Romanulu, mai 1866 (Anul 10)

1866-05-01

242 în urmă, nu a armată de cătă pentru apărarea sea. Ea se angagă, $ice D. Reuter, de a nu ataca pe Austria. Iată car posițiunile lămurită arătate: Ce este vreuă responsabilitate, Austria o va avea. Italia va remînea neutră cu Francia, pănă în momentul căndă puterea și mărirea sea vor fi amenințate. (Le siecle din 5 Maiu) ROMANULUI MAIU. 1 DECLARAȚIUNEA GUVERNULUI FRANGESU. neraicii Italiei esploatau deja în tóte chipurile declarațiunea pe care guvernul francest nu putea să n’o facă în privina evenimentelor actuale. Se afirma că avea se blameze cu energie tate căte se petrecu peste Alpii se amenință pe Italia că se va depărta cu totulü de dlusa postrendü tóté bune-voințele séle pentru aceia cari o amenință. Noi nu eram de părere că o se se întîmple asta-felu. Guvernul francese, după noi, nu putea se lase a se menința opera sea și se compromită astăferă puterea terii în prestigiul- sea cele mai eclatante. Guvernul francesa,Jiceaműnei, nu pate să lase agresiunea austriacă să calce peste fruntariele italiane. Declarațiunea făcută dinaintea corpului Legislatori de ministrul de Stătu a adeverită țlisele nóstre. După cumu amüclisă noi, pe cătă timpu conflictulu nu are de câtü una caracteria germană guvernulu francesa va păstra neutralitatea, desa probamiü cu tóte acestea ambițiunile care voesc, ce compromită pacea și dîndu-și cele mai mari silințe spre a o conserva. Dar îndată ce va fi vorba de a proteje puterea și siguranța Francise în contra oricărui atac, guvernulű nu póte remânea neutru. Datorii particulare, dice ele, ne sunt impuse în privința unei națiuni de care ne legă simpatii tradiționali și uă confraternitate militariă de curîndu stabilită. Acesta națiune trebuesce păzită de pericolulu unei intervențiuni în conflict. Acesta făcută guvernulu francesü, după cumu a fostu și idea nostră. Fără se voiască a esercita cătu de pucina uă tutelă asupra acestui popotă generosit, elă i-a țisu: Nu atacați voi, nu ve compromiteți prin o intervenție neprovocată, căc n’amu putea se ve urmăriă; amu fi siliți se velăsăraO Iotă responsabilitatea atacului, ținindu să rămînem stăpîni pe mișcările nóstre. Dar cumpăna va fi egale. Daca Austria ve atacă, ve cotropește, ve provocă, vomă desaproba cu tărie or ce atacă în contra vostră. Acesta declarațiune nu se potrivește de iocă cu limbagiula de neutralitate și chiară de neîncredere pentru Italia, ce se atribuia mai dinainte guvernului francesa. Puteraü asigura că el nu va lăsa pe Italia , va desaproba orice atacă în contra ei, și ca se nu ascundemü cuvîntulu ce conține astă amenințare de desaprobare, — o va ajuta prin atitudinea de a respinge orice ataca. Austria, împlîndă quadrilaterulu de soldați, a vrută se scie și părerea guvernului francesü; acuma o scie. Orice atacă din partea i contra Italiei va fi desaprobată, și prin neutralitatea sea reale Francia înțelege pătrarea întregii sale libertăți de acțiune. Declarațiunea guvernului francesc nu ne dă dreptate numai în cea ce privește nestrămutata atărîre de a protege pe Italia, ea mai adevereșce ună puntă pentru care amă fostă forte atacați. Amüisit, cu probe telegrafice în mână, că Italia nu provocase pe Austria, că Austria a acuzată deuă dată pe Stată în minutulü căndă era silită se cede Prusiei desarmandă. Ia trebuită un protesta pentru a urma cu pregătirile sale militari. Ea acusă, fără nici ună temeiu, pe Italia în momentul căndă cabinetulu de la Florența era mai ocupată de cătă totă d’auna cu lupta în contra anevoințelor din întru. Ei bine în numele guvernului francesü, D. Ministru de statu a adaogatü la declarațiunea pentru protecțiunea Italieî și că declarațiune a guvernului Italiană. Acestă guvernă afirmă că, acumă CENTRALIZARE ȘI DECENTRALIZARE. Pînă la finele seclului trecută toți cereau și căutat a justifica centralisațiunea înțelegândă sub acesta, așezarea oricărei manifestări de viață în centru.—De la căderea lui Nabone dă reacțiunea începută a se pregăti în privința acesta.— Deja audimă din diferite state lamentațiunea, că reala fundamentală ală organisațiunei loru este centralizațiunea esorbitante. Ghiaru în Francia, unde centralizațiunea administrativă este resultatulu unei desvoltări de vre-un 3 școli, unde încercările ce s’aă făcuți în sensulu decentrațisațiunei au cădută, unde chiară se susține că francezi au contractații obiceiulu de a vedea totă centralisatii și că decentralisațiunea nu s’ară mai fi putută concilia cu obiceiurile lorii— chiară în francia spirite profunde au trasă atențiunea concetățenilor și asupra acestui punctă,— să facem o mențiune de Richard, Baudot, Chambrun, Givien, Chevillard și Odilon Barrot— deși propunerile acestora sunt până astăzi încă teorii. Numai puțină și la noi toți suntemu (s’aă ar trebui se simți) de uă părere, că viciula principală alu guvernului de sub Ioan Cuza a fost mânia de a centraliza totuși că succesiunea cea mai grosavă, ce ne-a lăsată este centrelisaliuea administrativă. Acestă răă se simte într’ună modă atâtă de generale, că unia din neșciința confundă unirea adecă unificarea politică a ambelor principate cu sistemul centralisatorie, și de voci-ferești în contra unirei, trebue se înțelegem și sub acesta acestă sistemă. Unirea trebue se să menținemă cu orice preță, însă unirea cu decentralisațiune. Acumă, căndă adunarea se va întruni în curăndă, simțimă că datorie a atrage atențiunea D-loră deputați asupra cestiunei, cea asupra mea de la care depinde însuși viitorul României. — Se ne scrima înainte de tote a găndi, că centralisarea și decentralisare cătă privesce realizarea practică, ar fi una din acele cestiuni, care s’aru putea resolvi a priori, adecă asupra căruia am putea emite creș care principii aplicabile în acelașă modă pretutindeni. Se ne ferimă a găndi că acele momente, prin care se caracteristiză decentralisațiunea într’una concretă precumă sumă Statele Unite sau Engliteza ar fi nisce momente generale. In secululű de mijlocu esistența Statului nu se manifesta fiecăruia la fiecare pasu ca astăzi. Tóte scopurile pe care le realisasă și le satisface în timpurile moderne însuși statală, se satisfăceau de cătră familie, corporațiuni diverse, comune, province. Tate acestea asociațiuni aveau ună cercă atătă de întinsă de atribuțiuni, și în sfera acelora atribuțiuni eraă atătă de autonome, încătă s’aă putută caracterisa de unii ca staturi în stată, de alții ca puteri intermediare. Și intradeveră , ca se nu vorbimă despre multele atribuțiuni a familiei între care chiar judeciare, și despre importanța ei în societate, ca se nu vorbimă despre marea stavilă, ce era pentru desalvarea statului, esistenția nenumerateloră corporațiuni de diferită natură, din care fiecare făcea parte sau ca clericii, sau ca meseriașă, ca studiate etc. astefelia încătă fiecare venea în contactă cu statuia nu ca cetățână ci ca membru a unei corporațiuni, să ne mărginimă a indica că comuna, cu totală altă—felia ca astâdi, făcea legi, distribuea justiția, avea finanțele sale, propria sa armată, cu una curentă împlinea acele scopuri, pe care ar fi trebuită să le implinesca, conformă ideiloru nostre moderne, Statulă, — și că ori ce provincia de asemenea avea instituțiunile sale și numai faptul, cumă acestea au putută deveni staturi suverane nedemonstrăijă cătă de slabă era legătura între ele și stată. Vrea se dacă statulă nu se amesteca mai nici de cumă în afacerile aceloră diferite asociațiunî și nici n’ar fi putută să se amestece, căci ele erau sub multe raporturi mai tari de cătu însuși Statulă. Privindă cineva Statulă din seclulă de mijlocă, ară putea fi indusă în erore a crede, că acelă stată ne ar presenta modelulă unei bune decentralisațiuni. Cu tote aceste acestă organisațiune nu numai că întrece limitele oricării decentralisațiuni imaginabile, acesta este după părerea nóstru chiară de negarea statului. Căudu vedemu că Statulă nu are atribuțiunile cele mai esențiale ce trebue să le aibă, căndă scimă, că elă nu e capabile a esecuta voința sea față cu acele puteri intermediare, vomă admite că Statulă din sectulă inediu n’a dobândită consciința esistenței sale. Spre finele soclului de mijlocă Statală a redobândi atributele sale naturale, și întreprinde, favorizatü de diferite circumstanțe, să luptă cu acele puteri intermediare. Diferitele scopuri pe care le implinea acele asociațiuni, el căuta a le realisa singură. Familia devine uă simplă asociațiune morale perindă orice alte atribuțiuni contrarie acelui caracter, corporațiunile inceloda de la sine sau se desființesc, sau au trebuință de a fi autoritate spre a putea esista, mai cu sema comunele, vatra libertăților, la tote poparele libere, și singure menite a împedeca desvoltarea monarchiei absolute, perdu nu numai acele atribuțiuni esorbitante care le dedeu uă posițiune nodofiendinte în Stată, ci și atribuțiunele loru relative la afacerile comunale, devenindă nișce simple instituțiuni sub tutela mediată a Statului. Provinciale însuși cu diferitele loră legi și instituțiuni se privescă ca nisce circumscripțiuni prea mari, și se înlocuescu prin alte circumscripțiuni mai mici, de es. departamente, care fiindu noue și cuprindă a două parte din locuitori fără a se lua în considerațiune de au Iotă aceleași interese, nu surită decătu simple circumscripțiuni administrative. Uă provincie era în stare a însușia respectă, ună departamentă ănse mică in sine nu pate fi decătu una instrumentă pentru esecutarea intenționloră din centru. — Pretutindeni se introducă aceleași instituțiuni aceleași legi, aceeași uniformitate , și tote le reguleza statulă din centru in acelasu modă fără a lua in considerare nici moravurile nici necesitățile locale. Statul ăși aroagă dreptul de a conduce și a lumina pe individ în diferitele acte a vieții loră și de a’i face fericiți fără de voia loru. Administrația devine mai în fiecare stată continentală mai inchisitoriu și mai detailată, și se asemena totu mai multă și mai multă cu uă mașina care lucrasă în același modă pretutindeni. Tóte acestea se facă spre a se stabili unitatea în viața statului și’n organismul lui. Franța îm privința acesta pote fi considerată ca prototipulu aceloră staturi care au urmărită realizarea unității lui. Ea are on centralisațiune administrativă atătă de esorbitante încătă în Franța putemă studia efectele centralizării mai bine decătă oriunde. Sistemulă acesta ’lă-amă putea caracterisa în modulă următorii. 1). Tóte afacerile comunale, districtuale și a particulariloru trebue se fie controlate în centru sau la prefectură și acesta spre a conserva unitatea. — 2). Toți funcționarii chiar și cei municipali nu potu fi citați fără uă autori sațiune prealabile, ca căndă funcționarii au trebuință de uă garanția mai mare decâtă oricare altă cetățiană , adică de justiție 3). Numai agenții guvernului au dreptul de a veghia la esecuțiunea legiloră și la menținerea păcii publice. (Și pentru ce se nu aibă și ceilalți cetățeni? 4). Comunele, departamentele dinpreună cu consiliurile loru suntu minori, iară statulă este tutorele loru naturale. — Acestă principiu formală corona sistemului centralisatoriă actualmente ín vigore în Franța. In virtutea acestui principiu francezii sunt condemnați a fi fiiințe pasive, fără responsabilitate și a suferi tele. — Administrația nu e mulțumită cu atâta. Spre a avea unu cercă de acțiune mai liberă, ea și-a creată tribunale escepționale, care să descopă a decide căușele litigiose dintre cetățeni și administrația publică. Fără de judecători nu merge, însă celă puțină ea caută să și numescă judecătorii sei, carii depindă cu totul si de la administrația centrale. Ce garanță mai pote fi dacă însuși administrația, vre săibă partea interesată, e totălă dată și judecătoră. Și acesta imagine a justiției ce esistă între administrația și particulari se numesce justiția administrativă! (Tocqueville.) Nu putemă contesta că trebue sa fie unitate în stată că să privesce unele părți ale vieței publice dacă nu cumva amă dori ca acțiunea și chiar esistența lui se fiă periclitată. — Astüfel e căndă e vorba de politica esteriara și representarea statului față cu celelalte staturi, scopul dorită nu s’ar putea realisa nefiindu acestă serviciu centralizată. De aseminea trebue se fie acea unitate în privința puterii armate a statului, căci numai concentrarea ei oferă posibilitatea a uă întrebuința ori în ce momentu. Aceeași unitate trebue se fie în financere și comptabilitatea unui statu, și nu mai puțină trebue se fie uă uniformitate în totă statulă în legile de tarifi și aplicărea loră. — Paternă se noîndoimă că organisarea cailoru și a poștelor care se se efectue după unu plană, și ca serviciulă respectivă va trebui se fie ceentralisată? — De aseminea suntem de părere că organisațiea judecatoresca trebue se fie uniforma, și că interpretarea și aplicarea uniforma a legiloră e necesar să se emane de la instanța supremă precumă e curtea de casațiune , fiindu că numai uă astăfelă de instituțiune pate se mențină unitatea dreptului materială și formală. — Că în privința acestor puncte indicate trebue se fie centralisațiune și că instituțiunile respective nu se fie uniforme, acesta ni se pare neaperatu. — Unitatea care se proclamă arătă de multă în administrațiunea limitată in modulă indicată o vomă cere-o. Insemția plecăndă de la această unitate, caută a justifica centralisațimea administrativă. Și într’adever fi am vedută și vedemă încă că statulă sub pretestul unității începe a subordona autorității centrale afaceri sau particulare sau comunale, districtuale etc, în fine astafelu de afaceri asupra necesitățeî sau oportunitățeî cărora numai părțile interesate, adecă particularii, comunele districtele sunt în stare și de competiție de a se pronunța. Statulă intervine chiar căndă puterile intelectuale și materiale sunt suficiente, referinduse drept și justificare la interesulă publică. Orice afacere, care pate interesasa numai până parte de cetățeni sau care se simte în acelașă modă, se declară de îndată de afacere a statului și altufelă se cred o statulă obligată de a interveni și de a o subordina. Cu ună cuvântă acea tendință a statului de a reglementa totul de a interveni chiar căndă puterile intelectuale și materiale ale indivizilor, ar fi suficiente, de a declara orice afacere, de afacere a statului, și de a substitui autorităților locale a comunelor«, a districteloru sau a provincielăru autoritatea centrale, e causa unui vidă fundamentală în organisațîunea administrativă, pe care’lă numimu centralisațiunea administrativă. Nu contestămu că statutul va pute esecuta prin uă astăfelă de mașină, precumă este centralisațiunea administrativă, orice voință mai iute și mai lesne, că póte face întreprinderi mari. Nu contestăm că uniformitatea e absolută, că totulă e bine nivelată, însă tocmai de aceași forte monotonă. Pentru unnia uăastăfelă de stare este idealulu civilisațiuni, în realitate insă ea este idealulu sclavagiului. (Vocea Națională). LIBERTATEA SCHIMBULUI și SISTEMA VAMALE. Libertatea schimbului ca tóte cele 1—alte libertăți, face parte din domeniilă drepturilor nóstre publice și private; și ca asta-fotü ea a trebuită se cerce luptele cele mai mari pînă In seciulă nostru, căndă abia putu se facă a dispare puțină intunereculă în care uă aruncare nesocotită rivalitate naționali. Ea petrunde, acumă, puțină căte puțină acea cate feudale care comprimase, intr’un timpü destulă de lungă suculu ăncă plină de viață alu comerciului și ală Industriei. După ce avu monopolulă dreptă puită de plecare și resbelele dreptă instrumentă, astă ii se propagă prin pace; rivalitățile naționali dispară și ce dă terlmulă acestei bine facétóre influințe. Activitatea lora se *nterce către spadurile fără margini ale muncei. Cu cătă relațiunile se ’mulțescu Intre popóre, pregindițiile Guvernamentali chiară tindă a dispăre. Vasele plutitore și drumurile de forfi, suprimând distanțele, pună în contactă moravurile trebuințele și semițele Națiunelor coloră mai depărtate; mișcarea opiniuni publice își ia avîntului și artera umanității bate o viață. Dară acesta libertate arătă de sfântă pentru asistența nóstru ca individe și ca poporu, nu este cu tóte astea, destulă de respectată, și trebue s’o spunemu pentru rușinea soclului în cere trăimă, soclu asistată de atătea descoperiri rairiculase, dară neterminate! Dar neterminate pentru că nu înțelegă care a fostă scopulu cândă s’a descoperită iuțdla, dacă ca consecință forte naturale nu i s’a acordată mai cu sâma, și libertatea de a face cunoscute productele unei națiuni la tóte cele-Ialte, și cunoscute nu înțelegă decâttă aluneca căndă fiă-care a putută pipăi și numi ale sale. Care este modulă prin care putemă ajunge ca fiecare din API se potă numi acele producțiuni ale sale; teoria de mai susă basată pe speraințe care de care mai gigantice are misiunea de a nu—15 areta. Acele speriinți nu ne a dată are resultate care ne impună respectă, și care suntu în dreptă a ne cere socotela când din causa rivalităților« nóstre personali sau naționali, la nosocotimă? Se mai găsesce ore ómen! cari se se contestecte ? Nu! Dară el alerga astă ji la argumente, care n’au de câtă aparițța pentru ele, căci până înainte virtutea naționale, au luat esemplu dominațiunea religiosă, cândă dreptu veri ce argumentare, scotea crucea Înainte și-ți impunea prin refrenulă, crede și nu cerceta. Dară suntemu prea departe de acei timpi, astăzi sândă trebuințele au crescută, fără ca se avemu și mijlocele de a le satisface, virtutea naționale ca și crucea, pe care ameni prudenți n’aru fi trebuită s’vă întrebuințeze de câtă în facia violării drepturilor, fiecăruia, nu póte și nu trebue se ne împedice de la mijlocele’ cu care amu putea îmbunătăți esistența nostra, satisface esigintele corpului și stomacului nostru.