România - Capitala, mai 1940 (Anul 3, nr. 689-703)

1940-05-11 / nr. 699

CONTACT­UL CU STRAINATATEA Una din profesiunile cu cele mai multe cerinţe este de bună seamă aceia a ziariştilor. In a­­fară de aptitudinea şi pregăti­rea, de formarea intelectuală şi de un larg orizont de vederi, se cere ziaristului să fie întot­deauna bine informat, să fie in curent nu numai cu evoluţia evenimentelor, dar mai ales cu mişcarea generală a ideilor. Dacă prezentul nu poate fi înţeles fără ajutorul trecutului, ceea ce implică o frecventă pe­regrinare pe drumurile sale, nu este mai puţin adevărat că pentru integrarea în prezent, pentru orientarea în labirintul tendinţelor şi al întreţierilor de curente, se cere o insistare deosebită şi o minuţioasă şi continuă cercetare a tuturor aspectelor vieţii publice. In vremurile noastre de fră­mântări internaţionale, de în­­crucişeri de civilizaţii, de cioc­niri de interese, de principii şi de metode, atenţia generală se îndreaptă de preferinţă spre fapta internaţională. Atât eve­nimentele internaţionale cât şi comentariile ce se fac în mar­ginea lor de pe poziţii diferite, sunt urmărite zilnic cu avidi­tate. Cititorul cere din când în când recapitulări, încheieri, priviri de ansamblu asupra si­tuaţiei. Aceste popasuri se fac mult mai uşor când evenimen­tele sunt urmărite de aproape şi cu toată atenţia cuvenită, când ziaristul cunoaşte situaţia din fiecare ţară nu numai din lectura publicaţiilor mai mult sau mai puţin documentate, dar şi prin legăturile sale cu a­­ceastă ţară, legături ce se pot face prin repetate călătorii în străinătate.. Dacă ziariştii, mai mult de­cât celelalte categorii de pro­fesionişti intelectuali, au nea­părată nevoe de cât mai mult contact cu viaţa intelectuală, cu realităţile politice, sociale şi economice, cu mişcarea cultu­rală şi artistică, nu este mai puţin adevărat că tocmai ei au avut mai puţine posibilităţi, mai puţine ocazii şi mai puţine incurajeri decât ceilalţi. Sindicatul ziariştilor a căutat intr’o vreme un remediu, acor­dând burse de călătorie în străinătate tinerilor gazetari. A fost o iniţiativă fericită, o mă­sură de dreptate, de pe urma căreia s’a câştigat mult. In a­­devăr, nu poate fi satisfacţie mai mare, nu poate fi mijloc mai eficace de desvoltare de­cât asemenea călătorii de stu­dii şi informare. Acum, în ur­mă, Uniunea ziariştilor profe­sionişti a luat iniţiativa organi­zării de escursii colective în­ străinătatte. O primă escursie a avut loc în Italia, unde bres­­laşii scrisului cotidian au putut lua contact cu lumea italiană, cu marile ei realizări, cu năzu­inţele şi sforţările ei spre un continuu progres şi au putut lega prietenie cu colegii lor i­­talieni, prietenoşi şi binevoi­tori, cari i-au primit cu căldu­ra şi voia bună care-i caracte­rizează. Fie prin acordarea de burse de călătorie, fie prin excursii colective, fie prin trimiterea gazetarilor de către ziare şi o­­ficialitate, s’ar putea face şi mai mult în această direcţie. Şi roadele n’ar întârzia să se arate. Paul Teodorescu roMania Nr. 699 D­iferenţialele divine, noua carte a d-lui Lucian Blaga, este pri­­ma din ciclul „Trilogia cosmo­­logică", ciclu care împreuna cu cele­lalte: Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor şi Tri­logia programatică va alcătui un vast sistem metafizic. Despre acest nou volum al d-sale d. Blaga ne dă câteva succinte explicaţii într’o sub­stanţială Prefaţă: „Clădirea a fost durată încetul cu încetul, şi din mai multe părţi de­odată. Acum a venit rândul cupolei. In adevăr, viziunea s’a amplificat, pas cu pas, în cercuri tot mai largi, pentru ca în cele din urmă să se re­verse în priveliştea desfăşurată în paginele de faţă. Desigur, o teorie metafizică s-a mai propus şi în „Censura transcendentă"­ şi în „Ge­neza metaforei şi în sensul culturii" sau în „Artă­ şi valoare" dar ideile metafizice expuse în volumele ante­rioare, impunându-şi particulare în­grădiri, privesc numai anumite frag­mente sau ţinuturi ale existenţei (cunoaşterea, cultura, valorile). Du­pă cum oricine va recunoaşte, meta­fizica nu e însă împlinită, fără de o viziune de ansamblu, de natură „cosmologică". Rotunjirea aceasta nu a fost pierdută nicio clipă din vedere, şi o asemenea întregire de­cisivă se încearcă în prezentul stu­diu. D­­intr’o lectură fugară a primului volum al d-lui Bârna „Cabane albe", cât şi din cronicele ce s’au scris despre acest volum, am, înţeles că „debutantul" stă sub in­fluenţa lui Blaga, cum era şi firesc pentru un tânăr poet ardelean, în­clinat, ca toţi ceilalţi camarazi ai săi, spre poezia de concepţie. Ne-a părut bine ca în „Brume" să nu mai observăm decât foarte vag şi în diluată formă, urmele marelui poet al „Curţilor dorului". In schimb am fost izbiţi, spre sin­cera noastră părere de rău, şi spre mirare, de o altă influenţă, care se manifestă tot atât de pregnant, in ciuda caracterului conceptiv al poe­ziei d-sale şi al celui bucolic al celui Certa sp^S^li^Vst;Îa$t' a fost spre­ mirarea noastră, cu atât i mai mult, cu cât din activitatea, d-sale publi-, cisticST fl: buhoaşt iST pe ' d .1 B'ferm c­a pe un lucid cronicar, capabil să emită judecăţi de valoare mai ales asupra poeziei, deci posedând o ţi­nută criticistă faţă de aceasta. Este vorba în poezia actuală a d-lui B. de influenţa d-lui Zaharia Stancu, mai ales ,din volumul Albe: „O, limpezi ţi-adorm, prea limpezi Ochii ’n serafic alint. Gâtul şi braţele, braţele, albe ’n paloarea de zori, •* In părul tău freamătă, freamătă. Vântul stepelor întinse; Intinde-mi surâsul, surâsul Spre somnul meu pururea treaz..." .......................................................... „Cântecul fie-mi treaz, numai cântecul... Iernile mele, iernile gândului, îţi vor visa numai cântecul". ,f­ă-mi braţele. Zăpezile sânilor, zăpezile gâtului". „Eşti un cântec, toată un cântec Braţele tale — şerpi de azur, Innaltă ’n penumbre freamătul Sângelui cald, sângelui pur. Eşti un zâmbet, numai un zâmbet". Cine nu cunoaşte în citatele de mai sus, maniera d-lui Stancu din Albe şi chiar din Pomul roşu?: „Pe unde trecem, roşii la faţă Zăpezile ne păstrează urmele. Paşii mei grei, ca paşii de urs, Rămân lângă paşii tăi svelţi. Semnele, semnele ce le faci Când ma chemi, când mă depărtezi, Le păstrează în cutele lui aerul, Clătinat, între cer şi zăpezi. Eşti miezul zăpezilor, eşti miezul Amar al cucutei amare". R­evista , elevilor liceului „Fraţii Buzeşti" din Craiova" apare condusă de comitetul profe­sorilor acestui liceu, cu­­ un număr variat, din care desprindem:"„Rugă" de Sine. M. George, cl. VII. ,JP­ar­fu­mul copilăriei în opera d-lui Ionel Teodoreanu“ de Teodorescu A. Paul, cl. Vil­a; „Frumuseţile unei regi­uni: valea oltului, câineni" de Io­­nescu Anton, cl. iii-a B. ..Clownul" de Teodorescu A. paul, cl. Vil-a; „China" de Păunescu Al. Ilie, cl. VI-a; Crăciunoiu C. Constantin, cl. VI-a; „Psalm" de Alex. N. Papa­­gheorghe; „Cronica muzicală" de Ne­­grescu C. Mir­cea­­­„Melancolie" de Stern A. Horry; „Reviste" de Car­­tianu N. Ion, cl. VI-a. Dintre poeţi, merită a fi menţio­nat d. Teodorescu A. Paul. Desprin­dem câteva strofe din ,,Clownul": „A ’ngheţat гага de pe buzele-i spoite Şi prin zăgazul genelor înnourate Pică cristal pe fardul măşti demodate Spălând obrazul plin de cute dăltuite. Nu mai e prostul anonim dintr’o E-un suflet chinuit de aspra lui ursită Tovărăşia şi­ amintirea prăfuită E ’n vieaţa lui o alintare de Sirenă, Ea mută ’mpr­ospătează trecutul veştejit; El se îmbată de povestea depănată... „Era întrun circ mare un clovn­­ vestit, odată— ...De n’ar fi fost, desigur nu s’ar fi ■povestit!" Cu gândul plpăe pe tânărul ămn E eW ékf‘ ereadâ fericirea desgropată?"... Din cuiu, oglinda îi rânjeşte ne ’ndurată: „Mai râzi ş’acum? Ce mai aştepţi? Eşti doar paiaţă!" Versuri destul de simpatice pen­tru un început poetic, arenă... ARTIŞTII NOŞTRI ELENA ANTON: PORTRET Expoziţia la Sala Dalles SAB!N Y. DRA N’am aflat­ vreodată un com­pozitor mai cumpătat In gândire şi vorbă, mai bun şi mai sincer ca Sabin Dragoi. Simplu şi cu­minte, în gesturi­ şi umblet, cu o privire deschisă şi blândă, care te întâmpină în faţă, ascultând cu o dragoste care arată respec­tul pentru sufletul,­i altuia, bla­jinul însăilător de melodie ro­mânească îţi devine îndată a­­propiat Şi în câteva minute prie­ten de care nu ai vrea să te mai desparţi. Pentrucă Sabin Drăgoi are o inimă fără ascunzişuri. E un artist dăruit întreg într’o mărturisire, într’o vorbă de spi­rit care topeşte ghiaţa şi distan­ţa dela­­început. Totuşi Sabin Drăgoi oricât de intim şi de co­legial s’ar arăta faţă de acei cari îi strâng mâna, impune un res­pect misterios şi împrăştie o ra­diere de personalitate, de no­bleţe elementară, aşa cum o au în smerenia şi seninătatea lor, oamenii tari ai­ satelor noastre Pe acest maestru român,­ care a fost timp de zece ani directorul Conservatorului din Timişoara l-am cunoscut cu ocazia selecţiei unor imnuri şi marşuri destinate „Frontului Renaşterii Naţionale”. In cactul ca de schelă, cu por­tative de elevi, auto­rul Divertis­mentului rustic” însemnase două­sprezece melodii înălţătoare, pli­ne de speranţă şi vis românesc, douăsprezece cântece aducătoare de bucurie, anunţătoare de nou destin, în ele se oglindea viaţa curată şi de proaspăt elan crea­tor, entuziasmul sfânt al prefa­cerii sociale care ne-a readus în­crederea şi pacea în inimi, res­tauraţia sufletească datorită „Frontului” unic. Melodiile lui Sabin Drăgoi pă­reau desprinse din timpuri eroice. In ele murmurau glasuri daco­române, se vesteau victorii apo­teotice cu soarele lucind in zale. Am cetit aceste impresii adânci in privirile d-lui secretar gene­ral al „Frontului Renaşterii Na­ţionale”, d. Victor Moldovan, ale d-lui general Georgescu, coman­dantul Gărzilor Naţionale, Au­­relian Bentoiu, prim secretar F. R. N. şi ale d-lui colonel Egizzio Massihi.­­ Aleşii conducători ai­­Frontului Renaşterii Naţionale” au venit, aşutaş.la. МШ de "Muzică "ai d-lui colonel Balas­­sini pentru a asculta aceste me­lodii de autentică inspiraţie ro­mânească. Una era mai frumoa­să decât alta. Cine ar fi putut a­­lege? La fiecare te opreai, o voiai cântată din nou, treceai mai de­parte, comparai, te reintorceai şi calitatea n’ar fi fost întrecută decât de predilecţie sau de gust momentan. Toate ar fi meritat o frumoasă deviză de imn naţio­nal. Dar o alegere se impunea, şi melodiile preferate au fost cu deamânuntul cercetate, analiza­te, cu o competenţă rară atât din partea d-lui s ministru Victor Moldovan cât şi a d-lui colonel Egizzio Massini. Maestrul Sabin Drăgoi a cântat „Ruga” din cas­­tul fermecat, fluerând-o uşor şi acompaniind-o la pianul „Pleyel”. Ea a trebuit să fie repetată. Era ca o revărsare a melancoliei de seară pe şesuri natale, ca o stin­gere cântată unei oştiri victo­rioase. In acest final emotiv, şe­dinţa de la Conservatorul Militar, care va fi desigur trecută în Is­toria Muzicei noastre, a luat sfâr­şit. Compozitorul a rămas toată vremea acelaşi modest muzician, bucuros că poate servi o cauză atât de înaltă,­­alegerea „Imnului adresat întregei Naţiuni româ­neşti”. Nu se putea face o mai bună alegere de compozitor de­cât în persoana maestrului neîn­trecut din Timişoara. Numai gân­­dindu-ne la activitatea d-lui Sa­bin Drăgoi şi la lucrările cari au avut un atât de viu succes în faţa publicului cunoscător, ve­dem că îndreptarea atenţiei spre d-sa este întru totul întemeiată. Alături de nepregetata activitate componistică însăşi valoarea rea­lă a pieselor (Năpasta, Constan­tin Brâncoveanu, Povestea Nea­mului, Doine, Dansuri, etc.), ro­lul cultural de profesor, de în­drumător al tineretului muzical din Banat, ireproşabila ţinută e­­tică a artistului, ni-l arată Pe d. Sabin Drăgoi ca pe un demn creator al imnului „Frontului Renaşterii Naţionale”, onoare ca­re se va răsfrânge asupra între­gei sale cariere cinstite şi închi­nate muncii serioase. w. g. CONFERINŢA D-LUI E­ARCU BEZA ROSTITĂ IA ATENA DESPRE ,.RO ŞI POPORUL BOIa ATENA, 9 (Rador).— Miercuri după amiază a avut loc în sala „Parnassos” conferinţa d-lui Marcu Beza, despre „România şi poporul român”. Conferenţiarul a fost prezen­tat publicului atenian de către d. dr. Tipocrat Carylas, preşedin­ţie asociaţiei academice „Pair­­năssis”, care în cuvinte calde a subliniat cordialitatea sentimen­telor ce leagă cele două naţiuni. In faţa unui numeros public, compus din fruntaşii vieţei inte­lectuale şi artistice din capitala Greciei, d. Marcu Beza a înfăţi­şat o sugestivă imagine a ţării şi poporului român. Dând nume­roase pilde din folklorul româ­nesc, conferenţiarul a subliniat asemănarea sufletească dintre cele două popoare şi, în aplau­zele entuziaste ale unei săli arhi­pline, a încheiat relevând solidi­tatea legăturilor ce unesc naţiu­nea română de cea greacă. Conferinţa a fost ţinută într’o frumoasă limbă grecească. După conferinţă a urmat pro­iectarea unui film colorat şi so­nor, reprezentând imagini ale ţă­rii şi poporului român. Af. D., MARCU BEZA Teatrul „Ligii Culturale** Astă seară la orele 8,30 precis, Teatrul Ligii Culturale reprezintă „Isus“ dramă în cinci acte de d. pro­fesor Nicolae Iorga care la premieră a obţinut un admiabil succes, rolu­rile principale fiind încredinţate d-lor: Dorin Sireteanu, Dinu Mace­­donschi, Petrică Ştefănescu, Arsene Popovici, Nicolae Făgădaru, Teodor Păunescu, C. Neacşu, Alex. Ilea Alex. Alexandrescu, Nicolae Baltasiu, C. Sincu, Gh. Damian, C. Mihăileanu­ și d-nele Paula Culutza, Lia Sandu, Virginia Veber, etc. Orchestra „Filarmonica" din Berlin a sosit în Capitală Orchestra filarmonică din Berlin, cu un număr de 120 instrumentiști a sosit în Capitală, venind de la Bu­dapesta. Mâine seară, (Sâmbătă 11 Mai) are loc la Ateneu primul concert simfonic ex­raordinar dat de acest neîntrecut ansamblu, care a mai fost aplaudat în Bucureşti acum 5 ani. De astădată turneul „Filarmoni­cei" din Berlin este dirijat de prof. dr. Carl Böhm, directorul general muzical al „Operei de Stat" din Dresda care, alături de Furtwaen­­gler, conduce mai toate concertele acestei orchestre. Programul cuprinde simfonia „Haffner" de Mozart, poemul simfo­nic „Don Juan" de Richard Straus şi simfonia întâia de Brahms. Duminecă 12 Mai, orele 11 a. m. Va avea loc al doilea şi ultimul con­cert simfonic dat de Orchestra fi­larmoni­că din Berlin, cu un pro­gram compus din simfonia a cincea de Beethoven, concertul pentru vio­loncel şi orchestră de Haydn (inter­pretat de celebrul violoncelist ger­man Athur Trester) şi poemul sim­fonic „Till Eulenspiegel". In semn de deosebită preţuire a personalităţei sale de şef de orches­tră, dirijarea acestui concert a fost oferită maestrului George George­scu. Biltele la Librăria Fundațiilor Re­gale din strada Lipscani 18. Intre cei cari au strălucit şi au îmbogăţit cu strălucirea lor viaţa politică, ştiinţifică şi culturală a se­colului al XIX românesc, N. Băl­cescu este unul a cărui imagine niciodată nu se va stinge în aminti­rea oamenilor de carte ai prezentu­lui şi viitorului nostru. El a întrunit în fiinţa sa spirituală virtuţi auten­tic naţionale, a dat viaţă pe pămân­tul ţării sale ideilor progresiste­­ ale occidentului, contribuind la trezirea Conştiinţei de neam cu o misiune istorică de îndeplinit, a luptat pen­tru idealul său şi a suferit pentru un crez sacru în vremuri când zo­rile abia mijeau timide la orizontul întregirii noastre. Istoria noastră este plină de mar­tiri şi de mucenici ai cuvântului vorbit şi scris, aşa cum are aseme­­niaea exemple la catastivul său, este neam cu adevărat puternic, un " să privească Cute.-­ Fără ezitare, asemui pe Bălcescu, prin opera sa scrisă şi prin faptele sale, lui Mazzini. Şi dacă neamul nostru are vreo afinitate cu latini­tatea şi cu Italia cea de două secole încoace, apoi o are şi pe aceasta — că a creiat şi a dat figuri legendare de o izbitoare asemănare în ţinuta şi în acţiunile lor — un Tudor Vla­­dimirescu, care este un Garibaldi al nostru, un Bălcescu, atât de aproape de creatorul „Italiei tinere” sau un Pârvan care în cântările sale din Memoriale e un Carducci român. (Dar câte şi câte asemănări, — mai apropiate de Italia cea pururi mesianică, decât de Franţa raţiona­­listă — ne vin în minte, emoţionant: Leopardi—Eminescu; Gioberti—Gh. Bariţ sau Aurel Popovici; Manzoni- Duiliu Zamfirescu; Boccacio—Crean­gă; Goldoni-Caragiale; ş.a.m.d.). Acum aproape opt decenii încă, la Mai 1863, în semn de recunoştinţă ““ dă tot de a­ făcut Bălteecă pentru ţară, s’a hotărît, într’un con­siliu de miniştri, pe lângă alte mă­suri ce priveau cinstirea memoriei ilustrului istoric, tipărirea integrală a operelor sale. Soarta a vrut însă altfel. Şi abia azi, sub domnia şi sub patronajul cultural al M. S. Regelui lucrările lui Bălcescu iau loc, pe rând într’o ediţie definitivă, îngri­jită de un cărturar pregătit şi com­petent, d. prof. G. Zane de la Univer­sitatea din Iaşi. Este acesta un eveniment cultural, în faţa căruia intelectualii se des­coperă cu bucurie şi recunoştinţă faţă de Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol II”, care adau­gă astfel, prin râvna directorului ei, d. prof. Al. Rosetti, o nouă verigă de aur la lanţul realizărilor de imens prestigiu şi de covârşitor folos. Metodist desăvârşit şi muncitor scrupulos, d. prof. G. Zâne va cu­noaşte desigur o biruinţă datorită felului în care organizează această însemnată ediţie. Nu putem referi, în spaţiul la care suntem nevoiţi să ne limităm, asu­pra tuturor iniţiativelor inteligente, cu privire la construcţia ediţiei, a­­nunţate de d-sa în Introducere, dar trimitem neapărat la lectura acestei introduceri fără de care, poate, nici munca, nici rostul, nici valoarea a­­cestei ediţii n’ar fi perfect înţeleasă. Notăm însă că volumul I, apărut acum ,­d­in două părţi a trei sute de pagini fiecare — cuprinde Scrierile istorice, politice şi economice, iar gruparea materiei, pentru întreaga ediţiune, mai însumează: vol. II) Scrisori şi scrieri inedite şi vol. III) Istoria Românilor supt Mihai Vodă Viteazul, iar un al patrulea volum, consacrat biografiei şi analizei ope­rei lui Bălcescu, este menit a fi ală­turat acestei ediţii.­­ Şi amintim cu acest prilej, pentru a sublinia, cât de mare este intere­sul pentru Bălcescu şi cât de frumos este cinstită memoria lui azi — ca a unui premergător ce este—că o altă biografie — aceasta roman­ţată, ni se pare — urmează să apară cu­rând, pregătită fiind de d. Tudor Şoimaru. Recitind scrierile lui Bălcescu, mai cu seamă pe cele politice, îţi dai seama tot mai mult că dânsul era posedat de conştiinţa misionarismu­lui său într’un grad exemplar a fost un scriitor care şi-a trăit ideile, a fost un luptător care a întrunit şti­inţa cu voinţa, intelectualismul cu acţiunea, fără ca o clipă măcar să uite că însuşi destinul său este ace­sta, să sufere pentru biruinţa româ­nismului de pretutindeni, chiar dacă el nu va ajunge să vadă cu ochii a­ce­astă biruinţă: „atunci aşteptarea, visarea vieţii mele se va împlini; atunci toţi Românii vor fi una, li­beri şi fraţii. Vai! Nu voi avea noroc a vedea această zi, deşi ец asemenea am muncit şi am pătimit pentru dreptate şi cel din urmă al meu cu­vânt va fi încă un imn, ţie, ţara mea mult dragă”. Şi cât de răscolitor sună cuvântul său — şi aceasta în mod obişnuit,— ca în articolul „Trecutul şi prezen­tul’’: „Călugăreni! Termopile ale Ro­mânilor! Câte inimi nu tresar la su­­venirea ta! Câte suflete nu aprinzi! Câte braţe nu armezi! Când Româ­nul şi-ar pierde de tot credinţa, când orice scântee de patriotism s’ar stinge în inima lui, numele tău singur ar fi în stare să-l ridice, să-l entuziasmeze şi să-l facă a muri, luptându-se, sau a triumfa. Era brav atunci Românul. Inima sa era deschisă la toate simţimintele sublime, avea o credinţă tare în pu­terea şi misiunea sa, credinţa care-i ridică curajul până la eroism şi-i dete un caracter vrednic de timpu­rile antice. Patrie şi independenţă nu erau vorbe deşarte pentru dânsul. „Se lupta cu bărbăţie, căci se lup­ta pentru pământul şi averea sa, căci­ ţinea minte că părinţii săi se lup­ta,seră pentru dânsele, căci pă­stra cu scumpătate’ religia suveniru­rilor, şi nu suferea ca străinul să profane mormintele strămoşilor săi. O vorbă, şi ţara era în picioare, şi trebuia să triumfe, căci poporul se lupta pentru independenţa lui. „Românul îşi simţea atunci dem­nitatea. Purta fruntea sus. Mimcerc UN EVENIMENT CULTURAL, EDITAREA OPERELOR LUI N. BALCESCU precum se lupta, căci ştia de la pă­­rinţii lui că munca e sfântă. Brazdă i se părea uşoară, gândind la femeie şi copil. Sub mâna lui câmpul se umplea de holde aurite. „Deosebirea e mare între Românii de azi şi părinţii lor. Starea lor e nesuferită. E una din acele poziţii din care poporul deşteptat sau se ridică mare, triumfător, şi recâştigă Independenţa din afară şi libertatea din lăuntru, sau sufere în nemişca­re, cerşind dreptul e a trăi de lat ce­­lelalte naţii. Trebue să alegem”. Aşa vorbea Bălcescu, acum o sută de ani. Şi multă vreme glasul lui var răsuna ca o porncă pr­in vremi... □emetru Jiaa­n NIC. BĂLCESCU

Next