Romanulu, februarie 1866 (Anul 10)
1866-02-13
VGIESCE ȘI VEI PUTE -----«w-—— Cap. Dist. Pe anii — — lei 128 152. Pe șase luni — „ 64 — 76. Pe trei luni — „ 33 — 38. Pe uă lună — „ ” —Unii exemplaru 24 par. Pentru Paris” pe trimestru fr. 20 — Pentru Austria „ fior. 10-v.a. ADMINISTRAȚIUNEA] PASADI VLII ROMANI No. 1. Iîedacțiunea, Strada Academiei No. 22. — Articlele trimise și nepublicate se vori arde. Gerante respund retoriu LAZAR VLAȘCEANU. DUMINECĂ 13 FEBRUARIE 1866. LUMINEZĂ-TE ȘI VSĂ FI Abonamentul« în Bucuresci, Pasagiului Romană No. 1. — In districte la corespondinții Jianului și prin poștă la Paris, la D.Hallegrain, rue de l’anciene Comedie, Nr. 5, Administratorele Jiariului D. Gr. Strunie, ANUNCIUENIE liniă de 30 litere — 1 — leu. Inserțiunî și reclame, lit. 5 — „ Bucuresci 12-24 Feurarii. Iun ziua de 11 — 23 Iunie, România rupse din nou lanțurile și’șî reluă libertatea iei. Rominula, redobendindu și elu vocea sea, anteiulu cuventu alu sea este, acuma ca totodeuna: Trăiască România, una și nedespărțită, liberă și totodeuna dreptă ! Frați Români! Peste puțină se vară împlini 18 anî, de cândă, în ziua de 11 — 23 Iuniă, rădicându-se din pulberea sclaviei, rupsurăți ca unu firii de peru, lanțurile ce vo ’mcătușiaQ bradele, și Europa întregă va recunoscu de vlăstare adevărate ale Romei, de fii vii și nedegenerați, ai celorfi ce fuseseră hrăniți de puterică și legendara lupoica a Romei. Peste puțină însă nesciința, făcuse osțlă pretutindine revoluțiunea, și ne prăvălirâmă și noi în mormântuli generale. Din norocire mormântulu nostru fa adăpată, sanctificată de sângele eroilor, Pompiari, și astăfelă, vieța fiind mănținută prin du, la 57 România eși din nou din mormântă și, cu tóte că palidă forte, frumusețea iei nu se perduse, și lumea o recunoscă din nou că ea este. Doui ani trecură ăncă, și ’n ziua de 24 Ianuarie, acestă națiune ce de sedii fusese pe deplină desarmatâ, trunchiată, redusă] la sclavie, și care-și perduse pentru străini chiară numele, se simpți atâtă de vină încâtă rupse ună tratată subscrisă de șapte puteri mari spre a face din unire ună faptă împlinită prin alegerea unui singură Domnitor. Acestă faptă a fostă, a trebuită se fie nu numai recunoscută de tote puterile semnătoaie tratatului din Paris, dară încă admirată și aplaudată de tote națiunile, cum este totădeuna aplaudată ș’admirată orice dovadă de vieță. Din nenorocire, alegerea făcută în Iași n’a fostă nemerită, comitatulă pigmeiloră, (cumă Zi e ua însemnată broșiură cea eșită de curendă în Paris) a 'nvinsă comitatulă uriașiloră, dibaciită prinsă în curse pe omenii cei onorabili și astă-felă celă alesă nu era nici prin educațiunea sea, nici prin cunoșcințele și ideiele sale pregătită spre a fi în capulă unei națiuni, mai cu semă în timpii de organisare, de creațiune ca aceia în care ne aflam. Națiunea, pe d’altă parte, deși își rupsese lanțurile, nu putuse însă, căci pentru acesta trebue timpu, se și scergă d’ uă dată rugina ce lanțulă lasă pe bradele, pe mintea și chiară pe inima celui ce a ’ndurată sclavia mai multă timpă, ș’astă-feră unii lovină și mai toți înduramă, ba ancă, cumă zicea mai deună Zi în Adunare d. Costache Boerescu, ne plecamă cupulă și repezeamă acele vechi ș’arătă de durerosă cunoscute cuvinte: „Ticăloși Măria-Ta!“ Și fiindă în natura lucrurilor, căreală se crescă îndată ce nu este combătută de la începută, astă-felă ș’acumă dupe feluritele răpiri și loviri de totă felulü ce ’nduraserămă în cursă de cinci ani, veni și lovirea dupe urmă, uciderea deplină a tutoră libertăților», făcută la 2 Mai 1864. D’aci relele năvăliră ca una potopă, astăfelă încâtă omenii nu mai puteă ave nici chiară durerósa consolare d’a se plânge, d’a se văita, căci erau amețiți și neriușiți de lovirile de totă felulă, morale și materiale, ce pe fiecare oră cădeau, cu uă repeziciune ce numai deliriula viciului o putea produce, asupra fiecăruia în parte ș’a tuturor, în genere. Libertatea individuale, onorea, proprietatea de totă felulă, averea fiăcăruia în parte precurmi și cea comună, familia chiară, tóte fură lovite, jăfuite, sfîșiate și călcate în piciore astăferă în cătă tote ănimele fură coprinse d’uă abatere, d’ună felil de desperare a morții ce n’o putemă compara de căzu cu starea în care căzuseră unele societăți credeau că în anulă una miă dupe Christă lumea are să se sfîrșescă. Cine mai póte lupta contra unui decretă alű lui D-Zeil! Acesta fu starea României din Zoa în care neșciința a făcută pe unii dintre noi se credă că puterea asolută dată în mâna unui om pate să aducă binele, de căndu unii orbiți de ură, și cei mai mulți intunecați de nesclință că lăsată se se facă Lovirea de stată și se sună omnă în mănăț onarea, averea și vieța unei națiuni. Din tóte relele însă, celă mai mare drupe noi, ș’acelua care a contribuită mai puterică spre a provoca desceptarea in tóte spiritele și revoluțiunea în tote crimele, și mai cu sema în cele militare, a fostă că regimul trecută a deconsiderată națiunea în ochii tutorii poporelor, și neadusă astăfel și în armul ă d’a fi scerși ca națiune din carta Europei. Națiunile străine, acei ăncă din străini cari fuseseră cei mai devotați amici ai României ne părăsiseră, căci ne meprisau, și mulți încă dintre denșii cereau grabnici nostră îmmormentare, spre a nu molipsi acruiă prin corupțiunea nostră. Și care stomăni îi pate osândi cândă nu este, nu p iote fi nici unulă, destulă numai se aibă uă animă și puțină educațiune, care in acești doui ani se nu fi avută adese momente in cari, uitându-se în jurul seă se nu fi simțită roșința rușinii urcându-se pe faclă-i, se nu fi fostă coprinsă chiară de schirbă de elă însuși, pentru că suferea că asemenea sosorire în locă d’a comite ună netă de desperare spre a peri, dară celă puțină a dovedi că preferă martea decâtă a trăi suptă nomolală viciiloră celoră mai mari, celoră mai scîrbose? Acestă periclu mai cu semă, aduse desceptarea, și de vre optă luni mai în tote clasele începură a simți indignarea și a căuta, din ce în ce mai seriosă, mij dócele de salvare. Și fiindă că celă care caută cu dinadinsulil trebue se și găsescă, destulă numai se caute mă ce dreptă și în putința omenescă, acei cari se puseră seriosă spre căutare începură ași găsi pe totul oa adorinți. Trebuința d’a eși din acelă mormentă ala tutoră viciiloră ș’ală tutoră periiloră era deja simțită de toți, și chiară d’acei cari eraă dintre cei mai favorațî de guvernă, căci omulă, afară numai de n’ajunga a fi radusă prin viciu în starea vitei, nu póte fi mulțumită nici de cele mai mari favure cândă vede că ele îl degrada. Spiritele dară erau pregătite și nu mai lipsea de cătă cățiva omeni cari se seotărască a căuta, adică a găsi mijlacele de acțiune spre a preface dorința generală în voință, în faptă împlinită. Cu tote aceste lucrarea pentru acțiune nu se făcu de câtă pe la Decembre. Vre-o șese din bărbații noștri politici s’adunară într’uă zi,otărîră a scăpa din acestă periclu națiunea sau a peri și ’ncepură lucrarea. Atunci se otărî îndată și d. Ion Brătianu a merge în Paris, spre a lumina opiniunea publică asupra celoră petrecute ș’a rădica astăfelă de d’asupra națiunii ’ disprediură ce ne atrăsese îndelungah0strâ răbdare a despotismului. Puține 7>1 ° trecură dup’ acesta și câțiva luni, din cei mai aleși prin simțitpinte, prin educațiune și prin familiele loră se ’ntruniră, desbătură despre situațiunea Patriei soră, recunoscută Că ea se afla ,a gura prăpastie"! și otărîră a nu cruța nici uă sacrificii! spre a o scăpa, sau ceră mai puțină, se peră ca omeni, ca romani, se peră luptândă eră nu ingenunho ca vita spre junghiare, îndată ce luară acestă otărîre convocară pe cei mai cunoscuți dintre bărbații noștri politici, și jurară toți, că nu voră mai ave ună minută repaosă pănă ce nu vom face una faptă împlinită din cele patru ponturi cerute și votate de națiunea întregă. Vădată ce acestă pactă sântă fu încheiată, vădatâ ce otărîrea se luă, jumătate lucrarea era făcută; este scrută, dovedită de multă că cei cari seră a face pactă cu martea deschidă calea vieței. N’a venită nici limpulă și nici nu este aci loculă a face istoria acestei Revoluțiuni atâtă de sublime prin devotamentul membrilor asociațiunii pentru liberarea Patriei și prin resultatul ă iei; cea a ce avemu datoria a arăta astăzi este numai uă schiță din cele mai slabe, a fapteloră petrecute spre a putea ave uă ideiă despre modul ă cu care s’a pregătită lucrarea, acel cari s’au culcată în sera de Zece Febrcarii în nomolul ă sclaviei și s’au deJLoptatu dimineța în fundulu trompetei ș’a strigăriloru de vesoliă ce le anuncia că suntă liberi. Pe cândă în Bucuresci se făcea acestă lucrare, în județe și mai cu semă în cele de peste Milcov și peste Oltu, se făceau totă camă asemenea lucrări, așia în cătă lucrurile se pregătiseră astă-felă încătă peste puțină ar fi isbucnită în totă România uă revoluțiune din cele mai uriași. In acestă timpă însă din norocire, printr’ună ajutoră divină, pate pentru a nu se vărsa sângele Româniloru spre a îneca infamia, d. Maioră Leca află, s’aflâ cu’ncredințare, că Patria lui era pusă în tocmelă, în venzare. Nu voră trece, credemă, multe Z*IC§‘ sarele se va rădica, lumina se va face și fiăcare va vede atunci și va proclama recunoscința ce datorită acestui bravă și patriotă oștenă precumă și frați— soră sei de arme, de simțiminte, de bravură și de patriotismă, colonelulă Haralambie, căpitanii Costiescu, Vasiliu, Lupoianu, Col. Cretzulescu și mai tutoră oficiărilor și soldațiloră de supta lor comandă. Ceva însă ce putemă spune acum, este că acesta numai a putută îndupleca pe Maiorulă Leca și mai în urmă pe colonelul Haralambie și pe toți ceilalți, a s’asocia cu voința generală a națiunii, luândă cei d’ânteî parte activă la resturnarea Guvernului ce a fost ă. Opiniunea acestei fete în privința datorielor unui militară se scie că este cu totulă opusă acelea a ce este în genere admisă în oscirile permanenți. Acestă opiniune n’avemă trebuință s’o mai espunemă aci, căci o demonstră mai la vale d. N. Blaramberg, cu acea agerime ce caracterisă p’acestă june, și prin citațiunea ce face a cuvintelor bărbatului celui mai renumită prin opiniunile sale monarhice. E destulă dară se t cemă aci că nu ’nțelegemă și nu scimă cine póte înțelege, camă ună militară pote fi îndatorată a-și ține jurămentulă seă către unii guvernă care ar călca elă jurămbntulă seă, și căndă acea călcare ar fi recunoscută printr’un aclamare generală. Cu tóte aceste, acești oșteni nu s’ar fi atărîtă a asculta strigarea unanimă a națiunii ș’a cruța vărsarea de sânge de n’ar fi veZ Ră că peste puțină nu voră mai avea uă Patriă de nu voră contribui a opri orice vărsare de sânge. Mulțumită dară sară, reînviarea României și salvarea iei pentru totudeuna n’a fostă pătată cu nici uă picătură de sânge frățescă; ei s’aă reîntrupată cu națiunea ș’astă-ielă la 1123 Fevruariu, pe căndă poporulă se duse la paiață ei fură aci, susținură colona ce se urcă susü, întră în camera Domnitoriului, priimi abdicațiunea sea ș’o presintă națiunii, care o salută cu cele mai entusiaste aclamări. Și care dovadă mai mare, mai de netăgăduită pentru cei mai înderetnici, c’acésta era voința națiunii, decătă aclamarea cu care Camera și Senatulă aă priimită și faptulă și pe cel cari l’aă făcută? Este are cu putință c’aceste corpuri se fiă bănuite măcară că n’am avută celă mai deplină devotamentă pentru fostulă domnitor? și se póte Zice că și ele ’șî aă călcată jurămentală? Nu, și d’uă miă de ori nu, pentru că în acești casă, mai multă de cătă în oricare altula, se pote Zice că vocea poporului este vocea lui Dumnezeu. Nu spergiură din contra ar fi acelua care ar lăsa națiunea sea separă, numai fiindă că ună singură omă nu voiesce seă nu póte înțelege. Ne vomă feri d’a rosti ună singură cuventă reă contra celui care nu mai are puterea. Acesta a fostă totodeuna legea acestei foie, ș’acesta va fi ș’în viitoriă. Vomă Z*co însă aceloraa cari ar mai cutesa a pronunția cuvântule de spergtură contra celoră cari am salvată națiunea. — Nu ne siliți se pune că pe hărtiă spectacolulă ce se presintă ’naintea poporului ș’a ostașiloră cândă s’a spartă una din ușiele palatului națiunii, căci atunci veți amuți, însă veți amuți înecați de mă diluvă de viții. — Lăsați-ne mai bine, în interesul vostru se lăsămă cortina și strigați cu națiunea întregă, trăiască salvatorii iei! ca astăfelă se nu ne mai aducemă aminte, în ceea ce privesce pe fostulă Domnă, docată de epistola sa de alb prin care abdică din nou, recunosce din noă faptulă celă măntuitoriă din dimindța II—23 Fevruarie, promite că—să va susține și strigă, d’astă-dată într’ună glasă cu națiunea întregă: „Trăiască România! Și va trăi, căci a dovedită din nou că este vină și că scie că n’are de cătu a voi spre a pute. Două lună de diîo Presa francese are’nceputi a se ocupa de noi ș’a ne susține. Eco ce dice în ânteiele linie diariule din Paris Laverner National de la 17 Fevruarie, cu ocasiunea suprimării diariului d’aci Sentinela. „Ori ce principe micii are ambasadori, ori ce marquis voiesce a avea pagi, dice La Fontaine. Astă di trebue schimbată frasca. Nu mai este princișioru, ori cătu de mică și ori cătu de prostanalicü ar fi, care n’ar avea dorința d’a boiboși a ochii ș’a face pe tiran. Onorabilele ”. Cuza esercită funcțiunile sale de suverană suptă numele de Alesandru; elu s’a dată ca provenită din gracia lui Dmmnetică. Aceste onore nu-î suntă d’ajunsu, ș’a credută că pentru a fi completă îi trebuia se fiă și persecutatoră. Prin urmare, stimabilele d. Cuza, a dată unu decretă, subscrisă Alesandru, în virtutea căruia, Sentinela, diariu din Bucuresci, a fost suprimată.“ SCIRI DIN AFARA, Independința Belgica, arată că situațiunea Ungariei n’ar fi arăta de senină pre cătu se crede. Lucrurile pe acolo, sunt forte încurcate și multe pedice întîmpină în Croația și’n Transilvania. Se zice că că nu pentru acumii nu se dă un soluțiune difinitivă intereselor generale ale Unguriloru, ci numai Austria va recunosce continuitatea dreptului și va numi ună ministeră responsabile magyar, care va contrasemna actele încoronării pentru ca regele să potă sancționa legile votate de cameră. Sorta definitivă a țerei se va decide mai pe urmă prin ună compromisă între corónd și Dieta unguresca. Uă altă corespondință totă a Indipendinței, zice că: înțelegerea nu numai că n’a făcută uă pasă, ddră că acumă este mai departe d’a se face de cătu ori căndă. Complicările și imposibilitățile se înmulțescă în Ungaria precumă ș’in Croația ș’in Transilvania. In prusia lupta între guvernă și Cameră urmază, totă cumă scia cititorii Romanului că era, totu cumă era și la noi între fostulă guvernă și fosta cameră. Cumă ore se va sfărși? Ceaa ce scimă positivă este că Camera nu va face unii singură pasă în laturea din drepturile națiunii și că poporul a susținut-o necontenită și va susține-o. Epistole din Roma anuncă reraperea oficiale a relațiunilor Rusiei cu guvernementulu pontificale. In Spania rescula militară, condusă de generalulu Prim, n’a putută deveni revoluțiune ș’a cădută, fără sa fiă învinsă. Acesta dovedesce că nu venise ăncă momentulu. Cu tóte acestea guvernulă merge reă, căci vistieria este sleită și cine nu scie că nimică n’aduce mai sigură revoluțiunile ca sleirea caselor publice. Acesta ne face se vedem și deplina sleire în care guvernul asolută a adusă tesaurului publică și spaima precumu și durerea ce insuflă acestă privelișc o face se ne cadă pana din mănă. Acei cari nu cunosce pe Maior Leca voră conduce pe deplină acestă caracteră spartană și care are totăuădată uă inimă nobile și iubitóre, citindu armjitória epistolă cea adresată celui mai vechiă dintre căpitanii din batalionul ă scă. Domnule Căpitanii! Luându adio de la Vinători neînsărcine dă a le esprima sincera mea părere de reă d’a me despărți de dânșii, însă împregiurările și binele țetei au cerută acestă sacrificiu. Actulu ce amă făcută este ună faptă istorică și vânătoriloru le va remânea că gloria eternă pentru devotamentulă ce am avută către patriă; crd că me voiă făli pururea c’am fostă instrumentală patriotismului soră. Oricari voră fi destinele mele, celă mai frumosu suveniru alu mea, și care va remânea neștersă in inima mea, este, că i-amu comandată în timpu de doui ani. Spunele, dinparte’mî, că spiritulă de disciplină și ordină se fie ca totu-d’auna uă fară a loră, și care n’a căijută de cătă cândă a trebuită se scapămă téra din grozava trădare ce se pregătiaă și cu care era se facă din țara nostră uă a doua Poloniă. Acuma éra e scăpată, se trăiască Principele Filip I, se trăiască România! Priimiți ve rogu, domnule Căpitană, asigurarea prea osebitei mele considerări. 11 Fevruarie 1866. Maior Leca.