Romanulu, august 1868 (Anul 12)

1868-08-01

Apwy fiit lei n leí n. PS ÁSD ----- CAPITALE 48 DISTRICTE 58 PE SÉSE LUIíf „ 24 „ 29 pE TT«! LENI „ |2 „ 15 PE DA LENA „ 5 „ 6 UNU K8EMPLÄKU 24 BANÍ PBNTBU PARIS PK TRIMESTRU PB. 20. APjIINISTRAȚIUNEA. PASAGIUL URUMAXU NI. 1. - REDACTIUNEA STRADA COLȚIA NO. 42. PENTRU AUSTRIA....................FIOR. 10 VAT.. AUST. Articlele trimise și nepublicate se vor arde. — Redactorii respundetorii Eugeniu Carada. JOUI 1 AUGUSTU 1868. LUMITÍÉZATE ȘTIRI PT PBSTBO ABONAMENTE, ANUNpIUal íjl RECLAME A SE ADRE8A IN nrcUREBCI, LA ADMINI8TIEATICNSA ZIARULUI IN DISTRICTE LA CORKSPONDINTlî DIAHIÜLÜÍ ȘI PRIN POSTA. - LA PARIS LA D. DaRRAS IIALLEOIUIN SUE DP. l’aNCíENNE C MEDIE NO. 5. ANUNțlOHILE LINIA DE 30 LITERE..........................40 IUNÎ INSERTIUNI ȘI RECLAME, LINIA . . 2 LEI Ret Buturesci ;jos* Ijiamulu austro-magghiarai, Nord-Est, în corespondințele din Constantinopole și Bucuresci, cu data 24, 25 și 27 iulie, prin care, acuma ca totodeuna se silesce a demonstra că organisarea insurecțiunii bulgare se face în Bucuresci, de mai multe luni, în lumina cea mare și supta ochii națiunii și aî guvernului,zice încă in corespondința sea din Constantinopole 24 iulie: „De căte-va cjile S’a băgații de semnnă mișcare neobicinuită între agințiî rusescî. Poliția turcască ii supraveghiază darii nu le póte face nimicii, căci consuliî rusescî îi ia îndată supta a loră protecțiune. Unulii din acești agințî, unü calugerii rusü, arestată de curândă de autoritățile turcești, a cerută se vorbesca cu consulele seu. In loculă acestuia a venită mnă dragomană. Călugerulă, în presing impiegatului turcesc, i-a dată mă sulă mare ce conținea proclamation incendiaire și alte hărtie, dicândă autorității turcești că erau depește ale guvernului rusesc, adresate consulelui. Dragomanulă a confirmată acesta declarațiune, ș’a reclamată punerea în libertate a călugărului ca impiegată ală guvernului rusescă. „D. Offemberg la Bucurescî, adisă pe faclă c’avea s’arunce în Bulgaria, cu armele în mână, totă junimea legiunii bulgare ce fusese mai nainte organisată în Serbia.“ Nu este adî scopulă nostru a cerceta dacă Rusia voiesee și lucruză d’a provoca acuma îndată insurecțiunea în Bulgaria. Căndă amu credută că este oportună a vorbi dreptă despre afacerile Orivnteluî neamă dată opiniu- mea și vomă reveni ln curândă asupra acestei seriose cestiunî. Dacă dară adî, puserămă luptă ochii Româniloră pasagiulă de mai susu, o făcurămă fiindă cu acea corespondință, precumă s’a vețjută din estradele publicate mai deună(Ji, vorbesc) de noi și diabulü Nord-Est susține în străinătate politica ce o susțină aci (scriele oposițiuni). Vorbindă dară cu Nord-Est, vorbimă d’uă dată cu tote noile oposițiunii din țară, și d’aceaa le (Jhemă: — Dacă poliția Imperiului Otoman nu pate face uă seriosă supraveghiare din causa regimelui consulariă, cumüare va putea s’o facă policia la noi unde domnesce acelașî regime ? Ș’apoi, cum are policia turcască, aresteză uă călugeră emisară și nu vede asupra lui ună mare sulă de hârtie? Dacă ba vedută, de ce ma luată acele hârtie mai nainte d’a veni dragomanulă . Nu scri are policia c’atunci căndă prinde pe cineva asupra faptului are dreptulă d’a-î lua hârtiele? Dacă dacă n:a vedută este culpeștă; daca a vedută și scia că’n acelă sulă suntă proclamațiunî și nu le-a luată este complice; dacă n’a vedută, și nu scia cea-a ce conțineau hârtiele, cumă acasă? Și mai la vale, în corespondinția din Bucuresci, 23 iuliă dice : „Turcii au isbutită a pune mâna la Sulina pe 395 de butaie de urbă ce erau destinate insurecțiunii. Dară acesta pagubă nu este fără vindecare pentru insurecțiune, căci nu numai de ațjî, ci de septemane întrege, de ani se lucrezä în tăcere în tóte părțile Dunării de jos, pentru o avută aprovisionare de arme și munițiunî. Este ună deposită principale întruna din strimtorile Balcanilor. Cartierul generală ală instrucțiunii este asemene în Balcani, nu departe de Schumla, și care trebue se fiă pun tură de concentrare alăosebitelor bande. „Este asemene prin putință ca rescularea bulgară se fiă combinată cu uă resculare în Bosnia ș’asasinatulă Principelui Serbiei se fi fostă ună mijlocă desperată, întrebuințată de partita Marea Serbie, spre a scăpa de principe fiindă că nu voia sa se unescä cu rescularea generale a poporațiunilor a peninsulei Balcanilor. In acestă rasă Charageorgevitch va fi împlinită rolulu unui manechină, pusă cu dibăci î nainte, spre a ascunde pe adeverații autori ai tragediei de la Topolder.“ Dacă va fi adevărată c’aprovisionarea este vechia și avută, că insurecțiunea este întinsă cu cartiere generale și cu ramificări în Bulgaria, în Bosnia și chiară în Serbia, cumă se face are că guvernul turcescă n’a descoperită nimică, vitrmă timpă atâtă de lungă și dacă pregătirile suntă așta de mari? Și dacă elă nu este culpeșiă în acesta, pentru ce s’acusă atâtă de tare era vomiil fi română că n’a descoperită concentrarea a 150 de Bulgari, vitruă locustufosă și pădurosă? Era întrebarea ce-șî va face orice omă cu bună fimță, și va înțelege îndată scopul, pentru care diarnele oposițiunii din Bucurescu, in unire cu foile Austro-Maghiare, acasă guvernală României. Vorbindă de presa austro-maghiară și de scopulă ce ea urmăresce, suntemă firescc conduși la Românii de peste Carpațî. Corespondința din diabulă Confederațiunea, deșire care vorbirămă crî, bârnă primită adî, însă corespondința nu conține în fapte nimică care se nu fi fostă relatată în Românulu de ieri. Asta-ielă dată, faptele fiindă cunoscute, este mai bine se clamă acelă spadă urmatorei dechiarațiunî ce este in capulă Federațiunei de la 25 Iulie, 6 Augustă: „DECHIARAȚIUNE. „Considerăndu, că subscrisă Români din Buda Pesta ne amă aretată consimțimântulă nostru faciă vu pronunciamentulu, formulată de intelegința romănă din Blasiu, și giură la 15 Maiă a. c., și salutată cu iubire din partea națiunei Romane : „Considerăndă, că consimțindă atuncea cu coprinsulă pronunciamentului, convingerea nóstră în astă privință nici astăziî nu este strămutată; apoi „Arendă în vedere, că artictii apăruți în anii 25, 28 și 38 ai JLiurnalului Romănă „Federațiunea“, — pentru cari directorele causeleră regalia cerută și capetată de la dieta Ungariei concesiunea de a putea trage în procesă de presă pe redactorele deputată Alesandru Romanu, — nu cuprindă alta de cătă tată acele postulate și pretențiuni juste ale națiunei Romane, ală căroră resunetă l’amit salutată în pronunciamentulu memorată : „Avendu, pri urmare, in vedere, că artictii memorați, stăodămn cea mai strînsă legătură cu coprinsulă pronunciamentului, nu suntă alta decătă ună resunetă ală adevăratului credou politică ală națiune! Române. „Suscriși”, usăndu-ne de libertatea garantată prin § 1. ală art. XVIII de lege din 1848, venimă aici, prin consecinția, a ne dechiara cu totu solemnitatea pre lîngă întregulă coprinsă ală articuiloră apăruți în ari. 25, 28 și 38 aî diurnalului „Federațiine.“ „Acésta o facemă cu atătă mai vertosă, căci avemă firma convingere, că înflorirea patriei și întărirea monarhiei suntă în prima linea condiționate de la înfrățirea și conlucrarea în armoniă a diferitelor națiuni, cari Juuiupuuu, Vaiu «v.Cvm, iüilaUi.ii «.UlItUGUR” re armoniósa, nu se póte ajunge pe altă cale, decătă prin îndestulirea justelor, pretențiunî ale acelora națiuni, și anumite, cu privire la națiunea Romănă, prin îndestularea aceloră postulate și pretențiunî drepte ale ei, cari și-au aflată espresiune și în pronunciamentă și în articiii citați, și de cari nu se va lepeda nici vădată. „Pesta 2 Aug. 1868, formază mai multe suscineri.)“ Din tóte aceste rezultă două mari fapte. Unulă, că Maghiarii suntă decisă a persecuta pe Romani ș’a-î persecuta astă felă încătă se-î facă a nu se mai fi cu putință sendure și se s’arunce în bracele desperării. Ală druilea, că Românii, puterii prin inteligința, prin cunoștințele loră politice și mai cu sumă prin patriotismulă loră, suntă deciși a mdura tóte crudimile și umilințele dară ș’a sta neclintiți pe terămură legalități. Ungurii voră lovi, voră persecuta, vom cădea în beția, în orgia celui mai asiatică Vandalismă. Romănii, convinși că cu cătăreață va fi mai mare, cu atătă este mai aprópe mântuirea loră, suntă deciși ademicia Europei faptele și crimele Maghiarilor), una cate una și pe tata (jiua și a sta cu târnă romănască pe terămul legale. Felicitămă pe Stomănî pentru acésta inteliginte politică, și Romănască olărire, și plăngemă pe Unguri în parte și pe Austria în genere pentru calea cea rătecită pe care aă intrată și’n capetulă căreaa voră găsi de sicură peste și pentru imperiu și pentru Regatulu Ungariei. MARELE PRINCIPATO AL TRANSILVANI ÍA vedé N-le de la 30 și 31 iuliă). III. Publicul voies ce se afle stadiul în carele va fi ajunsă procesulă intentată mai multoră Români transilvani din causa pronuneramentului oră de la 3/15 Mai. a. c. După câteva corespondințe ce avemă la mână, pînă acumă stătură în faptaudecătoriului de instrucțiune trei canonici, trei profesori gimnasiali, una redactore și ună studinte; se spune însă ca de sicură, că va mai intra oă semă lungă de alți bărbați și juni, despre cari se presupune că aă luată parte la acelă pronunciamentă. Cercetarea decurge cu cea mai mare precisiune. Asia de c OCi.111 pil LEX «_ M .. ÎL . IV L At biturată în 3 Aug. (22 iulie) patrusprezece ore cu întrebările cele mai dorite și cele mai captinse. Pînă acum, toți inculpații sunt lăsați pe liciora liberă, de la unii însăli s'aă uată parola de onore, cum că în decursulă cercetăriloră nu voră cuteza a se depărta din loculă unde petrecű. Cercetarea amenință a deveni coindicată peste măsură. Complicațiunea vine din impregiurarea, că celoră de la putere le-a plăcută a aduce pronunciamentală romănescă din 15 Mai în raportă cu asasinatulu de a Belgradă! Ați fi mai creduta asta ceva! Stratagema acesta este cătă se sote de prostă, ea însă există. Peste acesta mai decurge totu-vădată cercetarea cea mai severă asupra breșierea d-nului V. M., asupra cartei geografice a d-lui A. L., a floiei volante din urna trecută, venită de la Viena și maî pe susa de tóte asupra celeî-lalte foi volante, ce se publicase în „Perseveranța Scopulă este, ca asupra acestorei scrieri se se aplice articll de lege din a, 1848, carii se aplică la crima perducțiunea și a trădare.1) in legăminte cu aceste suntu gata de a porni cercetare încă și asupra cărților și de învățământu, cari se află introduse în scólele de la Blașifi. Din tote însă istoria patriei și a națiunei este persecutată mai amari. Aici trebue se observămO, cum că în scolele de la Blașif pînă la a. 1831 era oprită tocmai și învețarea istoriei generale, care în cele-lalte liceurî se înveța după unu compendiu latinescu și férte secui, numită aiü lui Bolla, era în acelți anu s’a introdusă și la Blașiu peste voia guvernului și în contra protesteloru secuiului Nic. Kovács, carele pe atunci era inspectare supremă ală sculelor transilvane și carele dusese în consiliul gubernialű: „Istoria este ochiulă lumei, prin urmare nu putem suferi ca Romăniî se învețe istoria.“— Sciți că și Istoria Românilor, scrisă de Petru Maiorü fusese aruncată în temniță și destinată a se arde, ea însă scăpă , palatinulă arhhiduce Iosifă ca salvată, cumă amălice numai cu topuzulu, apărând ă și pe autorii de persecuțiune, era istoria bisericescii a lui Maioră a stată închisă la barați în Cluș iă peste 20 de ani. Dacă se pornesc o cercetare în contra cărțilorîi romănescî și dacă eî se reîntorcu la timpulu în carele pe temeiulă tmuî rescriptu din seclula trecută âncă și Cehoslavele trebuiau se se supună la censură în a patra și a cincea edițiune, apoi Romăniî transilvani voră face fórte bine, dacă voru pretinde, ca se se ia la revisiune tóte cărțile scolastice căte se află introduse prin scelele unguresc! și se fiă supuși la controlă aspru toți acei profesori magiari, carii nu se rușinază a vărsa în orele de prelegere de mai spurcate invective în contra națiune romănescî, astădî la 4 pîna la 10 ani robia în férji. FOITA ROMANULUI ION DECHAZOX.. PARTEA A PATRA. XVIII. Căndă sosită la Morniâre, găsimu pe Viergia neliniștită. Ea me ascepta la ferestra salonului, și pe dată ce me dăm, veni naintea mea pe pragulă intrărea. Mătușia mea și Genevieva erau acolo, și nu putură să vorbescă, însă după rudele de veselia ce eșină din ochii mei ca ghici c’aduceamă uă știre bună. Ii intinseră mâna, ea mi dete p’a iei roșindu-se pucină, ș’acâsta fu totă nici vă dată insă uă emoțiune mai plină și mai pură nu mișcase inima mea de cătă aceaa ce resimțită la acea simplă strângere de mână care zibea făr’ună cuvântă ală animelor nóstre că eramă logodiți. Nici vă dată uă voluptate mai senină nu ’mbătase sufletulă mcă de cătă acea privire pudică pe jumătate ascunsă de lungile séle pleope. — Vino iute, îmi ijise mătușia mea, eca Genevieva care te reclamă pentru a sfârși de3emnul castelului. Se vede că ești neapărată, și că nu voiosce a face nimică dacă nu’î vei însemna perspectiva. — Dar cumă semî de Ion uă loțiune? z ise Genevieva. Fetele nu s dă matematicile!.. Căteva momente după acesta cramă cu toții oscilațî suplă castanii din facia castelului. Mulțămită multei vorbe a Genevievei, puteară se cugetă in singurătatea spiritului meu, adnărându pe Viorgia, d’uă frumuseță suavă. Dulcele misteră care ne făcea pe amendouă se visamu și care ținea sufletele nóstre me afunda pqtruă răpire nespusă. Căte-va priviri! căre va zîmbirî! Cătă farmecă în acesta adorabile reținere in care ghi Cearnă vă mărturire în cuvântule cela mai nepăsătoră! Intruă momenta ea se plecă spre mine pentru a se uita la desemnulă Genevieveî. . . . Puțină bătăiere animeî iei A doua fii, în diuă, eramă la standi, pentru a o aștepta. Ea sosi în curândă în hainele iei de țerancă, pe cari le numia uniforma iei de caritate. Culesesemă unu buchetă de flori de câmpă pe care i-lă dedusă spre amintirea celei d’ânteie întâlnire a nostra. Ea ’nțelese că voiamă se mergă mai departe de noua lci csistință și se legă amorul ă mcă de acelă trecută a cărui aducere aminte îi trecuse prin spirită în ț liua căndă ca membrebase dacă era demnă de sir Clarence. — Asia dar e adeverată, disc ca, nu viseză? . . . — Te iubescă, eiergia mea, cea ce este adeverată. Sî spuseră atunci că nu mai avea în nimică a se teme din partea lui Marulas, care chiară în acea zi trebuia se sup scrie la Langlade actele necesarie căsătoriei nóstre. — Era scrisă acolo sosți că trebue se me cumperi ca p’uă sclavă, măse ea roșindu-se cu ună zîmbetă adorabile; sclavă voiă fi dar, dulcele meă ste păou! Totă in acea di, scriseră unchiului meu uă descriere amănuntă despre evenimentele cele mari ce se’ntîmplaseră și cariera a se schimbe proiectele nóstre și viața mea. Trebuiamă scam pentru dânsulă cu arătă mai multă deferință cu cătă n’aveamă nevoie d’ală comiția. Sciî că căsătoria pentru dânsulă cuă adeverată stafie; nutrebuințaiu dar pentru a’să pregăti mai multă dibăcia de cătă nu țe-ar trebui ție pentru a’nchiăia unii tratată cu toți daimioșii (solbaticî) întruniți, apoi iî spuseră marele evenimentă. Nu, Rene, nu sciî nimic din ce este fericirea! Nimică din viața nostră nebună și din pasiunile nóstre eventurose nu’țî póte da cea mai mică noțiune măcaru despre acea îmbătare a animeî ș’a simpluriloră pe care o resimțiră c’uă putere arătă de mare în cătă fură aprópe speriată. Dup’uă esistență bărbătescă și aventurosă, după desilusiunea despre omeni și despre lucruri care me făcuse sceptică, după ce me credusemă d’asupra turmei vulgare, șiretă, desgustată, obosită de plăceri brutale, descoperiamă d’uă dată în mini ună sondă de simpurî fecicre, de dorințe și de entusiasmurî necunoscute. . . . Adese ori înspeiamă pe Vergia in preumblările iei de diminață. Nu cutezamă insă a ne ’nteini insă carorii, de temă d’a nu face se vorbescu sătianii nostrii și 'n aceste întrevederi aprópe pe furiști! se revărsa ă ăminele nóstre, constrînse a se reținea do facă cu toți. In fiecare dată readuceamă cu noi una din acele mii de fericiri ale înamoraților, unul din acele cuvinte neînsemnate pentru alții dară care pentru noi avea înțolosură intimă a c unei mărturiri, acestă misterie încântătoră era plină de plăceri. De căndă cramă asigurată asupra viitoriuluĭ nostru, pasiunea mea chinuită se schimbase într’ună felil de frăgezime gravă și ’ncredetare; simptiamă că viața mea are ună scapă mai seriosă. . . . Viergia purtândă in sufletul ă iei aureola amorului avea nu stă ce gradă lingedenda și 'nveluită, care o scimba cu totulă, și tremuramă d’a nu se descoperi secretul nostru. ... Invie Langlade îmi spuse că convențiunile cu Marulascrau supsemnate, apoi veni ș’uă scrisere de la unchiulă mcă amiralele. . . . Poți se legândesc! dacă deschiseră cu bătaie de inimă ... Era una din acele epistole pe cari le cunosci. El era furiosă deotărîrea mea. . . Dară fiindă că trebuia, se supunea și elă, nu fara me doborî cu ironii luptă cari se vedea însă afecțiunea lui. . . . Pentru a conchide, scrisorea lui se putea însuma în aceste cuvinte: „Tóte căsătoriele suntă bune cândă nu suntă rele. . . Esti destulă de nțeleptu pentru a face uă nebunia, destulă de nebună pentru a intâlni din întâmplare mă aclă de’nțelepciune. ... Tu esc î înamorată, tu te căsătoresc!. . . . Ia țî femeie dac’acasta’țî place! . . .“ El promitea d’a veni la Chazol pentru mica ceremonie de dinaintea primăriului și dinaintea preotului. Adulămcă de supunere către amiralele sevârșită, nu mai românea decâtă a formula mătușei mele cererea mea. Chiară de n’așă fi fostă conșdin tele destăinuire! Mariașei, acastă forma itate totă mi’ar fi fostă impusă de uă datoria de respectă cătră protectarea logodnicei mele. Fură fórte surprinsă d’a vedea pe Viergia neliniștită d’acâstă simplă formalitate, ș’o glumiță. — Totă me spartă ’mi fise ea. Mi se pare că trăiască într’ună visă încântată, și me temă ca ună geniu rou se nu vră d’uă dată se vie descepte. — Copilo, reluat cu blândețe, de unde îțî póte veni acestă temere?