Romanulu, ianuarie 1883 (Anul 27)

1883-01-28

ANUL AL XXVII-LE Voiesce și vei putea ANUNCIURI, Linia de 30 litere petit, pagina IV..............................40 bani I)eto „ n n n Li .... 2 leî „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea Țarului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8 Place de la Bourse. LA LONDON, la G. L. Daube et C-nie, 130, Fleet Street E. C. LA VIENA, la d-nil Haasenstein et Vogler, Wallfiscligasse 10. LA FRANCFORT, S. — M. G. L. Daube et C-nie, pentru Ger­mania, Belgia, Olanda, Elveția și America. — Scrisorile nefrancate se refusă — In immnerul de Lunea viitóre vom începe publicarea interesantului ro­man REGINA de Charles Lomon publicat în La Nouvelle Bevue. 20 BANI ESEMPLARUL 1 JREDAOTIUJSTELA. ©X r\I)AlINI©TXfc^XTITJNJS A. 14, S FIi 4 I)A. OOAMN111. 14 BUGÖRESCI, 1S“ 1883 „Ce rar lucru este—orice un învă­țat—ca uă pagină să fiă în­tot­dea­­una plină ; și puțini sunt acei cari să fie în stare a scrie­­ Jece pagine fără să­­ fiică­ră absurditate.“ De aceste cuvinte ne aduserăm a­­minte citind lungile colane ale celor două citate ale oposițiunii unite, Tim­pul și Binele public. N­ilnic aceste să întrec să dove­­descă ca mai ușor le este a-și umple colón­ele cu tot felul de atacuri și a­­eusuri contra guvernului, de­cât a convinge pe cine­va de adevăr și de realitatea faptelor. Negreșit ca purtarea acesta con­vine oposițiunii, câci mărturirea fap­telor este contra iei. Neputând să convingă, ea caută să producă efect, de­și în frase gele ni­meni nu se mai încrede acfi. Poporul, cu bunul seu simț, scie fórte bine ce temei trebuie să pună pe jurămintele séle, când­­ fice ca este desinteresată și ca o dóre inima de interesele țerei; el înțelege la ce tind tóte ieremiadele, tóte frămăntârile o­­posițiunii . Puterea —ece acel cuvânt fermecă­tor care deșteptă tota­ura și mânia oposițiunii contra guvernului. Se acasă guvernul, între altele, ca a compromis interesele țerei în ces­­tiunea Dunării; ba impus merse chiar până să afirme câ guvernul e „complicele ascuns“ în acestă ces­­tiune. Complicele cui ? Al puterii interesată la Dunăre, al Austriei ! Permis este vre unei foi române să arunce uă asemenea acuzare con­tra guvernului tereî, fără a fi în stare s’o susțină îndată prin probe ce nu se pot nega ? Și fie ca protivnicii noștri cred câ totul le este permis, până chiar și calomnia cea mai monstruosă, nu râd ei ca în loc să lovescu în guvern lo­vesc chiar în interesele țarei, cari adi mai mult de­cât orî­când ne cer tu­turor să­­­fișam la uă parte urele și pasiunile de partită și să fim însufle­țiți de una și aceea­și dorință : apă­rarea drepturilor nóstre la Dunăre ? Numai cei împinși de orele și de pasiunile politice pot să afirme ca guvernul nu și-a făcut pe deplin da­toria în cestiunea Dunării. Dovada cea mai temeinică ce și-a făcut-o este chiar faptul ca acestă cestiune e încă neresolvată. Dacă guvernul ar fi cedat preten­­țiunilor Austriei, dacă el ar fi fost „complicele ascuns“ — după cum cuteză a afirma Timpul — acestă ces­tiune s’ar fi resolvat încă de acum două ani. Tocmai opunerea și protestările gu­vernului pe l­ângă cabinetele europene, au ținut în suspensiune resolvarea a­­cestei cestiuni și au interesat pute­rile — după cum dicea Journal des Débats — să ’i dea mai multă aten­țiune și s’o studieze mai de aprope. Acesta este adevĕrul care nu se pote nega de nimeni, precum nu se pote nega asemenea ca dăcă cestiunea Dunării a venit înaintea Conferinței din Londra, ea n’a venit de la sine, nici după dorința Austriei, ci în urma stăruinței României de a-și apăra drep­turile și suveranitatea mea teritoriale. Putea-vor protivnicii noștri să sus­țină ca nu este așa? Ii desfidem. Alâturi cu cestiunea Dunării, pro­tivnicii noștri își fac uă plăcere să pună în joc până ch­iar și simțimin­­te atingătóre de existența, de conser­varea nostră națională. Ast­fel Binele public, în numărul sáu de la 25 Ianuarie, publică un articol de fond de peste șase colóne, în care citim pasage ca acestea : „Ore­d. Brătianu este atât de fară de suflet, atât de fară de D-fieü, în­cât să nu’șî închipuăscă câ, cu tota a­tot­puternicia sea, pote veni momentul în care să-și dea săma înaintea Româ­niei, pentru barbara, pentru tătărasca tratare a Dobrogei și Moldovei ?“ Dar cum și în ce mod se tratăzâ are alt­fel Moldova și Dobrogea de cât restul țarei ? Cari sunt legile escepționale, mă­surile escepționale, procederile escep­­ționale adoptate pentru­ Moldova ? Intru ce este tratată Moldova mai râu de­cât restul țârei ? Ore pentru ca s’au dat Moldovei mai multe câi ferate de­cât restului țâ­rei , Ore pentru câ de cât­va timp se fac cele mai mari silințe spre a îm­puțina măcar prin sate stocul de cârciumari evrei ce­­ adusese în to­vărășie, ca demnă moștenire a Dom­nului separatist Mih­ai Sturza ? Pentru acesta să fie ore tratată Moldova într’un mod barbar și tătă­resc ? Ne abținem de a califica după cum merită purtarea, opozi­țiunîi în apAia mare și delicată cestiune națională. Ce voesce are oposițiunea făcând istoria independinței Belgiei și a do­­minațiunii olandeze asupra acestei țâri ? Voiesce să arăte ca Romănia de dincole de Milcov asupresce pe Ro­mănia de dincolo de Milcov, după cum făcea Olanda cu Belgia acum cinci-deci de ani trecuți ? Voes ce ea uă revoluțiune ca cea din 1830 a poporului belgian în con­tra dominațiunii olandese ? Seim de unde au mai suflat și al­tă dată aceste L șapte perfide, întoc­mai supt aceeași formă și cu același scop, mai seim­ensă ca poporul ro­mân le-a respins cu scârbă, cum le va respinge și acum și ori când vor cuteza a se mai produce. Dar cum se pot pre asemăna via­ța politică și istoria a două popare diferite, atât prin limbă, cât și prin obiceiuri, aspirațiuni și tradițiuni, cu viața politică și istoria unuia și ace­lași popor, al uneia și aceleiași țări? Guvernul olandez a adus revolu­­țiunea poporului belgian, dar regatul Țărilor-de-jos nu se compunea din una și aceiași naționalitate, și era fa­tal ca una din aceste două naționa­lități se caute să prepondereze și să domnescă asupra celei­l­alte, înainte de a consulta istoria Bel­giei ș’a Olandei, sau mai bine isto­ria regatului Țârilor-de-jos, trebuia să urmăriți istoria fie­carui popor, acolo veți fi văd­ut cât preț s’a pus în­tot­­dea­una pe existența individualității unui popor; acolo veți fi vădut, în fine, câtă deosebire este între unirea a două țâri surori și între acea „u­­nire ademenitare—după cum­­ ziceți singuri—naturală în aparință, dar în fapt nepracticabilă11, după cum a fost aceia a Belgiei cu Olanda. Ori­care ar fi fost guvernul rega­tului Țârilor-de-jos, mai curând sau mai tărziu că ruptură era fatală în­tre cele două țâri, câci fie­care voia să trăiască cu propria și deosebita sea individualitate națională. Unirea Belgiei cu Olanda a făcu­t-o diplomația ; unirea României și a Moldovei a făcut-o natural și ceea ce natura a unit, diplomația nu pote despărți de­cât cu violență și tim­­poral. Unirea României a făcut-o, în fine, voința unanimă a poporului român, în contra chiar a voinței diplomației. Dacă d. Vernescu , cu organul d-sele, voeșce ca rigatul României să aibă sorta regatului Țarilor-de-j­os, n’are de­cât să lupte pentru acest lăudabil scop , îl asigurâm însă ca nu va avea cu­l­sea de­cât pe ina­micii acestei țoii , ci în contra pe tótá suflarea románéscá. Popórele au făcut și fac revoluțiuni numai pen­tru libertatea, independința și mări­rea lor , ci nu pentru sinuciderea lor, prin desbinare și fărîmare. Déca acesta este programa cu care uă parte din oposițiune voesce să­ se înfățișeze țerel la alegerile viitore , o putem încredința câ tocmai acea patriotică Moldovă pe care voesce a o esploata, o va respinge cu scârbă și cu indignare. Aflam câ Conferința europeană de la Londra, care se amânase Luni din causa bulei comitelui de Münster, se întrunesce astă­zi. Joul. SERVICIUL TELEGRAFIC AJL, AOjKÎNițLlKil HAVA)» Berlin, 7 Februarie. — împăratul Wil­helm va dirige în persona anul acesta ma­rele manevre ale corpurilor 4-lea și 11-lea de armată. Vor fi de asemenea aprope de Graudenz, pe rîul Vistula, manevre de st­­oc­iu cari vor ține cinci septemăni. Londra, 7 Februarie. — tie dice ca ex- dliectivul Ismail-pașa a cumpărat castelul Hick­gate aprope de Londra și ca se va stabili acolo. CONFERINTA DE LA LONDRA Corespondință specială a diarului LE TEMPL I Istoricul cestiunii dunărene Londra, 1 Februarie. Confratele meu din Viena v’a adresat că forte interesantă dare de scrin despre an­tagonismul pe care-l suscită cestiunea du­­nărenă între Austro-Ungaria și România cu deosebire. Nu cred ca va fi de prisos să vă adresez, din partea mea, un fel de no­tiță istorică asupra acestei cestiuni de la origina­lii pene astă­zi. După cum o spu­ne forte bine confratele meu din Viena, „nenorocirea tuturor cestiunilor orientale, e ce sunt prea complicate.“ Acesta lămures­­ce, cred, interesul forte mediocru ce ele prezintă pentru generalitatea publicului, al căruia spirit nu e atras de­cât de lucru­rile pe care le concepe într’un mod clar. Acesta e adevărat mai cu semn pentru ces­tiunea dunărână, înainte d’a căuta se arătam marea în­semnătate a intereselor care sunt angagiate :în acesta cestiune din puntul de vedere al politicei generale, se pote dice chiar din puntul de vedere al echilibrului euro­pean, cred ca este folositor de a indica mai­antei partea tehnică a acestei cestiuni rea­mintind istoria și lucrările comisiunii euro­pene, ale căreia propuneri vor face obiec­tul unor noui desbateri la conferința care se va deschide peste trei z­ile la Londra. De la otărîrile ce s’au luat la congresul din Viena, în 1815, este de drept public câ fluviile sau rîurile care trec prin mai multe state sunt deschise tuturor marine­lor comerciale, ca nici unul din aceste sta­te nu pate să aducă vre uă pedică navigați­­unii și câ fie­care din ele trebue nu nu­mai să esecute în albia fluviului lucrările necesare pentru a facilita navigațiunea, dar chiar pentru a întreține drumurile de ie­­dee (halage) care trec pe teritoriul său. Aceste principii ar fi trebuit se primes­­că aplicațiunea lor pe Dunăre mai mult încă de­cât pe ori­care alt fluviu; câcd, luându’șî obârșia sea în marele ducat de Baden, el stropeșce, în percursul său de trei mii k­ilometri aprope, nisce teritorii aparținând Wurtembergului, Bavariei, Aus­triei, Ungariei, Serbiei, României și Rusiei. Comunicând în același timp cu Rinul prin canalul Ludovic, ea este artera vitală a comerciului Europei centrale și occidenta­le. Dar gurile iei, care singure au nevoe de a fi mereu întreținute, căzuse, una după VINERI, 28 IANUARIE 1883 Lumineaza-te și vei fi. ABONAMENTE: 111 Capitală și districte, un an 48 lei; șase luni 24 lei; trei luni 12 lei; nă lună 4 lei. Pentru tote țările Europei, trimestrul 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea Țarului și oficiile poștale. LA PARIS, la Havas-Lafftte et C­uie, 8, Place de la Bourse. LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15, Fleisch­markt. IN ITALIA, la d. dott Cav. Gustavo Croce, Via San Fran­cesco da Paola (N. D.) 15, Genova. — Articolele nepublicate se ard — alta, în posesiunea Rusiei, la 1814 mai în­­chis prin tratatuțile Bucuresci, la 1826, pe urmă, prin tratatul de Akerman și ’n sfîr­­șit la 1829, prin tratatul de Adrianopole. Prin cesiunea Basarabiei câtre acesta pu­tere, în 1814, brațul cel mai septentrional al Dunării deveni limita imperiului rusesc și a imperiului otoman. Prin al douilea tra­tat, în 1826, Rusia își asigura posesiunea brațului Sulineî, singurul care e practicabil pentru vasele ce au un tenagiu puternic. Prin al treilea tratat, în 1829, ea dobândi singura gură care rămânea Turciei, acea a sfântului Gh­eorgh­e. . Stipulațiunile­ratatului din Viena , din 1­81 £ se impuneau că datorie Rusiei, deve­nită ast­fel stăpână a întregei Delte a Du­nării, d’a îmbunătăți dacă nu cele trei guri, cel puțin pe aceea care oferea mari­nei comerciale cele mai mari înlesniri. Dar ea nu făcu nimic. Nu era de sigur în pla­nurile sale d’a ușura desvoltarea comerciu­lui în basonul Dunării. Acesta ar fi avut de efect de a aduce un prejudiciu comer­ciului Odeseî, care se bucura atunci de monopolul aprope exclusiv al exportului grânelor și cerealelor marii Negre. Austria fu cea d’Anteiu, se înțelege, care se plânse de acesta stare de lucruri, con­trară stipulațiunilor congresului din Viena. Protestările sale avură drept efect, în 1840, de a sili pe Rusia să semneze cu a­­cestă putere uă primă convențiune, care, pe lângă ce garanta libera navigațiune a Dunării, dobândea de la guvernul rusesc anga­jamentul „d’a opri progresele umplerii cu nisip a gurei Sulina și d’a face acesta trecetare practicabilă așa în­cât se nu mai putá opune nici uă o piedică navigațiunii.“ Acest anga­jament remase aprope un li­teră mortă. Nișce raporturi oficiale constată, în adevăr, cu zece ani mai tărziu, adică în 1850, gura Sulinei era ca uă vastă pădure de catarguri înfipte în nisip și era presărată cu rămășiți de corăbii străine. Veni vesbe­­l lui din priinte. Puterile semnatare ale tra­r.£, 1:— T3....;a ui Ar•*■•*** 18157 în­scțiseră un clausă care obliga pe Rusia să parasesea gur­ile fluviului ș’uă porțiune în­destul de întinsă, care fu înapoiată Moldo­vei. Acest tratat mai specifica și numirea a două comisiuni. Cea d’untér, disă comi­siunea europeană, cuprindând un delegat al Franciei, al Austriei, al Engliterei, al Ru­siei, al Prusiei, al Sardiniei și al Turciei, avu drept misiune d’a specifica și d’a face să se esecute lucrările necesare pentru a destupa gurile Dunării și pentru a-I asigura libera navigațiune, cu ajutorul plătirii tac­­selor de drept și a observațiunii regulamen­telor generale. A doua comisiune, dusă comisiune rive­rană, fu compusă din delegații Bavariei, Wurtembergului, Austriei și a t­ublimei­ Porți, câtre care se adăugase un comisar al celor trei principate dunărene, a cârora numire trebuia se fiă aprobată de Portă. Acesta comisiune permanentă avu drept misiune de a elabora regulamentele, d’a ordona și d’a face să se esecute lucrările necesare și’a sfirșit d’a veghia, după disolvarea comisi­unii europene, a cărei durată nu trebuia să fie de­cât de doui ani, la menținerea navigațiunii gurilor Dunării. Cele două comisiuni se pusese pe lucru. Sarcina lor fu grea. Comisiunea țărmurenă isbuti în sfirșit să se înțelegă, și la 7 Noembre 1857, adică opt luni după tratatul din Paris ea semna, la Viena, un act de navigațiune a Dunării. Puterile semnatare ale tratatu­lui din Paris refusară de a recunosce acest act. Ele credură ca comisiunea țărmurenă și Statele țermurene trecuse peste puterile lor semnând acest act fără a se fi înțeles mai dinainte cu comisiunea europeană. Ele presintară observațiuni în acest sens cabi­netelor din Viena, Constantinopole, Mün­chen și Stuttgard. Dar Statele țermurene nu le băgară în somn și actul de naviga­țiune fu ratificat în mod solemn la Viena, în 9 ianuarie 1858. El avea de scop, de­și proclama nisce principii forte liberale, d’a reserva beneficiile navigațiunii Dunării numai Statelor udate de acest fluviu. Comisiunea europeană nu continua mai puțin de a-și ținea­ ședințele și d’a-și urma lucrările. După lungi studii și după­­ ne­­sfărșite discnsiuni, ea renunța d’a se ocupa de gura sfântului Gheorghe, pentr­u a con­centra tóte silințele sale asupra gurei Sa­linei, a căreia lucrări de diguri fură efec­tuate în 1861. In 1865, tóte lucrările e­­rau terminate și un regulament de naviga­țiune otărît. Puterile semnatare ale tratatului din Paris, în 1856, crezuse atunci folositor de a constata câ comisiunea europeană lucrase conform intențiunilor lor și câ ele aprobau otărîrile iei. Ele voise, în același timp, să determine printr’un act public drepturile și obligațiunile pe care noua stare de lucruri stabilită la Dunăre le crease pentru dife­riții interesați. Plenipotențiarii lor redac­tară, în consecință, la Galați, în 2 Noem­bre 1865, un act public privitor la naviga­țiunea pe Dunăre. Acest act fu ratificat, cinci luni mai târziu­, printr’uă conferință care se ținu la Paris și fu pus supt ga­ranția dreptului internațional. Conferința mai oțărî câ esistența comisiunii europene va fi prelungită pe cinci ani, adică până la 1871, pentru a-i lăsa timpul de a-și com­pleta lucrările iei. In 1871, acesta comisiune fu din nou prelungită, prin tratatul din Londra din 13 Marte. Ea a fost în sfirșit menținută în funcțiunile sale prin tratatul din Berlin, care a frcsat durata iei. Se spunem îndată cu articolul 54 al acestui tratat fa­ce cu „un an înainte de espirarea termenului otărît pentru acesta durată, puterile se vor înțelege asupra prelungirii puterilor sale sau asupra modificărilor pe cari le vor crede necesare de introdus“. Congresul din Berlin fiind terminat, s’a iscat cestiunea esecuțiunii stipulațiunilor ar­ticolului 55 al tratatului care se semnase de curând și al câruia cuprins cred câ e util de a-1 reaminti. Acest articol­­ fice ca „regulamentele de navigațiune, de polițiă fluvială și de supraveghiare, de la Porțile­­de­ Fer­mene la Galați, vor fi întocmite de comisiunea europeană, asistată de delegații statelor riverane și pus în armonie cu a­­cele care au fost sau vor fi edictate pen­tru parcursul din sus de Galați“. Trec asupra tuturor incidintelor care au marcat acesta perioda a cestiunii dunărene. E de ajuns să spunem ca comisiunea eu­ropeană în credința unui „comitet de studii“ compus dintr’un represintante al Germaniei, al Austriei și al Italiei, sarcina de a pregăti un ante-proiect pentru a servi de mază lu­crărilor sale. . Cestiunea modului de votare în comisiu­nea statelor riverane sau comisiunea miistă, compusă din patru delegați, acel al Aus­trri, Bulgariei, Serbiei si­ României, acesta cestiune și aceea a situațiunii acestei co­misiuni față cu comisiunea europeană ri­dicată nisce desbateri forte vii. Se admi­tea consistența celor două comisiuni, dar acolo se oprea înțelegerea. In sfirșit, du­pă dooă ani, comitetul de studii prezintă un ante-proiect de regulament ce fu res­pins de comisiunea europeană, care-l găsi prea cu totul în favorea Austriei. In rea­litate, comitetul de studii adoptase pur și simplu propunerea cabinetului din Viena, care consista, în cas de împărțilă a celor patru voci formând comisiunea micstă, a do­uă voce dimimantă președintei sale, care era atribuită Austriei. Afară de acesta, a­­cestă propunere tindea, în fond, la limita­rea libertății de navigațiune, cabotagiul mare și reserva țermurenilor aceea a mi­cului cabotagiu. Comisiunea europeană se întruni în Mai 1882 și respinse ante­pro­iectul care i se presintase, înțelegerea neputându-se stabili, i se păru guvernului francez ca era loc pentru o­ combinare concepută în așa mod în­cât să garanteze tote interesele ce se aflau în joc. Acesta propunere, cunoscută sub­ numele de proiectul Bariere, fu în sfirșit adoptată. Comisiunea europeană și-a apropriat-o, afară de Romănia, care — după cum se scie — a refuzat s’o primesca. Ea o supune acum sancțiunii puterilor , și conferința din Lon­dra s’a întrunit pentru a delibera asupra acestei sancțiuni. Propunerea franceză ia drept bază insti­­tuțiunea unei comisiuni _ mieste, dor­ica ca punt de plecare uă împărțire nouă a e­­lementelor constitutive ale acestei comisi­­uni. La cei patru delegați—acei ai Aus­triei, Bulgariei, Serbiei și României—ea a­­dauge, în adevăr un al cincilea delegat a­­les, pentru că periada de șase luni, prin­tre membrii comisiunei europene, după or­dinea alfabetică a puterilor. Acesta este—în afară de avantagjele par­ticulare care vor fi indicate la conferință— gândirea esențială de care se inspiră pro­punerea franceză. Ea afirmă suveranitatea comisiunei europene pe regimul fluvial al Dunărei, pe acest fluviu pe care d. de Moltke l’a revendicat cel d’ănteî ca „uă în­semnată arteră a Germaniei“ și pe cursul superior al câruia interesele slave și inte­resele germane se găsesc așa de mult timp în rivalitate, este confirmată printr-un telegramă adre­sată din Viena Țarului Standard, care a­­nunță ca principele Lobanoff a presintat acum căte­va fiile vă Notă ministrului aus­triac Kalnoky, în care se duce ca Rusia con­simte la prelungirea comisiunii europene cu condițiunea de a i se permite să efectueze singură lucrările din brațul Oceakow supt supraveghiarea comisiunii europene. Inge­­niari speciali afirmă câ lucrările din brațul Oceakow, pentru care Rusia pretinde 20 ani, nu vor ține mai mult de 18 luni, câ consecința lor va fi potmolirea cu nisip a gurei Sulina, de vreme ce gura Kilia are un curinte de doua ori mai mare ca acela al Sulinei; ca prin acesta vor deveni za­darnice multele milione cheltuite de Eu­ropa pentru desnisiparea gurei Sulina. RUSIA SI CONFERINTA DUNAREANA Kölnische Zeitung , publică urmă­­tarea telegramă ce i se trimite din Londra cu data de 5 Februarie : Presupunerea, câ Rusia se va presintă cu cugete ascunse la Conferința de la Londra. DIN AFARA AUSTRO-UNGARIA Un corespondinte din Viena al ziarului ceh Politik, care apare în Praga, asigură, după nișce informa­­țiuni positive ce a primit, ca chiar daca Camera deputaților ar aproba uă propunere eventuală a stângelor, d’a reforma legea presei într’un sens liberal, că asemene acțiune n’are nici uă perspectivă de reușită și ar avea un caracter pur și simplu platonic. Cei de prin cercurile conducătore nu se gândesc câtuși de puțin măcar a procede la uă mărginire, în veri­ce sens a atribuțiunilor puterii executive. RUSIA §8 Supt titlul: „Uă gogoriță politică“, Țarul Times publică un lung ar­ticol din care extragem urmatorele pârți: Rusia este cea mai mare spaimă a alar­­miștilor nostril și figureza ca un mare ca­pni>itüT,c­in­u,u­ soc cinapunuu n­e vins.. Totuși este uă mare greșală d’a admite ca Rusia se va arunca într’un resbel mare, afară daca i se va presintă că ocasiune. Ea scie forte bine ce costă un resbel și cât de mult se póte căștiga prin așteptare. Dacă ea se teme de bancrută, apoi un resbel va aduce și mai curând acesta ban­crută; daca se teme de uă revoluțiune, a­­poi resbelul este ocasiunea și provocarea nemulțumiților. Nici nihilismul din Stat, nici golul din pungă nu pot fi înlăturate printr-un atac contra statelor germane și, întru cât privesce imperiul otoman, apoi Rusia pate aștepta până când se va face para, și ea scie forte bine câtă parte i se cuvine din ea. Este forte îndoios ca Gam­­betta ar fi început un resbel de revanșă dacă ar fi trăit, și acum, după mortea s­a, nu este nici un motiv care să ne facă a ne îndoui despre disposițiunea Republicei d’a urma să politică pacinică In vederea acestor considerațiuni, ar trebui ca cel d’ánteiü financiar care ar voi sa ingrozesca pe nisce acționari fricoși, să aibă nisce argu­mente mai seriose de­cât acelea pe care le am audit în aceste din urmă timpuri. In același timp găsim în oficiosul die Presse, din Viena, de la 6 Fe­bruarie, următorul articolaș: Cei din Rusia au început acum se se dea înapoi. Pe când, acum un an, discursul pe care ’l pronunța generarele Scobeieff la 12 Ianuarie, găsi un ecou general în presa națională rusă, ci toți adevărații ruși păreau­otărîți a pregăti mormântul „Ger­manului“ inamicul vecinic al slavismului, astă­ îți nu mai întâmpină nici uă contra­zicere, frasa scrisă de consiliarul secret Katkow în Moskowskija Wiedomosti, orga­nul principal al pansia viaților, câ „cea mai mare nebunie din tote nebuniile ar fi un resbel între Rusia și Germania.“ Chiar un organ ca Aowoje Vremja, a cârui ura fa­natică contra germanismului nu mai cu­­noscea nici uă margine, sfătuiesce astă­zi națiunea d’a se feri de jocul unui viitor resbel, și se declară forte satisfăcut ca cele trei puteri de Nord au ajuns la oă înțele­gere pentru viitor. Acestă laudă generală adusă politicei de pace inaugurată de d. de Giers, este mai ales produsul ultimelor evenimente din Francia. Lumei de prin cercurile naționale ruseșci îi pare forte râu cu Francia, care e de alt­mintre și un factor principal al politicei europene, a devenit acum un enigmă; se critică situațiunea in­ternă și externă a Franciei, care e conside­rată ca un h­aos, și chiar cei mai îndă­rătnici șoviniștî trebuie să mărturească astă­ Ț ca Rusia nici nu pate să se gân­­descâ măcar a încheia cu acest „haos e­­nigmatic“ uă alianță ofensivă contra Ger­maniei și Austriei.

Next