Românul, februarie 1915 (Anul 5, nr. 6-8)

1915-02-08 / nr. 6

Antf'i V» ABONAMENTUL: Pe un an . . 28.— Cor. Pe jumătate an 14.— K Pe 3 luni . . 7.— „ Pe o lună . . ..40 „ Pentru România și străinătate: Pe un an. . 40.­­ franci. Telefon pentru oraș și interurban Mr 75Q. I­n Arad, Duminecă 2­­8 Februarie 1915 Pe culmea munților. Pe culmea munților bătrâni Numiți frumos: „C­opați", Petrec de luni și săptămâni La foc de tabără Români Tăcuți și 'ngăndurați. Porunca i-a adus aci, Dușmanu-i ține ' i loc. Și niciodată nu poți ști In zorile ce s’or­ivi Ce-a scris al tău noroc. Dar tot atât! Până trăiesc Nu s’amărăsc de train, Nici chiar atunci când flămânzesc. Căci nici acasă nu găsesc De multe­ ori mălaiu. Când vine câte-un glonț dușman $i ia vre-o doi din ei, La ce s’ar mai boci un van? Așa dă Domna ’n câte-un an Năpastă la ai săi. Cu greu trec zilele, cu greu, Iar noaptea-i făr’ sfârșit. Și știe bunul Dumnezeu Ce-a mai avea în gândul său De oameni tăinuit. Dar noaptea ei privesc în sus Spre stelele din cer, Doar le va da vr’un semn Isus. Căci ei nădejdea 'n Ei și-au pus Nu ’n glonț și ’n lănci de fer. Iar când îi prinde somnul lui Si-i leagănă în vis își uită­ o clipă greul chin, Si 'n satul lor pustiu ei vin Li-s ca ’ntr’un paradis. Se pun la vorbă cu ai lor Cu pruncii mititei Si numai glasul gloanțelor Si șuierul granatelor 1­ atrigă de la ei.... In zorii zilei strălucesc incărunțiții brazi, Dar ei acum nu-i îndrăgesc, Căci alte gânduri îi muncesc Si alte doruri azi. Ion Băilă. REDACȚIA SI ADMINISTATEA Strada Zrínyi Nrul 1/r­ANSERTIUNILE se primesc la admini­strație. Mulțumire publice și Loc deschis costa șirul 20 fii Manuscriptele nu se în­ Cruțare bucatelor și train! simpli?. Cu privire la eri­jarea bucatelor, despre nu­­trirea poporatiunii in timp de răsboiu și despre datorinta de a trăi simplu și cu cea mai mare cruțare s’au pronunțat, între alții, ministrul un­gar de agricultură, ministrul de interne austriac și ministrul de interne german. Dăm și noi, în extras, aceste trei adrese, și anume: 1. Adresa ministrului nostru de agricultură către toți agricultorii Ungariei. Iată pasagiile din această adresă: „Fiindcă nu prea avem putința de a procura mijloace de existență din străinătate trebuie să trăim, întocmai ca aliații noștri, din provi­ziile proprii. Inamicii noștri socotesc, că vitejii noștri cu toate că luptă atât de vitejește, nu vor mai putea susținea mult lupta, pentru că noi în curând vom ajunge în lipsă de pâne și astfel vom flămânzi. Această nădejde a inimici­lor noștri nu se va împlini, pentru că noi avem din toate atâta, de cât avem trebuință. Ca însă totuș, între ori­ce împrejurări, să nu se ivească undeva vre-o lipsă, prevederea înțeleaptă dictează să fim cruțători la extrem în între­buințarea tuturor mijloacelor de train, îndeo­sebi. Asefelpe să cruțăm­­ râul și secara, pentru că recolta anului 1914 a fost mai slabă decât cea din anii trecuți. Pentru ca să ne ajungă necondiționat proviziile de grâu și secară din anul 1914 și bravilor noștri soldați să le putem da încontinuu tot ce e mai bun, regimul a po­runcit, ca proprietarii de mori și comercianții să furnizeze poporațiunii numai făină pentru pâne, care este amestecată cu a treia parte făină de orz, porumb sau cartofi ori cu alte amestecuri ce sunt iertate. In urma acestei ordonanțe a guvernului, acea parte a publicului care consumă pâne de cumpă­rat sau din făină de cumpărat, trebuie să con­sume numai pâne coaptă din o astfel de făină amestecată... Acum fiindcă în scopul consumu­lui proporțional al proviziilor de secară și de grâu este de lipsă, ca nu numai aceia, cari cum­pără făina sau pânea să mănânce astfel de pâne, ci fiecare locuitor din țară, fără osebire, recere prin aceasta,pe toți aceia, cari coc pâne acasă, din făina măcinată din productele proprii, să nu consume pâne din grâu sau secară curată, ci făina de grâu și secară să o amestece cu 13 făină de orz, cartofi sau porumb... Astăzi păcătuiește în contra patriei acela, care mânâncă pâne din făină de grâu curat sau secară curata, sau care bucatele, de cari nu are neapărată trebuință în economia sa, le reține”... Fiindcă această recercare ministerială, nu a avut răsunetul dorit, guvernul a dat ordonanța publicată și de noi în scopul rechiziționării ce­realelor și a luat dispoziții, ca și producenții de­­ cereale, adecă agricultorii, să macine cerealele (bucatele) de lipsă sub o controlă riguroasă, ca în felul acesta să fie, oarecum, constrânși și­­ dânșii a consuma pâne din făină de grâu sau­­ secară, amestecate cu a treia parte făină de orz,­­ porumb sau cartofi. II. Adresa dată de ministerul de interne austriac­e­­ cu privire la nutrirea poporațiunii în timp de­­­­ răsboiu. „Inimicii noștri vreau să ne facă să flămân­­t­e­zim. In nenumăratele lor înștiințări se arată­­­­ limpede acest scop. Ceea ce nu au reușit să s­e facă prin armatele lor­­ de milioane, voiesc să­­ câștige tăindu-ne importul de mijloace de traiu­r­i și punând poporațiunea noastră în fața perico­­­­­­lului de foamete. Dar nici acest plan nu va isbuti, dacă fiecare , din noi își va impune cea mai strictă datori­tă­­ și drept directivă pentru modul de traiu, de a proceda economicește cu mijloacele de hrană , de care dispune. La asigurarea hranei poporului este fiecare chemat să coopereze în timpul răsboiului de fată, dar fiecare și poate să coopereze, dacă își va întocmi modul său de traiu conform cerințe­lor binelui de obște.­­ Fiecare să cugete, că mesele sale trebuie să servească pentru săturare și hrănire, nu însă plăcerii și risipei. Feriți-vă deci­de necumpăt în mâncare și băutură, renunțați apoi la ocazii festive cu banchete... Să nu cădeți însă nici în greșeală contrară lăsându-vă înșelați de frică a cumpăra provizii de prisos. Prin aceasta s'ar ridica numai prețu­rile pentru sine și pentru alții. Toți, mai ales însă aceia, cari au procurat deja provizii, să fie foarte energic făcuți atenți, că mijloacele de traiu, a­­nime făina, păstrată în locuri nepotrivite se strică și nu se mai poate folosi ca hrană pentru om. Nu se pot hotărî regiile deopotrivă pentru toate împrejurările cu privire la nutrirea popo­rațiunii în timp de răsboiu. Pentru aceea se dau aici numai câteva sfaturi, a căror observare este în interesul grabnic al fiecărui individ și­­ a ob­­ștei. Carnea. Consumarea de multă carne este prețuită din seamă afară mult. Nu e de lipsă a consuma carne în fiecare zi sau de mai multe­­ori pe zi. La multe gustări, mai ales la cină, se poate înlocui carnea cu alte bucate nutritoare și sătioase (lapte, brânză, prăjituri cu lap­­ și făină). Tăierea animalelor tinere este păgubitoare din punct de economic. Carnea de vițel este și mai puțin nutritoare. „Carnea de vițel este nu­mai pe jumătate carne”, zice proverbul poporal. Pentru carnea de vită și de porc formează carnea de oaie și de berbece o înlocuire preți­oasă, întocmai ca și vânatul și peștele. Resturile de carne sunt de a se întrebuința în economia casei la gătirea diferitelor soiuri de bucate (supă, prăjituri cu carne și făină etc.) Lapte, brânză. Laptele și brânza formează cea mai principală și după împrejurări cea mai binefăcătoare hrană de albumină și pot oferi o bună înlocuire a cărnii și ouălor în caz de lipsă. Laptele și brânza, anume laptele smântânit, mai departe, zarul, laptele acru, și alte soiuri de lapte și proveniențe din lapte ar trebui folosite cât mai des la gătirea bucatelor. „Noua noastră regină poetă“ Sub titlul acesta d. A. Hodoș publică din prilejul a­­pariției volumului „Visătorul de vise" de regina Maria a României următorul articol de apreciere: Duioasa Carmen Sylva, care a ilustrat atâta vreme tronul României cu darurile sale literare — își poartă acum tristeța acolo, în pacea mun­ților, la umbra zidurilor pioase a Curții de Ar­geș, unde doarme acum umbra marelui nostru rege... Regina-văduvă nu mai poartă acum pe frunte decât cununa de lauri a poetei glorificate,­­ iar pe umeri haina grea a durerei... Dar a fost dat, se vede, ca noua regină —­­ regina Maria, — să strălucească acolo sus, a­­­­lături de conducătorul destinelor tarei, și prin­­ aceleași daruri de luminoasă inspiratoare, prin­­ aceeaș scânteie ruptă din fascinatoarea artă. Ne aducem aminte de acea frumoasă po­­­­vestire, apărută pe când regina de astăzi nu era­­ decât principesa plină de grație și de bunătate, povestirea întitulată „Crinul vieții”, din care ieșeau pentru prima oară la lumină calitățile strălucitoare de scriitoare a Alteței Regale. Principesa Maria fusese de altfel totdeauna cea mai generoasă ocrotitoare a artiștilor,­­­­căci singura noastră asociație de pictori și de sculptori s’a întemeiat sub înalta Ei prezidenție de onoare.

Next