitate, o continuitate care va naşte alţi martori şi alte mărturii — cins­tite rememorări ale următorului segment da drum. Gheorghe Stroia să fi­e elogiată, ca fapt de crea­ţie, in ceea ce are peren, iar un Francois Villon devine simbol lesne descifrabil, un „răzvrătit“ aşezat pe „tronul poeziei“. La nivelul prozodiei, poetul „clasi­­cizează“, versul e cizelat ca-n Emailurile şi cameele parnasia­nului Theophile Gautier. De altfel, motivele poemelor de a­­ceastă factură — uşor mitologi­­zante — au făcut carieră tocmai in lirica parnasiană. Autorul Vesperaliei ritmează la rîndul său : „Tot clasicismul serilor de iarnă / L-ai adunat din mituri interlope / Şi-ai refăcut din mu­zici aşteptarea / Ultimei din­ lume Penelope.“ Strofa nu e din­tre cele mai reuşite, am citat-o insă pentru a sugera apropierea lui Emil Manu (şi prin ultimul său volum de poeme) de ciţiva autori contemporani care au ri­dicat poezia „cărturărească“ la un nivel respectabil. E vorba mai întîi de Al. Andriţoiu şi Ro­mulus Vulpescu, „truveri“ cu miere în cuvînt, poeţi ai faptu­lui de cultură, mari amatori de miresme verbale, înrudiri are Emil Manu şi cu Const. Tone­­garu, Ion Caraion şi Petre Stoi­ca. Iată-l pe „trubadurul“ per­petuu contemplindu-se în oglin­da unor vremi apuse : „Iar mă-nchei la git cu brandembur­­guri, / Coborît din cronici de azur, / Mă visez şi azi un tru­badur, / Călător prin sate şi prin burguri“. Pentru poet, ninsoarea are ceva „clasic", primăvara e „parnasiană“. Ceva din exotis­mul oriental, cu catifele, măr­­geanuri şi chihlimbaruri, pă­trunde in unele poeme. Călător, poetul filtrează peisaje cu „hai­ne cusute la Elblog“, cu acorduri din „polonezele" lui Chopin, cu pînze de Tizian şi Veronese. Parcurgind spaţii geografice, poetul caută tot faptul de cultu­ră ; el e un menestrel al spaţiu­lui stilizat şi nu un pastelist în sensul obişnuit al cuvîntului. Atras de latura „artificială“ a lumii, desuet in sensul înclina­ţiei spre stilizare, calofilie şi spaţii învechite prin inr­urire culturală, Emil Manu este un melancolic ce prizează realul in­direct : el cintă lumea „din stampe“, cum spune într-un vers. Culorile ce-i incintă nu sînt na­turale, ci „chimice“. In univer­suri baroce, poetul caută filonul purităţii : „Numai zăpezile şi mîinile tale / Au rămas dintr-o eră primară / Cînd lumea in culori de argint sau de ceară / Nu vorbea articulat şi abstract." Strofe şi stihuri răzleţe dau mă­sura delicateţa structurale a a­­cestui autor : „Am recitat în sea­ra asta versuri / Vorbind des­pre-un lunatec ideal, / în ceaiul blond ridea copilăria / Cu uni­formă albă de spital." Sau : „Toamna o să vină dintr-o stam­pă, / Din lecturi cu pilpîiri de lampă.“ Iată, în fine, o definiţie pro domo : „Poezia are Întot­deauna ceva din poetica truve­rilor“ 1 Ion Lotreanu *) Ion Ianoşi, nească, 1980, Cartea Româ- WMwmimM wa Miniaturi lirice In noul său volum de ver­suri*), Emil Manu rămine ace­laşi poet de fineţe, caligraful delicat pe care-l ştiam mai ales din placheta Ceremonia faianţe­lor (1971). De data aceasta mo­dalitatea lirică se conturează cu mai multă precizie, ceea ce era presimţire vagă a devenit prin insistenţă semn distinctiv. Exis­tă in aceste poeme „vesperale“ o calmitate, o limpezime şi o înseninare in măsură a desena profilul unui poet ajuns la ma­turitatea mijloacelor sale. Nu universul exterior, cu grandoarea şi violenţele lui, il atrage pe poet, ci interioarele cu obiecte evocatoare, spaţiile înguste şi cu aer artificial în care senti­mentul se contemplă fără înce­tare. Descripţia nu este, nici in intenţie şi nici în rezultat, ex­terioară , aceste mijloace, poe- ice ele insele in delicateţea for­melor şi a detaliilor, declanşea­ză Emil Manu, Eld. Eminescu. „Vesperalia*. ză fiorul intim, reliefează sen­timentul. In versuri cu tăietură prozodică bine studiată, autorul • îşi­ divulgă parcă metoda : „Pen­tru albumul nostru vesperal / Descoperim gravuri şi grozii bru­ne / Şi vechi lumini de saxe şi de rune / In albul lunii celm şi mineral." Este aici 0 poezie a­­companiată la clavir, înfiripată Intr-un interior cu pereţi de oglinzi, cu bibelouri de porţelan pe mese lucitoare şi cu picturi ieşite din pana unui Pissanello sau Duty. In Vesperalia, Ei­­il Manu scrie raadrigaluri suave, stihuri de spus cu voce joasă, strofe melancolice. Emil Manu, cunoscut şi ca harnic autor de studii de istorie şi critică litera­ră, nu-şi dezminte nici in poezie pasiunea cărturărească. El evocă, astfel, elemente specifice, cultu­rale, centrul interiorului său nu poate fi decit biblioteca, pre­zentă de altfel In mai toate căr­ţile sale de poezie (Incunabule, Ora magnoliilor şi amintita Ce­remonia faianţelor. Poezia în­ • Medaliile în proba femi­nină de sărituri în lungime au revenit, în ordine, Tatianei Kolpakova (U.R.S.S.) — 7,06 m, Brigittei Wujak (R.D.G.) — 7,04 m și Tatianei Scach­o (U.R.S.S.) - 7,01 m. A căzut astfel vechiul record olimpic stabilit de Viorica Viscopo­­teanu in 1968 la Ciudad de Mexico. • Finala probei de 3 000 m obstacole a revenit polone­zului Bronislaw Malinowski (8’09”T/10) urmat de Bayi (Tanzania) și Tura (Etiopia). • Medalia de aur a cate­goriei 57 kg din concursul de lupte libere a revenit sovieticului Beloglazov. • Finala probei de spadă pe echipe, disputată intre for­maţiile Franţei si Poloniei a revenit primei echipe. • Medalia de aur la cate­goria 65 kg din turneul de judo a revenit sovieticului Soloduhin. • Proba de aruncare a cio­canului din concursul de atle­tism a revenit sovieticului­ ­ OLIMPIC Iuri Sedîh cu 81,80 metri, nou , record mondial şi olimpic. • Pentru finala probei de 4X100 m bărbaţi s-au califi­cat formaţiile Uniunii Sovie­tice, Franței, Bulgariei, R.D. Germane, Angliei, Poloniei, Braziliei şi Nigeriei. CLASAMENTUL PE MEDALII DUPĂ 12 ZILE DE ÎNTRECERI ! 1. U.R.S.S. 69 medalii de aur, 56 de argint, 37 bronz ; 2. R. D. Germană 37-31-33 ; 3. Italia 7-3-2 ; 4. Bulgaria 6-12-14 ; 5. Ungaria 6-9-10 ; 6. România 5-4-8 ; 7. Franța 5-3-2 ; 8. Marea Britanie 4-7-4 ; 9. Suedia 3-3-6 ; 10. Po­lonia 2—11—12 ; 11. Cuba 2—4—3 etc. CLASAMENTUL PE PUNCTE : 1. U.R.S.S. 1033 p ; 2. R. D. Germană 681 p ; 3. Bulgaria 216 p ; 4. Polonia 190 p ; 5. Ungaria 188 p ; 6. România 153 p ; 7. Marea Britanie 116 p ; 8. Cehoslovacia 115 p ; 9. Suedia 102 p ; 10. Italia 99 p etc. ,Románia liberó“ Dialog despre lege l­eTgaTi­VE... — Locuinţa comună este de esenţa căsătoriei ? — Adică, ai vrea să ştii, dacă soţii au obligaţia să aibă un singur domiciliu sau pot avea domicilii separate. De ce s-ar mai încheia un asemenea act solemn cum este căsătoria dacă cei doi n-ar schimba nimic sau Prea puţin din viaţa lor ante­rioară? Totuşi, pot exista situa­ţii cînd raţiuni foarte Îndreptă­ţite determină cei doi soţi să aibă domicilii separate. Boala unuia din ei, sau faptul că munca se prestează In localităţi diferite. Desigur, acestea sunt cazuri de excepţie. De altfel, conform unui act normativ (H.C.M. 860 din 13 iulie 1973, art. 9) soţii care deţin in calita­te de chiriaşi două locuinţe din fondul locativ de stat, situate în aceeaşi localitate, sunt obligaţi ca în termen de 60 de zile de la încheierea căsătoriei să opteze pentru una din ele în care ur­mează să locuiască. — Şi eu şi viitoarea mea so­ţie sintem­ ambii chiriaşi. Spa­ţiul pe care ea îl deţine ne este Însă amîndurora mai convenabil. Dar dacă mă mut eu la ea in casă înseamnă că ea este titu­lara spaţiului iar eu... un tolerat acolo, in casa ei. Crezi că ar fi compatibil cu calitatea mea de bărbat, o asemenea situaţie ? — In căsătorie nu se intră cu astfel de îndoieli şi prejudecăţi. Eşti hotărît să faci un asemenea pas sau nu? — Sînt hotărît. — Atunci putem sta de vorbă. Dreptul de folosinţă locativă a­­supra locuinţei deţinute de soţi cu chirie este un „bun“ în sensul legii civile, şi anume un bun comun. Din moment ce un soţ optează pentru locuinţa celuilalt soţ şi pune la dispoziţia statu­lui locuinţa lui, ar fi cu totul inechitabil ca el să nu aibă nici un drept asupra locuinţei pen­tru care a optat. Dar chiar dacă un soţ n-ar fi avut nici un spaţiu locativ anterior căsăto­riei, simplul fapt al locuirii unui spaţiu­ în această calitate (de soţ) îi conferă un drept de fo­losinţă locativă asupra locuin­ţei. Legislaţia locativă, in cazul divorţului, de pildă, nu face nici un fel de distincţie, sub as­pectul atribuirii contractului de închiriere, după cum locuinţa a fost închiriată de ambii soţi in timpul căsătoriei sau numai de către unul dintre ei, in timpul sau anterior căsătoriei. Adică, s-ar putea ca instanţa să atri­buie spaţiul tocmai soţului care n-a fost, iniţial, titularul lo­cuinţei. Practica judiciară a mers şi mai departe în stabilirea acestui caracter de bun comun al lo­cuinţei. „Chiar dacă determi­nantă pentru obţinerea locuinţei a fost calitatea şi activitatea meritorie a soţului, locuinţa se atribuie cu drepturi locative e­­gale, ambilor soţi. In consecinţă. In caz de divorţ urmează să se aplice criteriile legale referi­toare la atribuirea locuinţei în­­tr-o atare situaţie". — Ce fel de criterii ? — Sunt nişte criterii pe care le stabileşte art. 22 din legea nr. 5/1973. Să-ţi redau textul: „In caz de divorţ, dacă soţii nu au stabilit altfel, beneficiul con­tractului privitor la locuinţă foloseşte soţului căruia i s-au dat in îngrijire copiii, iar în cazul cînd nu sint copii, soţului care a obtinut divorţul“. — Cum adică „a obtinut di­vorţul“ ? — Adică soţul nevinovat. In toate celelalte cazuri pentru că viata este mult mai bogată si cuprinzătoare în aspecte decit pot fi prinse ele intr-un text de lege — instanţa judecătorească are facultatea să decidă căruia din soţi să-i fie atribuit acest beneficiu al locuinţei. — Deci, principiul de bază care s-ar desprinde din articolul de care vorbeai este acela că instanţa soluţionează problema atribuirii locuinţei numai cind cei doi soţi n-au putut să re­zolve o atare problemă prin bună înţelegere. Aceasta ar fi semnificaţia cuvintelor ..dacă nu au convenit altfel", nu ? — E firesc. Instanţa intervine numai la cererea expresă a unuia din soţi. Aşa cum se menţiona şi într-o Decizie de îndrumare a Plenului Tribuna­lului Suprem, nr. 5 din 1975, cînd soţii nu se înţeleg, instanţa va atribui locuinţa unuia dintre soţi şi va dispune evacuarea celuilalt numai atunci cînd a­­ceasta nu poate fi împărţită. Dacă o atare împărţire este practic posibilă si satisface in­teresele legitime ale ambilor soţi, evacuarea unuia dintre ei nu ar avea nici o raţiune, iar soţul beneficiar — se adăugă in decizia citată — nu ar avea nici un avantaj din evacuarea celui­lalt soţ, deoarece suprafața lo­cativă devenită disponibilă ar urma să fie închiriată unei alte persoane. — Să te mai întreb ceva. Cum se aplică principiile și regulile de care mi-ai vorbit cind unul dintre soţi ocupă un apartament ca accesoriu al unui contract de muncă ? — Lucrurile se prezintă altfel, îți dai seama. Beneficiul con­tractului se justifică tocmai prin existenta unui raport juri­­dic de muncă, iar acest raport se stabileste în considerarea unei anumite persoane. O dată cu încetarea, din orice motiv, a contractului de muncă, încetează de drept și contractul accesoriu de închiriere pentru locuinţele de serviciu. Aşa prevede art 56 alin. 2 din legea nr. 5/1973. — Deci divorţul n-ar influenţa in nici un fel dreptul asupra lo­cuinţei al titularului de contract. Care e definiţia exactă a locuin­ţei de serviciu ? — O dă chiar legea. Se con­sideră locuinţă de serviciu su­prafaţa locativă aflată in admi­nistrarea directă a unităţii so­cialiste de stat, situată în in­cinta unităţii ori în imediata a­­propiere a acesteia sau a locu­lui de muncă, destinată cazării persoanelor încadrate si mem­brilor lor de familie, în cazul în care prezenta permanentă a acestora în preajma locului de muncă este impusă de caracte­rul specific al muncii. — Soluţia este aceeaşi si in cazul unui transfer ? — Consider că se impune a­­ceeasi soluţie ca si în cazul des­facerii contractului de muncă. Sanda Ghimpu • Un concurs de creaţie literară sub genericul „Ţară de baladă, ţară de eroi“, dedicat aniversă­rii a 36 de ani de la Eliberarea patriei, a fost iniţiat de Casa de cultură a sindicatelor din mu­nicipiul Sf. Gheorghe in colaborare cu cenaclul literar „Orizontul“ din localitate. • 17 cinecluburi din întreaga ţară şi-au dat în­tâlnire în oraşul minier Bălan (Harghita) la con­cursul republican de diaporame „Bălan ’80“. Au avut loc proiecţii cu peste 130 seturi de diapo­rame, expoziţii de fotografii precum şi dezbateri privind activitatea cinecluburilor. * In cadrul Studioului Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi a luat fiinţă un ce­naclu de dramaturgie. * Din iniţiativa Muzeului judeţean de istorie din Botoşani a fost organizată o tabără arheo­logică sub genericul „Dacica ’80“ la care parti­cipă un mare număr de elevi. Activitatea micilor arheologi este concentrată în trei zone — Miha­­ileni, Ipoteşti şi Manoleasa. • In oraşul Filiaşi (Dolj) au luat fiinţă două cenacluri literare : unul îşi desfăşoară activi­tatea pe lingă Casa de cultură şi celălalt pe lingă liceul din localitate. In afara preocupări­lor legate de creaţia literară a membrilor lor, cenaclurile vor organiza diferite manifestări culturale. • La Muzeul literaturii române s-a deschis o expoziţie reunind lucrări de artă plastică, sculp­tură, mobilă stil, porţelanuri, argintării, diverse obiecte decorative care au aparţinut unor scrii­tori. • Pe lingă clubul feroviarilor craioveni a luat fiinţă cenaclul umoriştilor. Lecturilor din crea­ţiile membrilor cenaclului li s-au adăugat în ca­drul reuniunii inaugurale amicale caricaturi­­şarte ale actorului Barbu Morcovescu, de la Teatrul Național din Craiova. JOCURILE OLIMPICE DE VARÅ Acum,speranţele noastre se îndreaptă spre caiac-canoe Ieri, la ora prînzului mă aflam la centrul de presă, într-una din sălile dotate cu cite 18 tele­vizoare în culori , pe care poţi urmări cam tot ceea ce se pe­trece în acelaşi timp pe diverse stadioane ale Olimpiadei. Pe unul din ecrane erau redate imagini de la concursul de caiac-canoe, pe altul vedeam pe luptătorii de la libere, judocanii erau şi ei pe saltele, cu îmbrăcămintea lor ciudată şi mereu şifonată, noi priveam dar gîndurile ne zburau spre box, spre prima gală a semifinalelor, spre Cipere şi Silaghi. Nici nu bănuiam că undeva, pe o mică şi cochetă arenă, urmăriţi de mult mai pu­ţini spectatori decit am intîlnit la alte sporturi, reprezentanţii ţării noastre luptau pentru o medalie în marele premiu de dresaj pe echipe­ Avizaţi, am ajuns la stadion doar spre fina­lul concursului, în momentul în care în faţa spectatorilor evolua Petre Roşea pe superbul său cal­­erbist. Pe tabela electronică erau afişate rezultatele prelimi­nare. Pe primul loc Uniunea Sovietică, pe locul al doilea Bulgaria iar ,în a treia poziţie se afla echipa României. Ordi­nea nu avea să mai sufere mo­dificări şi peste cîteva minute echipa noastră formată din An­­ghelache Donescu (cu ‘calul Dor), Dumitru Velicu (cu De­­cebal) şi Petre Roşea erau me­daliaţi cu bronz. Din anul 1936, nici un alt călăreţ român nu a mai avut onoarea de a fi urcat pa podiumul olimpic, motiv pen­tru care credem că se cuvine să dăm o apreciere aparte meda­liei de bronz cucerită ieri de că­lăreţii români. De la călărie, unde specta­torii sunt foarte liniştiţi, ca şi cum ar asista la un spectacol de operă, am intrat în sala de box unde atmosfera este, după cum bine ştiţi, cu totul alta. Dar şi satisfacţiile noastre au fost al­tele, pentru că nici Cipere, nici Silaghi nu au reuşit să intre in semi-finale. Cipere a fost cel mai aproape de acest pas, pier­­zînd cu 3—2 un meci care la fel de bine s-ar fi putut termina în favoarea sa, dacă, de pildă, ar­bitrul austriac care a dat un punctaj egal, 59—59, l-ar fi pre­ferat pe boxerul nostru și nu pe venezueleanul Phinango, care, intr-adevăr, a fost ceva mai ac­tiv, dar care nu a punctat mai mult decit Cipere. După păre­rea noastră decizia îl dezavan­tajează pe boxerul român care s-a dovedit a fi mai tehnic. Si­laghi, în schimb, a pierdut pe drept întîlnirea cu experimen­tatul boxer cubanez Gomez, în­vingător la puncte cu 5-0, dar trebuie reţinut faptul că pugi­­listul român a luptat cu abne­gaţie împotriva unui adversar de faimă mondială. Astfel, bo­xerii noştri şi-au terminat mi­siunea la această ediţie a Jocu­rilor, fără a fi reuşit să aibă nici măcar un singur reprezen­tant în finale, ceea ce ni se pare a echivala cu un insucces din­tre cele mai neaşteptate. Cam pe aceeaşi linie, dacă nu chiar mai rău, se situează şi scrima, care a promis multe dar care nu a reuşit decit un mo­dest luc tu la spadă, pe echipe. Ieri, reprezentativa noastră a fost învinsă cu 8—4 de Polo­nia, cu 9—5 de Uniunea So­vietică, infringed severe şi edi­ficatoare în ceea ce priveşte comportarea scrimei româneşti­ la actuala ediţie a Jocurilor Olimpice. Mult sub posibilităţi,­ sub aşteptări şi sub promisiuni s-au comportat şi luptătorii de la „libere“ care se reîntorc acasă fără nici o medalie. Ulti­mele noastre speranţe au eşuat ieri. Aurel Neagu, Andrei Ian­co şi Octavian Duşa, ocupind în bloc locurile cinci şi şase la ca­tegoriile lor. Azi şi mline, în ultimele zile ale Olimpiadei, sportivii români mai sint angajaţi in cîteva pro­be. In primul rînd caiaciştii şi canoiştii deţin cele mai bune poziţii şi promit să aducă me­dalii, chiar de aur. In lupta pen­tru trofee mai sint şi cele trei alergătoare de la 1 500 m Silai, Mărăşescu şi Puică, dar trebuie să recunoaştem că misiunea lor este foarte grea. Tacu, la disc, Proteasa şi Matei Sorin, la înălţime, vor încerca şi ei astăzi să salveze onoarea atle­tismului nostru, în timp ce echipa masculină de volei va lupta pentru medalia de bronz. Şi cu asta pentru noi s-a ter­minat drumul spre medalii­ Avem 19, se spera să avem mai multe la această oră, cu sigu­ranţă că li se vor adăuga altele dar ele nu vor reuşi să umple golul lăsat de o serie de spor­turi care nu şi-au onorat anga­jamentele şi nu au îndreptăţit aşteptările noastre Ion Bocioacă Moscova, 31 iulie IERI AU CUCERIT MEDALII DE BRONZ PENTRU CULORILE ROMÂNIEI * Echipa de călărie in Marele premiu de dresaj • Boxerii Dumitru Cipere şi Valentin Silaghi li 1 MU I­­I Handbaliştii români, medaliaţi cu bronz, in timpul festivităţii de premiere Pe podiumul olimpic, echipa de călărie a României : Artghe­­lache Donescu, Dumitru Velicu şi Petre Roşea Dumitru Cipere­ am: Valentin Silaghi SPORTIVII ROMANI IN ÎNTRECERI ATLETISM . In cursul dimineţii de ieri s-au disputat califi­cările la înălţime (băieţi) şi aruncarea discului (fete). Repre­zentanţii noştri Adrian Proteasa şi Sorin Matei au îndeplinit baremul de­ clasificare (2,21 m) ca dealtfel şi Florenţa Ţacu , cu o aruncare de 60,40 m — toţi cîştigîndu-şi dreptul de a participa în finale. In finala cursei de 3 000 m obstacole Vasile Bichea s-a situat pe locul 9 cu 8’23”9/100. In seriile probei de 4X400 m fete formaţia noastră a ocupat doar locul patru (3’28”65/100) ratind calificarea în finală. BOX : In prima gală a semifinalelor de ieri am fost repre­zentaţi de Dumitru Cipere (cocoş) şi Valentin Silaghi (mijlo­cie). Întîlnindu-l pe Phinango, boxerul român a făcut o ade­vărată demonstraţie de „scrimă pugitistică“ dominîndu-şi ad­versarul (pe care dealtfel l-a şi trimis la podea în rândul al doilea) datorită unei bune pregătiri fizice și orientări tac­tice. Totuși, din nou o decizie eronată, arbitrii judecători pre­­ferindu-1 pe venezuelean cu o decizie de 3—2. In celălalt meci, Silaghi a boxat curajos dar nu a putut stăvili atacurile în trombă ale valorosului cubanez Gomez (campion mondial), câştigător cu 5—0. CALAUZE : In întrecerile pe echipe pentru Marele premiu de dresaj, formaţia noastră (Dumitru Velicu, Anghel Donescu şi Petre Roşea) a obţinut, după o frumoasă evoluţie, locul trei în clasamentul probei şi medalia olimpică de bronz (cu 3 346 puncte). CAIAC-CANOE : Ieri, pe pista de apă a lacului Krilatskoe, au avut loc seriile eliminatorii pentru echipajele de caiac și canoe participante la cursa de 1 000 m. S-au calificat : Io­Bîrlă­­deanu (caiac simplu) în semifinale ; Lipat Varabiev (canoe simplu) în finale ; Ivan Patzaichin — Toma Simionov (canoe dublu) în finale, după o cursă în care au terminat cu un avans de o barcă şi jumătate şi un excelent timp : 3’38”36/100 ; Al. Giura — Nicolae Ţicu (caiac dublu) în semifinale ; V. Dîba, M. Zafiu, I. Geantă, N. Eşanu (caiac 4X1000 m) au obţinut, de asemenea, accesul în semifinale. LUPTE LIBERE : In finalele categoriilor 57, 68 şi +100 kg reprezentanţii noştri A. Neagu, O. Duşa şi A Ianko s-au clasat, în ordine, pe locurile 5, 6 şi 5. SCRIMA : Participînd în cursul dimineţii la semifinala turneului de spadă pe echipe, băieţii noştri au pierdut partida cu Polonia (4—8), intîlnind apoi, pentru locurile 3—4, for­maţia Uniunii Sovietice, la care au cedat cu 5—9, rămînînd In poziţia a patra. TIR CU ARCUL : In concursul de 36 lovituri de la 50 m, Aurora Chiu ocupă locul 9 (1 174 puncte), iar Terezia Preda locul 22. La băieţi, Andrei Berchi se află in poziţia 15, celă­lalt concurent, Mihai Bîrzu, ocupind locul 26. ASTĂZI ATLETISM. Este ultima zi a întrecerilor de atletism. Io core se vor decerna 10 medalii de cur şi tot atitea de argint şi bronz. La ora 16,30 vor intra în concurs lunalştii probei de săritură In înălţime, băieţi, Io core a-au calificat şi reprezentanţii ţârii noastre Adrian Pruteasa şi Sorin Matei. La ora 17, maestro sportului Florenţa Ţocu va concura în finala probei de aruncare a discului, iar dupa 13 minute fondistul Ile Floroiu va pleca în cursa de maraton, care se va încheia după două ore. In fine, notăm că în jurul orei 18, semifondistele Natalia Mârâ­­şesc­u, Maricica Puică şi Ileana Silo­ vor lua startul In finala cursei de 1 500 m. CĂLĂRIE. Dimineaţa, de la ora 10, se desfăşoară întrecerile pen­tru Marele premiu de dresa­, concurs individual, la care vor evolua şi maeştrii sportului Anghelache Donescu, Petre Roşea şi Dumitru Velicu, medaliaţi cu bronz în proba pe echipe. CAIACCANOE. De la 10 se desfăşoară semifinalele probei de 500 m., pentru toate echipajele, întrecere la care suntem reprezentaţi de Vasile Dîba (caiac simplu), Ion Bârladeanu şi Alexandru Ciurea (caiac dublu), Maria Cosma - Ştefan (caiac simplu), Agafia Buhaev şi Eilsa­­beta Bâbeanu­­(caiac dublu), Lipat Varabiev (canoe simplu), Ivan Pat­zaichin şi Petre Capusta (canoe dublu). După amiază, de la ora 16 se dispută finalele la cele şase probe. JUDO. De la ora 10 meciuri eliminatorii la categoria 60­­g.1 la care va evolua şi campionul nostru Árpád Szabó. De la ora 19, pu trec reca­lificări şi finala la categoria 60 kg. TIR CU ARCUL. De la ora 10, concursul feminin — 70 m. (36 fm lovi­turi) urmat de concursul masculin - 90 m. (36 lovituri). Iar la amiază, de la ora 14 concursul feminin 60 m. și concursul masculin­­** 70 m., la care participă sportivele noastre Aurora Chin şi Terezia Preda, precum şi sportivii Mihai Bîrzu şî Andrei Bortei. VOLEI. Punct final şi în turneul masculin. La ora 17,30, în mică", formaţia României va lupta pentru medalie de bronz, sâ intîlnească selecţionata Poloniei, fostă campioană olimpică, „finala urmind Grupaj realizat de Cătălin Georgescu

Next