România literară, iulie-septembrie 1984 (Anul 17, nr. 27-39)
1984-07-26 / nr. 30
Lillian Hellman . A încetat din viață, în vîrstă de 79 de ani, scriitoarea Lillian Hellman. Născută în 1905, la New Orleans, s-a afirmat de timpuriu cu piesa The Children’s Hour, montată în 1934, pe Broadway. Doi ani mai tîrziu, William Wyler o transpune pe ecran, cu Miriam Hopkins și Merle Oberon. Piesa care a consacrat-o definitiv pe Lillian Heilman a fost însă Micile vulpi, prezentată în 1939 şi, mai recent, în 1981, pe Broadway, în interpretarea de mare succes a actriţei Liz Taylor (în fotografie, alături de Lillian Heilman). Lillian Heilman este şi autoarea unor volume autobiografice. Alături de soţul său, Dashiel Hammett, una din victimele maccarthysmului, Lillian Hellman a avut și ea de înfruntat dificultăţile acelei perioade. O parte din viața ei a devenit cunoscută publicului nostru mai ales prin filmul Julia. Centenar Jean-Richard Bloch • S-au împlinit o sută de ani de la naşterea lui Jean-Richard Bloch, autor de romane, piese de teatru şi gazetar patriot, antifascist, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Romain Rolland. împreună, ei au înfiinţat în 1923 revista, devenită celebră, „Europe“. Fondator şi animator şi al altor publicaţii de stingă, unele conducîndu-le alături de Aragon, Bloch a murit în 1947, la numai doi ani după terminarea războiului, despre care a scris sute, poate chiar mii de pagini, acuzînd în fiecare dintre ele pe cei vinovaţi de dezlănţuirea holocaustului, care a cuprins continentul nostru şi mare parte din restul lumii. Yannis Ritsos la 75 de ani • Renumitul poet grec Yannis Ritsos a împlinit de curind 75 de ani. Cultivind o lirică originală, de puternică interiorizare, Ritsos a transpus în versurile sale libere, încărcate de o puternică emoţie şi de o profundă expresivitate, durerile şi speranţele poporului său, ale omenirii contemporane, sfîşiate de intense convulsii. Cunoscut în multe ţări ale lumii, tradus şi apreciat fiind şi în România (I’oeme, în româneşte de Iannis Veakis şi Ştefan Popescu, Editura tineretului, Buc. 1958 ; A patra dimensiune, în româneşte de Nina Cassian, Buc. 1964 ; Poezii, în româneşte de Nina Cassian, Edit. tineretului, Buc. 1966 ş.a.), creaţia şi personalitatea lui Ritsos — „poetul grecimii“, cum a fost denumit pe bună dreptate — a fost încununată cu numeroase premii naţionale şi internaţionale, printre care şi cu Premiul internaţional „Lenin“. Cu prilejul jubileului, în Grecia, sunt organizate diferite manifestări cultural-ştiinţifice, expoziţii, emisiuni la radio şi televiziune, spectacole de teatru etc. Am citit despre.» Adevăratul sens al războiului ■ Pe peluza din faţa casei se joacă nepoţii. De-a războiul se joacă. Bunica îşi scrie memoriile. La izbucnirea războiului nu terminase decît primul dintrei cei patru ani de stagiu spitalicesc şi de învăţătură la capătul cărora avea să primească diploma de infirmieră, cum se spunea la noi pe atunci, sau soră, cum i s-a zis mai tîrziu, sau asistentă medicală, pentru a folosi titulatura de astăzi. Adevăratul război al Brendei McBryde n-a început, deci, decît la cîteva luni după obţinerea calificării, în vara anului, 1944, odată cu deschiderea celui de-al doilea front. Cartea ei, Războiul linei surori, trece relativ repede peste laborioasa ucenicie în condiţiile unor privaţiuni şi ale unei discipline mai rău, decît cazone, de neînchipuit în zilele noastre pentru o „sursă“ din Marea Britanie, dar scurta şi densa recapitulare convinge şi de temeinicia pregătirii medicale a autoarei şi de capacitatea ei de a schiţa portrete şi de a reconstitui situaţii dramatice sau comice in puţine şi foarte exact cintărite cuvinte. O bunică ? Brenda McBryde a aşteptat răgazul celei de-a treia virste pentru a-şi pune pe hirtic impresiile, dar scrisul ei e atât de vioi şi de impetuos, atât de concret şi de sarcastic, incit cititorul retrăieşte parcă, împreună cu o naratoare foarte tînără, pierdută sub un echipament de campanie prea voluminos pentru făptura ei subţiratecă şi scundă, aventura specială a războiului privit din sala de operaţii improvizată, din cortul în care se dădeau primele îngrijiri răniţilor, din spitalul de campanie. Din ziua 7 + 13 cînd, după patru zile de furtună petrecute pe Canalul Minecii, a debarcat „nu în Franţa lui Colette sau a lui Chevalier, pe care sperasem s-o vizitez, ci intr-o Franţă sub ocupaţie germană, în care fiecare sat avea să devină, curind, cîmp de bătălie“, pînă la demobilizare, a trecut prin toate serviciile chirurgicale şi situaţiile posibile şi a văzut şi trăit intr-un an mai mult decît ii este dat unei profesioniste a asistentei medicale să vadă şi să trăiască într-o viaţă întreagă. A început cu serviciul de reanimare, unde răniţii „erau supuşi unui tratament intensiv pentru a fi scoşi din starea de şoc şi a fi în stare să suporte operaţiile“. Marea victorie de la Tilly sur Seine fusese urmată de lupte grele, „traduse pentru noi intr-un număr cumplit de mare de victime. Am înscris atunci în condica de operaţii numele multor regimente faimoase... Glonţ, schijă, mină, bombă incendiară. Membre, ochi, abdomen, torace. Locotenent-colonelul Harding îşi muşca creionul. Cine avea prioritate dintre toţi oamenii aceştia în stare disperată ?“ Asta se întâmpla lingă satul Rys. La Herimanville, la La Doliverande, la Caen, pe măsură ce capul de pod din Normandia se consolida foarte încet şi cu pierderi imense, a continuat să muncească la reanimare pînă la epuizarea nervoasă. în luna august a fost trecută la un serviciu mai liniştit, chirurgia craniană, la Bayeux, apoi din nou la reanimare, în campania din Belgia, spre Bruxelles şi, în sfîrşit, în unităţi de chirurgie maxilo-facială, unde tineri oribil desfiguraţi o uluiau printr-o bărbăţie şi cu un chef de viaţă în total dezacord cu condiţia lor disperată, în aprilie 1945 a ajuns în Saxonia, la Celle. Mii şi mii de răniţi trecuseră prin mîinile ei. Peste decenii, i-au rămas în memorie glumele unora, moartea atîtora, reacţii şi cuvinte, situaţii şi stări de spirit. Al doilea front a costat scump în vieţi tinere, în trupuri mutilate, atâta singe şi atâta suferinţă puteau descumpăni pentru totdeauna o fire mai slabă. Cu Brenda McBryde nu s-a întâmplat însă aşa. Şi-a făcut datoria cu aceeaşi sîrguinţă şi încăpăţânare, cu aceeaşi îndemânare şi cu aceeaşi compasiune, pînă cînd... Pînă când a întâlnit faţa ascunsă a fascismului, hidoşenia lui maximă. Războiul se terminase. La un spital din apropiere de Rotenburg au fost aduşi supravieţuitorii lagărului de exterminare de la Belsen. Au fost primii bolnavi cu care experimentata soră n-a izbutit să stabilească nici un fel de contact omenesc. Schelete acoperite de răni, minate de tuberculoză, cu inima, rinichii şi celelalte organe vitale aproape de limita epuizării, aceşti foşti oamenii pierduseră capacitatea de a spera in însănătoşire sau de a le păsa măcar de ea, de a crede in eliberare, de a adera la viaţă, nimic din ceea ce îi înconjura nu le mai stârnea interesul. Era o întoarcere cu spatele spre viaţă care bloca nefiresc procesul de însănătoşire : în ciuda îngrijirilor excepţionale, febra refuza să scadă, ulceraţiile nu se închideau, organismul nu răspundea la tratament. „Dacă ar înţelege măcar că încercăm să-i ajutăm !“ — se plângeau surorile care, pentru prima oară, aveau de-a face cu fiinţe omeneşti cărora le fusese zdrobit nu numai trupul, ci şi spiritul. Adevăratul sens al războiului care ceruse atâta jertfă se dezvăluia abia acum : imperativul de a stăvili şi distruge forţa malefică a fascismului care dezlănţuise operaţiunile de dezumanizare a omenirii. Felicia Antip 22 România literară „Străinul din scuar” . In 1948, la Paris, o tânără originară din Africa de Sud, în vîrstă de douăzeci şi unu de ani, răspundea unei oferte de serviciu apărută în „Herald Tribune“. Un scriitor căuta o secretară. Arthur Koestler avea patruzeci şi trei de ani. In 1965, scriitorul şi secretara sa, Cynthia, se vor căsători. Vor muri amindoi în 1983. In jurnalul primilor ani ai colaborării, „vocea“ ei este dominantă. Tînăra retrasă şi timidă descrie cu elan un Koestler foarte activ şi fermecător , gazetar, eseist şi romancier. în aceşti ani, Cynthia doreşte să nu rămână numai o secretară, ci să împartă, nu numai munca ci şi viaţa, în totalitate, cu el. Jurnalul este de fapt un roman de dragoste : Străinul din scuar de Arthur şi Cynthia Koestler, editat la Calmann-Lévi, la Paris. Simenon — treisprezece nuvele inedite • Televiziunea franceză împreună cu Hamster production realizează, în coproducţie, transpunerea pentru micul ecran a treisprezece nuvele inedite de Georges Simenon. Eroul nu mai este Maigret, ci Micul doctor, născut în 1936, singurul în stare, după părerea autorului, să se compare cu celebrul comisar. Micul doctor este un medic de ţară, celibatar, cam timid, cam poet, cam filosof, a cărui unică, obsedantă pasiune este ancheta poliţistă, pe care o înfăptuieşte după aceleaşi principii riguroase precum cele învăţate la Facultatea de medicină, principii folosite zilnic în stabilirea diagnosticelor. Polițistul amator, mai aproape de Sherlock Holmes decât de Maigret, trăiește într-o mică localitate din Charentes, unde profesase și tatăl său. In memoria lui Rubinstein , Filarmonica din Lodz, oraşul industrial polonez unde, în 1887, s-a născut Arthur Rubinstein, va purta numele acestui neîntrecut virtuoz al pianului. Văduva artistului, Aniela Mlynarska-Rubinstein, a asistat la dezvelirea plăcii comemorative, aşezate pe faţada casei în care, la sfirşitul secolului trecut, a trăit familia Rubinstein. Arta hîrtiei decupate • Reprezentind scene sau personaje din teatrul tradiţional chinez, arta hîrtiei decupate are o veche origină populară. Păstrînd tradiţia, creatorii contemporani exprimă în lucrările lor aspiraţia spre fericire, sentimente de dragoste. Tehnica a atins perfecţiunea ; fără a privi vreo schiţă, se pot realiza imagini admirabile dintr-o abilă mînuire a foarfecelor. Artiştii au viraje şi preocupări diverse. Autoarea decupajului din imagine — cu titlul Lu Bu şi Diao Chan — este o tînără ţărancă in vîrstă de 22 de ani. „Bid" • Cea mai cuprinzătoare expoziţie de lucrări ale cunoscutului artist danez Herluf Bidstrup, sau „Bid“, după cum îşi semnează desenele, a fost deschisă în sălile Academiei de arte a U.R.S.S. din Moscova. Aceasta cuprinde cele mai reprezentative creaţii ale artistului, precum şi unele de factură nouă — goblenuri. „Am lucrat la acest nou gen — goblenurile — în stilul Kukriniksilor — mărturisea Bidstrup — în colaborare cu fiica mea. Eu am făcut schiţele iar ea — restul“. Artistul lucrează acum la două volume consacrate călătoriilor sale recente în Cuba și Mongolia, precum și la o serie de afişe. Premiul Rudolph Valentino • A fost decernat la Hollywood actorilor Lauren Bacall, 59 de ani, şi Gregory Peck, 68 de ani, pentru ansamblul carierei lor cinematografice. Laureaţii anteriori ai acestei notabile distincţii sunt Ingrid Bergman, Richard Burton, Bette Davis, Rita Hayworth, Sophia Loren și Raquel Welch. Apartheidul în documente fotografice • In mai multe oraşe importante din R.F.G. itinerează, stîrnind o impresie zguduitoare, expoziţia de fotografii realizate de 27 de artişti sud-africani în care sânt înfăţişate aspecte ale politicii de discriminare rasială din Africa de Sud, în cronicile deosebit de elogioase pe care le-a publicat presa vest-germană, se evidenţiază calitatea excepţională a acestor veritabile opere de artă, realizate intenţionat in alb-negru, dar cu multe nuanţe şi semitonuri. După R.F. Germania, expoziţia va fi prezentată în Elveţia. Convorbiri cu Pablo Casals • J.M. Corredor este autorul Convorbirilor subintitulate Amintiri şi păreri ale unui muzician, avînd drept prefaţă o scrisoare a lui Casals. Autorul a reuşit prin întrebări directe, precise, să obţină tot ce se putea ca mărturisire. Dificultatea a fost mare, fiindcă „țăranul catalan“ nu era nici estetician, nici erudit, exceptând capitolul interpretativ pe care îl stăpînea în totalitate, ca nimeni altul. Dialogul este scurt, uneori, stîngaci, opțiunile estetice surprinzătoare. Casals îl considera, de exemplu, pe Ernest Bloch drept cel mai mare compozitor al secolului. Mărturisirile marelui violoncelist, apărute în editura Hachette, la un deceniu după moartea sa, au o mare valoare documentară. „De dragul artei” • ...este titlul lucrării lui Maurice Rheims, apărută de curind la Gallimard. Autorul împărtăşeşte reflecţiile sale despre artă şi valoarea ei bănească, despre falsuri şi falsificatori, despre experţi şi escroci, despre colecţii şi colecţionari. Stilul aminteşte pe cel al lui Paul Morand, scriitor a cărui carte, L’homme presse, Rheims a adaptat-o pentru cinematograf. împărţită în nouă mari capitole, cartea înfăţişează totodată raportul dintre artă şi război, viaţă şi moarte, teme abordate pentru întîia dată de acest specialist,, fin cunoscător şi critic. Maurice Rheims a fost multă vreme directorul vînzărilor de mobilă de la Hotel Drouot, fascinat de comorile mereu dezvăluite de curiozitatea sa. Din Cuba • La Havana a apărut primul volum al operelor complete ale eroului naţional al Cubei şi scriitorului José Marti. Prefaţa este semnată de Fidel Castro, în acelaşi timp s-a anunţat şi decernarea, pentru prima oară, a Premiului Naţional de Literatură. Laureatul este marele poet Nicolas Guillén. Aniversari Hemingway • Cea de-a 851-a aniversare a naşterii lui Ernest Hemingway, dată ce coincide şi cu trecerea a 30 de ani de la primirea Premiului Nobel pentru literatură, va fi marcată festiv, atît în S.U.A., cit şi în ţări din Europa, unde şi-a petrecut o parte din viaţă şi unde şi-a desfăşurat o mare parte a activităţii creatoare. în S.U.A. vor avea loc la sfirşitul acestei luni ceremonii speciale la Oak Park, statul Illinois, locul de naştere al scriitorului, în Spania a fost organizat un prim „Congres internaţional Hemingway“, cu participarea unor istorici şi critici literari din numeroase ţări ale lumii. Ei au încercat să înţeleagă pe viu ce anume a trezit fascinaţia pentru Spania în sufletul scriitorului şi cit de veridică a fost viaţa spaniolilor surprinsă în romanele sale. Carl Foreman • A încetat din viaţă, la vîrstă de 70 de ani, realizatorul american Carl Foreman, autorul unor adaptări de mare succes ca Trenul va fluiera de trei ori. Tunurile din Navarone, Podul de pe rîul Kwai, în 1952, în timpul perioadei maccarthyste Carl Foreman a fost nevoit să emigreze în Marea Britanie, deoarece a fost înscris pe „lista neagră“ a comisiei pentru activitățile antiamericane și nu și-a mai putut exercita meseria. A colaborat atunci anonim cu Pierre Boulle la realizarea filmului Podul de pe rîul Kwai, pentru care Pierre Boulle a fost recompensat, singur, cu premiul Oscar în 1957. Foreman s-a reîntors în Statele Unite in 1975, după 23 de ani de exil. „Dicţionarul ilustratorilor" • Peste o mie de artişti ilustratori de carte, caricaturişti şi afişişti din perioada 1300—1914 sunt prezentaţi în Dictionnaire des illustrateurs apărut la Paris sub semnătura lui Marcus Osterwalder, Gérard Pussey şi Boris Moissard. O substanţială prefaţă şi numeroase ilustraţii sporesc valoarea acestei lucrări destinate, după cum se arată în „Bulletin critique du livre franqais“, „specialiştilor, dar şi publicului larg, iniţiat în materie“. r«-i