Românul, august 1915 (Anul 5, nr. 31-34)
1915-08-02 / nr. 31
Anul V. Duminecă 215 August 1915. ABONAMENTUL: Pe un an . 28.— Cor.Pe jumătate an 14.— „ Pe 3 luni . . . 7.— » Pe o lună . . ..40 „ Pentru România și străinătate: Pe un an. . 40.— franci. Telefon Nr. 750. pentru oraș și interurban Pirul 31.Arad REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Strada Zrínyi Nr. 1/a INSERȚIUNILE se primesc la administrație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscriptele nu se înnapoiază. * Cum ducem răsboiul acasă... Arad, 11 August. Aproape n’a trecut zi fără ca pe paginile ziarului nostru să nu fi crestat la răboj dovezile de vitejie ale elementului românesc în armata austro-ungară pe toate fronturile de luptă. Din când în când am încercat o sinteză, am aruncat o privire generală retrospectivă asupra valoroaselor noastre contribuții de sânge, și n’am întrelăsat să aruncăm pe cellalt talger al cumpenei contrapodul acestor contribuții — să apăsăm asupra consecințelor politice pe cari trebuie să le aibă ca o concluziune implacabilă a unui șir de fapte împlinite, — așa am purces și ieri în prim-articolul „Două politici”. Dar jertfele neamului românesc din Austro-Ungaria nu se mărginesc numai la atâta, nu sunt numai contribuțiuni de sânge. Ele mai sunt de multe alte categorii, de ordin moral, și simțim că ne împlinim o datorie când, după notele prizărite cari s’au putut ceti de atâta vreme pe coloanele ziarului, încercăm o sinteză, reconstruim o privire cât mai întreagă retrospectivă și asupra acestor jertfe, și nu vom uita să stăruim și asupra consecințelor imanente. Răsboiul acesta de acasă este egal de greu cu cel de pe front, pretinde egal zel și egală tenacitate pentru că el de multe ori — dacă nu totdeauna aproape — determină cursul celuilalt. Cu întâii răniți cari coborau poticnindu-se de pe treptele trenurilor, ori erau purtați pe năsălit, la gări întâia oară apoi în spitaluri s’a început munca grea, asiduă și bărbătească a Samaritancelor române, înveștmântate în costum alb, ca protest împotriva vremii îndoliate, și ea razim moral având o cruce roșie prinsă pe brațul stâng, — așa au plecat ele în răsboi. N’au cruțat oboseli, nu s’au înspăimântat de greutăți, ci cu o dispoziție sufletească constant veselă au făcut dovada milei celei mai înduioșetoare, a celei mai calzi solicitudini față de invalizi. Intâiaoară i-a întâmpinat cu o năvală de zimbete, cu un asediu de cuvinte blânde și întăritoare. Apoi ele au făcut pe îngrijitoarele sănătății, ordinei, pe târguitoarele de alimente, pe bucătăresele. In urmă nu s’au reținut nici dela serviciile de pansare. Energie, grație și devotament, jertfind cât de mult timp și neglijând chiar grijile gospodăriei lor, Samaritancele române au pus în slujba nobilei ținte, tămăduirea răniților. Numai în Arad, numeroase spitaluri, pe frontispiciul cărora flutură steagul cu însemnul Crucei roșii, sunt conduse de doamne române. Cum înțeleg aceste matroane să facă servicii umanitare s’a convins ori cine a avut prilej să cerceteze vre-un spital dintre aceste, și oricine a rămas uimit de atâta dexteritate și abnegație. Din informațiunile ce s’au putut ceti în ziar, în toate orașele și satele de pe teritorul majoritar de poporație românească unde numai au fost ori s’au improvizat spitaluri militare. Samaritancele române fac acelaș serviciu intens, devotat, menit să aducă atâtea avantagii operațiunilor armatei austro-ungare. La alimentarea spitalurilor a contribuit gratuit mult și țărănimea noastră. Sunt sate în cari n’a fost casă aproape din care să nu se dea un pumn de făină, un chilp de grâu cel puțin pentru soldații răniți, ori un „ban negru”. Se poate închipui deci apriga luptă pe care o susținem împotriva năpastei mari ce a căzut pe capul nostru al tuturor, împotriva foametei și scumpetei cari vin cu răsboiul. După cât știm circularul P. S. S. episcopului Ioan al Aradului care solicita strângerea de bani pentru „Crucea roșie” a obținut până acum frumoase rezultate în cele mai multe parohii. E bine să luăm notă și de această jertfă de bani abundentă a țărănimii și cărturărimei noastre din dieceza arădană. ■ Până acum s’au semnat două împrumuturi interne de stat. La ambele partea de contribuție a cărturărimii, dar îndeosebi a instituțiilor noastre de bani, nu se poate neglija. Un ziar maghiar face următorul elogiu fruntașei bănci „Victoria” din Arad: „Vechea și fruntașa bancă, unica românească, a Aradului, institutul de economii „Victoria” în timpul răsboiului și-a documentat în chip deosebit patriotismul și abnegația. Se știe că la semnările împrumutului de răsboi acest institut a arătat un foarte frumos rezultat...” Să se știe deci și acest lucru. Acelaș fruntaș institut a pus capăt desorientării totale în chestia trimiterii de bani în Rusia pentru prisonierii noștri. De nici încolo nu se va mai bate pe la porțile advocațiale, nu vor mai fi întrebate birourile poștei și nu se va mai căuta adresa „Crucei roșii” vieneze de câte ori țăranul român vrea să ușureze traiul amar al prisonierilor noștri din îndepărtatele orașe moscovite. El va trimite ba din țara dolarilor. Cine-a scornit lalele? Mister ca vapoarele, ? Ca vaporii mi de vină Că și pe el focul mănă. , Viața sufletească a cărturărimei noastre, de o jumătate de veac se petrece cam în aceleași frământări, ca apa unui râu cu sbateri veșnice de valuri, fără ca vre-odată vre-un uragan de patimi să o fi răscolit până în adâncimi, să fi rupt zăgazuri, să fi aruncat valuri grele peste țărmuri, să fi mutat cursul din albia lui veche. Preocupațiile intelectualului de astăzi,o abstracție făcând de mici schimbări pricinuite de vreme sunt la fel cu cele ale intelectualului de acum 50 de ani: creiarea unui rost economic. In liniile sale fundamentale, în elementele sale constitutive, lumea sufletească e aceeaș, astăzi ca și atunci. Deosebirea dela o generație la alta, zace în intenzitatea de simțire, în felul deosebit de înțelegere, în chipul divers de interpretare al acelorași principii. O revoluție lentă se petrece, însă, în adâncimi, în viața sufletească a poporului. Suerul trenului, acest țipăt al civilizației, care a tulburat pacea câmpiilor din stăpânirea ei milenară, a produs o schimbare neașteptată în felul de traiu și în consecință în lumea sufleteacă a satelor.