Românul, iunie 1914 (Anul 4, nr. 119-141)
1914-06-03 / nr. 119
Anni IV ABONAMENTUL Pe un an . . 28.—Cor. Pe jumătate an 14.— »» Pe 3 luni . . 7.— II Pe o lună . . ..40 .J Pentru România și străinătate. Pe un an . 40.— franci Telefon pentru oraș și interurban Nr. 750. Nr. 119 REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Strada Zrinyi N-rul 1a INSERȚIUNILE se primesc la administrație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscrise nu se innapoiază. Statificarea administrației Arad, 15 Iunie. Partidul nostru a fost și va fi totdeauna în contra satificării administrației. Acesta, nu numai fiindcă modul cum proiectată statificarea, în textul ce s’a prezentat camerei Sâmbăta trecută, este o știrbire a drepturilor elementare, câtă brumă s’au asigurat diferitelor „naționalități” prin legislația din 67—68, dar mai ales fiindcă programul nostru politic este în principiu întemeiat pe baze autonomiste, prin urmare, consecvenți acestui program, și consecvenți intereselor noastre politice,i trebuie să fim în contra centralizării puterii de stat, ce rezultă din statificarea administrației. Adevărat, organizația de azi a comitatelor, autonomă numai de lege, de facto însă asemănătoare cu pașalâcurile turcești, nu ne-a mulțumit nici decât. Și după legea de acum, dreptul de „control” și dreptul de nominare, rezervate comitelui suprem, care este un organ supus orbește guvernului, ne mai vorbind de sistemul electoral, fac iluzorie autonomia comitatelor. In realitate aceia se întâmplă în comitate ce vrea guvernul. Un adevăr, cu deosebire în ce privește comitatele românești, ca Făgărașul, Caraș- Severinul sau comitatul Hunedoarei. Dar o mizerabilă stare de fapt, fie ea oricât de contrară dispozițiilor și intențiilor legii, nu are să ne îndemne la răsturnarea temeliilor, pe cari s’a clădit legea. Dimpotrivă, are să ne îndemne la curățirea și la proptirea acestor temelii, sănătoase în fond. Considerând deci temelia, urmărind înainte de toate principiul călăuzitor, partidul nostru va combate din răsputeri proiectele ce tind la statificarea administrației căci interesele noastre politice sunt adânc jignite prin ele. Dacă nu putem fi mulțumiți cu actuala organizație a comitatelor, nu înseamnă să cerem nimicirea ei, ci înseamnă să pretindem lărgirea autonomiei. Pretindem deci asigurarea drepturilor autonome amenințate, pretindem ștergerea virilismului, pretindem introducerea votului universal și pentru alegerile congregaționale, ca astfel principiul autonomie să se validizeze în toată curățenia și realitatea lui. Singur acest principiu concordează cu programul nostru politic, și singur el este menit, ca în trecătoarea epocă a organizației de stat, poreclită „idee națională maghiară” să mai salveze pentru popoarele „ne”-maghiare ultimele resturi de influență în viața publică maghiară. Fără de principiul autonomist nu se poate închipui o liberă desvoltare națională, într’un stat poliglot. In lărgirea necontenită a autonomiei comitatense, noi vedeam o desvoltare progresivă spre autonomiile naționale, și, ca ultima etapă, spre confederația națiunilor. In loc de lărgire a autonomiei, iată că „ministerul Tisza” vine cu centralizarea cea mai absolutistă, sdrobind cu desăvârșire autonomia comitatelor. De acum toată puterea de stat se va aduna în mânile guvernului. Guvernele dela 1867 încoace sunt maghiare, va să zică egemonia maghiară, cu care se părea că se mulțumesc diriguitorii acestei țări, se va preface în omnipotență maghiară. In fața situației creiate, slabă mângâiere pentru noi, că ne apropiem tot mai mult de unitatea în instituții cu frații din regat, cari de mult au „consilii județene” și magistrați „disponibili”, așa cum o să-i avem și noi după noua lege. Teoretic, s’ar putea încă discuta asupra avantajelor administrației statificate, față de adiminstrația autonomă, dar rămâne indiscutabil faptul, că într’un stat poliglot, supus ravagiilor unei singure rase dominante, ori ce fel de centralizare a puterii de stat, este o nouă și cumplită lovitură, ce au să sufere rasele dominate. Vor și trece pe ușor prin parlament proiectele lui Sándor János. Guvernul va invoca pericolul „naționalist” — ce ibrid cuvânt și ce ibridă noțiune! — iar opoziția va profita de onorabilitatea pretextului și va absenta... * Mai e apoi un moment, asupra căruia e datorința noastră de îndrumători ai opiniei publice să stăruim deosebit: chestia drepturilor noastre de limbă. Noul proiect de lege cuprinde, în aceasta chestie, dispoziții încă și mai jignitoare pentru noi, decât sunt dispozițiile cu privire la drepturile politice răpite. In p. 103 se zice: Limba de desbatere și de administrare a autorităților și oficiilor comitatense și cercuale, este cea maghiară. In fata autorității sale cercuale însă, cu vorba sau în scris, poate uza de limba sa maternă, acel ce a) își redactează însuș, fără mandatar, actele, și b) acela a cărui limbă maternă e vorbită de o mulțime mare în ținut. Sfârșitul aceluiaș paragraf respectă drepturile limbelor în ce privește procesul verbal și desbaterile în adunările congregaționale. (art. XLIV 1868 § 2, 3) cu toate acestea pasajul citat mai la deal, și, ca floare de stil, atât de bine cunoscut, din „tratativele” de artă Sportsmanii noștri la Orăștie. — Impresii neserioase. — Primul concurs românesc de sport judecând după interesul publicului, nu mi-a făcut deloc impresia că ar fi primul. Mai curând aș crede după ce am auzit și rezultatul material — că a fost ultimul. — Lumea puțină — pricepătoare și mai puțină — părea plictisită, ca la un bal de la sfârșitul carnavalului, ori ca la o ședință festivă de-a Asociațiunei în Sibiiu când se disertează despre răsboiul balcanic. Așa se vede, că și lucrurile nouă au farmecul celor vechi: nu se interesează nimenea de ele! In ale sportului încă sunt două categorii de oameni: una însuflețită și neînțelegătoare, alta și mai însuflețită și și mai... batjocoritoare. Oamenii de jertfă?... se zice, că s’au dus în ziua aceasta la Alba-Iulia. Sărmană Alba-Iulia, cât te-au mai ponegrit în Orăștie! Ți-ai putea schimba numele în „Neagra-Iulia”. * Sâmbătă seara programul anunța sosirea trupelor. La orele zece îi aduce pe sportivii români însuflețirea și trenurile de către Arad și Cluj. Cât mi-ar plăcea să mai pot adăuga: „și chemarea celora din Orăștie”. Dar nu; asta una, și asta una, a lipsit. Sportivii români n’au fost chemați; ei — idealiști incorigibili — s'au îmbulzit aci, au dorit cu orice preț, ca Orăștia să se mândrească cu organizarea primului concurs. Trenurile sosesc deodată din părți opuse. Cincizeci de sportivi români—forța fizică aleasă a neamului nostru — se dau jos și ca la un semn intonează cu toții: „Pe-al nostru steag e scris unire”. La o parte doi jandarmi însuilițați așteaptă cu groază sfârșitul... La altă parte doi membri de-ai comitetului local șoptesc cu capul plecat: „noi n’avem steag de acesta”. * In restaurantul de la „Central” se desfundă la porunca lui Dr. Vlad butoaiele de bere, asta-i „seara de cunoștință”. Sunt de față toți sportivii în frunte cu colonelul. Din loc, cei amintiți și... și... cei amintiți! In cuvinte scurte Dr. Vlad salută pe sportivi și liniște generală cucerește iarâș atmosfera. Băieții sunt cu toții obosiți. Cuvintelor frumoase nu răspunde nimenea. Mă adresez unui conducător dela C. S. A. „Nu se poate — îmi răspunde acesta — ar trebui să zic și eu un „bine ne-ați primit”, și aș nimici iluziile despre sinceritatea sportivilor români. Dr. Vlad e numai jumătate Orăștia”. „ Duminecă dimineața — după o noapte prost dormită la hotele — se fac luptele antidecisive în sala de gimnastică a colegiului reformat. Afară plouă mereu și indispoziția crește văzând cu ochii. Toți așteptau cu nerăbdare să apară soarele dătător de lumină și de — parale. In sfârșit apare, dar numai cel dătător de — lumină. Tocmai când se începeau luptele decisive. Acestea s-au ținut pe câmpul liber, în apropierea orașului, *n fața alor vre-o trei-patru mii de oameni, cei mai mulți afară de bariere... Se spune că nu s’au dat mai mult de trei sute de bilete la intrare. * S’a început cu footbal. Trupele dela „Gloria” și „Petru Maior” luptă nu numai unele cu altele, ci și fiecare cu deprimarea, pe terenul gropos. Iarba mare împiedecă pe jucători de a se manifesta în adevărata lor valoare. Totuși lupta se dă cu înverșunare: e vorba doar ca cei de la Petru Maior să-și ia revanșă pentru bătaia primită nu de mult la Arad. Favorizați de vânt — să zicem că numai de vânt — și reușesc. Rezultatul se declară 3:2 în favorul trupei P. Maior. Eu unul țin însă superioară echipa „Gloriei”, cu toate că nu vreau să detrag nimic din jocul clasic al ambilor combatanți. Jocul de footbal se sfârși tocmai când sosise trenul de către Alba-Iulia. Vine ajutorul—sperau cei, cari prevedeau grozava pierdere materială, dar s’au înșelat. Nu știau sărmanii, că tocmai de boxiștii noștri era nevoie acolo. (Roșca ne poate mulțămi că am fost în Orăștie. Altfel poate n’ar fi ajuns azi primar!!?) * Decisiva la scrimă se dă aproape numai între membrii clubului din Cluj. Tehnică admirabilă, ținută elegantă. Maestrul lor, G. Deac, e & m