Romănulŭ, noiembrie 1863 (Anul 7)
1863-11-01
„Două căi sunt deschise: una conduce la progresă prin împăciuire și pace; alta, curîndă sau tărdiă, duce fatale la resbelu prin înderetnicirea de a păstra ună trecută care se derîmă. „Cundscețî acumu domniloră, limba giulă ce’mî propună a țină Europei* Aprobată de voi, sancționată prin consimplimentulă publică, nu pate lipsi de a fi ascultată, fiindăcă vorbescă în nuvele Franciei*“ Constantinopole 30 Octobre. Darfanelele și Basdorulă se armăză cu tunari pe ună calibru mare. La Suchumbale Circasienii au împușcată șase oficiări ruși cu spioni. — Leipzig, 5 Noembre. Banca a suită astăzi scomptulă la 5 °/0. — Milnich , 5 Noembre. Banca ipotecară a suită astăzi scomptulă polițeloră la 5 °/0. — Athena, 31 Octobre. Regele George a publicată ună manifestă în care dice într’altele: n’aducu cu mine nici abilitatea de guvernare, nici uă rațiune esercitată, dară sincera mea iubire. Credă în comunitatea viitóre a sortei mele cu a vóstra. Me voiă sili a iubi obiceiurile grecesci, asemenea voiă stima moravurile și limba, voiă respecta constituțiunea. Me voiă înconjura cu bărbații cei mai sperimentați, fără a mi aduce aminte de despărțirea politică de mai ’nainte, voiă face din Grecia mă statu modelă ală Orientului. Ună numeră de 10,000 ómeni din Grecia și din Turcia se adunase la Athena pentru priimirea Regelui. —țiarulă „Wanderer“ publică ndă discursul Împeratului Francesiloră la deschiderea Corpului legislativă face următórele reflecsiuni: Așadaru erată surprindereI Tóte presupunerele ce s’au făcută de mai multe septemăni asupra coprinsului probabile ale cuvîntului tronului împăratului Napoleone se învîrteaă între doue alternative: resbelă săă — părăsirea cestiunii polone, imperatură, care posedă uă urechiă fórte simțitore pentru opțiiunea publică, apucă c’uămană îndresnătă ambele aceste posibilități și intreba: nu există ună alți treilea dramă? Și acumu ni se înfăcișaze ére acea ideie credulă de multă timpă înmormântată , ideia favorită și concepută de mulți ani de împeratura franceziloră, ideia unui congresă europiană, care se tragă înnaintea forului seă, nu numai cestiunea polonă, ci tóte cestiunele europiane pendinte, și totu ce nu este și nu póte deveni uă cestiune europiană ! ? Declarațiunea d’uă mare însemnătate, că Francia consideră pe Poloni, nu ca rebeli, ci ca „moștenitorii unui dreptă, înscrisă în istoriă și’u tratate; acésta declarațiune, dată în forma cea mai solemne a unui dreptă, ce Englitera și Autria n’aă voită se să atingă nici chiaru printr’uă simplă indicațiune, face ca tótu cestiunea polonă în isolarea sea se dispiară naintea persolivei mărețe, care ne deschide cuvîntulă tronului Napoleoniană. Nu mai este vorba d’uă cestiune isolată, fie cătă de puterică în sine, ci de ordinea intrigă a lucruriloră, precumă fă esistată în Europa de la 1815 — într’adeveră, Napoleonă III cunosce tonurile, cari în inima fiecărui francesă găsescu ună resunetă politică. De la renumita salutare de la anulă noă la 1859 n’am mai audită din partea împeratului francesiloră cuvinte d’uă gravitate arătă de mare, precumă suntă acelea ce le-a provincială astăzi la deschiderea corpului legislativă. Fără nici uă condițiune și fără nici uă reservă rupe tratatele de la 1815 și desemnă stabilirea unei ordine none a lucrurilor, ca misiunea unui congresă, pe care putericulă imperată, dupe masur Seinei, îl pune în cea mai aprópe perspectivă. Pe lîngă aceste sună amenințătorre cuvintele dupe la sfîrșitul discursului, cari desemnă curată pe orice stată, care ară refusa a lua parte la acelă congresă, de tulburătoru ală păcei și lă predă în proscrierea Europei. Acesta ne face a presupunea că Imperatură se crede sigură de consimțimîntulă mai multoră puteri și chiară ală majorității puteriloră la noua sa ideiă de congresă. Pe care temeiă, pe care presupunem? — acesta numai eră o scă. Russia negreșită, la începutul complicărilor polone, a declarată că va fi gata a lua parte la ună congresă, care pe lîngă cestiunea polonă va trata tote celelalte cestiuni pendinte ale politicei continentale. Engliteza, a căruia diplomație cu notele și represintațiunile sale adresate Cabinetul de la St. Petersburg n’a recoltată mare onore, pare că nu va fi nemulțămită a da complicațiunii în privința Poloniei uă scurgere printr’ună congresă ș’a terminată negociare care altăferă nu s’ară putea resolve de cătă prin cuvintele cele grase ale Principelui Gottschakoff adresate Lordului John Russell. Afară de acesta, Englitera ară avea din toți înpricinații mai puțină a risca la ună congresă; este cea mai puternică și scie bine, că va putea înlătura orice decisiune care ară fi contrariă intereselor sale. Mai remăne Austria și Prussia, ală cărora consimțimîntă trebue dobîndită pentru a lua parte la congresă. In ceaa privesce Prussia, este probabilă, că va da consimțimîntul ă seă, îndemnată pe d’uă parte prin Russia cu care este atătă de strînsă legată în amidă, și pe d’altă parte prin considerațiunea , că domnulă de Bismarck nu póte găsi uă ocasiune mai favorabilă a eși din isolarea sea ș’a juca pe masa congresului mnărolă care se fiă mai pucină miserabile de cătărate căte a întreprinsă pînă acumă acestă omu de Stată. Austria, în fine, trebue se’și pue cestiunea ce póte avea a perde la ună asemene congresă ? A păstra vechia sea aversiune în contra unor asemenea adunări ș’a se opune de la începută, acesta n’ar fi altă ceva decătă a da imputări cuvîntului tronului, care lovesce Sfaturile ce mențină cu opinia tritate cele învechite, uă dreptă aplicare asupra iei. Congresul poate conduce la uă recunoscere definitivă a nouelor ordine în Italia, cari nu corespundă cu ideiele preponderenți în cancelaria nóstre de Stată. Dacă Austria nu mai este cavalerulă tutoră legitimitățiloru ajunse în strîmtorare. Ea are acumă a veghia asupra intereselor sale proprii și a apela ce este ale să. Dacă din congresă resultă resbelă, ceea ce remăne cu putință, cu tóte asigurările lui Napoleone , atunci situațiunea Austriei nu pate fi mai rea decătă ar fi căndă ar isbucni resbelulă înaintea congresului. Din contra, refusul nostru d’a adopta ideia Imperatului ne-arespune mai lesne periclului isolării, care și altă dată ne-a fostă desastrasa. ROMANULUI 8 Noembre. In contractă cu cfinții administrativi elă se presintă singură esercităndă funcțiuni care-i suntă proprie, fiindăcă acele funcțiuni intereseza comuna ce elă represintă și pe care agenții administrativi sunt nevoiți a respecta. Ună articulă ce și-ară propune a areta tóte țeseturele comunei, ară eși din cadrul unui Zar^- Scopul nostru nu este aci. Amu voită se pune că în vederea puterii executive și a puterii legislative că organisarea comunei va înlesni deslegarea cestiunilor celor mai vitali. V. COMUNA. Comuna se concilierea cu sistema de Centralisatiune.— De la organisarea Comunei depinde satirea Censului Electorale si resolvarea Cestiunii Rurale. — Sistema Comisiunii Centrale. Acolo unde comuna nu existe, sau deși esiste, este numai în stare de copilăria, în legănă, acolo orice ideiă de libertate este și neînțelesă și nedefinită. Lipsa Comunei înrădăcineză despotismulu, tirania, guvernul, personale. Ființa iei, din contra, presintândă garanție solide societății, ofere în același timp, cu abundanță, consciința drepturilor Civice, îmbunătățindu-le succesivă; mobiliza și realță demnitatea omului; îi procură nouă aginți în sfera sa de activitate, fiă în dominiulă fisică, fiă în dominiulă morale. Tocqueville, în opera sa „Democrații în America“ Zice : „ în Comună nu mai recede puterea poporelor libere. Instituțiunile comunale suntă pentru libertate, ceea ce suntă sculele primărie pentru solință.“ Esistența Comunei se concilie reă cu sistema Centralisațiunii. Acestă sistemă, într’ună stată constituționale, este obstabilă celă mai neînvinsă desvoltărilor, la care legea progresului, chiamă totădeauna o națiune. Acestă sistemă fatale este mai cu sumă, în țara noastră, causa amorțirii și a apatiei în care ne aflămă cufundați, și care, a doua zi după proclamarea Unirii, trebuia a fi proscrisă. De vomă conserva încă acestă sistemă, totulă se periclită. Unirea, dobîndită după atâtea sacrificie, unirea realisată, dupe atăte îndelungate așteptări, ea însăși va fi înjunghiată și jertfita acestui rel adulătoriă pentru cei cari cari guvernă numai case guverne, și cari mai credă încă că uă națiune se póte conduce ca uă turmă de sclavi! Consecințele funeste ale centralisațiunii nu se oprescă aci. Ea aduce stavile, înțărcări în espeduirea lucrărilor celor mai arginți, de vreme ce se cere ca orice acțiune se emane de la centru spre a pute ajunge la periferie! Ea împovăreză bugetul Statului cu numerală limitată de funcționari. Ea, într’ună curentă, paralisă totală și se opune în fiecare minută ală zilei la îmbunătățirile progresive cerute de libertățile comunale. Libertățile comunale, mai sugrumate la noi, în agonia loră, ceră organisarea Comunei, și comuna cere proscrierea sistemei centralisătare. „Ni mică nu póte scula acestă sistemă: „Zice d. Guizot, nici întinderea teritoriului, nici temerea de preconisarea comunei, adică de uă prea mare „putere și influință a comunei.“ Se aduce să aminte mai ruginie de a defini comuna, că Comisiunea Centrale de și n’a admisă tutela administrativă, cu tóte acestea, a primită controlul puterii executive, și prin urmare amesteulă seu în actele comunei. Lucrările acestei comisiuni, nimicnicite prin neființa loră, ne dă dreptul ă a întreba, ce s’a făcută ore cu testamentul ă iei. Executoriulă seă testamentară nu este elă responsabile către națiune de legăturile ce au trebui să se facă acestă centrale ? Unde este proiectulă iei în privința comunei, bună saă reă, unde este?... Nu putemă respunde pentru ce stă afundată dinpreună cu altele multe, dinpreună cu proiectul de Constituțiune. Ne mulțămimă a face aceste cestiuni numai și venimă la comună. Dar ce este Comuna? întrunirea casuale a mai multor ă familie, fie în orașie, fie în sate. Relațiunile locui aă născută aceste societăți sui generis, ale căroră scopă este dezlășuirea intereselor private și publice — comunitatea de drepturi și datorie. Comuna are existența și individualitatea sa propriă. Descentralizarea nu admite subordinațiunea iei puterii Statului. Ea reguleza numai raporturile de armoniă, de concertă ce trebue totă d’auna păstrată întru puterea Statului și comună. A nu recunosce celei d’ănteră dreptulă tutelei asupra comunei; a rădica acestei din urmă posibilitatea de a forma Stată în Stată, este criteriulă ce stavilesce un sistemă raționale de descentralizare! E ca caracterială politică ală comunei în Sfaturile constituționale. Comuna ca personă juridică sau morale póte ave proprietăți comunale. Dară care este originea acestoră proprietăți, întinderea și cuvîntul ă foră de a fi? — Aci este locală a mărturisi slăbiciunea sciințelor omenesci. — în țera nostră acesta este și mai dificile de definită. Fi va are aceste proprietăți resultatulăconeisiei, seă acela ală concesiunii din partea domniloră resbelnici, braviloră ce se distingeau pe cămpulă onorii. — Nu putemă face de cătă conjecture. Totă ce putem afirma acumă este că resolvarea cestiunii rurale depinde numai de la reorganisarea comunei. Ignoranța seăreoa credință, potă singure autoriza pe mulți, a rădica acestă cestiune, astăzi în starea de destrucțiune în care ne aflămă. Fără organisarea comunei, care va atrage după sine cadastrulă țerei, cestiunea sociale cea mai vitale, cestiunea rurale, nu va pute fi pusă în lucrare, într’ună după mulțiămitoriă țeianiloră, și spre a da tóte resultatele folositorie ce se póte aștepta de la dînsa, precumă din nefericire se întîmplă cu cele mai multe din legile țerei. Prin organisarea comunei, suntem încredințați despre sincera aplicare a unei legi electorali întinse, chiar o votură universale, căci organisarea comunei va ave de efectă imediată consciința, importanța celui mai însemnată dreptă cetățiănescă, dreptul de a vota. Numai atunci acestă dreptă se pate esercita liberă, ferită și adăpostită de influință aginților, administrativi, eră nu dictată de biciuia dorobanțului. Astăfelă înțelegemă noi libertatea consciinței în afacerile cele mai importanți în Stată. Ni se póte obiecta că suntemă sofiști — fiindă că voimă a temporisa. — Respunsul nostru este simplu — deraperemptoria. — Nici ua întârziere. Presiote guvernulu de urgință unu proiectă de lege privitorie la descentralizarea și divisiunea politică a teritoriului Română, vie în urmă cu proiectul de organisare a comunei — cu acela alu cestiunii rurale, și Camera, noi suntemă convinși, în zece ședințe, nu mai multă, le va vota. Fiă ală poporului, eșită din poporă, crescută de poporă, și în poporă, nimeni mai multă de cătă noi, nu va aplaude sinceră la votură universale, dată pe acesta cale, nimeni mai multă de cătă noi, nu va fi încântată căndă dreptură de proprietate se va sancționa. Fără pretențiuni din parte-ne, însă putemă dovedi la timpă acesta. Prin urmare, presupuindă comuna organisată, atunci acesta comună va pute fi întocmai ca și Statulă, proprietariă de imobili, case comunali la care neaperată a făcută alusiune circulariă din urmă a d. ministru de interne, care le iise s’ară fi putută dispensa de a vorbi într’însa despre onorabilele cetățiană I. Panu. — în Camera Moldovei, d. Panu și-au aretată cuvintele pentru cea suspendată construirea aceloră case, precumă a suspendată construirea caselor pentru grosuri în sate. Comuna va posede atunci și alte proprietăți precum biserice, scule de băeți, scule de fete, aziluri, bibliotece , câmpuri de mășiune comunale, drumuri, chiară fabrice, etc. Comuna, pe lingă roluri de persona morale, mai jocă încă, pe scena juridică și rolul de personă civile. Așadară, prin ca~ pulă seă legale, prin mairulă comunei, comuna póte face tóte acele transacțiuni câte face și uă persona privată. Mairuță, ale cărui atribuțiuni se potă specifica de lege, va fi alesă de comuna sea, și în privința actelor, ce va pute face singură, va avea partea sa de respundere. Mairuță iise nu este singura persona, în comună, care póte administra avuția comunei și face transacțiuni după caprițială sex. Dacă în administrațiune se cere unitate de acțiune, în deliberațiune, este nevoie de mai multe voturi. Prin urmare, mairulă în comună va administra, fiindă că elă are unitatea de acțiune; însă, numai după ce consiliul comunale, care încongiera pe mairí, va delibera. Ca aginte ală intereselor comunale, elă este obligată a esecuta legile, și a mănținea ordinea publică. Fapte none de neomenie și brutalitate rusésca. Pe lîngă mulțimea siluirilor, neomenesc și orudimiloru neaudite ale guvernului rusescu, avemu a comunica unu casă nou, care s’a întîmplatu în Palatinatul Kalisch. La unii satu aprópe de Kazimierz s’au bătută doui țeranî și președintele comunii a decisă certa în defavorea bătutului. Acesta, spre a-și resbuna contra adversarului sf, îlă denunțiă comandantelui rusescă de la Konin, cumă că ar ține ascunsă mătună găsită în urma bătăliei de la Ignacewo. Colonelul Volkersohn trimise îndată pe căpitanul Karpow c’uă companie de soldați la comuna Nieschastow lingă Kazimierz spre a sevîrși cea mai amenuntă cercetare domicilianiă. Căpitanul Karpow aresteza pe economulă Kendzierski, pe ajutorul ă seă, și ună servitore ingrijitoriă. Acestă din urmă, fără vr’uă revisiune pralabile se supune bătăei pină căndă, mai multă morta de cătă viu, mârturesce că elă dimpreună ca economulă și cu ajutorulă lui ar fi ascunsă disulă tună. Acumă veni rîndulă economiloră. Ambii nenorociți fură desbrăcați pînă la cămașiă și bătuți astăfelă, că sîngele curgea șiraie și că bucăți de carne cădeaă dupe corpulă loră. Victimele cadă leșinate și cozar> * ciî le daă rachiă de băută. După ce revină în simpure, li se astupă gura și nasulă cu baligă de cală și bătaia începe din noă, pînă căndă cadără și leșinați. Ca și nișce morți, ei fură transportați la Konin și aruncați la închisori, — cercetarea ulterioria dovedi că denunțarea fuseră minciună, că economii veniseră multă timpă dupe bătălia de la Ignacewo la Nieschaszow. Se înțelege că despre uă reparațiune sau satisfacțiune nu era nici vorbă. Aprope de Chodz la Klobka uă colona militară a întâlnită uă despărțire de insurginți care tocmai părăsise sătulă: trei din insurginți avură nenorocirea a fi prinși, ei nu fură împușcați, nici spînzurați, ci bătuți pînă căndă își deferă ultima suflare. Dată fiindă că locuitorii satului nu denunțaseră pe insurgenți, trupele ruseșc i se resteunară: preotulă, care tocmai citia letargia în biserică, fu smulsă de la altară și bătută pînă la marte, potirulă (sanctissimum) fu aruncată pe pămîntă, proprietariulă Orpiszewski și firulă seu fură maltratați în chipulă celă mai crudă și, dimpreună c’uă parte a locuitoriloru, duși la Inchineria de la Wroclawek. La Warszawa s’a sevîrșită în tre cutele dispuă esecuțiune la uă femelă îngreuiată, care fu lovită d’ună soldată cu patură pușcei astufelu, în cătă urmă să nascere fără timpă, care o aduse pe marginea mormîntului. Cașurile, că oficiăriî și soldații maltrateză pe trcători pe stradă cu palme și loviture suntă atătă de obicinuite și numeróse în cătă nici nu se mai vorbesce de ele. In citadelă, lucruri principale la orice cercetare, este bătaia. Rușii bată pînă căndă prisonierulă leșină de durere și de slăbiciune, sau pînă căndă respunde la tóte întrebările cu da. De unădi s’a bătută acolo comerciantele Rosmanith, ună supusă a A