România, august 1938 (Anul 1, nr. 76-91)
1938-08-16 / nr. 76
anul I Nr. 76 Noua aşezare administrativă In cadrul unei înălţătoare solemnităţi, Suveranul a promulgat Sâmbătă legea prin care ţara capătă o nouă întocmire administrativă. Este neîndoelnic că după Constituţia din Februarie, care avea să pună ţara în noui făgaşe, marcând o răscruce hotărîtoare în istoria poporului românesc, legea administrativă este opera cea mai importantă a noului regim. Constituţia aducea principii de ordin general, legea administrativă înseamnă coborîrea acestor principii pe şantierul înfăptuirilor concrete. Adânc şi competent studiată, noua lege constitue un titlu de glorie pentru cei cari au alcătuit-o şi, de bună seamă, istoria nepărtinitoare va recunoaşte deopotrivă meritele celor cari înalţă pereţii falnici ai noului edificiu naţional, ca şi celor care i-au pus în Februarie piatra fundamentală. Este vorba de o acţiune continuă, lucidă, dârză şi înţeleaptă, care pune capăt nenorocitelor şovăeli şi reveniri necontenite din trecut. Incompetenţa şi improvizaţia au făcut loc planului limpede şi faptei imediate. Odinioară, de la proect până la realizare, drumul era lung, întortochiat şi semănat cu obstacole şi capcane. Proectul trebuia să străbată de la start până la potou, — pentru a utiliza o imagine sportivă — un lanţ întreg de slăbiciuni, combinaţii şi obligaţii, astfel încât dacă nu se împotmolea definitiv în mlaştinele măruntelor socoteli de familie sau de partid, realizarea era în orice caz un palid şi caricatural reflex al gândului iniţial. Astăzi toate aceste socoteli, combinaţii şi obligaţii de familie sau de partid s’au dus în neagra veşnicie. Să punem lumii vechi, fără nici o remuşcare, o piatră cât mai grea la căpătâi. A fost plină de păcate. Să o învăluie iertarea. Cu timpul va veni şi uitarea. Prin ferestrele larg deschise în Februarie, intră un vânt, proaspăt şi înviorător. Ţara se înoieşte, capătă de la o zi la alta o faţă mai bărbătească, mai surâzătoare, mai împăcată! Legea administrativă creiază poporului român căi noi de progres şi desvoltare. Prin ea se realizează trei mari principii : descentralizarea, controlul efectiv al statului modern şi răspunderea personală a şefilor de autorităţi administrative. Vechiul regim politicianist avea tot interesul ca resorturile politice şi economice ale întregei ţări să fie concentrate la Bucureşti, pentru ca simplul cetăţean să fie silit să recurgă la sprijinul atotputernicului club al partidului de la putere. In felul acesta, clubul îşi asigura toate pârghiile, ţinând pe cetăţeni legaţi într’un vast păienjeniş de servituţi electorale. Legea administrativă, întocmită de d. ministru Armand Călinescu, descentralizează viaţa publică a ţării pe regiuni, sfărâmând cătuşele centralismului ucigător de iniţiative şi dorinţi de mai bine. ■ Totodată ea asigură însă şi un control permanent al Statului, căci statul român modern nu se poate desinteresa de mersul comunităţilor politice în subordine, după cum nu se poate desinteresa nici de viaţa fiecărui individ în parte, care îndeplineşte, în cercul său,de activitate, o funcţie socială de cea mai mare importanţă., , De aici decurge în mod logic răspunderea şefilor de autorităţi administrative, faţăde colectivităţile respective şi prin urmare faţă de stat. . . , c O asemenea reformă, care să aibă în vedere numai interesele mari ale ţării, nu putea fi înfăptuită decât de un regim scuturat de orice servitute electorală. E tocmai regimul actual, a cărui operă este azi încoronată prin promulgarea legei administrative. ’ DIN FUNDUL MUNŢILOR Păstorită cu oile şi cu tulnic RECORD IN TRAVERSAREA ATLANTICULUI PE APĂ LONDRA, 14. (Rador). — Transatlanticul britanic „Queen Mary“ a bătut recordul mondial de traversare a Atlanticului cu 1. oră 28 minute. Distanţa Statele Unite—Marea Britanie a fost parcursă în 3 zile, 20 ore şi 42 de minute, cu o viteză medie de 31,69 noduri pe oră. I MARŢI 16 AUGUST 1938 JUSTIŢIE PENTRU MAGISTRAT I n orice ţară care ţine la consolidarea temeiurilor şi la propăşirea fiinţei ei morale, garanţia legilor şi puterea acestora este una dintre primele griji ale conducătorilor. Sentimentului de încredere unanimă, din justiţie , urmează, în chip firesc, un sentiment de siguranţă personală şi colectivă, pe care conştiinţa publică îl reflectează în acest caz cu o fidelitate care e însăşi cheia solidarităţii şi progresului. Fără punerea la punct a unui asemenea mecanism, capabil de o perfectă funcţionare, — imponderabilele care urzesc forţa morală a naţiunii nu ar fi posibile, iar ţesătura strânsă, de infinite întrepătrunderi, a tuturor răspunderilor şi drepturilor cetăţeneşti, nu ar ţine decât de neprevăzut şi de întâmplare. Intre regulatoarele mecanismului social, pe bună dreptate aşadar magistratura este socotită ca unul dintre cele mai de frunte. Modul înţelept în care a fost făcută recenta mare mişcare în magistratură o dovedeşte din nou. Atât în ce priveşte organizarea cât şi latura etică, sunt modificări esenţiale intervenite în aşezarea de azi a ţării, care au impus — mai întâi — drastice dar exemplare măsuri de epuraţie: deunăzi, sancţionarea cu destituirea câtorva înalţi magistraţi (pentru vini asupra gravităţii cărora am relatat la vreme) curăţa terenul, astăzi importanta mişcare efectuată, lărgeşte orizonturile justiţiei româneşti, îi împrospătează cadrele, şi-i întăreşte prestigiul. Peste tot în ocuparea locurilor vacante, la înalta Curte de Casaţie, Curţile de Apel, Tribunalele şi Judecătoriile noastre, d. Victor Iamandi, ministrul Justiţiei, a avut în vedere ca unic criteriu de alegere MERITUL profesional, dacă s’a întâmplat de astădată, ceea ce magistraţii români se resemnaseră, după toate dezolările încercate, să nu mai spere. Lucrul trebueşte spus fără ocoluri şi satisfacţia împărţitorilor de dreptate subliniată cum i se cuvine; mişcările în magistratură, din anii trecuţi, avansaseră bunul plac şi interesele miniştrilor de resort ca unici factori de apreciere. Ceea ce atrăgea, ca o monstruoasă necesitate, într’un joc de incredibile abuzuri şi supralicitări, imagini ajutătoare de „sfinţi la Ierusalim“ acolo unde nu-şi are locul — după adevărata sfântă dreptate — decât judecata meritelor şi întrecerea calităţilor. Metoda politică a partidelor canalizase o parte din scursorile ei şi pe acest teren unde cei mai mărunţi sâmburi de incure, de injustiţie, pot da naştere la un dezechilibru extrem de primejdios şi la enorme repercusiuni, nenorocite, asupra întregului organism social. Puterea de rezistenţă a magistraţilor noştri a mers totuşi până la furnizarea unor cazuri de real eroism. — ei i se şi datoreşte eşafodajul pe care, cu mistrie puternică şi mână fericit inspirată, construeşte din nou d- ministru Victor Iamandi. Efectele acţiunii întreprinse de ministrul justiţiei trec astfel dincolo de moment şi dincolo chiar de fireasca sete de dreptate a celor obligaţi să o aline numai pe a altora, lor nealinându-le-o nimeni. Efectele acestei acţiuni salvatoare, pătrund până în fibrele cele mai intime ale conştiinţei magistraţilor, redând înaltului corp patosul curat al misiunii lui şi injectându-i tonice aşteptate şi reîmprospătătoare. Dacă deprimau injustiţiile practicate, în trecut, faţă de chiar reprezentanţa justiţiei, restaurarea dreptăţii LOR, e menită — cum arătam dintru început — să aibe însemnate şi adânci consecinţe în înseşi temeiurile, şi propăşirea, fiinţei morale a ţării. Cicerone Theodorescu A Grija Statului pentru muncitorime „Vrem să creiem o armonie între capital şi buncă" Nu cred că s’a insistat îndeajuns asupra cuvântării, pe care d. ministru Mihail Ralea a ţinut-o la inaugurarea căminului muncitoresc din Brăila. In acel discurs — mai mult convorbire prietenească, înţelegătoare, decât discurs, — ministrul muncii n’a atacat „probleme”, nici nu a vroit să înşiruie ascultătorilor o sclipitoare şi mincinoasă garderobă de făgădueli, ce prea arareori ştiu să iasă din crisalida lor abstractă. D. ministru Mihail Ralea nu este, de altfel, după câte ştim, omul sforăielilor articulate, de tribună publică, iar gesturile d-sale nu au nimic din ceea ce caracterizează teatrul de a treia mână al glorioşilor, pe vremuri, „tribuni ai poporului”. D-sa este un ministru, care-şi cântăreşte prea bine vorbele şi un intelectual cu destul simţ al labilităţii lucrurilor, pentru a nu alerga după ieftine succese de aplauze şi pentru a nu ieşi niciodată din cadrul raţiunii. Cuvintele d-sale n’au ştiut să exprime, decât adevărul. „La ministerul muncii — a spus d-sa, — mă străduiesc să înfăptuiesc legi, care să înlăture nemulţumirile de până acum şi să creiez o armonie intre capital şi muncă". In creiarea acestei armonii dintre capital şi muncă, d. ministru Mihail Ralea vede, cu multă luciditate şi cu mult bun simţ, însă, cheia menită să rezolve întreaga problemă muncitorească. O problemă, de a cărei rezolvare depinde, în cea mai mare măsură, armonia socială. Dar ministrul muncii nu se mulţumeşte să vadă numai, să constate numai. Tot ceea ce a făcut, în cele câteva luni de când se află in fruntea departamentului d-sale, dovedeşte că — prin sprijinul Statului — ne putem apropia, încetul cu încetul, fără agitaţii, fără greve, doar cu bunăvoinţă din toate părţile, de mult visata armonie dintre capital şi muncă. Prin organizaţia „Muncă şi voie bună”, care dă o utilizare recretatoare timpului liber al muncitorimii, prin reglementarea celor opt ore de lucru pentru funcţionarii particulari, prin reglementarea concediilor şi a dreptului de vechime, prin înlocuirea unei legi a asigurărilor sociale, menită să proteguiască, în mod special pe bătrânii muncitori — d. Mihail Ralea î dovedeşte că se tinde efectiv şi spornic la atingerea armoniei dintre capital şi muncă. „Conjunctura economică (a subliniat ministrul muncii) e de multe ori nefavorabilă, dar aceasta nu trebuie să descurajeze pe muncitori. „încetul cu încetul, vom ajunge să ridicăm clasa muncitoare la un nivel onorabil”. Prin răbdare, prin înţelegere —şi ne gândim la o înţelegere şi socială şi sufletească — nu se poate ca nivelul acesta onorabil de care a amintit: d-.ministru, Mihail Ralea, la Brăila, să nu fie atins. Eugen Jebeleanu REGENTUL HORTY a cărui apropiată vizită în Germania stârnește comentarii în toată presa Reichului o brăţară şi un oltean Oricine poate pierde câte ceva. Şi oricine poate să ofteze după ceea ce a pierdut. Unul de meserie, politic — că şi-a pierdut, de când cu desfiinţarea regimului electoral, meseria ca şi glasul. Un altul că a pierdut o scrisoare. Şi totul nu e că ai pierdut. Ci să ştii cine a găsit-o, că restul e uşor. Cu poliţia sau cu recompensă poţi reintra in posesia a ce ai pierdut. Aceasta era practica de până acum. Dar se Întâmplă şi altfel. Cum i s’a Întâmplat unei doamne, care a cinat la un restaurant central mai deunăzi. Doamna a cinat şi a plecat. Ca să constate, o oră mai târziu, că a pierdut brăţara. O brăţară cu rubine mari ce sclipeau de foc. Cercetările poliţiei au dus la descoperirea celui ce a găsit-o. E un oltean. Dar nu s’a găsit la el brăţara. Brăţara, dela oltean, a ajuns la altă doamnă, cadou. Intre sclipirile de foc ale rubinelor şi focul ce sclipea în ochii doamnei, olteanul i-a ales pe aceştia. Şi cum olteanul e obicinuit să dea lipsă la cântar, poliţia se întreabă cine este păcălitul. DUELUL FRANCO-ITALIAN AL PAŞAPOARTELOR Presa franceză crede că înăsprirea relaţiilor cu Italia este o urmare a discursului rostit de d. Mussolini la Genua. (Citiţi telegrame in pag 12) Țăran din Muntenia Bogăţia anotimpului Direcţia căilor ferate a stabilit un program care să înlesnească transportul fructelor din Basarabia către restul ţării. Sunt măsuri de bună gospodărie lăuntrică care se pot schimba de la un anotimp la altul, dar ideia care se desprinde din această îndrumare este punerea în valoare a bogăţiilor din această provincie. Trebue să recunoaştem fără ocol, că dacă anarhia preţurilor domină incă piaţa alimentară, dacă în unele părţi ale ţării fructele bunăoară, de îndată ce au fost culese putrezesc pentru că nu-şi găsesc cumpărători la vreme, cauza trebueşte căutată şi într-o criză a transporturilor. Am experimentat cu mai bune rezultate practice expoziţiile sezoniere de fructe, struguri şi vinuri, şi procedeul acesta şi-a dovedit roadele. Podgorenii au participat la emulaţia care pornea de la Ministerul Agriculturii. Chiar publicul consumator începuse să se iniţieze,să se intereseze de calitatea produselor şi să preţuiască un vin bun atunci când îi se dădeau indicaţii asupra originii şi procedeelor costisitoare şi îndelungate de vinificare. Dovada cea mai convingătoare că publicul consumator a început să preţuiască cum se cuvine calitatea vinurilor, o găsim în faptul că foarte multe magazine de desfacere au început să facă reclamă vinului de Cotnari. Viţa strămutată de la Tokai în pământul minunat al Cotnarilor de Ştefan-Vodă, pentru pasionaţii de gustători ea nu avea nevoie de nici un fel de reclamă, cel mult de chezăşia vechimei şi a pritocirii în pivniţă anume amenajate pentru aceasta. Am văzut însă apărând peste tot „Vinul de Cotnari”, până chiar la cele mai scârbavnice crâşme, când toată întinderea celebrei podgorii deabea dacă se ridică la 200 de hectare. Totuşi, acest fapt dovedeşte că gustul consumatorului este în căutarea calităţii, şi dacă vinul de Cotnari a apărut prefăcut, vina este a depozitarilor prea lacomi de câştig. S-au putut vedea la expoziţiile din anii trecuţi vinuri româneşti de superioară calitate, care puteau oricând sta cu cinste înaintea acelora din străinătate, s’au putut vedea fructe care ne încredinţau că pământul californian se află şi la noi, atunci când intervine mâna harnică şi priceperea podgoreanului. Toată această bogăţie a ţării cară să fie pusă în valoare, fie prin expoziţii şi târguri bine organizate, fie printr’o reclamă documentată şi , cinstită, iar în ultima vreme prin trenuri care să asigure transporturile rapide. Partea de Sud a ţării a devenit o adevărată grădină. Un drum de la Bucureşti până la Giurgiu, ne încredinţează că pe mii de hectare, unde odinioară se făcea agricultură astăzi sunt plantate livezi de pomi roditori- Nicolae Roşu Muncitorii din Valea Jiului, pe B-dul Brătianu, in corpore spre Mormântul Eroului Necunoscut .