România literară, iulie-septembrie 1984 (Anul 17, nr. 27-39)

1984-07-26 / nr. 30

Lillian Hellman . A încetat din viață, în vîrstă de 79 de ani, scriitoarea Lillian Hell­­man. Născută în 1905, la New Orleans, s-a afir­mat de timpuriu cu piesa The Children’s Hour, montată în 1934, pe Broadway. Doi ani mai tîrziu, William Wyler o transpune pe ecran, cu Miriam Hopkins și Merle Oberon. Piesa care a con­sacrat-o definitiv pe Li­llian Heilman a fost însă Micile vulpi, prezenta­tă în 1939 şi, mai recent, în 1981, pe Broadway, în interpretarea de mare succes a actriţei Liz Tay­lor (în fotografie, alături de Lillian Heilman). Li­llian Heilman este şi au­toarea unor volume auto­biografice. Alături de so­ţul său, Dashiel Hammett, una din victimele maccar­­thysmului, Lillian Hell­­man a avut și ea de în­fruntat dificultăţile ace­lei perioade. O parte din viața ei a devenit cu­noscută publicului nostru mai ales prin filmul Julia. Centenar Jean-Richard Bloch • S-au împlinit o sută de ani de la naşterea lui Jean-Richard Bloch, au­tor de romane, piese de teatru şi gazetar patriot, antifascist, unul dintre cei mai apropiaţi colabo­ratori ai lui Romain Rol­land. împreună, ei au în­fiinţat în 1923 revista, de­venită celebră, „Europe“. Fondator şi animator şi al altor publicaţii de stingă, unele conducîndu-le ală­turi de Aragon, Bloch a murit în 1947, la numai doi ani după terminarea războiului, despre care a scris sute, poate chiar mii de pagini, acuzînd în fie­care dintre ele pe cei vi­novaţi de dezlănţuirea ho­locaustului, care a cuprins continentul nostru şi mare parte din restul lumii. Yannis Ritsos la 75 de ani • Renumitul poet grec Yannis Ritsos a împlinit de curind 75 de ani. Cul­­tivind o lirică originală, de puternică interiorizare, Ritsos a transpus în ver­surile sale libere, încăr­cate de o puternică emo­ţie şi de o profundă ex­presivitate, durerile şi speranţele poporului său, ale omenirii contempo­rane, sfîşiate de intense convulsii. Cunoscut în multe ţări ale lumii, tra­dus şi apreciat fiind şi în România (I’oeme, în ro­mâneşte de Iannis Veakis şi Ştefan Popescu, Edi­tura tineretului, Buc. 1958 ; A patra dimensiu­ne, în româneşte de Nina Cassian, Buc. 1964 ; Poezii, în româneşte de Nina Cassian, Edit. tine­retului, Buc. 1966 ş.a.), creaţia şi personalitatea lui Ritsos — „poetul gre­­cimii“, cum a fost denu­mit pe bună dreptate — a fost încununată cu nu­meroase premii naţionale şi internaţionale, printre care şi cu Premiul inter­naţional „Lenin“. Cu prilejul jubileului, în Grecia, sunt organiza­te diferite manifestări cultural-ştiinţifice, ex­poziţii, emisiuni la radio şi televiziune, spectacole de teatru etc. Am citit despre.» Adevăratul sens al războiului ■ Pe peluza din faţa casei se joacă nepoţii. De-a războiul se joacă. Bunica îşi scrie memoriile. La izbucnirea războiului nu terminase decît primul din­­trei cei patru ani de stagiu spitalicesc şi de învăţă­tură la capătul cărora avea să primească diploma de infirmieră, cum se spunea la noi pe atunci, sau soră, cum i s-a zis mai tîrziu, sau asistentă medicală, pen­tru a folosi titulatura de astăzi. Adevăratul război al Brendei McBryde n-a început, deci, decît la cîteva luni după obţinerea calificării, în vara anului, 1944, odată cu deschiderea celui de-al doilea front. Cartea ei, Războiul linei surori, trece relativ repede peste laborioasa ucenicie în condiţiile unor privaţiuni şi ale unei discipline mai rău, decît cazone, de neînchi­puit în zilele noastre pentru o „sursă“ din Marea Britanie, dar scurta şi densa recapitulare convinge şi de temeinicia pregătirii medicale a autoarei şi de capacitatea ei de a schiţa portrete şi de a reconstitui situaţii dramatice sau comice in puţine şi foarte exact cintărite cuvinte. O bunică ? Brenda McBryde a aşteptat răgazul celei de-a treia virste pentru a-şi pune pe hirtic impre­siile, dar scrisul ei e atât de vioi şi de impetuos, atât de concret şi de sarcastic, incit cititorul retrăieşte parcă, împreună cu o naratoare foarte tînără, pier­dută sub un echipament de campanie prea voluminos pentru făptura ei subţiratecă şi scundă, aventura specială a războiului privit din sala de operaţii improvizată, din cortul în care se dădeau primele îngrijiri răniţilor, din spitalul de campanie. Din ziua 7 + 13 cînd, după patru zile de furtună petrecute pe Canalul Minecii, a debarcat „nu în Franţa lui Colette sau a lui Chevalier, pe care spe­rasem s-o vizitez, ci intr-o Franţă sub ocupaţie germană, în care fiecare sat avea să devină, curind, cîmp de bătălie“, pînă la demobilizare, a trecut prin toate serviciile chirurgicale şi situaţiile posibile şi a văzut şi trăit intr-un an mai mult decît ii este dat unei profesioniste a asistentei me­dicale să vadă şi să trăiască într-o viaţă în­treagă. A început cu serviciul de reanimare, unde răniţii „erau supuşi unui tratament intensiv pentru a fi scoşi din starea de şoc şi a fi în stare să suporte operaţiile“. Marea victorie de la Tilly sur Seine fusese urmată de lupte grele, „traduse pentru noi intr-un număr cumplit de mare de victime. Am înscris atunci în condica de operaţii numele multor regimente faimoase... Glonţ, schijă, mină, bombă incendiară. Membre, ochi, abdomen, torace. Locote­­nent-colonelul Harding îşi muşca creionul. Cine avea prioritate dintre toţi oamenii aceştia în stare dispe­rată ?“ Asta se întâmpla lingă satul Rys. La Heriman­­ville, la La Doliverande, la Caen, pe măsură ce capul de pod din Normandia se consolida foarte­ încet şi cu pierderi imense, a continuat să muncească la reanimare pînă la epuizarea nervoasă. în luna august a fost trecută la un serviciu mai liniştit, chirurgia craniană, la Bayeux, apoi din­ nou la re­animare, în campania din Belgia, spre Bruxelles şi, în sfîrşit, în unităţi de chirurgie maxilo-facială, unde tineri oribil desfiguraţi o uluiau pri­ntr-o bărbăţie şi cu un chef de viaţă în total dezacord cu condiţia lor disperată, în aprilie 1945 a ajuns în Saxonia, la Celle. Mii şi mii de răniţi trecuseră prin mîinile ei. Peste decenii, i-au rămas în memorie glumele unora, moartea atîtora, reacţii şi cuvinte, situaţii şi stări de spirit. Al doilea front a costat scump în vieţi tinere, în trupuri mutilate, atâta singe şi atâta suferinţă puteau descumpăni pentru totdeauna o fire mai slabă. Cu Brenda McBryde nu s-a întâmplat însă aşa. Şi-a făcut datoria cu aceeaşi sîrguinţă şi încăpăţânare, cu aceeaşi îndemânare şi cu aceeaşi compasiune, pînă cînd... Pînă când a întâlnit faţa ascunsă a fascismului, hidoşenia lui maximă. Războiul se terminase. La un spital din apropiere de Rotenburg au fost aduşi supravieţuitorii lagărului de exterminare de la Belsen. Au fost primii bolnavi cu­ care experimentata soră n-a izbutit să stabilească nici un fel de contact omenesc. Schelete acoperite de răni, minate de tuber­culoză, cu inima, rinichii şi celelalte organe vitale aproape de limita epuizării, aceşti foşti oamenii pierduseră capacitatea de a spera in însănătoşire sau de a le păsa măcar de ea, de a­ crede in elibe­rare, de a adera la viaţă, nimic din ceea ce îi înconjura nu le mai stârnea interesul. Era o întoar­cere cu spatele spre viaţă care bloca nefiresc proce­sul de însănătoşire : în ciuda îngrijirilor excepţionale, febra refuza să scadă, ulceraţiile nu se închideau, organismul nu răspundea la tratament. „Dacă ar înţelege măcar că încercăm să-i ajutăm !“ — se plângeau surorile care, pentru prima oară, aveau de-a face­ cu fiinţe omeneşti cărora le fusese zdrobit nu numai trupul, ci şi spiritul. Adevăratul sens al războiului care ceruse atâta jertfă se dezvăluia abia acum : imperativul de a stăvili şi distruge forţa malefică a fascismului care dezlănţuise operaţiunile de dezumanizare a omenirii. Felicia Antip 22 România literară „Străinul din scuar” . In 1948, la Paris, o tânără originară din Afri­ca de Sud, în vîrstă de douăzeci şi unu de ani, răspundea unei oferte de serviciu apărută în „He­rald Tribune“. Un scriitor căuta o secretară. Arthur Koestler avea patruzeci şi trei de ani. In 1965, scriitorul şi secretara sa, Cynthia, se vor căsători. Vor muri amindoi în 1983. In jurnalul primilor ani ai colaborării, „vocea“ ei este dominantă. Tînăra retrasă şi timidă descrie cu elan un Koestler foarte activ şi fermecător , ga­zetar, eseist şi roman­cier. în aceşti ani, Cynthia doreşte să nu ră­mână numai o secretară, ci să împartă, nu numai munca ci şi viaţa, în tota­litate, cu el. Jurnalul este de fapt un roman de dra­goste : Străinul din scuar de Arthur şi Cynthia Koestler, editat la Cal­­mann-Lévi, la Paris. Simenon — treisprezece nuvele inedite • Televiziunea franceză împreună cu Hamster production realizează, în coproducţie, transpunerea pentru micul ecran a trei­sprezece nuvele inedite de Georges Simenon. Eroul nu mai este Mai­­gret, ci Micul doctor, năs­cut în 1936, singurul în stare, după părerea auto­rului, să se compare cu celebrul comisar. Micul doctor este un medic de ţară, celibatar, cam timid, cam poet, cam filosof, a cărui unică, obsedantă pa­siune este ancheta poli­ţistă, pe care o înfăptu­ieşte după aceleaşi prin­cipii riguroase precum cele învăţate la Facultatea de medicină, principii fo­losite zilnic în stabilirea diagnosticelor. Polițistul amator, mai aproape de Sherlock Holmes decât de Maigret, trăiește într-o mică localitate din Cha­rentes, unde profesase și tatăl său. In memoria lui Rubinstein , Filarmonica din Lodz, oraşul industrial polonez unde, în 1887, s-a născut Arthur Rubinstein, va purta numele acestui ne­întrecut virtuoz al pianu­lui. Văduva artistului, A­­niela Mlynarska-Rubin­­stein, a asistat la dez­velirea plăcii comemora­tive, aşezate pe faţada casei în care, la sfirşitul secolului trecut, a trăit familia Rubinstein. Arta hîrtiei decupate • Reprezentind scene sau personaje din teatrul tradiţional chinez, arta hîrtiei decupate are o veche origină populară. Păstrînd tradiţia, creato­rii contemporani exprimă în lucrările lor aspiraţia spre fericire, sentimente de dragoste. Tehnica a atins perfecţiunea ; fără a privi vreo schiţă, se pot realiza imagini admirabile dintr-o abilă mînuire a foarfecelor. Artiştii au viraje şi preocupări di­verse. Autoarea decupa­jului din imagine — cu titlul Lu Bu şi Diao Chan — este o tînără ţărancă in vîrstă de 22 de ani. „Bid" • Cea mai cuprinză­toare expoziţie de lucrări ale cunoscutului artist danez Herluf Bidstrup, sau „Bid“, după cum îşi semnează desenele, a fost deschisă în sălile Acade­miei de arte a U.R.S.S. din Moscova. Aceasta cu­prinde cele mai reprezen­tative creaţii ale artistu­lui, precum şi unele de factură nouă — goblenuri. „Am lucrat la acest nou gen — goblenurile — în stilul Kukriniksilor — mărturisea Bidstrup — în colaborare cu fiica mea. Eu am făcut schiţele iar ea — restul“. Artistul lu­crează acum la două vo­lume consacrate călători­ilor sale recente în Cuba și Mongolia, precum și la o serie de afişe. Premiul Rudolph Valentino • A fost decernat la Hollywood actorilor Lau­ren Bacall, 59 de ani, şi Gregory Peck, 68 de ani, pentru ansamblul carie­rei lor cinematografice. Laureaţii anteriori ai a­­cestei notabile distincţii sunt Ingrid Bergman, Ri­chard Burton, Bette Da­vis, Rita Hayworth, So­phia Loren și Raquel Welch. Apartheidul în documente fotografice • In mai multe oraşe importante din R.F.G. iti­­nerează, stîrnind o impre­sie zguduitoare, expoziţia de fotografii realizate de 27 de artişti sud-afri­­cani în care sânt în­făţişate aspecte ale poli­ticii de discriminare ra­sială din Africa de Sud, în cronicile deosebit de elogioase pe care le-a publicat presa vest-ger­­mană, se evidenţiază ca­litatea excepţională a a­­cestor veritabile opere de artă, realizate intenţionat in alb-negru, dar cu mul­te nuanţe şi semitonuri. După R.F. Germania, ex­poziţia va fi prezentată în Elveţia. Convorbiri cu Pablo Casals • J.M. Corredor este autorul Convorbirilor subintitulate Amintiri şi păreri ale unui muzician, avînd drept prefaţă o scrisoare a lui Casals. Autorul a reuşit prin în­trebări directe, precise, să obţină tot ce se putea ca mărturisire. Dificultatea a fost mare, fiindcă „țăra­nul catalan“ nu era nici estetician, nici erudit, ex­ceptând capitolul interpre­tativ pe care îl stăpînea în totalitate, ca nimeni altul. Dialogul este scurt, uneori, stîngaci, opțiunile estetice surprinzătoare. Casals îl considera, de exemplu, pe Ernest Bloch drept cel mai mare com­pozitor al secolului. Măr­turisirile marelui violon­celist, apărute în editura Hachette, la un deceniu după moartea sa, au o mare valoare documen­tară. „De dragul artei” • ...este titlul lucrării lui Maurice Rheims, apă­rută de curind la Galli­­mard. Autorul împărtă­şeşte reflecţiile sale despre artă şi valoarea ei bă­nească, despre falsuri şi falsificatori, despre ex­perţi şi escroci, despre colecţii­­ şi colecţionari. Stilul aminteşte pe cel al lui Paul Morand, scriitor a cărui carte, L’homme presse, Rheims a adap­tat-o pentru cinemato­graf. împărţită în nouă mari capitole, cartea înfă­ţişează totodată raportul dintre artă şi război, via­ţă şi moarte, teme abor­date pentru întîia dată de acest specialist,, fin cu­noscător şi critic. Maurice Rheims a fost multă vreme directorul vînzări­­lor de mobilă de la Ho­tel Drouot, fascinat de comorile mereu dezvă­luite de curiozitatea sa. Din Cuba • La Havana a apă­rut primul volum al operelor complete ale eroului naţional al Cu­bei şi scriitorului José Marti. Prefaţa este sem­nată de Fidel Castro, în acelaşi timp s-a anunţat şi decernarea, pentru prima oară, a Premiului Naţional de Literatură. Laureatul este marele poet Nicolas Guillén. Aniversari Hemingway • Cea de-a 851-a aniver­sare a naşterii lui Ernest Hemingway, dată ce coin­cide şi cu trecerea a 30 de ani de la primirea Premiului Nobel pentru literatură, va fi marcată festiv, atît în S.U.A., cit şi în ţări din Europa, unde şi-a petrecut o par­te din viaţă şi unde şi-a desfăşurat o mare parte a activităţii creatoare. în S.U.A. vor avea loc la sfirşitul acestei luni cere­monii speciale la Oak Park, statul Illinois, locul de naştere al scriitorului, în Spania a fost organizat un prim „Congres inter­naţional Hemingway“, cu participarea unor istorici şi critici literari din nu­meroase ţări ale lumii. Ei au încercat să înţeleagă pe viu ce anume a trezit fascinaţia pentru Spania în sufletul scriitorului şi cit de veridică a fost via­ţa spaniolilor surprinsă în romanele sale. Carl Foreman • A încetat din viaţă, la vîrstă de 70 de ani, realizatorul american Carl Foreman, autorul unor adaptări de mare succes ca Trenul va fluiera de trei ori. Tunurile din Navarone, Podul de pe rîul Kwai, în 1952, în timpul perioadei maccar­­thyste Carl Foreman a fost nevoit să emigreze în Marea Britanie, de­oarece a fost înscris pe „lista neagră“ a comisiei pentru activitățile anti­­americane și nu și-a mai putut exercita meseria. A colaborat atunci ano­nim cu Pierre Boulle la realizarea filmului Podul de pe rîul Kwai, pentru care Pierre Boulle a fost recompensat, singur, cu premiul Oscar în 1957. Foreman s-a reîntors în Statele Unite in 1975, după 23 de ani de exil. „Dicţionarul ilustratorilor" • Peste o mie de ar­tişti ilustratori de carte, caricaturişti şi afişişti din perioada 1300—1914 sunt prezentaţi în Dictionnai­­re des illustrateurs a­­părut la Paris sub sem­nătura lui Marcus Oster­­walder, Gérard Pussey şi Boris Moissard. O sub­stanţială prefaţă şi nume­roase ilustraţii sporesc valoarea acestei lucrări destinate, după cum se arată în „Bulletin critique du livre franqais“, „spe­cialiştilor, dar şi publicu­lui larg, iniţiat în mate­rie“. r«-i

Next