Romanulu, ianuarie 1868 (Anul 12)

1868-01-01

vois.s e ș vei/puté: ----~ÎC*» -CAPIT. Dl ST. 1»E ANU . ............................L.EÍ NOUl 48 -------- ú& PE SÉSE LUN ......................... >1 >! 2-1 29 PE TRÉÍ LUKI...................... n !) 12 16 PE UA LUNA....................... ,! )> “ UNU KSEMPLABU 24 BANI PENTRU PARIS PE TRIMESTRU FR 20. PENTRU AUSTRIA......................FIOR 10 VAL. AUST. ADMINISTRATIUNEA PASAGIULU ROMANI No. 1. — REDACTIUNEA STRADA ACADEMIEI 22. Artidele trimise și nepublicate se voru arde. — Redactorii respundetorului cum Carada. 2, 3. LUNI, MARTI și MERCURI 1868. LUMIKÉZA TE Ș VEI TI -------------PENTRU ABONAMENTE, ANUNȚ?SUNT ȘI RECLAME A SE ADRESA ÎN BUCURESCI, LA ADMINISTRATIUNEA ZIARULUI IN DISTRICTE LA CORESPONDINȚII DIARIULUI țI PRIN POSTA. LA PARIS LA D. D.vRUAS-HALLEGRAIN RUE DE L’ANCIENNE COMEDIE NO. 5. ANUNȚURILE LINIA DE 30 LITERE........................ 40 BANI INSERTIUNI ȘI RECLAME, LINIA . . 2 LEI NOUX. PRIMARULU COMUNEI BUCURESCI. D. Colonel N. Haralambie printr’uă epistolă adresată suptsemnatului, mî-a comunicată, că mulțămesce din inimă d-lorit alegători ai colegiului alü II-le de Senatu din capitale pentru că l’au alesă senatorii din parte-le; însă declină acestă onóre fiindă-că n’are împlinită etatea de 40 ani după cumii prescrie legea electorale, dăndu prin acésta vă dovadă că voiesce a respecta legile și Constituțiunea țărei. Subsemnatul aderă, consecințe cererii d-lui Colonelă Haralambie, publică acesta spre sclința tutorű d-loru alegători ai colegiului ală Il-le de Senată din capitală. P. Primară, Gr. P. Servurie. No. 32, Ianuariă 2, 1868. SERVITIU TELEGRAFICU Al.!) KUn l\| lit «. YIENA, 14 Ianuarie. Riariele anuncță că noulu ministeriu pregătesce ordinance pentru jurămentulă tutorii funcționariloru pe constituțiune. Uă reducere considerabile a armatei este imininte. Ministru de resbelű Jolin a demisionatű. BELGRAD 13. Dumitru Cernovaratz a fost numitu ministru de culte și de instrucțiune publică. FLORENZA. Consulululă italiană Scavasso a fost numită ministru la Mexico. PARIS. Ambasadorului confederațiunii Germane d. de Gorz, i S’a făcută uă operațiune durerosă la ochi (Serviciul privată ală MONITORIULUI. PARIS, 9 Ianuarie. — Etendard desminte că Duad-pașa a demisionată. In camera legislativă urmeza discuțiunea totă asupra legii reorganizării armatei din care s’a adoptată mai multe artide. Amendamentul lui Lambrecht relativă la exonerare care a fostă combătută de mareșalul Niel și de Gressier, a fost adoptată de Cameră. FLORENZA, 9 Ianuarie. — Lordul Clarendon a sosită la Neapole. La Messina s’a făcută câteva tulburări din causa baterii monetei de aramă, dară cari au fost reprimate îndată. Clasa anului 1861 se va trimite la 15 Ianuarie în congedia ilimitată. Tote trupele franceze sunt dirigente spre Viterbo. Guvernul Franciei a informată pe acela ală Italiei că ocupațiunea provisorie a Viterbei a fost necesară pentru cuvinte de sănătate. Corespondința italiană dice că aserțiunea^reina cari aă arătată că Clarendon ar fi fostă intermediară între Napoleon și Victor Emmanuel este neexactă. Explicațiunea cerută de Membrea cabinetului din Paris asupra cuvintelor pronunțiate de Roucher la 15 Decembre S’a făcută dându-i deplină satisfacțiune. VIENA, 10 Ianuarie. — Noua Presă dice că Ignatieff, în timpul șederei sale aici s’a pronunciată întrunii sensă prea pacifică asupra politicei ruse in Crivile. Constituță Engles la Belgrad a adresată guvernului Serb uă notă prin care s î recomandă oă politică moderată, din care causă se asigură că ministrul de resbelă, John, își va da demisiunea. — Liaturii oficiale Abendpost, este autorizată a declara că nuvela răspândită despre u notă a cabinetului Austriei, adresată celui de Petersburg, prin care -i cere explicațiuni în privința concentrării trupelor sale, este lipsită de orice fundamentă. Ceremonia funebră a lui Maximilian va avea loc la 18 ianuarie. FLORENZA, 10 ianuarie. — Expunerea situațiunei financiare a Italiei cuprinde 190 milione asupra bunurilor clericale și cedarea monopolului tutunului. Ratazzi a sosită aită-dimineță. — Corespondința Italiană, asupra demarșelor colective ale puterilor, pe lângă Portă spre a întinde reformele peste totă imperială, dice că s’aă dată numai nișce simple consilii oficiase cari suntă departe de scopul ă ce li s’aă atribuită. Abstențiunea Italiei și a Rusiei de la acesta demarșă nu este de cătă consecința ordinară a neparticipării loră la declarațiunea făcută de celelalte puteri la 20 Octombre. Bucureșcii Carindariul. Cărindariulă cronologică ne spune că la „ 2 Ianuariă 1766, Grigorie G. Vodă a redusă boierescă la 12 lile de lucru.“ Aducemă aminte acestă faptă ca să notiție la cele ce riserămă erî in privința legii rurale, spre a servi arătă celoră carii că disă că reforma rurale a fostă că invențiune a revoluțiunii de la 1848, cătă și celoră cari erau fostă în stare a ințelege că acea cestiune, ca fiara mitologică numită Sfinci, răpunea pe celă ce nu era în stare se deslege enigmele ce le propunea. Una din cestiunile ce suntă la ordinea țjileî și carieră imperiosă a fi deslegate este, a se cunosce causa morții părintelui Vărnav. Adî, seamăne, se va face în Bucuresci analiza chimică și se va cunosce adeverulă, cu totă certitudinea solinței. Se sperămu, că solința va dovedi că mortea părintelui ma provenită dintruă crimă: dacă însă, din nenorocire, analisa chimică va confirma visum repertur ală medicilor din Bârlnd, cari bănuască car fi fostă otrăvire, atunci, națiunea întrega își va întorce ochii asupra justiției, căci de la densa va depinde securitatea Statului Romănă. Nu este aici nici ună romănă care se nu fi ințelesă că, precumă mai nainte unirea, principele străină, monastirile închinate, legea rurale și legea electorale, erau armele cu cari inimicii din afară ai naționalității nóstre ș’agințiî soră din intru se sili să se ucidă națiunea, iată astă-felă ș’acumă, profitândă de reală reale ce a adusă țereî năvălirea în țără a Israeliților, străini și n cea mai mare perte vagabondă, scormonescă necontenită rana pentru ca durerea amețindu-ne, orbindu-ne, se urmămă pe inimicii noștrii pe calea de perie pe care voru se ne conducă. Dacă cineva se mai putea îndoui, trista afacere de la Călărași a respândită lumina. Ună medică și ună profesore, inșială publiculă, în modulă celă mai infamă și lă împinge la acte brutale. Mediculă scia bine că ceaa cea spusă era ună neadevere; pentru ce dară <unulă sclintei a spusă acela neadevĕrit prin care scia că de sicură are se provoce să rescolă și încă să rescolă din cele mai periculose ? Profesorule, invețătorulă publică, în loc d’a pune sclința sea și considerațiunea de care se bucură uă profesore spre a lumina poporală, ș’a lă mănține pe calea cea bună, elă insușîlă amăgesce, îlă provocă, îlă orbesce și lă împinge pe calea rușinii ș’a degradării. Cine dară se mai póte îndoui c’acestŭ omenită lucrată in cunoscință de causă și numai cu scopă d’a provoca uă rescolă și încă cu sperandă că provocarea din Călărași, iritândă rana, va provoca tescala in mai multe orașie, și că escesele vor fi atâtu de mari încătă poporulu română se se compromită in ochii tutorii națiunilor ? Judecătorii de instrucțiune, procurorii, ministrul justiției, înțelegă totă gravitatea acestei cestumî, acestoră fapte, înțelegă cătă dreptate avemă căndă jieemă că națiunea, și putemă adăoga., Europa Intreguză ochii ațintiți asupră-le și că de la dînșie nu mai depinde acumă se facă ca și acestă armă cu care inimicii nostrii se încerca se ne ucidă, se serviască din contra pentru uciderea lor și salvarea națiunei romăne. Magistrații și ministrul justiției înțelegă că nu este destulă se se pedepsiască acești douî culpabili; nu este d’ajunsă nici pedepsa celoră cari aă comisă actele culpabile de spargeri și loviri, ci trebue se caute se descopere pe culpabilii carii stau la spatele medicului și profesorului și carii sunt mai periculoși, pentru că sunt: adeverați, instigatori, adeverațiî culpabili; trebue ca justiția se pătrundă In cuibulă șerpelui, se să prindă și so-1itavete în facia națiunii ín tóiá goliciunea lui. Acesta se cere de la judecători, acesta se ceru de la D. ministru al justiției, și cererea va fi împlinită căci cu cătă misiunea este mai mare cu atâta judecători, ministru și poporă se voră întruni spre a face sa se descopere culpabilii, se s’arete in lumini cea mare, ca se vadă íntrega Europă carii suntă inimicii națiunii rumâni... jimw kicii Măne se desci Măne de pe înălțimea 1 ionul nii fifrifa cam tară va vorbi represinlarilorion^u^î, și,1 Alternă și cum că măne U și a primi Tirift' Tronulu și națiunea se vomi găsi întruniți în ideie, precurmi suntu șin simțiminte. Acuma dată căndămăne cuvêntulu este alu tronului și poimâine alü represintanțiloră națiunii, noi avemă datoria pentru ați se tăcemu și s’asceptàmu cu respectulu și cu credința cuvenită, ca Tronulii și națiunea se vorbiască mai ântăiă. Pin atunci după ce verjurămă cele ce elice ad țjiari dă Terra, despre alegeri, se ne aruncămă ochii in trecutü și asupra unora diame, din cele mai însemnate din Paris. Iliariulfi se Siecle (30 Decembre), sice: „Operațiunile electorale se facu in acesta momentu in România. Pinacuma au fostű în favorea causei liberale căci s-au alesu do. Golescu, Brătianu, Rosetti. Guvernulü s'apține de orice presiune și nare candidați oficiali. Și are are trebuință d-a avea, după ce vă circulama către Prefecți am semnată urmatoria programă?“ „Ună guvernă credincioșii unei asemene programe nu se pote teme a fi demințită de către alegători.“ Eca acumă ce țjice La Patrie (4 ianuarie). „Operațiunile electorali s’aă sfârșită și resultatulă este pe deplină favorabile partitei liberale represintante astăziî în guvernă de către noulă ministeriă. „Acesta isbândă este de bună augură pentru mersul guvernului. Nu numai că majoritatea voturiloră a fostă pentru liberali, dără încă nu s’aă semnalată nicăirea fapte regretabile. Ordinea a domnită în tóte colegiile, și poporațiunea română a respinsă victoriosă acusărilor partitei boieresc!.“ Diavulă La France (4 Ian.) țjiie: „Alegerile s’aă sfârșită în România; ele s’aă făcută cu cea mai mare liniște. Resultatul votului a fostă pe deplină favorabile guvernului. Acestă triumfă se datoresc o mesujelor cu totul liberale ale noului cabinetă. Poporațiunile au înțelesă că trebue se susțin ună guvernă care nu-șî caută sprijinulă decâtă la liberală consimțimentă alăgereî. Aceste alegeri promită forte multăJJrincipateloru Unite. “ De la alogeri, trecendă acumă la guvernă, cea ce ne spune ciabiului opinion Nationale. Icols fȘful-J ,.Anevoințele pentru desființarea poșteloru internaționale, ruse și austriace în România au fost înlăturate, mulțămită inteliginței ministeriului actuale și garanției ce dă administrațiunea se a tutora intereseloru sociale. Pină la curânda întrunire ce se va face la Viena a plenipotențiarilor României, Rusiei și Austriei, cu scopă d’a închiria uă convențiune poștale intre aceste trei țere, guvernul rusescă a desființată deja biurourile sale, cari funcționaă in România, ș’a Însărcinată pe represintantele seă a regula, d’uă camă dată, cu delegatură Romănă, mai multe cestiuni de amenunțe.“ Aci vorbescu faptele, și prin urmare maremă trebuință de cuvinte pentru a areta meritulă guvernului actuale, care a putută, în căteva luni numai, s’ajungă la acestă bună resultată. Ună diamă din Viena, der Osten, cu data 5 Ianuarie ne spune ceva și mai multă, vorbindă de sosirea d-lui Dumitru Brătianu in Viena, însărcinată de guvernulă romănă c’uă misiune pentru inchiriarea de convențiuni pentru poște, pentru regularea gestiunii juridicțiunii consularie, remășiță din vechiele tradițunî; domnia saa, ne spune disulă Gtiariü, a intrată în comunicare directă cu guvernulă austriacă.— „Guvernulă romănă lucrezá în prevederea unor eventualități ce se pot ălntimpla și cari suntă menite e aduce multe schimbări. D. Brătianu, adauge Der Osten, a avut conferiri cu d. Beust și alți membri ai guvernului austriacă, și a fost primită cu multă distincțiune. Din convorbirile urmate rezultă că scopul misiunii d-lui Brătianu este aprópe sigură că va fi ajunsă.“ Trecendă acumă la cestiunile din afară se pune că aci suptă ochii publicului căte-va cuvinte ale d-luî Deak, adresate unei deputațiuni a orașiului Pesta, care a venită se să felicite cu ocasiunea anului moț, și cari să ună îndouită interesă pentru noi: „Mergemă spre întâmpinarea unorătim FOITIA ROMANULUI STOIAN LAZEROVICI POVESTE SERBA de ED. LABOIILA’YE 1) Iubescu pe Șerbi, suntă mă poporă de bravi; eî ’mî amintescă pe heroiîluî Homeră. Cântecele loră de resbelă suntă nesce adevărate epopee; poveștile loră au frescheța și grația narațiunilor miraculose ale Oriuntelui. Eră, dreptă probă, una din cele mai celebre, pe care uă detrănă torcetoriă îl povestia uă dinioră, pe malurile Moravei, lui Vuk Stefanovicî. La Graguevatz era vă dată unu venătoră, care se numia Iancu Lazarevicî. Eră era regele muntelui. Deși n’avea altă avere afară d’uă căsuță incongiuitóre deuă livede, el trăia acolo în abundință și în veseliă cu nevasta sea și cu copilul ă seă. Albinele séle ii daă miere, prunii sei produceaă cea mai bună slivovnță, și, mulțămită carabinei séle, venatulu nu lipsia nici uădată de pe masa sea. Avuții dă câmpuri, mine, thesaure. lancu n’avea de cătă pădurea. Iepurii, căpriorele, cerbii erau ai lui la fiece leghe impregiură, și căndă, la Belgradin, la Vidin, la Pesta și chiarü la Constantinopole voia cine-va nes 1) Foița, diabului Debats din Decembre 1867, carva formase pici de vulpe, vruă frumósu piele de ursă, — la cine se adresa? — la lancu, venătoriulu din Graguewatz. Fericirea este ca flórea câmpului, ea trece într’uă frumósu nópte de tomnă, lancu sta la pândă, căndă zări în depărtare uă lumină ciudată. Arborii pădurii se luminau unulă, după altulă, ca de foculă unui cuptură învăpăiată, apoi reintraă in umbră, și lumina Înainta mereu. In același timpă se audia ună scomptă de pași și fremeta de crângî. Intr’ună minută lanca eși din adăpostură scă și se duse se vedă ce este. De nădată eși din pădure ună berbecii enormă, ai cărui ochi scoteau flăcări, a cărui pole (tolson) schinteia ca radele sorelui. Iancu își prepară carabina; insă, mai iute decătă fulgerulă, animalulă se răpedi asupra lui și lă resturnă. A duoali, în reversatulă dhiorilorănesce tăietori de lemne, cari se ducea la munca loră, găsită pe bietulu vânătură lungită la pământă fără viele și rece ca ghinda. El o avea la peptă duce gaure adânce, prin cari îi eșise și sângele și viața. Tăietorii de lemne duseră în orașiă corpulă bravului fară tovarășă: îlă înmormântară, și totulă fufinită. In acea locuință ferice, pe care de atâtea ori lancu o făcuse se restine de veselele sale cântece, nu se mai aud de cătă gemetele unei văduve și plângerile unui copilă. Veseli seű triști, cu tóte acestea, anii trecă, ducendă cu dânșii plăcerile și durerile nóstre. Stoian, fiul lui Iancu, deveni ună omă, prima sea dorință fu de a vena. El avea în vino sângele tatălui seă, și, în copilăria sea, bucuria sea cea mai mare fusese a privi și a pipăi carabina venătoriului atenuată la perete. Dară în clina căndăcerii mamei sale se î încredințeze acesta armă funestă și se lăsase se plece în pădure , Dieta femeiă începu a plânge: — Nu, copilulă meu, îî fise ea, cu nici mă predă nu-țî voiă da acesta carabină; am perdută deja pe bărbatulă meu, voiescî tu óre se perdă și pe fiulă meă? Stoian tăcu și îndrăcișă pe mama sea; insă a dupa di își reînnoi cererea; fu așia de gingașiă și desmerdătoriă, promise a fi așia de cuminte, încătă mama sea în cele din urmă cedă. Des-de-diminăță, Stoian: beată de bucurie, se duse la munte, venă toră diua; și de cumă înseră chiară se puse la pândă, în locul ă unde murise tatălă scă. Noptea era întunecosă: junele venătoră, ostenită, se lupta cu somnule, căndăună mare scomotă îl descoptá. Elă zări uă lumină ciudată; véciu arboriî pădurii luminânduse unulă după altulă ca la foculă unui cuptoră învăpăiată, audi ună scomotă de pași și fremeta de crângă. Fără a se mișca din locă,Noțoiană își prepară carabina, și se recomandă lui Dumnedeă. De uădată eși din pădure ună berbecă enormă, ai cărui ochi scotea flăcări, a cărui pole schinteia ca radele sórelui. — Stoiane, Stoiane, strigă berbecuță, că am ucisă pe tatălă scă, te voi, ucide și pe tine. — Ba nu, respinse junele, cu ajutorul lui Dumnedeu, te voiă ucide că pe tine. Elă ochi așia de dreptă, în cătă animalulă, lovită între ochi, se învârti și cădu trântită la pămentă. Stoian se aruncă asupra fiarei și slerse sângele. Elă începuse deja a jupui pelea, căndă de uădată apăru lângă elă uă femelă mare cu perulă negru, cu ochii verde. Era dona pădurii, Vila muntelui. — Stoiane. îî disc ea, tu maŭ scăpată d’ună mimică, ia-me de mână, suntă sora ta. Cândă vei ave nevoiă d’ună sprijină, gândesce-te la mini. Junele venetoriu mulțămi femeiei, și se intorse la Craquevatz, ferice și mândru de venătorea sea. Aternată in perete, pelea berbecului lumină totă sala. Din totă provincia veniră ca se să admire, și Stoian fu proclamată de rege ală muntelui cumă fusese și tatălă seu. Nu era nici un fată care se nu-î surîdă în trecere. Pe-atunci Turcuță era stăpânul Serbiei. Reșid, pașa Belgradului, era ună vechiă Ianiceră, care pare că fusese bravă în timpul ă scăde că acum nu mai era de cătă ună moșnă cu egoistă, și grosolană, ce-șî petrecea viațamendă, fumândă și dormindă. Spre a guverna ună poporă, a cărui limbă, religiune și moravuri le desprețuia, el are lingă sine pe ună renegată venită cine scă de unde, unulă din acei necredincioși lepădați de Dumnedeă și de ómeni, cari nu trăescă de cătă din jafuri. Iacob (astfel ă se numia acestă scelerată) are fruntea mică, nișce ochi de nevăstuică, mănașă arcatată ca ciocuri de aquilă, și dece degite mai schimbe de cătă nasulă seă. Din tóte cuvintele limbeî, acela pe care dă cunoscea mai bine era verbulă luare, îlă conjuga in toți timpii și in tóte modurile. Cătă despre verbulă înapoiare, elă nu dă cunoscea de locă. Inveța l’ară satan în infernă cătă va dăinui infernulu ! Se dice, în proverba comună, că una Turcă face mai multă stricăciune de cătă dece lupi, și că în privința acesta ună renegată face cătă dece Turci. Iacub nu demințea proverbală. Intr’uă de căndă Reșid venise se venere la Craguevatz, Iacub, după obiceiul ă seă, începu a strînge impositulu In profitul ă seă. Se nu aîtămă însă a spune, spre a fi justî, că elă da și stepănului seă câte ceva din jafurile ce făcea suptă formă de imposită, pe cândă stepânulu seă nu da nimici din ele Sultanului. Intrândă în casa lui Stoian, renegatulă remase uimită căndă redu pelea de aură.