Românul, august 1915 (Anul 5, nr. 31-34)

1915-08-02 / nr. 31

Anul V. Duminecă 215 August 1915. ABONAMENTUL: Pe un an . 28.— Cor.­­Pe jumătate an 14.— „ Pe 3 luni . . . 7.— » Pe o lună . . ..40 „ Pentru România și străinătate: Pe un an. . 40.— franci. Telefon Nr. 750. pentru oraș­­ și interurban Pirul 31.Arad REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Strada Zrínyi Nr. 1/a INSERȚIUNILE se primesc la admini­strație. Mulțumite publice și Loc deschis costă șirul 20 fii. Manuscriptele nu se în­­napoiază. * Cum ducem răsboiul acasă... Arad, 11 August. Aproape n’a trecut zi fără ca pe paginile ziarului nostru să nu fi crestat la răboj dove­zile de vitejie ale elementului românesc în armata austro-ungară pe toate fronturile de luptă. Din când în când am încercat o sin­teză, am aruncat o privire generală retros­pectivă asupra valoroaselor noastre contri­buții de sânge, și n’am întrelăsat să arun­căm pe cellalt talger al cumpenei contrapo­­dul acestor contribuții — să apăsăm asupra consecințelor politice pe cari trebuie să le aibă ca o­­ concluziune implacabilă a unui șir de fapte împlinite, — așa am purces și ieri în prim-artico­lul „Două politici”. Dar jertfele neamului românesc din Au­­stro-Ungaria nu se mărginesc numai la atâta, nu sunt numai contribuțiuni de sânge. Ele mai sunt de multe alte categorii, de ordin mo­ral, și simțim că ne împlinim o datorie când, după notele prizărite cari s’au putut ceti de atâta vreme pe coloanele ziarului, încercăm o sinteză, reconstruim o privire cât mai în­treagă retrospectivă și asupra acestor jertfe,­­ și nu vom uita să stăruim și asupra consecin­țelor imanente. Răsboiul acesta de acasă este egal de greu cu cel de pe front, pretinde egal zel și egală tenacitate pentru că el de multe ori — dacă nu totdeauna aproape — determină cursul celuilalt. Cu întâii răniți cari coborau poticnin­­du-se de pe treptele trenurilor, ori erau pur­tați pe năsălit, la gări întâia oară apoi în spi­taluri s’a început munca grea, asiduă și băr­bătească a Samaritancelor române, înveșt­mântate în costum alb, ca protest împotriva vremii îndoliate, și ea razim moral având o cruce roșie prinsă pe brațul stâng, — așa au plecat ele în răsboi. N’au cruțat oboseli, nu s’au înspăimântat de greutăți, ci cu o dis­poziție sufletească constant veselă au făcut dovada milei celei mai înduioșetoare, a celei mai calzi solicitudini față de invalizi. Intâia­­oară i-a întâmpinat cu o năvală de zimbete, cu un asediu de cuvinte blânde și întăritoare. Apoi ele au făcut pe îngrijitoarele sănătății, ordinei, pe târguitoarele de alimente, pe bu­­cătăresele. In urmă nu s’au reținut nici dela serviciile de pansare.­­ Energie, grație și devotament, jertfind cât de mult timp și ne­glijând chiar grijile gospodăriei­ lor, Samari­­tancele române au pus în slujba nobilei ținte, tămăduirea răniților. Numai în Arad, numeroase spitaluri, pe frontispiciul cărora flutură steagul cu însem­nul Crucei roșii, sunt conduse de doamne române. Cum înțeleg aceste matroane să facă servicii umanitare s’a convins ori cine a avut prilej să cerceteze vre-un spital dintre ace­ste, și oricine a rămas uimit de atâta dexteri­tate și abnegație. Din informațiunile ce s’au putut ceti în ziar, în toate orașele și satele de pe teritorul majoritar de poporație românească unde nu­mai au fost ori s’au improvizat spitaluri mi­litare. Samaritancele române fac acelaș ser­viciu intens, devotat, menit să aducă atâtea avantagii operațiunilor armatei austro-ungare. La alimentarea spitalurilor a contri­buit gratuit mult și țărănimea noastră. Sunt sate în cari n’a fost casă aproape din care să nu se dea un pumn de făină, un chilp de grâu cel puțin pentru soldații răniți, ori un „ban negru”. Se poate închipui deci apriga luptă pe care o susținem împotriva năpastei mari ce a căzut pe capul nostru al tuturor, împotriva foametei și scumpetei cari vin cu răsboiul. După cât știm circularul P. S. S. episco­pului Ioan al Aradului care solicita strân­gerea de bani pentru „Crucea roșie” a obți­nut până acum frumoase rezultate în cele mai multe parohii. E bine să luăm notă și de acea­stă jertfă de bani abundentă a țărănimii și cărturărimei noastre din dieceza arădană. ■ Până acum s’au semnat două împrumu­turi interne de stat. La ambele partea de contribuție a cărturărimii, dar îndeosebi a instituțiilor noastre de bani, nu se poate ne­glija. Un ziar maghiar face următorul elogiu fruntașei bănci „Victoria” din Arad: „Vechea și fruntașa bancă, unica românească, a Ara­dului, institutul de economii „Victoria” în timpul răsboiului și-a documentat în chip deo­sebit patriotismul și abnegația. Se știe că la semnările împrumutului de răsboi acest insti­tut a arătat un foarte frumos rezultat...” Să se știe deci și acest lucru. Acelaș fruntaș institut a pus capăt deso­­rientării totale în chestia trimiterii de bani în Rusia pentru prisonierii noștri. De nici încolo nu se va mai bate pe la porțile advocațiale, nu vor mai fi întrebate birourile poștei și nu se va mai căuta adresa „Crucei roșii” vieneze de câte ori țăranul român vrea să ușureze traiul amar al prisonierilor noștri din înde­părtatele orașe moscovite. El va trimite ba­ din țara dolarilor. Cine-a scornit lalele? Mister ca vapoarele, ? Ca vaporii m­i de vină Că și pe el focu­l mănă. ,­­ Viața sufletească a cărturărimei noastre, de o jumătate de veac se petrece cam în aceleași fră­mântări, ca apa unui râu cu sbateri veșnice de valuri, fără ca vre-odată vre-un uragan de pa­timi să o fi răscolit până în adâncimi, să fi rupt zăgazuri, să fi aruncat valuri grele peste țăr­muri, să fi mutat cursul din albia lui veche. Preocupațiile intelectualului de astăzi,o abstrac­ție făcând de mici schimbări pricinuite de vre­me sunt la fel cu cele ale intelectualului de acum 50 de ani: creiarea unui rost economic. In liniile sale fundamentale, în elementele sale constitutive, lumea sufletească e aceeaș, astăzi ca și atunci. Deosebirea dela o generație la alta, zace în intenzitatea de simțire, în felul deosebit de înțelegere, în chipul divers de in­terpretare al acelorași principii. O revoluție lentă se petrece, însă, în adân­cimi, în viața sufletească a poporului. Suerul trenului, acest țipăt al civilizației, care a tul­burat pacea câmpiilor din stăpânirea ei mile­nară, a produs o schimbare neașteptată în felul de traiu și în consecință în lumea sufleteacă a satelor.

Next