România literară, aprilie-iunie 2016 (Anul 48, nr. 13-26)

2016-04-29 / 18-19. numărul

ctivarea faimoaselor Tribunale Militare şi Tribunale ale Poporului - în care procese exter­minatoare aruncau în temniţă, lagăre de muncă forţată sau condamnau la moarte personalităţi ale culturii şi spiritualităţii româneşti - a fost unul din scopurile „noii ordini sociale". Armata roşie ocupase întreaga ţară începând cu 1944, lăsând în urmă un pustiu ce trebuia umplut cu uscături ale deşertului: „omul nou" era numit conducător al instituţiilor statului, dirija noua armată de culturnici, punea la zid tot ceea ce însemna tradiţie, înfiera ideea de naţiune. Marea represiune începuse odată cu distrugerea elitelor politice ale României şi cu reducerea la tăcere a presei democratice. Procesul ziariştilor din 22 mai 1945 şi cel al Partidului Naţional Ţărănesc din toamna anului 1947 deschideau „seria" care culminează cu ultimele două mari procese în care au fost condamnaţi cei care, prin statura lor intelectuală, ar fi putut salva România de la dezastrul comunist: procesul „Rugului Aprins" (1958) şi procesul „Noica-Pillat" (1960). „Rugul Aprins al Maicii Domnului" a fost un eveniment de marcă specific românească, un fenomen al timpului creştin. Pentru salvarea ei spirituală, singurul bun ce mai putea fi păstrat după invazia armatei roşii în România, va fi constituită organizaţia iniţiată de preotul Daniil - Sandu Tudor - cu simbolul rugăciunii neîntrerupte - „Rugul Aprins care nu se mistuia". Apropierea dintre elita intelectuală şi clerul monahal ar fi putut proteja valorile tradiţionale, chiar în împrejurările dramatic-istorice ale sovietizării României. Ideea ieroschimonahului Daniil de la Rarău - Sandu Tudor de a forma noi generaţii de monahi, care la rândul lor să-i iniţieze, mai târziu pe alţii, ar fi întărit elita spirituală a României viitoare, continuatoare a tradiţiei creştin-ortodoxe, educând noi şi noi generaţii în acelaşi nobil scop. Ţelul recuperator nu putea decât să anime spiritele cele mai înalte şi responsabile, gata să pregătească un asemenea viitor României invadată în acea epocă de „ciuma roşie". Constituită legal în 1946 (cu toate că cei din grup se întâlneau încă din 1945), organizaţia „Rugul Aprins al Maicii Domnului" a funcţionat până în 1948, când a fost scoasă în afara legii. Conferinţele pe teme religioase, de filosofie şi artă - literatură, muzică, arte plastice - avuseseră loc până atunci în sala bibliotecii Mănăstirii Antim. Participau intelectuali din domeniul artistic şi monahii mănăstirii împreună cu stareţul Vasile Vasilachi, dar şi studenţi de la diferite facultăţi, din care se evidenţia grupul celor 12 de la Teologie în frunte cu Nicolae Bordaşiu (grup din care, iniţial, va face parte şi Roman Braga ce se va alătura, mai târziu, părintelui Daniil, în ideea „mănăstirii de intelectuali"). Cei din „Rugul Aprins" se vor mai întruni, deşi nu oficial, până în 1958, când activitatea grupului va fi suprimată o dată cu configurarea (de către Securitate) a lotului „Teodorescu Alexandru şi alţii" sau, cum i s-a mai spus, „lotul Rugul Aprins". Alcătuirea lotului din cei mai importanţi monahi şi preoţi profesori ai momentului (în frunte cu Sandu Tudor urmat de Adrian Făgeţeanu, Benedict Ghiuş, Roman Braga, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Arsenie Papacioc şi Dumitru Stăniloae), profesorul Alexandru Mironescu, cinci dintre reprezentanţi - cei mai „periculoşi"­­ ai studenţilor (începând cu Gheorghe Văsîi şi Şerban Mironescu urmaţi de Nicolae Rădulescu, Pistol Grigore- Dan şi „mezinul" Mihăilescu Emanoil) şi medicul Gheorghe Dabija este semnificativă şi percutantă, fiind catalogată de autorităţi drept o adunare de simboluri negative ale „societăţii burghezo-moşiereşti". „Instigatori", „antimarxişti" „trădători", „criminali", „mistici înrăiţi", ei nu puteau fi decât reprezentanţii „vechii societăţii în descompunere" care trebuiau înlocuiţi cu „omul nou" creat de „noua ordine socială"... Temniţele comuniste şi lagărele de exterminare din Balta Brăilei şi de la Canalul Dunărea-Marea Neagră erau pline şi urmau să verse în pământul ţării oasele unui lung şir de martiri, pentru ca altul să-i ia locul în închisorile şi lagărele groazei. Rândul celor din „lotul Rugul Aprins" a venit în 1958, în cadrul acestei mişcări spirituale, aşa cum era ea visată de ieroschimonahul Daniil - Sandu Tudor, importantă era implicarea şi educarea tinerilor. Studenţimea care va participa la meditaţiile de la Schitul Rarău urma să aibă un rol primordial. Acolo vor urca în multe rânduri studenţi de la diferite facultăţi (Arhitectură, Politehnică, Medicină, Litere) dornici de educaţie religioasă. Idealul era intrarea tinerilor în viaţa monahală, făcând şi studii de teologie, pentru ca, la rândul lor, să ridice spiritual alte generaţii din care, cei mai mulţi, Lotul „Rupi Aprins“ vor deveni, la rându-le, monahi. Idealul va fi spulberat odată cu suprimarea activităţii grupului, arestarea capilor (a preoţilor) asociaţiei „Rugul Aprins" şi, împreună cu doctorul Dabija şi profesorul Mironescu, a cinci dintre studenţii care participaseră la meditaţiile de la Rarău - reprezentanţi ai tineretului implicat în posibilul viitor al mişcării spirituale. Nu întâmplător, în timpul conferinţelor de la Mănăstirea Antim, apare grupul celor 12 studenţi la Teologie. Atît ei, cât şi studenţii de la alte facultăţi reprezentau viitorul „mănăstirii de intelectuali" la care visa Sandu Tudor. Roman Blaga se va evidenţia în acest grup, cu o conştiinţă vizionară ce depăşea generaţia sa, şi se va alătura lui Sandu Tudor, întregii mişcări a „Rugului Aprins". Călugăr la Mitropolia Moldovei în anii '50,închipuia (după cum reiese dintr-un raport de Securitate), „monahismul combativ activ" de pe „liniile" Vladimireşti (pe de o parte) şi Sihăstria-Slatina-Rarău (pe de altă parte). Min­a, sinoid şi adevărata eliberare Părintele arhimandrit Roman Braga, născut în 1922 în Basarabia lângă Mănăstirea Condriţa, în satul cu acelaşi nume din Codrii Lăpuşului, a urmat Seminarul Teologic la Mănăstirea Cernica. La 12 ani devenise frate la Mănăstirea Căldăruşani de lângă Bucureşti. Cu studii de teologie la Bucureşti şi Chişinău - Facultatea de Teologie, Litere şi Filosofie - va fi cursant şi la Seminarul Pedagogic „Titu Maiorescu", în timpul războiului urmează şi Şcoala Militară la Bacău. Absolvă Facultatea de Teologie din Bucureşti. Părintele arhimandrit Roman Braga a făcut parte din gupul celor 12 studenţi la Teologie, printre care Nicolae Nicolau, Valeriu Streinu, Andrei Scrima, Leonida Plămădeală, care audiau conferinţele de la Mănăstirea Antim din cadrul întrunirilor spirituale şi culturale. Asociaţia „Rugul Aprins al Maicii Domnului" a fost binecuvântată la cererea unui grup de intelectuali, de patriarhul Nicodim în iarna lui 1946. Tânărul Roman Braga, împreună cu colegii Nicolae Bordaşiu şi Gheorghe Coşmăneanu vor înfiinţa (ca o replică la ceea ce reprezenta impusa Uniune a Tineretului Comunist) Asociaţia Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS), cerând şi primind binecuvântarea arhimandritului Benedict Ghiuş.­­De altfel el face parte din grupul studenţilor de la Teologie care se opun cu toată puterea comunismului, împreună cu aceiaşi Leonida Plămădeală, Nicolae Bordaşiu, dar şi cu Paul Munteanu, concep manifestul „Fraţi creştini" prin care îi îndemnau pe români să postească în sâmbăta din Săptămâna patimilor care cădea pe 1 mai (zi care se instituise, în epocă, sărbătoarea comunistă a muncii). Drept urmare este arestat de către autorităţi împreună cu studenţimea din ATOS în lunile mai - iunie 1948, apoi pe 9 iulie 1948 întemniţat pentru omisiune de denunţ la 5 ani temniţă grea şi 3 ani degradare civică, trecând prin înfiorătoarea reeducare de la Piteşti. Eliberat în 1953 rămâne cu domiciliu forţat în Bucureşti, dar reuşeşte să ajungă la Iaşi fără ştirea autorităţilor, unde, în mare taină, va fi tuns ca monah şi hirotonisit diacon de către Mitropolitul Sebastian Rusan. A fost coleg, la Facultatea de Teologie, cu Nicolae Corneanu, Valeriu Anania, Leonida Plămădeală, Gherasim Cristea. A fost prieten din studenţie cu Nicolae Bordaşiu, împreună cu care, într-o bună zi, a fost invitat în chilia părintelui Daniil - Sandu Tudor, după ce aceştia înfiinţaseră ATOS. Părintele i-a încurajat în iniţiativa lor, împreună cu părintele ■ Ioana diaconescu Preoţi şi martiri: Roman BragaA documente (ISAS r­ euşeşte să ajungă la Iaşi fără ştirea autorităţilor, unde, în mare taină, va fi tuns ca monah şi hirotonisit diacon de către Mitropolitul Sebastian Rusan. Roman Braga II România literară numărul 18-19/29 aprilie 2016 ►►

Next