Romanulu, iulie 1889 (Anul 33)

1889-07-01

ANUL AL XXXIII-LE Y oiesce și veî putea.­­. . ANUNCIURI Linia de 30 litere, petit pagina IV......................40 bani Lotto „ „ „ „ iii...............2 ,ci » lnserțium și reclame pagina III și IV linia . 2 „ — „ A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea­­ Harului. IN PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8, Plac, de la Bourse LA VIENA, la d-nil Haasenstein et Vogle­, (Otto Maass). LA FRANCFORT, S. M. la — G. L. Daulet et C-nie, pentru Germania, Belgia, Olanda, Eleția și America ■— Scrisorile nefrancate se refusă —■ ESEMPLARUL 15 BANLUNI, 1 IULIE (19 IUNIU st. v.) 1889 X Cdlctiimea die sérá Luminéta­te și vei îi. ABO­R­A­MENTE In Capitală și districte, un an 4S lei; sése luni 24 lei; trei luni lei; nă lună 4 leî. Pentru tóte­­ Stile Europei, trimestru!­16 lei.­­ A se adresa: IN­ ROMANIA, la administrațiunea­­­ Harului și oficiele poștale. LA PAlîib, l­t Havas, Laffite et C­une, 8, Place de la Bourse, LA VIENA, la d. B. G. Popovici, 15, Fleischmarkt. IN ITALIA, la d dott. Cav. Gustave Croce, Via San Fran­­cesco de Paola (N. D.) 15. Geneva. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA DOAMNEI No. 2. Fnndatore: C. A. RQSETTI .;rv \UiL âJm Directori : VINTILA C. A. ’ ’fiscu­­l — Articolele n­epublicate se ard — 1­ 8UCURESC 1.30 CIREȘAR Pentru prima ora, de când a luat cârma statului d. Lascar Catargiu, cetățenii vor avea a se rosti și a ’și manifesta, pe tărâmul electoral, vede­rile lor în privința cabinetului con­servator. . In zilele de 10 Iulie și 3 Au­gust, alegătorii din Dâmbovița Gorj, Romanați, avea a alege Tutova și Dorohoi vor câte un senator, era r­î din Bacäu, Buzea, Neamțu, Vlașca­­ și Me­nedintî un deputat. De­și numărul colegiurilor vacante este restrâns, întâmplarea a făcut că in acele LAe s-a va consulta alegă­torii colegiurilor I, II și III de ca­meră și I, II de Senat, deci fie­care clasă din societate va fi chiemată să -și dea votul pentru oamenii cari le prezintă mai multe garanții și le inspiră mai multă încredere. In a­­cele­­ file vor avea să se pronunțe sătenii de la Mehedinții și marii proprietari din Dorohoiu, alegătorii col. II din Dâmbovița și cel din al II col. din Neamțu. Vom putea deci, dacă libere vor fi alegerile, și mai cu sumă dacă ce­tățenii vor voi să profite de acea libertate, vom putea să ne dăm sumă de curentul stabilit în opinia publică, de la un cap al țărei la cel­alt, de la clasa cea mai săracă până la cea mai avută.­­In acest punct de vedere și în scop, noi credem că aceste­a­i p&TțîcUc VOI IVCa Vd malt­­ui* .-*­*• tăiare politică și de acea sfă­tuim, pe amb­ii noștril să se pregă­­tăscă* din vreme spre a putea lua parte la acea luptă manifestându-­șe ast­fel în mod vădit, credi­nțele lor. Dacă alegerile nu vor fi libere, dacă cetățenii vor fi opriți, după cum cred mulți, să vie la vot, în­semnătatea acelor alegeri nu va fi mai mică, căci se va sti de toți că cârmuirel ir este frică de libera ma­nifestare a cetățenilor. Spre a se putea însă face acestă constatare, nepăsarea sau neînțelege­rile trebuie să piară din rândurile nostre, trebue să ne presintăm cu toții la urnă și să nu ne retragem înaintea amenințărilor, ori­care ar fi ele și din ori­ce parte ar veni. Stim că mulți vor căuta să justifice abți­nerea lor, spunând că de ce folos ar fi lupta de­ore­ce actualele camere vor fi disolvate la Noembre, sau in­vocând acel vechiu protest că parti­dele sunt desbinate, că ei nu pot lupta alături de conservatori, alături­­­­ de colectiviști său de junimiști. Se pare ca aceștia să aibă oare­­care cuvânt, dar nu acesta trebuie să-i facă să deșerte lupta. Situațiunea trebue privită în față, fie­care e dator să-șî facă uă ideie clară de ceia ce este și de ceia ce voesce să fie. Să se adune cinci, săse inși, să formulese în mod limpede și scurt ce voesce, să se unăscă cu cei cari voesc același lucru, și să voteze pentru acela care le prezintă mai multă garanție, prin cinstea s­a și prin trecutul său, pe cel care va vor să lupte pentru realizarea acelor credințe, combătând pe cel cu ve­deri opuse. Ori­cât de puțini am fi, lupta întreprinsă va fi roditare și bine­ facă tăre pentru educațiunea nós­­tră politică, și pate chiar căderea dușmanului celui mai primejdios va atârna de acele puține voturi. Acestea trebuind să le avem în ve­dere, noi cari tot­dă­una am susținut lupta, cari nici vădată nu o vom deșerta, sfătuim, pe toți democrații să încapă chiar de acum propaganda și să caute ca cei cari au vederi mai apropiate unii de alții, să se grupeze chiar de acum, pentru ca în­­ ziua luptei să pota păși mână în mână. Fie siguri, cei ce cred am fii că sunt puțini, că mulți, vor fi în­­ fiua vo­­tărei, dăcă chiar de acum se decid a lupta uniți pentru isbânda demo­crației. Călătoria Țarulului și a îm­păratului Germaniei Asupra călătoriei Țarului în Ger­mania oficiosul Kölnische Zeitung qhice că Țarul dăcă va visita pe împăratul Wilhelm, apoi nu pare să mergă de­cât la Berlin. Sigur însă nu se scie dă că țarul va venii nici timpul când va visita pe împăratul Wilhelm. Cât despre călătoria împăratului Wilhelm,­ se asigură că el mergând cu împărătesa Augusta la Atena ca să a­­siste la cununia principelui moștenitor al Greciei, va face uă visită la Monza și regelui Umberto, vroind ast­fel să se achite de făgăduiala dată regelui Umberto când acesta a fost la Berlin. Principele Bismarck nu va însoți pe împăratul, ca ast­fel să nu se atri­buie acelei visite un caracter prea politic, ci să se ia numai cu un sim­plu semn de politeță. In cercurile politice berlineze se asigură că atât guvernul italian cât și cel german și-a exprimat dorința ca monarh­il celor două state se’și fa­că visite unul altuia cât se pote de des. Conflictul Italiano-Ruso In cercurile diplomatice se vor­­besce tot cu mai multa consistență despre un conflict ce s’a ivit între guvernul rus și cel italian. Ra seirea a fost chiar și în ziare înregistrată. Ast­fel Figaro spune că conflictul a luat naștere în următorul mod. D. Crispi ar fi fost sfătuit de can­celarul de fer ca să șicaneze cât se poste de mult pe Rusia. Dis și făcut,­căci d. Crispi pare a se fi ținut de cuvînt, ast­fel s-a pro­vocat incidentul Rosen. D. Rosen se scie că era atașat militar pe lângă ambasada rusă la Roma. Ll are gra­dul de locotenent colonel în armata rusă. Mai binele trecute el ceruse con­cediu de la guvernul său și se reîn­­torse în Rusia. După ce i­nspiră concediul, dânsul iar veni la Roma. Care nu-i fu însă surprinderea când la Roma guvernul nu’î mai primi ca pe un atașat, nu-i mai permise să visiteze nici arsena­lul, nici fabricele de arme și alte sta­bilimente unde atașații militari au intrarea liberă. D. Crispi declară tot de o­dată că va rechiema și dânsul pe atașatul militar italian de la Petersburg. Ța­rul a decl­arat însă că el nu va re­chiema pe d. Rosen, și ast­fel pentru a nu se provoca un conflict și mai grav, diplomații celor două puteri s-au învoit ca întrăga afacere să se resolve în modul următor : d. Rosen se va întorce la Petersburg, unde Țarul ’I va da­uă nouă serisore de acredit­­e după care întorcându-se la Roma, va fi apoi primit cu ono­rurile cuvenite. * Elveția divisată Foile germană, oficiőse și neoficiase merg până acolo în necazul lor ce-l au în contra Elveției pentru arestarea lui Wohlgemuth, în­cât unele încep a vorbi chiar de împărțirea Elveției. Ast­fel Hamburgische Nachrichten într’o corespondența ce o primeșce din Berlin, se întrăbă: Ore este bine pentru Germania să aibă în vecină­tatea ei uă țară neutră și nu ar fi bine ca Elveția să se împartă între diferitele țări. Cu acestă ocastă se face chiar și planul cum s'ar face împărțirea : can­­tonele italiane s’ar da Italiei drept resplată pentru Nizza și Savoya, can­­tonele de la vest a­le Elveției s’ar da Franciei, care ar da acestor cantone să valore și un interes au atât mai mare cu cât tote aceste cantone sunt memorabile pentru francezi, de­ore­ce Voltaire și Rousseau au petrecut prin ele; ast­fel, încheiă articolul Zia­rului german, Francia ar fi recom­pensată și pentru perderea Alsaciei și Lorenei. Z­iarul germane face apel la guvern se ia cât se pate de grabă inițiativa acestei împărțiri a Elveției. SOIRI D’ALE PILEI Președintele cursei cu jurați va supune mâne, la un interogatoriu pe Ștefan Venescu autorul crimei din Tabaci. * * In cursul acestei săptamönt va sosi în capitală un transport de cai din Szegedin­­* * * D. General Manu, ministru de resbel, pleca azit în inspecțiunea trupelor din Pra­hova. D-sa va fi însoțit, în acesta inspecție de D. general Tamara, șeful general al inten­denței armatei. ** După cât aflăm, d. Al. Lahovary, mini­strul ad-interim la lu­rârile publice, va pleca în cursul septamanei din Sinaia unde se află de Vineri, la Fetești, pentru a vi­zita lucrările construcțiunei podului peste Dunăre D-sea va fi însoțit de d. G. Duca, directorul general al C. F. R. și de d-nul Saligny, directorul acestei lucrări. Sfc *»fc« Comisiunea instituită de ministerul de fi­nance, pentru elaborarea unui proiect de reorganizare al­ creditelor agricole,­­și-a suspendat lucrările din causă că mai mulți membrii lipsesc din capitală. Congresul de femei la Paris La 25 ale curentei s’a deschis la Paris congresul de femei. Se scie că președintele congresului este d. Ju­les Simon. Congresul este visitat de oă mul­țime de femei. Numai din Belgia au venit peste 50­0 femei. De asemeni au venit forte multe din Englitera, Ita­lia, Austro-Ungaria, Elveția și chiar din America. Au vorbit și sunt înscrise să vor­­băscă încă d-nele doctor Marie Pierre și Schultze, d-ra Pauline de Grand­­pré, fondatorea societății de ajutore a­l celor eșile din Saint-Lazar; d-na Vat­­tier d’Ambroise, redactarea feiei «Lit­toral de la France«, d-nele Montant, Bloch, Leonie Rouzad și Breon, fon­­datorele societăței «Progresul», Cle­­mence Boyer, traducăterea operilor lui Darwin și autore­a operei «Origine de l’homme», Crawford, corespon­dentă a Ziarului «Daily News»,—și altele. Dintre bărbați­i iau parte activă la congres deputații Hérédia, Delatre, Montant, Beauquier și Gustav Hub­bard , precum și senatorii Georges Martin, Couturier, și d-niî Emilie Accollas, Leon Richer și Donnat. Desbaterile congresului precum și conferințele ținute se vor tipări în­­tr’un elegant volum și răspândi în tóte părțile lumei. D’ALE ȘCOALEI DA ÎNTÂMPINARE Domnule Director, Ați deschis tot­d’auna colanele stimabi­lului d-vóstru (fial celor cari muncesc în ogorul instrucțiune). Ați avut adesea bună­voință d’a publica articole de un cuprins ce interesa numai un cerc mai restrâns de învețe­tori ori institutori. Ast­fel cu ar­ticolul d-lui Pomponiu, la care, vă rog a­­cum, ca drept răspuns, căci d. Pomponiu a vorbit mai mult de Societate al cărui secretar am onorat a fi,Jvă rog se bine-voiți a da loc și urmatórelor rânduri în cari vom­ respunde și desconsiderațiunei cu care a­­cest d­ onor era Societatea Institutorilor căci pentru rest, din causa argumentelor puțin seriose, cum vé vom­ convinge mai la vale, cu care ’și desvoltă articolul, vomu căuta ca să nu abusez de a ve ocupa o parte din colónele d-vóstre, cu asemenea lucruri mici, cu atât mai mult, cu cât d-sea din tot conținutul nu ’și propune de cât a se lăuda pe sine și a isbi In Societatea nosträ. D-sea după ce începe a face apologia Ziarului d-vóstre, spune că purtați un mare interes pentru școlâ și că nu e vr’o întrunire care să guidece (aci era bine să fi pus puțin mâna pe un dicționar) școla la care Eorunulu să nu ’și aibă represen­­tantul seu. Prin aceste cuvinte ar avea aerul că urmărește cu regularitate c­arul d-vestre și în acest caz nu înțeleg cum i-o fi scăpat din vedere numerile de la 9,16, 20 și 23 Maiü relativ la existența unei societăți, așa numita a institutorilor și institutorelor din capitală, care are de președinte un adevér pe d-l Ion Beiu, sim­plu institutor, societate care număra 100 membrii din 160 numărul total al institu­torilor din capitală, dar care în tot cașul nu e compusă numai din comitet . Care dateza numai de 2 ani, dar care își are deja un fond de 2.400 lei *­ strâns cu îngrijire și nerisipit de Comitet. Care se ocupă cu mult interes și discută prin conferințe lunare oențiuni de ale școa­lei dar care nu se ridică numai contra proiectelor de lege ale tuturor miniștrilor de Instrucțiune, în fine care se ocupă nu­mai de interese generale ale învâțâmântu­­lui, dar care nu servesce interesele de po­pularitate ale nimănui. Dar să vedem acesta scăpare din vedere­a d-lui Pomponiu, n’o fie ea­­re intenți­onată ? • • D-sea n’a fost are membru In acesta Societate? Și i-ar plăcea să publicăm, noi biuroul, procesul verbal în care se arata de ce d-sa nu mai face parte din Socie­tatea nostra? Eu cred că ar fi bine să aibă mai multă iubire de adevăr și mai mult respect pen­tru o instituțiune fondată de către colegii d-sele, fie chiar un număr de 15 (lucru insă care nu e adevărat, căci iarăși am putea pune la disposiția d-sele, condicele pentru plata cot­fatiunilor, din care póte verifica singur numărul de 100 la membrilor). Le de­reü asemeni lucru unui institutor tînăr și care se numără între cei cu cu­­noștințe superiore. Pentru desconsiderare atât. Să trec acum la argumentele puțin se­riose. Am făgăduit dovadă. Cine a urmărit cu băgare de săină ar­ticolele va putea controla singur. După ce se IntroduceîrK«chestie,» cum ar zi ce <1- Pomponiu, în prima parte com­bate rotația. Sciți cum ? Ocârfind pe sus­ținătorii ei și nimic mai mult. Mai interü pe cei 15 care pozeza în societate, — pe cei de la Iași mai puțin, și mai mult pe cei bătrâni. Despre aceștia zice «că nu sunt tineri cu cunoștințe superiore», că nu mai au «nie, puterea de un metod ce fie­care studiu cere». Ce o fi vrând să înțelagă d. Pomponiu? Că sunt fără vigore și că din cauza etn­­iei înaintate, sunt aprope fără «cunoștin­­țele și metodul sciințelor, ce an a­precia». Iată argumente d-sele contra rotații. Să trecem acum la sistemul pe materii. In privința sistemului acesta d-sea ar fi cum ar fi pentru, Insă este și contra. Argumente ? Critică pe d. ministru și chiar interver­­tesce sau nu înțelege sensul punctului al douilea din circulară, căci iată cum se sună acolo, «sistemul pe materii», adică același institutor propune în fie­care ani­uă grupă de materii anume, (ca la învă­țământul secundar) prin înțelegere cu co­legii săi, sau prin tragere la sorți, etc.etc. Din redacția acesta eu cred că vede ori și cine, că numai când e vorba de neîn­țelegere, d. ministru, spre a impaca pe dascăli, le propune trager ea la sorți, po­menită de d. Pomponiu. *) A se vedea darea de serii din Românul de la 9 Marfi. FOIȚA ROMANULUI 1 IULIE 79 CRIMA din GARCHES DE JULES Bf. A­U­­ PARTI* Onore pen«­­— Adio ! Dupe resbel, v o de tr­­­­~­iesce la Versailles, deci nu v îmi vei spune ceia ce ai făcut. Courlande se duse dese culca în i, aceia la Vendôme A doua­­ zi plecă, u Încrederea că întâmplarea îl va protege. — Camarazii mei,­­fise el, mă numesc Fără­ Noroc; cu tóte acestea trebue să am și eu vâdatâ noroc... De la Vendôme, la Versailles fu arestul de douö­zzeci de ori, ca spion, de către­­ armatele germane. Dar, Iu urifia esplica­­țiunilor date, fu liberat. y In bat­aiuase la Versailles. Acolo, așî ?etnci biletul său de liberă circulațiune, pentru a putea să se plimbe mai liber printre liniile de asediu. La inceput i se făcu ore­cari greutati, dar în urma i se acordă tot ce ceru. Atunci, se duse la Garches. Acolo trebuia se’și stabilesca cartierul său general, căci acolo se făcuse omorul căci acolo locuia omorâtorul. Isbuti, cu mare greutate, se găsască uă casă, pentru locuința sea, care n’a ea de­cât numai trei ziduri, ín’picióre. Totul, a­­fară de un singură cameră, fusese distrus de un incendiu. Se instala în acesta cameră. Cumpéra pâine, își făcu un pat, astupă tote spărturile și făcu ast­fel ca se puta locui in ea. — La resbel ca la resbel, fii cficea el., h­erb­u­ce ea ași locui bine, când soldații ’i se culcă afară in­ plaie și’n frig? pA, ăștia vânătorii, suntem obic i­­mperiile, înainte de tate, cu băgare nevoind să fie jucat în duce­­ri în­­­­­tetorcerea sea de curiositatea Pru­­sianilor Courlande se duse și arătă bifi­iul­­ ri de liberă trecere, comandantului postjoilor, din Gar­ches, Bazenval și Mal­­ragon. Se deiL­ o ordin ca se fie lăsat a se duce unde ar voi-Locuitorii cari râvnăseserâ la Garches în timpul asediului nu mai erau obicinuiți se vetja, afară de soldați, alte figuri noul. Deci îndată ce Courlande fu venit, a­­trase atențiunea generală. Venind și ducându-se într-una, fără ca Prusienii să se ocupe de el, fu luat mai întâia drept unul din el. Câți­va țerani mai curioși se încercară să intre în vorbă cu el, dar el rămase cu totul mut. Când nu putea să scape de dânșii, râs­­pundea în mod evasiv. Cu tote acestea, el avea cel mai curat accent din cuartierile parisiane, ceia ce făcea să se vede că nu este german. Atunci ce era? Un desertor francez care trecuse la inamic ?... Courlande observă îndată greșala ce e­­xistă în privința lui, dar nu făcu alt decât sé râdă. — Cu atât mai bine. Au se mă lase în pace. Și nu se mai ocupă de ceia se avea sé Zică despre el. Avea bani, găsea d’ale mâncărei și ’și gătea singur bucatele în întrul casei sale incendiate, pe când d’asupra lui, d’asupra grind­elor rămase de la acoperișul care că­­­zuse, cerul era acoperit de nori și zăpada cădea aprópe într’una. — Locuință de vânători murmură el.... Să ne închipuim că sunt la vânătóre de urși albi, la polul Nord... Ore ași fi mai bine acolo de­cât în acesta baracă ? Nu. Ei bine, atunci de ce am se mă mai plâng ? El nu se plângea de loc și speranța îl încuraj­a. Nu -și dădese ostenela să afle unde lo­­cuia Maria Doriat, și în care parte a văii era fabrica de produse chimice a lui Mont­­mayeur. Se pă­lise­se nu ceru nici uă in­formațiune în acestă privință. Dar drama morții celor d­oi frați Doriat era atât de recentă în­cât nu se vorbea de­cât de ea Frații fuseseră­ înmormântați în aceiași gripă a cimitirului. Courlande se duse a­­colo într’una din­­ file, așteptă puțin și nu întârzia d’a vedea venind la mormânt și îngenuchind­uă femeia pe care durerea o gârbovise mai nainte de vârstă și care începuse să se bocescá și să facă rugă­ciuni. —­ E­­ă Maria Dorias, soția condamna­tului­­ își­­ fise el. O urmări pentru a sei unde șâde. A doua­­ zi și în­­ zilele urmatore, Cour­lande se duse din n­ou la cimitir. Se aș­tepta la un altă visită și nu se înșelă. Peste câte­va minute sosiră Luciana și Claudina. — Cele două surori ! ’și «fise el. . . Și pentru a sei care din doua este Luciana... care din doua este Claudina, n'am de cât să ’mi aduc aminte de descrierea pe care ’mi a fă­cut’o d. de Moraiies... Eră de­si­gur Luciana... Cât este de palidă !... Cât pare de obosita! De­sigur că e séu a fost bolnavă... Se duce sé se plimbe împrejurul fabri­cei. Intr’una din fiie se întâlni cu un tonor înalt, 0cheși, cu ochii negrii, cu aerul as­pru... plin de inteligentă, și cu tóte aces­tea având u­n sciü­ce de viclean, de fals și de crud. — Acesta e Montmayeur. In adevăr, era chiar el. Montmayeur nu se ocupă câtuși de puțin de Courlande care trecu pe lângă el. .. Personagiul acesta nu ’m­ place de loc, își zise agentul. Pe lângă aceste, câci pare ca voi avea mult de lucru, căci nu are de loc un aer comod... A doua Zi spre sera, fără să fie văzut, căci se folosise de împrejurare că nu era nimeni pe stradă, se duse se bată la ușa casei Măriei Doriat. Cel ce veni să deschidă ușa fu un soldat prusian. — Ce poftesci, domnul meui? — Caut pe domna Doriat, — Ah! Ei bine, urcă-le sus, căci este în camera sa... Și îi arată scara, Corlande se urca. Acolo vézu vr’uă două sau trei uși deschise, și în camere mai muți Prusienî cari vorbea, ridéu și fumau. Fiind numai că ușe închisă, agentul în­țelese îndată că acolo era camera de cul­care a Măriei. Bătu încetinea la ușă. Nu’l răspunse însă nimeni. — Paate că dorme, murmură el... Și uitându-se la ceasornic, adăugă:­­— Cu tote acestea, abia sunt orele, șase.» Atunci este bolnavă. Mai bătu din nou la ușă. De astă dată auzi că se apropie nisce pași greoi, cari facea să scârție pardosela. Mana Doriat era mai obosită și mai sdro­­bita de cum o venuse la cimitir. Ochii ei cei roșii și umezi arătau că plân­­sese și că Courlande îi întrerupse plânsul. Aflându-se în fața unui strein nu putu să -și stâpânâsca frica. Cine esel ?­ Ce ai cu mine ? Cine sunt? Puțin îți spala, căci nu mă cunosci. De almintrelea ai să afli în­dată cine sunt. Ce voi cu d-ta, sermana femeă?... Nu voi de cât bine... mult bine. Maria­dete din umeri cu descuragiare. Nu mai am prieteni... nenorociții nu pot sa aibă prieteni. — Te înșeli, cunosc omeni cari, de mila ca și de profesiune, sunt prietenii nenor­ociților. Și cari sunt acești omeni ? Zise ea tot­­ neîncredetere. — Sunt agenții de­­ poliție. Ea tresări și privirea sa se îndrepta a­­supra onestului Courlande. — Esef­aginie de poliție. (Va urma).

Next