Romanulu, mai 1864 (Anul 8)

1864-05-01

ANLLU ALU OPIULEA. VOIESCE ȘI VEÍ PÜTÍÍ. Capit. — JJistr. Pe fiti­t — — lei 128 — 152. Pe șăse luni — „ 64 — 76. Pe tr'ii luni — „ 32 — 38. Pe aă lună — „ 11 — — Una exemplarü 24. par. Pentru Paris pe trimestru fi­. 20 — Pentru Austria „ fior. 10 v. a. Din causa obicinuitei serbări demăne ti­pografia fiindă închisă Romănulu nu va eși Sâmbătă. ADMIniSTRAȚIUNEA, PASAGERÜ ROMAN­U No. 45. REVISTA POLITICĂ. DicliriTUtfQri 30 Funaru­ltln ClĂll­is Floraru N’avemu nici să scrie nici din în­­tru nici din afară, și nu mai avemă nici spad­ă pentru a vorbi aci despre filosofia politică. Sâmbătă se deschide Adunarea, înse,­scimă că nici uâdată la anteia, și chiară la a doua ședință, Adunarea la deschiderea iei n’a fostă completă, din cauză că deputații d’afară nu vină în diua d’ăntâiu. Credemu dară că vomă * avea timpu a sfîrși studiele nóstre po­litice până la ânteia ședință ce va ține Adunarea. De va fi înse vre­una, din intru seü din afară, vomă comunica-o publicului în fere estra. C. A. R. Guvernală și­­ fiab­ulă Românulu la judecata publică. Dupe sfântă și tămâiă. Dupe cumă este sfântul, este și temăia, dupe fapte și vorba, dupe vorbă și faptele. Asia (jicemu noi despre guvernulă nostru și judecătorii noștri! voru a prețui. La 21 Aprilie public afirmă urmă­­toarele linio: „Scrisori particularie ce priimimă din Viena, și foia „gen­erav­ coreapondentz“, spună că Colone­lul­ Duca ar fi fostă însărcinată a trece peste fruntaria țereî mai mulți poloni. Nu putemă ad­mite de adeverată acestă șefie, și guvernul­, care înțelege gravitatea iei, va demințiu-o m­­â­n­e prin Mo­ni­to­ră.i! La 24 Aprilie ,jiserămă: „Nu scimă da­că Monitoriulă de astă­­<Ju a dem­ințită, confonmă rugăciunii ce i-amă fostă făcută, solrile respândite despre gonirea Poloniiloru din țeră“. Monitoriul o tace și dup’acesta a­­doua rugăciune. Veitândă acesta tăcere­­ fiserăma tocmai la 26 Aprile. „Fóia Gt­e­n­e r­a­l -C­o­r­e­s­p­o­n­d­e­n­tz“ a­ spusă că „guvernulă română ar fi însărcinată pe colo­nelul­ Duca a trece peste fruntaria­ țereî maî mulți poloni. Acesta se spune și p’aci și d’a­­cea­ a aină rugată Monitoriulă a deminți a­­cestei scrie și i­ ii demințită-o, deci este adevărata“. I Dup’acésta desbăturămu, în ter­­i­menii cei mai cuviincioși cestiunea neu­­­­tralității, s’arătarămu că pe câtu timpu­l străinii nu se organizează aci, nu con­spiră, neutralitatea nu ne obligă ai­go­ni, ci încă din contra. Dup’acésta tă­­curămă ancă pînă la 28 Aprilie și Mo­­nitorulă remâindu mută, revenirăm« a­­supra costiunii s’arätaramu gravitatea faptului. Monitorulu de la 29 Aprilie rupe în sfîrșitu tăcerea și ecă și lim­­bagiulu și esplicările sele. „piarulu, R­o­m­ă­n­u­ț­u­, publică în maî multe numere, că Colonelulă Duca, șefulu­gen­darmerie! de peste Milcovu, a priimită ordin de la guvernă de a isgoni din țeră pre emigrații Polon!. Acesta scrie, ca multe alte scîrî date de acestă Șiam­ă cu scopu de a atrage ură și di­­spreță asupra guvernului, este neadevărată, și i se dă cea mai formală desmințire. Nici­una Polonă emigrată nu s’a isgonită din țeră. Fie­care străină, ca și în trecută, are liberă voe de a veni și a petrece în țeră, și de a’șî agonisi în­­tr’ună di­pu onestă mijlocele sale de viețuire. „Insă guvernulă nu póte și nu va permite nici odată, ca pământulă ospitalieră ală României se fiă întrebuințată de străini, ori care ar fi na­ționalitatea loră, spre a unelti turburărî în lă­­untru, și a organisa espedițiunî în contra statu­­riloră megiașie. In acestă din urmă casă, neu­tralitatea nostra ar deveni ună cuvântă secă. „Prin urmare, pre­cară guvernulă acordă și va acorda ospitalitate și protecțiune plină și întregă străiniloră ce reclamă Românie! ună r­e­­fugiă spre a petrece în sînală eî­pacînică și su­puși legiloră țerei, pre atăta elă este­otărîtă de a nu permite nimeniî se abuseze de acestă os­pitalitate, fie pentru a se amesteca în luptele po­litice din lăuntru, fie pentru a compromite în de afară neutralitatea nostră și bunele nóstre re­­lațiuni. „Pentru că asemene categorie de ómen! a­­menințător! ordine! și intereseloră nóstre națio­nale, România nici póte, nici se cuvine a fi unu pămêntă ospitaliară.“ (Comunicată.) Și mai anteifi: scirea a fostă dată de foile austriace, și ministeriulu n’a demințitu-o. Alu douilea, seirea cir­culă și tăcându toți, ea s'a ereditază. Alu treilea: Amu denuniciatü-o, amu <țisu că este peste putință, amu rugată în doue rîn­duri a se deminți și Moni­­torulă a tăcută­ de la 21 pînă la 29 Aprilie. De ce a tăcută? Și déca a tăcută păn’aci de ce a vorbită acumu? Unde este logica, unde este inteligința ofi­cială ? Și decă a vorbită pentru ce în locu d’a vorbi ca putere, vorbesce ca slăbiciune, în locă d’a vorbi ca ade­vĕru, adică cu demnitate și linișce, vorbesce ca omsinT cari nu mai aă altă putere de cătă acea­ a a crescerii loru ș’a locurilor« în care trăi­escu, adică înjurăturile ? Pentru ce apoi <zice: „acésta scr­ie, ca multe alte scrie date de acestă­­ jiaru cu scopu d’a atrage ură și dis­­preță asupra guvernului, este neade­­verată44. Prin acestă sfiară, în locu d’a dice acela, înțelege óre Monitorulu pe el) ânsu­și. Atunci n’avemă ce dice de catu a-i repeți versuru poetului A­­lesandrescu: „A­ <jisu și tu ’n vieță­ț­­ună singură adeveră.“ A voită se’nțelagă pe Românului Dară atunci cumă nu vede că séü­espune puterea a fi lovită și deconsiderată, seű face că colegulu seii de la Oaste, care voia se’njure lumea și lumea se tacă de frica pușcăriei. Cine a dată dreptă miniștriloră se se condeiară și se’n­jure pe omeni? Dictatura proclamată la 15 Aprilie? Da, acea­a dă tóte drepturile. Noi însă cari urmămă sfa­­tură d lui Bolintineanu „d’a nu ne pleca capulă suptă jugulă barbară44 vomă în a torce domniloră miniștri, dreptă în la­dă,, cuvintele dumneloru, și le vomă țjice în facia națiunii: — Asia ați voită se ve fie, asia se ve fie. E! ați vei julu acumu­la ce scădere duce pe ómeni mânia, slăbiciunea, ne respectul pentru ei și funcțiunea ce ocupă? Și mai ch­emă dacă domnisoră mi­niștrii că noi i-amu prinsă chiară a­­laltă-eri spuindu neadeveruri în Moni­­toriă, când aă­dîsu că „UĂ MARE PAR­TE A capitalei am făcută manifestare, etc. etc. căndă noi îi desfidemă se do­­vedéscu una singură neadevoră, unulă singure, afirmată în acésta főte. Chiaru aci îi ducemă în facia na­țiunii cu done neadeveruri de gétu. Unulă, că­dică că acestă diam­ă voiesce a atrage ură și dispred­ă a­­supra guvernului. Deci lumea scie că dacă acestă guvernă a stată la pu­tere, o datoresce numai deputații oră­o­­mnici ai acestui­­ jiariu cari l’aă lăsată necontenită se merge, chiară în careta călugăriloră. Al­ douilea, că chiară în acestă comunicată ministerială nu spune că n’a gonită pe poloni, ci începe a în­curca cu ospitalitatea luptele poli­tice din întru și cu compromiterea ne­utralității prin fapte vătămătore către străini. Dară cine nu scie, afară din Mi­niștrii căndă își perdu capulă și începu a ’njura lumea, că chiar Românii căndă , conspiră suntu pedepsiți, închiși, etc. etc. De ce dară aci, căndă este vorba de ospitalitate, vorbesce d’uădată de conspirări, și încă și de conspirări din întru? Ce? Bară ajunserămu la con­spirarea lui Bontila și la conspirarea de la Constangelia ? Încă uă dată gonită-a­scu­nu pe Poloni? de nu i-a gonită de ce n’a respunsă cându l’amă rugata a o face? De ce n’a respunsă cându foile srăine afirmau faptulü și noi îlă denunțiumu? De nu l-a gonită, de ce nu respunde categorică chiară acumu și vorbesce de conspirări, cari n’am nici m­ă ames­tecă cu cestiunea ? Deci, chiaru acumu Ministerial, încurcândă cestiunea, afirmă c’a gonită pe Poloni, dară­­ fice c’a gonită numai p’acei­a cari s-a dovedită că conspiră se facă turburări în întru. Și de ce acei­a nu s’aă dată judecății? Findă că nedreptatea și ne-adeverul a lucreza prin șiepte, pe suptă­mână ca s’a­­jungă la suprimarea legalității și a libertății. Și de ce nu spune ce crime a făcută în­semnatul cetâțeanu polonă Mrozowicki, gonită? Ce a făcută toți Polonii din Ro­man, goniți? Fiindă că se temea spune adeverulă cumă ne tememu noi de ne­­adevéru. C. A Rosetti. VINERI, I MAIU 1864 3ÜUMINEZA-TE ȘI VEI FI. Abonamentulu în Bucuresci, Pasagi- Romănă No. 48. — în districte la Co­respondinga c­iarului și prin Poștă. — La Paris, la D. Hallegrain, rue de l’an­­cienne Comédie, Nr. 5. — Administr­a­­torele farului D. Gr. Semne,­­A­NTJ JSTCI U­RILE, liniă de 30 litere — 1 — laü. inserțiuni și reclame, linia 3 — STUDIE POLITICE ASUPRA SITUAȚIUNII Unde ne aflămt­, unde, cu mine și cumă ne ducem” ? „Viu se vedeă libertatea re­publicei aservite d’un mană de „aristocrați.“ (Cesar, către italian­.) III. (A vedé No. de la 27 și 29 Aprilie.) Este forte adeveratű că puterea esecutivă a datu cele done proiecte de legi, atătu de multú cerute de cele mai mari interese ale națiunii, și cari trebue se stăruimfi cu toții se de­ie legi și se s’aplice câtu mai curéndű și câtu mai bine. Este asemene fórte adevăratu că majoritatea Adunării a datu dreptu se fiă bănuită și încă i­­cusată pentru procedarea sea în pri­vința cestiunii clăcașiloru. Dechiaráma din nou că, dupe noi, majoritatea Adunării, dacă înțelegea, nu mai ch­ema interesele națiunii, ci interesele proprietariloru ce voiescu a represinta, trebuia se fi votatu mai 1 ântâiu la 13 Aprilie, articlu cu arti­­clu, proieptulu presintatu de d. Ion Brătianu ș’apoi, mai nainte d’a fi pro­­cesu la voturu generale, se fi datu mi­­nisteriului votulu de neîncredere. De chia rămu­­ncă din nou că chiaru asia, acei cari au­ făcutu acea moțiune contra ministeriului, trebuia se fi spusu totu de vădată și fórte limpede pro­grama nouei majorități ce se ’nfăcișia naintea națiunii; se fi aretala fórte lămurit și credințele politice ale acestei majorități asupra cestiunilor a­celora mari, din întru și din afară, și atunci numai se fi propusu și votatu căderea ministeriului; căci trebuia se scie că nici minorității Adunării, nici națiunii nu-i este ertat a se-și lege ochii, și condusă numai de ure, sau cine scie de ce alte mobilii, se mergă cu una necunoscută spre una necunoscută. Aceste dechlarate din nou pentru a lămuri situațiunea, s’a da și puterii esecutive și puterii legislative ce li se cuvine în bine și’n reu, se revenimu la cestiunea ce avemu în desbatere, și se vedemu decă cele doue proiecte date de guvernă suntu d’ajunsă spre a ne face, pe noi cari nu închidemu ochii în privința Adunării se-i inchi­­demă în privința guvernului, și astă­­felă se ne punemă înșine funia bu­getă și se dăm­ă căpetenulă în măna puterii esecutive spre a ne conduce unde­va voi­ea, care ne a­rată cele mai mari și mai necontenite dovedi de necapacitate și despotismă, ea, care este esecutivă și care, precumă însuși numele iei areta, este în miită mai primejdiosa de­câtü cea mai rea le­gislativă. Spre a respunde îndată celoră cari ertă tată unei esecutive, numai de va da legea rurală și electorală, se’n­­cepemă prin a aduce aminte acela mare și cunoscutű de toți adeverii, că toți despoții, toți, fără osebire, au dusu națiunile la sclaviă căte uă fișie din drapelulü arătându-se libertății și mai cu semă acela ală egalității. Libertatea este fructul a­cela dupe ur­mă alü căruia gustu îlă aprețuiesce omulu, și încă una fructă care ce­ FOIȚA ROMANULUI ÜA istorie Polonă. (1) de Jókai Mor. (Tr­adusă din limba Magiară). Cândă­s isirămO la Paris, grija mea de căpetenia era a evita acele locuri, unde m­’așî fi puți tű întâlni cu Poloni. Eramö unii conspiratoru, daru numai cu mine și cu con­sciința mea. Me temeame se nu me recunoscu cine­va și se dea secretulu mea publicităței. Nu me temeame de tră­dare, dare de ușurință, de lipsă de pru­­dința Unulu ile (lice­u olul laltu, acesta unul al­ treilea, și asta-felű unu secreta petrun­de la aud­ulă unora persane cărora trebuie a remâne toto­d’auna ascunse. Astă­­zi numai acesta nu este una secreta pe care se-la cunoscă numai una sin­gură urnă. Acesta cuvântă făcu Larissen uă a­­dincd durere. Zeminsky băgă îndată de semă și se grăbi a îndrepta greșala lui.­­ Bărbatul­ și femeia sa suntă un singură ființă, respinse ela la ideia lci, uitându-se adîncu în ochi­i. — Așa e bine! — In locu daru d’a căuta societatea tovarașilor a esilului meu, făcui cunoscință c’uă mulțime de actori din diferitele teatre de la Paris. Onestulu meu comerciante evreii începu a crede că amu începutu a găsi plăcere într’uă viață desfrânată. Astu­­fel a făcut cunoscință c’unu Alfred Pois­sard, unu membru alu unui teatru mică de operă din Paris. Alfred era unu băiatu bunu, și nu trecu multe tim­pu pînă se simű cea­ a ce se țl­ce amici. Intr’uă un­ Ilisel lui Alfred: Ascultă, amice, fă’mi una ser­­vicia și’ți scote unu pasportu. Poissard se uită la mine. Daru eu nu potu părăsi Pa­­risulu, suntu angagiatu aici. — Nu face ni­mica ; pasportulu se fie pentru Petersburg. — Daru n’amu nici uă dorință a merge la Petersburg. — Tóte obiecțiunile sale nu’i folosiau nimicu; reveniamu necontenita la călătoria lui, îi descuiamu succesele sale la Warszawa și la Petersburg, îi povestiamu triumfurile ce au câștigată acolo artiști multa mai inferiori de­câtu dînsulu. Ii vorbiamu de rublele rusescî, ce le va culege cu totu farmeculu posibile. Cu chipul, acesta bu­­nulu băiata începu a medita. Pe urmă îi areta mű uă scrisore­a intendantelui tea­trului din Warszawa, care me însărcina a contracta cu artiști renumiți din Paris pen­tru opera d’acolo. — A­i póte ai fostu chiara dumne­­ta, care ne ai îngagiatu pentru Warszawa ? — Nu mî-a trecuta nici prin gindu. Era numai uă scrisore simulată. Dar, când amicula mea începu a înțelege că Rusia nici nu mai póte esiste fără vocea lui, începu a cânta pâ uă altă corda. Preten­­țiunile sale erau întru adeveri esorbitante, exagerate peste mesură; cu tote acestea le acceptai pe tóte. In fine, pretinse­se în­­gâglezu și pe socia­lu:. Acastă dorință me contrariă atunci fórte multu, daru era — precumu s’a veiutu pe urmă — unu daru fericitu alu sórteĭ m­ele. Acceptamu și a­césta cerere. Te vei mira, iubită Laris­se, că făcusemu atâtea intrige și șicane, de­și evreulu care mne duse la Paris putea lesne se me conducă și în­apoi în Polonia și ’n Rusia, — daru planurile mele erau mai în­tinse, trebuia cu ori ce preța se’mai pro­cura unu, pasportü francesu. In fine, ami­­culu meu Alfred puse încă u­ penalitate de 3000 franci pentru casula, condű in­­tendantele ar ratracta Ingagiam­entulu seu înaintea plecării sale; — suma acesta va fi astă­și­ în posesiunea lui. Bunulu băiatu nu r­e maî veștu din minutulu în care îmi dete pasportulu seu cu rugăciunea de a’lu visa la ambasarda rusască. Mersei d’a drep­­tulu la unu bărbieru, care’mî tâiă barba asta­felu precumu era scrisu în descrip­­țiunea personale a pasportului, d’acolo mer­sei la ambasadă și séra eramu pe drumu la Warszawa. Sositu acolo, me dusei în dată la banchiărulu la care depusesem fi a­­verea mea; n’aveamu nici unu înscrisă de la d ĭnsula; ne învoisemu ca se dea avu­ția mea aceluia care­ lu va saluta c’uă stro­fă din Virgilu. Făcui acésta și elu îmi dete banii fără nici uă împotrivire. Póte că m’a recunoscuta, daru nici n’o­­ lise, nici n’o aretă. Trimisei îndată amicului meu Alfred penalitatea fișată, și nu me índouiescu că 3000 franci vor­ fi mân­gâiata pe bunuri băiatu de perderea în­­gagiamentului și pasportului seu. — Abia terminasemű acésta afacere, și plecai se’mi caută uă locuință, o găsii într’uă casă mică în suburbia Praga, ca­­re’mi părea potrivită pentru scopurile mele. Nu era locuită de nimeni și s’afla de mai multa timpu gólá. O închiriat, și cu mine se mută uă fetiță de țerană, care’mi adu­cea de mâncare și făcea tóte cele­lalte serviție ale casei. In timpu de trei luni nu părăsii nici aă dată casa­­ lisei micei mele servitóre că suntu bolnavü. In timpulü a­­cesta crescu ârăși barba mea și obrazul a mea ajunse necunoscută. Obrazulu, cu care venisemü de la Paris nu trebuia de locu se­ la areta pe stradă. Me abonasemü la­­ l­ariuri oficiale alü guvernului și’lu stu­­diam, cu mare atențiune, unu lucru mai cu sumă me interesa. Băgasem, de semi că generalul­ Anikoff pleca pe fie­care lună uă dată și la vă fi­­fișată la Peter­sburg, și se -ntorcea orășî la vă ță fișată în Warszawa. La a trea lună sciami­ că plecarea avea loc­ obicinuita la 5 și în­­torcerea la 9. Notasemn în memoria ace­ste­­ file. Era în a trea lună, barba nouă îmi dase una aerü cu totul­ schimbata. La 4 ale acestei luni trimisel pe mica mea servitóre la cela mai renumita cofetara din Warszawa, cu însărcinarea a’mi cumpera una pepine, ce era atunci uă raritate, so­­sindu tocmai atunci, cumü aflasema din­­ h­ariula mea. Fata ’mi aduse unula. A doua zii, diminața, chiămai țerăncuța mea și’I­­fisei. Fata mea, se te duci acum fi în­dată la stațiunea drumului de tera­­sé a­­cela pepene în panera și amestecă-te în­tre cele­lalte vend­etore de pâmne. Dacă ci­ne­va te va întreba câta costă pepenile, respunde’s că e vîndută. Asta­felu vei respunde la toți afară de mine. Te voiu chiama și eu; fetița cu pepine, — dupe a­­­costa vei veni în­dată la mine, te voiu întreba câtă costă pepinele, vei respunde: „trei ruble!“ Atunci voiu începe a me toc­­mi, darö tu nu vei lăsa nimicü mai josu. Me înțelegi? Cu aceste cuvinte luai saculți de că­­lătorii și mersei la drumuru de fe­u. Nu me înșelasem a, pleca și Anikoff. Totu cu acesta convoiu împrejurarea că gene­­ralul­ mergea cu acesta convoiu avu de urmare că toți căletorii fură visitați cu cea mai mare severitate. La mici căletorii în țară n’avea cine­va trebuință d’unű pasportu, daru tóte vestmintele căletoriloru fură esam­i­­nate cu scrupulositate, dacă nu cumva au as­­cunsu m­ă pistolu, unu pumnalu seu vr’uă altă armă. Și eu ful esaminatu și cercetatu pînă la pele, daru nu găsiră nimicu asupră’mî. Me pusei într’unu vagonu de clasea a doua, unde afară de mine se mai aflau alte trei persone. Așeștendu-me la loculu mea, pu­sei, ca din întîmplare, capul­ la ferastră, și căuta­ între venșletdrele de pâine, de rachiu și de slănină, pe mica mea servi­tóre. O veșlui și o chiămai la mine. Ea veni și-mi aretă pepinele, întrebai de prețO. Ca speriații de prețulO cel îi mare me tră­iei înapoi, și începui pe urmă a tocmi. Una funcționara rusescu de financie care era asemine se plece și căruia se vede că funcțiunea lui îi permitea a-și satisface gus­turile, voia asemine se­ cumpere pepinele și începu a lui prețuia. N­u urcă pînă la doue­­led ruble și acestă sumă trebui s’o plă­­tescă fetei înaintea ochiloru lui. Acesta plăcu atăt­ de multű în cata rîse cu hohotü omulu. Me prefăcu! (1) A vedé No. de la 28 29 și 30 Aprilie. ,

Next