România - Provincie, noiembrie 1938 (Anul 1, nr. 168-182)

1938-11-16 / nr. 168

XI 1938 КОМАНДА No. ■пнвдвга^*£я&анвнашанваан Revoluţia care a vrut să fie planetară... Au trecut 21 ani dela izbucnirea revo­luţiei sociale în Rusia, care a dărâmat im­periul ţarist. Tinzând să devină univer­sală, revoluţia s’a limitat la „socialism într’un singur stat", pierzâniu-şi putinţa şi caracterul de zguduire permanentă. Aniversările revoluţiei „mon­diale şi planetare", care părea că va zdruncina universul din teme­lie, devin cu fiecare an mai ne­însemnate, chiar triste prilejuri de reflexiuni şi de condamnări. Au trecut, iată, douăzeci şi unu ani, când in noaptea de 26 spre 27 Octombrie stil vechi, in 1917, fracţiunea bolşevică a partidului socialist rus a cucerit puterea, — exact aşa cum cerea şi propo­văduia teoreticianul marxismului conspirativ şi extremist. Lenin, — prin războiu civil. Au trecut de atunci atâţia ani cât e nevoie ca o mişcare şi un regim să poa­tă fi judecate obiectiv şi in­sufi­cienta lor perspectivă istorică. După atâta vreme, polemicile cu „revoluţia mondială şi planeta­ră”, nu au niciun rost, nu pot ex­plica nimic. Ci, noi avem nevoie de explicare calmă şi de înţele­gere cinstită... Din cauza că revoluţia socială din Rusia a izbucnit ca o mişcare marxistă, cu toate idealurile pe care le concepuse, le formulase şi le sugerase Karl Marx — să vedem ce a vrut ea, o astfel de revoluţie, dintru început până la sfârşit; în „Mizeria filozofiei", Marx spune: „lupta proletariatu­lui împotriva burgheziei este o luptă de clasă contra clasă, care îşi găseşte cea mai înaltă expre­sie a sa în revoluţia totală”. In vederea cărui scop e nece­sară o astfel de revoluţie totală? „Eliberarea clasei proletare com­portă necesar crearea unei noui societăţi”. Răspunsul precis îl gă­sim în „Lupta claselor în Fran­ţa." Aici, Marx afirmă: „Prole­tariatul se apropie din ce în ce mai mult de socialismul revolu­ţionar. Acest socialism reprezintă revoluţia permanentă; el cere dictatura proletariatului ca pe o transiţie necesară pentru a putea suprima diferenţele de clasă şi condiţiile de producţie pe care sunt fondate ele...” Amintim aceste rânduri ale lui Marx, pentru ca avându-le în vedere să judecăm apoi, dacă re­voluţia totală a putut să se reali­zeze­, dacă ea a devenit perma­nentă, dacă, in sfârşit, prin o dic­tatură a proletariatului s’a înfăp­tuit noua societate comunistă. Desigur, idealul lui Marx s’a prăbuşit în... contrariul său. Re­voluţia nu a putut deveni totală, ea nu a devenit permanentă; se ştie că troţchiştii, cari sunt a­­depţii fanatici şi fioroşi ai revo­luţiei permanente, sunt persecu­taţi şi extirpaţi în U. R. S. S. „ca nişte câini turbaţi ai fascismu­lui". Dictatura proletariatului a adus la cârma politică un par­tid, foarte puţin populat şi repre­zentat de muncitori. Noua socie­tate nu este nici cea veche feo­­dală, burgheză, ţărănească, nici nouă­­ societate fără clase. Avea, deci, dreptate Lenin, care formu­la situaţia şi soarta revoluţiei din 1917: „Dacă revoluţia noastră, zicea el, nu se va transforma în revoluţie proletară, ea va rămâne în istorie ca un simplu epizod". Istoria, evident, este prea imen­să în timp, ca revoluţia din 1917 să ne poată părea un simplu epi­zod, ca cea din 1871, dela Paris. Dar, dacă ea nu a ajuns un epi­zod, a fost nevoită să se trans­forme, datorită ambianţei capi­taliste, în altceva, în stalinism, care înseamnă, cum el insuş spune ,„socialism într’un singur stat". Aşa încât, se poate consta­ta, că revoluţia „totală”, „perma­nentă" „universală" şi-a pierdut caracterul totalitar din punct de vedere social, şi-a pierdut carac­terul de continuitate din punct de vedere al curgerii sale în Timp şi spaţiu şi a încetat să fie uni­versală. Lenin a avut dreptate în felul acesta doar, că a condiţio­nat teoretic izbânda revoluţiei ruseşti, care s’a produs în vede­rea societăţii comuniste, de revo­luţia mondială care nu s’a pro­dus, dar de care e condiţionată oricare revoluţie parţială. Pe scurt şi în grabă, putem in­dica următoarele evidenţe: capi­talismul nu a fost în 1917 şi până astăzi atât de slab, ca să-l fi putut răsturna acţiunea comunistă re­voluţionară. Capitalismul mon­dial a covârşit ideia şi idealul proletar al revoluţiei marxiste. Proletariatul nu s’a putut uni in­­tr’o singură energie anticapita­listă, dimpotrivă el este divizat, atât cât a rămas marxist, în mai multe internaţionale. Ca o reac­­ţiune împotriva acţiunii comu­niste, s’a trezit prin forţa in­stinctului de conservare senti­mentul naţional, care a devenit o mare putere de mişcare chiar a claselor muncitoreşti. Cu aju­torul acestor clase s’au înfăptuit alte revoluţii, anti­comuniste, şi s’au consolidat alte regimuri — cele autoritare, în care parti­dele comuniste sunt desfiinţate. Astfel, comunismul ca doctrină de propagat şi ca acţiune subver­sivă a fost desfiinţat în următoa­rele state: Albania, Germania, Bulgaria, Spania naţională, Esto­nia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, România, Elveţia, Tur­cia, Iugoslavia şi Cehoslovacia. In Belgia, Danemarca, Norvegia, O­­landa, Suedia — comunismul e aproape inexistent. Iar in Japo­nia, comunismul începe să fie tratat ca o crimă de stat. Prin urmare, în locul unei re­voluţii planetare, s’a stârnit o contrarevoluţie evident antico­munistă. Dar, poate, revoluţia socială a triumfat in U. R. S. S.? Ea se menţine aici, dar nu da revoluţie socială, totală şi permanentă, ci ca un moderat constructivism so­cialist, care în domeniul econo­mic păşeşte spre formele indivi­dualiste de producţie, spre drep­tul la proprietate individuală, spre neglijarea formelor colecti­ve,­ mai ales in producţia agrară, şi în sfârşit, spre restaurarea li­nei conştiinţe mai mult naţională, decât esclusiv de clasă. In faza actuală, cea stalinistă, a revolu­ţiei, termenii „proletar” şi „dic­tatura proletariatului” sunt ne­uzitaţi şi nu sunt permişi în pre­sa sovietică. Marxismul integral nu a putut fi aplicat primitivis­mului agrar, deşi Lenin a văzut în marxismul politic premiza ne­cesară pentru trecerea de la pri­mitivismul agrar la colectivismul socialist. Ţăranul a rămas indi­vidualist, a cerut şi a obţinut proprietatea individuală, alături de cea colectivă,, impusă de ne­voile vitale ale statului. Ideia naţională, descătuşată de revoluţia din 1917, a făurit o con­ştiinţă naţională în popoarele care alcătuesc Uniunea, iar acea­stă conştiinţă naţională împinge spre o boicotare permanentă a centralismului „socialist” care a reactualizat metodele politice ale ţarismului — opresiunea, în ve­derea menţinerii unităţii terito­riale a statului. Cultura este într’o eflorescenţă neaşteptat de bogată, din cauză că ea, prima şi în întregime, a refuzat să devină ideologică, a­­dică marxistă, rămânând naţio­nală. Mai mult sunt la modă Puşchin şi scriitorii clasici ai po­porului, decât Marx, Engels, Rosa Luxemburg şi ceilalţi. Iată câteva din multele consi­­deraţiuni, ce le poate face un in­telectual asupra revoluţiei marx­iste, care acum 21 ani, în 1917, a­­meninţa să doboare aşezarea multimilenară a omenirii. G. M. Ivanov ДОАЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛПЛЛПЛЛЛЛПЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛАЛАЛПЛЛЛЛЛГ Zece elevi in cei mai buni din România vor fi trimişi de legaţia britanică două săptămâni în Anglia­ ­­Legaţia engleză din Capitală a fă­­cut cunoscut ministerului Educaţiei Naţionale că „British Council” din Londra doreşte ca în cursul anului şcolar 1938-1939 să fie trimişi în Anglia zece şcolari români, pe baza unui concurs. In acest scop, s’a propus ministe­­rului ca, în ultima clasă, a oricărei şcoli secundare de băeţi şi fete, în care se predă limba engleză, obliga­tor sau facultativ, să se ţină în luna februarie 1939 un concurs scris în această limbă asupra unui subiect ce va fi stabilit ulterior.­­ Lucrările vor fi examinate de au­torităţile şcolare, iar cei reuşiţi, in­diferent de şcoalele cărora aparţin, vor primi ca premiu o carte engleză elaborată şi editată de „British­ Council”. Lucrarea premiată a fie­cărei şcoli va fi apoi trimisă lega­ţiei engleze, care o va înainta „Con­siliului britanic”. Acesta, după ce va cerceta lucrările, va stabili pe cei mai buni zece şcolari (cinci băeţi şi cinci fete) cari vor petrece două săptămâni în Anglia în timpul va­canţei de vară 1939. Aranjamentele vizitei în Anglia, cuprinzând şi cheltuelile de călăto­rie dus şi întors, vor fi făcute de Uniunea naţională a studenţilor, iar studenţii englezi vor face oficiul de călăuză a şcolarilor români. Minis­terul educaţiei naţionale a răspuns legaţiei britanice că acceptă cu plă­cere această propunere şi a luat măsuri pentru executarea ei. ,r. T­ - - SiSirriîi REGELE PROTECTOR AL STUDENŢIMII Pe marginea declaraţiilor d-lui Armand Călinescu In ţara românească, tinereţea n’a fost niciodată preţuită la a­­devărata ei valoare. Indiferent de grupările guvernamentale care s’au succedat la cârma statului, ati­tudinea oficială faţă de tineret a fost aceiaş. Aceiaş, adică lipsită cu desăvârşire de înţelegerea care se cerea pentru soluţionarea unei che­stiuni atât de grave. Problema tineretului la noi s’a pus şi se pune, în termeni de o ex­cepţională urgenţă. Şi asta din cau­za unor factori strict locali. Principalul motiv pentru care ti­neretul român s’a bucurat de necon­tenită nesocotire, în ceea ce avea el mai scump şi mai curat, îl putem i­­dentifica foarte uşor: sunt partidele politice. Robite cu totul patimei de club sub presiunea căreia se efec­tuau nesfârşitele combinaţii intere­sate, partidele politice au neglijat cele mai adânci imperative ale ţă­rii. Unul din aceste imperative este — şi a fost mereu — tineretul, mai complect spus, acordarea posibilită­ţilor ca el să se manifeste, actuali­­zându-şi pura energie sufletească. Neacordându-i-se mijloacele proprii de valorificare şi simţindu-se ne­contenit prigonit de castele domi­nante, tineretul s’a izolat şi s’a si­tuat, astfel, într’o poziţie falsă. ^ Greşala regimului trecut se ara­tă, prin rezultatele dureroase pe care le-a avut. Situaţia creată prin nevalorifica­­rea proaspetei forţe juvenile, a în­semnat pierdere şi de o parte şi de cealaltă, aşa­dar, pierdere şi pen­tru organismul ţării şi pentru tine­ret, el însuşi. N­eamul romînesc are dreptul să-şi afirme rarul orgoliu de a fi fost binecuvântată din bel­şug cu tinereţe. In marile momente ale istoriei noastre, falangile de flăcăi au luptat nesfărâmat întru izbânda romînismului. Tinerii şi-au dovedit cu prisosinţă capacitatea lor de luptă şi de sacrificiu, atunci când a fost vorba de biruinţa nebi­ruitelor comandamente naţionale. Şi tocmai lor li s’a hărăzit cruda spartă ca de la război încoace să fie trataţi într’un chip fundamen­tal impropriu. In viaţa politică, tinerii s’au iz­bit de zidurile negre ale partidelor, iar în calea afirmării intelectuale ei s’au lovit de coaliţia generală a unui front uman care n’a înţeles nimic din frământarea autentică a nouei generaţii. Era logic să se ajungă la un soi de desechilibru în chiar economia funcţională a statului. Starea a­­ceasta de lucruri nu mai putea să dureze din prima clipă a declarării ei, decât cu riscul de a se săpa, din ce în ce, o mai mare prăpastie în­tre tineret şi lumea cealaltă. C­onştient de misiunea ce-o are de îndeplinit, d. ministru Ar­mand Călinescu, după ce a tă­iat în carnea vie a relelor prin re­formele învăţământului, iată, că a făcut o declaraţie de mare impor­tanţă în ce priveşte soluţionarea problemei tineretului. D-nia Sa a spus că tot ce a reali­zat până acuma pentru ajutorarea studenţilor este numai un început. In programul de activitate al mi­nistrului educaţiei naţionale spri­jinirea tineretului universitar con­stituie un capitol de proporţii im­presionante. In cel mai apropiat viitor de ministru Armand Călines­cu va proceda la legiuirea unor mă­suri radicale, menite să le încoro­neze pe acelea anterioare. In acţiunea de stimulare a stu­­denţimii pe drumul cel bun, D-nia Sa nu va economisi nici un efort. Tinerilor studioşi li se vor asigura condiţiunile optime sub raport ma­terial şi sufletesc. „Căminurile, can­tinele, bibliotecile, sporturile tre­buiesc astfel organizate încât stu­denţii merituoşi să găsească toate înlesnirile şi să creeze o viaţă plă­cută şi prielnică învăţăturii” — a spus d. Călinescu în declaraţiile fă­cute ziariştilor. D­ar punctul de excepţională în­semnătate al gândurilor reno­vatoare mărturisite de actua­lul îndrumător al şcolii româneşti zace altundeva. Zace anume, în faptul că D­nia Sa va prezintă con­siliului de miniştri un proiect „du­pă care recrutarea în funcţiunile publice să nu mai fie lăsată hazar­dului personal ci să se facă în ra­port cu calificaţia obţinută la stu­diile universitare”. Aceasta ar fi fără îndoială, o inovaţie de imens răsunet în conştiinţa publică, a­­vând rostul de a reabilita spiritul dreptăţii, acolo de unde rutinatele moravuri politicianiste l-au asvâr­­lit cu cea mai condamnabilă dezin­voltură. In viitor alegerea elementelor va suferi cenzura justă a criteriilor o­­bictive. Valoarea va fi apreciată, oriunde, dincolo de nefastul nărav al nepotismului şi al situaţiilor înălţate, din neant, în atmosfera caldă al cabinetelor capitonate un­de cutare şef trebuia neapărat să servească pe cutare exponent al a­­tletismului electoral. T­oată acţiunea aceasta de pri­menire se va săvârşi sub bolta generozităţii regale a Suvera­nului, care, atunci când îşi arată dragostea faţă de tineret, ştie că îşi ridică o nouă columnă de granit în istorie. Regele Carol II, ocroti­torul şi creatorul atâtor iniţiative este, de asemenea, şi ocrotitorul ti­nerimii studenţeştii Ilariu Mureşan ACTUAUTATIA D. Victor Iamandi a sosit în Capitală D. Victor Ia­mandi, ministrul Jus­tiţiei, s-a întors ieri în Capitală, venind de la Braşov. YViAâJOUuXt Organizarea breslelor Termenul pe care îl oferă legea asociaţiilor profesionale, de a se or­ganiza în bresle se apropie. De­ aceia, asociaţiunile profesionale din Capi­tală s’au grăbit ori a-şi definitiva forma impusă de noua orânduire, chemând la adunări membrii ce le formează. In altă parte a ziarului nostru prezentăm, pe larg, discuţiu­­nile ce s’au angajat cu această oca­zie. Acum, profităm de acest prilej, şi ne îngăduim a remarca o omisiune ce s’a făcut în gruparea categoriilor de ziarişti. E vorba, anume, de cores­pondenţii ziarelor cari n’au fost rân­duiţi în breasla gazetarilor. Este o omisiune care, suntem siguri, va fi împlinită fără întârziere. D. Mircea Cancicov va expune situaţia finanţelor publice D. Mircea Cancicov, ministrul fi­nanţelor, va face astăzi declaraţiuni reprezentanţilor ziarelor din Capi­tală, cu privire la gestiunea finan­ţelor publice, după primul semestru de aplicare a Bugetului general al Statului. Pentru a treia oară de când d-sa conduce ministerul Finanţelor, d. Mircea Cancicov întrebuinţează a­­ceastă excelentă metodă de a înfă­ţişa ţării activitatea departamentu­lui său. Ministrul Angliei in România n’a plecat la Londra D. Paillaret, ministrul Angliei în România, care a luat parte în gara regală dela Mogoșoaia la plecarea la Londra a M. S. Regelui Carol al II-lea și a M. S. Marele Voevod Mi­hai, a rămas la postul său în Capi­tală. O serată cinematografică românească la Londra Sub auspiciile Subsecretariatului de Stat al Propagandei din Româ­nia, institutul de cinematografie Paramount a organizat o serată de gală cinematografică la Londra, cu prilejul vizitei M. S. Regelui Carol II. Se vor rula filme reprezentând viaţa, activitatea şi producţiunea românească sub toate aspectele ei şi în toate domeniile. Deasemeni şi opera realizată de echipele Regale pentru redresarea satelor. Viaţa şcolarilor şi activitatea des­făşurată de Straja Ţării în mani­­­festările ei recente vor stârni desi­gur un viu interes. Răspunsul d-lui Ismét Inonu la telegrama d-lui N. P. Comnen ANKARA, 13 (Rador). — Ca răs­puns la telegrama de felicitări a d-lui N. P. Comnen, ministrul de a­­faceri străine al României, d. Ismét Inonu noul preşedinte al Republicii turce, a trimis următoarea tele­gramă: „Mulţumesc sincer Excelenţei Voa­stre pentru amabila telegramă de fe­licitări. „Opera înţelegerii Balcanice şi co­laborarea stabilită între ţările noa­stre mi se par dintre cele mai pre­ţioase şi fac din toată inima urările cele mai sincere pentru această ami­ciţie atât de rodnică în rezultate fe­ricite". _________________INONU Tratativele comerciale La ministerul Economiei Naţio­nale continuă cu febrilitate trata­tivele comerciale cu delegaţia ger­mană, fără să se poată preciza da­că ele vor putea fi terminate săptă­mâna ce începe azi. Peste câteva zile, va sosi în ţară şi delegaţia franceză cu care se va trata încheierea unui nou acord comercial. La 21 crt., soseşte delegaţia ita­liană, cu care deasemeni se va dis­cuta noul tratat de comerţ româno­­italian. ААЛЯЛЛЛЛАААААЛЛПОДЛДОЛАЛЛЛААОДЭДЭДЛПЭДОДЗДДОЛАЛЛААЛЛОДЛГ -'UnAF- I^Not)VUVNo-^lNoNoWAiVWW Membrii familiei regale britanice In balconul palatului regal din Londra, răspunzând aclamațiilor poporului,­­ în ziua încorcorării M. S. Regelui George v ORIGINALITATE In ultimul timp par a fi ajuns la mare preţ statisticile. Când a fost vorba să se fae din trupul Cehoslo­vaciei feliile râvnite după acordul de la Muenchen, s’au prezentat coloane de cifre asupra populaţiei dela gra­niţa Ungariei pe care istoricii im­parţiali le-au calificat precum meri­tă. E cazul să subliniem că vecina noastră dinspre apus deţine o spe­cifică artă de a alcătui statistici. Se pare că pe marginea unor asemenea virtuozităţi, s’a formulat celebra de­finiţie că minciuna e de trei grade, de amploare maximă fiind statistica... Ca stat care monopoliza aproape, înainte de război, genul politicei de desnaţionalizare cu orice preţ, Un­garia a alintat multă vreme iluzia că se pot cuceri şi transforma regiuni rebele maghiarizării, prin comodul sistem al... măsluirei cifrelor. Nu se cunosc in istorie exemple a­­semănătoare in această privinţă. Re­­cordul Budapestei, e unanim recuno­scut. Bine­înţeles că realităţile au pros­tul obiceiu de a nu se lăsa convinse de dezideratele iluzorii. Metoda Couc, aplicată în politica de desnaţionali­zare, pe calea statisticei, după ce mij­loacele celelalte se dovedeau zădarni­­ce, n’a dus la nici un rezultat. Cele ce s’au petrecut în vechea Un­garie sub acest raport, sunt demne să rămână in istorie ca date funda­mentale ; nu se poate desnaţionaliza, chiar dacă se folosesc mijloacele cele mai violente şi stăruitoare — necum pe calea persuasiunii, prin expediti­va combinare de cifre, nereale şi ne­verosimile... Dacă se poate condamna la moarte un personagiu prin câteva vorbe ex­trase, meşteşugit şi interesat, dintr’o declaraţie anodină când e luată în întregul ei, o comunitate de oameni nu poate fi atrasă in plămadă etnică streină, prin abil joc de cifre măs­luite. PERSEVERARE... A crede că, făurind statistici, poţi să-ţi creezi drepturi, e un caz de ilu­zie maladivă. Perseverenţa în min­ciună nu poate oferi suport solid in nici o direcţie. Cu statisticile combi­nate în 1910, în care naţionalitatea se înscria din oficiu după „limba curentă” (Umgangsproche) pe care o declarau cei mulţi, nu s’a putut menţine, în ciuda realităţii, un con­glomerat de populaţii. Cele peste 32 milioane de alogeni şi-au recăpătat în cele din urmă dreptul să respire liber frate lângă frate. S’a făcut deci dovadă, celor lesne încrezători în puterea miraculoasă a statisticei, că cifrele n’au puterea magică de a orândui natura­­lucruri­lor. Şi totuşi cei care au fost treziţi la realitate, in condiţiile ştiute, nu se arată dispuşi a lua de bune realităţile autentice. Se continuă, pe anumite plaiuri, vechea credinţă in fetişi, vechea superstiţie că cu o înşiruire de numere poţi alcătui bază temei­nică unor pofte nemăsurate. Se iau de bune cifre întocmite interesat şi se eludează cele reale. Nu numai in viaţa indivizilor, dar şi in aceea a naţiunilor sunt epoci când se pun speranţe reale pe ficţi­uni conştient făurite in desperare de cauză... Dar realităţile nu se lasă nici de­cum seduse de magica perseverentă în minciună. FAPTE Iată, asupra aşezării de temelie a etnicităţii româneşti în regiunile Transilvaniei din­spre Ungaria, un colaborator al ziarului nostru aduce mărturii concludente din însăşi lite­ratura istorică a cercetătorilor un­guri. Reese limpede, din analiza tex­telor prezentate ori în ziarul nostru de d. Petre Petrinca, faptul că ro­­mânismul e de baştină nu numai in liniile trase ca frontiere de tratatul de la Trianon — ci şi mai afunci, in câmpia Tisei. Din cifrele pe care le prezintă is­torici unguri ca dr. Denes István, Borovszky, Iaszi, Oszkár, reese în­treagă dreptatea guvernului român care, la incheerea păcii, revendica extinderea demarcaţiei teritoriale ca­re ni s’a impus prin tratatul citat. A­­vea dreptate şeful guvernului de pe alunei, să-şi arate nemulţumirea pe această chestiune. Ni s’a făcut atunci o dreptate relativă, nu una integrală. O arată statisticile maghiare, fă­cute, acestea, obiectiv, nu „demon­strativ” — ca acele din 1910! Apare net că procesul violent de maghiarizare la care se angajaseră ungurii cu tenacitate denisă de alte cauze, a reuşit totuşi să creeze nu­meroase populaţii de limbă maghiară , dar de moravuri, credinţă, suflet, românesc. Insule mari de românism se află peste linia graniţei de astăzi, fără a se datora unei „imigrări de a­­cum două veacuri”. Ele înfăţişează mărturia perzistenţei elementului de baştină, primordial, în mijlocul unei populaţii maghiarizate. Aşezăminte româneşti, instituţii tradiţionale, o­­biceiuri de ale folclorului nostru, se menţin încă intacte pe câmpia Tisei. In unele părţi procesul de asimilare e pe­ sfârşite; în altele lupta continuă încă între cele două suflete — cel originar românesc, şi cel maghiar su­prapus. Semnele elocvente ale pro­cesului în curs, sunt încă în fiinţă. Pe deasupra datelor din statisticile trucate. Cei care de foarte lungă vre­me se culcă pe urechea că cu tabele de cifre se pot eluda realităţi istori­ce, actualizează în Europa actuală — criticistă, lucidă — imaginea Cava­lerului hazoasei figurii

Next