România, iulie 1938 (Anul 1, nr. 45-60)
1938-07-16 / nr. 45
APOSTOLUL civilizația e un lucru ce se poate. Un ideal realizat cu mijloace sufleteşti In afară de rolul pe care Universitatea Populară „Nic. Iorga" l-a îndeplinit timp de 30 ani în viaţa culturală şi naţională a poporului românesc, această nepreţuită operă a unui singur om are marea însuşire de a da prilejul unei constatări, din care se pot trage învăţăminte de mare folos pentru societatea românească. Născută din Iniţiativa personală a d-lui profesor Nicolae Iorga şi rodită numai de munca entuziastă şi susţinută a acestui mare ctitor sufletesc şi cultural al neamului nostru, Universitatea Populară, care-i poartă numele, nu s’a bucurat niciodată de fondurile bugetului statului şi nici de sprijinul pecuniar al vreunei alte corporaţii publice. La rândul ei, conferenţiarilor, cari ţin cursuri la această Universitate, precum şi tuturor celor се-şi dau cu drag contribuţia lor modestă la asigurarea bunului ei mers şi a găzduirii auditorilor ei în epoca de cursuri, ea nu le-a dat niciodată vreo despăgubire, sub nici o formă, pentru prestaţiunile lor, de orice natură ar fi ele. Pentru toţi aceştia, munca pusă în serviciul Universităţii Populare „Nic. Iorga", tocmai pentru că este cu desăvârşire dezinteresată, e răsplătită cu prisosinţă de mulţumirea sufletească a împlinirii unei datorii, care ar trebui să apese asupra oricărui om de cultură şi de suflet românesc; această muncă este privită în acelaşi timp şi ca o cinstire deosebită pentru cei ce o prestează, numai pentru că sunt chemaţi sau acceptaţi de d. profesor Iorga la opera de colaborare cu domnia-sa. Această îmbinare fericită a unui scop înalt, urmărit cu mijloace de realizare exclusiv sufleteşti, nu este oare cea mai evidentă dovadă, în special pentru tineretul nostru, căe roadele pe care trebue şi poate să le dea necesitatea găsirii şi urmăririi unui ideal, aşezat deasupra celorlalte preocupări din viaţa de toate zilele a fiecăruia dintre noi? Şi în al doilea rând, această unică şi măreaţă operă culturală nu constitue oare o preţioasă indicaţiune pentru necesitatea schimbării concepţiei etice asupra vieţii practice, care domneşte la noi şi potrivit căreia individul şi societatea aşteaptă totul numai de la iniţiativa şi sprijinul statului? D. prof. Nicolae Iorga, prin Universitatea din Vălenii-de-Munte, a servit şi serveşte cu Vorba şi cu fapta, o minunată lecţie de înaltă ţinută morală şi educativă, ale cărei roade este îndrituit a le aştepta şi pentru care societatea noastră trebue să-i rămână recunoscătoare. Prof. I. N. Evian Aşezămintele dela Vălenii-ce-Minte 1) Universitatea populară „N. Iorga“ întemeiată în anul 1908. 2) Şcoala misionarelor de cultură naţională, înfiinţată in anul 1922. 3) Editura „Datina Românească“ a cărei tipografie a luat fiinţă în anul 1908. Insă pentru a se înţelege aşa cum se cuvine şi cum trebue, aceia ce reprezintă Vălenii-de-Munte, vom reproduce caracterizarea făcută de Ш. S. Regele Carol al II-lea, care a spus: „Şcoală de iubire, de adâncă gândire şi cultură românească". Casa d-lui N. Iorga la Văleni Amintiri Ştiu din proprie mărturisire că d. Iorga s’a stabilit şi a locuit permanent multă vreme în Văleni, fiindcă a socotit o povară prea mare pentru Domnia sa chiriile dela Bucureşti din acel timp, şi că, a locuit la început o casă mică, cu geamlâc în faţă, alături de actuala sală de cursuri. Atunci l-am cunoscut personal, fiind chemat de Domnia sa pentru a-i restaura casa în care locueşte acum, o veche casă românească părăsită, în care ploaia pătrunsese mult, putrezind chiar unele din grinzile principale care susţineau zidurile interioare ale clădirii. Era o casă a boerinaşilor călinari de proporţii mai deosebite, având patru camere mari peste un subsol înalt, iar în faţa dinspre miază-zi, un ceardac deosebit de larg, înconjurat cu stâlpi de stejar înfloriţi cu sculptură veche, care contribue ca vara în toiul căldurilor să fie în casă o temperatură destul de plăcută, răcoroasă chiar, dând astfel d-lui Iorga posibilitatea de a lucra apărat de dogoarea de afară. Atâtea opere de seamă au fost concepute în acea cameră de proporţii obişnuite: biuroul Domniei sale, de unde au trecut la zaţul tipografiei creată de Domniasa alături de sala de cursuri. In acea tipografie modestă a văzut lumina zilei prin tipar, cea mai mare parte din scrisul Domniei sale, care umple, de lumină o jumătate de secol din viaţa ţării. Cu un meşter italian glumeţ şi inteligent cu care făcea haz d. Iorga, am restaurat casa, acoperind-o cu ţigle şi păstrăndu-i cât mai complect caracteric originar. Fiind prea neîncăpătoare i s-a adaos încă patru camere mai mici, formând un parter scund cu un etaj deasupra şi o cameră de bac. Mai târziu a fost continuată prin restaurarea vechilor dependinţe de pe fundul curţii, ca bucătărie şi camere de servitori cu o sufragerie deasupra, scară de serviciu şi un garaj, alături. O frumoasă grădină cu pomi fructiferi înconjură casa pe două laturi, împrejmuită de jur împrejur cu zidurile vechi ale primei aşezări, reparate. E gospodăria celui mai mare intelectual al ţării, loc de odihnă aşa cum înţelege Domnia sa odihna, care şi aci, ca şi pretutindeni, e numai muncă în folosul culturei noastre, întreruptă doar de plimbările pe cari le face la asfinţitul soarelui pe la diferite instituţii create în jur. In acea vreme a începuturilor, am făcut şi o schiţă de plan pentru sala de cursuri, destul de modestă şi aceasta, la a cărei inaugurare Regele Carol I a trimis pe cei doi nepoţi mai mari pe atunci. Principele Carol şi Principesa Elisabeta, cari au fost găzduiţi la d. Iorga, asistând şi la cursuri mai multe zile. In acea împrejurare s’a fixat pe un perete al sălii de cursuri de mâna actualului Rege Carol al II-lea, o placă de marmoră comemorativă. Lecţiile d-lui Iorga din acele zile au fost tipărite într’o broşură şi îmi amintesc că între altele Domnia sa explica lapidar cum „Badea Ion“ de la ţară, dacă e aşa de vioi şi aşa de adaptabil civilizaţiei, este fiindcă sub cenuşa aşezată. Pe mintea lui de vremea maşteră, zace latent o veche moştenire a celor două civilizaţii mari la cari au luat parte strămoşii lui, el fiind moştenitor direct. Au urmat multe alte instituţii înfiinţate de Domnia sa, ca şcoala de misionare institutul Regele Ferdinand I, Palatul Regina Elena, iar Văleniul între timp, dintr’un târguleţ uitat la poalele munţilor, a ajuns azi un orăşel civilizat şi înfloritor creat în cea mai mare parte, de către d. N. Iorga. T. T. Socolescu Profesor-Arhitect ROMÁNIA Trebue să, se ajungă acolo încât în chip mecanic orice om din societate să răspundă in acelaşi fel la anume întrebări. „Numai atunci putem spune că avem o societate, altfel avem atace cu o aglomeraţie de oameni cu păreri individuale".rebue să readucem la ceea ce a fost la început viaţa neamului nostru, dar să nu introducem cultura cum se vrea azi, urbană la sate, ci să căutăm a reveni la tradiţiile poporului, şi astfel să nu îndepărtăm cultura de la mediul natural de unde am pornit". Civilizaţia" înseamnă un complex de forme ieşite din acţiunea popoarelor care şi-au trecut unele altora cuprinsul acestui cuvânt. Sunt lucruri făcute, pe care le ai in săltat, in bibliotecă. Dacă poporul chinez şi mai ales japonezii au împrumutat formele Europei apusene, aceasta înseamnă că au devenit popoare civilizate. Cultura e altceva. Ea nu e un lucru pe care să-l înfăţişezi gata pregătit, ci este o elaboraţie sufletească vie, care merge înainte şi prinde şi pe orice om din societate, şi pe acela care numai prin datini, prin tradiţii, păstrează rămăşiţele unei civilizaţii care n’a murit fără a lăsa urme şi care dela sine poate zvâcni intr’o nouă cultură. Pe când bultiură bună nu trebue să desfacă o societate de mediut desfacă o societate de mediul admirabile culturi orăşeneşti, făcute pentru ţări care au dus o viaţă urbană, aşa zisele culturi urbane, — nu voiu zice ca d. Blaga la Academia Română — într’un discurs care a meritat înalte laude, la care nu mă pot alătura, — culturi citadine. Grecia veche n’a avut ţărani; ea avea o cultură orăşenească. Cea nouă, cu o cincime din greci în Atena o urmează. Civilizaţia romană a început intăiu în formă rurală şi deodată a trecut în urbanismul grecesc. De aceia a mâncat Italia şi apoi toată lumea supusă Romei, căci Roma cu ce a adunat, a amestecat şi a conrupt, şi nu „latifundiile”, „a pierdut Italia". Cultura aceasta latină de oraş trece prin Bizanţ şi prin alte forme in Răsărit. In Apus ea a creiat Franţa, care se sprijinea odată pe o viaţă populară, care a fost însă jertfita când pe viaţa de oraş dela început s’a adunat, din toate oraşele creiându-se oraşul oraşelor Parisul, indu-se oraşul oraşelui de Paris , până astăzi foarte mult străbătută de vechile elemente medievale. Noi am primit civilizaţia aceasta ve împrumuta, cultura este ceva pe urbană. Facem case cubiste, bulecare-l creăm fiecare din noi şi în varde largi, dar de acestea nu pretre noi, fiă marea massă, a ţăranilor, şi nici măcar provincia. La noi ruralul e mâncat de urban, şi urbanul din Bucureşti a mâncat pe celălalt. Uitaţi-vă aici în stradiţele dintre frumoasele livezi: case in ruină, case de vânzare, case de închiriat. Lumea fuge la Bucureşti. Dar cultura nu trebuie să se îndrepte împotriva condiţiilor naturale ale vieţii poporului. Trebue să readucem la ceea ce a fost la Început viaţa neamului nostru, dar sâ nu introducem cultura cum se vrea azi, urbană la sate, ci să căutăm a reveni la tradiţiile poporului, şi astfel să nu îndepărtăm cultura de la mediul natural de unde am pornit. Cultura care-l face pe om misantrop, aducându-1 să dispreţuiască pe semenii săi, aceia care-i face obraznic, amărât, ca şi aceia din care iese insolent, cultura aceasta trebuie pecetluită, osândită. Nu ne trebuie cultura care nu leagă pe oameni între ei ci aceia care, pornind de la o înţelegere între noi, şi până la cel mai mic, întinde apoi, o mână generoasă către umanitatea întreagă. In al treilea rând, orice cultură e rea dacă îndepărtează pe om dela el însuşi. Din nenorocire o anume cultură îndepărtează pe oricine o primeşte dela fondul propriu. Nici şcoala, împotriva voinţii conducătorilor ei, nu pleacă dela ce ştie copilul, delà ce doreşte, delà ce vrea să creeze; admirabilele lui cunoştinţe sunt neglijate. Un băiat de pădurar sau unul de grădinar, sunt mult mai capabili sâ explice ce este o pădure sau o floare, decât orice manual de ştiinţe naturale. Nu se ţine seamă in acest caz, de experienţa omului care a trăit acolo, care ştie ce-i pădurea şi grădina, care are simţul pădurii şi al grădinii. Zestrea iniţială se distruge în loc să se cultive. Energia creatoare a copilului este extraordinară şi ea trebuie de sigur, ţinută în seamă. Şi când o distrugem, pe ruinele ei stropite cu dispreţ clădim edificiul artificial al şcolii actuale. Aceasta s’ar putea compara cu lucrarea unui inginer, care într’o regiune cu iuţi ape curgătoare ar face instalaţii electrice întrebuinţând mijloacele tehnice ce se folosesc in regiuni unde nu este puterea naturală. Să nu ne rupă, deci cultura dela noi înşine, cum nu trebuie să ne rupă delà cei din jurul nostru şi nu trebuie s’o facă nici delà mediul natural în care ne trăieşte neamul. Căci acestea trei sunt însuşirile unei bune culturi. Casa Apostolului dela Vălenii-de-Munte CĂRTURARUL Dacă Dumnezeu ar fi îngăduit domnului prof. Nicolae Iorga să creeze, lumea, suntem convinşi, într’atât de intens român este — Încât ar fi creat numai România. Făptura-i înaltă, pare coborândă pe treptele trecutului, dintre faldurile vişinii ale perdelelor din săli domneşti. II poţi vedea cărturar şi mânuitor de lumi de înţelepciune prin veacurile româneşti plin spatele vieţii noastre, învestmântat în caftan de samur şi stând lângă scaunul Domnului cu isvorul său de duh in calea faptelor. „Ţeara fără bătrâni" este o zicală, o formulă care nu ne cuprinde. Ne-au fost ferit destinele de această sterpăciune şi s’au perindat prin veacuri, precum de-a lungul unor mari cămări atâţi bătrâni, cari au ajutat înţelepciunea rorr,irească. Dar d. prof. Iorga nu este un bătrân ci este una dintre acele mari minţi răsărite pe pământul ţării noastre, continuare a geniului românesc. Ne aduce linişte acest sentiment de permanenţă pe care îl încercăm, gândind că timpul nu ne poate lipsi de veghea minţii sale asupra lucrului nostru. Sunt câteva altare la care idolatri ne putem închina. Este altarul celor 1300 de volume-opera. Altarul de la „Vălenii de Munte” unde se ridică gândul şi slova românească. Sunt faptele mari şi de muncii ale vieţii sale. Pentru că peste toate şi din toate duhul făpturii profesorului N. Iorga suie fără de moarte, către fresca văzduhului, unde zugrăvim cu gândul apostolii înţelepciunii neamului. Racţu Boureanu ! Momente delà cursuri O înştiinţare apărută în „Neamul Românesc” din 11 iunie 1908, vestise cetitorilor de pretutindeni, fericita hotărîre a ţinerii cursurilor de vară, la care îşi dădeau concursul lor, câţiva profesori universitari şi oameni de ştiinţă ca Gheorghe Murgoci, Nicolae Dobrescu, Ştefan Bogdan, Alexandru Lapedatu, N. Ciotoni, Vasile Bogrea, Pr. N. Popescu şi alţii. Ele fuseseră cerute profesorului, de către tinerii bucovineni ce participaseră în primăvara acelui an la expoziţia de la Iaşi, şi care îşi vedeau in felul acesta împlinit o veche dorinţa aceea de a putea cunoaşte ţnai de aproape istoria şi literatura* neamului românesc, predată de un român în limbă românească. Deşi astfel de manifestări nu maii fuseseră cunoscute la noi şi cu toate piedecile pe care în zadar oficialitatea încercase a le face, s’a văzut dej toată lumea, cât de necesare erau aceste cursuri de vară pentru înviorarea sufletească a poporului romănesc. Chiar îndată după închiderea lor, un articol apărut în „Drapelul” din Lugoj sublinia „trebuinţa lor arzătoare şi pentru cei din ţările coroanei Sf. Ştefan”. Cu un număr sporit de conferenţiari, ele au fost reluate în vara anului următor. Cuvântarea de deschidere o ţine marele Delavrancea vorbind despre poezia populară românească, iar profesorul Iorga lămureşte încă odată rostul cursurilor, „care se înţeleg poate mai bine peste hotare decât în cuprinsul ţerii. Acei mulţi români de peste hot]tare care stau departe de şcoala naţională românească în cel mai, înalt înţeles al ei şi care totuşi au nevoie de ea pentru a-şi întări şi, lămuri conştiinţa, pot să folosească acest răgaz al cursurilor pentru a-şi desăvârşi creşterea românească şi orientarea în literatură şi ştiinţă”. Cursurile anului 1910 se deschid la 11 Iulie, cu aceeaş caldă însufleţire. Participă şi de data aceasta mulţi bucovineni. Se organizează excursii la M-rea Zamfira şi la Câmpina unde Liga Culturală a dat o serbare pentru ajutorarea inundaţilor din Banat, iar la sfârşitul cursurilor un grup de ascultători pleacă sub conducerea d-lui profesor la Snagov, unde li se face istoricul bisericii. Cea de a patra serie a cursurilor o deschide la 1 iulie 1911 d. pofesor Iorga în locul lui Xenopol, care fusese aşteptat pentru aceasta. Profesorul scoate în lumină schimbarea de atitudine faţă de cursuri a oficialităţii care prin ministrul C. C. Arion înţelegea să dea acum 2000 lei, pentru clădirea unei săli de cursuri proprii. Mai departe lămureşte deosebirea care există între cursurile de vară de la Vălenii de Munte şi alte universităţii populare. „Caracterul deosebitor al cursurilor de la Văleni, stă în tendinţa lor de a împrăştia cultură, în vederea celor mai grabnice necesităţi morale, ale sufletului nostru naţional. Suntem un neam fărâmiţat şi cea dintâiu datorie a ceasului de faţă, e să strângem aceste fărâme prin imprimarea aceluiaş spirit de cultură”. In anul 1912 deschiderea cursurilor se face într'un cadru de deosebită sărbătoare. In prezenţa a AA. LL. Lor Principesa Elisabeta şi Principele Carol şi a unui numeros auditor, se inaugurează sala de cursuri, care adăposteşte şi astăzi, pe acei care vin să-şi adape sufletul din luminele ce se împrăştie dela catedra ei. Printr’o însufleţită cuvântare d. D. Munteanu Râmnic în numele tineretului dela cursuri, aduce omagii Alteţei Sale ,Principelui Carol, explicând simţămintele ce îi adună pe cursiştii de pretutindeni la această şcoală. Iar d. profesor Iorga rosteşte o cuvântare cu adevărat profetică: „Ceasuri mari vor veni, în care toţi trebue să fie alături, gata a plăti soartei binele veşnic al unui neam, cu jertfa acestei vieţi trecătoare. Solidaritatea de atunci, trebue pregătită din vreme, în munca şi iubirea laolaltă, prin acea cultură care hrăneşte acelaş ideal... Când astăzi sunteţi împreună la bucuria şi speranţa noastră, ce dovadă mai sigură poate fi că în zilele cele grele va fi iarăşi un singur neam, recunoscându-se întreg în Regele lui şi un Rege primind în sufletul lui aspiraţiile unui neam întreg?”. Răsboiul balcanic în care trebui să intervină şi România întrerupe cursurile anului 1913. Ele sunt reluate la 1 Iulie 1914, dar ţin numai 20 de zile din cauza isbucnirii răsbouilui mondial. In cuvântarea de deschidere profesorul arată cum cursurile au fost întrerupte în anul trecut, în urma unor împrejurări din care vaza neamului s’a înălţat, o parte cât de mică a meritului, revenind şi acestor cursuri care nu sunt numai de „cunoştinţe” ci şi de „conştiinţă”. In anul 1915 nu se mai ţin cursuri. Apropierea datei de 1 Iulie smulge profesorului un articol plin de emoţie şi duioşie, arătând că ele nu-şi mai pot avea rostul în acele clipe hotăritoare.. „Ani de zile s’a vorbit aici despre un crez care este acum în faza spovedaniilor înaintea morţii, despre nevoi naţionale care stau să se îndeplinească ori să piară în fum, desspre o menire pe care ceasul viitor o va dărui ori o va nega, dacă nu pentru totdeauna — aceasta nu!— măcar pentru câtăva vreme, poate pentru cât mai au de trăit oamenii de vârsta mea. Aceste lucruri nu se pot spune de câteva glasuri între patru pereţi ai unei săli; numai arama trâmbiţelor şi bubuitul de tunuri le pot spune in largul câmpiilor de bătălie". A venit după aceea marea şi strălucita încercare, menită să adune şi să lege laolaltă fărâmele trupului naţional. „Un sfânt potir de sânge şi de lacrimi s’a ridicat pentru binecuvântarea cea mai scumpă”. Idealul naţional pentru care se dusese atâta luptă prin grai, prin scris şi prin faptă, era în sfârşit îndeplinit. Cursurile dela Vălenii de Munte îşi dăduseră cu prisosinţă partea lor, la înfăptuirea acestei neperitoare opere. Mai aveau ele vreun rost, în urma condiţiunilor de vieţuire schimbate ale neamului românesc? De bună seamă. Intr‘un articol din 7 Iulie 1921 profesorul face cunoscută hotărîrea de a le învia, începând cu data de 1 August. „Cursurile nu vor avea drept scop decât să lămurească repede în punctele esenţiale probleme de azi ale românimei, dând cunoştinţe indispensabile şi încercând soluţiuni obiective, iar faţă de conlocuitori de altă limbă prezentarea acestui „Vechi Regat” şi în general a poporului român în ce poate avea mai generos şi mai interesant”. La 31-'*filie ele sunt deschise de profesorul Iorga, care accentuiază că voeşte să formeze aici, „un curent puternic de gândire, de frământarea sufletelor şi minţilor pentru înţelegerea trecutului nostru istoric şi pentru lămurirea problemelor viitorului”. Alteţa Sa Regală Principele Carol vizitează la 8 August cursurile ţinând o înălţătoare cuvântare: „Vălenii de Munte vor rămânea în istoria Românilor printre cele mai de seamă focare în care s’au călit inimile şi cugetele generaţiei ce ne-a dat prezentul acesta strălucit glorios. Vălenii de Munte au fost inima din care s’a pulsat prisos de puteri, a celor care cu nădejdea neclintită şi cu hotărîrea nebiruită au crezut în triumful dreptăţii, în realizarea unui ideal”. Astfel dela 1921 an de an, cu un număr tot mai sporit de ascultători, cursurile de vară continuă opera lor binefăcătoare. Români, Germani, Maghiari, Saşi, toţi acei cărora le este dat să trăiască sub acoperământul statului românesc, urmăresc aici într’o fericită înfrăţire, probleme de cea mai imediată actualitate, desbătute de către minţile cele mai alese ale neamului. Şi nu lipsesc nici oaspeţii de peste hotare, care atraşi de personalitatea profesorului Iorga, vin la Vălenii de Munte spre a dobândi o icoană cât mai fidelă a poporului românesc. Aproape 2709 conferinţe s’au ţinut in acest răstimp participând în afara de auditorii români peste 1500 intelectuali minoritari şi 150 studenţi streini dela universităţile din Franţa, Italia, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, Bulgaria, Majestatea Sa Regina Maria în 1922, Regele Ferdinand în 1924, Majestatea Sa Elena în 1928 şi Majestatea Sa Regele Carol al II-lea în 1930, 1938 şi 1936, au venit în mijlocul cursiştilor, aducând cuvinte de laudă şi înaltă recunoştinţă regală, pentru tot ce s’a săvârşit la Vălenii de Munte. Fără altă răsplătire, decât mulţumirea sufletească de a secunda pe profesor in marea operă culturală şi naţională pe care o întreprinde, un grup de oameni, îşi uneşte în fiecare an strădaniile, pentru ca toţi acei cari vin la Vălenii de Munte, sa se bucure de o găzduire cât mai aleasă şi convenabilă. In acest scop, s’a înfiinţat în 1922, din iniţiativa d-lui Ilie Al. Ardereanu secretarul Universităţii, o asociaţie a auditorilor cursurilor, al cărei comitet a izbutit să rezolve această problemă destul de importantă, iar acum in urmă, prin preşedintele său d. Ioan N. Evian, profesor la Academia de înalte Studii Comerciale din Cluj, asociaţia şi-a sporit patrimoniul cu un teren, pe care se vor construi viitoarele căminuri ale universităţii. „Şcoală de iubire, de adâncă gândire şi cultură românească”, aşa a caracterizat în 1934 M. S. Regele Carol al II-lea Universitatea populară de la Vălenii de Munte. Alăturându-ne cu tot sufletul la sărbătorirea celor 30 ani dela înfiinţare, urăm ctitorului mulţi ani pentru îndrumarea sănătoasă şi temeinică a neamului românesc. Consf. R. Vasilesci* A apărut: ROMANUL EMINESCU ediție definitivă 2 volume de CEZAR PETRESCU Idbluri „rafionala“ Ciornei LUI