Românul, octombrie 1914 (Anul 44, nr. 155-183)
1914-10-03 / nr. 155
f ANUL 44-lea — No. 155 VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană in pagina III. Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV, inserții și reclame în pagina III linia. . A se adresa: In România , la Administrația ziarului. La Paris, la d-nii John F. Jones - C-ie, 31 bis rue du Faubourg Montmartre. La Berlin & Viena : la d-nii Rudolf Mossa & C-ie La Genevé , la d-nii Hausenstein , Vogler și la toate agențiile de publicitate. REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA Calea Victoriei No. 56 50 bani 30 bani 2 lei 5 BANI EXEMPLARUL ROMÂNUL Fundator: C. A. ROSETTI VINERI 3 OGTOMVRIE 1914 LUMINEAZA-TE ȘI VEI FI ABONAMENTE In țară , un an 18 lei . . . șease luni 9 lei In străinătate , un an 36 lei . . . șease luni 18 lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei luni A se adresa: In România, la Administrația ziarului și la oficiile poștale. La Parim la «Agenco Internationale de journau* Gorbaty». La vienai la d-nnl I. Bettenhausen, Staatsb&hnh» La Génévé: Heinrich Massein. TELEFON No. 22/39 și 57/20 BUCUREȘTI, 2 OCTOMVRIE LÂNGĂ NEAGOIE BASARAB De astăzi rămășițele pămîntești ale celui ce a făurit independența României și coroana regală de otel vor fi pogorîte în pămîntul țării românești. Sub lespezile sfîntului locaș înălțat de Neagoie Basarab și restaurat de Regele Carol, alături de voevodul ctitor, va rămânea pentru veci pulberea pămîntească a aceluia care a readus pe tronul țării tradiția celor mai buni dintre Basarabi. Nu e o simplă întîmplare și nu e lipsită de înțeles alegerea locului acestei sălășluiri. Ca și Megaie Basarab, Carol I a avut puternică credință în Dumnezeu. Nihil sine Deo a fost o deviză pe urmele familiei și un adevăr profund în intimitatea conștiinței celui dintâi rege. Acolo Dumnezeu se înfățișa ca o lege morală cu neputință de călcat și pentru că nimic nu se săvîrșia fără el, întreaga viață a regelui adormit se desfășură ca o linie dreaptă, în care nu e nimic sinuos, nimic obscur, nimic disimulat. Regele a crezut și credința sa y nu a fost mumai pe buze, ci a lucrat ca o putere veșnic vie, ca un îndemn, ca un judecător, cel mai de temut dintre judecători. De aicoia e drept ca alături de Neagoie Basarab, Regele Carol să odih Boriscă In cel mai frumos moment pe care !’• înălțat în vremuri pietatea creștină a neamului nostru și pe care propria sa pietate l’a readus la strălucirea ștearsă de curgerea anilor. Lângă un Basarab, Regele Carol sălășluește ca un tovarăș, ca un continuator, pentru că de două veacuri — de la moartea Brîncoveanu în' — e cel dinții domnitor al nostru care întemeiază o dinastie și o lasă asigurată pentru viitor, îndeplinind astfel visul pe care Van nutrit zadarnic veacuri SchhfăgT fhff Basarabii. Sfâșiați de lupte pentru tron, chinuiți de nesiguranța zilei de mâine. Basarabii nu au ajuns la străluciri trecătoare decât când se făcea li idite în jurul tronului, când un Mîrcea,ci un Alexandru cel Bun, un Ștefan, un Matei purtau decenii întregi în mână sceptrul țării, o curățau de tulburători și puteau să realizeze tot ce o minte Înțeleaptă și inimă viează le porunceau. Dar cât de rare străluciri! Și cât de scump plătite! Apoi două veacuri visul dinastic a dispărut din preajma tronurilor noastre și fara a fost prada celor mai dureroase lupte, celei mai triste nemernicii. Târziu s’a deșteptat poporul și a sunat trompeta marilor chemări; târziu Vodă Cuza a fost cel mai mare sol al vremurilor noui, dar n’a avut norocul să vadă înfiripat visul pentru care s’a jertfit. Abia acum Regele Carol a realizat ceia ce era dorința cea mai scumpă a strămoșilor: liniștea și siguranța tronului domnesc. El se înalță intre Basarabi ca un ostaș întîrziat din marea lor luptă și se duce vestea liniștei și a păcii în țara în care ei s’au sbîrciumat zadarnic și au văzut fără să poată cuceri pe deplin ziua de mâine, mereu cercetată, mereu temută, întemeietorul dinastiei Regatului Român desăvârșește opera încercată atâta veacuri de către Basarabi, și poate păși în calea veșniciei alături de cei mai străluciți dintre ei. In zidul bisericii de la Curtea de Argeș spune legenda că meșterul Manole, ca să poată face zidul trainic împotriva oricărei puteri; a înmormântat tot ce avea mai scump pe lume, pe dulcea lui soție. Și de aceia zidul a durat nebiruit de vreme. Regele Carol ca să poată face în veci trainică opera sa—o țară și un viitor — a hotărît să fie înmormântat el însuși în pămîntul țării, sub dalele apărate de zidul meșterului legendar. Și opera sa a căpătat puteri să dăinuiască împotriva oricărei lovituri a oamenilor și a vremii. Dinastia română are Tîcimș o rădăcină nemuritoare în pămîntul țării românești. Pămîntul nu-1 poate primi decât ca pe un mare fiu iubit și de aceia rostim, pentru rămășița pământească a Regelui Carol, cu încredere întreagă urarea tradițională. — Să-i fie țărâna ușoară! wmmsBsmim wan A Din durerile Regelui CÂT DE MULT IUBEA PE COPILA LUI MARIOARA In „Memoriile“ Regelui, care ar trebui să devină pentru toți Românii, le livre de creget, atît de bogate în amănunte, atît de suggestive sunt, se află și felurite pasagii din care reese marea dragoste de familie, ce caracterisa sufletul dispărutului Rege. Scrisorile adresate tatălui său, Reginei, blîndei Sale Tovarășe, și pomenirile copiliței Marioara,în tot timpul cât trăia, și apoi durerile când a perdut-o, toate dovedesc că Regele Carol a fost o mare inimă, un duios părinte, un iubitor fiu și soț: „Vom mai sta o lună la Sinaia. Viața e plăcută aici și avem oaspeți în toate zilele. Un roiu de d-șoare aduce multă veselie în cercul nostru; deunăzi , afară de d-ra de onoare numită de curînd, d-ra Baleanu, am avut șeapte tinere la masă cu care s’a dansat și s’au jucat jocuri de societate în timpul serei. De altfel, șederea aici e de mare folos în multe privințe; ne pune în contact mai strîns cu oamenii, ceea ce nu se poate la oraș, unde totul e oficial. „La 8 Septembrie stn. Marioara noastră va împlini doui ani, dar îi se pot da trei ani, căci desvoltarea ei intelectuală și fizică e superioară celeia a unui copil de 9 ani. Acum ar fi timpul, scumpii mei părinți, ca să-mi vedeți fetița! V’ați bucura desigur ca și mine. Ea și vorbește în 3 limbi: română, germană, dar mai ales engleză, aleargă singură pretutindeni, spune fiecăruia pe nume și în toate Duminicile se duce la biserica mănăstirei, unde stă foarte liniștită în timpul slujbei. E o fire blinda și amabilă, ascultă ce i se spune și dă cu plăcere toate jucăriile“. Ab uno disce o nines! Dela aceste particularități mărunte noi putem înțelege cât de duios era sufletul Regelui Carol, și cât de bun părinte era pentru copila sa, perdută. Descripția boalei copilei și durerea sfîșietoare a pierderei ei, arată încă odată sufletul Regelui. „Dimineața prinții se duc iar la biserica Cotroceni și caută apoi locul, nu departe de biserică și lingă grădina azilului Elena- Doamna, unde să fie înmormântată copila lor. Funeraliile se fac la orele 2 în mijlocul unei asistențe de necrezut din toate clasele societăței. Mitropolitul oficiază serviciul funebru, toată țara plînge înaintea coșciugului acestei principese române care e înapoiată atât de timpuriu pămîntului natal. Aceste simpatii obștești sunt unica mîngâere a părinților atât de greu încercați. Ei se duc din nou pe seară la, i Cotroceni și stau multă vreme lângă mormîntul acoperit de flori“. Regele Carol nu a avut fericirea să poată uita necazurile inerent legate de meseria grea a Regalităței într’o țară tînără, privind în ochii îngerești ai copiliței. Cerul a luat-o la cer prea devreme. Acuma se vor regăsi oare sufletele ce atâta s’au iubit? I SEMPER FAPTE din trecutul romînesc O PROCLAMAȚIE CĂTRE POPOR Alegerea unui domn dintr’o dinastie străină pe tronul țărilor românești era idealul Moldovenilor și Muntenilor încă înainte de 1848. In Aprilie 1866, Romînii și-l realizară. Prin aceasta ei îndepliniră un mare act istoric care, a însemnat punctul de plecare al săvârșirii României moderne de azi sub conducerea Regelui Carol I. Consiliul de miniștri cerea poporului prin următoarea proclamație, îndeplinirea acestui mare act istoric: Romîni, înalta locotenentă prin proclamația sa v’a informat că numai de voi depinde acum fericirea Romîniei și putem spune însăși existența ei. Sînt zec l ani de cînd după trei reprize și în împrejurările cele mai însemnate și solemne ați declarat, ați votat în unanimitate, știind că împrejurările politice și poziția noastră geografică cer în mod imperios sau să fim o Națiune neunită și puternică sau să pierim, adică noi nu putem fi o națiune fără să avem pe tronul României un membru al unei familii domnitoare din Occident. Azi voința noastră e împlinită, mai mult chiar decit ambițiunea noastră naționala ar fi putut să o ceară Prințul Carol I este membru al unei familii domnitoare din cele mai strălucite și din cele mai puternice. El e foarte de aproape înrudit, cu familia Regală a Prusiei, această familie care n’a dat nașterii decit, unor eroi, printre cari Frederic cel Mare, care prin știința și voința sa a transformat micul ducat care i-a fost încredințat de națiune, în unul din cele mai puternice regate ale Europei. El e înrudit cu Napoleon III și considerat ca făcînd parte din familia Bonaparte, sortită de mina lui Dumnezeu, dând lumei mirată doi Napoleoni, cari, adorați ca semi-dumnezei, o conduseră printr’o atracțiune magnetică către democrație, la respectul naționalităților, la gloria adevărată și neperitoare. El e fiul Alteței sale regale Carol Anton Ioachim principe de Hohenzollerrn, șeful partidului liberal al națiunei celei mai liberale și mai savante din lume, al națiunei germane. El e fiul principelui care pentru uniiune, unitatea germană, a știut să ducă sacrificiul pînă la abdicarea de pe tron și care azi, stimat, adorat de glorioasa Germanie este unul din principalii săi conducători către unitate și libertate. Carol I, Principe al Domniilor, e el însuși unul din principii cei mai stimați și mai iubiți din Europa, pătrunsă de principiile cele mai nobile și cele mai liberale, modest cum e întotdeauna omul virtuos și puternic ca credința, cînd a dvs o datorie de îndeplinit. Români, în acest moment sfînt, cînd cerul se deschide într’adevăr pentru Româmnia pentru ia consacra imortalitatea ei ca națiune, jurăm pe conștiință, înaintea voastră, înaintea lui Dumnezeu și înaintea Europei că noi avem convingerea ca principele Carol al Romînilor va conduce Romînia pe calea cea dreaptă, a virtuții, a libertății. Prin el numai, cu el numai, ea va putea să existe și să îndeplinească misiunea ce i-a fost dată de providență. Sentați-vă deci Romîni, ora mîntrmi a sunat. Cartea vieții românești e deschisă înaintea voastră, oprind cu o mină rănile voastre sîrigerînde cari urau pe punctul de a se cangrena, ținînd cu cealaltă mină pana vieții, mergeți și feriți pe plebiscit. Carol I, principe al Romînilor! Providența voind să ne lumineze chiar prin semn«, a voit ca prințul Carol sa împlinească cei 27 de ani ai săi tocmai în ziua de 8(20) Aprilie cînd se încheie plebiscitul. Providența voind să ne deștepte, a făcut ca Dunărea, acest fluviu căruia noi îi datorăm protecțhunca Europei, să se nască, să-și aibe izvorul chiar în țara în care e născut Carol I, principe al României. Votați deci, Romîni, cu vechea voastră încredere, votați cu bărbăția românească, votați în unanimitate și fără o clipă de îndoială; atunci toate intrigile vor dispare și cu proclamarea votului vostru va fi proclamată, hotărîtă și existența Patriei române. 9 DOLIUL Națiunei simțim Antul de adAugA VENERAȚIE PENTRU REGELE CAROL Odată cu stingerea din viață a veneratului nostru Rege Carol I, un doliu adine s’a așternut peste întreaga națiune. Inimele poporului, ale tuturor Românilor de pretutindeni, sunt profund îndurerate de această mare și neașteptată pierdere pe care o suferă națiunea română. Nu există oraș, nu există sat, nu există colț de țară sau de lume în care viețuește și bate o inimă de Român, unde această tristă și sguduitoare veste să nu fi produs o adâncă durere. Acum, în aceste clipe triste, se cunoaște mai mult decât oricînd, iubirea nețărmurită, devotamentul nemărginit, venerațiunea mare pe care a avut-o poporul român pentru Regele său înțelept, bun și viteaz. Simțimîntul de adâncă venerație pentru Regele Carol I a trecut departe de hotarele României, peste țări și mări, în toate popoarele civilizate, în toată lumea. Omagile împăraților și Regilor, ale Domnitorilor și șefilor de State , elogiile presei din lumea întreagă, sunt mărturia cea mai vie de marele prestigiu de care se bucura defunctul Rege și de renumele pe care și-l câștigase, prin El, țara noastră în lume. Dacă poporul român s’a afirmat prin energia, munca și vitejia lui, apoi țara și-a cîștigat un loc de onoare printre Statele civilizate, grație muncei, înțelepciunei și vieței neprihănite a Suveranului său iubit, venerat și viteaz. Romînimea, de pretutindeni va binecuvânta de a pururi amintirea sfântă a Regelui Carol și-i va purta o veșnică recunoștință pentru munca Lui fără preget închinată binelui obștesc, pentru tot ce a făcut El pentru înălțarea și mărirea Patriei. Poporul român, al cărui simțimînt de recunoștință este adânc săpat în inima sa, a preamărit totdeauna pe binefăcătorii săi, chiar pe acei din vremurile cele mai îndepărtate. Regele Carol I, odată cu urVecerea Sa la nemurire, a luat locul pe care îl merită în fruntea binefăcătorilor neamului. Iată pentru ce odată cu aflarea dureroasei vești a încetărei din viață a Regelui nostru venerat — se scurg valuri uriașe de lume, venită din toate părțile Capitalei și ale tarei, spre a-I aduce un ultim omagiu, pentru a depune o lacrimă la picioarele catafalcului Său. De trei zile încoace, de cînd a fost adus în Capitală corpul neînsuflețit al marelui și nobilului nostru Rege, mii și mii de oameni, din toate straturile poporului, umplu străzile și piețele din jurul palatului regal. Toată această mulțime stă ceasuri întregi în picioare — uitând și de oboseală și de foame și de sete—așteptând să-i vie rindul și să poată pătrunde pînă la Palat, în sala Tronului, unde se află, așezat catafalcul. Toată această mulțime este nerăbdătoare de a putea vedea pentru ultima dată chipul blind al Aceluia care ne-a părăsit pentru totdeauna. Poporul întreg a simțit în sufletul său durerea sfâșietoare și golul imens pe care îl lasă Acela care a fost un Rege slăvit și un Părinte duios. Cât de iubit și cât de venerat a fost Regele Carol, o spune mulțimea acea de suflete îndoliate, o spune jalea poporului întreg, o spune Romînimea de pretutindeni, care a perdut pe Suveranul înțelept și glorios, pilda cea mai vie a iubirei de țară și de neam, a jertarâ adusă pe altarul Patriei. Lumea este stăpânită de dorința neînfrântă de a putea aduce un ultim prinos de recunoștință Aceluia care întrupa aspirațiunile unui neam întreg. Aceluia pe care îl va zeifica, de aci înainte ca pe cel mai mare Voevod din citi a avut țara. Iată pentru ce, în fața fiecărui cordon de armată care închide străzile, ce duc la Palat, pentru menținerea ordinei, se află de trei zile mase enorme de oameni, care așteaptă să le vie rindul spre a putea merge să se victime în fața catafalcului celuia care a trecut, la nemurire și din cari, națiunea întreagă și a făcut un simbol. BISERICA EPISCOPALA CURTEA de AlGE? Este una din cele mai frumoase opere de arhitectura religioasă din orientul ortodox ; dacă am spune că e cea mai frumoasă, poate încă nu am greși. Mică, o bijuterie de piatră, strălucitoare, fermecătoare mai mult decât măreață. Imaginația poporului a creiat în juru-i legenda meșterului Manole și cronica a păstrat amintirea doamnei Despina, care a împodobit locașul lui Dumnezeu dăruind propriile ei podoabe de aur și pietre scumpe; biserica îl pomenește pe Neagoe Basarab între cei mai fericiți domni și amintirea celor 1000 de preoți ce au oficiat la tîrnosire dă zidirii meșterului Manole și mai mult încă înfățișarea unei minuni. Această biserică episcopală a fost zidită de către Neagoe Basarab pe temeliile unei biserici mai vechi. Dar domnitorul muri înainte de desăvîrșirea clădirii și picturile bisericei fură făcute în timpul urmașului său Radu de la Afumați, de către pictorul Dobromir. Din documentele grecești păstrate urmează că arhitectul acestui minunat monument nu fu decit Neagoe Vodă Basarab însuși care viețuind cîtva timp la Constantinopol a avut prilej să cunoască acolo arhitectura bizantină și arabă. E foarte cu putință ca evlaviosul voevod care era scriitor și artist totdeodată să fi contribuit mult cu sfaturile sale la clădirea și mai cu seamă la împodobirea bisericii. Dar, desigur ca arhitecții au fost aleși printre artiștii vestiți în Orient. Numele lor nu ne sunt cunoscute în afară de meșterul Manole a cărui legendă sporește încă faima bisericii episcopale. Fîntîna meșterului Manole se păstrează și astăzi ca o dovadă sigură despre existența legendarului personagiu. Deși biserica n’a fost sfîrșită în timpul lui Neagoe Basarab totuși el ținu sa o tîrnosească cu o extraordinară pompă. Această tîrnosire s’a făcut în anul 1517. I Dar abia la 1526 fu sfîrșită în întregime clădirea bisericii episcopale. In acest timp murise Voevodul Neagoe și fusese înmormîntat alături de copiii săi Petre, Ioana și Angelina înlăuntrul bisericii. Tot înlăuntrul bisericii se găsește și mormîntul lui Radu de la Afumați pe piatra căruia domnitorul e înfățișat călare cu mantia fluturînd în vînt și cu barda în mînă. Prădată de mai mult ori, sguduită de cutremure de pămînt și de mai multe ori incendiată biserica a fost restaurată dar nu a fost cunoscută peste hotare decît foarte tîrziu în timpul ocupațiunei austriace de la 1854—1856, cînd Contele Coronini, generalisimul armatelor de ocupațiune o făcu cunoscută comisiunei centrale a monumentelor artistice din Viena și aceasta delegă pe Ludovic Weissemberger a cărui lucrare asupra bisericei episcopale de la Curtea de Argeș, apărută la Viena în 1867 este pînă astăzi opera capitală în privința părții arhitectonice și artistice a minunatului nostru monument. In 1874 sub conducerea lui Alexandru Odobescu se începură cercetări în vederea restaurării care fu efectuată între 1875—1885 sub direcțiunea arhitectului Lecomte de Nouy, recomandat de către celebrii arhitecți francezi Violet-le-Duc și Bandot. Se efectua astfel nu numai restaurarea bisericii ci și a palatului episcopal și a unor lucrări de împrejmuire. La 12 octombrie 1886 avu loc sfințirea bisericei cu aceiași strălucită ceremonie ca și în timpul lui Neagoe Basarab. O mulțime imensă era de față și Regele Carol se găsea în locul de frunte între credincioși, căci el ca și M. S. Regina Elisabeta avusese cea mai mare îngrijire pentru restaurarea monumentului de la Curtea de Argeș. Această restaurare rămîne pe lîngă cea a bisericii Trei Ierarhi din Iași și a Sf. Dumitru din Craiova una din bisericile cele mai strălucite săvîrșite în timpul vrednicei domnii de 48 de ani. Ar trebui desigur un volum întreg ca să analizăm frumusețile arhitecturii, ornamentației și podoabelor acestui sfînt locaș.Ceea ce uimește și farmecă în înfățișarea lui este bogăția fără de pereche a podoabelor arhitectonice din afară care sunt pînă în cele mai mici amănunte astfel executate încît fiecare în parte poate fi admirată ca o operă desăvârșită. Turnurile de piatră răsucite cu o eleganță de miniatură, acoperișurile aurite încît pe fiecare în miezul zilei se aprinde cîte un soare, brîul de piatră care înfășură clădirea de jur împrejur cu o ușurință de filigramă, arabescurile atât de minuțios studiate de pe fiecare piatră din temelie, avînd fiecare un model nou dar alcătuind un fermecător ansamblu de săpături ce șerpuesc, se alungă, se prind în păienjenișuri elegante, tot acest aspect de dantelă săpată în piatră de un artist delicat și sensibil ca un gravor de miniaturi, uimește și farmecă pe cunoscători și pe profani, pe studios sau pe simplul trecător. Aceiași splendoare înăuntrul acestei comori de artă. Mozaicurile cele mai frumoase dintre toate încercările de acest fel în bisericele din România: portretele voevodului ctitor și al regelui restaurator, mormintele celor adormiți de veacuri sub dalele bisericii severitatea miraculoasă a întregei încăperi și a fiecărui colț în parte, evanghelia brodată cu o răbdare îngerească și o iscusință și un gust artistic neîntrecut de M. S. Regina Elisabeta, toate obiectele de artă și de cult din sfîntul locaș sunt de o valoare supremă pentru întreaga noastră desvoltare artistică de până acum. _ Această comoară de artă, acest simbol al neînfrîntei credințe străbune e privit de aproape și de departe de culmile verzi ori albastre ale credincioșilor Carpați cari vor avea să vegheze de acum cu aceiași nestrămutată credință odihna de veci a întemeietorului regatului român. I. R. Portretele lui Neagoe Basarab, doamnei Caspina și ale copiilor lor din biserica de la Curtea-de-Argea