România literară, octombrie-decembrie 2021 (Anul 53, nr. 41-52)

2021-10-08 / nr. 42

I Vladimir Pană este fiul lui Saşa Pană şi cel care a îngrijit volumul de memorii al tatălui său. Născut în '02, Cartea, apărută în condiţii grafice deosebite la Editura Pandora M, e publicată la aproape jumătate de secol distanţă de momentul ediţiei-princeps. Cristian Pătrăşcaniu: Ar recunoaşte suprarealiştii lumea de astăzi, în detaliile ei, sau ar fi şocaţi de ea? în mod particular, tatăl dumneavoastră? Vladimir Pană: Întrucît suprarealismul punea accent pe exploatarea zonelor iraţionalului, nu cred că ar fi deosebit de şocaţi de ceea ce se petrece astăzi în lume. Dacă multe sunt dictate, în absenţa oricărui control raţional... Pe de altă parte, suprarealismul s-a prezentat nu ca un curent literar, ci ca un nou mod de viaţă: avea ca repere spusa lui Rimbaud („a schimba viaţa“) la care s-a adăugat apoi transformarea lumii preconizată de Marx. Erau revoluţionari prin definiţie. De altfel, denumirea unei reviste pariziene arăta clar programul lor: „Le surrealisme au service de la Revolution“! Din acest punct de vedere, probabil, ar putea fi şocaţi: pînă la urmă lumea nu s-a îndreptat înspre direcţia dorită de ei, în ce-l priveşte pe Saşa Pană, după cîte a văzut, în ultima perioadă a vieţii, după cum am observat, chiar dacă-i indigna, nu-i mai „şoca“ nimic! Ceea ce au făcut aceştia în literatură, în mod aparte Saşa Pană, este actual, mereu actual? Sau - poate? - realitatea a depăşit deja suprarealitatea acestor scriitori? în alte cuvinte, despre ce anume din lumea de astăzi vorbeşte puternic, foarte apăsat, opera literară a tatălui dvs? Suprarealiştii - Avangarda în totalitate - şi-au dorit permanent să schimbe mentalităţile rigide. Pentru asta, în literatură, în artă în general, trebuie să le fim recunoscători. Suprarealismul voia să promoveze o revoluţie socială. Istoria recentă a demonstrat că direcţia ei era eronată. Opera poetică a lui Saşa Pană - poate cu un accent pe prozopoeme - rămîne „actuală“, aşa cum opera oricărui creator care străbate deceniile poate fi socotită actuală. De fapt, realitatea cotidiană şi tendinţele literare se cîntăresc, după părerea mea, pe diferite cîntare. Dacă ar fi plecat din ţară, tatăl dvs ar fi avut, în privinţa literaturii, o carieră şi mai solidă, mai impresionantă? Fără îndoială. De altfel au fost perioade cînd era mai cunoscut în exterior decît în ţară. Succesul de public şi de stimă pe care l-a recoltat, de exemplu, la conferinţa susţinută în anii 1970 la Sorbona stă mărturie. Ca şi intervenţiile Monicăi Lovinescu sau ale lui Virgil Ierunca pe calea undelor. Din păcate n-a apucat să-şi trăiască adevărata notorietate de după 1990. S-a mulţumit cu înjurăturile presei oficiale din perioada „unu“, dar şi cu zecile de vizite ale unor tineri - studenţi sau nu - interesaţi de opera sa, ca şi de lămuriri despre unica mişcare literară din România sincronă cu Europa timpului - „Avangarda“. A fost - pentru dumnealui - comunismul o experienţă „suprarealistă", una „de avangardă"? Cred că (pe hîrtie) comunismul i s-a părut o „avangardă“ socială. De altfel, destui intelectuali de bună-credinţă au fost atraşi de o utopie. Să ne amintim că Breton, în al doilea său manifest - „Second manifeste du surrealisme" (1929) - şi-a dorit să evidenţieze linia dialectică dintre vis şi acţiunea socială, întrucît era simpatizant comunist. După divorţul (1933) pontifului suprarealismului de comunism, bănuiesc că Saşa Pană a fost derutat, mai ales că „unu“, în ultimii ani, o cotise serios spre stînga. (Poate de aceea, cineva care se pretinde mare cunoscător al perioadei a scris - nu demult - aberaţia că revista era finanţată de Moscova.) Dar formula decoraţiei primite de Saşa Pană în 1978 - „pentru activitate îndelungată în mişcarea muncitorească şi contribuţia adusă la înfăptuirea politicii partidului şi statului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în patria noastra" -era (pură) literatură suprarealistă? Nu e cazul să ne formalizăm de „dicteurile automate“ ale limbii de lemn! Pentru dînsul a fost o recunoaştere, nu cu mult înaintea dispariţiei sale, că Uniunea Scriitorilor îşi mai aminteşte de el. Avea - şi are? - virtuţi medicale literatura pe care o făcea tatăl dvs, el însuşi medic? Posibil. André Breton a fost medic. în suprarealism, multe - dacă nu toate - pornesc de la un celebru medic numit Sigmund Freud! Are literatura suprarealistă un „lipici" real la proletariat? Avea o aderență specială? Nu. Nici n-o făceau pentru proletariat, ci pentru ei. Dacă literatura suprarealistă n-a reuşit să transforme lumea, a schimbat viaţa artei şi poate puţin şi viaţa cotidiană - nu a proletariatului. Unde plasaţi Născut în ’02 în ansamblul operei tatălui dvs? E cheia de boltă a acestei opere sau, poate, fundamentul ei? Fundament nu poate fi, nu e o temelie. Nu pe această lucrare de memorialistică se întemeiază opera sa. Cheie de boltă, poate, întrucît se situează în locul cel mai de sus al popularităţii şi succesului scrierilor lui Saşa Pană. Unele caractere ale suprarealismului, care fuseseră adoptate în anii 1960-1970 de tineri literaţi au fost temeinic cenzurate de către ofi­cialităţile culturii vremii. Tocmai de aceea apariţia în 1973 a unei cărţi care făcea elogiul curentului a fost surprinzătoare şi a produs stupefacţie. Interesul cititorului a fost demonstrat de epuizarea rapidă a celor 4000 de exemplare puse în vînzare, volumul circulînd din mînă în mînă. Aveţi acasă ma­nuscrise ale lui Saşa Pană? Se ştie că Saşa Pană era un „arhivar“ al avangardei, nu numai româneşti. Puţină hîrtie scrisă sau tipărită care îi intra în casă mai ieşea de acolo. Fără a mai vorbi de numeroasele documente ce ţin de istoria avangardei literare interbelice, am găsit pînă şi însemnări nu lipsite de interes pe dosul unor bilete de tramvai. Multe dintre acestea - şi desigur nedespărţitu-i jurnal de însemnări diurne -, dar şi o memorie prodigioasă, au stat la baza volumului retipărit acum. Aşa că, evident, am nu doar manuscrise de-ale sale, ci şi ale colaboratorilor de la „unu". Astfel am putut să constat că mai toţi adepţii „dicteului automat" erau de fapt foarte grijulii cu ce aşterneau pe hîrtie: corecturi, adăugiri... Tot datorită „arhivei“ sale - aşa cum, acum cîţiva ani, am tradus şi publicat ultimele zeci de pagini ale lui Ilarie Voronca, Jurnalul sinuciderii lui - acum se află la tipar corespondenţa (sute de scrisori, cărţi poştale, bilete) dintre Saşa Pană şi Geo Bogza. Unde (mai) sunt aceste manuscrise? Manuscrisul cărţii care s-a reeditat acum se află în posesia Muzeului Literaturii, în posesia mea sunt o parte din paginile cenzurate la vremea respectivă şi pe care, poate, ar fi trebuit să le redau tiparului într-o Addenda. E o revoltă sub­cutanată în scrisul lui Saşa Pană faţă de realitate? Sau o acceptare - fie ea şi una subtilă - a acesteia? Mi-e greu să vă răspund la asta. Gîndi­­ţi-vă că era vorba de cineva care ducea o viaţă dublă, scindată, a contrastelor. Pe de o parte era militar de carieră, ceea ce include disciplina cazonă, pe de alta... avangarda (...lite­rară, nu militară!). A fost o răbufnire! Saşa Pană spune despre sine că e şi „lup­tător social“.Ce înseamnă aceasta? (e vocaţie, me­serie, datorie?) A fost, probabil, drumul gîndirii lui de la „secretar al inconştien­tului" la „luptător social". După părerea mea această postură ar fi o datorie a oricărui mînuitor de condei (azi de tastatură). Desigur n-ar fi vorba numai de un angajament, ci şi de direcţia acestuia: lăsînd la o parte valoarea de netăgăduit a operelor lor literare, una e „lupta" lui Mircea Eliade sau a lui Emil Cioran şi alta a lui Geo Bogza, de exemplu (ca să pomenim de un avangardist). Cum poate fi „luptător social" astăzi cineva prin intermediul literaturii? Ce are de făcut în acest sens? Prin intermediul literaturii, desigur, să scrie bine. Dar aici cred că ar fi vorba de implicarea prestigiului său literar în viaţa publică. Exemple sunt nenumărate în mai toate literaturile lumii şi nu trebuie neapărat să fii încununat cu Premiul Nobel pentru Pace pentru asta. • interviu cu Vladimir Pană despre Saşa Pană de la „secretar al inconştientului** la „luptător social** Saşa Pană (Alexandru Binder, 8 august 1902, Bucureşti - 22 august 1981, Bucureşti). Medic militar, a condus, între 1928 şi 1932, revista de avangardă „unu şi editura omonimă, unde au fost publicaţi Urmuz, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Stephan Roll ş.a. A debutat editorial cu volumul de poeme simboliste Răbojul unui muritor (1926) şi a continuat să scrie, publicând un număr substanţial de volume: Diagrame, Echinox arbitrar, Viaţa romanţată a lui Dumnezeu, Cuvîntul talisman, Călătorie cu funicularul, Iarba fiarelor, Vladimir, Munţii noaptea neliniştea, Atentat la bunele tabieturi şa. A fost un foarte important animator cultural, arhivar, antologator şi editor. Opera sa majoră e considerată însă autobiografia Născut în ’02, frescă a societăţii româneşti din prima jumătate a secolului XX şi valoros portret de grup al avangardiştilor români. (Editura) JO O 3 fii file g NJ 00 o a01 3-N­­O NJ

Next