Romanulu, august 1868 (Anul 12)

1868-08-01

i o 2 ROMAN ÜLT! 1 AUGUSTO 1868 Bl----1__________UJJgEg#gieBgg"BUJJLJaL!--B * ca și na in ie cu 20 și cu 30 de ani, pe caada de esemplu profesorul Bonda din Grușitt plicea, că poporală romănescă în masse este din vină de vagabond și tîlharî de ai lui Romulus și Remus, era altulü în Alba-Iulia,liceu, în esamenu publică, că armele (marca, insignia) națiune românesc! simtă—furiile, eră în timpul ă mai dincece, adică în a. 1858 uă altă profesorii din Cluș să arunca în tăria studiaților gimnasiali de naționalitate române espresiuni de cele mai scărnave, da cari se mai audă numai din gurile țiganilor, pînă căndă protopopulă Negruți îlă spălă fără săpună și să amenință că lă va aruta la autoritățile mai nalte. Luați însăamănă mai alesă cărțile din sculele superiore calvinesce, pentru ca se aflau tóte blăstemățiile căte se propună în aceleași asupra Românilor și cu mă se propagă venirulă celă mai periculosă alăurei eterne în contra Romăniloră. Peste acesta vei afla mai mulți profesori de geografie, carii teritoriul Ungariei îlă întindă de la Marea Adriatică pînă în Marea Negră adică tocmai întru înțelesul actului încoronărei din Iunie 1867, căndă Bosnia, Serbia, Bulgaria, Muntenia ii Moldova încă au fostă represintate prin stindariele și marcele loră duse în triumfă de căte ună magnată, ce represinta fiecare pe căte ună Domnitoriu supusă domniei unguresci. Aflați din geografiile și statisticele loră, că în acele tote catagrafiile (conscripțiunile) sunt falsificate, toți boierii și burgesii de naționalitate romănescă sunt remunerați peste totă în elementul magiară, toți Românii locuitori în secuime sunt considerați de secui. De tote aceste însă bărbaților, de la putere nu le pasă nimică, în contra Romănilor, este ertată a vorbi oricum tată felulă de calomnii. Gazeta minist. .,P. Nantil“ îl numi în luna fevruarie a. c. barbar*; gazeta militară „Honvéd“ află, ca corpură națională romănescă o compusă din trei milione țigani; semioficiala „Unio“ îi numesc c oi și berbeci; „Hazank" organulă partitei lui Tisza pretinde (Nr. 166), ca ministerială se scriță din funcțiuni pe toți Românii; ministrul Horváth decilară în facia dietei și a sumei, că amploiații Români sunt suferiți în posturi numai din grabă; foile dualistice din Viena — în fruntea loră „Neue freue Presse“ pretindă prin condeiele corespondinților din Bucureșci, ca se se mijlocască câtă mai curândă o invasiune în Romănia, firesce pentru că cu acea ocasiune se se pună mâna pre mai mulți ardeleni și pre mai mulți bărbați din partita națională și patriotică; — totă acea a Neue fr. Presse află, că în România există uă mică armată, însă că nu există popori, pentru că adică locuitorii acelui Stată nu ară merita numele de poporii (vezji No. din 31 Iuliu). Și așa mai departe. Insă de-uă camudată să de ajunsă cu acestea. Căndă vomă afla de trebuință, vomă comunica și altele. (Va urma). s DOMNULUI C. A. ROSETTI. Domnu meu! Gâle va acusârî ce va plâcut a mai face prin art. intitulat burghezia, din No. 27—28, și fârâ a proba, mĕ silește a vérespunde, ca sĕ nu lash a plana assupra’unî fapte de care n’am nici uâ cunoștință. Am dissă Domnu meu ’, cu legile revoluții de la 1848, crea legi precipitate, și subversive ce nu emanau de la națiune, s. c. 1. și susții această alegațiune, și sala pentru ce. Nu voi veni negreșit a demonstra, nici motivele ce a provocat această revoluție, nici scopul eî, nici căte s’a petrecută până a’țî pusă mâna pe putere, acesta suferii aparținând istorii, se va gassi verî ună cronicarii conștiincioșii a le descrie, și posteritatea va judeca. Der admite cu Domniata că scopul acestei mișcări ai fost patriotică, programul sâăerea sublim, și din trensu avea sĕ mască tóte libertățile, și progresul ferm, speraase, că nu veți putea tăgădui cuamenii ce le propunea printrună modă de revoltă, nefiindi investițî cu nici ună mandat altă națiune!, nu crea până aci decât ua adunătură de perturbatori, care conspira in contra legiloră in vigorea țerii, și voia a impune națiuni dictatura loră. După ce casa a’țî pusă mâna pe putere, In câtă vreme a’țî guvernată țarza, ingrijita’țî a convoca constituanta? ca printr’ensa admițându-se de națiune, să le dați qualitatea de lege organică a țării, eminată de la națiune ? nu numai acești n-a’ți făcut, dar încă creijândure póte jenați in acșiune-ve de legea regulamentară, a’țî arsa in tôta terra, cu cea mai mare solanitate, regulamente organic, fârâ a dota tarra cu altă lege in locu-î, și astă-fellă a’țî pusă poporu Român (borș la lorx) afară de legii, compromițând prin fapta aceasta ecsistența politica, a României din afarâ, și puind pe cea dinântru in stare de anarhie, și depindentă de dictatura și brutala putere a D-v. Cine nu scie Domnu meu, că la 1848, existența politică a țârzii, in temeiată tractatel oră dintre marca Paria cu Imperiu Russii, erea chebâșluitâ de aceste două puteri; că eile singure întăriseră și cherâșiuia regulamentul legea in vighare a ț6riî cu oile după dreptul ce și reservaserâ, una ca suserană și cea alta ca protectrița aveauu inferențâ directă in afacerile Guvernului, că puterile cele mari oscidantale ce ne dezlâșnescă az i, existența nóstra politică de din-afara, pe acea vreme considerându-ne ca parte integrantă a Turciei, abia cunoșcia ca suntă nișce Principate Dunărene, cu eile fiind atunci separate, din natura loră state mici fârâ forță materială, fiind gleită de mulțimea grelelor, evenimente prin care trecuseră, iar mica loră armată abia aveauâ naștere de cincisprezece ani, situate prin poziția loră Geografică cu totuli desavantajul ă loră, pentru ca surită ocolite de trei puteri mari monarhice, limitrofe, cu Turcia printr’o graniță forte întinsă deschisă de tóte părțile, și a nevoie de pălită fără un armată numerosa. In starea lor aceasta aflăndu-se atunci terra, nu veți putea tăgădui sper, ca singura loră scăpare și debfâșuire a existenței lor politice atunci nu erea alta decât tractatele dintre puterile suverană și protectrițâ, și că nici un altă lege organică nu se putea introduce in țârrâ, fârâ consimțimăntul amândurora acestoră puteri care urma a o debâșiui. Spune-mi dor acum, Domnu meu, care suntă măssurile de negociere, cea luată atunci guverna provisoriu, in cursă de trei luni a guvernării selle, spre a obține de la aceste puterii, consimțimăntul și dez Jâșluirea loră, asupra acestori legii, cu care voia’țî se, dotați (érra ? Negreșit, Domnu meu, că nu voi veni se afirmă ceea ce s’aă scrisă prin broșuri, de uni din Dv. cu ce condiții negociați cu malca Porta a vé recunoște guvernu d’atunci și a ve legitima mișcarea revoluționară, acestaa scrise fiind, posteritatea are sĕ judece după dânsele și istoria ve va face pagina ce meritați. Speranța ca din câte am zise până aci nimic nu e inventată de mine, pentru ca suntă uâ relatare din trecută, cunoscute de toți, și fiecare pote judeca. Acum să vedem care suntă și consquențele ce a indurată națiunea după această revoluție. Iată după mine câteva din cile mai principale. Invasiunea a doua Armate in destulă de numar Acoparii ot»omannî. — Efectele tractatului de la Bil-Altiman adică suprimarea dreptului alegeri domnului. — A represantațiunei naționale. — A școlelor. Prefacerea legilor rurale și a prestației de șese Zile pentru drumuri (la care a ’ți revenit aici) efectă altă divulgării făcut de dv. că suntă legii vedatorii poporului. Amândouă promulgate cu fermăn, prefacerea legii pentru alegerea capilor Clerului, și această promulgată cu forman. Cheltuiala asupra tessaurului public de unu-milion și optă-sute mii iei cheltuiți de guvernu provisoriu, peste budgeta alocată de cameră pe anul 1,848, și pe care sumă a’țî acoperit’o cu optu-sute-mii lei luați din cassa reservi stelelor și unu-million adunați din reserva Cutiilor comunelor, și aceasta farâ consimțimântă deputațielor Comunelor, singure atunci competente a dispune de dânși. Iară pe lângâ acestea se mai potă enumera și suferințele poporului, sdruncinarea Creditului, a Comerciului, și progresului material allă țbricî, pentru tote acestea póte fiecare rezona, și opinia publică se va pronunța. Mie îmi mai rĕmâne, a ve intreba, déca după tóte aceste deslușirî, totă nu ’mî este permisă, a califica aceste legi, precipitate, subversive, și câ nu emana de la națiune. Interpretați după plácere-ve credințele mele politice, vé assecures, Domnu meu, cu eile și acum ca și atunci, nu sunt altele, decâtă de a respecta legile în vigore patru meule, și a ’î apăra cu orice preță drepturile. Voi fi garanse, a me uni cu majoritatea (când voi fi chemat a exprima votă moă) daca trebuința va cere a se modifica pentru progresul și prosperitatea țăriî. Totud’amna ensó pe calm legale, voi fi contra orîcâteî dictaturi, fie-ca venită orî-de unde, și cu ori-ce modă, și mai vertosu când va fi cu sacrificiu de a pune in pericol existența patrii nóstre. Mă ponosluiți Domnu moă, ca ca Caimacam la 1859, am fostă contra lui Vodă Știrbei ,și pentru Vodă Bibescu, dar cu ce act al meu puteți proba aceasta? Facuteam că verî o dată ori D-v. sau măcar la oricare alta, destăinuirea sembațiilor inimii mele? Și cine are are dreptu după simple păreri protâlmacite se scrutesc opinia mea? Am avut onore a sluji sub guvernu a câte trei Domni de la înființarea regulamentului ; și dupé mine nu poci de cât a felicita jerra; pentru ințeleapta și patriotica loră guvernare; indrasnescă a Zice ca țerra ar fi fostă mult mai fericită, daca resultatu alegerii de la 1859, ar îl caută pe or măcar care djin eî câte trei. Ga Caimacam Domnu meu, ’mîerea impusă ua reserva, și uâ imparțialitate, actele Caimacamiei stau în Arhive, se pot cerceta oricând , desfid pe orî cine ar putea gâssi ua lucrare, ce ar afirma câ Caimăcamia a lucrat în favorit cu târuia, sau cu târâia Candidat, tocmai pentru acestă motivă Caimacamia a chemat la Minister, incredințândă Guvernu la persone ce nu luasse parte în nici Molotov din Domniile trecute. La aceștia au fost din celle dintâiă onorabilități și intelegențe alle terrei, s’au dovedit prin mai multe lucrări alle soră, și ca membrii a’î Cameriî, și ca Miniștrii ai Domnului aleșu. Camera precum șcie tótá lumea a fost compusă de fracșiune a particiiî fiecâruia din foști Domni, fracșiunea Dv. assemenea avea candidațiî sâî, cine dar póte tăgădui că resultatul alegerii aă provenită, numai din lupta fracțiunelor, pentru că nicî una nu putea indieea majoritatea absolută pentru candidatul sau ? Nu veți fi uitată credă cu vota S’aă pronunțată la 24 dimineața, in Cameră secretă, pe căndă nnca Camera nu erea constituită, și Deputați n’avea dreptă a se pronunța, acesta dar fiind uă ilegalitate, ca Caimacam, cream pute in dreptă deca nu mai multă, incaî a protesta, știe toți ca Caimacamia a stătută spectatrița pasivă, și aceasta pentru respecta ce datora represantațiuni naționale, și pentru ca prin acestă votă, se consacrase inceputu unui principiu emanată de la națiune, prin Divanurile aduc, amândurora principatelor la 1857. Aruncați în sarcina mea mă proectă ce ziceți ca saă presentată la Congresul de la Paris la 1858, pentru organizația țării și apoi prin talenta interpretativă ce vă distinge, pomenind din passajurile lui, voiți a a mile atribui ca Doctrine și credințe alle melle; nu voi veni Domnuleă, nici a aproba, nici a desaproba ideele ce arrădtațî că elle represanta, este o simplă schiță de proiectă, fiecare vede interesul érrei selle din diferite ponturî, dar când ar fi fostă supusă desbateri unei constituante, și incâ p’acea vreme, nu te îndoi ca s’ar fi iscată Controverse, nu desbateri, pentru și contra, și nimeni nu póte șei care ar fi fostă atunci resultatu majorități. Bine-voiți însa a’mî spune cu ce probați că acestă proectă crea opera mea? ce rolă politică aveam mai inainte de a fi Caimacam? Și care autoritate politică. Pe acea vreme îmi da posibilitatea de a presanta Congresului una assemenea proiectă? Și de ce nu mărturisești mai bine, ceia ce se scia de toți, ca prin tractatul de Paris fiind stipulat ca prin comissari, sé se ceară de la națiune, a’și face pacia fondamentală altă țArrî, Divanulă aduc de la 1,85 ®, s’aă mărginită in cererea numai de patru puncturî dândă cu aceasta ănsușî dreptu puterilor a lua inișiativa, de a face convențiunea cu accesul legii electorale, spre care sfârșită fiecare Comissar aduna de la fiecare diferite proiecte de organisație, și care s’aă supus la vreme congresului spre a culege dintr’onsele științele de care avea trebuință, și că nu e de mirare să fi fostă ună din acestea. Am zis să Domnule că legile ce a’ți voită, a d’a prin dictatura la 1,848, erea incompatibile cu posițiunea socială a națiunii, și nu poți afirma mai bine, această alegațiune decât cu resultatii alegerilor Colegiilor allă 4-lea al 3-lea și chiar al 2-lea a Consiliilor județiene, și Comunale, fiind cunoscut de totá lorra cum se practică la noi prin influența morala, exersistă libetâți spiniilor, și incâ chiar cei după un spațiu de zece ani, și mai vertos de când constituția de mâșluiește fiecâruia aceste libertăți. Fiți dar sigur ca burghezia și in parte alegătorii mei, vora seia profita de frumósele povețe ce cu multă talentă de elocvență, be’a’țî dată, și negreșit vor ști a încredința totd’auna mandatuloră, la ómen! fie din oricare generațiune, și cllassa, dar numai pentru care vor avea probe de a loră probitate, dupé a lor trecut și care prin independența de caracter vor ști a se lupta cu cei ce ar viola legile ce le deZâștuescă aceste frumóse libertăți, de la care așteptă prosperitatea țării, și afară in parte. Mai suni rămâne acum. Domnul meu, a răspunde la povața ce ’mî dați in parentesa la Ortografia cuvântului (Vornic). lgJBBgJ*"ll<""ll""■ [UNK] [UNK]"■....pui—■mm...................— — Cî nu, . . . rl(J) de mine, dacă ți-așa spune ! — Cumü! acesta slăbiciune copilaresca ar avea vreuă causă raționabile? . . . — Nu me ’ntreba despre acesta, respunse ea turburată, mi-ar îl rușine d'a mărturi să ridiculă superstițiune. Vă taină ! strigară rutenda , deja ? — Stăruiil, ea se apără; însă nu este nici oă cugetare ascunsă care în amorfi se nu pară una fură, neliniștea iei me îngriji chiaru i imputații lipsa iei de ’ncredere, și staruiii atâta, in câtă ea ințelese că eramă gata a’mi închipui vrunii secreții teribile. — Ei bine: $iso ea stândi la ’ndouiela.... daru mi mé ocări! . . . Darü vorbesce, scumpa mea Viergie, în numele ceriului me sperii la rândulă dura itale ! — Ei bine: reluă ea, mama mea . . . . sermana femeie ce mi-a servită de mamă, credea ce póte citi in viitorii. — Era fármecatóre ifiseiii la celii d’ânteia cuvente; o cama bănuisemă că totă déuna. le-i cățîrlji de mine,li se ea rivéndű pe jumetate, și pe jumetate supărată. Nu, érta-me, greșescu, se vedemu efectele sclințeî séle magice. Magice, da, domnule, și o vei vedé pré bine, spirit! tare ce escî... Ea mii-a predișă, căndă eramă copilă mică, că va veni uă rid căndă unu frumosă senoră din bună castelu vecină, pe care să vdă interni pe drumă și care me va iubi . . . In adeveră! Iliseiü. Buna femeie, avea du șicuri! a doua vedere! . . O jură acuma din fundulă inimei mele. . . Cuma? acesta este acea prezicere sinistră? Nu e decâtă partea ánteia, reluă ea, și tocmai pentru că s’a ’mplinită m o temă d’a doua . . . Dumnezeulă muu, cea mai adaugată? Bine unde ea se me scapi de temerea mea, cine ea putină mai liniștită. — Curăndă, complementulă profeției! — Eî bine ! înțelegi că facêndu-mu mai mare am făcutu-o se’mî repute adese ori prezicerea iei, ș’am fi înțelesu-o mai bine. Atu în limba tu—o atunci asupra acelui frumosă sonoru pe care credeamă că’să vadă deja în imaginațiunea mea ea in timpulă căndă rugii luai de femeie păstorițe ... Ea mi-a respinsă totădeuna că voiă fi a lui, dară că nu ’mî va fi bărbatu. ~~ Ruinai atlta ?Jiseră c undă adevarată suspină de ușturare. — Roule! Nu e teribile? Cugetă la ce spui ? Nu esti are d-ta acelă inimoșii sonoră care trebuia se me iubescă ? — Eu te iubescă, dară nu suntă că acela pe care trebuiase’să intelnescî, eea totă. ziseră legendă, și ’nțelegendă d’nă dată ideia farmecatórei. — Curau, reluă ea c’mă zîmbetă copilărescu, era pre acelă sermană sir Claranco?.. Dară aci prezicerea se incurcă. Din contra, Viergia mea, căci nimică din acesta istoria nu era preizicere , era uă simplă prevedere a faptelor din viitorii pe cari trecutulă le făcea mai neinlăturabile . . . Acestă senoră, . . . era marchisară de Senetan, fatală dumitale, căruia credea că te va înapoia întruă di, și a căruî trebuiai se fii in adeverii, . . . dară cu care nu te puteai căsători. Convorbirea cu mătușia mea n’avu de sicură nici uă încurcătură și nic uă solemnitate, mulțămită relațiunilorQiu cari ne aflamă. Afară de mirarea în care o puse acesta știre, nu puteam de cât se fiu sicură d’uă bună primire făcută acestui proiect, cari asigura situațiunea Viergiei și legitima pre cumnă drepturile sale creându’î unu titlu în familia. Iubirea chinuită a acestei mame pentru acea copilă pe care nu putea, pe care mai nu cuteza a o numi fata reî, trebuia se gasesca în astă căsătoria sfîrșitulă sbuciumărilor sele. Viergia ramânea aprope de dinsa devenindă femeia mea. N’aveam a discuta nici uă convențiune, mătușia mea confirmă dorințele mele. Cu tóte aste, pentru a zice totă, insemnații ore care tulburare in veselia mea, ca și cumă s’ar fi milouită asupra adincimei simptimintelor, cari ne atrăgeau în astă căsătoria. O ’ntrebari despre acesta cu afecțiune ca mă fiiă. — Nu te nelinișci de tristeția mea, respinse ea cu acea putere pe care o soia păstra în încercările cele grele. Am petrecuț nuă nopte crudă lingă Genevieva. — E bolnavă. — Da, de căteva zile suferea iar a lăsa se se vadă, pentru a nu me neliniști; dară a séra, după plecarea dumitale, a avută vă crisă nervósa care ma ’nspăîmîntat, s’așceptă mediculă. Bóla Genevievei n’avu din fericire nimică gravă; cu tóte aste nu ieși din casă trei zile, și vedusă abia pe Viergia, care șeZură parte din acastă timpă lungă dinsa cu mătușia mea. Profilată pentru a me duce la Langlade și a me ințelege cu dinsa asupra pregătirilor căsătoriei nostre și asupra contractului, Doliulă Viergieî era de ajunsă pentru a ne scuti de pompa unei căsătorie provansală și pentru a reduce ceremonia la strictele acte oficiali. Totă fu regulată in curândă. Uă s risare fusese speciuită lui Sir Clarence. Nu mai avu rămă dară de cătă a ne deda cu totulii acelei dulci stagiuni a logodnei, atătu de plină de farmecă și de speranțe îmbătătore. Genevieva, senatasa după ună acelă de friguri care n’avea nici ună caracteră neliniștitoră, fu însă constrînsă la ună repausă de căte-va Zile în castelă. După stăruința iei, urmarăm In curândă preumblările nóstre zilnice. Insocițî de Andrei noi plecam, răpiți d’a ne putea bucura în libertate de acesta singurătate adorabile prin păduri. Ne repetiamă emoțiunile și tristețele nóstre trecute, cari locuau mai radióse veseliele nóstre actuali. Ce se mai spună . . . iubeamă, credeamă. In acestă fericire a cărei imbătare n’o presupusesemă nici vădată, mi se părea cină nuoă sufletă se nasce în mine. Insă uă mică mâhnire întunecă puțină fericirea mea. Sermana Genevieva, cu tote că orice temere dispăruse asupră’î, păstrase unu felă de Irigenire din boia ie, care neliniștea pe toți la castelu. Mai cu sema Viergia era forte tristă, și anevoie parveneamă a combate aă preocupare durerosă pe care nu putea se mi-o ascunsă. Câte vădată, s’ar fi zisă c’uă presimpuire o ’nspaimenta, ca și cumă vr’ună periclu ar îi amenințialu-o. Me siliarnă se risă asupra unei remășițe de încredere în prezicerile Mariasei. Imprăștiamă norulă, insă elă se rearetă în curândă. — Gevrav, Îmi zicea ea, nu suntă deprinsă cu fericirea de cătăușia de pucin timpă . . . Trebue să me deprindă! (Va urma). Mario Uchard.