Romanulu, mai 1864 (Anul 8)

1864-05-01

412 «ni ROMANULU yi3 MARJ. ronda multe sacrifice abia omenii cei mai civilisați, cei mai luminați oai prețuiescă în deplina iei valore și suntu în stare a face sacrificie mari pentru a o avea ș’a o păstra. Ce pesă in adeverü poporului de libertatea presei, căndă nu citesce, ce’i pasă de libertatea întruniriloră, căndă munca la care este aservită, și nesclința ce-lu ține în lanțuri ilu oprescu d’a se întruni? El cându poporulu va sei pe deplini ce este libertatea tiparului ș’a întrunirilorű în $ioa aceaa nu vor f mai domnitori, căci va domni mai bine elű, adevĕratulö suveranu. Ceaa ce cere mai cu sumă poporală este egalitatea și dreptatea, celu puțină aceaa care îlă atinge d’a dreptulu. Deci, chiar păn’ a nu ne întreba ce a făcută puterea esecutivă cu legea rurale, în timpu de trei ani, și cumu și ’n ce feiu a presintatu aceste legi, se ne întrebămă decă este unu singura despotu, unulű singura care nu s’a servitu cu aceste legi spre a așierea despotismulă ? Și ca se lua.mu lucruru de la capulă despoți— soră lumei celei civilisate, se deschidemu cartea și se vedemu cumva procesa renumitulu Cesar, care a datu numele seu tutoră despoțiloră mari și mici, tutoru despoțiloru ómenĭ și chiarű tutorü despoțiloru maimuțe? Deci istoria ne spune că Cesar, spre a putea ajunge a ucide republica ș’a pune în loculú iei domnia asolută a unui ome, a începută prin a se face democrata ș’a s’afilia capulu partitei democratice. „Viu, șlise italianilor”, se redau republicei libertatea aservită d’uă mână de aristocrați !* l „Cesar care se presinta spre a lua loculu celora cari conduseseră poporulu, ale Gracilor, ale lui Clodius, ale lui Catilina chiaru, etc. etc. nu putea se respingă moștenirea ideielor ce ei propagaseră, ci din contra trebuia să promită că va satisface dorințele democrației. In acela moment, democrația nu se mai îngrija de reforme politice: ea avea libera intrare la tote funcțiunile, avea dreptul votului, și care îl specula spre a trăi ceea ce voia, era uă revoluțiune socială. A fi hrănită în conta Statului, prin distribuiri gratuite, a-și însuși cele mai bune pământuri ale aliaților, trimițândă colonie în cele mai avute orașe ale Italiei; a ajunge la unu felu de împărțire a averilor, supta pretesta d’a relua aristocrației averile publice ce ea și le însușise, acesta era de ordinara idealulu plebeianiloru.(1) Aceste cuvinte fiindu fórte deslușite pentru cei cari voiescu se’nțelegă, se lăsămQ antichitatea și se renimu la timpii noștril, și încă dreptul la vecinii noștrii, și se rugăm pe toți Romănii se—și aducă aminte cu ce mijlocii împeratură Austriei a câștigată pe toți sătianii din Galicia? Ș’afară din deputații noștrii proprietari mart din Adunare cine asta nu scie că astârli chiar, cându tata Galicia este în stare de asediare, acei cărora imperatulú a 'ncredințatO misiunea d’a păzi Galicia de revoluțiunea naționale, de patrioții poloni, suntu sătrănii poloni din Galicia. Pe ei îi ia și-i pune a părui Galicia d’a nu redeveni liberă și polonă. Galicia fiindű d’ajunsa a descepta pe cei mai adormiți, a face a se înfiora cei mai aplecați spre despotisms, trecemű la Imperatulu Rusiei; și ca se nu se $ică că esplicămă noi faptele dupe cumú ne vine nouă la socotéla deschidema la Revue des deux Mondes de la 1 Main, unde este una artitlu de d. Lavergne de la instituto, și traduci ma cuventu din cuventú. „Celű care a urmată cu arecare atențiune mesujele decretate pentru emanciparea servilorű în Rusia, a putută descurca cu înlesnire, luptă acea mare și fericită transformare socială, uă intențiune politică care nu merită aceleași laude. Ukasurile nu se mărginescu a da serfilor libertatea personale ; ele întră încă în cestiuni de proprietate ce o dărasce arbitrară; împârțindă sătianiloră uă mare parte de pământuri, guvernulu rusescua voită a căștiga autocrației imperiale sprijinulu recunoscinței poporară. „Sperămu că în Francia voturi universale nu va fi necompatibile cu libertatea politică; darű într’un țară ca Rusia, unde sultanul era selaviteri, crearea unei democrație rurale, care va datori chiar desistența iei voinței Czaiului, trebue se fiă în cugetarea guvernului că armă de depotismu. Elă se va servi cu dânsa, se servesce d’acumă spre a combate aspirările spre libertatea claseloru luminate. „Uă mesură de felulă acesta s’a aplicată in Polonia cu agravări cari nu mai permită a ne amăgi asupra intențiunii. Acumă îmbunătățirea sórtei setraniloră este evidinte că nu este de cătă unu protestă; scopul celă adeverată este d’a pune tóte esistențele și tóte averile în minele guvernului, d’a ruina pe proprietari fără ună folosă reală pentru săiani, și d’a adăoga, pe lângă calamitățile cari strivescă pe biruiți, flagelul unui resbelă sociale. Europa civilisată nu póte se lase se trecă uă asemene întreprindere făr’ al protesta. “ supra Căndă găsimă aceste explicări a | despotismului date de ómeni învățați și sosite în Bucuresci abia acumă, în urma strigării de alarmă ce dămă noi d’atăta timpă; și căndă țhserămă Cesar (uciderea republicei) Caiser, (uciderea Galiciei) Gravulă, (ucidera Poloniei) mai este are trebuință de desvoltări pentru cei cari suntă amăgiți dară afirmamă că suntă și mai devotați de cătă noi libertății? Nu, ei aă înțelesă tată și vom procede în tote ca omeni politici și ca Ronănî liberi. Vomă vorbi dară puțină, ș’atâtă numai cătă va fi de neapărată spre a se rădica mă colță alu valului pentru cei cari n’aă deprinderea ală rădica ei ânșii Cestiunea clăcașiloru servesce noi de armă de la 1848, și tóte parIaztele aă luatu-o în mănu și s’aă încercată a ucide cu dânsa pe protivnicii sei. Ga se simă și mai drepți s’aducemă aminte că ea fostă pusă pe tapetă la 1841 și că Domnulă Alesandru Ghika și opseasca Adunare d’a tunci, ș’aă servită unulă în contra altuia d’acésta armă. Și cine nu scie că de la 1848 și păn’ acumă ea a fostă arma cea mare cu care proprietarii, boiari, s’ai încercară necontenită a ne ucide pe noi cestia cari susținemă libertațile publice? Aceste adeveruri constatate, în contra protivnicilor, miștrii privilighiați ai rangurilor, și presinți privileghiați ai legii electorale, avemă cea mai împeriosă datoriă se căutămăașei cea făcută cu acesta cestiune puterea esecutivă cea nouă, cea Convențională? Soă și copii că mă guvernă nu se póte servi cu armele parinteiorü. Insuși d. Cogălniceanu a zisă în camera din Bucuresci d-lui Dimitrie Ghika — se înțelege pe căndă era deputată eră un ministru — că unui ornă politică nu-i este ertată a fi luptătoră, bătăiașiă. Nu vomă acusa, ca protivnicii noștrii pe noi, puterea esecutivă c’a făcutu de cățivva ani sucece gantă de ațâțare, de rescolă propasociale. Vomă sta în faptele oficiale și bine cunoscute de toți, și vomă începe prin a întreba dacă puterea esecutivă a luptată, ș’a luptată necontenită, și prin tote minjolacele morale de care ea dispune, spre a face pe proprietari și pe deputați a înțelege mărirea și gravitatea cessiunii ș’a o resolve cumă este bine pentru toți ? Se ni s'arate miniștrii cari au luptată în parte cu deputații cei mai înfluriți și cu toți în adunări particularie, spre a-i face seve$ă și se înțelegă cestiunea? se ne arate ! apoi cumü dupe asemene încercări neisbutindu au cerută intervenirea capului Statului spre a exercita asupra loră înrîurirea sea morală și bine facătorie. Nici unile din acestea nu s’au făcută, ci din contra s’a ținută în cartenele Ministerului, în timpă de doui ani, proiectulă votată de Adunare și făr’a se seimăcară ce cugetă a face cu dânsula puterea esecutivă. Mai multă ancă, Adunarea a cerutu anu se i se dea una alta proiepta și nu i s’a datu. Pentru ce? A cerută în anulă acesta și nu i s’a dată de cătă în «Jlilele trecute. Pentru ce? Și cândă s’a dată în sfîrșită ? Tocmai atunci căndă se ia bine că circula prin Adunare Moțiunea Docanu. Pentru ce tocmai atunci? Ministru Primară adisă in Adunare, c’o dată uă Întinsă publicitate proieptului seu căci voia se consulte opiniunea națiunii asupra unei cestiuni arătă de mare. Prea bine. Pe ce teme să inse ună omă cugetătoriă póte admite acestă argumentă căndă Ministru nu consultă chiară Adunarea in întruniri particularie, căndu nu consultă nici chiară pe amicii sei deputați din Adunare? Și cumă unu omă póte admite, făr’a s’sfișia de cele mai imbecile, că Ministerulăa dată proieptului seű uă publicitate întinsă spre a putea se iiie lumina de la na țiune, căndă n’a consultată pe nimene mai nainte d’ală publica, căndă la dată cu prea puține dle naintea închiderii Adunării din causa serbătoriloră, și căndă chiară atunci a cerută grabnica lui votare? Cumă dată era se aibă timpă națiunea se studie proiectură guvernului, se facă întruniri spre ală desbate, și resultatulă aceloră desbateri se să facă cunoscută guvernului și deputațiloră prin foile publice? Și decă a mersă păn’a ordini citirea în biserice a unui simplu proieptű de lege, și n’a făcutu-o acésta decătă spre a aduce lumina, provocatu-a întruniri de proprietari, de sătrăni, ș’adusu a resultatură aceloră desbateri deputațiloră întruniți în secsiuni unite ca le servesc tutuloră de lumină ? Nu numai că n’a adusă nimică dară încă în tóte întrunirile secțiunilor. Ministrulă n’a $isă țnă singură cuvântă nici chiară ca deputată. Bacă dară dovedită prin faptă, că n’a luptată pentru înfrățirea și contopirea opiniuniloră, că n’a voită lumina asupra celei mai insemnatte cesstiuni, ci din contra e’a procesă astă-felă încătă s’aducă desbinare, și se facă uă armă din legea cea mai națională, ș’ua armă a despotismului. Și ca se nu maiemăe înjo nis vo urmămunainte cu desbaterea și, ori cătă de slabă va fi pana nóstră, afirmămă vise că lumina va fi mare. Dupe ce face acelu proieptu de lege far a consulta pe nimine, îlă publică și ordină a se citi prin biserice, dă apoi uă circulamă către doi. Prefecți care începe astă feră. Domnule Prefecții. „M’amu susciințatu că în unele județe, agitatorii de meserie au începută a se respăndi prin sate, spre face o propagandă între paznicii noștri locuitori. Ei ’și-au împărțită rolurile, unii spre a provoca la nesupunere și urări contra Guvernului, și alții spre a întărâta populațiunele rurale în contra proprietarilor ăi de moșii.’’1’ Cine vorbesce aci? Ună publicistă, a căruia datoriă este d’a spune totă oi se d'ce, spre a se face lumina, sen țnă ministru, puterea esecutivă care putândă și trebuindă se scie totă, nu póte vorbi pe „sedice“? Căndă dară Ministru spune oficiale prefecților și națiunii ună faptă, acelă faptă este, și încă elă îlă cunosce, a pusă mâna pe dânsulă. Și căndă acelă faptă este un rescălă din cele mai periculose, căndă acea rescală este „ură în contra guvernului și întărîtare a poporațiuniloru rurale în contra proprietarilorű ce moșier, este peste putință ca Ministru se vorbescu I pe audite, este peste putință se spue ! pe audite națiunii și Europei, ș’acosta , în asemene momente grave, că sunt temu în periclu d’a nu măcelări unii spații, să suntemă ca Druzii și Matroniții. Faptulă dată este, de vreme ce Ministru a fostă silHu ală denuncia oificiale. Cumu daru ministru n’a dată i judecății, de la 20 Marte și păn’acumă, pi nici unula din acei ucigași ai națiunii nóstre? Ca se înțelegemă pe deplină gravitatea faptului se mai puni nemu aci căte-va linie din acea ze i numită circulariă. ..Pretecstulîi de provocare in contra proprietății este cestiunea rurală, îndemnnăndu pre săteni la petițiuni colective și la alte manifestări publice, făcăndu-se că numai prin aceste, țeraniî voru putea lua moșiile boerilorú. „înțelegeți asemine, Domnule Prefecte, că nu este de ușorii cu cestiunea rurală de a aprinde pasiunile în contra proprietarilor”. „Chiămu iarăși luarea aminte a D-vóstra asupra mai multor semei, parte imprimate, parte manuscrise, ce asemine au începutu a se respăndi prin sate tori în scopul unei vinovate propagande în contra Guvernului și a proprietății. ..Pretecs<ulu de provocare la ură (1) Junimea romănă luptă Cesar. Revue des deux Mondes 1 Janvier 1864, avîde și eu fără plăcere și depusei panelulO cu popinele pe genuechil nuî. țisez că voie se ducO pipintre sociel mele care nu ved’ise încă. în acestu pepine s’afla pasportule meu francesse și una pistola umplută. — Adise Larisse tremurente pe totul corpule. — E cu operațiunea ce făcusemu cu pepinele: tăiasemu cu cea mai mare băgare de sâmă uă feliă dintr'însulQ și golisemu tote coprinsulu lui. Pistolulu și pasportul se învelisemu în pînză de gutapercă de cinci ori indouită, băgândQ pachelulu în pepine, pe urmă reașede felia tăiată, ținută la loculu seu printr’uă sirmă. Luc’rul era atâtu de bine nemeritü încâtă nu era cu putință a se recunosce ceva pe din afară: împrejurarea că plătiseră doveded ruble pentr’unu pepine, deșteptase precumü atențiunea călătoriloru. Conductorulű me trată din acestü momentu cu multu respectü și se sili a’mi face micele serviție ce erau în putința lui, își detemernlu a crede că eu suntu mulți din acei comisari rusesc!, cari risipescu banii guvernului, avéndu misiunea a descepta petituudinea unde s’aretă simpatie pentru dinsulți. Găsin totüd’auna ocasiunea a face ceva în jurul ai meu, ca cumu ar fi avutu a mî dice ceva, în fine, se apropiă de mine și-mi dise c’una chipe afabile: — N’ai ave dorințe, respectabilele meu dominii, a ocupa una cupeu (despărțire) unde póte cineva dormi în liniș ce noptea? Nu costă pentru nópte de câtă cinci ruble. — Ai asemine cupeuri? întrebai. — Lasă numai asupră-mi grija, resp unse elc. — Pentru domni de condițiune ținemă totu d’a una în reservă astfelu de cupeuri. Acolo, domnulu meu, poți fi singuri și nesuperatü de nimeni. Acastă propunere se potrivi a prea bine cu planulu mea. — Deschide-mi daru acestu cupeu. — Vagonele căei ferate erau d’uă construcțiune nouă; fiecare despărțire era compusă de patru jețuri, fiecare jeț era destinată pentru doui călători, întindenduse cineva d’a lungulu peste unu asemene jeț, putea dormi forte bine. Arangeamu noulumea locü de dormitu cu totă comoditatea posibile. Panerulu cu pepinele flü acoperii cu manta mea și le pusei supra fețulu meu; saculii de călătorie flü între— burițamil în boeu de pernă de capu. Sute, mii de ruble nu mi-ar fi fostu prea multu pentru avantagiulu d’a pute fi singurű. — Darü conductorulu me înșelase. Dupe câteva secunde se deschise ușa vagonului, conductorulu intră, și, cu celü mai obrasnicü surisü îmi ceru iertăciune că mai pune unu domnu cu mine, darü o face numai ca se nu mi se urască fără societate. Cu aceste cuvinte împinse în vagon, unű supta locotenente de vânători de gardă, se retrase cu multe complimente și închise uș’a. Me prefàceamü ca cuma nu m’arü gena de locu noulu venitu; acesta se puse în facia mea în alü douilea jețu. Sunetulu armeiorü, cuvintele de comandă, cari, deși date cu viersu íntelű, petrundeau la audițla mea, îmi deferă încredințarea că totul convoiulu era plinit de suita armată a generalolul. Nu trecu multu timpu și veni și elü. Recunoscui vocea lui, când fi, depărtatul abia trei pași de ferestra vagonului meu, dete instrucțiuni oficialiloru subalterni. Nici nu me uitai pe ferastră, pe când fl tovarășulul meu se sculă și pue salutând să milităresce mâna pe căciulă. In acestă posițiune remase lîngă ferastră pînă cândfl convoiulu se puse în mișcare; era pe aci se caștă peste mine peri énda prin mișcarea vagonului cchübrulu. Apoi se puse la loculü sei și nu deslipi de locu ochii de la mine. Ghicii ce gîndia de mine; și ele, din partea lui, putu ghici lesne cari erau intențiunile nule. Elü gîndea: Esei unű polonü și de sicurii meditezi ceva rea, daru catü Isei de dibacia nu me vei amăgi. Eu din parte’mi gíndiama. Esei unü rusü și presința ta aici n’are nici una altü scopu de catü a me păzi, daru catu esc de iscusitu, totul nu me vei înșela. Convoiulu mergea răpide înainte. Tovaroșulfl meu își aprinse uă gigară detestabile, luai și eu una și-o aprinsei. Arű fi trebuit a se’i ofera una, așa cerea politețea; chiaru pentru propriulu meu interesu ar fi trebuitü s’o facu, ca se nu fiu silită a mirosi fumulu puturosu alucigării sale; cu tóte acestea n’o făcui. Nu voiamu a fra temnisa cu dinsulu. Lîngă mine s’afla unu clondiru de lemnu sculptatu cu măesină din care luamu din condu în conduuă înghițitură, fără însă a oferi tovarașului meu. La noi acéeta este mai multü decâtă uă nepoliteță, este uă ofensă. Dupe acesta, me prefăcut că mi-e 30mnii. Me întinsei pe jețul meu, daru me sculai 6răși, fiinducă clondirila de lemnu me supera la cósta. Cu cea mai mare indiferință ílü scosei și—să atârnai la spatele jețului meu. Curîndul dupe acesta me prefăcut adâncii adormiți. Sciama fórte bine a imita somnulu unui omu imbetata cu rachiu. Cunoscemu fórte bine resuflarea întreruptă a unora asamene ómeni, spasmurile la măni și la piciore, și, din condu în căndu, uă horcăire nearticulată. Tovarașul fl meu de drumu 1 putea fi linistitű, elü nu putea crede altăfelă decâtă cu dormit. Că avea întru adeverit acestá convicțiune, mi- o dovedi curânda, fiindu că nu se gena câtuși de pucina, a scote clondirulu meu de lemnu de la spatele jețului, a scote dopurű și a spăla ofensa ce-i facu sema prin repetate libațiuni. Puțmü timpu dupe acesta făcu tocmai ca mine, nunul cu singura diferință că elü dormia întru adeveru, pe cându eu dormiama numai în aparință. Me sculai cu încredințarea liniștitorii că, așa precumü dormea in momentulű acela, va continua a dormi încă doue șlile. — Ce felă? Doue dile? întrebă Larise. — Da, doue $ile. Clondirula avea doue despărțiture în întru, la gîtulil lui s’afla unu ventilü care închidea uă despărțitură și deschidea cealaltă; într’uă despărțitură s’afla unu spirtu ușoril de pelinii amaru; în cealaltă unu rachiu dulce de vișine tare amestecata cu afionu (opiumö.) Eu beusemü pelinü, tovarululu mea rachiu. D’asea a me prefăcut numai că dormu, pe cândü elü dormea în realitate Sosisemu la momentulu suprema d’a rai secuta rlanulu de multameditate. Caletoriamu cu același convoiu de cale ferată, ela și eu, elü, pe care lu căutasemn atâtü de multu. llü vei ii faciă în fală La uă stațiune se deterosa din vagonulü lul și făcui bine atențiune în care cupeu intră. Ely scose capula la ferastră spre a schimba oă stingere de mână c’unu amieti, numeral atunci ferestrele câte despartfl cupeula seu d’alü mea. Simțeamu fiecare picătură de sânge tremurândul în vinele mele; din creștetulu capului pînă ln vîrfulu degeteloru picióreloru me coprins6 unu fiorü. Me filarnu înaintea faptei de multu dorită. Era țlină și nu trebuia s’așteptil nóptea. Intérn, ca se nu me departeza prea multü de Warszawa, și alți douilea, ca se nu părăsască victima mea calea ferată și s'apuce p’uă altă cale, care ar fi nimicnicită tóte planurile mele. Ziua mare trebuia se sevârșescfi planuri meu teribile. Daca ’mi aducii aminte de momentele de groza, ce petrecui atunci, âncă și acuma mi se înghiadă sângele în vine. Ideia omorului este teribile! Totul sufletul meu tremura supta greutatea care me apăsa. Jurasemü a sevârși unu omora, și luni întregi nu facusema alta ceva decâtű a combina planul cuma și cândü voiu pute astîmpera ste mea.