România Liberă, ianuarie 1982 (Anul 40, nr. 11563-11586)
1982-01-04 / nr. 11563
Pagina a 2-a — 4 ianuarie 1982 LA CUMPĂNA ANILOR pînă la sania Akja ? îl Întreb pe Mihai Sirbu. — Legaţi unul de altul, în coarde, ne simţim ca fraţi, legaţi pe viaţă. Salvările, pentru noi, nu-s o loterie. Noi n-avem voie să greşim. P. Mihai — tinărul avea fractură de femur, traumatism cranian, — l-au dus şi repede şi în condiţii de siguranţă pină in locul unde aştepta şoferul Ion Stănescu, cu maşina salvamontului, iar de aici la spital. — Cum v-aţi simţit, cînd coborâţi cu accidentatul in spate, Pavilionul expoziţional din Piaţa Scinteii a fost gazda a peste 6 000 de tineri muncitori din marile Întreprinderi bucureştene, ţărani şi mecanizatori din sectorul agricol Ilfov, elevi, studenţi, veniţi să petreacă împreună orele de la cumpăna anilor. Cele mai tinere căsnicii Prima zi a anului a fost şi prima zi de căsătorie a tinerilor braşoveni Simona Tămişanu şi Vasile Sava, Gabriela Crăciun şi Cezar Pădurice, Elena Neacşu şi Gh. Cristea, Rozsica Vajda şi Andraş Fitori, care şi-au întemeiat noile familii doar cu cîteva ore înainte de începerea Revelionului, sărbătorind astfel împreună ambele evenimente. Aceste tinere familii au rotunjit la 3 600 numărul căsătoriilor oficiate anul trecut — număr record faţă de anii precedenţi in oraşul de la poalele Tîmpei. (D. Bujdoiu). "'Tt Cu «sania 1 cu zurgălăi“ *5 prin Maramureş La Borja — staţiunea maramureşană de la poalele Pietrosului Rodnei, unică prin frumuseţea ei — au poposit oaspeţi din întreaga ţară, dornici să se bucure de decorul feeric al munţilor Rodnei. Pentru ei, ca şi pentru maramureşenii prezenţi în număr mare la Complexul turistic, gazdele au pregătit un program inspirat din tradiţia locului: „Prin Maramureş in sania cu zurgălăi“. In fapt, este vorba de organizarea unor excursii — care vor continua pe intreaga durată a sezonului de iarnă — in locurile pitoreşti din împrejurimi, la Pasul şi hanul Prislop, la monumentul de la Moisei, in localitatea minieră Baia Borşa etc. Iar ineditul constă in faptul că excursiile se vor face cu un mijloc de locomoţie rămas mai mult în amintire : sania trasă de cai. (Radu Piciu).... «Te aştepti cu dragoste în casă nouă" Radiotelegrafiştii de la staţia de radiocoastă a portului Constanţa n-au avut o clipă de răgaz, transmiţind şi recepţionind telegrame către şi de la cele aproape o sută de nave sub pavilion românesc aflate pe mările şi oceanele lumii .,ndeplinim întocmai misiunea încredinţată. Mulţumim pentru felicitările transmise. La riadul nostru, vă dorim un an bun cu multă sănătate“ — se scrie în telegrama semnată de echipajul navei „Făurei“, care traversează Oceanul Atlantic cu destinaţia Vera Canz,in America de Sud. Mesaje asemănătoare au fost primite din portul New Orleans (S.U..A.) de la cargoul „Calatuis“, din Sanhai (R.P. Chineză), de la nava „Drăgășani“, din rada portului Murmansk (U.R.S.S.), de la nava „Vidraru“, din tattakia (Siria), de la, „Horezu“, din Rotterdam (Olanda), de la „Panciu“, dintr-un port tailandez, de la „Gruia“ ș.a.m.d. Dintre radiogramele cu schimburi de mesaje intre navigatori şi familiile lor reţinem una, care ni s-a părut foarte emoţionantă. Este adresată căpitanului de cursă lungă Florin Copac de pe nava „Palas“, aflată în portul Mersin din Turcia: „Te aştept cu dragoste in casă nouă. La mulţi ani ! ‘ semnează Mariana Copae. (Ion Popovici). Pierdut- ciorba Ploieşteanul Călin Păduraru s-a inţeles cu prietenul său Tudorel Sandu să petreacă, cu familiile, revelionul împreună. Şi, la ora potrivită, iată-l pe C.P. in autobuzul 24, împreună cu soţia, cu fetiţa şi cu niscaiva preparate speciale, din care nu lipsea bineînţeles ciorba de potroace ! A pus oala lingă caloriferul şoferului, ca „să stea ciorba caldă“, şi -a zis el dar a uitat de ea. Şi-a adus aminte in plin revelion. A sunat la telefonul dispeceratului transportului în comun, intrebind„Nu s-a găsit o oală cu ciorbă de potroace in autobuzul 24 ?“ Insă aici n-a putut primi decit răspunsul : Încercaţi luni la „obiecte pierdute“... (AI. Mihai). Avalanşă la kilometrul 108 Printre cele citeva sute de oaspeţi care şi-au petrecut revelionul pe Transfăgărăşani la Valea cu Peşti, la Cumpăna şi la Bilea — se aflau şi vreo 20 de... spectatori la petrecerea celorlalţi. Pentru ei — şeful de echipă Constantin Cioacă, maistru Ion Chiliana, excavatoristul Gh. Gherghiboiu, şoferul Filip Tulbureanu, ca şi pentru toţi constructorii de drumuri şi poduri de la coloana de pe Transfăgăraşan, noaptea dintre ani a fost o noapte ca toate celelalte , adică o stare de veghe, de intervenţie, de muncă. ,„Avalanşă la kilometrul 108“ s-a anunţat la un moment dat prin staţia mobilă. Şi echipele de intervenţie de la bazele de deszăpezire au intrat in acţiune ca de obicei, astfel că, a doua zi, cei care au petrecut revelionul pe Transfăgărăşan şi alţi excursionişti aveau caii liberă pe versandul sudic. (R. Dumitru). V n a Bucuria de-a fi mereu împreună Peste 300 de muncitori, maiştri, tehnicieni şi ingineri, de la întreprinderea „Autobuzul“Bucureşti au ţinut ca, şi in clipele de sfîrşit şi început de an, să fie împreună. Momentul emoţionant al acestei seri de neuitat l-a constituit Mesajul de Anul nou adresat întregului nostru popor, la posturile de radio şi televiziune, de tovarăşul Nicolae Ceauşescu. „M-au impresionat ideile exprimate în mesaj, chemarea înflăcărată de a demonstra forţa şi capacitatea minunatului nostru popor care, de-a lungul istoriei sale milenare, a dovedit de atitea ori înaltele sale virtuţi, dragoste neclintită faţă de glia strămoşească, nedînd înapoi în faţa nici unei greutăţi“, mărturisea inginerul Gheorghe Dumitru, directorul Întreprinderii. După trecerea în noul an, buna dispoziţie este in continuă creştere. Printre mese, l-am văzut şi pe maistrul Petre Simedre. A venit împreună cu soţia, Anghelina şi fiul său, Viorel Simedre, muncitori tot aici la „Autobuzul“. O familie, componentă la rîndul ei a unei mari familii muncitoreşti. Buna organizare a revelionului din această seară se datoreşte în bună măsură şi maistrului Petre Simedre, care este şi un foarte bun organizator al propriului său loc de muncă. Am vrut să aflu ceva mai mult despre biografia sa. Dar n-am reuşit, pentru că meşterul Simedre vorbeşte numai despre tovarăşii săi de muncă, Sava şi Varodi, despre Iordache şi Nenciu, despre mulţi alţi muncitori care sunt trup şi suflet cu uzina în care lucrează. Nu ne spune prea multe lucruri nici despre fiul său Viorel Simedre, decit o scurtă istorioară. „După terminarea liceului, lăsase aparatul de sudură pentru scaunul dintr-un birou. I-am spus de la început : „Viorele, nu este de tine...“. N-a trecut mult timp şi s-a rugat de noi să-l reprimim în secţie. Da, munca productivă îţi dă cea mai mare satisfacţie. Vezi in fiecare zi ceea ce a ieşit din mîinile tale“. Tirziu, după miezul nopţii, am aflat că in anul pe care abia l-am încheiat, întreprinderea bucureşteană a împlinit 30 de ani de la înfiinţare. Au trecut, aşadar, trei decenii de cînd pe terenurile virane cuprinse intre şoseaua Giurgiului şi cartierul Pieptănari a fost întemeiată Fabrica de montaj vagoane. După un an, şi-a schimbat şi numele şi profilul. A devenit întreprinderea „Tudor Vladimirescu“. Sub această emblemă — TV — fabrica batoze de treierat şi remorci detot felul. An de an, noutăţile de fabricaţie s-au înmulţit : autobasculante şi autosanitare, primele autobuze şi troleibuze româneşti etc. Fiecare an din cei 30 a avut zestrea lui de noutate tehnică. In 1981 a fost asimilat şi introdus in fabricaţia de serie imul dintre cele mai moderne autobuze de lux, „Roman 112 RDT-LD“. Ziarul nostru l-a prezentat la timpul potrivit. Acum dorim să adăugăm doar două elemente : 1. beneficiarul extern, căruia i-a fost livrat in exclusivitate acest produs, a expediat la rindul său o scrisoare de felicitare pe adresa întreprinderii bucureştene şi 2. noul autobuz de lux va circula şi pe şoselele noastre în anul 1982. Bilanţul întreprinderii pe anul trecut este bun. Dar putea să fie şi mai bun — sunt de părere oamenii — dacă nu s-ar fi manifestat unele greutăţi în propria lor activitate. Cum într-o astfel de noapte nu este nici timpul, nici locul potrivit pentru a discuta în detaliu aspectele din viaţa unei întreprinderi atât de complexe, interlocutorii ne-au invitat să revenim in mijlocul lor chiar în prima zi de lucru a noului an. O vom face. I-am văzut bucurîndu-se, ştiind să petreacă momente de reală satisfacţie, îi vom vedea muncind şi vom scrie despre preocupările lor aşa cum am mai făcut-o de atitea alte ori. Victor Dinu iar Cristian, răsfăţatul familiei, aşa cum spun toţi membriifamiliei Badea, are o singură pasiune: automobilele. La garaj, unde mai merge din cînd în cînd cu tatăl său, nu se dezlipeşte de motoare. Corina are 14 ani şi este în clasa a Vil-a. Acasă, ea răspunde de spălatul celor mici. Iubeşte mult sportul şi ar vrea să devină profesoară de educaţie fizică. Gabriela a reuşit la examenul de treaptă şi este acum elevă la Liceul industrial „Timpuri Noi“. Ar vrea să devină inginer. „Victoriţa, ne spune Maria Badea, s-a căsătorit anul trecut. Este muncitoare la „Electronica“ iar soţul ei este tehnician. Face ce face şi, în fiecare săptămână, trece pe-acasă, străbate tot Bucureştiul şi vine să-i vadă pe fraţii ei mai mici“. Elena, are 23 de ani şi este cea mai mare dintre cei nouă copii ai familiei Badea. S-a căsătorit la începutul lui ’81. Lucrează tot la „Electronica“ şi de puţină vreme este mamă. Adela, fetiţa ei, are numai un an, în apartamentul familiei Badea, ea ocupă un loc anume pe care şi bunicii şi unchii şi mătuşile, chiar dacă unii dintre ei au numai cinci sau zece ani, il respectă cu stricteţe. „N-au putut să vină la noi, la revelion, îmi spune Maria Badea, dar le-am păstrat locul la masă. Aşa ne-am obişnuit. Au lipsit numai doi copii şi parcă ceva in casă nu era în ordine“. „Oricît de departe aş fi fost, îmi mărturiseşte Nicolae Badea, de Anul nou am căutat să fiu acasă în mijlocul familiei, să stau în capul mesei şi să-mi plimb ochii peste ei. De câte ori vin acasă, fie drumul cit de lung sau obositor, primul lucru pe care-l fac e să număr pantofii de la intrare. Aşa ştiu dacă toţi sunt acasă sau nu. Ne-am obişnuit ca împreună să împărţim şi binele şi răul. I-am învăţat să fie corecţi şi cinstiţi, să iubească munca şi oamenii, să fie modeşti. Vreau să fie cu toţii oameni de ispravă, care să nu mă facă de rîs niciodată. Nimic mai bun ca asta nu poate constitui mîndria unui tată cu nouă copii. Le spun asta ori de cite ori suntem împreună. Aşa am făcut şi acum, în prima zi a anului care a venit“. .. ing. Marius Georgescu, try. v VALOAREA TIMPULUI Sentimentul care zguduie cel mai mult fiinţa umană din clipa in care ea a devenit conştientă de sine, este cel al trecerii ireversibile a timpului, exprimat intr-un vers gnomic de poetul latin Vergilius, in cartea a lll-a a „Georgicelor“ sale : „Fugit interea fugii irreparabile tempus“. Această conştiinţă a trecerii ireversibile a timpului ne obligă să-l trăim cu folos. Orice am face, oricum l-am momi, timpul fuge şi trece pentru totdeauna şi, odată cu el, trecem noi, trece tot ce-i viu, lăsind in urmă nostalgii, melancolii şi regrete care exprimă, in fond, o imensă sete de viaţă şi o bucurie de a trăi precum in aceste antologice versuri populare : .fSăracă lume cu soare, / Mindră eşti dar trecătoare“. Timpul trece şi, încărcat de faptele creatoare ale omului, ■ de valorile culturii şi ale civilizaţiei, se transformă in strălucită şi nepieritoare istorie. Trecutul se incorporează astfel prezentului şi trăieşte veşnic in coloana fără de sfîrşit a istoriei noastre naţionale. Dacă trece, insa, degeaba, nemarcat de actul creator al omului, timpul devine pustiu, ruină şi uitare bătrineţe amară şi caducitate, căci el nu-i niciodată galant şi nu cochetează cu virsta nimănui. Durerea de a-l fi pierdut in zadar este ireparabilă. Zilele care trec fără nici o faptă demnă de a fi înregistrată in marea sau mica istorie sunt clipele uscate ale morţii. De aceea „a tăia frunză la dli“ sau „a omori timpul“ este o crimă ca oricare alta. A terfeli timpul prin atitudini iresponsabile de lene, rutină şi de chiul însemnează a-ţi distruge, practic, viaţa. Fiecare sfîrşit şi început de an ne atrage atenţia asupra acestui indubitabil adevăr. Timpul devoră totul — cum observa Ovidiu in „Metamorfozele“ sale (Tempus edax rerum), el este un mare hoţ — cum il bănuia marele fabulist La Fontaine, el fură şi ne fură, de aceea se impune să veghem, să-l convertim in favoarea noastră căci, vorba lui Seneca din Agamemnon, actul II, s.I. „Ceea ce raţiunea nu izbuteşte să obţină reuşeşte adesea vremea“, ea găsind leac — după părerea lui Cervantes — chiar pentru cazurile disperate. Timpul trebuie, insă, ajutat de inteligenţa şi hărnicia omului, de înţelepciunea şi cunoştinţele sale, de disciplina sa in muncă şi de dăruirea actelor săvirşite. In domeniul creării de bunuri materiale şi spirituale, nimic nu se face de la sine. Omul este măsura tuturor lucrurilor ; el este autorul culturii şi civilizaţiei universale, prin munca sa, in colaborare înţeleaptă cu timpul care trece, el este creatorul propriei sale personalităţi. Timpul nu trebuie lăsat să curgă degeaba, căci, odată dus, el nu se mai întoarce niciodată. Folosirea lui raţională presupune spirit de iniţiativă creatoare, intransigenţă revoluţionară, luptă împotriva birocratismului şi a trindăvelilor de orice fel. De aceea, nu se cade să aminăm pe miine ceea ce putem face astăzi, nu ne e îngăduit să lăsăm clipele să treacă pustii, nu ne e permis să înşelăm ziua de astăzi făcindu-ne că folosim bine timpul căci se va răzbuna pe noi ziua de miine. Suntem datori să ne educăm şi să învăţăm să ne petrecem cu folos timpul, clipele, minutele, zilele şi anii. Dacă nu-i bine să irosim şi să risipim nimic, atunci cu atit mai mult nu trebuie risipit timpul ! La început de an, să fe aruncăm privirile îndărăt şi să vedem înainte cut drum ne-a mai rămas de parcurs şi cite avem de înfăptuit. Ceea ce trebuie şi facem noi, pentru noi, nu ne va putea face nimeni altul nici chiar Timpul şi Norocul. Sub aripile Timpului care-şi scutură eminescian clipele, să înţelegem sensul adine al istoriei noastre contemporane, să ne facem timpul aliat şi să ne înfăptuim idealurile, să ne afirmăm geniul nostru creator, omenia noastră tradiţională, rostul nostru socialist pe această lume plină de frumuseţi, dar şi de contradicţii şi de ameninţări. Să acţionăm in aşa fel, incit timpul să fie de partea noastră. Ion Dodu Bălan Intr-o mare familie In cartierul Militari, pe strada Dezrobirii, la nr. 16, blocul 26, etajul 4, apartamentul 17, locuieşte familia Nicolae Badea. I-am cunoscut şi le-am fost oaspete de cîteva ore în prima zi a noului an. Tatăl, Nicolae Badea, are 48 de ani şi, aşa cum ii place să se mindrească, în ultimii 25 de ani a parcurs pe şoselele ţării peste trei milioane de kilometri. Este şofer la întreprinderea de transporturi Bucureştii Noi. Mama, Maria Badea, are 41 de ani şi este casnică. Nici n-ar putea să fie altfel, căci, este mamă eroină şi are grijă numai de copii. Primul dintre ei a fost Elena şi s-a născut în urmă cu 23 de ani. Ultimul, din cei nouă copii, Adriana are numai 5 ani. Au sărbătorit venirea anului nou împreună, mai puţin, de această dată, două fete Victoriţa şi Elena, care s-au căsătorit şi s-au mutat la casa lor. „Este pentru prima dată, îmi mărturiseşte tatăl, Nicolae Badea, când la masă n-am fost toţi ". Sincer să fiu, i-aş fi vrut pe toţi în jurul meu. Dar, ce să-i faci, aşa e viaţa. Copiii au crescut şi şi-au luat zborul. Pentru familia noastră, anul care a trecut a fost marcat de un eveniment deosebit. Sunt bunic. Ginerii şi nepoţica v or să vină azi. La masă vom avea, aşadar, trei scaune în plus. Vom fi 14“. Ii cunosc, rind pe rînd, pe toţi membrii familiei Badea. Adriana vrea să se facă medic. Cătălin este elev în clasa I şi vrea să se facă pictor. Daniela şi Mihaela vor să devină profesori. Privind asupra ţării, cu dragoste Ultimul avion al curselor Interne care a aterizat la Bucureşti in anul 1981, a fost pilotat de comandantul Ştefan Alexandrescu. Iar prima cursă internă a anului 1982 a efectuat-o ieri, spre Oradea, tot pilotul Ştefan Alexandrescu. Dar, dacă la cumpăna anilor, ne-am oprit asupra comandantului de aeronavă Ştefan Alexandrescu, nu este numai datorită acestei coincidenţe ci şi pentru alt motiv. Bun cunoscător al ţării, în timpul zborurilor el dă călătorilor ample explicaţii istorice şi geografice legate de teritoriile survolate. — De ce le vorbiţi pasagerilor? — Îl întreb pe Ştefan Alexandrescu. — Le vorbesc ca să nu fie singuri. — Şi ce le povestiţi? — Despre hidrocentralele apărute pe drumurile de argint ale Murilor, despre noile lacuri de acumulare, despre platformele industriale, despre cărările munţilor, despre noul contur al cite unui oraş nou, despre schimbările necontenite în peisajul ţării şi despre oameni. — Cîţi kilometri aţi parcurs? — Peste patru milioane şi vreo 10 000 ore de zbor în 30 de ani de aviaţie. — Cîţi pasageri aţi transportat? — Peste 500 000. — Copii aveţi? — Cel mare termină in august şcoala de aviaţie „Aurel Vlaicu“. Al doilea a zburat deocamdată cu bilet plătit de taică-său. Acest om este comparat de unii cu o adevărată enciclopedie. Iată şi citeva citate din cartea „Pilot de linie“ de g-ral maior aviator Aurel Răbcan : „Pilotului comandant de bord, acestei personalităţi centrale, i se cere să fie o adevărată enciclopedie de cunoştinţe din cele mai variate domenii de activitate... Cîţi dintre noi, in postură de pasageri, nu încercăm un sentiment de siguranţă şi satisfacţie în plus, cînd comandantul aeronavei ni se adresează informîndu-ne despre regiunile survolate, frumuseţile acestora, nu rareori asociate cu date din istoria de milenii a poporului nostru. Este o reală plăcere să ştii că te afli intr-o aeronavă pilotată de un asemenea ompatriot“. In această dimineaţă, cind citiţi aceste rînduri, bîzîitul motoarelor lui „IRAMB“ se pierde undeva, peste munţi, ca un surd ecou. Prin hublouri se vede peisajul munţilor Făgăraş. Şi, în timp ce conduce cu siguranţă pasărea argintie, Ştefan Alexandrescu, pilotul comandant de aeronavă le vorbeşte călătorilor despre locurile peste care zboară... Petre Mihai Băcanu Oamenii muntelui Cei care au umblat. In aces- I tezile de sfîrşit de an şi de început al unui nou an pe nesfirşitele poteci înzăpezite n-au fost singuri nici o clipă. Alături de ei s-au aflat salvamontiştii. Aceşti fii ai muntelui, oriunde s-ar găsi — chiar şi la petrecerea de Revelion — lasă totul şi aleargă pe drumuri cit mai scurte, numai de ei ştiute, la locul accidentului. — Zilele petrecute la munte au fost pentru copii deosebit de plăcute — spune profesorul Marin Mihail din Brăila. Am făcut numeroase excursii in vacanţă. Ultima, între Babele, Peştera, Padina, Virful cu Dor. Nu departe de Vîrful cu Dor, am fost surprinşi de viscol ; înaintarea devenise dificilă, se lăsase şi întunericul. Unul dintre profesori a reuşit să ajungă la cabană şi să anunţe Salvamontul. Uimitor cit de repede au putut ajunge aceşti băieţi la noi. Au venit salvamontiştii Mihai Sirbu şi Constantin Stoica. Şi cind au auzit că-i vorba de copii, n-au stat pe ginduri nici cabanierul Ion Manea şi ajutorul său Traian Pietroiu. I-au ajutat imediat pe copii, le-au dat ceaiuri calde, i-au legat cu corzile alpine. Deşi viscolul n-a încetat o clipă i-au transportat pe toţi la cabană. Mihai Sirbu, şeful salvamontului, s-a îngrijit ca, a doua zi, doi salvamontişti Gheorghe Ciutacu şi Şerban Tovaru să-i însoţească pe copii pină la Sinaia. Salvamontiştii aveau să alerge în aceeaşi noapte să salveze şi un alt om aflat in dificultate pe munte, un tipar din Bucureşti care coborîse de la Piatra Arsă iar la Poiana Stirii căzuse peste 80 de metri. Mihai Sirbu, Constantin şi Mircea Stoica, Nicolae Alexandrescu l-au căutat toată noaptea. Cînd l-au găsit De-o virstă — Da, atîta am, optzeci şi unu de ani şi dacă mă Îndură vremea şi sănătatea încă vreo două luni bat optzeci şi doi. Da’ ştii ce nu pot eu să sufăr? Nu pot să sufăr să se mire cineva că am ajuns la virsta asta... — Nu mă mir, tovarăşe Tinică — pe interlocutorul meu il cheamă Gheorghe Tinică — aş vrea doar să ştiu cum trece timpul după optzeci de ani. — Cum să treacă? După cum e omul. Pentru ăl de zace, trece chinuit, da’ dacă-ţi găseşti de lucru, dacă te mişti, dacă faci ceva, trece normal. Nici prea repede nu-i bine, după optzeci. — Aţi făcut vreun război? — Mai multe războaie am făcut eu. Război cu foametea, cu sărăcia, cu timpul care intr-o vreme stătea să încremenească... Da’ pe front n-am fost. In primul război mondial eram prea tinăr, în al doilea nu mai eram destul de tinăr, m-au mobilizat pe loc, la Simeria, să repar locomotive şi vagoane. — Unde v-aţi născut? — La Chietreşti-Vaslui, sat răzăşesc cu inscrisuri de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Trei hectare a avu tata şi opt guri de hrănit. Băieţii, patru cîţi am fost ne-a dat la meserie. Pe mine m-a dat la unu’ Petre Argint la Negreşti. Ţinea Argint ăsta un fel de şcoală de meserii unde se învăţa fierărie şi lăcătuşerie. Se învăţa, făcind. — Şi ce anume făceaţi acolo? — Ce făceam noi atunci, pare de ris acum: roabe, scule, trăsuri, ce se nimerea. Mai ales roabe că pe atunci, iacătă că era prin 1915, se construia linia Buhăeşti—Roman. Bateam fier să-l facem sculă sau tirnăcop sau mai ştiu eu ce. — Aţi învăţat bine in şcoală? — Bine. La primară parcă mă arătasem mai destoinic decit alţii. Zicea învăţătorul Teodorescu, fie-i odihna uşoară, că ar fi bine să merg mai departe. ..Şi ce ai să ajungi? — zicea Nicu fratele mai mare. Telegrafist la gară sau conţopist? Mergi mă Ghiţă la meserie că meseria!...“. Şi m-am dus la Negreşti, pe urmă la Paşcani. Am nimerit eu la Paşcani la atelierele CFR, prin 1918, într-o perioadă grea. Prin 1919 am intrat in Partidul Socialist şi am mai început să înţeleg mai multe. ■ 1 — Cea mai veche amintire? — Casa părintească, dar mi-a rămas una de pe cind aveam şapte ani şi începusem săumblu la şcoală. Spuneau oamenii că la Zăpodeni, o comună din apropiere, in 1907, au fost puse trei tunuri pe deal şi i-au a cu veacul meninţat pe ţărani că distrug satul... Şi ţăranii au lăsat furcile şi coasele şi topoarele şi au i ridicat steag alb de pace. Ce pace a fost aia, ştiţi dumneavoastră: arestări, bătăi, schingiuiri... Aşa s-a făcut atunci pace la Zăpodeni şi in alte sate. — Cea mai emoţionantă amintire? — De fapt sunt două. Prin 1921—1922 eram mecanic de avioane şi l-am cunoscut atunci pe comandorul Bănciulescu. Un om cam rar se vede. Cind se întorcea cu un avion de probă din Franţa s-a prăbuşit şi a rămas fără picioare. Ştiţi ce a făcut omul ăsta? — Ştim, tovarăşe Tinică. Şi-a pus proteze şi a condus mai departe avioane. — Se ştie dară! Atunci e bine. Aşa om de oţel a fost comandorul Bănciulescu... Şi, pe urmă, mai am o amintire de prin 1945. Vedeţi, dumneavoastră, eu n-am crezut niciodată că aş fi mai breaz decit alţii... Şi uite că, prin ’45, se pune problema alegerii unui nou preşedinte de sindicat la Ate-Ilierele de vagoane din Simeria unde lucram. Nu ştiu cine m-a propus pe mine. Dar cînd i-am văzut pe ceilalţi aruncînd şepcile în sus de bucurie mi-au dat lacrimile: „Cum mă, pe mine mă vreţi voi de preşedinte?“. Nu-mi venea să cred. Abia atunci mi-am dat seama că n-am prea făcut mare lucru pentru alţii . Şi că abia trebuia să fac. Nu mă laud, da’ parcă am făcut cite ceva că mă urmăreau mereu in gînd șepcile acelea aruncate în sus. Da’ ce să vă spun, viațamea a însemnat muncă, muncă mai intii, că fără asta nu rămine nimic după noi, putem să trăim cu veacul. Anton Uncu *\ Anul nou Moare sub pragul de jos sub tălpile mele anul cel vechi intr-un clopot ecou fruntea mi-e,ninsă de albele stele şi atita lumină din Anul cel Nou. Prin pragul de sus intră anul in noi de pace cojoacele lui pentru miine işi bate intrarea-n ninsori de eroi bineţe dind nouă pămintului piine prin pragul de sus transparent către noi. Ion Iuga Te înălţăm, Românie Din adîncul Viu al luminii Te înalţ Românie şi-ţi sint Un fir de iarbă şi rază Izvorind prin pace liberă şi cuvînt.. Din adincul viu al muncii şi rodului Te deschid patrie virstei viitoare . Glasul tău, arcuirea gundului, timpul tinăr, Sint însuşi poporul întemeiat din ardoare. Unealta, sămînţa, apele, brazdele-ntoarse Şi fiorul fiecarei bucurii omeneşti Sint energia şi raza plinii, libertatea Palmelor şi frunţilor româneşti. Din adincul lut, din adincul viu al luminii Te înălţăm ROMÂNIE tinără la viitor Cindistă, însăşi clipa care-nfloreşte Este o rază din fiinţa noastră, numită popor Ion Cringuleanu ,România liberă“ PRIMELE FAPTE DE MUNCĂ Reporterii şi corespondenţii ziarului nostru, prezenţi in aceste zile în unităţile industriale cu foc continuu, ne-au transmis primele veşti despre rezultatele obţinute pe frontul muncii in noul an. Ele reflectă puternica angajare, încă din primele zile, a oamenilor muncii din patria noastră — însufleţiţi de vibrantul Mesaj de Anul nou adresat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu întregului popor — în Îndeplinirea exemplară a sarcinilor economice din 1982. Producţii suplimentare FĂGĂRAŞ. Chimiştii de la Combinatul din Făgăraş, prezenţi in aceste zile de sărbătoare pentru supravegherea şi dirijarea instalaţiilor aflate in funcţiune au reuşit să-şi onoreze renumele de fruntaşi cu primele depăşiri ale sarcinilor de plan. Astfel, schimburile conduse de inginerii Lazăr Grigore şi Ceambur Dan, oamenii maiştrilor Gh. Tilicuţă şi Ioan Schreimberg, operatorii chimişti Constantin Judele, Andrei Beleana, Ioan Socaciu, Virgil Bucur, Gh. Ramba şi ceilalţi colegi de schimb au reuşit să producă suplimentar în primele trei zile ale noului an peste 300 tone îngrăşăminte chimice, 1001 tone amoniac şi 5 000 litri oxifren lichid. (D. Bujdoiu). La 6 000 de metri adîncime SUCEAVA. De diua timp, pe frumoasele meleaguri ale obcinilor Bucovinei a apărut un element inedit : prima instalaţie de foraj de mare adincime din Moldova. Amplasată la vatra Moldoviţei, in judeţul Suceava, săparea sondei 5080 a fost încredinţată petroliştilor din brigada condusă de maistrul Cornel Scraba, de la schela de foraj Zemeş, unitate care de-a lungul anului 1981 şi-a înscris numele în mai multe rinduri pe panoul fruntaşilor in întrecere. Datorită specificului muncii, ei nu şi-au întrerupt activitatea nici in noaptea de revelion şi nici in primele zile ale noului aniltilizind sape de foraj cu lagăre prin alunecare, sistem introdus pentru prima oară in activitatea de foraj din Moldova şi folosind fluide de foraj cu calităţi îmbunătăţite, ei au reuşit să lucreze in aceste zile fără nici o complicaţie realizind viteze de foraj mult supeirioare perioadelor precedente. Aceasta le-a permis ca la capătul primelor trei zile de lucru din noul an să raporteze şi cel dintii mare succes din 1982 — atingerea adincimii de 6 000 m, înscrisă în proiect, sonda 5080 fiind cea mai adince sondă forată pină acum pe meleagurile Moldovei. (Const. Azoiţii). Energeticienii la datorie CRAIOVA. Energeticienii termocentralei de la Işalniţa — Craiova au asigurat in primele trei zile ale noului an întreaga producţie de energie electrică solicitată de către sistemul energetic naţional precum şi energia termică necesară industriilor de pe platforma celor mai mari sere de legume şi flori din ţara noastră — serele I.A.S. Işalniţa. Beneficiar atit de energie electrică cit şi de energie termică, combinatul chimic din vecinătate a produs suplimentar in primele zile ale noului an aproape 33 vapoane de îngrăşăminte chimice cu azot, 12 vagoane de amoniac şi importante cantităţi din alte produse chimice. (Ion Becherui). Trafic intens în portul Constanţa CONSTANTA. Prima navă care a ancorat in noul an la danele portului Constanţa a fost cargoul sub pavilion românesc „Cotnari“ de 16 000 tău, sosit in ţară după o lungă călătorie in Extremul Orient. In total, in primele zile ale anului 1982, in marele nostru port maritim comercial s-au aflat sub operaţiuni de incărcare-descărcare aproape 70 de nave de diverse tipuri atit sub pavilion românesc, cit şi sub pavilionul altor ţări, printre care U.R.S.S. Grecia, Liban, Olanda, Honduras, Indonezia, Polonia, Vietnam, Iran etc. încă de la inceputul anului, traficul portuar este intens, oglindind continua dezvoltare a schimburilor comerciale ale României cu numeroase țări ale lumii. Numai în noaptea de 2 spre 3 ianuarie au fost operate în total peste 55 000 de tone mărfuri. (Ion Popovici).