Românul, iunie 1914 (Anul 4, nr. 119-141)

1914-06-03 / nr. 119

Anni IV ABONAMENTUL Pe un an . . 28.—Cor. Pe jumătate an 14.— »» Pe 3 luni . . 7.— II Pe o lună . . ..40 .J Pentru România și străinătate. Pe un an . 40.— franci Telefon pentru oraș și interurban Nr. 750. Nr. 119 REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Strada Zrinyi N-rul 1­a INSERȚIUNILE se primesc la admini­strație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscrise nu se in­­napoiază. Statificarea administrației­ Arad, 15 Iunie. Partidul nostru a fost și va fi totdeauna în contra satificării administrației. Acesta, nu numai fiindcă modul cum proiectată statificarea, în textul ce s’a pre­­­zentat camerei Sâmbăta trecută, este o știr­bire a drepturilor elementare, câtă brumă s’au asigurat diferitelor „naționalități” prin legislația din 67—68, dar mai ales fiindcă programul nostru politic este în principiu în­temeiat pe baze autonomiste, prin urmare, consecvenți acestui program, și consecvenți intereselor noastre politice,­i trebuie să fim în contra centralizării puterii de stat, ce re­zultă din statificarea administrației. Adevărat, organizația de azi a comita­telor, autonomă numai de lege, de facto însă asemănătoare cu pașalâcurile turcești, nu ne-a mulțumit nici decât. Și după legea de acum, dreptul de „control” și dreptul de no­­minare, rezervate comitelui suprem, care este un organ supus orbește guvernului, ne mai vorbind de sistemul electoral, fac ilu­zorie autonomia comitatelor. In realitate a­­ceia se întâmplă în comitate ce vrea guver­nul. Un adevăr, cu deosebire în ce privește comitatele românești, ca Făgărașul, Caraș- Severinul sau comitatul Hunedoarei. Dar o mizerabilă stare de fapt, fie ea oricât de con­trară dispozițiilor și intențiilor legii, nu are să ne îndemne la răsturnarea temeliilor, pe cari s’a clădit legea. Dimpotrivă, are să ne îndemne la curățirea și la proptirea acestor temelii, sănătoase în fond. Considerând deci temelia, urmărind înainte de toate princi­piul călăuzitor, partidul nostru va combate din răsputeri proiectele ce tind la statificarea administrației căci interesele noastre politice sunt adânc jignite prin ele. Dacă nu putem fi mulțumiți cu actuala organizație a comitatelor, nu înseamnă să cerem nimicirea ei, ci înseamnă să pre­tindem lărgirea autonomiei. Pretindem deci asigurarea drepturilor autonome amenința­te, pretindem ștergerea virilismului, pretin­dem introducerea votului universal și pen­tru alegerile congregaționale, ca astfel prin­cipiul autonomie să se validizeze în toată cu­rățenia și realitatea lui. Singur acest princi­piu concordează cu programul nostru poli­tic, și singur el este menit, ca în trecătoarea epocă a organizației de stat, poreclită „idee națională maghiară” să mai salveze pentru popoarele „ne”-maghiare ultimele resturi de influență în viața publică maghiară. Fără de principiul autonomist nu se poate închipui o liberă desvoltare națională, într’un stat po­liglot. In lărgirea necontenită a autonomiei comitatense, noi vedeam o desvoltare pro­gresivă spre autonomiile naționale, și, ca ultima etapă, spre confederația națiunilor. In loc de lărgire a autonomiei, iată că „ministerul Tisza” vine cu centralizarea cea mai absolutistă, sdrobind cu desăvârșire au­tonomia comitatelor. De acum toată puterea de stat se va aduna în mânile guvernului. Guvernele dela 1867 încoace sunt maghiare, va să zică egemonia maghiară, cu care se părea că se mulțumesc diriguitorii acestei țări, se va preface în omnipotență maghiară. In fața situației creiate, slabă mângâiere pen­tru noi, că ne apropiem tot mai mult de uni­tatea în instituții cu frații din regat, cari de mult au „consilii județene” și magistrați „disponibili”, așa cum o să-i avem și noi după noua lege. Teoretic, s’ar putea încă discuta asupra avantaj­e­lor administrației statificate, față de adiminstrația autonomă, dar rămâne indis­cutabil faptul, că într’un stat poliglot, supus ravagiilor unei singure ra­se dominante, ori ce fel de centralizare a puterii de stat, este o nouă și cumplită lovitură, ce au să sufere ra­sele dominate. Vor și trece pe ușor prin parlament pro­iectele lui Sándor János. Guvernul va invoca pericolul „naționalist” — ce ibrid cuvânt și ce ibridă noțiune! — iar opoziția va profita de onorabilitatea pretextului și va absenta... * Mai e apoi un moment, asupra căruia e datorința noastră de îndrumători ai opiniei publice să stăruim deosebit: chestia dreptu­rilor noastre de limbă. Noul proiect de lege cuprinde, în acea­sta chestie, dispoziții încă și mai jignitoare pentru noi, decât sunt dispozițiile cu privire la drepturile politice răpite. In p. 103 se zice: Limba de desbatere și de administrare a autorită­ților și oficiilor comitatense și cercuale, este cea ma­ghiară. In fata autorității sale cercuale însă, cu vorba­ sau în scris, poate uza de limba sa maternă, acel ce a) își redactează însuș, fără mandatar, actele, și b) acela a cărui limbă maternă e vorbită de o mulțime mare în ți­nut. Sfârșitul aceluiaș paragraf respectă drep­turile limbelor în ce privește procesul verbal și desbaterile în adunările congregaționale. (art. XLIV 1868 § 2, 3) cu toate acestea pa­sajul citat mai la deal, și, ca floare de stil, atât de bine cunoscut, din „tratativele” de artă Sportsmanii noștri la Orăștie. — Impresii neserioase. — Primul concurs românesc de sport judecând după interesul publicului, nu mi-a făcut deloc impresia că ar fi primul. Mai curând aș crede după ce am auzit și rezultatul material — că a fost ultimul. — Lumea puțină — pricepătoare și mai puțină — părea plictisită, ca la un bal de la sfârșitul carnavalului, ori ca la o ședință festivă de-a Asociațiunei în Sibiiu când se diser­­tează despre răsboiul balcanic. Așa se vede, că și lucrurile nouă au farmecul celor vechi: nu se interesează nimenea de ele! In ale sportului încă sunt două categorii de oameni: una însuflețită și neînțelegătoare, alta și mai însuflețită și și mai... batjocoritoare. Oa­menii de jertfă?... se zice, că s’au dus în ziua aceasta la Alba-Iulia. Sărmană Alba-Iulia, cât te-au mai ponegrit în Orăștie! Ți-ai putea schim­ba numele în „Neagra-Iulia”. * Sâmbătă seara programul anunța sosirea trupelor. La orele zece îi aduce pe sportivii ro­mâni însuflețirea și trenurile de către Arad și Cluj. Cât mi-ar plăcea să mai pot adăuga: „și chemarea celora din Orăștie”. Dar nu; asta una, și asta una, a lipsit. Sportivii ro­mâni n’au fost chemați; ei — idealiști incorigi­bili — s'au îmbulzit aci, au dorit cu ori­ce preț, ca Orăștia să se mândrească cu organizarea primului concurs. Trenurile sosesc deodată din părți opuse. Cincizeci de sportivi români—forța fizică aleasă a neamului nostru — se dau jos și ca la un semn intonează cu toții: „Pe-al nostru steag e scris unire”. La o parte doi jandarmi însuilițați așteaptă cu groază sfârșitul... La altă parte doi mem­bri de-ai comitetului local șoptesc cu capul ple­cat: „noi n’avem steag de acesta”. * In restaurantul de la „Central” se desfundă la porunca lui Dr. Vlad butoaiele de bere, asta-i „seara de cunoștință”. Sunt de față toți sportivii în frunte cu colonelul. Din loc, cei amintiți și... și... cei amintiți! In cuvinte scurte Dr. Vlad salută pe spor­tivi și liniște generală cucerește iarâș atmos­fera. Băieții sunt cu toții obosiți. Cuvintelor fru­moase nu răspunde nimenea. Mă adresez unui conducător dela C. S. A. „Nu se poate — îmi răspunde acesta — ar trebui să zic și eu un „bine ne-ați primit”, și aș nimici iluziile despre sinceritatea sportivilor români. Dr. Vlad e nu­mai jumătate Orăștia”. „ Duminecă dimineața — după o noapte prost dormită la hotele — se fac luptele antidecisive în sala de gimnastică a colegiului reformat. Afară plouă mereu și indispoziția crește văzând cu ochii. Toți așteptau cu nerăbdare să apară soarele dătător de lumină și de — parale. In sfârșit apare, dar numai cel dătător de — lumină. Tocmai când se începeau luptele de­cisive. Acestea s-au ținut pe câmpul liber, în a­­propierea orașului, *n fața alor vre-o trei-patru mii de oameni, cei m­­ai mulți afară de bariere... Se spune că nu s’au dat mai mult de trei sute de bilete la intrare. * S’a început cu footbal. Trupele dela „Glo­ria” și­ „Petru Maior” luptă nu numai unele cu altele, ci și fiecare cu deprimarea, pe terenul gro­­pos. Iarba mare împiedecă pe jucători de a se manifesta în adevărata lor valoare. Totuși lupta se dă cu înverșunare: e vorba doar ca cei de la Petru Maior să-și ia revanșă pentru bătaia pri­mită nu de mult la Arad. Favorizați de vânt — să zicem că numai de vânt — și reușesc. Rezul­tatul se declară 3:2 în favorul trupei P. Maior. Eu unul țin însă superioară echipa „Gloriei”, cu toate că nu vreau să detrag nimic din jocul clasic al ambilor combatanți. Jocul de footbal se sfârși tocmai când sosise trenul de către Alba-Iulia. Vine ajutorul—sperau cei, cari prevedeau grozava pierdere materială, dar s’au înșelat. Nu știau sărmanii, că tocmai de boxiștii noștri era nevoie acolo. (Roșca ne poate mulțămi că am fost în Orăștie. Altfel poate n’ar fi ajuns azi primar!!?) * Decisiva la scrimă se dă aproape numai în­tre membrii clubului din Cluj. Tehnică admira­bilă, ținută elegantă. Maestrul lor, G. Deac, e & m

Next