România - Capitala, mai 1940 (Anul 3, nr. 689-703)
1940-05-11 / nr. 699
CONTACTUL CU STRAINATATEA Una din profesiunile cu cele mai multe cerinţe este de bună seamă aceia a ziariştilor. In afară de aptitudinea şi pregătirea, de formarea intelectuală şi de un larg orizont de vederi, se cere ziaristului să fie întotdeauna bine informat, să fie in curent nu numai cu evoluţia evenimentelor, dar mai ales cu mişcarea generală a ideilor. Dacă prezentul nu poate fi înţeles fără ajutorul trecutului, ceea ce implică o frecventă peregrinare pe drumurile sale, nu este mai puţin adevărat că pentru integrarea în prezent, pentru orientarea în labirintul tendinţelor şi al întreţierilor de curente, se cere o insistare deosebită şi o minuţioasă şi continuă cercetare a tuturor aspectelor vieţii publice. In vremurile noastre de frământări internaţionale, de încrucişeri de civilizaţii, de ciocniri de interese, de principii şi de metode, atenţia generală se îndreaptă de preferinţă spre fapta internaţională. Atât evenimentele internaţionale cât şi comentariile ce se fac în marginea lor de pe poziţii diferite, sunt urmărite zilnic cu aviditate. Cititorul cere din când în când recapitulări, încheieri, priviri de ansamblu asupra situaţiei. Aceste popasuri se fac mult mai uşor când evenimentele sunt urmărite de aproape şi cu toată atenţia cuvenită, când ziaristul cunoaşte situaţia din fiecare ţară nu numai din lectura publicaţiilor mai mult sau mai puţin documentate, dar şi prin legăturile sale cu această ţară, legături ce se pot face prin repetate călătorii în străinătate.. Dacă ziariştii, mai mult decât celelalte categorii de profesionişti intelectuali, au neapărată nevoe de cât mai mult contact cu viaţa intelectuală, cu realităţile politice, sociale şi economice, cu mişcarea culturală şi artistică, nu este mai puţin adevărat că tocmai ei au avut mai puţine posibilităţi, mai puţine ocazii şi mai puţine incurajeri decât ceilalţi. Sindicatul ziariştilor a căutat intr’o vreme un remediu, acordând burse de călătorie în străinătate tinerilor gazetari. A fost o iniţiativă fericită, o măsură de dreptate, de pe urma căreia s’a câştigat mult. In adevăr, nu poate fi satisfacţie mai mare, nu poate fi mijloc mai eficace de desvoltare decât asemenea călătorii de studii şi informare. Acum, în urmă, Uniunea ziariştilor profesionişti a luat iniţiativa organizării de escursii colective în străinătatte. O primă escursie a avut loc în Italia, unde breslaşii scrisului cotidian au putut lua contact cu lumea italiană, cu marile ei realizări, cu năzuinţele şi sforţările ei spre un continuu progres şi au putut lega prietenie cu colegii lor italieni, prietenoşi şi binevoitori, cari i-au primit cu căldura şi voia bună care-i caracterizează. Fie prin acordarea de burse de călătorie, fie prin excursii colective, fie prin trimiterea gazetarilor de către ziare şi oficialitate, s’ar putea face şi mai mult în această direcţie. Şi roadele n’ar întârzia să se arate. Paul Teodorescu roMania Nr. 699 Diferenţialele divine, noua carte a d-lui Lucian Blaga, este prima din ciclul „Trilogia cosmologică", ciclu care împreuna cu celelalte: Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor şi Trilogia programatică va alcătui un vast sistem metafizic. Despre acest nou volum al d-sale d. Blaga ne dă câteva succinte explicaţii într’o substanţială Prefaţă: „Clădirea a fost durată încetul cu încetul, şi din mai multe părţi deodată. Acum a venit rândul cupolei. In adevăr, viziunea s’a amplificat, pas cu pas, în cercuri tot mai largi, pentru ca în cele din urmă să se reverse în priveliştea desfăşurată în paginele de faţă. Desigur, o teorie metafizică s-a mai propus şi în „Censura transcendentă" şi în „Geneza metaforei şi în sensul culturii" sau în „Artă şi valoare" dar ideile metafizice expuse în volumele anterioare, impunându-şi particulare îngrădiri, privesc numai anumite fragmente sau ţinuturi ale existenţei (cunoaşterea, cultura, valorile). După cum oricine va recunoaşte, metafizica nu e însă împlinită, fără de o viziune de ansamblu, de natură „cosmologică". Rotunjirea aceasta nu a fost pierdută nicio clipă din vedere, şi o asemenea întregire decisivă se încearcă în prezentul studiu. Dintr’o lectură fugară a primului volum al d-lui Bârna „Cabane albe", cât şi din cronicele ce s’au scris despre acest volum, am, înţeles că „debutantul" stă sub influenţa lui Blaga, cum era şi firesc pentru un tânăr poet ardelean, înclinat, ca toţi ceilalţi camarazi ai săi, spre poezia de concepţie. Ne-a părut bine ca în „Brume" să nu mai observăm decât foarte vag şi în diluată formă, urmele marelui poet al „Curţilor dorului". In schimb am fost izbiţi, spre sincera noastră părere de rău, şi spre mirare, de o altă influenţă, care se manifestă tot atât de pregnant, in ciuda caracterului conceptiv al poeziei d-sale şi al celui bucolic al celui Certa sp^S^li^Vst;Îa$t' a fost spre mirarea noastră, cu atât i mai mult, cu cât din activitatea, d-sale publi-, cisticST fl: buhoaşt iST pe ' d .1 B'ferm ca pe un lucid cronicar, capabil să emită judecăţi de valoare mai ales asupra poeziei, deci posedând o ţinută criticistă faţă de aceasta. Este vorba în poezia actuală a d-lui B. de influenţa d-lui Zaharia Stancu, mai ales ,din volumul Albe: „O, limpezi ţi-adorm, prea limpezi Ochii ’n serafic alint. Gâtul şi braţele, braţele, albe ’n paloarea de zori, •* In părul tău freamătă, freamătă. Vântul stepelor întinse; Intinde-mi surâsul, surâsul Spre somnul meu pururea treaz..." .......................................................... „Cântecul fie-mi treaz, numai cântecul... Iernile mele, iernile gândului, îţi vor visa numai cântecul". ,fă-mi braţele. Zăpezile sânilor, zăpezile gâtului". „Eşti un cântec, toată un cântec Braţele tale — şerpi de azur, Innaltă ’n penumbre freamătul Sângelui cald, sângelui pur. Eşti un zâmbet, numai un zâmbet". Cine nu cunoaşte în citatele de mai sus, maniera d-lui Stancu din Albe şi chiar din Pomul roşu?: „Pe unde trecem, roşii la faţă Zăpezile ne păstrează urmele. Paşii mei grei, ca paşii de urs, Rămân lângă paşii tăi svelţi. Semnele, semnele ce le faci Când ma chemi, când mă depărtezi, Le păstrează în cutele lui aerul, Clătinat, între cer şi zăpezi. Eşti miezul zăpezilor, eşti miezul Amar al cucutei amare". Revista , elevilor liceului „Fraţii Buzeşti" din Craiova" apare condusă de comitetul profesorilor acestui liceu, cu un număr variat, din care desprindem:"„Rugă" de Sine. M. George, cl. VII. ,JParfumul copilăriei în opera d-lui Ionel Teodoreanu“ de Teodorescu A. Paul, cl. Vila; „Frumuseţile unei regiuni: valea oltului, câineni" de Ionescu Anton, cl. iii-a B. ..Clownul" de Teodorescu A. paul, cl. Vil-a; „China" de Păunescu Al. Ilie, cl. VI-a; Crăciunoiu C. Constantin, cl. VI-a; „Psalm" de Alex. N. Papagheorghe; „Cronica muzicală" de Negrescu C. Mircea„Melancolie" de Stern A. Horry; „Reviste" de Cartianu N. Ion, cl. VI-a. Dintre poeţi, merită a fi menţionat d. Teodorescu A. Paul. Desprindem câteva strofe din ,,Clownul": „A ’ngheţat гага de pe buzele-i spoite Şi prin zăgazul genelor înnourate Pică cristal pe fardul măşti demodate Spălând obrazul plin de cute dăltuite. Nu mai e prostul anonim dintr’o E-un suflet chinuit de aspra lui ursită Tovărăşia şi amintirea prăfuită E ’n vieaţa lui o alintare de Sirenă, Ea mută ’mprospătează trecutul veştejit; El se îmbată de povestea depănată... „Era întrun circ mare un clovn vestit, odată— ...De n’ar fi fost, desigur nu s’ar fi ■povestit!" Cu gândul plpăe pe tânărul ămn E eW ékf‘ ereadâ fericirea desgropată?"... Din cuiu, oglinda îi rânjeşte ne ’ndurată: „Mai râzi ş’acum? Ce mai aştepţi? Eşti doar paiaţă!" Versuri destul de simpatice pentru un început poetic, arenă... ARTIŞTII NOŞTRI ELENA ANTON: PORTRET Expoziţia la Sala Dalles SAB!N Y. DRA N’am aflat vreodată un compozitor mai cumpătat In gândire şi vorbă, mai bun şi mai sincer ca Sabin Dragoi. Simplu şi cuminte, în gesturi şi umblet, cu o privire deschisă şi blândă, care te întâmpină în faţă, ascultând cu o dragoste care arată respectul pentru sufletul,i altuia, blajinul însăilător de melodie românească îţi devine îndată apropiat Şi în câteva minute prieten de care nu ai vrea să te mai desparţi. Pentrucă Sabin Drăgoi are o inimă fără ascunzişuri. E un artist dăruit întreg într’o mărturisire, într’o vorbă de spirit care topeşte ghiaţa şi distanţa delaînceput. Totuşi Sabin Drăgoi oricât de intim şi de colegial s’ar arăta faţă de acei cari îi strâng mâna, impune un respect misterios şi împrăştie o radiere de personalitate, de nobleţe elementară, aşa cum o au în smerenia şi seninătatea lor, oamenii tari ai satelor noastre Pe acest maestru român, care a fost timp de zece ani directorul Conservatorului din Timişoara l-am cunoscut cu ocazia selecţiei unor imnuri şi marşuri destinate „Frontului Renaşterii Naţionale”. In cactul ca de schelă, cu portative de elevi, autorul Divertismentului rustic” însemnase douăsprezece melodii înălţătoare, pline de speranţă şi vis românesc, douăsprezece cântece aducătoare de bucurie, anunţătoare de nou destin, în ele se oglindea viaţa curată şi de proaspăt elan creator, entuziasmul sfânt al prefacerii sociale care ne-a readus încrederea şi pacea în inimi, restauraţia sufletească datorită „Frontului” unic. Melodiile lui Sabin Drăgoi păreau desprinse din timpuri eroice. In ele murmurau glasuri dacoromâne, se vesteau victorii apoteotice cu soarele lucind in zale. Am cetit aceste impresii adânci in privirile d-lui secretar general al „Frontului Renaşterii Naţionale”, d. Victor Moldovan, ale d-lui general Georgescu, comandantul Gărzilor Naţionale, Aurelian Bentoiu, prim secretar F. R. N. şi ale d-lui colonel Egizzio Massihi. Aleşii conducători aiFrontului Renaşterii Naţionale” au venit, aşutaş.la. МШ de "Muzică "ai d-lui colonel Balassini pentru a asculta aceste melodii de autentică inspiraţie românească. Una era mai frumoasă decât alta. Cine ar fi putut alege? La fiecare te opreai, o voiai cântată din nou, treceai mai departe, comparai, te reintorceai şi calitatea n’ar fi fost întrecută decât de predilecţie sau de gust momentan. Toate ar fi meritat o frumoasă deviză de imn naţional. Dar o alegere se impunea, şi melodiile preferate au fost cu deamânuntul cercetate, analizate, cu o competenţă rară atât din partea d-lui s ministru Victor Moldovan cât şi a d-lui colonel Egizzio Massini. Maestrul Sabin Drăgoi a cântat „Ruga” din castul fermecat, fluerând-o uşor şi acompaniind-o la pianul „Pleyel”. Ea a trebuit să fie repetată. Era ca o revărsare a melancoliei de seară pe şesuri natale, ca o stingere cântată unei oştiri victorioase. In acest final emotiv, şedinţa de la Conservatorul Militar, care va fi desigur trecută în Istoria Muzicei noastre, a luat sfârşit. Compozitorul a rămas toată vremea acelaşi modest muzician, bucuros că poate servi o cauză atât de înaltă,alegerea „Imnului adresat întregei Naţiuni româneşti”. Nu se putea face o mai bună alegere de compozitor decât în persoana maestrului neîntrecut din Timişoara. Numai gândindu-ne la activitatea d-lui Sabin Drăgoi şi la lucrările cari au avut un atât de viu succes în faţa publicului cunoscător, vedem că îndreptarea atenţiei spre d-sa este întru totul întemeiată. Alături de nepregetata activitate componistică însăşi valoarea reală a pieselor (Năpasta, Constantin Brâncoveanu, Povestea Neamului, Doine, Dansuri, etc.), rolul cultural de profesor, de îndrumător al tineretului muzical din Banat, ireproşabila ţinută etică a artistului, ni-l arată Pe d. Sabin Drăgoi ca pe un demn creator al imnului „Frontului Renaşterii Naţionale”, onoare care se va răsfrânge asupra întregei sale cariere cinstite şi închinate muncii serioase. w. g. CONFERINŢA D-LUI EARCU BEZA ROSTITĂ IA ATENA DESPRE ,.RO ŞI POPORUL BOIa ATENA, 9 (Rador).— Miercuri după amiază a avut loc în sala „Parnassos” conferinţa d-lui Marcu Beza, despre „România şi poporul român”. Conferenţiarul a fost prezentat publicului atenian de către d. dr. Tipocrat Carylas, preşedinţie asociaţiei academice „Pairnăssis”, care în cuvinte calde a subliniat cordialitatea sentimentelor ce leagă cele două naţiuni. In faţa unui numeros public, compus din fruntaşii vieţei intelectuale şi artistice din capitala Greciei, d. Marcu Beza a înfăţişat o sugestivă imagine a ţării şi poporului român. Dând numeroase pilde din folklorul românesc, conferenţiarul a subliniat asemănarea sufletească dintre cele două popoare şi, în aplauzele entuziaste ale unei săli arhipline, a încheiat relevând soliditatea legăturilor ce unesc naţiunea română de cea greacă. Conferinţa a fost ţinută într’o frumoasă limbă grecească. După conferinţă a urmat proiectarea unui film colorat şi sonor, reprezentând imagini ale ţării şi poporului român. Af. D., MARCU BEZA Teatrul „Ligii Culturale** Astă seară la orele 8,30 precis, Teatrul Ligii Culturale reprezintă „Isus“ dramă în cinci acte de d. profesor Nicolae Iorga care la premieră a obţinut un admiabil succes, rolurile principale fiind încredinţate d-lor: Dorin Sireteanu, Dinu Macedonschi, Petrică Ştefănescu, Arsene Popovici, Nicolae Făgădaru, Teodor Păunescu, C. Neacşu, Alex. Ilea Alex. Alexandrescu, Nicolae Baltasiu, C. Sincu, Gh. Damian, C. Mihăileanu și d-nele Paula Culutza, Lia Sandu, Virginia Veber, etc. Orchestra „Filarmonica" din Berlin a sosit în Capitală Orchestra filarmonică din Berlin, cu un număr de 120 instrumentiști a sosit în Capitală, venind de la Budapesta. Mâine seară, (Sâmbătă 11 Mai) are loc la Ateneu primul concert simfonic exraordinar dat de acest neîntrecut ansamblu, care a mai fost aplaudat în Bucureşti acum 5 ani. De astădată turneul „Filarmonicei" din Berlin este dirijat de prof. dr. Carl Böhm, directorul general muzical al „Operei de Stat" din Dresda care, alături de Furtwaengler, conduce mai toate concertele acestei orchestre. Programul cuprinde simfonia „Haffner" de Mozart, poemul simfonic „Don Juan" de Richard Straus şi simfonia întâia de Brahms. Duminecă 12 Mai, orele 11 a. m. Va avea loc al doilea şi ultimul concert simfonic dat de Orchestra filarmonică din Berlin, cu un program compus din simfonia a cincea de Beethoven, concertul pentru violoncel şi orchestră de Haydn (interpretat de celebrul violoncelist german Athur Trester) şi poemul simfonic „Till Eulenspiegel". In semn de deosebită preţuire a personalităţei sale de şef de orchestră, dirijarea acestui concert a fost oferită maestrului George Georgescu. Biltele la Librăria Fundațiilor Regale din strada Lipscani 18. Intre cei cari au strălucit şi au îmbogăţit cu strălucirea lor viaţa politică, ştiinţifică şi culturală a secolului al XIX românesc, N. Bălcescu este unul a cărui imagine niciodată nu se va stinge în amintirea oamenilor de carte ai prezentului şi viitorului nostru. El a întrunit în fiinţa sa spirituală virtuţi autentic naţionale, a dat viaţă pe pământul ţării sale ideilor progresiste ale occidentului, contribuind la trezirea Conştiinţei de neam cu o misiune istorică de îndeplinit, a luptat pentru idealul său şi a suferit pentru un crez sacru în vremuri când zorile abia mijeau timide la orizontul întregirii noastre. Istoria noastră este plină de martiri şi de mucenici ai cuvântului vorbit şi scris, aşa cum are asemeniaea exemple la catastivul său, este neam cu adevărat puternic, un " să privească Cute.- Fără ezitare, asemui pe Bălcescu, prin opera sa scrisă şi prin faptele sale, lui Mazzini. Şi dacă neamul nostru are vreo afinitate cu latinitatea şi cu Italia cea de două secole încoace, apoi o are şi pe aceasta — că a creiat şi a dat figuri legendare de o izbitoare asemănare în ţinuta şi în acţiunile lor — un Tudor Vladimirescu, care este un Garibaldi al nostru, un Bălcescu, atât de aproape de creatorul „Italiei tinere” sau un Pârvan care în cântările sale din Memoriale e un Carducci român. (Dar câte şi câte asemănări, — mai apropiate de Italia cea pururi mesianică, decât de Franţa raţionalistă — ne vin în minte, emoţionant: Leopardi—Eminescu; Gioberti—Gh. Bariţ sau Aurel Popovici; Manzoni- Duiliu Zamfirescu; Boccacio—Creangă; Goldoni-Caragiale; ş.a.m.d.). Acum aproape opt decenii încă, la Mai 1863, în semn de recunoştinţă ““ dă tot de a făcut Bălteecă pentru ţară, s’a hotărît, într’un consiliu de miniştri, pe lângă alte măsuri ce priveau cinstirea memoriei ilustrului istoric, tipărirea integrală a operelor sale. Soarta a vrut însă altfel. Şi abia azi, sub domnia şi sub patronajul cultural al M. S. Regelui lucrările lui Bălcescu iau loc, pe rând într’o ediţie definitivă, îngrijită de un cărturar pregătit şi competent, d. prof. G. Zane de la Universitatea din Iaşi. Este acesta un eveniment cultural, în faţa căruia intelectualii se descoperă cu bucurie şi recunoştinţă faţă de Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol II”, care adaugă astfel, prin râvna directorului ei, d. prof. Al. Rosetti, o nouă verigă de aur la lanţul realizărilor de imens prestigiu şi de covârşitor folos. Metodist desăvârşit şi muncitor scrupulos, d. prof. G. Zâne va cunoaşte desigur o biruinţă datorită felului în care organizează această însemnată ediţie. Nu putem referi, în spaţiul la care suntem nevoiţi să ne limităm, asupra tuturor iniţiativelor inteligente, cu privire la construcţia ediţiei, anunţate de d-sa în Introducere, dar trimitem neapărat la lectura acestei introduceri fără de care, poate, nici munca, nici rostul, nici valoarea acestei ediţii n’ar fi perfect înţeleasă. Notăm însă că volumul I, apărut acum ,din două părţi a trei sute de pagini fiecare — cuprinde Scrierile istorice, politice şi economice, iar gruparea materiei, pentru întreaga ediţiune, mai însumează: vol. II) Scrisori şi scrieri inedite şi vol. III) Istoria Românilor supt Mihai Vodă Viteazul, iar un al patrulea volum, consacrat biografiei şi analizei operei lui Bălcescu, este menit a fi alăturat acestei ediţii. Şi amintim cu acest prilej, pentru a sublinia, cât de mare este interesul pentru Bălcescu şi cât de frumos este cinstită memoria lui azi — ca a unui premergător ce este—că o altă biografie — aceasta romanţată, ni se pare — urmează să apară curând, pregătită fiind de d. Tudor Şoimaru. Recitind scrierile lui Bălcescu, mai cu seamă pe cele politice, îţi dai seama tot mai mult că dânsul era posedat de conştiinţa misionarismului său într’un grad exemplar a fost un scriitor care şi-a trăit ideile, a fost un luptător care a întrunit ştiinţa cu voinţa, intelectualismul cu acţiunea, fără ca o clipă măcar să uite că însuşi destinul său este acesta, să sufere pentru biruinţa românismului de pretutindeni, chiar dacă el nu va ajunge să vadă cu ochii această biruinţă: „atunci aşteptarea, visarea vieţii mele se va împlini; atunci toţi Românii vor fi una, liberi şi fraţii. Vai! Nu voi avea noroc a vedea această zi, deşi ец asemenea am muncit şi am pătimit pentru dreptate şi cel din urmă al meu cuvânt va fi încă un imn, ţie, ţara mea mult dragă”. Şi cât de răscolitor sună cuvântul său — şi aceasta în mod obişnuit,— ca în articolul „Trecutul şi prezentul’’: „Călugăreni! Termopile ale Românilor! Câte inimi nu tresar la suvenirea ta! Câte suflete nu aprinzi! Câte braţe nu armezi! Când Românul şi-ar pierde de tot credinţa, când orice scântee de patriotism s’ar stinge în inima lui, numele tău singur ar fi în stare să-l ridice, să-l entuziasmeze şi să-l facă a muri, luptându-se, sau a triumfa. Era brav atunci Românul. Inima sa era deschisă la toate simţimintele sublime, avea o credinţă tare în puterea şi misiunea sa, credinţa care-i ridică curajul până la eroism şi-i dete un caracter vrednic de timpurile antice. Patrie şi independenţă nu erau vorbe deşarte pentru dânsul. „Se lupta cu bărbăţie, căci se lupta pentru pământul şi averea sa, căci ţinea minte că părinţii săi se lupta,seră pentru dânsele, căci păstra cu scumpătate’ religia suvenirurilor, şi nu suferea ca străinul să profane mormintele strămoşilor săi. O vorbă, şi ţara era în picioare, şi trebuia să triumfe, căci poporul se lupta pentru independenţa lui. „Românul îşi simţea atunci demnitatea. Purta fruntea sus. Mimcerc UN EVENIMENT CULTURAL, EDITAREA OPERELOR LUI N. BALCESCU precum se lupta, căci ştia de la părinţii lui că munca e sfântă. Brazdă i se părea uşoară, gândind la femeie şi copil. Sub mâna lui câmpul se umplea de holde aurite. „Deosebirea e mare între Românii de azi şi părinţii lor. Starea lor e nesuferită. E una din acele poziţii din care poporul deşteptat sau se ridică mare, triumfător, şi recâştigă Independenţa din afară şi libertatea din lăuntru, sau sufere în nemişcare, cerşind dreptul e a trăi de lat celelalte naţii. Trebue să alegem”. Aşa vorbea Bălcescu, acum o sută de ani. Şi multă vreme glasul lui var răsuna ca o porncă prin vremi... □emetru Jiaan NIC. BĂLCESCU