România Liberă, decembrie 1983 (Anul 41, nr. 12156-12182)
1983-12-01 / nr. 12156
V" Proletari din toate ţările, uniţi-vă! COTIDIANUL CONSILIULUI NAŢIONAL AL FRONTULUI DEMOCRAŢIEI ŞI UNITĂŢII SOCIALISTE Anul XLI Nr. 12 156 Joii decembrie 1983 8 pagini 1 leu rrDesfăşurarea evenimentelor istorice demonstrează in modul cel mai categoric faptul că unirea nu a fost efectul unei infimptori, rodul unei simple conjuncturi favorabile sau al înţelegerilor intervenite la masa tratativelor, ci rezultatul luptei hotăritoare a celor mai largi mase ale poporului, un act de profundă dreptate naţională, realizarea unei concordanţe logice între realitatea obiectiva şi drepturile inalienabile ale poporului, pe de o parte, şi cadrul naţional cerut cu stringenţă de aceste realităţi. Tratatul de pace încheiat ulterior n-a facut decit sa consfinţească starea de fapt existentă, situaţia creată ca urmare a luptei maselor populare din România și din Transilvania, a întregului nostru popor." NICOLAE CEAUȘESCU Un act epocal Astăzi, 1 Decembrie, ne îndreptăm solemn cu mintea şi cu inima către Alba Iulia. Toţi cei care simţim şi gindim româneşte evocăm in forul nostru lăuntric actul epocal al Marii Uniri care a primit deplina şi eterna sa consacrare prin hotăririle adoptate aici, unde a păşit cindva, biruitor, Mihai Viteazul şi unde a suferit cutremurătorul său supliciu Ion Ursu din Albac, intrat în letopiseţ cu numele de Horea. Conducătorul partidului şi statului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, s-a referit adeseori la evenimentele de acum şase decenii şi jumătate, le-a analizat în profunzime, cu o mare putere de discernământ şi cu exemplară principialitate. Datorăm conducătorului partidului şi statului o concepţie deplin elaborată cu privire la resorturile acestei opere, cu privire la factorii obiectivi şi subiectivi care i-au asigurat triumful, în lumina ideilor sale, care este lumina adevărului, a documentelor de netăgăduit ce continuă să fie adunate de către şcoala noastră istorică. Unirea ne apare, cum a şi fost, ca un rezultat logic şi logic a 20 de secole de lucrare a poporului român asupra lui însuşi, cum ar spune Bălcescu. într-adevăr, continuator direct al civilizaţiei făurite încă de pe vremea lui Burebista, de străbunii daci, civilizaţie pe care Roma a imprimat pecetea de neşters a culturii latine, poporul român s-a constituit omogen în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, impunîndu-se prin impresionanta sa unitate: etnică şi psihică, prin limba şi prin spiritualitatea care probează aceleaşi trăsături. Legat de glie, înfrăţit cu munţii, cu dealurile, cu cimpiile şi cu codrii cărora le-a dat o identitate şi de la care a împrumutat statornicia, înfrăţit cu apele, de la care a împrumutat impetuozitatea şi pe care le-a umanizat alintîndu-le cu nume de flori şi de căprioare, neamul nostru n-a părăsit aceste locuri şi nu s-a risipit nici măcar în epoca tulbure a marilor migraţii. El a supravieţuit, şi-a păstrat graiul, credinţa, i-a determinat pe toţi cei ce s-au aşezat prin timp pe aceste meleaguri să adopte legile pămintului, să deprindă datina de el creată de „a armoniza împreună“ (după expresia fericită a Bălcescului) in temeiul omeniei şi al respectului reciproc. Obligaţi de vicisitudinea „vremurilor neaşezate“ să trăiască secole de-a rîndul în principate separate, românii n-au încetat nici o clipă să aibă conştiinţa unităţii lor ancestrale şi să nutrească gindul de a-şi valorifica acest dat fundamental. Întregul nostru ev de mijloc este marcat de efortul de a se rupe zăgazurile artificiale şi a se aduna in una şi aceeaşi albie apele risipite ale poporului român, de a se reconstitui edificiul măreţ al Daciei de odinioară. Pentru o clipă, geniul militar şi politic al lui Mihai Viteazul a izbutit in această acţiune şi tocmai de aceea toate generaţiile care au urmat i-au glorificat fapta şi i-au conferit un înţeles simbolic. Cind armele au dat greş, noi am adus în prima linie gindul, cuvintul înaripat. Puţine popoare au dezvoltat, ca noi, o ideologie a unirii — o ideologie profund progresistă, pătrunsă de cel mai autentic spirit umanist. Este un tezaur inestimabil care cuprinde tomuri de erudiţie filologică, o exegeză istorică de proporţii copleşitoare, încercarea de a revitaliza vechile cutume. .Exprimată cu o claritate tot mai pronunţată, pe măsura trecerii anilor, cu un curaj demn de cel mai mare respect, conştiinţă noastră de neam s-a transformat treptat, în conştiinţă naţională, inspirind mişcări sociale şi politice pentru care unirea încetase de a mai fi un simplu deziderat, luind forma unor obiective programatice imediate Cei care au adus unirea in prim-plan făcind din înfăptuirea ei o chestiune de viaţă şi de moarte au fost însă revoluţionarii paşoptişti — Mihail Vasile Alecsandri, Alecu Russo,cescu, Ion Ghica, fraţii Goleşti, Jiţiu, Simion Bărnuţiu — toată voluţia pe care ei au organizat-o cu o remarcabilă putere de cuprindere şi cu un simţ al realităţii exemplar, revoluţie care a avut o desfăşurare bine sincronizată în cele trei principate, rămâne un moment de mare înălţime şi de mare frumuseţe morală a istoriei noastre naţionale. Istoricii de pretutindeni au fost fascinaţi de nobleţea crezurilor noastre paşoptiste, de temeritatea cu care ele au fost exprimate. Cum se ştie, amestecul brutal al imperiilor străine ca şi acţiunile subminatoare ale reacţiunii interne, coroborate au determinat, în cele din urmă, înăbuşirea revoluţiei. Dar nimeni şi niciodată nu a mai putut să restaureze rinduielile ce o precedaseră, nimeni n-a putut să mai pună sub obroc spiritul pe care ea il fondase. După numai 11 ani, la 24 ianuarie 1859, se realiza, aşa cum postulaseră paşoptiştii, unirea Moldovei cu Muntenia, punîndu-se bazele statului român modern. De aici înainte, lupta pentru desăvîrşirea unităţii statale a României se va desfăşura cu sporită intensitate angajînd, sub stindardele sale, Ion Pavelescu (Continuare in pag. 4 a) Kogălniceanu, Nicolae Băl- Gheorghe Bapleiada. Re An, in jurul orei 16, posturile de radio şi televiziune vor transmite direct adunarea omagială şi spectacolul festiv din Capitală consacrate împlinirii a 65 de ani de la făurirea statului naţional unitar român. Transilvania De cite ori rostiţi acest cuvint trebuie să vă gindiţi la tăcerea de o mie de ani a griului cosit de alţii ; de cite ori rostiţi acest, cuvint trebuie să vă gindiţi la liniştea de vară a ţinut ţinut peste care trecea nepăsarea , cu carul ei, numit al uitării ce nu era a noastră, era a altora; de cite ori rostiţi acest cuvint trebuie să vă gindiţi la curgerea norilor din nestrămutatul ţinut care şi ele tăceau, păreau molcome, dar sub prundişul lor se năştea răzvrătirea ; de cite ori rostiţi acest cuvint trebuie să vă gindiţi la pacea ameninţătoare a pădurilor ce şi ele tinjeau intr-o neclintire albastră ; la ziua cind vintul revoltei noastre avea să izbucnească ; cină rostiţi acest cuvint trebuie să vă gindiţi la obida de un mileniu pe care un întreg popor o stringea ca pe o otravă ininimă ; cind rostiţi acest cuvint trebuie să vă amintiţi zgomotul ruperii pe roată a martirilor noştri ; trebuie să desluşiţi din nesfîrşita românească istorie mersul amînat, fără adresă al tancului cel fără de moarte, dar ucis de viu, umblind prin mirifica Transilvanie ; să auziţi fluierul lui ce era un crivăţ al disperării. O mie de recolte neculese ; o mie de treceri ale soarelui pentru nimeni in cerul Patriei unite in decembrie ; o mie de ani de aşteptare cu buzele cusute de muţenie ; o mie de ani de adăugare de singe in marea de singe a jertfei ; o mie de ani de rătăcire a pribegilor sub luna streină, absentă de la uriaşa durere a unui neam ; un mileniu de aşteptare in cuget şi simţiri. Transilvanie, ţară de dor, către care rîvneau rurile, şi ele instreinate , şi marea, şi ea posomorită, visind un răsărit nemaivăzut care a venit ; Transilvanie a Timpului imemorial căreia nimeni nu i-a putut fura trecutul, istoria şi suferinţa. Transilvanie a iz- Eugen Barbu (Continuare in pag. a 4-a) r rare de neam Precum lumina caldă in pridvor Ce-aşază-n spice stea biruitoare, Aşa-i Unirea, vrerea din popor Şi n-a fost vreo furtună s-o doboare: Să ne unim cu patria străbună, Cu inima, cu fapta şi cu gindul, Ca soarele pecetea să îşi pună Pe neam de veşnicie intrupindu-l. Urca un vis mai alb decit zăpada in munţi dinspre Cimpia Libertăţii Purtind eroilor dovada Ce-au stat cu viața-n dreptul unităţii, Istoria nu-i veghe legendară Este un drum de luptă şi-i zidire De-aceea casa noastră ma-i: Jară Păstrată-n demnitate şi Unire. Pavel Pereşi Unire-n steme: Patrie-Partid Poporul o durează înainte Spre comuniste zări ce se deschid Cantilul României Președinte. 65 de ani de la ■ făurirea statului naţional unitar român OMAGIU MARII UNIRI O imagine simbol : reprezentanţi ai generaţiei care au înfăptuit Marea Unire transmit omagiul lor conducătorului partidului şi statului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Din gindirea social-politică a tovarăşului Nicolae Ceauşescu Valoarea supremă a istoriei patriei Aniversînd împlinirea a 65 de ani de la făurirea statului naţional român unitar, poporul nostru este stăpînit de convingerea că remarcabilul eveniment istoric a deschis noi perspective progresului şi civilizaţiei pe pământul străbun al patriei. „Avem un trecut glorios, care reprezintă cea mai preţioasă moştenire a poporului nostru“, arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu, subliniind, că „avem datoria să ridicăm pe o treaptă nouă şi să îmbogăţim cu noi cuceriri materiale şi spirituale această preţioasă moştenire, să ridicăm pe noi culmi de civilizaţie poporul, naţiunea noastră socialistă“. Acesta este şi spiritul, angajamentul cu care întregul nostru popor sărbătoreşte marele eveniment, desfăşurînd, sub conducerea partidului, o intensă activitate creatoare, unindu-şi şi mai puternic rîrdurile în jurul conducerii de partid şi de stat, al tovarăşului Nicolae Ceauşescu. De-a lungul secolelor, lupta pentru libertate naţională şi dreptate socială a poporului român s-a împletit permanent cu idealurile unităţii, ale unirii. în acest sens, la 1 Decembrie 1918, unitatea statală se realiza expresiv prin voinţa maselor populare, ca urmare a cerinţelor obiective ale dezvoltării sociale, bazindu-se pe realităţi fundamentale, cum sunt originea şi limba comună, identitatea de interese şi aspiraţii ale întregului popor, înaltele valori pe care le reprezintă unirea şi unitatea au fost ridicate la puterea implinirilor profunde, multilaterale, prin lupta partidului comunist indeosebi în epoca deschisă cu aproape patru decenii în urmă de victoria revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă, în anii de după eliberare, în marile bătălii pentru democraţie, pentru cucerirea şi întărirea puterii politice şi economice, in efortul nu lipsit de dificultăţi şi sacrificii pentru refacerea ţării, în ascensiunea noii orînduiri după cel de-al IX-lea Congres al partidului, unitatea poporului nostru, a tuturor fiilor săi, fără deosebire de naţionalitate, a dobîndit sensuri noi, semnificaţii înalte. Acestea îşi au rădăcina in faptul revoluţionar că societatea noastră socialistă înfăptuieşte idealurile de libertate socială şi naţională pentru care au luptat înaintaşii cei mai luminaţi, realizez pentru prima oară unitatea social-politică a poporului în jurul partidului, unitate căreia tovarăşul Nicolae Ceauşescu i-a Ion Mitran (Continuare in pag. a 3-a) r Conştiinţa Unităţii Tamara Maria Dobrin preşedintele executiv al Consiliului Naţional al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste Idealurile de unitate, libertate şi independenţă s-au îngemănat şi au constituit dintotdeauna, „visul de aur“ al poporului nostru, cauza sfintă a tuturor eroilor şi martirilor neamului românesc, de-a lungul întregii sale istorii milenare, desfăşurate in spaţiul carpato-danubiano-pontic. Avind ferme temeiuri geografice, economice, spirituale şi, nu inultimul rind, istorice, conştiinţa unităţii de neam şi mai apoi a unităţii naţionale, cu corolarul ei legitim de unitate statală au fost puternic subliniate de marii revoluţionari de la 1848 care proclamau atît Înfăptuirea independenţei şi unităţii naţiunii, cit şi a libertăţii şi dreptăţii sociale, ca laturi inseparabile ale aceleiaşi condiţii de existenţă şi propăşire a naţiunii, a poporului nostru. „Odată înfăptuită această revoluţie — scria Nicolae Bălcescu — ne mai rămîneau de făcut alte două revoluţii : o revoluţie pentru unitate naţională şi, mai tirziu, pentru independenţa naţională, ca în felul acesta naţiunea să reintre în posesia deplină a drepturilor sale naturale", întreaga noastră istorie stă mărturie că masele populare au fost cele care au făurit, in fond, unitatea naţională şi de stat, ridicind din sinul lor in momentele istorice hotăritoare, acei bărbaţi neînfricaţi cărora le-au încredinţat responsabilitatea pecetluirii voinţei naţionale. Unirea de la 1859 a fost „Opera energică a întregii naţiuni“, scria in neîndoielnică cunoştinţă de cauză Kogălniceanu, iar Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, care a desăvirşit făurirea statului naţional unitar român, şi pe care o aniversăm acum, se înscrie pe aceleaşi coordonate, aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu : „Desfăşurarea evenimentelor istorice demonstrează in modul cel mai categoric faptul că Unirea nu a fost efectul unei întîmplări, rodul unei simple conjuncturi favorabile sau al înţelegerilor intervenite la masa tratativelor, ci rezultatul luptei hotăritoare a celor mai largi mase ale poporului, un act de profundă dreptate naţională, realizarea unei concordanţe legic® dintre realitatea obiectivă şi drepturile inalienabile ale poporului, pe de o parte, şi cadrul naţional cerut cu stringenţă de aceste realităţi. Tratatul de pace încheiat ulterior n-a făcut decât să consfinţească starea de fapt existentă, situaţia creată ca urmare a luptei maselor populare din România şi Transilvania, a întregului nostru popor“. Unitatea, ca dominantă a conştiinţei sociale, a conştiinţei naţionale, s-a relevat in toate momentele hotăritoare pentru destinul naţiunii române, fie ele de cumpănă, „la nevoi şi la durere“, fie de glorie. Unirea tuturor forţelor sociale progresiste interne la 1859 a fost factorul hotăritor în înfruntarea forţelor interne şi externe ostile realizării unirii Moldovei cu Ţara Românească, in lupta de eliberare şi independenţă naţională, pentru transformări sociale radicale. Cu conştiinţa unităţii naţionale şi a destinului istoric unic au participat voluntarii din Transilvania în cadrul armatei române la cucerirea independenţei de stat in războiul de la 1877—1878 şi la apărarea ei şi a integrităţii teritoriale in primul război mondial. Unitate şi unire — au fost cuvintele de ordine ale socialiştilor participanţi la Alba Iulia în decembrie 1918, unde unul dintre reprezentanţii muncitorimii spunea răspicat : (Continuare in pag. a 4-a) . ji/ji/é i. Isbînda Marelui Vis Unirea cea mare a fost, întotdeauna, Marele Vis al românilor şi de el s-a legat, tulburător şi tulburătoare, imaginea ţării ca o pline şi, întotdeauna, plinea aceasta s-a plămădit cu lacrimile românilor „veri“ de unde or fi fost ei, ale tuturor românilor, şi coaptă in vilvătaia focului mistuitor al credinţei că, odată, Marele Vis va fi adevărul celei mai adevărate realităţi. Toată istoria milenară a pămintului românesc ca o pline şi a cerului care oglindea şi ocrotea această pline de lacrimi şi jertfe pentru libertate şi neadunare şi drept de sine stătător sub soarele lumii s-a desfăşurat ca un caiet al speranţei rotunjind visul unirii iar el, visul unirii, incendia sufletele şi frunţile eroilor noştri isbindind fugar, ca o nălucire, sub securea românească a Voievodului care primul a intrat in Alba Iulia biruitor al ideii, insă prea repede capul său avea să se rostogolească pe o cimpie şi ea rotundă ca ţara lăsind iar visul in ceţurile albastre ale nădejdii. Toate marile jertfe cu care s-a plămădit pline a cestei ţări s-au aflat sub semnul Marelui Vis al Unirii şi, odată, liniştindu-ne, va trebui, poate, să zidim un Pantheon al Unirii in care să celebrăm marile umbre ale trecutului intrate in istorie, m'stu'.te pe altarul jertfei pentru Unire şi in numele ei și pentru victoria ei. Dar, pină atunci, iată, AZI, sintem chiar noi cei care trăim in acest 1 decembrie aniversar, marea bucurie a visului împlinit al Unirii din perspectiva unei Românii in sfirsit Dinu Săraru (Continuare in pag. a 4-a)!