Romanulu, octombrie 1867 (Anul 11)

1867-10-01

♦ V'TESCE ȘT VEI PUTE Gap. Dist. £'e anii.............................lei 128 — 152 I’e șafi' luni................ » 64— 76 F'e trei luni..................... » 32 — 38 Pe­uă lună...................... » 11 — Unu esemplaru 24 par. Pentru Paris pe trimestru fr. 20 Pentru Austria..................h­or. 10 v. a. â Dimiîi TRA TimiEA, PALADIULU ROMANO «o î. — REDACȚIUNEA STRADA ACADEMIEI 92. Articlele trimise și nepublicate se vor­ arde. — Redactorii respundetorui Eugeaiu invada Bucuresci30 Eip­u“ 12 Brumărelul. Mări­a Sea Domnitorulu a trecută as­tă­­­i in revistă tota armata din garni­­soaea Bucuresci. Manoperile și eserci­­țiele cu focuri, ale artileriei și ale ce­­lor ă­l­alte arme, s’aă esecutată cu cea mai mare precisiune, și Măria Sea a mulțăm­itu oficiărilor­ și trupelor­, pe cari a declarații că le-a găsită în mai bună stare de cată ori căndă. Luni se va face să preumblare militari» afară din Capitale. Pentru aceste dove i­ile posturile, ce se ocupase de armata, s’aă încredințată gardei naționale. Publicară că ori, după Mondom, de pe­­ște telegrafice, cari re anunță că in­­surecțiunea persiste în Statele romane și ie proporțiuni mai mari. țliariele ce privaimă astă­ c­i ne aducă nuvele de a­­ceeașî natură și asocurarea că mișca­rea este forte întinsă și sigură de succesă. Depeștele din Candia asemene anun­ță că și acolo lupta urmeza. Publicămă In acastă privința mai multe relațiuni ce ne aduce diabiulü Independința elenică. Amă vorbită eri de Comunicatula ce ne-a doră înalta Curte de Casațiune. Spațială nu ne-a permisă însă a intra în mai multe desvoltări asupra acelui Comunicată. Ceremă dară voia a re­veni astă­z­i asupra lui. Curtea recunosce că a casată man­­datulu și a ordinată liberarea lui Po­­lescu, daru ndgă că ar fi anulată și instrucțiunea. Amu spusă erî și repetimă as lă­­ Ji că Primul ăi Președinte alu Curții, asem Jéndu-se pre fotoliulă seu, a pro­­nunciată, in numele Domnitoriului Ca­rolă I, că Curtea a casată mandatură, a anulată procedura și instrucțiunea.... Aceste cuvinte grave, în numele Dom­nitoriului, s’au pronunțată în ședință publică, le a aurită Ministerială pu­blică, le a aurită și publiculă presinte. Curtea nogă că s’ar 6 disă aceste cuvinte, dară dacă nu s’aă­u­ise, dacă Curtea n’a anulată și procedura; apoi întrebămu, cumă se mai potrivesce astă decisiune dată în causa Polescu, cu decisiunea care s’a luată ca pre­­cedinte și care se dedese în causa Ili­escu? Stă în adeveră ce citimă în de­cisiunea d-lui Iliescu: „Curtea, în neunire „cu conclusiunile Procurorelui, anulază „tostă •procedura criminale urmată în con­tra d-lui Iliescu, ca făcută fără com­­­petință, casdză și anuliza mandatară „de depunere, ordină eliberarea ime­ „diată .... și dă în judecată pe ju­­­decătură pentru arestațiune ilegale.“ (Vezi decisiunea din 18 oot. 1866). Intrebămă apoi, unde e unitatea juris­­prudinței, scopă pentru care s’a in­­ființată astă înaltă Curtel Nu pare însă bine că Curtea nu nega colu pocină că a casată mandatură, faptă ne­mai nudită în analele judecătoresci ca uă Curte de Casațiune se anuleze mandate de depunere și de arestare. Cumă se pare ca Curtea nici plnă astă—di, se nu schită uă otărire crimi­nale. Elă trece septemăna. Legea cri­minale și legea Curții de Casațiune e clară, otărîrea trebuia se se pronunție atunci îndată, cu motivele sale. Otă­­rîre fără motive nu există. Otărîrea e indivisibile. Otărirea cu motivele iei trebuia citită și pronunțiată atunci, re­­măindă ca în urmă grefa se o redac­teze, adecă se-i facă și practicarea. Scima bine că Curtea nu urmeza asta. Scimă că nu pre pronunția deseori otărîri, adecă otărîrî motivate, conformă legii. Insă urmările unei asemeni pro­­cederi nu-să bune, de­óre­ce daă locu la bănuiele și facă se pretindă ómenü că altă­mintrea s’a pronunțiată­otă­rîrea în ședință și almintrea s’a scrisă în urmă. Comunicatură pretinde că ar fi de­osebire între recursură Popa Florea și Polescu. Noi însă stăruimă a <face că nu e nici uă deosebire esențiale, nici uă deosebire de principiu. Și unulă și al­­tulă aă cerută anularea unui mandată. Și cu tóte acestea în causa Popa Flo­rea președintele a declarată recursură neadmisibile, pură și simplu, eru în causa Polescu Pa declarată admisibile. Ce ne vorbesc o comunicab­lă despre motivul­ ce ar fi invocată Popa Florea, cândă Curtea n’a respinsă recursulă pentru că ară fi fostă neîntemiată, ci, încă vă­­dată, pură și simplu ca neadmisibile, care va­le­ifică Curtea, chiară de ar fi fostă motive întemeiate, n’a vo­ită se intre în cercetarea loră, decla­­rândă unu asemene recursă neadmisibile. Liberă acumă Curtea se ifică că reă a pronunțază președintele neadmisibilita­­tea, sau se nege că s’ar fi pronun­țiată neadmisibilitatea. Curtea de Casațiune publică prin Mo­­nitoriu că s’a dată avertismentă judecă­torului Cunescu.Ne temem nu cumă­va se se nege și acestă faptă de mare gravitate. Audiții Judecătorul. Cunescu a fost­ avertisată de Curtea de Casațiune în șredințiă publică, înaintea acuzatului, î­naintea publicului. Acestă avertismentă i s-a publică acumă și prin Montoriulü O­­ficialu­­rii Dară cine a mai auzită ca judecăto­re se avertiseze în publică îna­intea justiția bililoră ? Unde mai rc­­m­âne onorea, demnitatea și prestigiul« necesariă ale magistraților» ? Tata lu­mea scie că avertismentele se daă luptă sigiliö; era legea de disciplină judecă­­toresci spune curată că numai suspen­­siunile și destituțiunile se publică. Își pate închipui ori­cine­ amărî­­ciunea sufletului unui magistrată, cu­noscută prin probitatea și solința sa, ca d. Cunoscu, redându-se astă­felii maltratată, de cătră u­ curte înaltă, dar incompetinte în acestă casă. D. Cu­noscu a făcută studie de legi la uni­versitățile din Europa, studie cari mulți înalți magistrați, din nenorocirea nós­­tră, nu le aă făcută. Și d. Cunoscu, magistratul!! probă și cu solință e a­­vertisată în publică de acest­ înalți magistrați. Se mai insemnămă că pentru uă fap­tă cu totulă identică, curtea a con­damnată pre Zamfiroiu la mustrare, pre Atanasiade l’a achitată, pe Cunescu l’a avertisată. Unde e aici dreptatea egale? Unde mergemu cu asemine ju­­risprudințță, cu asemeni esce de putere? DUMINICA, 1 OCTOBRE 1?67. LUM­NEZA-TE !~ VEI :.­- -----— Abonamentele în București Pasagiu lu Romanii No. 1. —In districte la cores­­pondinții­­ pianului și prin poștă. La Pa­ris la D. Caras-Hallegrain, rue de l’an­­cienne commédie, No. 5. A se adresa pentru adm­inistrajjimelad.T.Paleologu A­N­A­N C­I­U­b­ 1 I, B Linia de 30 litere........................ 1 leii. Insersiuni și reclame, linia........ 5­­ EPISTOLE POLITICE­ ES­ PRINCIPELUI ALESANDRO CUZA. La Viena. A TREIA EPISTOLĂ. (A vedé No. de la 26 și 28 Septembre.) Principe. S’a tfisă că iubesc­ libertatea, ba ăncu curectarea a mersă pîn’a țfice că ești represintantele iei. Setea de li­bertate ce aveamă toți, necunoscința o­­m­ului și neșciința generale potă scula pe cei cari pentru cătă­ va timpă s’aă înșelată și te-aă crezută. A mai sus­­ține însă acesta dupe 3 Masă și dupe dimineța de la 11 Fevruarie, ș’a o spune însu­ți, vei recunosce că este un eutetfare ce cere imperiosă a fi înfrânată prin puterea luminii ș’a a­­deverului, ș’acestă datoria mĕ voiă în­cerca a mi-o ’mplini în epistola de a­ fi. Cumă era România în z­iua de 24 Ianuarie, căndă făr’a te cunosce, făr’a fi aud­ită nici măcară de nume­ ți ți-a oferită corona tei? A! patria mea! cine te-a văzută în acea și s’a mai îndooită de puterea ta și de mărirea destinărilor­ tele! Străinii îoșii te-aă admirată, te-aă pismuită și ți s’aă în­chinată ție. „Suntă doue­ d­eci de ani de căndă suntă aci, a ț­isă betvănută aginte­ală Enghiterei, și numai acumă amă cunoscută poporulă Română!“ Cine a aurită ș’a mai putută uita acelă ge­­metă surdă, ce’n dimineța de 24 Ia­nuarie eșta de pretutindeni fără ca nimine se putá simți ce este și de unde ese, ca cumă ar fi fostă ună suspină ală pământului vestitoră ală unui cutremură, saă ună vuietă alu cerului ce se coboria spre a rădica petrele mormîntali ca se iesă morții pentru­­ fiua cea mare a judecății! Româniă, mama mea! Care este fiiulă teă ce pare frice că nu te-a vâd­ută în acea ți i, eșindă din mormântă dupe 11 ani de flăcere, în carne și­­ n ose, întrupată și vină, cu facia palidă clară vigurósá, cu sprâncenele ’ncruntate, cu ochii schînteiători, din cari țiștină totă d’uădaiâ rație de măniă și de sunetate, de durere și de credință. Uă­suflare puterică plana în aeră. Sesce voci misterióse și optină și adu­­ceaă cugetarea românésca de la Ni­stru pînă la Tissa, care z b­ea înainte, înainte­ și ’ngiuru-ți, în urmă-ți pă­­mântulă transformată într’un masă vină unde dupe unde, valuri dupe valuri se rostogolină, împingăndu-se unele pe altele și crescândă, crescândă pînă ce movila cea mare fu copleșită, dispăru, pe faun una cu văile, üe ia uru­ea b­ăncovanului pînă la crucea lui Fi­­aretă, ș’abia din căndă în căndă, la scăpăratură fulgereloră, ună ochiă mai deprinsă putea d­ări într’uă parte ie cupola Mitropoliei simbolulă cre­dinței, semnulă învingerii, și’n cei­laltă curcubeulă tricoloră ce te’nveluia și je care cu amândoue mănele îlă smul­­țeai dupe pieptulă teă ș’are tai fiiloră ei din oștire sânulă care i-a hrănită! Apoi întorcândă ochii spre Cameră vedea cine­va cumă suflarea române­scá împingea totulă. „In acelă momentă, mandatarii na­țiunii, — precumă ți-am spusă-o o­ficiale, principe, în ziua de 27 Ia­nuarie la Iași, — strigândă cu la­­crămele loră, focură de ură, de divi­­siune, ce nenorocirile trecute aprin­seseră intre clase și partite, se luară unii p alții în bracie și săriră cu toții peste fatalea prăpastiă, strigândă: Se trăiască Alesandru loan I!“ sed­a in afară luciri multiple; din întru sunetele unei vióre ajungeau pînâ la dînsa cu resunetele acelora rîsete ce bapjocoriau alesulu tinerețe­­iei. Strada era pustie. — Vrai se vii cu mine? dise Se­­r­a finei unu omü cu facia cinică. Tinera fată se feri cu terére. — Mi-e frică! strigă ea răzb­unăndu-se de zidu. Omulu se depărtă rînjindu. In fine hangiulă apăru. — Elt nu voiesce se vnă. — M’ai numită? — Nu. — Atunci trebue se întru, daru vino cu mine căci nu cuteză. Îndată și intră. Și la aceste cuvinte, am adausă totă în z­iua de 29 ianuarie, cele urm­atare: „Toți, străini sâă români, cari aă „fostă faeiă in acelă momentă solemnă, „și unică pate în analele istoriei o­­„menirii, aă d­Î3u, cu sectele de du­­­rere și umilință ce-a tescuită națiu­nea română, în locă d’a o ucide, „n’aă făcută de cătă a comprime a „iei putere spre a o face ații a s’a­­„veta înaintea Europei, d’uă dată și „prin uă singură săltare, totă acea na­­­ țiune jună și puterică pe care ea a „fostă cunoscutu o căndă era bule­­„vardulă de aperare ală civilisării con­­­tra barbarismului.“ Și ți-am mai țlisă, te-am prevestită oficiale, in numele națiunii, se bagi bine de sorau căci acele doue milioa­ne și jumetate de români cari m’aă însărcinată a-ți închina cu amare și respectă inimile loră, raî­nă țlisă se-ți spui c’acéla, va fi „pe cătă vei ține „cu tăriă stindariulu unirii, ală națio­nalității, ală dreptății ș’ală libertății.“ „In acestă ram­ură“ ț­­amă „căndă stăndă pe terâmură Moldovei „simțimă toți că stămă la sânulă ace­­„ce/e­­a și mame, fiă-ne iertată a a­­„trage privirea Măriei—tale ș’a Euro­­­pei întrege, asupra unoră fapte din „cele mai mari.“ Europa a ’nțelesă, și singură Măria-ta n’ai simțită ni­­mică, n’ai înțelesă nimică și pleca­ și îndată după consulul ă rusescă, pe cara l’ar fi și urmată de nu te-ar fi o­prită Românii din giuru­ ți și, pînă la «»te puuiu epistola, ce fi-amu­iri­misă. Dacă însă educațiunea­ ți tre­cută te a oprită d’a simpți în Iași cea­a ce simptiamă noi „stăndă pe terâmură Moldovei,“ simplită-ai celă­­ ucidă, cea-a ce ai ved­ută în Capi­­alea României în z­iua de 8 — 20 i’evruariă, căndă a deschisă brad­ele iei ca se intre“ principiulă Unității ș’ală libertății.“? Se-mi dai voiă mai ântâiu se reproducă aci căte-va linie din cele ce am scrisă atunci despre acea z i.(1) „Mărimea acestei serbări, unice în felul ă iei póte de căndă suntă aceste țere și fórta rară în lume chiară, este că nu erau gendarmi, soldați, oficiări, funcționari, seă clas! de ómeni cari i eșiseră spre a saluta sosirea unui dom­­nitoră, fiă celă mai bună, celă mai dreptă și celă mai sublime dintre toți dom­nitorii, ci uă națiune care se man­ii­ Veijî Românulu No. 17—10—22 Fevr. 1859. FOIȚA ROMANULUI. VICTIMA UNUI TREMOLO­­­ V. De la Nabonne pînă la Beziers suntă cinci leghe, și’n timpă de șase ore fără sfirșită. Serafina sfîșîiată de nerăbdare, ar fi voită se de aripe trăsureî și ca­­iloră slabi și obosiți. La optă ore, ea era doborîtă de oste­­nîală. In hanulă în care se coborî ea se informă cu răndîi de Ion. — Al­buna mea copilă, îi respinse hangiulă, voiesci se vorbesci d’unăbietă nebună cu care petrece totă orașială pentru că îndată ce s­pune talentulă in cestiune, elă se ’nfuriază grozavă. Esci sora lui? — Da, respunse Serafina roșindă*, Insă urmază te rogă. — Ei bine ! Cavallie este că­­ de optă dile aci, elă sosesce din Italia și acuză pe înalta societate din Turin că s’a ’n­­țelesă o’ună pre care Filippa pentru ai 1­ A vede No. din 28 29 și 30 Septembre. ponegri talentută. Elă perorâză prin ca­fenele, ori la teatru suptă protestă că va fi mai bine ascultată de publică dacă se va ’mbrăca c’ună costume de fan­tasie, elă s’a lăsată a fi îmbrăcată în Cupidon și cândă căuta­uă bucată, una actoră din trupă i-a trecută să d­e­­gatere în jurulă mid’locului, și, cu a­­jutorulu unui scripte, elă a fostă ridi­cată pîn’în finse. Cu tóta înălțarea îui artistulă totă se silia a trage cu arcu­­șiulă. Trebue se presupui că rîsetele și aplausele spectatorilor ă să primită acastă esentricitate. — Acésta e grozavă 1 griseta, și ómenii n’aă animă aci! — Ei Dómnel­e totu deuna­reă d’a rîde d’ună omă ce nu’șî mai are min­țile, însă elă singură se impune aten­țiunea coloră ce le place a glumi astă­­felă. Soli d-ta, tineriloră se place se petrece, ei n’o facă din reutate,și totă­deuna îi adună multă pomană. — Pomană­­ strigă luna fată deve­­nindă palidă, atunci elă întinde mâna? — Nu sc­ă, însă totuși elă prim­eșce acea*­a ce i se dă. — Unde așa putea­se’să veisă a­­cumă ? — De sicură la Cafenéua­ Mare. — Iasă cumă se me ducă singură a­­colo? Griseta ’și încleștase manele, hangi­ulă înțelese acastă rugăciune. — Te voiă însoci, îi dice elă, și’să voiă ruga se ésa. De va refusa, atunci te vei arîta. — Și nimeni nu’șî va rîde de mine, căci îlă iubescă multă, multă, și . . . Griseta nu putu sfîrși și lacrimele’i împlură ochii, ea fu orbită una mo­­mentă de ele. — Ai curagiă I urmă protectorele iei, ai curagiă, îl­ vei duce cu d-ta. — Se plecă mă atunci, ijise Serafina, căci timpul o grabesce. Cândă amândoui ajunseră dinaintea cafenelei, acestă omnă întră, și tînera fată asceptă numerăndă minutele și bătăiele inimei iei. Luminarea bastimentului pro­ IV. In piciore pe uă masă, Ion cănta un sonată­­nesce aplause ironice primind acastă musică straniu în care notele se încrucișiau Intr’un încoherință desas­­truose pentru urechie și pentru nerve. Fraculă artistului, acesta ținută din di­­lele lui cele frumose era In­solrențe. — Bravo! Paganini! Strigau tinerii auditori, înveseliți de mimica espresivă a acestui meloman,­pre multă convinsă. — Veți veni la concertul­ meu ? în­treba artistulă căntăndă. — Ți-o jurămă! — Veți audi un minune, tremolo lui Benioz. Insă privirile erau deja atrase spre Serafina, care se ’nainta, cu ochii ple­cați, spre promisul ă­iei. — Ion 1 strigă ea. Vioristulu se cobori de pe scaună și alergă spre dînsa cu brad­ele deschise. Tînera fată uită totă, presința acelora tineri veseli, locală ciudată unde se a­­fla, și, atirnată de gătulu premisului iei ea ’lu serută pînă se’la năbușiască. — Bravo ! tineră fată ! strigă grupa de tineri. — Crinul« alături cu macuță ! <ji­e unulă dintre dînșii. — E sora lui, dise hangiulă, care

Next