România, august 1938 (Anul 1, nr. 61-75)

1938-08-01 / nr. 61

t la Măstirea Ag«P‘a Una din cele dintâi chinovii ale ţării şi ale credinţei noastre des­fată ochiul, prin pitorescul ei, şi ridică sufletul credincios spre cerurile spiritualităţii. Suntem, pe şoseaua care duce de la Tg.-Neamţu la Piatra-Neamţu, înaintea noastră se văd, în seara cu valori de ametistă, turlele bi­sericii celei mari din M-rea Vara­­ratica, la poalele înaltelor stăvi­­lare negre cari închid adâncimile cerului. Dealul Filioru, rotund ca un arici, mi se pare îmbrăcat in toţi stejarii lui, la fel ca şi acum patruzeci de ani. Mare noroc, că n’a ajuns până la el trista secure! Ne apropiem cu greu de satul Agapia şi-l străbatem şi mai greu. Găsim multe gospodării, aşa cum le ştiam... Dar iată şi altele, premenite, iată şi o vilă adevă­rată, în mijlocul bojdeucelor stă­ruitoare... Insă ceva nou şi stin­gheritor prinde şi preocupă luarea noastră aminte: Când ieşai din sat, altădată, şi pe dreapta şi pe stânga creşteau, din ce în ce mai sus, mândre coame de pădure, ste­jar pe dreapta, brad pe stânga... Azi, pe dreapta, se ridică, în lu­mina galbenă şi roşie a asfinţitu­lui, un fel de Golgota multipli­cată, o culme tristă şi despădu­­rită, cu câţiva copaci cruţaţi, cari au înfăţişarea unor cruci de su­pliciu. Sunt semnele triste ale îna­intării noastre! Vremea nu stă de loc, nevoile se înmulţesc şi sim­ţirea prea robită de cele ce au fost e pusă mereu la grea încer­care. Drumul dintre sat şi M-rea Agapia este şi a rămas tot dru­mul aglicilor, al valurilor de fă­­neaţă, al porţilor negre ce le se deschid în codrii şi al apelor cân­tăreţe. M-rea Agapia se descopere, în fundul defileului, albă şi aeriană, ca închipuită pe o broderie. Cea­sul cel din urmă al serei înne­greşte de jur împrejur­­chelăria pădurilor de brad şi făptura sfin­ Э tei aşezări călugăreşti pluteşte ţi mai mult visată decât reală. Cu­­ toate că poruncile şi învălmăşa­­gul vieţii nu ne mai lasă, ca în trecut, calea slobodă către această mănăstire, totuşi şi eu şi soţia mea avem, în acest colţ sihastru, suflete, cari nu ne uită şi cari, înaintea Domnului, păstrează pu­rurea aprinsă candela pomenirii noastre. Sosim în momentul când toc­mai începe privigherea pentru marea sărbătoare de mâine: Po­gorârea Sfântului Duh. Cum am putea să continuăm şi să încunu­năm mai potrivit şi mai sfânt gândurile şi înduioşarea suflete­lor noastre, în această faptă a re­vederii, decât ducându-ne în bi­serica zugrăvită de Grigorescu, ca să ascultăm imnele bucuriei de Rusalii?... Şi ca de atâtea ori, în aceşti patruzeci de ani trecuţi, iată-ne, încă o dată, dibuind, sub luminiţile albastre ale stelelor, ca­­r,­­lea spre sfântul locaş, dulce lu- 3 minat şi înfiorat de slavoslovit. 3 A doua zi, la lumina soarelui de Iunie, faţa dalbă a M-rei Agapia ne robeşte inima cu farmecul ei deapururi fraged. Fără îndoială că sunt puţini cei ce îşi mai aduc aminte de chipul Mânăstirei aşa cum era el înainte de anul 1903. In vara acestui an, un foc nă­­praznic a mistuit inima mânăsti­rei, pârjolind patrulaterul chilii­lor şi punând în primejdie chiar biserica lui Grigorescu. Cu greu­tăţi mari, cu trecere de vreme, chiliile s’au ridicat: ceardacul, stâlpii şi arcadele au înconjurat din nou preţioasa biserică, dar... fosta înfăţişare a mânăstirei a rămas nostalgică, în dorul nostru al celor ce o priveam înainte de iulie, anul 1903. Ceardacul de azi, întărit pe st­ălpi uniformi de zidărie şi con­struit după un plan prealabil, nu poate să ne scoată de la ini­mă salba de mici cearăacuri — legate toate împreună, lucrate felurit, cu scărişoare între ele, cu perdele de flori, cu ostreţe şi cu gratii — care ocolea pe dinăun­tru tot pătratul şi îi dădea nu ştiu ce graţie intimă şi orientală. Aspectul de azi e mai rece şi mai călugăresc. Mai vine apoi şi îm­prejurarea că altădată, aci în jurul marii biserici, toate chilii­le erau locuite. Azi, aceste chilii sunt zonă oficială. Muzeul mă­­năstirei, atelierele de pictură, de broderie şi de ţesătorie, cuprind o bună parte din chiliile cari, acum 25 ani, răvărsau, în faţă, flori şi perdeluţe. In chinile cari mai rămân se află stăreţia, arhondaricul şi cancelaria mă­năstirii. Dacă însă aci, în centru, a spo­rit rigiditatea, în paguba pito­reştii vioiciunii de altă dată, or­dinea obştească, curăţia şi fru­museţea micii cetăţi călugăreşti au sporit deasemeni. M’a durut şi mă doare inima să văd cum codrii dimprejur, ca nişte vulturi captivi cu aripile tăiate şi rărite, îşi pierd copacii zi cu zi... Dar recunosc că mul­te lucruri bune şi folositoare ri­dică starea de azi a Mânăstirei Agapia deasupra nivelului de odinioară. Să vă spun azi că po­teca largă care urcă spre Bo­­goslov, adică spre cimitirul cu Bisericuţa Sf. Ioan Teologul, e închisă cu porţi, şi jos şi sus, şi e desmierdată de znopi de flori. Poteca este aşternută cu caldă­­râm; ploile n’o mai strică, vitele nu mai calcă peste ea. Cele­lalte cărări ale mânăstirei, sunt tot aşa, reparate şi curate. Dar mai presus de această pre­­menită stare gospodărească, simţim şi găsim în mănăstirea de azi, o râvnă duhovnicească nouă şi, ca în Apocalipsa Sf. Ioan, цп sfeşnic cu lumină vie, pe treptele Sfântului Altar. Vom înţelege, mai departe, din care sfat bine chibzuit a ieşit hotărîrea înaltei Chiriarhii că orice mosafir, care pofteşte să cerceteze şi să zăbovească în sfânta mănăstire, e dator, mai întăiu, să arate un scris cine este, autorităţii bisericeşti, şi să , aştepte o învoire scrisă. Gala Galaction P. S. — In articolul precedent: Pe drumuri de altă dată, s’au strecurat câteva greşeli: Trebue să citiţi: pădure rărită şi disciplinată... meandre de ar­gint, tăiate de podul nestator­nic... ..rui G. G. „Femeile şi noua ordine socială" Este tema Congresului Internaţional Femenin care se deschide—azi—la Budapesta.­Delegate din 58 ţări participă la desbateri „Nu trece o zi fără să se pome-­­ nească in Italia de legăturile cu po­porul maghiar. O propagandă bine hrănită şi bine plătită întrebuin­ţează toate mijloacele, până şi la cele mai grosolane. Se prefac după interesul de azi raporturi care aveau alt înţeles şi se improvizează, la ne­voie şi altele. Un cuvânt unguresc, un tablou unguresc, o carte ungu­rească, o faptă a poporului maghiar trebuesc comunicate imediat opiniei publice italiene. Nihil sine Ungaria e lozinca acestor oameni cari cred a grăbi astfel întoarcerea, de care vi­sează”... constată Domnul p­rofesor Nicolae Iorga, in articolul „O A­­M­INTI­RE A LEGĂTURILOR ITALO MACHIARE”. Observaţiunile domnului profeso Nicolae Iorga, sunt tot atât de per­fect valabile şi pentru relaţiile Un­gariei cu alte state, dar mai ales cu Anglia şi Statele­ Unite ale Americei de Nord, pentru cari­ maghiarii nu precupeţesc nici o strădanie, spre a se menţine permanent — am putea spune ostentativ — în atenţia opi­niei publice din aceste ţări. După o serie de Congrese Interna­ţionale mai mult sau mai puţin ră­sunătoare, ţinute recent, in Capitala Ungariei, — Congresului Internaţio­nal al Catolicilor, care­ a avut un e­­cou mondial de prim plan, ii urmea­ză — azi — Congresul Internaţional al Femeilor, la care vor participa reprezentante a 58 State, cu delega­ţii numeroase şi importante. Să mai amintesc că propaganda maghiară stăruie fără preget, spriji­nind mai ales manifestări femenine de acest fel, în care interesele fe­meilor maghiare se confundă cu in­teresele vitale ale neamului lor? Congrese — de acestea unde se pun in dezbateri nu numai probleme de interes strict femenin, dar — mai ales — se iau rezoluţii ce îndrumă mentalităţi femenine cari se adre­sează opiniilor de milioane — din ţările respective, cum de ex. in Sta­­tele­ Unite şi Anglia — unde con­ştiinţa civică este activă şi prezentă la toate problemele de ordin naţio­nal şi internaţional. Să mai semnalez grija ce însăşi guvernul maghiar depune pentru reuşita unor astfel de activităţi? Şi să ne mai mirăm şi noi la fel cu „Widening Horizons” (Orizon­turi in larg) organul oficial al Fe­deraţiei Internaţionale a Femeilor şi Asociaţiilor profesionale americane, când observă că: „In pofida crizei economico-politice din Europa, în pofida dezastrelor din lumea şi din ţările europene avem asigurări că pentru felul cum e organizat, vor participa la Congresul de la Buda­pesta, — cele mai numeroase şi im­portante delegaţiuni pe care le-a în­registrat vreodată istoricul Federa­ţiei”. Federaţia americană de orga­nizaţii profesionale femenine, din care face parte ca membră, însăşi Doamna Eleanor Roosevelt, soţia preşedintelui Statelor­ Unite, aceiaşi federaţie care in două alegeri prezi­denţiale, a dat, preşedintelui Roose­velt, o majoritate covârşitoare de voturi. Care-i secretul acestui deosebit interes al anglo-americanelor, pen­tru Congresul de la Budapesta? ni-l spune tot referenţa americană: „Un­garia oferă un program excepţional , cu reduceri pe C. F. şi hoteluri, cu excursii înainte şi după Congres, cu vizite de studii şi documentări la Castelele Magnaţilor, cu recepţii o­­ficiale (Ministerul de Externe şi de Industrie şi Comerţ), etc.. Toate a­­cestea pe lângă interesul ce prezin­tă desbaterile Congresului — pe te-­ ma de acută actualitate pentru lu-­­ mea femenină de pretutindeni : „Femeile şi Noua ordine socială” subdivizată in „Lumea care se schimbă”, „Femeia care se schim­bă” ( a cărei metamorfoză se produ­ce sub imperiul nouilor condiţiuni de viaţă), şi „Adaptarea Femeii noui, la nouile condiţii de viaţă”, Preşedinta Internaţionalei Miss Le­na Madesin Phillips, va dezvolta conferinţa sa „Concepţiunile sociale de ieri in contrast cu cele de azi”. Şi — pentru că registratul propa­gandei maghiare prezidează făţiş a­­ceastă manifestare — mai exact a ’toporului maghiar — decât numai •nor organizaţiuni femenine, au u.•citaţi să-şi spună cuvântul: "Hi Ligii Naţiunilor şi I­ternaţional al Muncii. I regretabil fapt, că — România — cu toate că este afi­liată la această Federaţie Interna­ţională a Femeilor şi Asociaţiilor Profesionale din lipsă de fonduri nu poate participa la dezbaterile Con­gresului Budapestan, in vederea că­ror ,­a rezoluţiilor cu cari se vor închide, s’au luat la întrecere — o serie de propagandişti pro causa maghiară. Dintre aceştia, pentru că se face mesagera organului oficial al Fede­raţiei americane, mai sus menţio­nată, trebuie să semnalez articolul „Hungarian Holiday” apărut in re­vista „Independent Woman”, acum câteva zile — sub semnătura distin­sei literate şi ziariste americane Helen Dallas care, după o vizită de câteva zile în Ungaria, in preajma Congresului, descoperă suav şi can­did însăşi — cheia problemelor Un­gariei, după cum mărturiseşte: „Aci pe Corso (dealungul Dună­rii) mi-am dat seama ce parte inte­grantă face naţiunea maghiară din tabloul Europei Centrale. Aci — am aflat pentru prima oară cheia filo­­sofiei sociale şi politice a Ungariei” (şi ingenios complectează—) „That Key is Revisionism. Acea cheie e re­­visionismul”. La lectura acestui articol — orga­nizaţia românească s’a grăbit să răs­pundă direct Preşedintei americane Miss Phillips — prin un răspicat: „That Rey is Peace — Acea Cheie este Pacea”. Pace — pe care o spe­răm susţinută mai ales de organiza­ţiile femenine americane, cari au norocul să fie ferite de conjecturi politico-sociale — ca cele din aceas­tă parte a Europei”. Cu atât am putut reacţiona, noi româncele, dela distanţă — şi nu e locul să ne tânguim asupra celor ce­­ar fi putut face — prin participa­rea unei numeroase şi importante delegaţiuni româneşti la acest Con­gres. Dificultatea nu stă numai în lipsa de fonduri ale organizaţiunilor femenine româneşti — ci, mai ales în lipsa de interes a opiniei publice româneşti pentru astfel de manifes­tări. Ne sunt încă prezente in me­morie greutăţile nenumărate pe cari organizaţiile noastre femenine, au avut să le întâmpine, chiar aci la Bucureşti, cu prilejul Expoziţiei de Arte Frumoase a Micii Înţelegeri Femenine — când — cu mâhnire s’a putut constata, că nici atunci când se încearcă să se facă operă de rea­lă valorificare a muncii femenine pe teren naţional şi internaţional — pe lângă dificultăţi de ordin material— mai sunt de înfruntat — apatia, ne­încrederea şi indiferenţa — nu nu­mai a bărbaţilor — dar şi a multor femei de la noi — faţă de astfel de manifestări femenine. De aceia azi — când femeile ma­ghiare, sub faldurile culorilor lor naţionale — dau un exemplu atât de convingător de solidaritate — am ţi­nut să relevăm judicioasele consta­tări pe cari autoritatea Domnului Profesor Nicolae Iorga, le face în articolul Domniei-Sale: „O amintire a legăturilor Italo-Maghiare” — şi găsim oportun şi imperios că a so­sit şi pentru noi timpul ca, pe lân­gă pagini cu amintiri şi consemnări ale trecutului, să venim şi cu pre­zenţa vie şi a activităţilor femenine româneşti în cadrul manifestărilor internaţionale. Cerând încetarea in­diferentismului faţă de organizaţiile femenine de la noi, aşteptăm grabni­ca şi efectiva lor încadrare în sluj­ba neamului, în ţară şi peste ho­tare. Wally Alexatradiescu IN LARGUL MĂRII NEGRE O lungă dâră de spume In urma vaporului grăbit.i* ‘ ‘ * • 1 —. к .-и-ЙЕй#-»?4 • •" - ..... ^ Din pioasele solemnităţi desfăşu­rate cu prilejul morţii funerariilor şi parastasului Reginei Maria, în chip deosebit se desprinde partici­parea sufletească a armatei active şi a foştilor luptători. Ordinul de zi pe armată, dat de d. general de divizie Argeşeanu, mi­nistrul apărării naţionale, la moar­tea marei noastre Regine, a avut un adânc răsunet în toate inimile româneşti, nu numai ofiţerii şi tru­pa activă, cărora ordinul le-a fost citit în toate garnizoanele şi la toa­te unităţile, au vibrat de pătrunză­­toare emoţie, dar ordinul acesta a fost citit, după cum aflăm acum, din propria iniţiativă a membrilor, la numeroase asociaţii de foşti lup­tători, de invalizi, de voluntari... De altfel, oriunde au fost două sau mai mulţi ofiţeri de rezervă, gradaţi sau soldaţi, din cei ce luptară în tran­şee, acest ordin a fost citit şi reci­tit; mâinile s’au căutat şi s’au strâns, ochii s’au umezit, la evoca­rea „Aceleia care îi însufleţea cu curajul şi prezenta ei, în primele tranşee’’. Ne-a murit, cu Regina noastră cea frumoasă, nu numai zâna întregirii Neamului, dar şi o mândră, o ve­nerată şi augustă camaradă de ar­me, care, fără teamă, galopa în fruntea cavaleriei şi cobora in bor­­deele de exantematici, ca să-i mân­­gâe şi să le dea nădejde. Toţi cari au fost răniţi­­ pe front, o revăd neobosită, in albă rochie de infirmieră; toţi cei ce luptară in Moldova, o văd Şi acum venind în mijlocul lor, bravă şi superbă, îm­­bărbătându-i cu o privire dreaptă, exaltându-i cu un zâmbet bun. Ce mai însemna oare viaţa pentru luptătorul căruia Regina Maria îi a­­ducea în tranşee asemenea daruri nepreţuite?... Spune mai departe, ordinul d-lui general Argeşeanu, ci însuşi brav între bravii din războiul „Mama răniţilor s’a dus în lumea veciniciei, acolo unde marele Rege Ferdinand şi Eroii lui o o aşteptau”... Va fi, in adevăr, suprema reve­dere, în eternitate.. Regele întregi­rii şi eroii lui o aşteptau. O aştep­tau cavaleriştii căzuţi în şarja dela Robăneşti, nebuni de eroism la gândul că şi Regina era comandant de cavalerie; o aşteptau vitejii din 32 Mircea, cari luptară la Mără­­şeşti numai în cămăşi; o aşteptau vânătorii seceraţi de mitraliere per­fecţionate dar electrizau cu o clipă mai înainte de atac, de privirile ei... Opt sute de mii de eroi o aştep­tau, la marea revedere din eterni­tate.... Acum, marea armată a morţilor pentru Patrie este întreagă, dinco­lo de timp şi spaţiu. Regina Maria trece poate tot pe­calul Ei alb Jum­­bo, alături de Regele Ferdinand, în fruntea coloanelor nevăzute de os­taşi, aşa cum am văzut-o în uni­formă de roșiori, trecând pe sub Arcul de Triumf, la întoarcerea în Capitala Țării, din războiul cel mare. Marea oaste s’a refăcut în eter­nitate­, AL. BOGDAN Cronica militară REGINA MARIA SI ARMATA ВПН^ШНПНПВН1 Străinătatea şi doliul României Ultimele ziare sosite din Statele Unite conţin numeroase şi lungi ar­ticole consacrate Reginei Maria. Cele două mari cotidiane New York Tunes şi New York Herald Tribune fac elogiul defunctei Suverane in articole de fond pline de sinceră admiraţie pentru Regina Maria, ====== TSOMANIA—=] s HRANA Se începe o mare campanie la sate împotriva bolilor. E cunoscută sta­rea de slăbire în care a căzut poten­ţialul moral sub regimul epidemiilor fără medici. E nevoe de asistenţă sa­nitară mai mult ca oricând. Dacă pe vremuri săteanul răbda mai cu te­­meiu bolile care-l cuprindeau, faptul se datora înfloritoarei lui vitalităţi. Aerul bun, munca regulată şi mânca­rea sănătoasă, (mai pe sponci sau nu interesează mai puţin), erau de na­tură să-i dea rezistenţa necesară. De la o vreme, inteţindu-se insă munca, în regimul economiei tot mai com­plicate, bolile îl găsesc anemiat şi se înregistrează o mortalitate îngrijoră­toare. Deci, atenţia medicală în­spre sate e un comandament al conştiinţa naţionale, în situaţia de fapt de la sa­te. Concomitent însă cu asistenţa me­dicală, se impune, in aceiaşi măsură, o refacere a alimentaţiei rurale. Prea multe vegetale se mănâncă: prea pu­ţină carne, ouă, prea nuţ-i raţionali­zată hrana rurală. Nu-i de vină fi­reşte nepriceperea ţăranului de a se nutri mai suculent. In privinţa adap­tării la trai bun, ţăranul român are o capacitate promptă. Doi ani ordo­nanţă în timpul armatei şi-l vezi a­­părând cu totul sub alt aspect. (Chiar când mănâncă „la cazan”). Lipsesc alimentele consistente, ali­mentele care să nu fie legume. De asta se mănâncă­, vegetarian. CAZ îmi stă de mult pe inimă un caz care dă de ştire ce proporţie ia une­ori penuria la sate. Intr’o excursiune de acum câteva săptămâni, după o istovitoare oboseală de 8—10 ore, ne decidem să poposim într’un sat, sleiţi de puteri, blestemându-n­e ora plecării („navigasem” printre cada­vrele in putrefacţie plutitoare in voe pe Dâmboviţa. S’a asanat întru câtva, d-le prefect Dombrovschi?) Dar mai ales poposisem fiindcă foamea rupea din noi fără milă. Am fost primiţi cu alaiul cuvenit, cu omagiul de cu­riozitate lesne de înţeles. Au sărit bunele gospodine să ne pună la dis­poziţie apă proaspătă să ne clătim gura de cele duhori ale părâului blestemat. Apoi am început să dăm cu gura: am căutat ba una, ba alta. La toate întrebările, figurile uscate ale săten­­celor de treabă, luau un aer de triste­­ţă, în care surprindeam şi regretul că le descoperim un mare secret, ală­turi de umilinţa legitimă. Nu aveau ce să ne dea de mâncat. Pe scurt: n’am găsit de mâncare nici un pui, nici o bucată de brânză, nici o oală de lapte acru, nici smân­tână, nimic. E drept că ne aflam în­tr’un cătun de vre’o h0 case. Dar la hO klm. de Bucureşti, deci, într’o re­giune care poate da câştig producă­torului. Aşa ne-a întristat noutatea că o clipă am uitat şi de foame. Iată rea­litatea, tristă şi alarmantă! TEMEIU In vasta lucrare, de proporţiile u­­nui adevărat studiu de specialitate documentat, elaborată de consiliul e­­conomic superior, se pune şi această imperioasă problemă a hranei insufi­ciente a ţăranului. Se pleacă de la ideea că o­ economie raţională cere muncitori săn­ătoşi şi bine hrăniţi. Dacă se porneşte la o acţiune de combatere a bolilor sociale, cu ener­gie şi metodă, aceasta trebue corobo­rată şi de o acţiune pentru normali­zarea hranei populaţiei noastre ru­rale şi muncitoreşti. In observaţiile Consiliului superior economic, date recent discuţiei pu­blice, găsim în această privinţă:­­ „Muncitorul român, rural sau urban, e subhrănit. Standardul inferior de trai trage după sine în popor indiferenţa faţă de un câştig suplimentar. Pentru pregătirea unor stări eco­nomice mai bune, o hrană mai sub­stanţială a muncitorilor e indispen­sabilă”. Problema e bine pusă. Nu e vorba să „normalizăm” — reţinem terme­nul — hrana săteanului din cine ştie ce considerente umanitaristice, de dreptate socială etc. Economicul, progresul său recomandă să promo­văm o mai bună stare plugarului. Mâncând bine, va lucra mai cu spor, va câştiga mai mult, va consuma idem. Ciclul prosperităţii generale va fi asigurat prin sporiţl prosperităţii particulare. Deci... INCASAR9 Desigur că cel mai elocvent bule­tin asupra stării de fapt dintr’o ţară îl oferă graficul încasării impozite­lor. Bunele reţete realizate în ulti­mul timp dau semn despre bună să­nătatea corpului social şi animaţia funcţiunilor sale fireşti. Pe luna în curs, mersul încasărilor e progresiv simţitor faţă de inter­valul corespunzător de anul trecut. Râvna cetăţeanului de a plăti im­pozitul e semn de educaţie civică dar mai ales de echilibru nu ale gos­podăriei. Ce e mai semnificativ e că înca­sările pe urma impozitului indirect, marchează aceiaşi cadenţă progre­sivă. In acest sector se vădeşte şi mai limpede starea de bună respi­raţie a pieţii economice în genere. Se consumă mai mult, se fac tran­­sacţii abundent. Dat fiind că indirectele în bugetul nostru dau veniturile decisive, bu­letinul zilei e în totul satisfăcător. Sir.

Next