România - Provincie, noiembrie 1938 (Anul 1, nr. 168-182)
1938-11-16 / nr. 168
XI 1938 КОМАНДА No. ■пнвдвга^*£я&анвнашанваан Revoluţia care a vrut să fie planetară... Au trecut 21 ani dela izbucnirea revoluţiei sociale în Rusia, care a dărâmat imperiul ţarist. Tinzând să devină universală, revoluţia s’a limitat la „socialism într’un singur stat", pierzâniu-şi putinţa şi caracterul de zguduire permanentă. Aniversările revoluţiei „mondiale şi planetare", care părea că va zdruncina universul din temelie, devin cu fiecare an mai neînsemnate, chiar triste prilejuri de reflexiuni şi de condamnări. Au trecut, iată, douăzeci şi unu ani, când in noaptea de 26 spre 27 Octombrie stil vechi, in 1917, fracţiunea bolşevică a partidului socialist rus a cucerit puterea, — exact aşa cum cerea şi propovăduia teoreticianul marxismului conspirativ şi extremist. Lenin, — prin războiu civil. Au trecut de atunci atâţia ani cât e nevoie ca o mişcare şi un regim să poată fi judecate obiectiv şi insuficienta lor perspectivă istorică. După atâta vreme, polemicile cu „revoluţia mondială şi planetară”, nu au niciun rost, nu pot explica nimic. Ci, noi avem nevoie de explicare calmă şi de înţelegere cinstită... Din cauza că revoluţia socială din Rusia a izbucnit ca o mişcare marxistă, cu toate idealurile pe care le concepuse, le formulase şi le sugerase Karl Marx — să vedem ce a vrut ea, o astfel de revoluţie, dintru început până la sfârşit; în „Mizeria filozofiei", Marx spune: „lupta proletariatului împotriva burgheziei este o luptă de clasă contra clasă, care îşi găseşte cea mai înaltă expresie a sa în revoluţia totală”. In vederea cărui scop e necesară o astfel de revoluţie totală? „Eliberarea clasei proletare comportă necesar crearea unei noui societăţi”. Răspunsul precis îl găsim în „Lupta claselor în Franţa." Aici, Marx afirmă: „Proletariatul se apropie din ce în ce mai mult de socialismul revoluţionar. Acest socialism reprezintă revoluţia permanentă; el cere dictatura proletariatului ca pe o transiţie necesară pentru a putea suprima diferenţele de clasă şi condiţiile de producţie pe care sunt fondate ele...” Amintim aceste rânduri ale lui Marx, pentru ca avându-le în vedere să judecăm apoi, dacă revoluţia totală a putut să se realizeze, dacă ea a devenit permanentă, dacă, in sfârşit, prin o dictatură a proletariatului s’a înfăptuit noua societate comunistă. Desigur, idealul lui Marx s’a prăbuşit în... contrariul său. Revoluţia nu a putut deveni totală, ea nu a devenit permanentă; se ştie că troţchiştii, cari sunt adepţii fanatici şi fioroşi ai revoluţiei permanente, sunt persecutaţi şi extirpaţi în U. R. S. S. „ca nişte câini turbaţi ai fascismului". Dictatura proletariatului a adus la cârma politică un partid, foarte puţin populat şi reprezentat de muncitori. Noua societate nu este nici cea veche feodală, burgheză, ţărănească, nici nouă societate fără clase. Avea, deci, dreptate Lenin, care formula situaţia şi soarta revoluţiei din 1917: „Dacă revoluţia noastră, zicea el, nu se va transforma în revoluţie proletară, ea va rămâne în istorie ca un simplu epizod". Istoria, evident, este prea imensă în timp, ca revoluţia din 1917 să ne poată părea un simplu epizod, ca cea din 1871, dela Paris. Dar, dacă ea nu a ajuns un epizod, a fost nevoită să se transforme, datorită ambianţei capitaliste, în altceva, în stalinism, care înseamnă, cum el insuş spune ,„socialism într’un singur stat". Aşa încât, se poate constata, că revoluţia „totală”, „permanentă" „universală" şi-a pierdut caracterul totalitar din punct de vedere social, şi-a pierdut caracterul de continuitate din punct de vedere al curgerii sale în Timp şi spaţiu şi a încetat să fie universală. Lenin a avut dreptate în felul acesta doar, că a condiţionat teoretic izbânda revoluţiei ruseşti, care s’a produs în vederea societăţii comuniste, de revoluţia mondială care nu s’a produs, dar de care e condiţionată oricare revoluţie parţială. Pe scurt şi în grabă, putem indica următoarele evidenţe: capitalismul nu a fost în 1917 şi până astăzi atât de slab, ca să-l fi putut răsturna acţiunea comunistă revoluţionară. Capitalismul mondial a covârşit ideia şi idealul proletar al revoluţiei marxiste. Proletariatul nu s’a putut uni intr’o singură energie anticapitalistă, dimpotrivă el este divizat, atât cât a rămas marxist, în mai multe internaţionale. Ca o reacţiune împotriva acţiunii comuniste, s’a trezit prin forţa instinctului de conservare sentimentul naţional, care a devenit o mare putere de mişcare chiar a claselor muncitoreşti. Cu ajutorul acestor clase s’au înfăptuit alte revoluţii, anticomuniste, şi s’au consolidat alte regimuri — cele autoritare, în care partidele comuniste sunt desfiinţate. Astfel, comunismul ca doctrină de propagat şi ca acţiune subversivă a fost desfiinţat în următoarele state: Albania, Germania, Bulgaria, Spania naţională, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, România, Elveţia, Turcia, Iugoslavia şi Cehoslovacia. In Belgia, Danemarca, Norvegia, Olanda, Suedia — comunismul e aproape inexistent. Iar in Japonia, comunismul începe să fie tratat ca o crimă de stat. Prin urmare, în locul unei revoluţii planetare, s’a stârnit o contrarevoluţie evident anticomunistă. Dar, poate, revoluţia socială a triumfat in U. R. S. S.? Ea se menţine aici, dar nu da revoluţie socială, totală şi permanentă, ci ca un moderat constructivism socialist, care în domeniul economic păşeşte spre formele individualiste de producţie, spre dreptul la proprietate individuală, spre neglijarea formelor colective, mai ales in producţia agrară, şi în sfârşit, spre restaurarea linei conştiinţe mai mult naţională, decât esclusiv de clasă. In faza actuală, cea stalinistă, a revoluţiei, termenii „proletar” şi „dictatura proletariatului” sunt neuzitaţi şi nu sunt permişi în presa sovietică. Marxismul integral nu a putut fi aplicat primitivismului agrar, deşi Lenin a văzut în marxismul politic premiza necesară pentru trecerea de la primitivismul agrar la colectivismul socialist. Ţăranul a rămas individualist, a cerut şi a obţinut proprietatea individuală, alături de cea colectivă,, impusă de nevoile vitale ale statului. Ideia naţională, descătuşată de revoluţia din 1917, a făurit o conştiinţă naţională în popoarele care alcătuesc Uniunea, iar această conştiinţă naţională împinge spre o boicotare permanentă a centralismului „socialist” care a reactualizat metodele politice ale ţarismului — opresiunea, în vederea menţinerii unităţii teritoriale a statului. Cultura este într’o eflorescenţă neaşteptat de bogată, din cauză că ea, prima şi în întregime, a refuzat să devină ideologică, adică marxistă, rămânând naţională. Mai mult sunt la modă Puşchin şi scriitorii clasici ai poporului, decât Marx, Engels, Rosa Luxemburg şi ceilalţi. Iată câteva din multele consideraţiuni, ce le poate face un intelectual asupra revoluţiei marxiste, care acum 21 ani, în 1917, ameninţa să doboare aşezarea multimilenară a omenirii. G. M. Ivanov ДОАЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛПЛЛПЛЛЛЛПЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛЛАЛАЛПЛЛЛЛЛГ Zece elevi in cei mai buni din România vor fi trimişi de legaţia britanică două săptămâni în Anglia Legaţia engleză din Capitală a făcut cunoscut ministerului Educaţiei Naţionale că „British Council” din Londra doreşte ca în cursul anului şcolar 1938-1939 să fie trimişi în Anglia zece şcolari români, pe baza unui concurs. In acest scop, s’a propus ministerului ca, în ultima clasă, a oricărei şcoli secundare de băeţi şi fete, în care se predă limba engleză, obligator sau facultativ, să se ţină în luna februarie 1939 un concurs scris în această limbă asupra unui subiect ce va fi stabilit ulterior. Lucrările vor fi examinate de autorităţile şcolare, iar cei reuşiţi, indiferent de şcoalele cărora aparţin, vor primi ca premiu o carte engleză elaborată şi editată de „British Council”. Lucrarea premiată a fiecărei şcoli va fi apoi trimisă legaţiei engleze, care o va înainta „Consiliului britanic”. Acesta, după ce va cerceta lucrările, va stabili pe cei mai buni zece şcolari (cinci băeţi şi cinci fete) cari vor petrece două săptămâni în Anglia în timpul vacanţei de vară 1939. Aranjamentele vizitei în Anglia, cuprinzând şi cheltuelile de călătorie dus şi întors, vor fi făcute de Uniunea naţională a studenţilor, iar studenţii englezi vor face oficiul de călăuză a şcolarilor români. Ministerul educaţiei naţionale a răspuns legaţiei britanice că acceptă cu plăcere această propunere şi a luat măsuri pentru executarea ei. ,r. T - - SiSirriîi REGELE PROTECTOR AL STUDENŢIMII Pe marginea declaraţiilor d-lui Armand Călinescu In ţara românească, tinereţea n’a fost niciodată preţuită la adevărata ei valoare. Indiferent de grupările guvernamentale care s’au succedat la cârma statului, atitudinea oficială faţă de tineret a fost aceiaş. Aceiaş, adică lipsită cu desăvârşire de înţelegerea care se cerea pentru soluţionarea unei chestiuni atât de grave. Problema tineretului la noi s’a pus şi se pune, în termeni de o excepţională urgenţă. Şi asta din cauza unor factori strict locali. Principalul motiv pentru care tineretul român s’a bucurat de necontenită nesocotire, în ceea ce avea el mai scump şi mai curat, îl putem identifica foarte uşor: sunt partidele politice. Robite cu totul patimei de club sub presiunea căreia se efectuau nesfârşitele combinaţii interesate, partidele politice au neglijat cele mai adânci imperative ale ţării. Unul din aceste imperative este — şi a fost mereu — tineretul, mai complect spus, acordarea posibilităţilor ca el să se manifeste, actualizându-şi pura energie sufletească. Neacordându-i-se mijloacele proprii de valorificare şi simţindu-se necontenit prigonit de castele dominante, tineretul s’a izolat şi s’a situat, astfel, într’o poziţie falsă. ^ Greşala regimului trecut se arată, prin rezultatele dureroase pe care le-a avut. Situaţia creată prin nevalorificarea proaspetei forţe juvenile, a însemnat pierdere şi de o parte şi de cealaltă, aşadar, pierdere şi pentru organismul ţării şi pentru tineret, el însuşi. Neamul romînesc are dreptul să-şi afirme rarul orgoliu de a fi fost binecuvântată din belşug cu tinereţe. In marile momente ale istoriei noastre, falangile de flăcăi au luptat nesfărâmat întru izbânda romînismului. Tinerii şi-au dovedit cu prisosinţă capacitatea lor de luptă şi de sacrificiu, atunci când a fost vorba de biruinţa nebiruitelor comandamente naţionale. Şi tocmai lor li s’a hărăzit cruda spartă ca de la război încoace să fie trataţi într’un chip fundamental impropriu. In viaţa politică, tinerii s’au izbit de zidurile negre ale partidelor, iar în calea afirmării intelectuale ei s’au lovit de coaliţia generală a unui front uman care n’a înţeles nimic din frământarea autentică a nouei generaţii. Era logic să se ajungă la un soi de desechilibru în chiar economia funcţională a statului. Starea aceasta de lucruri nu mai putea să dureze din prima clipă a declarării ei, decât cu riscul de a se săpa, din ce în ce, o mai mare prăpastie între tineret şi lumea cealaltă. Conştient de misiunea ce-o are de îndeplinit, d. ministru Armand Călinescu, după ce a tăiat în carnea vie a relelor prin reformele învăţământului, iată, că a făcut o declaraţie de mare importanţă în ce priveşte soluţionarea problemei tineretului. D-nia Sa a spus că tot ce a realizat până acuma pentru ajutorarea studenţilor este numai un început. In programul de activitate al ministrului educaţiei naţionale sprijinirea tineretului universitar constituie un capitol de proporţii impresionante. In cel mai apropiat viitor de ministru Armand Călinescu va proceda la legiuirea unor măsuri radicale, menite să le încoroneze pe acelea anterioare. In acţiunea de stimulare a studenţimii pe drumul cel bun, D-nia Sa nu va economisi nici un efort. Tinerilor studioşi li se vor asigura condiţiunile optime sub raport material şi sufletesc. „Căminurile, cantinele, bibliotecile, sporturile trebuiesc astfel organizate încât studenţii merituoşi să găsească toate înlesnirile şi să creeze o viaţă plăcută şi prielnică învăţăturii” — a spus d. Călinescu în declaraţiile făcute ziariştilor. Dar punctul de excepţională însemnătate al gândurilor renovatoare mărturisite de actualul îndrumător al şcolii româneşti zace altundeva. Zace anume, în faptul că Dnia Sa va prezintă consiliului de miniştri un proiect „după care recrutarea în funcţiunile publice să nu mai fie lăsată hazardului personal ci să se facă în raport cu calificaţia obţinută la studiile universitare”. Aceasta ar fi fără îndoială, o inovaţie de imens răsunet în conştiinţa publică, având rostul de a reabilita spiritul dreptăţii, acolo de unde rutinatele moravuri politicianiste l-au asvârlit cu cea mai condamnabilă dezinvoltură. In viitor alegerea elementelor va suferi cenzura justă a criteriilor obictive. Valoarea va fi apreciată, oriunde, dincolo de nefastul nărav al nepotismului şi al situaţiilor înălţate, din neant, în atmosfera caldă al cabinetelor capitonate unde cutare şef trebuia neapărat să servească pe cutare exponent al atletismului electoral. Toată acţiunea aceasta de primenire se va săvârşi sub bolta generozităţii regale a Suveranului, care, atunci când îşi arată dragostea faţă de tineret, ştie că îşi ridică o nouă columnă de granit în istorie. Regele Carol II, ocrotitorul şi creatorul atâtor iniţiative este, de asemenea, şi ocrotitorul tinerimii studenţeştii Ilariu Mureşan ACTUAUTATIA D. Victor Iamandi a sosit în Capitală D. Victor Iamandi, ministrul Justiţiei, s-a întors ieri în Capitală, venind de la Braşov. YViAâJOUuXt Organizarea breslelor Termenul pe care îl oferă legea asociaţiilor profesionale, de a se organiza în bresle se apropie. De aceia, asociaţiunile profesionale din Capitală s’au grăbit ori a-şi definitiva forma impusă de noua orânduire, chemând la adunări membrii ce le formează. In altă parte a ziarului nostru prezentăm, pe larg, discuţiunile ce s’au angajat cu această ocazie. Acum, profităm de acest prilej, şi ne îngăduim a remarca o omisiune ce s’a făcut în gruparea categoriilor de ziarişti. E vorba, anume, de corespondenţii ziarelor cari n’au fost rânduiţi în breasla gazetarilor. Este o omisiune care, suntem siguri, va fi împlinită fără întârziere. D. Mircea Cancicov va expune situaţia finanţelor publice D. Mircea Cancicov, ministrul finanţelor, va face astăzi declaraţiuni reprezentanţilor ziarelor din Capitală, cu privire la gestiunea finanţelor publice, după primul semestru de aplicare a Bugetului general al Statului. Pentru a treia oară de când d-sa conduce ministerul Finanţelor, d. Mircea Cancicov întrebuinţează această excelentă metodă de a înfăţişa ţării activitatea departamentului său. Ministrul Angliei in România n’a plecat la Londra D. Paillaret, ministrul Angliei în România, care a luat parte în gara regală dela Mogoșoaia la plecarea la Londra a M. S. Regelui Carol al II-lea și a M. S. Marele Voevod Mihai, a rămas la postul său în Capitală. O serată cinematografică românească la Londra Sub auspiciile Subsecretariatului de Stat al Propagandei din România, institutul de cinematografie Paramount a organizat o serată de gală cinematografică la Londra, cu prilejul vizitei M. S. Regelui Carol II. Se vor rula filme reprezentând viaţa, activitatea şi producţiunea românească sub toate aspectele ei şi în toate domeniile. Deasemeni şi opera realizată de echipele Regale pentru redresarea satelor. Viaţa şcolarilor şi activitatea desfăşurată de Straja Ţării în manifestările ei recente vor stârni desigur un viu interes. Răspunsul d-lui Ismét Inonu la telegrama d-lui N. P. Comnen ANKARA, 13 (Rador). — Ca răspuns la telegrama de felicitări a d-lui N. P. Comnen, ministrul de afaceri străine al României, d. Ismét Inonu noul preşedinte al Republicii turce, a trimis următoarea telegramă: „Mulţumesc sincer Excelenţei Voastre pentru amabila telegramă de felicitări. „Opera înţelegerii Balcanice şi colaborarea stabilită între ţările noastre mi se par dintre cele mai preţioase şi fac din toată inima urările cele mai sincere pentru această amiciţie atât de rodnică în rezultate fericite". _________________INONU Tratativele comerciale La ministerul Economiei Naţionale continuă cu febrilitate tratativele comerciale cu delegaţia germană, fără să se poată preciza dacă ele vor putea fi terminate săptămâna ce începe azi. Peste câteva zile, va sosi în ţară şi delegaţia franceză cu care se va trata încheierea unui nou acord comercial. La 21 crt., soseşte delegaţia italiană, cu care deasemeni se va discuta noul tratat de comerţ românoitalian. ААЛЯЛЛЛЛАААААЛЛПОДЛДОЛАЛЛЛААОДЭДЭДЛПЭДОДЗДДОЛАЛЛААЛЛОДЛГ -'UnAF- I^Not)VUVNo-^lNoNoWAiVWW Membrii familiei regale britanice In balconul palatului regal din Londra, răspunzând aclamațiilor poporului, în ziua încorcorării M. S. Regelui George v ORIGINALITATE In ultimul timp par a fi ajuns la mare preţ statisticile. Când a fost vorba să se fae din trupul Cehoslovaciei feliile râvnite după acordul de la Muenchen, s’au prezentat coloane de cifre asupra populaţiei dela graniţa Ungariei pe care istoricii imparţiali le-au calificat precum merită. E cazul să subliniem că vecina noastră dinspre apus deţine o specifică artă de a alcătui statistici. Se pare că pe marginea unor asemenea virtuozităţi, s’a formulat celebra definiţie că minciuna e de trei grade, de amploare maximă fiind statistica... Ca stat care monopoliza aproape, înainte de război, genul politicei de desnaţionalizare cu orice preţ, Ungaria a alintat multă vreme iluzia că se pot cuceri şi transforma regiuni rebele maghiarizării, prin comodul sistem al... măsluirei cifrelor. Nu se cunosc in istorie exemple asemănătoare in această privinţă. Recordul Budapestei, e unanim recunoscut. Bineînţeles că realităţile au prostul obiceiu de a nu se lăsa convinse de dezideratele iluzorii. Metoda Couc, aplicată în politica de desnaţionalizare, pe calea statisticei, după ce mijloacele celelalte se dovedeau zădarnice, n’a dus la nici un rezultat. Cele ce s’au petrecut în vechea Ungarie sub acest raport, sunt demne să rămână in istorie ca date fundamentale ; nu se poate desnaţionaliza, chiar dacă se folosesc mijloacele cele mai violente şi stăruitoare — necum pe calea persuasiunii, prin expeditiva combinare de cifre, nereale şi neverosimile... Dacă se poate condamna la moarte un personagiu prin câteva vorbe extrase, meşteşugit şi interesat, dintr’o declaraţie anodină când e luată în întregul ei, o comunitate de oameni nu poate fi atrasă in plămadă etnică streină, prin abil joc de cifre măsluite. PERSEVERARE... A crede că, făurind statistici, poţi să-ţi creezi drepturi, e un caz de iluzie maladivă. Perseverenţa în minciună nu poate oferi suport solid in nici o direcţie. Cu statisticile combinate în 1910, în care naţionalitatea se înscria din oficiu după „limba curentă” (Umgangsproche) pe care o declarau cei mulţi, nu s’a putut menţine, în ciuda realităţii, un conglomerat de populaţii. Cele peste 32 milioane de alogeni şi-au recăpătat în cele din urmă dreptul să respire liber frate lângă frate. S’a făcut deci dovadă, celor lesne încrezători în puterea miraculoasă a statisticei, că cifrele n’au puterea magică de a orândui naturalucrurilor. Şi totuşi cei care au fost treziţi la realitate, in condiţiile ştiute, nu se arată dispuşi a lua de bune realităţile autentice. Se continuă, pe anumite plaiuri, vechea credinţă in fetişi, vechea superstiţie că cu o înşiruire de numere poţi alcătui bază temeinică unor pofte nemăsurate. Se iau de bune cifre întocmite interesat şi se eludează cele reale. Nu numai in viaţa indivizilor, dar şi in aceea a naţiunilor sunt epoci când se pun speranţe reale pe ficţiuni conştient făurite in desperare de cauză... Dar realităţile nu se lasă nici decum seduse de magica perseverentă în minciună. FAPTE Iată, asupra aşezării de temelie a etnicităţii româneşti în regiunile Transilvaniei dinspre Ungaria, un colaborator al ziarului nostru aduce mărturii concludente din însăşi literatura istorică a cercetătorilor unguri. Reese limpede, din analiza textelor prezentate ori în ziarul nostru de d. Petre Petrinca, faptul că românismul e de baştină nu numai in liniile trase ca frontiere de tratatul de la Trianon — ci şi mai afunci, in câmpia Tisei. Din cifrele pe care le prezintă istorici unguri ca dr. Denes István, Borovszky, Iaszi, Oszkár, reese întreagă dreptatea guvernului român care, la incheerea păcii, revendica extinderea demarcaţiei teritoriale care ni s’a impus prin tratatul citat. Avea dreptate şeful guvernului de pe alunei, să-şi arate nemulţumirea pe această chestiune. Ni s’a făcut atunci o dreptate relativă, nu una integrală. O arată statisticile maghiare, făcute, acestea, obiectiv, nu „demonstrativ” — ca acele din 1910! Apare net că procesul violent de maghiarizare la care se angajaseră ungurii cu tenacitate denisă de alte cauze, a reuşit totuşi să creeze numeroase populaţii de limbă maghiară , dar de moravuri, credinţă, suflet, românesc. Insule mari de românism se află peste linia graniţei de astăzi, fără a se datora unei „imigrări de acum două veacuri”. Ele înfăţişează mărturia perzistenţei elementului de baştină, primordial, în mijlocul unei populaţii maghiarizate. Aşezăminte româneşti, instituţii tradiţionale, obiceiuri de ale folclorului nostru, se menţin încă intacte pe câmpia Tisei. In unele părţi procesul de asimilare e pe sfârşite; în altele lupta continuă încă între cele două suflete — cel originar românesc, şi cel maghiar suprapus. Semnele elocvente ale procesului în curs, sunt încă în fiinţă. Pe deasupra datelor din statisticile trucate. Cei care de foarte lungă vreme se culcă pe urechea că cu tabele de cifre se pot eluda realităţi istorice, actualizează în Europa actuală — criticistă, lucidă — imaginea Cavalerului hazoasei figurii