România Liberă, decembrie 1983 (Anul 41, nr. 12156-12182)

1983-12-01 / nr. 12156

V" Proletari din toate ţările, uniţi-vă! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI DEMOCRAŢIEI ŞI UNITĂŢII SOCIALISTE Anul XLI Nr. 12 156 Joii decembrie 1983 8 pagini 1 leu­ rrDesfăşurarea evenimentelor istorice demonstrează in modul cel mai categoric faptul că unirea nu a fost efectul unei infimptori, rodul unei simple conjuncturi favorabile sau al înţelegerilor intervenite la masa tratativelor, ci rezultatul luptei hotăritoare a celor mai largi mase ale poporului, un act de profundă dreptate naţională, realizarea unei concordanţe logice între realitatea obiectiva şi drepturile inalienabile ale poporului, pe de o parte, şi cadrul naţional cerut cu stringenţă de aceste realităţi. Tratatul de pace încheiat ulterior n-a facut decit sa consfinţească starea de fapt existentă, situaţia creată ca urmare a luptei maselor populare din România și din Transilvania, a întregului nostru popor." NICOLAE CEAUȘESCU Un act epocal Astăzi, 1 Decembrie, ne îndreptăm solemn cu mintea şi cu inima către Alba Iulia. Toţi cei care simţim şi gindim româneşte evocăm in forul nostru lăuntric actul epocal al Marii Uniri care a primit deplina şi eterna sa consa­crare prin hotăririle adoptate aici, unde a păşit cindva, biruitor, Mihai Viteazul şi unde a su­ferit cutremurătorul său supliciu Ion Ursu din Albac, intrat în letopiseţ cu numele de Horea. Conducătorul partidului şi statului nostru, to­varăşul Nicolae Ceauşescu, s-a referit adeseori la evenimentele de acum şase decenii şi ju­mătate, le-a analizat în profunzime, cu o mare putere de discernământ şi cu exemplară prin­cipialitate. Datorăm conducătorului partidu­lui şi statului o concepţie deplin elaborată cu privire la resorturile acestei opere, cu privire la factorii obiectivi şi subiectivi care i-au asi­gurat triumful, în lumina ideilor sale, care este lumina adevărului, a documentelor de netă­găduit ce continuă să fie adunate de către şcoala noastră istorică. Unirea ne apare, cum a şi fost, ca un rezultat logic şi logic a 20 de secole de lucrare a poporului român asupra lui însuşi, cum ar spune Bălcescu. într-adevăr, continuator direct al civiliza­ţiei făurite încă de pe vremea lui Burebista, de străbunii daci, civilizaţie pe care Roma a imprimat pecetea de neşters a culturii latine, poporul român s-a constituit omogen în spa­ţiul carpato-dunăreano-pontic, impunîndu-se prin impresionanta sa unitate: etnică şi psi­hică, prin limba şi prin spiritualitatea care pro­­bează aceleaşi trăsături. Legat de glie, înfrăţit cu munţii, cu dealurile, cu cimpiile şi cu codrii că­rora le-a dat o identitate şi de la care a împru­mutat statornicia, înfrăţit cu apele,­ de la care a împrumutat impetuozitatea şi pe care le-a umanizat alintîndu-le cu nume de flori şi de căprioare, neamul nostru n-a părăsit aceste locuri şi nu s-a risipit nici măcar în epoca tul­bure a marilor migraţii. El a supravieţuit, şi-a păstrat graiul, credinţa, i-a determinat pe toţi cei ce s-au aşezat prin timp pe aceste meleaguri să adopte legile pămintului, să deprindă da­tina de el creată de „a armoniza împreună“ (după expresia fericită a Bălcescului) in te­meiul omeniei şi al respectului reciproc. Obligaţi de vicisitudinea „vremurilor neaşe­zate“ să trăiască secole de-a rîndul în princi­pate separate, românii n-au încetat nici o­ clipă să aibă conştiinţa unităţii lor ancestrale şi să nutrească gindul de a-şi valorifica acest dat fundamental. Întregul nostru ev de mijloc este marcat de efortul de a se rupe zăgazurile arti­ficiale şi a se aduna in una şi aceeaşi albie apele risipite ale poporului român, de a se re­constitui edificiul măreţ al Daciei de odi­nioară. Pentru o clipă, geniul militar şi politic al lui Mihai Viteazul a izbutit in această acţiune şi tocmai de aceea toate generaţiile care au ur­mat i-au glorificat fapta şi i-au conferit un înţeles simbolic. Cind armele au dat greş, noi am adus în prima linie gindul, cuvintul înaripat. Pu­ţine popoare au dezvoltat, ca noi, o ideologie a unirii — o ideologie profund progresistă, pă­trunsă de cel mai autentic spirit umanist. Este un tezaur inestimabil care cuprinde tomuri de erudiţie filologică, o exegeză istorică de pro­porţii copleşitoare, încercarea de a revitaliza vechile cutume. .Exprimată cu o claritate tot mai pronun­ţată, pe măsura trecerii anilor, cu un curaj demn de cel mai mare respect, conştiinţă­ noastră de neam s-a transformat treptat, în con­ştiinţă naţională, inspirind mişcări sociale şi po­­­­litice pentru care unirea încetase de a mai fi un simplu deziderat, luind forma unor obiective pro­gramatice imediate Cei care au adus unirea in prim-plan făcind din înfăptuirea ei o ches­tiune de viaţă şi de moarte au fost însă re­voluţionarii paşoptişti — Mihail Vasile Alecsandri, Alecu Russo,­cescu, Ion Ghica, fraţii Goleşti, Jiţiu, Simion Bărnuţiu — toată voluţia pe care ei au organizat-o cu o remarca­bilă putere de cuprindere şi cu un simţ al reali­tăţii exemplar, revoluţie care a avut o desfăşu­rare bine sincronizată în cele trei principate, ră­­mâne un moment de mare înălţime şi de mare frumuseţe morală a istoriei noastre naţionale. Istoricii de pretutindeni au fost fascinaţi de no­bleţea crezurilor noastre paşoptiste, de temeri­tatea cu care ele au fost exprimate. Cum se ştie, amestecul brutal al imperiilor străine ca şi acţiunile subminatoare ale reacţiunii interne, coroborate au determinat, în cele din urmă, înăbuşirea revoluţiei. Dar nimeni şi niciodată nu a mai putut să restaureze rinduielile ce o precedaseră, nimeni n-a putut să mai pună sub obroc spiritul pe care ea il fondase. După nu­mai 11 ani, la 24 ianuarie 1859, se realiza, aşa cum postulaseră paşoptiştii, unirea Moldovei cu Muntenia, punîndu-se bazele statului român modern. De aici înainte, lupta pentru desăvîrşirea uni­tăţii statale a României se va desfăşura cu spo­rită intensitate angajînd, sub stindardele sale, Ion Pavelescu (Continuare in pag. 4­ a) Kogălniceanu, Nicolae­­ Băl- Gheorghe Ba­­pleiada. Re­ An­, in jurul orei 16, posturile de radio şi televiziune vor transmite direct adunarea omagială şi spectacolul festiv din Capitală consacrate împlinirii a 65 de ani de la făurirea statului naţional unitar român. Transilvania De cite ori rostiţi acest cuvint trebuie să vă gindiţi la tăcerea de o mie de ani a griului cosit de alţii ; de cite ori rostiţi acest, cuvint trebuie să vă gindiţi la liniştea de vară a ţi­nut ţinut peste care trecea nepăsarea , cu ca­rul ei, numit al uitării ce nu era a noastră, era a altora; de cite ori rostiţi acest cuvint trebuie să vă gindiţi la curgerea norilor din nestrămutatul ţinut care şi ele tăceau, păreau molcome, dar sub prundişul lor se năştea răz­vrătirea ; de cite ori rostiţi acest cuvint tre­buie să vă gindiţi la pacea ameninţătoare a pădurilor ce şi ele tinjeau intr-o neclintire albastră ; la ziua cind vintul revoltei noastre avea să izbucnească ; cină rostiţi acest cu­vint trebuie să vă gindiţi la obida de un mi­leniu pe care un întreg popor o stringea ca pe o otravă in­inimă ; cind rostiţi acest cu­vint trebuie să vă amintiţi zgomotul ruperii pe roată a martirilor noştri ; trebuie să des­luşiţi din nesfîrşita românească istorie mer­sul amînat, fără adresă al tancului cel fără de moarte, dar ucis de viu, umblind prin mi­rifica Transilvanie ; să auziţi fluierul lui ce era un crivăţ al disperării. O mie de recolte neculese ; o mie de tre­ceri ale soarelui pentru nimeni in cerul Pa­triei unite in decembrie ; o mie de ani de aş­teptare cu buzele cusute de muţenie ; o mie de ani de adăugare de singe in marea de sin­ge a jertfei ; o mie de ani de rătăcire a pri­begilor sub luna streină, absentă de la uriaşa durere a unui neam ; un mileniu de aşteptare in cuget şi simţiri. Transilvanie, ţară de dor, către care rîv­­neau r­urile, şi ele instreinate , şi marea, şi ea posomorită, visind un răsărit nemaivăzut care a venit ; Transilvanie a Timpului ime­morial căreia nimeni nu i-a putut fura trecu­tul, istoria şi suferinţa. Transilvanie a iz- Eugen Barbu (Continuare in pag. a 4-a) r rare de neam Precum lumina caldă in pridvor Ce-aşază-n spice stea biruitoare, Aşa-i Unirea, vrerea din popor Şi n-a fost vreo furtună s-o doboare: Să ne unim cu patria străbună, Cu inima, cu fapta şi cu gindul, Ca soarele pecetea să îşi pună Pe neam de veşnicie intrupindu-l. Urca un vis mai alb decit zăpada in munţi dinspre Cimpia Libertăţii Purtind eroilor dovada Ce-au stat cu viața-n dreptul unităţii, Istoria nu-i veghe legendară Este un drum de luptă şi-i zidire De-aceea casa noastră m­a-i: Jară Păstrată-n demnitate şi Unire. Pavel Pereşi Unire-n steme: Patrie-Partid Poporul o durează înainte Spre comuniste zări ce se deschid Ca­ntilul României Președinte. 65 de ani de la ■­­ făurirea statului naţional unitar român OMAGIU MARII UNIRI O imagine simbol : reprezentanţi ai generaţiei care au înfăptuit Marea Unire transmit omagiul lor conducătorului partidului şi statului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Din gindirea social-politică a tovarăşului Nicolae Ceauşescu Valoarea supremă a istoriei patriei Aniversînd împlinirea a 65 de ani de la făurirea statului na­ţional român unitar, poporul nostru este stăpînit de convin­gerea că remarcabilul eveni­ment istoric a deschis noi pers­pective progresului şi civiliza­ţiei pe pământul străbun al pa­triei. „Avem un trecut glorios, care reprezintă cea mai pre­ţioasă moştenire a poporului nostru“, arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu, subliniind, că „avem datoria să ridicăm pe o treaptă nouă şi să îmbogăţim cu noi cuceriri materiale şi spirituale această preţioasă moştenire, să ridicăm pe noi culmi de civili­zaţie poporul, naţiunea noastră socialistă“. Acesta este şi spiri­tul, angajamentul cu care între­gul nostru popor sărbătoreşte marele eveniment, desfăşurînd, sub conducerea partidului, o in­tensă activitate creatoare, unin­­du-şi şi mai puternic rîr­durile în jurul conducerii de partid şi de stat, al tovarăşului Nicolae Ceauşescu. De-a lungul secolelor, lupta pentru libertate naţională şi dreptate socială a poporului ro­mân s-a împletit permanent cu idealurile unităţii, ale uni­rii. în acest sens, la 1 Decem­brie 1918, unitatea statală se re­aliza expresiv prin voinţa ma­selor populare, ca urmare a ce­rinţelor obiective ale dezvoltă­rii sociale, bazindu-se pe reali­tăţi fundamentale, cum sunt ori­ginea şi limba comună, identi­tatea de interese şi aspiraţii ale întregului popor, înaltele valori pe care le re­prezintă unirea şi unitatea au fost ridicate la puterea impli­­nirilor profunde, multilaterale, prin lupta partidului comunist indeosebi în epoca deschisă cu aproape patru decenii în urmă de victoria revoluţiei de elibe­rare socială şi naţională, anti­fascistă şi antiimperialistă, în anii de după eliberare, în marile bătălii pentru demo­craţie, pentru cucerirea şi întărirea puterii politice şi economice, in efortul nu lip­sit de dificultăţi şi sacri­ficii pentru refacerea ţării, în ascensiunea noii orînduiri după cel de-al IX-lea Congres al partidului, unitatea poporului nostru, a tuturor fiilor săi, fără deosebire de naţionalitate, a do­­bîndit sensuri noi, semnificaţii înalte. Acestea îşi au rădăcina in faptul revoluţionar că societatea noastră socialistă înfăptuieşte idealurile de libertate socială şi naţională pentru care au luptat înaintaşii cei­ mai luminaţi, rea­lizez pentru prima oară unita­tea social-politică a poporului în jurul partidului, unitate căreia tovarăşul Nicolae Ceauşescu i-a Ion Mitran (Continuare in pag. a 3-a) r Conştiinţa Unităţii Tamara Maria Dobrin preşedintele executiv al Consiliului Naţional al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste Idealurile de unitate, libertate şi independenţă s-au îngemănat şi au constituit dintotdeauna, „visul de aur“ al poporului nos­tru, cauza sfintă a tuturor eroilor şi martirilor neamului românesc, de-a lungul întregii sale istorii milenare, desfăşu­rate in spaţiul carpato-danubia­­no-pontic. Avind ferme temeiuri geogra­fice, economice, spirituale şi, nu in­­ultimul rind, istorice, conşti­inţa unităţii de neam şi mai apoi a unităţii naţionale, cu corolarul ei legitim de unitate statală au fost puternic subli­niate de marii revoluţionari de la 1848 care proclamau atît În­făptuirea independenţei şi uni­tăţii naţiunii, cit şi a libertăţii şi dreptăţii sociale, ca laturi inseparabile ale aceleiaşi condi­ţii de existenţă şi propăşire a naţiunii, a poporului nostru. „Odată înfăptuită această re­voluţie — scria Nicolae Bălcescu — ne mai rămîneau de făcut alte două revoluţii : o revoluţie pentru unitate naţională şi, mai tirziu, pentru independenţa na­ţională, ca în felul acesta naţiu­nea să reintre în posesia depli­nă a drepturilor sale naturale", întreaga noastră istorie stă măr­turie că masele populare au fost cele care au făurit, in fond, uni­tatea naţională şi de stat, ridi­­cind din sinul lor in momentele istorice­ hotăritoare, acei bărbaţi neînfricaţi cărora le-au încredin­ţat responsabilitatea pecetluirii voinţei naţionale. Unirea de la 1859 a fost „Opera energică a întregii naţiuni“, scria in neîn­doielnică cunoştinţă de cauză Kogălniceanu, iar Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, care a desăvirşit făurirea statului na­ţional unitar român, şi pe care o aniversăm acum, se înscrie pe aceleaşi coordonate, aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu : „Desfăşurarea eve­nimentelor istorice demonstrea­ză in modul cel mai categoric faptul că Unirea nu a fost efec­tul unei întîmplări, rodul unei simple conjuncturi favorabile sau al înţelegerilor intervenite la masa tratativelor, ci rezulta­tul luptei hotăritoare a celor mai largi mase ale poporului, un act de profundă dreptate na­ţională, realizarea unei concor­danţe legic® d­intre realitatea o­­biectivă şi drepturile inaliena­bile ale poporului, pe de o parte, şi cadrul naţional cerut cu stringenţă de aceste realităţi. Tratatul de pace încheiat ulte­rior n-a făcut decât să consfin­ţească starea de fapt existentă, situaţia creată ca urmare a luptei maselor populare din România şi Transilvania, a în­tregului nostru popor“. Unitatea, ca dominantă a con­ştiinţei sociale, a conştiinţei na­ţionale, s-a relevat in toate mo­mentele hotăritoare pentru des­tinul naţiunii române, fie ele de cumpănă, „la nevoi şi la dure­re“, fie de glorie. Unirea tuturor forţelor sociale progresiste in­terne la 1859 a fost factorul hotăritor în înfruntarea forţelor interne şi externe ostile realiză­rii unirii Moldovei cu Ţara Românească, in lupta de elibe­rare şi independenţă naţională, pentru transformări sociale ra­dicale. Cu conştiinţa unităţii naţionale şi a destinului istoric unic au participat voluntarii din Transilvania în cadrul armatei române la cucerirea indepen­denţei de stat in războiul de la 1877—1878 şi la apărarea ei şi a integrităţii teritoriale in primul război mondial. Unitate şi unire — au fost cuvintele de ordine ale socialiştilor participanţi la Alba Iulia în decembrie 1918, unde unul dintre reprezentanţii muncitorimii spunea răspicat : (Continuare in pag. a 4-a) . ji/ji/é­ i. Isbînda Marelui Vis Unirea cea mare a fost, întotdeauna, Ma­rele Vis al românilor şi de el s-a legat, tul­burător şi tulburătoare, imaginea ţării ca o pline şi, întotdeauna, plinea aceasta s-a plă­mădit cu lacrimile românilor „veri“ de unde or fi fost ei, ale tuturor românilor, şi coaptă in vilvătaia focului mistuitor al credinţei că, odată, Marele Vis va fi adevărul celei mai adevărate realităţi. Toată istoria milenară a pămintului româ­nesc ca o pline şi a cerului care oglindea şi ocrotea această pline de lacrimi şi jertfe pen­tru libertate şi nead­unare şi drept de sine stătător sub soarele lumii s-a desfăşurat ca un caiet al speranţei rotunjind visul unirii iar el, visul unirii, incendia sufletele şi frun­ţile eroilor noştri isbindind fugar, ca o nă­lucire, sub securea românească a Voievodu­lui care primul a intrat in Alba Iulia biruitor al ideii, insă prea repede capul său avea să se rostogolească pe o cimpie şi ea rotundă ca ţara lăsind iar visul in ceţurile albastre ale nădejdii. Toate marile jertfe cu care s-a plămădit pline a cestei ţări s-au aflat sub semnul Marelui Vis al Unirii şi, odată, liniştindu-ne, va trebui, poate, să zidim un Pantheon al Unirii in care să celebrăm marile umbre ale trecutului intrate in istorie, m'stu'.te pe alta­rul jertfei pentru Unire şi in numele ei și pentru victoria ei. Dar, pină atunci, iată, AZI, sintem­ chiar noi cei care trăim in acest 1 decembrie ani­versar, marea bucurie a visului împlinit al Unirii din perspectiva unei Românii in sfirsit Dinu Săraru (Continuare in pag. a 4-a)!

Next