România, august 1938 (Anul 1, nr. 61-75)
1938-08-01 / nr. 61
t la Măstirea Ag«P‘a Una din cele dintâi chinovii ale ţării şi ale credinţei noastre desfată ochiul, prin pitorescul ei, şi ridică sufletul credincios spre cerurile spiritualităţii. Suntem, pe şoseaua care duce de la Tg.-Neamţu la Piatra-Neamţu, înaintea noastră se văd, în seara cu valori de ametistă, turlele bisericii celei mari din M-rea Vararatica, la poalele înaltelor stăvilare negre cari închid adâncimile cerului. Dealul Filioru, rotund ca un arici, mi se pare îmbrăcat in toţi stejarii lui, la fel ca şi acum patruzeci de ani. Mare noroc, că n’a ajuns până la el trista secure! Ne apropiem cu greu de satul Agapia şi-l străbatem şi mai greu. Găsim multe gospodării, aşa cum le ştiam... Dar iată şi altele, premenite, iată şi o vilă adevărată, în mijlocul bojdeucelor stăruitoare... Insă ceva nou şi stingheritor prinde şi preocupă luarea noastră aminte: Când ieşai din sat, altădată, şi pe dreapta şi pe stânga creşteau, din ce în ce mai sus, mândre coame de pădure, stejar pe dreapta, brad pe stânga... Azi, pe dreapta, se ridică, în lumina galbenă şi roşie a asfinţitului, un fel de Golgota multiplicată, o culme tristă şi despădurită, cu câţiva copaci cruţaţi, cari au înfăţişarea unor cruci de supliciu. Sunt semnele triste ale înaintării noastre! Vremea nu stă de loc, nevoile se înmulţesc şi simţirea prea robită de cele ce au fost e pusă mereu la grea încercare. Drumul dintre sat şi M-rea Agapia este şi a rămas tot drumul aglicilor, al valurilor de făneaţă, al porţilor negre ce le se deschid în codrii şi al apelor cântăreţe. M-rea Agapia se descopere, în fundul defileului, albă şi aeriană, ca închipuită pe o broderie. Ceasul cel din urmă al serei înnegreşte de jur împrejurchelăria pădurilor de brad şi făptura sfin Э tei aşezări călugăreşti pluteşte ţi mai mult visată decât reală. Cu toate că poruncile şi învălmăşagul vieţii nu ne mai lasă, ca în trecut, calea slobodă către această mănăstire, totuşi şi eu şi soţia mea avem, în acest colţ sihastru, suflete, cari nu ne uită şi cari, înaintea Domnului, păstrează pururea aprinsă candela pomenirii noastre. Sosim în momentul când tocmai începe privigherea pentru marea sărbătoare de mâine: Pogorârea Sfântului Duh. Cum am putea să continuăm şi să încununăm mai potrivit şi mai sfânt gândurile şi înduioşarea sufletelor noastre, în această faptă a revederii, decât ducându-ne în biserica zugrăvită de Grigorescu, ca să ascultăm imnele bucuriei de Rusalii?... Şi ca de atâtea ori, în aceşti patruzeci de ani trecuţi, iată-ne, încă o dată, dibuind, sub luminiţile albastre ale stelelor, car,lea spre sfântul locaş, dulce lu- 3 minat şi înfiorat de slavoslovit. 3 A doua zi, la lumina soarelui de Iunie, faţa dalbă a M-rei Agapia ne robeşte inima cu farmecul ei deapururi fraged. Fără îndoială că sunt puţini cei ce îşi mai aduc aminte de chipul Mânăstirei aşa cum era el înainte de anul 1903. In vara acestui an, un foc năpraznic a mistuit inima mânăstirei, pârjolind patrulaterul chiliilor şi punând în primejdie chiar biserica lui Grigorescu. Cu greutăţi mari, cu trecere de vreme, chiliile s’au ridicat: ceardacul, stâlpii şi arcadele au înconjurat din nou preţioasa biserică, dar... fosta înfăţişare a mânăstirei a rămas nostalgică, în dorul nostru al celor ce o priveam înainte de iulie, anul 1903. Ceardacul de azi, întărit pe stălpi uniformi de zidărie şi construit după un plan prealabil, nu poate să ne scoată de la inimă salba de mici cearăacuri — legate toate împreună, lucrate felurit, cu scărişoare între ele, cu perdele de flori, cu ostreţe şi cu gratii — care ocolea pe dinăuntru tot pătratul şi îi dădea nu ştiu ce graţie intimă şi orientală. Aspectul de azi e mai rece şi mai călugăresc. Mai vine apoi şi împrejurarea că altădată, aci în jurul marii biserici, toate chiliile erau locuite. Azi, aceste chilii sunt zonă oficială. Muzeul mănăstirei, atelierele de pictură, de broderie şi de ţesătorie, cuprind o bună parte din chiliile cari, acum 25 ani, răvărsau, în faţă, flori şi perdeluţe. In chinile cari mai rămân se află stăreţia, arhondaricul şi cancelaria mănăstirii. Dacă însă aci, în centru, a sporit rigiditatea, în paguba pitoreştii vioiciunii de altă dată, ordinea obştească, curăţia şi frumuseţea micii cetăţi călugăreşti au sporit deasemeni. M’a durut şi mă doare inima să văd cum codrii dimprejur, ca nişte vulturi captivi cu aripile tăiate şi rărite, îşi pierd copacii zi cu zi... Dar recunosc că multe lucruri bune şi folositoare ridică starea de azi a Mânăstirei Agapia deasupra nivelului de odinioară. Să vă spun azi că poteca largă care urcă spre Bogoslov, adică spre cimitirul cu Bisericuţa Sf. Ioan Teologul, e închisă cu porţi, şi jos şi sus, şi e desmierdată de znopi de flori. Poteca este aşternută cu caldărâm; ploile n’o mai strică, vitele nu mai calcă peste ea. Celelalte cărări ale mânăstirei, sunt tot aşa, reparate şi curate. Dar mai presus de această premenită stare gospodărească, simţim şi găsim în mănăstirea de azi, o râvnă duhovnicească nouă şi, ca în Apocalipsa Sf. Ioan, цп sfeşnic cu lumină vie, pe treptele Sfântului Altar. Vom înţelege, mai departe, din care sfat bine chibzuit a ieşit hotărîrea înaltei Chiriarhii că orice mosafir, care pofteşte să cerceteze şi să zăbovească în sfânta mănăstire, e dator, mai întăiu, să arate un scris cine este, autorităţii bisericeşti, şi să , aştepte o învoire scrisă. Gala Galaction P. S. — In articolul precedent: Pe drumuri de altă dată, s’au strecurat câteva greşeli: Trebue să citiţi: pădure rărită şi disciplinată... meandre de argint, tăiate de podul nestatornic... ..rui G. G. „Femeile şi noua ordine socială" Este tema Congresului Internaţional Femenin care se deschide—azi—la Budapesta.Delegate din 58 ţări participă la desbateri „Nu trece o zi fără să se pome- nească in Italia de legăturile cu poporul maghiar. O propagandă bine hrănită şi bine plătită întrebuinţează toate mijloacele, până şi la cele mai grosolane. Se prefac după interesul de azi raporturi care aveau alt înţeles şi se improvizează, la nevoie şi altele. Un cuvânt unguresc, un tablou unguresc, o carte ungurească, o faptă a poporului maghiar trebuesc comunicate imediat opiniei publice italiene. Nihil sine Ungaria e lozinca acestor oameni cari cred a grăbi astfel întoarcerea, de care visează”... constată Domnul profesor Nicolae Iorga, in articolul „O AMINTIRE A LEGĂTURILOR ITALO MACHIARE”. Observaţiunile domnului profeso Nicolae Iorga, sunt tot atât de perfect valabile şi pentru relaţiile Ungariei cu alte state, dar mai ales cu Anglia şi Statele Unite ale Americei de Nord, pentru cari maghiarii nu precupeţesc nici o strădanie, spre a se menţine permanent — am putea spune ostentativ — în atenţia opiniei publice din aceste ţări. După o serie de Congrese Internaţionale mai mult sau mai puţin răsunătoare, ţinute recent, in Capitala Ungariei, — Congresului Internaţional al Catolicilor, care a avut un ecou mondial de prim plan, ii urmează — azi — Congresul Internaţional al Femeilor, la care vor participa reprezentante a 58 State, cu delegaţii numeroase şi importante. Să mai amintesc că propaganda maghiară stăruie fără preget, sprijinind mai ales manifestări femenine de acest fel, în care interesele femeilor maghiare se confundă cu interesele vitale ale neamului lor? Congrese — de acestea unde se pun in dezbateri nu numai probleme de interes strict femenin, dar — mai ales — se iau rezoluţii ce îndrumă mentalităţi femenine cari se adresează opiniilor de milioane — din ţările respective, cum de ex. in Statele Unite şi Anglia — unde conştiinţa civică este activă şi prezentă la toate problemele de ordin naţional şi internaţional. Să mai semnalez grija ce însăşi guvernul maghiar depune pentru reuşita unor astfel de activităţi? Şi să ne mai mirăm şi noi la fel cu „Widening Horizons” (Orizonturi in larg) organul oficial al Federaţiei Internaţionale a Femeilor şi Asociaţiilor profesionale americane, când observă că: „In pofida crizei economico-politice din Europa, în pofida dezastrelor din lumea şi din ţările europene avem asigurări că pentru felul cum e organizat, vor participa la Congresul de la Budapesta, — cele mai numeroase şi importante delegaţiuni pe care le-a înregistrat vreodată istoricul Federaţiei”. Federaţia americană de organizaţii profesionale femenine, din care face parte ca membră, însăşi Doamna Eleanor Roosevelt, soţia preşedintelui Statelor Unite, aceiaşi federaţie care in două alegeri prezidenţiale, a dat, preşedintelui Roosevelt, o majoritate covârşitoare de voturi. Care-i secretul acestui deosebit interes al anglo-americanelor, pentru Congresul de la Budapesta? ni-l spune tot referenţa americană: „Ungaria oferă un program excepţional , cu reduceri pe C. F. şi hoteluri, cu excursii înainte şi după Congres, cu vizite de studii şi documentări la Castelele Magnaţilor, cu recepţii oficiale (Ministerul de Externe şi de Industrie şi Comerţ), etc.. Toate acestea pe lângă interesul ce prezintă desbaterile Congresului — pe te- ma de acută actualitate pentru lu- mea femenină de pretutindeni : „Femeile şi Noua ordine socială” subdivizată in „Lumea care se schimbă”, „Femeia care se schimbă” ( a cărei metamorfoză se produce sub imperiul nouilor condiţiuni de viaţă), şi „Adaptarea Femeii noui, la nouile condiţii de viaţă”, Preşedinta Internaţionalei Miss Lena Madesin Phillips, va dezvolta conferinţa sa „Concepţiunile sociale de ieri in contrast cu cele de azi”. Şi — pentru că registratul propagandei maghiare prezidează făţiş această manifestare — mai exact a ’toporului maghiar — decât numai •nor organizaţiuni femenine, au u.•citaţi să-şi spună cuvântul: "Hi Ligii Naţiunilor şi Iternaţional al Muncii. I regretabil fapt, că — România — cu toate că este afiliată la această Federaţie Internaţională a Femeilor şi Asociaţiilor Profesionale din lipsă de fonduri nu poate participa la dezbaterile Congresului Budapestan, in vederea căror ,a rezoluţiilor cu cari se vor închide, s’au luat la întrecere — o serie de propagandişti pro causa maghiară. Dintre aceştia, pentru că se face mesagera organului oficial al Federaţiei americane, mai sus menţionată, trebuie să semnalez articolul „Hungarian Holiday” apărut in revista „Independent Woman”, acum câteva zile — sub semnătura distinsei literate şi ziariste americane Helen Dallas care, după o vizită de câteva zile în Ungaria, in preajma Congresului, descoperă suav şi candid însăşi — cheia problemelor Ungariei, după cum mărturiseşte: „Aci pe Corso (dealungul Dunării) mi-am dat seama ce parte integrantă face naţiunea maghiară din tabloul Europei Centrale. Aci — am aflat pentru prima oară cheia filosofiei sociale şi politice a Ungariei” (şi ingenios complectează—) „That Key is Revisionism. Acea cheie e revisionismul”. La lectura acestui articol — organizaţia românească s’a grăbit să răspundă direct Preşedintei americane Miss Phillips — prin un răspicat: „That Rey is Peace — Acea Cheie este Pacea”. Pace — pe care o sperăm susţinută mai ales de organizaţiile femenine americane, cari au norocul să fie ferite de conjecturi politico-sociale — ca cele din această parte a Europei”. Cu atât am putut reacţiona, noi româncele, dela distanţă — şi nu e locul să ne tânguim asupra celor cear fi putut face — prin participarea unei numeroase şi importante delegaţiuni româneşti la acest Congres. Dificultatea nu stă numai în lipsa de fonduri ale organizaţiunilor femenine româneşti — ci, mai ales în lipsa de interes a opiniei publice româneşti pentru astfel de manifestări. Ne sunt încă prezente in memorie greutăţile nenumărate pe cari organizaţiile noastre femenine, au avut să le întâmpine, chiar aci la Bucureşti, cu prilejul Expoziţiei de Arte Frumoase a Micii Înţelegeri Femenine — când — cu mâhnire s’a putut constata, că nici atunci când se încearcă să se facă operă de reală valorificare a muncii femenine pe teren naţional şi internaţional — pe lângă dificultăţi de ordin material— mai sunt de înfruntat — apatia, neîncrederea şi indiferenţa — nu numai a bărbaţilor — dar şi a multor femei de la noi — faţă de astfel de manifestări femenine. De aceia azi — când femeile maghiare, sub faldurile culorilor lor naţionale — dau un exemplu atât de convingător de solidaritate — am ţinut să relevăm judicioasele constatări pe cari autoritatea Domnului Profesor Nicolae Iorga, le face în articolul Domniei-Sale: „O amintire a legăturilor Italo-Maghiare” — şi găsim oportun şi imperios că a sosit şi pentru noi timpul ca, pe lângă pagini cu amintiri şi consemnări ale trecutului, să venim şi cu prezenţa vie şi a activităţilor femenine româneşti în cadrul manifestărilor internaţionale. Cerând încetarea indiferentismului faţă de organizaţiile femenine de la noi, aşteptăm grabnica şi efectiva lor încadrare în slujba neamului, în ţară şi peste hotare. Wally Alexatradiescu IN LARGUL MĂRII NEGRE O lungă dâră de spume In urma vaporului grăbit.i* ‘ ‘ * • 1 —. к .-и-ЙЕй#-»?4 • •" - ..... ^ Din pioasele solemnităţi desfăşurate cu prilejul morţii funerariilor şi parastasului Reginei Maria, în chip deosebit se desprinde participarea sufletească a armatei active şi a foştilor luptători. Ordinul de zi pe armată, dat de d. general de divizie Argeşeanu, ministrul apărării naţionale, la moartea marei noastre Regine, a avut un adânc răsunet în toate inimile româneşti, nu numai ofiţerii şi trupa activă, cărora ordinul le-a fost citit în toate garnizoanele şi la toate unităţile, au vibrat de pătrunzătoare emoţie, dar ordinul acesta a fost citit, după cum aflăm acum, din propria iniţiativă a membrilor, la numeroase asociaţii de foşti luptători, de invalizi, de voluntari... De altfel, oriunde au fost două sau mai mulţi ofiţeri de rezervă, gradaţi sau soldaţi, din cei ce luptară în tranşee, acest ordin a fost citit şi recitit; mâinile s’au căutat şi s’au strâns, ochii s’au umezit, la evocarea „Aceleia care îi însufleţea cu curajul şi prezenta ei, în primele tranşee’’. Ne-a murit, cu Regina noastră cea frumoasă, nu numai zâna întregirii Neamului, dar şi o mândră, o venerată şi augustă camaradă de arme, care, fără teamă, galopa în fruntea cavaleriei şi cobora in bordeele de exantematici, ca să-i mângâe şi să le dea nădejde. Toţi cari au fost răniţi pe front, o revăd neobosită, in albă rochie de infirmieră; toţi cei ce luptară in Moldova, o văd Şi acum venind în mijlocul lor, bravă şi superbă, îmbărbătându-i cu o privire dreaptă, exaltându-i cu un zâmbet bun. Ce mai însemna oare viaţa pentru luptătorul căruia Regina Maria îi aducea în tranşee asemenea daruri nepreţuite?... Spune mai departe, ordinul d-lui general Argeşeanu, ci însuşi brav între bravii din războiul „Mama răniţilor s’a dus în lumea veciniciei, acolo unde marele Rege Ferdinand şi Eroii lui o o aşteptau”... Va fi, in adevăr, suprema revedere, în eternitate.. Regele întregirii şi eroii lui o aşteptau. O aşteptau cavaleriştii căzuţi în şarja dela Robăneşti, nebuni de eroism la gândul că şi Regina era comandant de cavalerie; o aşteptau vitejii din 32 Mircea, cari luptară la Mărăşeşti numai în cămăşi; o aşteptau vânătorii seceraţi de mitraliere perfecţionate dar electrizau cu o clipă mai înainte de atac, de privirile ei... Opt sute de mii de eroi o aşteptau, la marea revedere din eternitate.... Acum, marea armată a morţilor pentru Patrie este întreagă, dincolo de timp şi spaţiu. Regina Maria trece poate tot pecalul Ei alb Jumbo, alături de Regele Ferdinand, în fruntea coloanelor nevăzute de ostaşi, aşa cum am văzut-o în uniformă de roșiori, trecând pe sub Arcul de Triumf, la întoarcerea în Capitala Țării, din războiul cel mare. Marea oaste s’a refăcut în eternitate, AL. BOGDAN Cronica militară REGINA MARIA SI ARMATA ВПН^ШНПНПВН1 Străinătatea şi doliul României Ultimele ziare sosite din Statele Unite conţin numeroase şi lungi articole consacrate Reginei Maria. Cele două mari cotidiane New York Tunes şi New York Herald Tribune fac elogiul defunctei Suverane in articole de fond pline de sinceră admiraţie pentru Regina Maria, ====== TSOMANIA—=] s HRANA Se începe o mare campanie la sate împotriva bolilor. E cunoscută starea de slăbire în care a căzut potenţialul moral sub regimul epidemiilor fără medici. E nevoe de asistenţă sanitară mai mult ca oricând. Dacă pe vremuri săteanul răbda mai cu temeiu bolile care-l cuprindeau, faptul se datora înfloritoarei lui vitalităţi. Aerul bun, munca regulată şi mâncarea sănătoasă, (mai pe sponci sau nu interesează mai puţin), erau de natură să-i dea rezistenţa necesară. De la o vreme, inteţindu-se insă munca, în regimul economiei tot mai complicate, bolile îl găsesc anemiat şi se înregistrează o mortalitate îngrijorătoare. Deci, atenţia medicală înspre sate e un comandament al conştiinţa naţionale, în situaţia de fapt de la sate. Concomitent însă cu asistenţa medicală, se impune, in aceiaşi măsură, o refacere a alimentaţiei rurale. Prea multe vegetale se mănâncă: prea puţină carne, ouă, prea nuţ-i raţionalizată hrana rurală. Nu-i de vină fireşte nepriceperea ţăranului de a se nutri mai suculent. In privinţa adaptării la trai bun, ţăranul român are o capacitate promptă. Doi ani ordonanţă în timpul armatei şi-l vezi apărând cu totul sub alt aspect. (Chiar când mănâncă „la cazan”). Lipsesc alimentele consistente, alimentele care să nu fie legume. De asta se mănâncă, vegetarian. CAZ îmi stă de mult pe inimă un caz care dă de ştire ce proporţie ia uneori penuria la sate. Intr’o excursiune de acum câteva săptămâni, după o istovitoare oboseală de 8—10 ore, ne decidem să poposim într’un sat, sleiţi de puteri, blestemându-ne ora plecării („navigasem” printre cadavrele in putrefacţie plutitoare in voe pe Dâmboviţa. S’a asanat întru câtva, d-le prefect Dombrovschi?) Dar mai ales poposisem fiindcă foamea rupea din noi fără milă. Am fost primiţi cu alaiul cuvenit, cu omagiul de curiozitate lesne de înţeles. Au sărit bunele gospodine să ne pună la dispoziţie apă proaspătă să ne clătim gura de cele duhori ale părâului blestemat. Apoi am început să dăm cu gura: am căutat ba una, ba alta. La toate întrebările, figurile uscate ale sătencelor de treabă, luau un aer de tristeţă, în care surprindeam şi regretul că le descoperim un mare secret, alături de umilinţa legitimă. Nu aveau ce să ne dea de mâncat. Pe scurt: n’am găsit de mâncare nici un pui, nici o bucată de brânză, nici o oală de lapte acru, nici smântână, nimic. E drept că ne aflam într’un cătun de vre’o h0 case. Dar la hO klm. de Bucureşti, deci, într’o regiune care poate da câştig producătorului. Aşa ne-a întristat noutatea că o clipă am uitat şi de foame. Iată realitatea, tristă şi alarmantă! TEMEIU In vasta lucrare, de proporţiile unui adevărat studiu de specialitate documentat, elaborată de consiliul economic superior, se pune şi această imperioasă problemă a hranei insuficiente a ţăranului. Se pleacă de la ideea că o economie raţională cere muncitori sănătoşi şi bine hrăniţi. Dacă se porneşte la o acţiune de combatere a bolilor sociale, cu energie şi metodă, aceasta trebue coroborată şi de o acţiune pentru normalizarea hranei populaţiei noastre rurale şi muncitoreşti. In observaţiile Consiliului superior economic, date recent discuţiei publice, găsim în această privinţă: „Muncitorul român, rural sau urban, e subhrănit. Standardul inferior de trai trage după sine în popor indiferenţa faţă de un câştig suplimentar. Pentru pregătirea unor stări economice mai bune, o hrană mai substanţială a muncitorilor e indispensabilă”. Problema e bine pusă. Nu e vorba să „normalizăm” — reţinem termenul — hrana săteanului din cine ştie ce considerente umanitaristice, de dreptate socială etc. Economicul, progresul său recomandă să promovăm o mai bună stare plugarului. Mâncând bine, va lucra mai cu spor, va câştiga mai mult, va consuma idem. Ciclul prosperităţii generale va fi asigurat prin sporiţl prosperităţii particulare. Deci... INCASAR9 Desigur că cel mai elocvent buletin asupra stării de fapt dintr’o ţară îl oferă graficul încasării impozitelor. Bunele reţete realizate în ultimul timp dau semn despre bună sănătatea corpului social şi animaţia funcţiunilor sale fireşti. Pe luna în curs, mersul încasărilor e progresiv simţitor faţă de intervalul corespunzător de anul trecut. Râvna cetăţeanului de a plăti impozitul e semn de educaţie civică dar mai ales de echilibru nu ale gospodăriei. Ce e mai semnificativ e că încasările pe urma impozitului indirect, marchează aceiaşi cadenţă progresivă. In acest sector se vădeşte şi mai limpede starea de bună respiraţie a pieţii economice în genere. Se consumă mai mult, se fac transacţii abundent. Dat fiind că indirectele în bugetul nostru dau veniturile decisive, buletinul zilei e în totul satisfăcător. Sir.