România - Provincie, ianuarie 1939 (Anul 2, nr. 225-240)

1939-01-16 / nr. 225

16 I 1939 ROMANIA No. 225 UN APOSTOL AL NEAMULUI Ni-l reaminteşte cartea cf-luî Gheorghe Tulbure: „Mitropolitul Şaguna".___________ Renumele aproape sfânt al Mi­tropolitului Andrei Şaguna şi ob­şteasca lui cinstire, in familia noastră românească, nu fac de loc de prisos unele reveniri şi u-­­nele stăruiri asupra ideilor şi au-1 tivităţii lui. Mult nu se mai poate adăuga la slava lui, printre noi. Dar mult putem să mai învăţăm şi să mai folosim, dacă recitim po­vestea minunată a faptelor lui şi reproducem unele din gândurile lui atât de luminoase şi, astăzi, tot atât de actuale ca şi odini­oară. O carte apărută de curând, la Sibiu, ne face bunul serviciu că ne reaminteşte despre puternicul mitropolit ardelean, unele lu­cruri în parte ştiute, dar, ne în­vaţă, dea dreptul foarte multe fapte, iniţiative, silinţe uriaşe şi muncă literară şi pastorală porni­te din sufletul „marelui Andrei”, vajnicul păstor şi pedagog al nea­mului şi al vremei sale. Această carte este rodul mun­cii d-lui Gh. Tulbure, cunoscutul intelectual şi om de şcoală, care a căutat să adune pe Mitropolitul Şaguna, din feluritele domenii — politic, bisericesc, şcolar, econo­mic... — cuprinse şi sămănate de providenţialul redeşteptător naţio­nal. „Mitropolitul Şaguna”, cartea d-lui Gh. Tulbure e preţioasă şi vrednică de citit şi de recitit. In deosebi cei cari printre noi, sunt chemaţi şi datori să prezideze treburile Bisericii şi ale Şcoalei vor citi cartea aceasta cu nesaţiu. Autorul a cules, de pe unde a putut să le găsească, o serie de scrisori pastorale şi de circulări şcolare cari — în chip uimitor! — şi-au păstrat viaţa şi căldura, clocotitoare în inima celui ce le trimitea. Cum se simte că marele Andrei scria păstoriţilor săi din prisosul unei inimi încinse de dragostea poporului şi zbuciumate in faţa lipsurilor, a păcatelor şi a igno­ranţei de care pătimea sărmanul neam! Nu apropierea calendaris­tică a Paştilor ori a Crăciunului împingea la enciclică pe Şaguna, ci conştiinţa lui cu mii de griji şi de preocupări româneşti! Acest mare pedagog al nea­mului era român macedonean. D. Gheorghe Tulbure,­­ arătându-ne împrejurările copilăriei şi ale e­­ducaţiei micului Şaguna, socoteş­te că el n’a învăţat româneşte în casa părintească şi că deabia mai târziu, in adolescenţă, a pornit să-şi grăiască gradul strămoşesc, D. Tulbure scrie: „Nu se ştie pre­­cis dacă în familia comerciantului­­macedo-român Naum Şaguna din Mişcolţ (Ungaria) se mai vorbea limba românească...”. Aceasta mă face să cred că au­torul nu prea­ a cunoscut de a­­proape pe românii noştri macedo­neni. Este cu neputinţă să gă­seşti tin român macedonean tare să nu vorbească dialectul lui „aromânesc”. Desigur că familia Şaguna, în Mişcolţul unguresc, nu vorbea graiul românilor arde­leni, dar vorbea dialectul ei ma­cedonean. D. Tulbure scrie: „Se ştie însă că datorită maicii sale Anastasia, clasic model de femee evlavioasă, tânărul Şaguna pleacă din casa părintească cu o aleasă educaţie religioasă”. Şi eu aş a­­dăuga: „şi vorbind subţiraticul şi interesantul dialect „aromânesc”... Macedo-romănii noştri au o poe­zie populară in care tocmai slă­vesc gradul părintesc şi spun: „cine de limba lui se lasă să i se frigă limba in gură...". De această temelie a graiului macedonean, învăţat de la binecu­vântata sa maică Anastasia, cred că Şaguna a clădit mai departe în­văţătura lui de limbă cărturară românească. D. Tulbure observă cu dreptate că pastoralele lui Şa­guna dovedesc o mare familiari­tate cu sfintele cărţi bisericeşti şi nu deosebi cu limba Sfintei Scrip­turi. Este sigur că viitorul Mitro­polit al Ardealului a întregit, prin cetanie românească de ani de zile, elementele lui macedonene. Scri­sorile lui Şaguna dau impresia că el ştia Sfânta Scriptură pe din­afară. Minunate scrisori! Din ele prin­dem un adevăr foarte vechi, dar veşnic nou, că adevăratul păstor de suflete, trebue să fie un pă­rinte integral, tot­ atât de grijuliu faţă de păstoriţi, precum tatăl de familie este faţă de copiii săi. Nu numai mântuirea veşnică a păs­toriţilor trebue să gonească som­nul unui păstor de oameni, dar, toate treburile, nevoile, necazu­rile şi bolile trupeşti ale oropsitu­lui norod. Marele Mitropolit scrie in enci­clica sa din 10 Decemvrie 1858: „Ştiu prea bine că nimid nou şi necunoscut nu v’am spus şi totuşi sunt silit să vă spuiu şi să vă aduc aminte aceste învăţături vechi, căci mulţi sunt intre ai noştri, cari nu vreau să simtă că şi pentru el s’au născut Mântuito­rul lumei şi dacă aceasta o şi re­cunosc cu gura şi prăznuiesc ziua de astăzi, totuşi cu faptele lor a­­rată că tot nu s’au desbrăcat de omul cel vechiu şi nu s’au îmbră­cat în omul cel nou, căci almin­­trelea ar cerceta şi mai des bise­rica şi ar veni la slujba dumneze­iască; n’ar sudui şi n’ar blestema; n’ar fi leneşi şi trândavi în lu­crurile lor; ar avea pace şi ar da pace şi altora; nu ar risipi averea şi sudoarea feţei lor pe lucruri nevrednice şi pe beaturi; cu un cuvânt le-ar fi milă de ei înşişi, ca să nu piardă binele lor vremel­nic şi vecinic”. Şi iată, dintr’altă scrisoare a marelui Andrei, un îndemn ener­gic, un strigăt puternic, pe care trebue să-l mărturisim drept mai actual de­cât chiar in ceasul când a fost rostit: „Drept aceea, îmi ridic glasul şi zic: la meşteşuguri, turmă iu­bită la meşteşuguri!...” Cred că, dând în vileag cartea sa „Mitropolitul Şaguna", d. Gh. Tulbure a adus din nou în sufle­tele noastre ceva din puterile, din binecuvântările şi din poruncile, cu care Dumnezeul părinţilor no­ştri a trimis, către poporul româ­nesc, pe apostolul Andrei Şaguna. Gala Galactiei. Noul palat al cancelarului Hitler* .sa. Sala fHOfflic AUTODISCREDITAREA DEMOCRAŢIEI O remarca a d-lui Armand Călinescu, ministrul Internelor , cuvântarea d-niei sale, rostită ! Miercuri seara la postul de Ra­diodifuziune, d. Armand Căli­nescu, ministrul Internelor, arutând cauzele care au dus la întemeiaici­­rea actualului regim prin înfiinţa­rea Frontului Renaşterii Naţionale, a spus între altele că vechiul sistem al democraţiei s-a autodiscreditat, condamnându-se iremediabil şi dân­­du-şi la iveală întreagă falsitatea şi lipsa de folos. Prin urmare, e limpede: aşezarea de azi a ţării însemnează, de fapt, un răspuns categoric împotriva tu­turor greşelilor pe care le-a săvâr­şit, ani în şir, pretinsul regim de­mocrat. A face rechizitoriul democraţiei In România este, o mărturisim, un lucru destul de uşor fiindcă prea sunt numeroase păcatele ei şi prea dezolant impasul in care izbutise să ne ieşească. Este suficient să ne gândim, deocamdată, la atâta: ce ar fi putut ajunge astăzi România, din punctul de vedere al forţei economi­ce şi morale, dacă imediat după răz­boi s-ar fi instaurat o cârmuire auto­ritară, consfinţită însă de elanul mulţimii. Deficienţa fundamentală a demo­craţiei a fost aceia de a-şi sprijini abolut toate încercările nu pe reali­tăţile vii ale comunităţii ci pe o se­rie de abstracţiuni incoherente. Şi aceste abstracţiuni, ele înşi­le, n’au avut darul să rămână în înaltul plan teoretic, — dimpotrivă, năzuind să fie istmuri de aderenţă cu tărî­­mul concret al frământării colective, au degenerat într’un­ desechilibru şi un compromis îngrozitor. L­ogic, între stat şi naţiune s’au interpus atunci prăpăstii de netrecut Statul, în loc să se susţină pe masiva temelie a unită­ţii etnice, se sprijinea pe un gol i­­mens. Oare nu este de­ o definitivă sem­nificaţie faptul că toţi aceia care mai au încă slăbănoaga nostalgie a democraţiei caută să o justifice în­­tr’un mod exclusiv, principial? Aşe­zaţi însă în faţa realităţilor, ei îşi prilejuiesc absurda situaţie a unui estetician, de pildă, care s’ar trudi să demonstreze frumuseţea unui monstru. Democraţia politicianistă, atâta şi aşa cum a fost, s’a discreditat singu­ră, s’a autodiscreditat adică. Ceeace, pentru noi este de o deosebită im­portamţă, deoarece asta însemnează că germenele desagregării zăcea în ea însăşi. Nu o putere străină a izbit în creş­tet regimul democrat, prăbuşindu-l, ci propriile lui lipsuri şi contradic­ţii l-au subminat, an de an, lună de lună şi mai cu seamă, perioadă electorală de perioadă electorală. O instituţie, o formă istorică şi o organizare politică nu ajung să se autodiscrediteze decât întriun singur caz: anume, atunci când existenţa lor este iniţial arbi­trară, necorespunzând neînduratelor cerinţe ale năzuinţelor colective. Numai în această ipoteză autodis­­creditarea vine ca o poruncă neier­tătoare. Căci oricare ar fi dorinţa unora au a altora, dacă un regim politic satisface din plin necesitatea momentului istoric, el durează, du­rează organic, fiindcă este în desă­vârşit acord cu adâncile exigenţe ale vieţii. Niciodată un stil de orga­nizare socială şi naţională nu s’a perimat din altă cauză decât din a­­ceia de a nu fi corespuns vremii. In schimb, toate sistemele politice s’au năruit într’un adevărat dezas­tru, în clipa în care între ele şi rea­lităţile comunitare s’a frânt orice legătură directă. Acesta este viciul de structură al democraţiei politicianistă, nu altul, şi tocmai de aceea totala ei decădere n’are nici un motiv de cruţare. De dragul unor interese meschine de club şi castă, perfect servite sub formula disimulatoare a principii­lor egalitariste şi libelarotarde, desi­gur, că nici un neam de pe lume nu poate asista cu resemnare la grabnica lui istovire, dată autodiscreditată ireme­diabil democraţia, statului ro­mân îi rămânea numai o cale de urmat: să grupeze toate energii­le naţiunii într’un crez şi într’un organism de luptă, stabilindu-se ast­fel contactul vital al spiritului de conducere cu sentimentele comuni­tăţii. Se ştie că acolo unde nu este soli­daritate de eforturi, o imensă can­titate de muncă se iroseşte în de­şert. Fărâmiţarea aduce după sine, ca o concluzie firească, pierderea zadarnică a celor mai curate râvne. Am vrea să ni se invoce o singură operă cu caracter într’adevăr obştesc înfăptuită sub era stăpânirii politi­cianiste. Nici una. Şi aceasta din simplul motiv că regimul democrat nu permite identificarea plenară a neamului în el însuşi. Statul şi nea­mul sunt, pentru el, sau termeni care continuă să fie descoperiţi unul faţă de celălalt şi între care s-a spart relaţia organică ce există între obâr­şie şi finalitate. Definiţia, triumfător verificată as­­tăzi, a statului este: organizarea personalităţii naţionale. Personali­tatea implică unitate, echilibru, stă­pânire Dar în democraţie tocmai a­­ceste atribute erau mortal izbite, excluzându-se radical posibilitatea unei ierarhizări naturale a etnici­­tăţii în stat. Frontul Renaşterii Naţionale este chemat să fortifice unitatea neamu­lui şi să creeze variate vaduri de captare a forţelor autohtone în or­ganismul statului. Evident, izbânda lui deplină ni se prezintă cu tăria unei certitudini. Insă până la cuceri­rea punctului final, Frontul va tre­bui să desrădăcineze toate excres­cenţele mentalităţii democrate, lă­sate de ingrata moştenire a trecutu­lui. U­n regim nou se sprijină întot­deauna pe un duh nou. Şi a­cestui duh avem datoria să-i dăm viaţă Septimiu Bucur . ■ВШЕШИВNo£9ПNoвЯ!ЯвВЯаВЯЯВИЕ AC TUAll TATIÂ Consiliul de miniştri de Vineri seara Un consiliu de miniştri a a­­vut loc la orele 18 la Patriar­hie, Vineri 13 Ianuarie crt. la care au luat parte toţi miniştrii şi subsecretarii de Stat aflaţi în Capitală. S-au rezolvat lucrări curente, după care Consiliul a luat sfâr­şit la orele 19,30, m­ mini Trimisul special al lui Paris Soir in Bucureşti Ziarul de mare tiraj „Paris Soir” a trimis şi acreditat la Bucureşti, in calitate de­ „trimes special perma­nent” pe d. Leon Herman, fost până acum reprezentantul lui „Paris Soir” pentru Europa Centrală. D. L. Herman care a însoţit în ul­tima sa călătorie în ţara noastră pe regretatul Louis Barthou, în calitate de corespondent diplomatic, a fost primit în audienţă cu acel prilej de M. S. Regele Carol şi decorat cu Or­dinul „Coroana României” in gradul de ofiţer. Ministerul Justiţiei desminte că s’ar lucra la întocmirea unui proiect de lege pentru extinderea notariatului public in Vechiul Regat Din partea ministerului Justiţiei primim următorul comunicat: Luând cunoştinţă de întâmpinarea Uniunii avocaţilor din România, prin care se afirmă că s’ar lucra la întocmirea unui proiect de lege pen­tru extinderea instituţiei notarilor publici şi în Vechiul Regat, ministe­rul Justiţiei desminte această ştire ,ca fiind lipsită de orice temei. Sa fixat din nou domiciliu obligatoriu d-lui Nae Ionescu In urma faptului că d. prof. Nae Ionescu şi-a călcat angaja­mentul luat faţă de autorităţi, i s’a fixat un nou domiciliu o­­bligator, pe termen de un an, la Miercurea Ciucului. Sărbătorirea d-lui ministru M. Ralea, de către tineretul titrat din Asigurările Sociale în laborioasa activitate desfăşu­rată la ministerul Muncii, de către d. prof. Mihail Ralea şi pentru a-şi manifesta, pe de o parte un sentiment de înaltă preţuire şi simpatie, iar pe de alta, pentru a întări semnificaţia măsurilor de promovare a tineretului în posturile de conducere, tineretul titrat din Asigurările sociale va săr­bători pe d. ministru M. Ralea, prin­­tr-o reuniune ce va avea loc joi 19 Ianuarie ora 21, în saloanele res­taurantului Splendid­ Park. ES­E­В КЗ M 59 Ш Я EU Ш ISR Congresul Federaţiei generale a salariaţilor publici D. ministru al Internelor a apro­bat ţinerea Congresului­­general al Federaţiei generale a salariaţilor publici, în ziua de 15 ianuarie, ora 10 dimineaţa precis, în sala Miarna din calea Griviţei No. 80. Vor lua parte toate organizaţiile de funcţionari publici, inclusiv Cor­pul didactic, Corpul preoţesc, Corpul C. F.R ., Corpul P. T. T, Corpul pensionarilor publici şi Confederaţia asociaţiilor de profesionişti intelec­tuali (CAPIR). Desminţirea unei ştiri tendenţioase In legătură cu ştirea senzaţio­nală a agenţiei Interpress” din Berlin, publicată în ziarul „Lu­mea Românească” din 13 ianu­arie a. c., Ambasada Poloniei comunică­­ informaţiunea ten­denţioasă, referitoare la desfăşu­rarea vizitei d-lui ministru Веек la Obersalzberg, este lipsită de orice temeiu. In special știrea, despre acceptarea din partea Po­loniei, a formării unui stat auto­nom ucrainian în cuprinsul fron­tierelor Poloniei este pe deantre­­gul inventată. v. яш»нвнанпанБЖ1ш@вя9гБ! Au fost numiţi membrii comitetului de direcţie al A. C. E. X.-ului M. S. Regele a aprobat şi semnat, după propunerea d-lui Mitiţă Con­stantinescu, ministrul Economiei Na­ţionale, numirea în comitetul de di­recţie al „Administraţiei comerciale pentru prospecţiuni şi exploatări mi­niere (A. C. E. X.), pe termen de 3 ani, a d-lor: Ing. Alexandru Krupenachi, direc­torul petrolului și celorlalte exploa­tări miniere; Ing. Ion Buruiană, directorul ma­teriilor prime; Prof. George Macovei, directorul Institutului Geologic; Alexandru Neagu, directorul g-ral al Băncei întreprinderilor aurifere şi miniere; Grigore Oghină, directorul conta­bilităţii generale a statului. IBBHBBI Un comunicat asupra portului hainelor civile de către ofiţeri In ultimul timp, a circulat svo­­nul că s-a interzis ofiţerilor portul hainelor civile. In scopul clarificării acestei situa­­ţiuni, ministerul Apărării Naţionale face cunoscut că textul noului re­gulament al Serviciului Interior, a­­probat recent de către forurile su­perioare, prevede: „Portul hainelor civile este îngă­duit, în afară de serviciu: — Ofiţerilor generali, superiori şi căpitanilor; — Ofiţerilor sanitari, pentru exer­citarea profesiunei lor; — Membrilor parchetelor militare şi comenduirilor de piaţă, în îm­prejurările cerute de interesul ser­viciului. — Tuturor ofiţerilor de vânătoa­re şi alte sporturi cari cer o ţinu­tă specială. . Cum ministerul Apărării Naţiona­le nu numai că respectă în­ totul prescripţiunile regulamentare, ci ur­măreşte executarea lor întocmai, se desminte în mod categoric, acest svon. НВНЯЯКНЯ Termenul pentru constituirea breslelor Astăzi 15 ianuarie a. c. ex­piră termenul de constituirea breslelor. LOGICA­­*■ In douăzeci de ani de când fu­­mezi puteai să-ți faci niște case. —«n nu fumezi, unde sunt casele ? CARACTERISTIC Discursul rostit la radio de d. mi­nistru Armand Călinescu, se prezintă de o sobrietate caracteristică: ino­vează în materie. Refuză formulele de efect, ocoleşte patetismul, în fa­voarea exprimării lapidare, în locul invocaţiei şi al perioadelor caracte­ristice oratoriei romantice, produce concluzii logice, judecăţi întemeiate pe argumentul formulat la rece. Socot că genul este preferinţă de lungă vreme a d-lui Armand Căli­nescu. In pasiunea-i de idei, în preferin­ţa acordată argumentării logice, nu afective, stă secretul că, recitite la mari intervale de timp, discursurile d-lui Al. Călinescu nu-şi pierd in­teresul, asemenea autenticului eseu faţă de cronica de circumstanţă. In discursul rostit recent la ra­dio, d. ministru al Internelor defi­neşte pregnant dintru început ac­tualul regim nu ca o creaţie de mis­tică populară, revărsare de pathos contagios. Repudierea formelor de viaţă politică vechi şi adoptarea ce­lor noui, au venit pe urma unui proces logic. Nu resentimentele faţă de exagerările şi excrescenţa parti­delor şi ale parlamentarismului ro­mân, au prohodit o epocă şi au a­­clamat o alta... Discernământul lo­gic, cumpănirea raţională între ceea ce a fost şi ceea ce se instalează în loc, au adunat numărul mare de a­­deziuni la „Frontul Renaşterii Na­ţionale". ^AMANUilT Cu lama gândului ascuţit a sfre­delit vorbitorul carapacea, întregei armături politicianiste din ajunul lui 10 Februarie 1938. Sub camufla­rea ei a regăsit fantoma democra­ţiei, o pseudo-politică a suveranităţii naţionale, a masselor populare. Pro­cesul acesta de limpezire făcut de d. Al. Călinescu, va rămâne memento istoric; va învedera că până la 10 Februarie 1938, a domnit politicia­nismul. In fixarea aspectelor acestui po­liticianism, spiritul critic de­spăi­­măntătoare luciditate al vorbito­rului, a funcţionat cu o virulenţă excepţional de corosivă: învârtirea de floretă în vermina, politicianistă, produsă acum câteva zile, s’a integrat în istoria critică a stărilor noastre de fapt, legând fi­rul cu o altă execuție plenară, a d-lui prof. Rădulescu-Motru, când a scris cartea de epocal răsunet: „Cul­tura română și politicianismul".. DEFINIŢIE In totul inspirată a fost fraza d-lui Ar­­călinescu, relativă la par­tidele politice ajunse la guvern: — „Fiecare ţinea să se înscrie în istorie cu mica lui vanitate, fără a înţelege întârzierea ce aducea dez­voltării normale a ţării". Precizarea se referă nu numai la partidele politice, dar şi la indivizii luaţi în parte. Politica în genere se definea pe atunci ca un necurmat bâlci al va­nităţilor! SPECIFIC Reţinem afirmaţia rizoasă că „Frontul Renaşterii Naţionale" este o formulă românească. Creată din necesităţile organice ale societăţii româneşti ajunsă la un greu im­pas de evoluţie. Noul regim n’a tras cu coada o­­chiului prin vecini. N’a maimuţărit nici unia din formulele învestite cu credit şi gir neobişnuit la vre’una din marile puteri europene. N’a tras cu buretele decât peste trecu­tul blestemat. încolo, a legat fir trainic cu tradiţia, acea tradiţie a momentelor grele care n’au fost prea rare, vai, în istoria acestui po­por şi au cunoscut, toate, unanimi­tatea conştiinţei naţionale luptând dârz şi fără rezerve. „Frontul Re­naşterii Naţionale" nu s’a angajat deci în inovaţiile de ultimă oră: anti-parlamentarism, anti-capita­­lism, furie rasială, generozitate hi­­per-umanitaristă, etc. „E o formulă românească", apă­rând acele trei mari realităţi: „să­răcia şi nevoile şi neamul". In acest front au intrat laolaltă şi acei ce şi-au făcut imediat revizuiri de conştiinţă, ca şi acei nutrind, prin vitregia zilelor politicianismu­lui, alte năzuinţe constructive. In procesul de osmoză al solidarităţii lor, împlinit sub chemare augustă şi a vremii, şi se vor trezi o supra­­energie, un dinamism sporit al pu­terilor, o renaştere naţională. Sir f

Next