România Liberă, ianuarie 1982 (Anul 40, nr. 11563-11586)

1982-01-04 / nr. 11563

Pagina a 2-a — 4 ianuarie 1982 LA CUMPĂNA ANILOR pînă la sania Akja ? îl Întreb pe Mihai Sirbu. — Legaţi unul de altul, în coarde, ne simţim ca fraţi, le­gaţi pe viaţă. Salvările, pen­tru noi, nu-s o loterie. Noi n-avem voie să greşim. P. Mihai — tinărul avea fractură de fe­mur, traumatism cranian, — l-au dus şi repede şi în condi­ţii de siguranţă pină in locul unde aştepta şoferul Ion Stă­­nescu, cu maşina salvamontului, iar de aici la spital. — Cum v-aţi simţit, cînd co­borâţi cu accidentatul in spate, Pavilionul expoziţional din Piaţa Scinteii a fost gazda a peste 6 000 de tineri muncitori din marile Întreprinderi bucureştene, ţă­rani şi mecanizatori din sectorul agricol Ilfov, elevi, studenţi, veniţi să petreacă împreună orele de la cumpăna anilor. Cele mai tinere căsnicii Prima zi a anului a fost şi prima zi de căsătorie a ti­nerilor braşoveni Simona Tămişanu şi Vasile Sava, Gabriela Crăciun şi Cezar Pădurice, Elena Neacşu şi Gh. Cristea, Rozsica Vajda şi Andraş Fitori, care şi-au întemeiat noile familii doar cu cîteva ore înainte de în­ceperea Revelionului, sărbă­torind astfel împreună am­bele evenimente. Aceste ti­nere familii au rotunjit la 3 600 numărul căsătoriilor oficiate anul trecut — număr record faţă de anii prece­denţi in oraşul de la poale­le Tîmpei. (D. Bujdoiu). "'Tt Cu «sania­­ 1 cu zurgălăi“ *5 prin Maramureş La Borja — staţiunea ma­­ram­ureşană de la poalele Pietrosului R­odnei, unică prin frumuseţea ei — au poposit oaspeţi din întreaga ţară, dornici să se bucure de decorul feeric al munţilor Rodnei. Pentru ei, ca şi pen­tru maramureşenii prezenţi în număr mare la Comple­xul turistic, gazdele au pre­gătit un program inspirat din tradiţia locului: „Prin Maramureş in sania cu zur­gălăi“. In fapt, este vorba de organizarea unor excursii — care vor continua pe in­treaga durată a sezonului de iarnă — in locurile pitoreşti din împrejurimi, la Pasul şi hanul Prislop, la monumen­tul de la Moisei, in localita­tea minieră Baia Borşa etc. Iar ineditul constă in faptul că excursiile se vor face cu un mijloc de locomoţie ră­mas mai mult în amintire : sania trasă de cai. (Radu Piciu).... «Te aştept­i cu dragoste­­ în casă nouă" Radiotelegrafiştii de la staţia de radiocoastă a por­tului Constanţa n-au avut o clipă de răgaz, transmiţind şi recepţionind telegrame că­tre şi d­e la cele aproape o sută de nave sub pavilion românesc aflate pe mările şi oceanele lumii .,­ndeplinim întocmai misiunea încredin­ţată. Mulţumim pentru feli­citările transmise. La ria­dul nostru, vă dorim un an bun cu multă sănătate“ — se scrie în telegrama sem­nată de echipajul navei „Făurei“, care traversează Oceanul Atlantic cu destina­ţia Vera Canz,­in America de Sud. Mesaje asemănătoa­re au fost primite din portul New Orleans (S­.U..A.) de la cargoul „Calatuis“, din San­­hai (R.P. Chineză), de la na­va „Drăgășani“, din rada portului Murmansk (U.R.S.S.), de la nava „Vidraru“, din tattakia (Siria), de la, „Ho­rezu“, din Rotterdam (Olan­da), de la „Panciu“, dintr-un port tailandez, de la „Gruia“ ș.a.m.d. Dintre radiogramele cu schimburi de mesaje in­tre navigatori şi familiile lor reţinem una, care ni s-a părut foarte emoţionantă. Este adresată căpitanului de cursă lungă Florin Copac de pe nava „Palas“, aflată în portul Mersin din Turcia: „Te aştept cu dragoste in casă nouă. La mulţi ani ! ‘ semnează Mariana Copae. (Ion Popovici). Pierdut- ciorba Ploieşteanul Călin Pădu­­raru s-a inţeles cu prietenul său Tudorel Sandu să pe­treacă, cu familiile, revelio­nul împreună. Şi, la ora po­trivită, iată-l pe C.P. in au­tobuzul 24, împreună cu so­ţia, cu fetiţa şi cu niscaiva preparate speciale, din care nu lipsea bineînţeles ciorba de potroace ! A pus oala lingă caloriferul şoferului, ca „să stea ciorba caldă“, şi -a zis el dar a uitat de ea. Şi-a adus aminte in plin revelion. A sunat la telefonul dispece­ratului transportului în co­mun, intrebind„Nu s-a gă­sit o oală cu ciorbă de po­troace in autobuzul 24 ?“ Insă aici n-a putut primi decit răspunsul : Încercaţi luni la „obiecte pierdute“... (AI. Mi­­hai). Avalanşă la kilometrul 108 Printre cele citeva sute de oaspeţi care şi-au petrecut revelionul pe Transfăgără­­şan­i la Valea cu Peşti, la Cumpăna şi la Bilea — se a­­flau şi vreo 20 de... specta­tori la petrecerea celorlalţi. Pentru ei — şeful de echipă Constantin Cioacă, maistru Ion Chiliana, excavatoristul Gh. Gherghiboiu, şoferul Fi­lip Tulbureanu, ca şi pentru toţi constructorii de drumuri şi poduri de la coloana de pe Transfăgăraşan, noaptea din­tre ani a fost o noapte ca toate celelalte , adică o stare de veghe, de intervenţie, de muncă. ,„Avalanşă la kilome­trul 108“ s-a anunţat la un moment dat prin staţia mo­bilă. Şi echipele de interven­ţie de la bazele de deszăpezire au intrat in acţiune ca de obicei, astfel că, a doua zi, cei care au petrecut revelio­nul pe Transfăgărăşan şi alţi excursionişti aveau caii liberă pe versandul sudic. (R. Dumitru). V n a Bucuria de-a fi mereu împreună Peste 300 de muncitori, maiş­tri, tehnicieni şi ingineri, de la întreprinderea „Autobuzul“­­Bucureşti au ţinut ca, şi in cli­pele de sfîrşit şi început de an, să fie împreună. Momentul emo­ţionant al acestei seri de neui­tat l-a constituit Mesajul de Anul nou adresat întregului nos­tru popor, la posturile de radio şi televiziune, de tovarăşul Nicolae Ceauşescu. „M-au im­presionat ideile exprimate în mesaj, chemarea înflăcărată de a demonstra forţa şi capacitatea minunatului nostru popor care, de-a lungul istoriei sale mile­nare, a dovedit de­ atitea ori înaltele sale virtuţi, dragoste ne­clintită faţă de glia strămoşeas­că, nedînd înapoi în faţa nici unei greutăţi“, mărturisea ingi­nerul Gheorghe Dumitru, direc­torul Întreprinderii. După trecerea în noul an, buna dispoziţie este in continuă creş­tere. Printre mese, l-am văzut şi pe maistrul Petre Simedre. A venit împreună cu soţia, An­­ghelina şi fiul său, Viorel Sime­dre, muncitori tot aici la „Au­tobuzul“. O familie, componentă la rîndul ei a unei mari familii muncitoreşti. Buna organizare a revelionului din această seară se datoreşte în bună măsură şi maistrului Petre Simedre, care este şi un foarte bun organiza­tor al propriului său loc de muncă. Am vrut să aflu ceva mai mult despre biografia sa. Dar n-am reuşit, pentru că meş­terul Simedre vorbeşte numai despre tovarăşii săi de muncă, Sava şi Varodi, despre Iordache şi Nenciu, despre mulţi alţi muncitori care sunt trup şi su­flet cu uzina în care lucrează. Nu ne spune prea multe lucruri nici despre fiul său Viorel Si­medre, decit o scurtă istorioară. „După terminarea liceului, lă­sase aparatul de sudură pentru scaunul dintr-un birou. I-am spus de la început : „Viorele, nu este de tine...“. N-a trecut mult timp şi s-a rugat de noi să-l reprimim în secţie. Da, munca productivă îţi dă cea mai mare satisfacţie. Vezi in fiecare zi ceea ce a ieşit din mîinile tale“. Tirziu, după miezul nopţii, am aflat că in anul pe care abia l-am încheiat, întreprinderea bucureşteană a împlinit 30 de ani de la înfiinţare. Au trecut, aşadar, trei decenii de cînd pe terenurile virane cuprinse intre şoseaua Giurgiului şi cartierul Pieptănari a fost întemeiată Fa­brica de montaj vagoane. După un an, şi-a schimbat şi numele şi profilul. A devenit întreprin­derea „Tudor Vladimirescu“. Sub această emblemă — TV — fabrica batoze de treierat şi re­morci de­­tot felul. An de an, noutăţile de fabricaţie s-au în­mulţit : autobasculante şi auto­sanitare, primele autobuze şi troleibuze româneşti etc. Fie­care an din cei 30 a avut zes­trea lui de noutate tehnică. In 1981 a fost asimilat şi introdus in fabricaţia de serie imul din­tre cele mai moderne autobuze de lux, „Roman 112 RDT-LD“. Ziarul nostru l-a prezentat la timpul potrivit. Acum dorim să adăugăm doar două elemente : 1. beneficiarul extern, căruia i-a fost livrat in exclusivitate acest produs, a expediat la rindul său o scrisoare de felicitare pe adre­sa întreprinderii bucureştene şi 2. noul autobuz de lux va circula şi pe şoselele noastre în anul 1982. Bilanţul întreprinderii pe anul trecut este bun. Dar putea să fie şi mai bun — sunt de părere oamenii — dacă nu s-ar fi ma­nifestat unele greutăţi în pro­pria lor activitate. Cum într-o astfel de noapte nu este nici timpul, nici locul potrivit pen­tru a discuta în detaliu aspec­tele din viaţa unei întreprinderi atât de complexe, interlocutorii ne-au invitat să revenim in mij­locul lor chiar în prima zi de lucru a noului an. O vom face. I-am văzut bucurîndu-se, ştiind să petreacă momente de reală satisfacţie, îi vom vedea muncind şi vom scrie despre preocupările lor aşa cum am mai făcut-o de atitea alte ori. Victor Dinu iar Cristian, răsfăţatul familiei, aşa cum spun toţi membrii­­fa­miliei Badea, are o singură pa­siune: automobilele. La garaj, unde mai merge din cînd în cînd cu tatăl său, nu se dezlipeşte de motoare. Corina­ are 14 ani şi este în clasa a Vil-a. Acasă, ea răspunde de spălatul celor mici. Iubeşte mult sportul şi ar vrea să devină profesoară de educaţie fizică. Gabriela a reu­şit la examenul de treaptă şi este acum elevă la Liceul in­dustrial „Timpuri Noi“. Ar vrea să devină inginer. „Victoriţa, ne spune Maria Badea, s-a căsătorit anul trecut. Este muncitoare la „Electronica“ iar soţul ei este tehnician. Face ce face şi, în fiecare săptămână, trece pe-acasă, străbate tot Bucureştiul şi vine să-i vadă pe fraţii ei mai mici“. Elena, are 23 de ani şi este cea mai mare dintre cei nouă copii ai fami­liei Badea. S-a căsătorit la în­­ceputul lui ’81. Lucrează tot la „Electronica“ şi de puţină vreme este mamă. Adela, fetiţa ei, are numai un an, în apartamentul familiei Badea, ea ocupă un loc anume pe care şi bunicii şi un­chii şi mătuşile, chiar dacă unii dintre ei au numai cinci sau zece ani, il resp­ectă cu stricteţe. „N-au putut să vină la noi, la revelion, îmi spune Maria Ba­dea, dar le-am păstrat locul la masă. Aşa ne-am obişnuit. Au lipsit numai doi copii şi parcă ceva in casă nu era în ordine“. „Oricît de departe aş fi fost, îmi mărturiseşte Nicolae Badea, de Anul nou am căutat să fiu acasă în mijlocul familiei, să stau în capul mesei şi să-mi plimb ochii peste ei. De câte ori vin acasă, fie drumul cit de lung sau obositor, primul lucru pe care-l fac e să număr pan­tofii de la intrare. Aşa ştiu dacă toţi sunt acasă sau nu. Ne-am obişnuit ca împreună să împăr­­ţim şi binele şi răul. I-am în­văţat să fie corecţi şi cinstiţi, să iubească munca şi oamenii, să fie modeşti. Vreau să fie cu toţii oameni de ispravă, care să nu mă facă de rîs niciodată. Nimic mai bun ca asta nu poate cons­titui mîndria unui tată cu nouă copii. Le spun asta ori de cite ori suntem­ împreună. Aşa am făcut şi acum, în prima zi a anului care a venit“. .. ing. Marius Georgescu, try. v VALOAREA TIMPULUI Sentimentul care zguduie cel mai mult fiinţa umană din clipa in care ea a devenit conştientă de sine, este cel al trecerii ireversibile a timpu­lui, exprimat intr-un vers gnomic de poetul latin Ver­gilius, in cartea a lll-a a „Georgicelor“ sale : „Fugit interea fugii irreparabile tempus“. Această conştiinţă a trecerii ireversibile a tim­pului ne obligă să-l trăim cu folos. Orice am face, oricum l-am momi, timpul fuge şi trece pentru totdeauna şi, o­­dată cu el, trecem noi, trece tot ce-i viu, lăsind in urmă nostalgii, melancolii şi re­grete care exprimă, in fond, o imensă sete de viaţă şi o bucurie de a trăi precum in aceste antologice versuri populare : .fSăracă lume cu soare, / Mindră eşti dar tre­cătoare“. Timpul trece şi, încărcat de faptele creatoare ale omului, ■ de valorile culturii şi ale ci­vilizaţiei, se transformă in strălucită şi nepieritoare isto­rie. Trecutul se incorporează astfel prezentului şi trăieşte veşnic in coloana fără de sfîrşit a istoriei noastre na­ţionale. Dacă trece, insa, degeaba, nemarcat de actul creator al omului, timpul de­vine pustiu, ruină şi uitare bătrineţe amară şi caducitate, căci el nu-i niciodată galant şi nu cochetează cu virsta ni­mănui. Durerea de a-l fi pier­dut in zadar este ireparabilă. Zilele care trec fără nici o faptă demnă de a fi înregis­trată in marea sau mica isto­rie sunt clipele uscate ale morţii. De aceea „a tăia frun­ză la d­­li“ sau „a omori timpul“ este o crimă ca ori­care alta. A terfeli timpul prin atitudini iresponsabile de lene, rutină şi de chiul în­semnează a-ţi distruge, prac­tic, viaţa. Fiecare sfîrşit şi început de an ne atrage atenţia asupra acestui indubitabil adevăr. Timpul devoră totul — cum observa Ovidiu in „Metamor­fozele“ sale (Tempus edax rerum), el este un mare hoţ — cum il bănuia marele fa­bulist La Fontaine, el fură şi ne fură, de aceea se impune să veghem, să-l convertim in favoarea noastră căci, vor­ba lui Seneca din Agamem­non, actul II, s.I. „Ceea ce raţiunea nu izbuteşte să ob­ţină reuşeşte adesea vremea“, ea găsind leac — după păre­rea lui Cervantes — chiar pentru cazurile disperate. Timpul trebuie, insă, ajutat de inteligenţa şi hărnicia o­­mului, de înţelepciunea şi cu­noştinţele sale, de disciplina sa in muncă şi de dăruirea actelor săvirşite. In domeniul creării de bunuri materiale şi spirituale, nimic nu se fa­ce de la sine. Omul este mă­sura tuturor lucrurilor ; el este autorul culturii şi civi­lizaţiei universale, prin mun­ca sa, in colaborare înţeleaptă cu timpul care trece, el este creatorul propriei sale per­sonalităţi. Timpul nu trebuie lăsat să curgă degeaba, căci, odată dus, el nu se mai în­toarce niciodată. Folosirea lui raţională presupune spirit de iniţiativă creatoare, intransi­genţă revoluţionară, luptă îm­potriva birocratismului şi a trindăvelilor de orice fel. De aceea, nu se cade să aminăm pe miine ceea ce putem face astăzi, nu ne e îngăduit să lăsăm clipele să treacă pustii, nu ne e per­mis să înşelăm ziua de as­tăzi făcindu-ne că folosim bine timpul căci se va răz­buna pe noi ziua de miine. Suntem­ datori să ne edu­căm şi să învăţăm să ne pe­trecem cu folos timpul, cli­pele, minutele, zilele şi anii. Dacă nu-i bine să irosim şi să risipim nimic, atunci cu atit mai mult nu trebuie ri­sipit timpul ! La început de an, să f­e aruncăm privirile îndărăt şi să vedem înainte cut drum ne-a mai rămas de parcurs şi cite avem de în­făptuit. Ceea ce trebuie şi facem noi, pentru noi, nu ne va putea face nimeni altul nici chiar Timpul şi Norocul. Sub aripile Timpului care-şi scutură eminescian clipele, să înţelegem sensul adine al is­toriei noastre contemporane, să ne facem timpul aliat şi să ne înfăptuim idealurile, să ne afirmăm geniul nostru creator, omenia noastră tra­diţională, rostul nostru soci­alist pe această lume plină de frumuseţi, dar şi de con­tradicţii şi de ameninţări. Să acţionăm in aşa fel, in­cit timpul să fie de partea noastră. Ion Dodu Bălan Intr-o mare familie In cartierul Militari, pe strada Dezrobirii, la nr. 16, blocul 26, etajul 4, apartamentul 17, lo­cuieşte familia Nicolae Badea. I-am cunoscut şi le-am fost oaspete de cîteva ore în prima zi a noului an. Tatăl, Nicolae Badea, are 48 de ani şi, aşa cum ii place să se mindrească, în ultimii 25 de ani a parcurs pe şoselele ţării peste trei milioane de kilometri. Este şofer la în­treprinderea de transporturi Bucureştii Noi. Mama, Maria Badea, are 41 de ani şi este cas­nică. Nici n-ar putea să fie altfel, căci, este mamă eroină şi are grijă numai de copii. Primul dintre ei a fost Elena şi s-a născut în urmă cu 23 de ani. Ultimul, din cei nouă copii, Adriana are numai 5 ani. Au sărbătorit venirea anului nou împreună, mai puţin, de această dată, două fete Victoriţa şi Elena, care s-au căsătorit şi s-au mutat la casa lor. „Este pentru prima dată, îmi mărtu­riseşte tatăl, Nicolae Badea, când la masă n-am fost toţi ". Sin­cer să fiu, i-aş fi vrut pe toţi în jurul meu. Dar,­ ce să-i faci, aşa e viaţa. Copiii au crescut şi şi-au luat zborul. Pentru fa­milia noastră, anul care a tre­cut a fost marcat de un eveni­ment deosebit. Sunt bunic. Gi­nerii şi nepoţica v or să vină azi. La masă vom avea, aşadar, trei scaune în plus. Vom fi 14“. Ii cunosc, rind pe rînd, pe toţi membrii familiei Badea. Adriana vrea să se facă medic. Cătălin este elev în clasa I şi vrea să se facă pictor. Daniela şi Mi­­haela vor să devină profesori. Privind asupra ţării, cu dragoste Ultimul avion al curselor In­terne care a aterizat la Bucu­reşti in anul 1981, a fost pilotat de comandantul Ştefan Alexan­­drescu. Iar prima cursă internă a anului 1982 a efectuat-o ieri, spre Oradea, tot pilotul Ştefan Alexandrescu. Dar, dacă la cum­păna anilor, ne-am oprit asu­pra comandantului de aeronavă Ştefan Alexandrescu, nu este numai datorită acestei coinci­denţe ci şi pentru alt motiv. Bun cunoscător al ţării, în timpul zborurilor el dă călăto­rilor ample explicaţii istorice şi geografice legate de teritoriile survolate. — De ce le vorbiţi pasageri­lor? — Îl întreb pe Ştefan Ale­­xandrescu. — Le vorbesc ca să nu fie singuri. — Şi ce le povestiţi? — Despre hidrocentralele apă­rute pe drumurile de argint ale Murilor, despre noile lacuri de acumulare, despre platfor­mele industriale, despre cărările munţilor, despre noul contur al cite unui oraş nou, despre schimbările necontenite în pei­sajul ţării şi despre oameni. — Cîţi kilometri aţi parcurs? — Peste patru milioane şi vreo 10 000 ore de zbor în 30 de ani de aviaţie. — Cîţi pasageri aţi transportat? — Peste 500 000. — Copii aveţi? — Cel mare termină in august şcoala de aviaţie „Aurel Vlaicu“. Al doilea a zburat deocamdată cu bilet plătit de taică-său. Acest om este comparat de unii cu o adevărată enciclope­die. Iată şi citeva citate din cartea „Pilot de linie“ de g-ral maior aviator Aurel Răbcan : „Pilotului comandant de bord, acestei personalităţi centrale, i se cere să fie o adevărată enci­clopedie de cunoştinţe din cele mai variate domenii de activi­tate... Cîţi dintre noi, in postură de pasageri, nu încercăm un sentiment de siguranţă şi satis­facţie în plus, cînd comandantul aeronavei ni se adresează in­­formîndu-ne despre regiunile survolate, frumuseţile acestora, nu rareori asociate cu date din istoria de milenii a poporului nostru. Este o reală plăcere să ştii că te afli intr-o aeronavă pilotată de un asemenea om­­patriot“. In această dimineaţă, cind citiţi aceste rînduri, bîzîitul motoarelor lui „IR­AMB“ se pierde undeva, peste munţi, ca un surd ecou. Prin hublouri se vede peisajul munţilor Făgăraş. Şi, în timp ce conduce cu sigu­ranţă pasărea argintie, Ştefan Alexandrescu, pilotul comandant de aeronavă le vorbeşte călăto­rilor despre locurile peste care zboară... Petre Mihai Băcanu Oamenii muntelui Cei care au umblat. In aces- I te­­zile de sfîrşit de an şi de început al unui nou an pe ne­­sfirşitele poteci înzăpezite n-au fost singuri nici o clipă. Ală­turi de ei s-au aflat salvamon­­­­tiştii. Aceşti fii ai muntelui, ori­unde s-ar găsi — chiar şi la pe­trecerea de Revelion — lasă to­tul şi aleargă pe drumuri cit mai scurte, numai de ei ştiute, la locul accidentului. — Zilele petrecute la munte au fost pentru copii deosebit de plăcute — spune profesorul Ma­rin Mihail din Brăila. Am făcut numeroase excursii in vacanţă. Ultima, între Babele, Peştera, Padina, Virful cu Dor. Nu de­parte de Vîrful cu Dor, am fost surprinşi de viscol ; înaintarea devenise dificilă, se lăsase şi în­tunericul. Unul dintre profesori a reuşit să ajungă la cabană şi să anunţe Salvamontul. Uimitor cit de repede au putut ajunge aceşti băieţi la noi. Au venit salvamontiştii Mihai Sirbu şi Constantin Stoica. Şi cind au auzit că-i vorba de copii, n-au stat pe ginduri nici cabanierul Ion Manea şi ajutorul său Tra­­ian Pietroiu. I-au ajutat imediat pe copii, le-au dat ceaiuri calde, i-au legat cu corzile alpine. Deşi viscolul n-a încetat o clipă i-au transportat pe toţi la ca­bană. Mihai Sirbu, şeful salva­­montului, s-a îngrijit ca, a doua zi, doi salvamontişti Gheorghe Ciutacu şi Şerban Tovaru să-i însoţească pe copii pină la Si­naia. Salvamontiştii aveau să aler­ge în aceeaşi noapte să salveze şi un alt om aflat in dificulta­te pe munte, un tipar din Bucu­reşti care coborîse de la Piatra Arsă iar la Poiana Stirii căzuse peste 80 de metri. Mihai Sirbu, Constantin şi Mircea Stoica, Ni­colae Alexandrescu l-au căutat toată noaptea. Cînd l-au găsit De-o virstă — Da, atîta am, optzeci şi unu de ani şi dacă mă Îndură vremea şi sănătatea încă vreo două luni bat optzeci şi doi. Da’ ştii ce nu pot eu să sufăr? Nu pot să sufăr să se mire ci­neva că am ajuns la virsta asta... —­ Nu mă mir, tovarăşe Ti­­nică — pe interlocutorul meu il cheamă Gheorghe Tinică — aş vrea doar să ştiu cum trece timpul după optzeci de ani. — Cum să treacă? După cum e omul. Pentru ăl de zace, trece chinuit, da’ dacă-ţi găseşti de lucru, dacă te mişti, dacă faci ceva, trece normal. Nici prea repede nu-i bine, după optzeci. — Aţi făcut vreun război? — Mai multe războaie am fă­cut eu. Război cu foametea, cu sărăcia, cu timpul care intr-o vreme stătea să încremeneas­că... Da’ pe front n-am fost. In primul război mondial eram prea tinăr, în al doilea nu mai eram destul de tinăr, m-au mobilizat pe loc, la Simeria, să repar locomotive şi vagoane. — Unde v-aţi născut? — La Chietreşti-Vaslui, sat răzăşesc cu inscrisuri de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Trei hectare a avu­ tata şi opt guri de hrănit. Băieţii, patru cîţi am fost ne-a dat la meserie. Pe mine m-a dat la unu’ Petre Argint la Negreşti. Ţinea Argint ăsta un fel de şcoală de mese­rii unde se învăţa fierărie şi lăcătuşerie. Se învăţa, făcind. — Şi ce anume făceaţi acolo? — Ce făceam noi atunci, pare de ris acum: roabe, scule, tră­suri, ce se nimerea. Mai ales roabe că pe atunci, iacătă că era prin 1915, se construia linia Buhăeşti—Roman. Bateam fier să-l facem sculă sau tirnăcop sau mai ştiu eu ce. — Aţi învăţat bine in­ şcoală? — Bine. La primară parcă mă arătasem mai destoinic decit alţii. Zicea învăţătorul Teodo­­rescu, fie-i odihna uşoară, că ar fi bine să merg mai departe. ..Şi ce ai să ajungi? — zicea Nicu fratele mai mare. Telegrafist la gară sau conţopist? Mergi mă Ghiţă la meserie că meseria!...“. Şi m-am dus la Negreşti, pe urmă la Paşcani. Am nimerit eu la Paşcani la atelierele CFR, prin 1918, într-o perioadă grea. Prin 1919 am intrat in Partidul Socialist şi am mai început să înţeleg­­ mai multe. ■ 1 — Cea mai veche amintire? — Casa părintească, dar mi-a rămas una de pe cind aveam şapte ani şi începusem să­­umblu la şcoală. Spuneau oamenii că la Zăpodeni, o comună din a­­propiere, in 1907, au fost puse trei tunuri pe deal şi i-au a­ cu veacul meninţat pe ţărani că dis­trug satul... Şi ţăranii au lăsat furcile şi coasele şi topoarele şi au i ridicat steag alb de pace. Ce pace a fost aia, ştiţi dumnea­voastră: arestări, bătăi, schin­giuiri... Aşa s-a făcut atunci pace la Zăpodeni şi in alte sate. — Cea mai emoţionantă a­­mintire? — De fapt sunt două. Prin 1921—1922 eram mecanic de a­­vioane şi l-am cunoscut atunci pe comandorul Bănciulescu. Un om cam rar se vede. Cind se întorcea cu un avion de pro­bă din Franţa s-a prăbuşit şi a rămas fără picioare. Ştiţi ce a făcut omul ăsta? — Ştim, tovarăşe Tinică. Şi-a pus proteze şi a condus mai de­­parte avioane. — Se ştie dară! Atunci e bine. Aşa om de oţel a fost coman­dorul Bănciulescu... Şi, pe urmă, mai am o amintire de prin 1945. Vedeţi, dumneavoas­tră, eu n-am crezut niciodată că aş fi mai breaz decit alţii... Şi uite că, prin ’45, se pune pro­blema alegerii unui nou pre­şedinte de sindicat la Ate-I­lierele de vagoane din Simeria unde lucram. Nu ştiu cine m-a propus pe mine. Dar cînd i-am văzut pe ceilalţi aruncînd şep­­cile în sus de bucurie mi-au dat lacrimile: „Cum mă, pe mine m­ă vreţi voi de preşedinte?“. Nu-mi venea să cred. Abia atunci mi-am dat seama că n-am prea făcut mare lucru pentru alţii . Şi că abia trebuia să fac. Nu mă laud, da’ parcă am făcut cite ceva că mă urmăreau mereu in gînd șepcile acelea aruncate în sus. Da’ ce să vă spun, viața­­mea a însemnat muncă, muncă mai intii, că fără asta nu ră­­mine nimic după noi, putem să trăim cu­ veacul. Anton Uncu *\ Anul nou Moare sub pragul de jos sub tălpile mele anul cel vechi intr-un clopot ecou fruntea mi-e,ninsă de albele stele şi atita lumină din Anul cel Nou. Prin pragul de sus intră anul in noi de pace cojoacele lui pentru miine işi bate intrarea-n ninsori de eroi bineţe dind nouă pămintului piine prin pragul de sus transparent către noi. Ion Iuga Te înălţăm, Românie Din adîncu­l Viu al luminii Te înalţ Românie şi-ţi sint Un fir de iarbă şi rază Izvorind prin pace liberă şi cuvînt.. Din adincul viu al muncii şi rodului Te deschid patrie virstei viitoare . Glasul tău, arcuirea gundului, timpul tinăr, Sint însuşi poporul întemeiat din ardoare. Unealta, sămînţa, apele, brazdele-ntoarse Şi fiorul fiecarei bucurii omeneşti Sint energia şi raza plinii, libertatea Palmelor şi frunţilor româneşti. Din adincul lut, din adincul viu al luminii Te înălţăm ROMÂNIE tinără la viitor Cind­­istă, însăşi clipa care-nfloreşte Este o rază din fiinţa noastră, numită popor­­ Ion Cringuleanu ,România liberă“ PRIMELE FAPTE DE MUNCĂ Reporterii şi coresponden­ţii ziarului nostru, prezenţi in aceste zile în unităţile in­dustriale cu foc continuu, ne-au transmis primele veşti despre rezultatele obţinute pe frontul muncii in noul­­ an. Ele reflectă puternica angajare, încă din primele zile, a oamenilor muncii din patria noastră — însufleţiţi de vibrantul Mesaj de Anul nou adresat de­­ tovarăşul Nicolae Ceauşescu întregului popor — în Îndeplinirea ex­emplară a sarcinilor econo­mice din 1982. Producţii suplimentare FĂGĂRAŞ. Chimiştii de la Combinatul din Făgăraş, prezenţi in aceste zile de sărbătoare pentru suprave­gherea şi dirijarea instala­ţiilor aflate in funcţiune au reuşit să-şi onoreze renu­­mele de fruntaşi cu primele depăşiri ale sarcinilor de plan. Astfel, schimburile conduse de inginerii Lazăr Grigore şi Ceambur Dan, oamenii maiştrilor Gh. Tili­­cuţă şi Ioan Schreimberg, o­­peratorii chimişti Constantin Judele, Andrei Beleana, Ioan Socaciu, Virgil Bucur, Gh. Ramba şi ceilalţi colegi de schimb au reuşit să producă suplimentar în primele trei zile ale noului an peste 300 tone îngrăşăminte chimice, 1001 tone amoniac şi 5 000 litri oxifren lichid. (D. Bujdoiu). La 6 000 de metri adîncime SUCEAVA. De diua timp, pe frumoasele meleaguri ale obcinilor Bucovinei a apărut un element inedit : prima instalaţie de foraj de mare adincime din Moldova. Am­plasată la vatra Moldoviţei, in judeţul Suceava, săparea sondei 5­080 a fost încredin­ţată petroliştilor din brigada condusă de maistrul Cornel Scraba, de la schela de fo­raj Zemeş, unitate care de-a lungul anului 1981 şi-a în­scris numele în mai multe rinduri pe panoul fruntaşilor in întrecere. Datorită speci­ficului muncii, ei nu şi-au întrerupt activitatea nici in noaptea de revelion şi nici in primele zile ale noului an­il­tilizind sape de foraj cu lagăre prin alunecare, sis­tem introdus pentru prima oară in activitatea de foraj din Moldova şi folosind flui­de de foraj cu calităţi îm­bunătăţite, ei au reuşit să lucreze in aceste zile fără nici o complicaţie realizind viteze de foraj mult supei­rioare perioadelor prece­dente. Aceasta le-a permis ca la­ capătul primelor trei zile de lucru din noul an să raporteze şi cel dintii mare succes din 1982 — atingerea adincimii de 6 000 m, înscri­să în proiect, sonda 5080 fi­ind cea mai adince sondă forată pină acum pe melea­gurile Moldovei. (Const. Azoiţii). Energeticienii la datorie CRAIOVA. Energeticienii termocentralei de la Işalniţa — Craiova au asigurat in primele trei zile ale noului an întreaga producţie de e­­nergie electrică solicitată de către sistemul energetic na­ţional precum şi energia ter­mică necesară industriilor de pe platforma celor mai mari sere de legume şi flori din ţara noastră — serele I.A.S. Işalniţa. Beneficiar atit de energie electrică cit şi de energie termică, combinatul chimic din vecinătate a pro­dus suplimentar in primele zile ale noului an aproape 33 vapoane de îngrăşăminte chi­mice cu azot, 12 vagoane de amoniac şi importante canti­tăţi din alte produse chi­mice. (Ion Becherui). Trafic intens în portul Constanţa CONSTANTA. Prima navă care a ancorat in noul an la danele portului Constanţa a fost cargoul su­b pavilion ro­mânesc „Cotnari“ de 16 000 tău, sosit in ţară după o lungă călătorie in Extremul Orient. In total, in primele zile ale anului 1982, in ma­rele nostru port maritim co­mercial s-au aflat sub ope­raţiuni de incărcare-descăr­­care aproape 70 de nave de diverse tipuri atit sub pa­vilion românesc, cit şi sub pavilionul altor ţări, prin­tre care U.R.S.S. Gre­cia, Liban, Olanda, Hondu­ras, Indonezia, Polonia, Viet­nam, Iran etc. încă de la in­­ceputul anului, traficul por­tuar este intens, oglindind continua dezvoltare a schim­burilor comerciale ale Româ­niei cu numeroase țări ale lumii. Numai în noaptea de 2 spre 3 ianuarie au fost o­­perate în total peste 55 000 de tone mărfuri. (Ion Po­povici).

Next