Romănulŭ, ianuarie 1862 (Anul 6, nr. 1-27)
1862-01-01 / nr. 1
f KOMATOLU ,f IANUARIU. le lunei trecute s’a proclamată unirea Principatelor în camere.« • Unirea este săvîrșită! Național’» țara română este întemeiată. Acesta faptă măruță, dorită de generațiunile trecute, proclamată de corpurile legislative, de noi înșine dorită cu atâtea căldură, este recunoscută de înalta poftă și de puterile garanți și este înscrisă în dreptulfi gintilosil!■« Astufelti »,lico principele Cuza Romăniloră și acestia respundu la proclamarea principelui lor, cu aclamațiuni întusiaste, cu adrese de devotamentu și cu iluminațiuni. Ziua de 24 ianuarie anulă cuvinte va găsi pe represintanții ambelor o provincie uniți în Bucuresci într’uâ singură Cameră.« •însemnetatea acestui evenementă este d’ajunsu constatată prin îndelungata luptă celă a precesă. Credemu că nu vomă putea arăta mai bine însemnetatea lui, de cătă reproducîndă cuvintele Ministrului rusescă Nesselrode, ce se pronunciase în anul 1848 cu prilejul ănascinților dorințe de unire în principate. Elădesc atunci într’uă notă: ■»Planuuia acestor moment • •esta a întemeia una rigată daco-ro• •mână p'uă basă istorică care însă da >•esistată niciuă dată; realisarea unui asemenea plană ară avea cele mai • •grele consecințe«« ... Și mai departe Zise ••daco Moldo-Românii, în numele • •unei pretinse naționalități, a cărei o• origine se perde în întunericulă seco• •liberă, ajungă a se emancipa de Tur»•da, vomă vede curîndă după ace• >lăași principiă și împinși d’aceaași »■dorință, că și Bulgaria, Rumelia, c’unii »■cuvîntă tóte popórele diferitelorű »dimbe, de cari se compune imperiulu »■otomană, vom voi a se emancipa »■la rândul ă loră, și a forma fiecare »«una stată deosebită.«» ■Atunci negreșită Rusia era înce ună stîlpă puterică ală sântei alianțe, pe căndă astăzi se simte »durerosă mișcată« prin intervenirea Austriei în „.4'uttorina întreprinsă pentru apărarea fruntarielor” sale; dară prin acesta nu se alteră delocă esactitatea părerii sale d atunci, ci se mai măresce ăncă însemnetatea evenimîntului, pe care astăzi ună ministru rusescă nu-lă va mai areta ca un temere, ca ună periclă, întru adeveră Românii n’aă ajunsă ăncă la acea țintă, de care odineară domnulă Nesselrode areta atâta temere, dară s’aă apropiată fórte multă de dinsa, și aă înlăturată dificultățile cele mai grele pentru desevrișita iei dobîndire; acesta este ună adeveră ce nu să pate tăgădui de cătă ce!ă»a care crede că este d’ajunsă a tăgădui e sistența unoră fapte spre a le depărta. Clausele (condițiunile), cu care Porta a înconjurată recunoscerea Unirii spre asigurarea independinței sale (numai pentru vieața principelui Cusa, convocare a doue diete provinciale și a unui senatu), pară a nu pro inspira multă respectă Romăniloră. Consulii străini, asta se ceră protestată în contra proclamațiunii Unirii „pure et simple“, și Principele, și a reservată dreptură contra acestui protestă.« «Dacă vomă observa istoria unirii, nu putemu atribui acestoră proteste mai multă valare decătă acelora a Principilor italiani în contra proiectelor de încorporare ale Sardiniei. Protestele se voră trece în protocolă, dară evenemintele voră trece peste ele la ordinea de $1 și nu voră modifica întru nimbă faptele împlinite. Analogia în procesulu desvoltării Uniri Principatelor Aomariane cu acela ală Italiei se va complete negreșită în resulta țiulă soră reciprocă, și dacă națiunile vor fi mulțămite atunci va fi asemenea mulțumită și Napoleone care a împlinită la una și la alta funcțiunea de naștă. Cine In tote acestea va fi celă nemulțămită, sau celă vâtejiață, I W» i* 4is ;»!i ițis. * i Ajutata și Dumic țl ü te va ajuta Am terminală arlidulă precedinte cu întrebarea dacă, mălăudă pe tronulă României țină Domnitoră cu Inima de pomănă, ne era permisă se băgămu manele in sodlu așteptăndă totu de la dinsală. Trebuia să sclaviă de doue secle, sclavia greco-rusă care strivia mai multă sufletulă de cătă corpul ă, ca Romanii se ajungă se-și facă- uă întrebare atâtu de absurdă,cu rr mai bine se aibă uă credință alătă de fatale. Cristă ad lisă Apostolilor«:~«Câte jață, luptați!* înțelepciunea timpurilor moderne a în■ scrisă pe drapelulă civilisațiunii, ajutăte și Dumnezeu te va ajuta. Cea-a dată ce mnă Dumnezeu nu promite de cătă cu condițiunea se clamă și noi din mâne, noi o pretindem de la ună omă fără ca noi se-i dămă celă mai mică concursă. Din nenorocire istoria, acestă tabloă ală înțelepciunii ndmului omenescă, a fostă închisă pentru noi, ca t tate celelalte șehiițe și n’am pututăvedé că nici uă națiune, nici uă societate n’a putută fi mîntuită, n’a putută fi condusă la mărire și la fericire de ună omă, fiă celă mai mare geniu din lume, de cătă dacă el a avută putericulă concursă ală națiunii întrege. Căndă Grecii ajunseră în scăderea acea morale, în acelă panză de egoismă din care omulă nu mai vede legătura strînsă ce este între interesele individuale de tote filele cu acele generali, cu cele naționale, și astă febă i se nu mai pute ave devotamentă pentru binele publică, se nu mai pótá ajunge la uă acțiune comune și dăinuitoriă, putură ăre pe greci așia căluți se-i scape cele mai mari geniuri cu care se falesce încă pînă astă# nemulț omenescă? asemene ce le servi Romăniloră mișeliți ună Marcu Aurelio, ună iuliană, ună Dioclețiană, ună Teodosiă și chiară ună Constantină, de cătă ca se se împlinescă cuvîntulă evangeliei că acei, ce nu voescu se se măntuescă prin faptele loră, voră peri. Dară la ce so ne afundămă așia departe in istoria nemuritoră, na vamă înaintea nostră tablouri vino cari so ne servescă de essemplu și se ne convingă că ceea ce facemă este reă și ne compromite viitoriulu? Francia, națiunea care printr’uă activitate de mai multe secte a ajunsă la resultatulă cetă mai splendidă, națiunea care a ajunsă a fi astă# cea mai tare constituită, și c’uă organisațiune ce este admirată de lumea vitregă, căndă un mare crises o făcuse aclame pe ună Napoleone de imperată, se socoti ca scutită cu acestă aelă de orice altă acțiune? lucrucisiă ca manele pretin’ndă de la capulă sau mai multă de cătă ce este îndreptă d’a aștepta chiară de la providință, adică ca elă singură se facă, se reaise de cea ce nu pute se se facă de cătă cu concursul națiunii întrege ? Din #ua d’ăntilă a dictatoriei sele, căndă era în capulă a cinci sute de mii de soldați fanatisați de numele Bonaparte, națiunea făcu pe Napoleone se simplă că constituțiunea ce o actroiase în numele iei nu era cea mai nemerită cu dorințele și trebuințele Franciei, și totă în acea arbitriuiu Franciei o modifică declarăndă că s’a înșelată. Pină a nu se to»p* mwMulD «min ACUM, tafsr»* tulă deși avea tótă dorința, tóta aplecarea d’a libera Italia, se îndouia, căci tótă lumea oficiale celă încongiurat era contra, Englitera murmuia și tótă Germania amenința; căndă însă Națiunea se pronunță cu atăta tămiă pentru resbelă, Napoleone plecă, purtată pe bragele poporului întregă. în urma acestui resbelă, reacțiunea cu clerulu se crezură destulă de tari ca se rădice capu contra Imperatului, națiunea nu lipsi a se manifesta contra soră și ! Napoleone, gasindă totă sprijinulu în opiniunea publică, îi smeri, în sfirșită ! nu este ună singură actă mare ală guvernului lui Napoleone, la care națiunea se nu fia avută partea sa de acțiune. Dacă trecem în Italia imaginea este și mai viuă și mai învederată; adică capul Statului, ori care ar fi, atunci nu mai póte face totă căndă este ajutată, împinsă de națiune. Victore Emanuele nu este dintr’aceia pe a căroră frunte se vede degetulă lui Dumnezcu, elă a avută inimă de Italiană [și nimică mai multă, cu tóte acestea elă este eroul ă #lei, și paginea istoriei lui a se fiă din cele mai frumóse ce a putută ave ună rege; și tóte acestea pentru ce a avută norocirea se se afle în capulă unei națiuni care simple cu tăriă, lucredă cu bărbățiă, sora pregetă și cu cutedare, unei națiuni în sfirșită care a pussă în lucrare de visa lui Danton: de laudace et toujours de Vaudacei Dară chiară se fiă fostă Victore Emanuele celă mai mare geniu, celă mai mare omă de Stată și celă mai mare capitană,eu că au putea se facă cea făcută poporuluitalianű, căci a lupta cu sucesă contra unui asemene omă, mormîntulu de la Sf. Elena este destulă ca se îmbărbăteze pe oricine, dară a ataca cu sucesă ună poporu ce voeșce cu tăriă a fi, este ună ce periclosă in timpii d’astă#. Dară la ce se ne ostenimă privirea primbiăndu-o peste prizlonți depărate, n’avemă pe bravii noștri vecini șerbi în fagia nóstru ca se convingă pe cei mai bănuitori și pe cei mai pugină deprinși cu speculele politice? Din Ziua resurecțiunii soră și pină astazi foștu au ăre conduși de geniuri, de omeni de stată, de mari căpitani? Betrănulă Carageorge, care rădică stindariulă naționale și sfărămă lanțurile sclaviei turcești, nu avea mai multe cunoscințe militarie de cătă ce are ună sorginte austriacă. Betrănulă Miloșiu, care asigură independința naționale și constitui statură sârbă, fusese păstoriă, și de atunci pînă astăzi toți aceia care se sucesera pe tronul ă Serbiei nu s’aă însemnată nici prin inteligința loră, nici prin talentele lor, ca omeni de stată, ba nici chiară prin cunoscințele loră; cu tote acestea Serbia a mersă desvoltăndu-se, întărindu-se, și la tóte ocasiunile cele mari a desvelită uă bărbăția care a rădicatu-o în opiniunea publică Europiană și a scutitu-o chiară de loviturele puteriloru ce aveau dorința d’a o cuceri, și cumă putea fi într’alta felin? la operea naționale în Serbia lucrezu optă sute de mii de mii de suflete, cu inima și cu sufletulă, cu inteligința și cu drațele fără ca țarinele loră se fiă mai reă cultivate de cătă ale nóstre, fără ca comercial« «$ fi $ mai pe proapete , ba poță Z'ce ma' asicurată. A! mi se rupe inima, frați Români, căndă cugetă la ce înălțime, la ce mărime, la ce fericire amu fi rădicată noi patria nóstră dacă cinci milióne de inteligințe, și zece milióne de brage de cari dispune astăzi România ară fi consacrată binelui publică, sau mai bine causei comune orele foră neocupate ce le perdă în tîmpirea minții și în trăndăvirea corpului. Essemplele ce dedei, și essemple luate după fapte cunoscute de totu lumea, speră că a dovedită într’ună chipă necontestabile că faptulu nostru de la 24 ianuarie, ori cătă de bărtescu, ori cătă de înțeleptu a fostă, nu era destulă: elă era ună începută norocită, ne dedesemă unu domnitoră, ună capă romană, trebuia dară cu atătă mai multă se ne punemă la lucru, »e mergemu înainte ca Domnitoriu să se aibă ce conduce, căndă noi din potrivă ne amă dată lenevirii, nepăsării de binele comune și, înfâșiurăndu-ne într’ună egoismă ce ne a poprită d’a mai vede legătura ce este între interesele nóstre particularie cu cele naționali, amă pretinsă ca Domnitoriulu să-și implinesca nu numai misiunea sa ci și pe a nostră, se ne ducă și sarcina nostră de tóte Idele! într’alte cuvinte amă pretinsă de la mă amă ce unu Dumnezeu nu ne permite se așteptămă chiară de la dînsulă. Oricare amărîciune astă simpli ca Romănă de timpulu celă priinciosă ce amu perdută acești trei ani, de căndă suntemă domnitori pe destinatele nóstre, departe de mine însă cugetarea d’a voi a incrimina sau a seusa pe oricine. Rolulu meu se mărginesce a cauta, ca ori ce cetățianu ce voesce se-și facă datoria, cari suntă greșălele ce amă făcută noi cetățiani; căci, numai atunci căndă fiăcare își va cunosce greșelele, Romania va pute păși înainte; și unde-și póte cineva lumina consciința de cătă în istoria contamporană: se ne aduce să dară aminte în vre-căteva cuvinte cele petrecute de la 24 ianuarie pînă astăzi și ne vomă convinge că n’am exagerată zicîndă că culpa este și a noastră și mai cu osebire a nóstrá, dacă lucrurile de trei ani de nie mergă mai totă asia de rău ca în trecută. Căndă alesură Romăniloră trecu pentru ăntia oră Milcovulu, poporulu d’aici se infăcișiă ca uă mare peste care a trecută uă furtună și ale carii talasuri bâteaă încă țermurile, specaciulă era măreță, era sublime îmbărbătătoriă, pentru aceia cari erau familiarisați cu dinsulă, pentru acelua însă care vedea pentru ăntiia dată poporulu Romănă intr’una din acele manifestări cari face se se scuduie pămîntulă și se trăsaște și țerîna eroiloră străbuni, impresiunea a trebuită se fiă amestecată cu fericire și mai cu osebire cu grijă. Acestă impresiune fu esplătată cu multă dibăcia de inemicii, arătă cei d’afară cătă și cei din întru ai principiului ce triumfase la 24 ianuarie în persana Domnitoriului Alessandru Ion I; mai cu osebire că ei găsiră ună concursă activă în stîrpiturele, în schilodele politice care de căte ori poporulă își ie pasulă lui, neputîndu a-lă urma, aruncă țipete de alarmă și reușiră se acreditețU ideia că națiunea Români este mă vulgă fără uă ideiă a fără uă simplim întă propriu, pe cari pune în mișcare după voința lorămănă de ómeni esaltați sau ambiți Acesta ideiă acreditată fu fatale, făcu ca guvernele se cară în mă memice principiele ră năne saă sla și ne cuteZătărie. Intrebămă acumă dacă, după agitarea de la 24 ianuarie se polo principiele ar fi remasă în pici# vine, manifestate cu tăriă, deși în modulă pacifică și regulată; dacă, după ce cetățianii își reluară ocupațiunil lorü de tóte Zilele, nu ar fi negrea și rolulă loră politică, nu ară fi cosideratu afacerile publice, interesă generali ca uă sarcină numai a gvernului și ară fi consacrată uă parte din timpul ă loră ca se le discute se le afirme și se le comunice guvernului cu stăruință și cu curagială ce-li dă consciința datoriei, saă într’alte cuvinte, intrebămă dacă, după ce se potoli agitarea mișcării de la 24 Ianuariu, sufletulă României în locă se ascundă, se recară din nou în stare] latinte, remănea viu, într’uă manifesta] re perpetuă, aretăndu lumii poporului Romănă ca uă persona cugetatoria, uă voință nestrămutată și cu uă orîre puternică, ar mai fi putută se acrediteze că opiniune atătă de înjjsitoria, atătă de defaimătoriă și pe culesa pentru națiunea Romănă? îtrebămă ănco dacă în facia unei asmenea energice atitudini a unei națiuni întrege, mă capă de stată, ori care ar fi, simpțindă astafelű piciórele lu înfipte pe uă stâncă de patră, ar pus se se amăgescă, se șiovăască, se simerască de amenințările d’afară, se trecă chiară prin găndu putința d’? întră pe altă cale de cătă pe cea pe care se află națiunea? nu! și, c; se ne încredințămă mai multă n’avemă de cătă se ne aducemă aminte că de căte ori slujitorii ospodariloră, adoratorii regimului vechiă a erezută momentulă propriă d’’a cuteza, uă singură marmură a națiunii a fostă destulă ca se-i smerescă; n’avemă de cătă se ne aducemă aminte că, atunci căndă unirea se părea mai compromisă la Constantinopole de intrigele și calomniele adversarilor ăiei, uă singură manifestare în cămpulă libertății a fostă destulă ca se le nimicesca și se de domnitoriului puterea ca s’o dobăndască. Ion Brătianu. Partita liberale, numită partita dreptului din Hessen-Gassel, adună subscripțiuni la urmatoria adresă către principele electorale: “Ceremü voiă înălțimii Vóstre regesei a ve adresa unu cuvíntu liberă, deschisă și onestă, precumü se cuvine bărbaților germani. Onorămă în domnia voistră din fundulăănimei pe principele seminției nóstri și o stimămă în consciință dreptul ă ce vi se cuvine. Dară suntemă datori, arătă d-vóstre ca și noue înșine, a ține cu acea tăriă și la dreptulu nostru. Esiste oă Maiestate a adeverului și a dreptului înaintea căruia și regii înșir trebue se-șî plece genichil. Unu cuvíntu, unu cuvíntu, unu băratu unu barbatü așia au ^isű în ori ce timpu Germanii și p’acésta au întemeiată salutea loru. Așia zicema și noi. D’acea a ținemfi cu statorniciă la constituțiune din anulu 1851 învoită între principe și poporu, pînă cându va fi desființată sau modificată într'una ochipü legiia fi «castituționale»