Romanulu, iulie 1889 (Anul 33)
1889-07-01
ANUL AL XXXIII-LE Y oiesce și veî putea.. . ANUNCIURI Linia de 30 litere, petit pagina IV......................40 bani Lotto „ „ „ „ iii...............2 ,ci » lnserțium și reclame pagina III și IV linia . 2 „ — „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea Harului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8, Plac, de la Bourse LA VIENA, la d-nil Haasenstein et Vogle, (Otto Maass). LA FRANCFORT, S. M. la — G. L. Daulet et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Eleția și America ■— Scrisorile nefrancate se refusă —■ ESEMPLARUL 15 BANLUNI, 1 IULIE (19 IUNIU st. v.) 1889 X Cdlctiimea die sérá Luminétate și vei îi. ABORAMENTE In Capitală și districte, un an 4S lei; sése luni 24 lei; trei luni lei; nă lună 4 leî. Pentru tóte Stile Europei, trimestru!16 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea Harului și oficiele poștale. LA PAlîib, lt Havas, Laffite et Cune, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, la d dott. Cav. Gustave Croce, Via San Francesco de Paola (N. D.) 15. Geneva. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA DOAMNEI No. 2. Fnndatore: C. A. RQSETTI .;rv \UiL âJm Directori : VINTILA C. A. ’ ’fiscul — Articolele nepublicate se ard — 1 8UCURESC 1.30 CIREȘAR Pentru prima ora, de când a luat cârma statului d. Lascar Catargiu, cetățenii vor avea a se rosti și a ’și manifesta, pe tărâmul electoral, vederile lor în privința cabinetului conservator. . In zilele de 10 Iulie și 3 August, alegătorii din Dâmbovița Gorj, Romanați, avea a alege Tutova și Dorohoi vor câte un senator, era rî din Bacäu, Buzea, Neamțu, Vlașca și Menedintî un deputat. Deși numărul colegiurilor vacante este restrâns, întâmplarea a făcut că in acele LAe s-a va consulta alegătorii colegiurilor I, II și III de cameră și I, II de Senat, deci fiecare clasă din societate va fi chiemată să -și dea votul pentru oamenii cari le prezintă mai multe garanții și le inspiră mai multă încredere. In acele file vor avea să se pronunțe sătenii de la Mehedinții și marii proprietari din Dorohoiu, alegătorii col. II din Dâmbovița și cel din al II col. din Neamțu. Vom putea deci, dacă libere vor fi alegerile, și mai cu sumă dacă cetățenii vor voi să profite de acea libertate, vom putea să ne dăm sumă de curentul stabilit în opinia publică, de la un cap al țărei la celalt, de la clasa cea mai săracă până la cea mai avută.In acest punct de vedere și în scop, noi credem că acesteai p&TțîcUc VOI IVCa Vd maltui* .-**• tăiare politică și de acea sfătuim, pe ambii noștril să se pregătăscă* din vreme spre a putea lua parte la acea luptă manifestându-șe astfel în mod vădit, credințele lor. Dacă alegerile nu vor fi libere, dacă cetățenii vor fi opriți, după cum cred mulți, să vie la vot, însemnătatea acelor alegeri nu va fi mai mică, căci se va sti de toți că cârmuirel ir este frică de libera manifestare a cetățenilor. Spre a se putea însă face acestă constatare, nepăsarea sau neînțelegerile trebuie să piară din rândurile nostre, trebue să ne presintăm cu toții la urnă și să nu ne retragem înaintea amenințărilor, oricare ar fi ele și din orice parte ar veni. Stim că mulți vor căuta să justifice abținerea lor, spunând că de ce folos ar fi lupta deorece actualele camere vor fi disolvate la Noembre, sau invocând acel vechiu protest că partidele sunt desbinate, că ei nu pot lupta alături de conservatori, alături de colectiviști său de junimiști. Se pare ca aceștia să aibă oarecare cuvânt, dar nu acesta trebuie să-i facă să deșerte lupta. Situațiunea trebue privită în față, fiecare e dator să-șî facă uă ideie clară de ceia ce este și de ceia ce voesce să fie. Să se adune cinci, săse inși, să formulese în mod limpede și scurt ce voesce, să se unăscă cu cei cari voesc același lucru, și să voteze pentru acela care le prezintă mai multă garanție, prin cinstea sa și prin trecutul său, pe cel care va vor să lupte pentru realizarea acelor credințe, combătând pe cel cu vederi opuse. Oricât de puțini am fi, lupta întreprinsă va fi roditare și bine facă tăre pentru educațiunea nóstră politică, și pate chiar căderea dușmanului celui mai primejdios va atârna de acele puține voturi. Acestea trebuind să le avem în vedere, noi cari totdăuna am susținut lupta, cari nici vădată nu o vom deșerta, sfătuim, pe toți democrații să încapă chiar de acum propaganda și să caute ca cei cari au vederi mai apropiate unii de alții, să se grupeze chiar de acum, pentru ca în ziua luptei să pota păși mână în mână. Fie siguri, cei ce cred am fii că sunt puțini, că mulți, vor fi în fiua votărei, dăcă chiar de acum se decid a lupta uniți pentru isbânda democrației. Călătoria Țarulului și a împăratului Germaniei Asupra călătoriei Țarului în Germania oficiosul Kölnische Zeitung qhice că Țarul dăcă va visita pe împăratul Wilhelm, apoi nu pare să mergă decât la Berlin. Sigur însă nu se scie dă că țarul va venii nici timpul când va visita pe împăratul Wilhelm. Cât despre călătoria împăratului Wilhelm, se asigură că el mergând cu împărătesa Augusta la Atena ca să asiste la cununia principelui moștenitor al Greciei, va face uă visită la Monza și regelui Umberto, vroind astfel să se achite de făgăduiala dată regelui Umberto când acesta a fost la Berlin. Principele Bismarck nu va însoți pe împăratul, ca astfel să nu se atribuie acelei visite un caracter prea politic, ci să se ia numai cu un simplu semn de politeță. In cercurile politice berlineze se asigură că atât guvernul italian cât și cel german și-a exprimat dorința ca monarhil celor două state se’și facă visite unul altuia cât se pote de des. Conflictul Italiano-Ruso In cercurile diplomatice se vorbesce tot cu mai multa consistență despre un conflict ce s’a ivit între guvernul rus și cel italian. Ra seirea a fost chiar și în ziare înregistrată. Astfel Figaro spune că conflictul a luat naștere în următorul mod. D. Crispi ar fi fost sfătuit de cancelarul de fer ca să șicaneze cât se poste de mult pe Rusia. Dis și făcut,căci d. Crispi pare a se fi ținut de cuvînt, astfel s-a provocat incidentul Rosen. D. Rosen se scie că era atașat militar pe lângă ambasada rusă la Roma. Ll are gradul de locotenent colonel în armata rusă. Mai binele trecute el ceruse concediu de la guvernul său și se reîntorse în Rusia. După ce inspiră concediul, dânsul iar veni la Roma. Care nu-i fu însă surprinderea când la Roma guvernul nu’î mai primi ca pe un atașat, nu-i mai permise să visiteze nici arsenalul, nici fabricele de arme și alte stabilimente unde atașații militari au intrarea liberă. D. Crispi declară tot de odată că va rechiema și dânsul pe atașatul militar italian de la Petersburg. Țarul a declarat însă că el nu va rechiema pe d. Rosen, și astfel pentru a nu se provoca un conflict și mai grav, diplomații celor două puteri s-au învoit ca întrăga afacere să se resolve în modul următor : d. Rosen se va întorce la Petersburg, unde Țarul ’I va dauă nouă serisore de acredite după care întorcându-se la Roma, va fi apoi primit cu onorurile cuvenite. * Elveția divisată Foile germană, oficiőse și neoficiase merg până acolo în necazul lor ce-l au în contra Elveției pentru arestarea lui Wohlgemuth, încât unele încep a vorbi chiar de împărțirea Elveției. Astfel Hamburgische Nachrichten într’o corespondența ce o primeșce din Berlin, se întrăbă: Ore este bine pentru Germania să aibă în vecinătatea ei uă țară neutră și nu ar fi bine ca Elveția să se împartă între diferitele țări. Cu acestă ocastă se face chiar și planul cum s'ar face împărțirea : cantonele italiane s’ar da Italiei drept resplată pentru Nizza și Savoya, cantonele de la vest ale Elveției s’ar da Franciei, care ar da acestor cantone să valore și un interes au atât mai mare cu cât tote aceste cantone sunt memorabile pentru francezi, deorece Voltaire și Rousseau au petrecut prin ele; astfel, încheiă articolul Ziarului german, Francia ar fi recompensată și pentru perderea Alsaciei și Lorenei. Ziarul germane face apel la guvern se ia cât se pate de grabă inițiativa acestei împărțiri a Elveției. SOIRI D’ALE PILEI Președintele cursei cu jurați va supune mâne, la un interogatoriu pe Ștefan Venescu autorul crimei din Tabaci. * * In cursul acestei săptamönt va sosi în capitală un transport de cai din Szegedin* * * D. General Manu, ministru de resbel, pleca azit în inspecțiunea trupelor din Prahova. D-sa va fi însoțit, în acesta inspecție de D. general Tamara, șeful general al intendenței armatei. ** După cât aflăm, d. Al. Lahovary, ministrul ad-interim la lurârile publice, va pleca în cursul septamanei din Sinaia unde se află de Vineri, la Fetești, pentru a vizita lucrările construcțiunei podului peste Dunăre D-sea va fi însoțit de d. G. Duca, directorul general al C. F. R. și de d-nul Saligny, directorul acestei lucrări. Sfc *»fc« Comisiunea instituită de ministerul de finance, pentru elaborarea unui proiect de reorganizare al creditelor agricole,și-a suspendat lucrările din causă că mai mulți membrii lipsesc din capitală. Congresul de femei la Paris La 25 ale curentei s’a deschis la Paris congresul de femei. Se scie că președintele congresului este d. Jules Simon. Congresul este visitat de oă mulțime de femei. Numai din Belgia au venit peste 500 femei. De asemeni au venit forte multe din Englitera, Italia, Austro-Ungaria, Elveția și chiar din America. Au vorbit și sunt înscrise să vorbăscă încă d-nele doctor Marie Pierre și Schultze, d-ra Pauline de Grandpré, fondatorea societății de ajutore al celor eșile din Saint-Lazar; d-na Vattier d’Ambroise, redactarea feiei «Littoral de la France«, d-nele Montant, Bloch, Leonie Rouzad și Breon, fondatorele societăței «Progresul», Clemence Boyer, traducăterea operilor lui Darwin și autorea operei «Origine de l’homme», Crawford, corespondentă a Ziarului «Daily News»,—și altele. Dintre bărbații iau parte activă la congres deputații Hérédia, Delatre, Montant, Beauquier și Gustav Hubbard , precum și senatorii Georges Martin, Couturier, și d-niî Emilie Accollas, Leon Richer și Donnat. Desbaterile congresului precum și conferințele ținute se vor tipări într’un elegant volum și răspândi în tóte părțile lumei. D’ALE ȘCOALEI DA ÎNTÂMPINARE Domnule Director, Ați deschis totd’auna colanele stimabilului d-vóstru (fial celor cari muncesc în ogorul instrucțiune). Ați avut adesea bunăvoință d’a publica articole de un cuprins ce interesa numai un cerc mai restrâns de învețetori ori institutori. Astfel cu articolul d-lui Pomponiu, la care, vă rog acum, ca drept răspuns, căci d. Pomponiu a vorbit mai mult de Societate al cărui secretar am onorat a fi,Jvă rog se bine-voiți a da loc și urmatórelor rânduri în cari vom respunde și desconsiderațiunei cu care acest d onor era Societatea Institutorilor căci pentru rest, din causa argumentelor puțin seriose, cum vé vom convinge mai la vale, cu care ’și desvoltă articolul, vomu căuta ca să nu abusez de a ve ocupa o parte din colónele d-vóstre, cu asemenea lucruri mici, cu atât mai mult, cu cât d-sea din tot conținutul nu ’și propune de cât a se lăuda pe sine și a isbi In Societatea nosträ. D-sea după ce începe a face apologia Ziarului d-vóstre, spune că purtați un mare interes pentru școlâ și că nu e vr’o întrunire care să guidece (aci era bine să fi pus puțin mâna pe un dicționar) școla la care Eorunulu să nu ’și aibă representantul seu. Prin aceste cuvinte ar avea aerul că urmărește cu regularitate carul d-vestre și în acest caz nu înțeleg cum i-o fi scăpat din vedere numerile de la 9,16, 20 și 23 Maiü relativ la existența unei societăți, așa numita a institutorilor și institutorelor din capitală, care are de președinte un adevér pe d-l Ion Beiu, simplu institutor, societate care număra 100 membrii din 160 numărul total al institutorilor din capitală, dar care în tot cașul nu e compusă numai din comitet . Care dateza numai de 2 ani, dar care își are deja un fond de 2.400 lei * strâns cu îngrijire și nerisipit de Comitet. Care se ocupă cu mult interes și discută prin conferințe lunare oențiuni de ale școalei dar care nu se ridică numai contra proiectelor de lege ale tuturor miniștrilor de Instrucțiune, în fine care se ocupă numai de interese generale ale învâțâmântului, dar care nu servesce interesele de popularitate ale nimănui. Dar să vedem acesta scăpare din vederea d-lui Pomponiu, n’o fie eare intenționată ? • • D-sea n’a fost are membru In acesta Societate? Și i-ar plăcea să publicăm, noi biuroul, procesul verbal în care se arata de ce d-sa nu mai face parte din Societatea nostra? Eu cred că ar fi bine să aibă mai multă iubire de adevăr și mai mult respect pentru o instituțiune fondată de către colegii d-sele, fie chiar un număr de 15 (lucru insă care nu e adevărat, căci iarăși am putea pune la disposiția d-sele, condicele pentru plata cotfatiunilor, din care póte verifica singur numărul de 100 la membrilor). Le dereü asemeni lucru unui institutor tînăr și care se numără între cei cu cunoștințe superiore. Pentru desconsiderare atât. Să trec acum la argumentele puțin seriose. Am făgăduit dovadă. Cine a urmărit cu băgare de săină articolele va putea controla singur. După ce se IntroduceîrK«chestie,» cum ar zi ce <1- Pomponiu, în prima parte combate rotația. Sciți cum ? Ocârfind pe susținătorii ei și nimic mai mult. Mai interü pe cei 15 care pozeza în societate, — pe cei de la Iași mai puțin, și mai mult pe cei bătrâni. Despre aceștia zice «că nu sunt tineri cu cunoștințe superiore», că nu mai au «nie, puterea de un metod ce fiecare studiu cere». Ce o fi vrând să înțelagă d. Pomponiu? Că sunt fără vigore și că din cauza etniei înaintate, sunt aprope fără «cunoștințele și metodul sciințelor, ce an aprecia». Iată argumente d-sele contra rotații. Să trecem acum la sistemul pe materii. In privința sistemului acesta d-sea ar fi cum ar fi pentru, Insă este și contra. Argumente ? Critică pe d. ministru și chiar intervertesce sau nu înțelege sensul punctului al douilea din circulară, căci iată cum se sună acolo, «sistemul pe materii», adică același institutor propune în fiecare aniuă grupă de materii anume, (ca la învățământul secundar) prin înțelegere cu colegii săi, sau prin tragere la sorți, etc.etc. Din redacția acesta eu cred că vede ori și cine, că numai când e vorba de neînțelegere, d. ministru, spre a impaca pe dascăli, le propune trager ea la sorți, pomenită de d. Pomponiu. *) A se vedea darea de serii din Românul de la 9 Marfi. FOIȚA ROMANULUI 1 IULIE 79 CRIMA din GARCHES DE JULES Bf. AU PARTI* Onore pen«— Adio ! Dupe resbel, v o de tr~iesce la Versailles, deci nu v îmi vei spune ceia ce ai făcut. Courlande se duse dese culca în i, aceia la Vendôme A doua zi plecă, u Încrederea că întâmplarea îl va protege. — Camarazii mei,fise el, mă numesc Fără Noroc; cu tóte acestea trebue să am și eu vâdatâ noroc... De la Vendôme, la Versailles fu arestul de douözzeci de ori, ca spion, de către armatele germane. Dar, Iu urifia esplicațiunilor date, fu liberat. y In bataiuase la Versailles. Acolo, așî ?etnci biletul său de liberă circulațiune, pentru a putea să se plimbe mai liber printre liniile de asediu. La inceput i se făcu orecari greutati, dar în urma i se acordă tot ce ceru. Atunci, se duse la Garches. Acolo trebuia se’și stabilesca cartierul său general, căci acolo se făcuse omorul căci acolo locuia omorâtorul. Isbuti, cu mare greutate, se găsască uă casă, pentru locuința sea, care n’a ea decât numai trei ziduri, ín’picióre. Totul, afară de un singură cameră, fusese distrus de un incendiu. Se instala în acesta cameră. Cumpéra pâine, își făcu un pat, astupă tote spărturile și făcu astfel ca se puta locui in ea. — La resbel ca la resbel, fii cficea el., herbuce ea ași locui bine, când soldații ’i se culcă afară in plaie și’n frig? pA, ăștia vânătorii, suntem obic imperiile, înainte de tate, cu băgare nevoind să fie jucat în duceri întetorcerea sea de curiositatea Prusianilor Courlande se duse și arătă bifiiul ri de liberă trecere, comandantului postjoilor, din Garches, Bazenval și Malragon. Se deiL o ordin ca se fie lăsat a se duce unde ar voi-Locuitorii cari râvnăseserâ la Garches în timpul asediului nu mai erau obicinuiți se vetja, afară de soldați, alte figuri noul. Deci îndată ce Courlande fu venit, atrase atențiunea generală. Venind și ducându-se într-una, fără ca Prusienii să se ocupe de el, fu luat mai întâia drept unul din el. Câțiva țerani mai curioși se încercară să intre în vorbă cu el, dar el rămase cu totul mut. Când nu putea să scape de dânșii, râspundea în mod evasiv. Cu tote acestea, el avea cel mai curat accent din cuartierile parisiane, ceia ce făcea să se vede că nu este german. Atunci ce era? Un desertor francez care trecuse la inamic ?... Courlande observă îndată greșala ce există în privința lui, dar nu făcu alt decât sé râdă. — Cu atât mai bine. Au se mă lase în pace. Și nu se mai ocupă de ceia se avea sé Zică despre el. Avea bani, găsea d’ale mâncărei și ’și gătea singur bucatele în întrul casei sale incendiate, pe când d’asupra lui, d’asupra grindelor rămase de la acoperișul care căzuse, cerul era acoperit de nori și zăpada cădea aprópe într’una. — Locuință de vânători murmură el.... Să ne închipuim că sunt la vânătóre de urși albi, la polul Nord... Ore ași fi mai bine acolo decât în acesta baracă ? Nu. Ei bine, atunci de ce am se mă mai plâng ? El nu se plângea de loc și speranța îl încuraja. Nu -și dădese ostenela să afle unde locuia Maria Doriat, și în care parte a văii era fabrica de produse chimice a lui Montmayeur. Se pălisese nu ceru nici uă informațiune în acestă privință. Dar drama morții celor doi frați Doriat era atât de recentă încât nu se vorbea decât de ea Frații fuseseră înmormântați în aceiași gripă a cimitirului. Courlande se duse acolo într’una din file, așteptă puțin și nu întârzia d’a vedea venind la mormânt și îngenuchinduă femeia pe care durerea o gârbovise mai nainte de vârstă și care începuse să se bocescá și să facă rugăciuni. — Eă Maria Dorias, soția condamnatului își fise el. O urmări pentru a sei unde șâde. A doua zi și în zilele urmatore, Courlande se duse din nou la cimitir. Se aștepta la un altă visită și nu se înșelă. Peste câteva minute sosiră Luciana și Claudina. — Cele două surori ! ’și «fise el. . . Și pentru a sei care din doua este Luciana... care din doua este Claudina, n'am de cât să ’mi aduc aminte de descrierea pe care ’mi a făcut’o d. de Moraiies... Eră desigur Luciana... Cât este de palidă !... Cât pare de obosita! Desigur că e séu a fost bolnavă... Se duce sé se plimbe împrejurul fabricei. Intr’una din fiie se întâlni cu un tonor înalt, 0cheși, cu ochii negrii, cu aerul aspru... plin de inteligentă, și cu tóte acestea având un sciüce de viclean, de fals și de crud. — Acesta e Montmayeur. In adevăr, era chiar el. Montmayeur nu se ocupă câtuși de puțin de Courlande care trecu pe lângă el. .. Personagiul acesta nu ’m place de loc, își zise agentul. Pe lângă aceste, câci pare ca voi avea mult de lucru, căci nu are de loc un aer comod... A doua Zi spre sera, fără să fie văzut, căci se folosise de împrejurare că nu era nimeni pe stradă, se duse se bată la ușa casei Măriei Doriat. Cel ce veni să deschidă ușa fu un soldat prusian. — Ce poftesci, domnul meui? — Caut pe domna Doriat, — Ah! Ei bine, urcă-le sus, căci este în camera sa... Și îi arată scara, Corlande se urca. Acolo vézu vr’uă două sau trei uși deschise, și în camere mai muți Prusienî cari vorbea, ridéu și fumau. Fiind numai că ușe închisă, agentul înțelese îndată că acolo era camera de culcare a Măriei. Bătu încetinea la ușă. Nu’l răspunse însă nimeni. — Paate că dorme, murmură el... Și uitându-se la ceasornic, adăugă:— Cu tote acestea, abia sunt orele, șase.» Atunci este bolnavă. Mai bătu din nou la ușă. De astă dată auzi că se apropie nisce pași greoi, cari facea să scârție pardosela. Mana Doriat era mai obosită și mai sdrobita de cum o venuse la cimitir. Ochii ei cei roșii și umezi arătau că plânsese și că Courlande îi întrerupse plânsul. Aflându-se în fața unui strein nu putu să -și stâpânâsca frica. Cine esel ? Ce ai cu mine ? Cine sunt? Puțin îți spala, căci nu mă cunosci. De almintrelea ai să afli îndată cine sunt. Ce voi cu d-ta, sermana femeă?... Nu voi de cât bine... mult bine. Mariadete din umeri cu descuragiare. Nu mai am prieteni... nenorociții nu pot sa aibă prieteni. — Te înșeli, cunosc omeni cari, de mila ca și de profesiune, sunt prietenii nenorociților. Și cari sunt acești omeni ? Zise ea tot neîncredetere. — Sunt agenții de poliție. Ea tresări și privirea sa se îndrepta asupra onestului Courlande. — Esefaginie de poliție. (Va urma).