Saptamina, 1978 (Anul 8, nr. 370-420)
1978-01-06 / nr. 370
pace și belșug Ne-am apropiat, așadar, cu încă un an de sfîrșitul acestui tumultuos secol XX. In acea noapte cu miresme tradiționale de brad și luminări, cînd anul cel nou se desprindea de cel vechi aidoma unei nave spațiale de o treaptă inutilă, ne-am gîndit cu toții la cei dragi și la marea familie pe care o constituie patria noastră comună. Pășind în Noul An prin ecluza de emoție și mândirie patriotică pe care a reprezentat-o Proclamația Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a Consiliului de Stat și guvernului cu prilejul sărbătoririi împlinirii a 3 decenii de la instaurarea Republicii în România, gândurile noastre cele mai bune s-au îndreptat cu și mai mare îndreptățire către țară, partid și popor. Anul cel nou a prilejuit tuturor o ceremonie de aleasă simțire, în care milioanele de fii ai patriei au închinat paharul și, odată cu el, propria inimă pentru pacea și belșugul vetrei noastre străbune. A fost, acest 1977, un an bun în care avuția națională a sporit substanțial iar prin aceasta a fost posibilă creșterea suplimentară a veniturilor oamenilor muncii, ridicarea mai grabnică a nivelului de trai al poporului. In acest an au fost adoptate noi și eficiente măsuri de perfecționare planificării și conducerii unitare a economiei, a întregii societăți, fiind făcute noi opțiuni pentru instaurarea unei depline democrații prin amplificarea cadrului organizatoric de participare a maselor la conducerea Cetății. A fost un an în care munca entuziastă și plină de roade a poporului român, sub conducerea nemijlocită a partidului său comunist, a adus noi testimonii pentru certificarea superiorității societății socialiste față de cea capitalistă. Prin prisma acestor adevăruri și a evenimentelor politice ale anului trecut, putem aprecia că 1977 a fost, de asemenea, răstimpul unei consacrări internaționale depline a politicii noastre externe (numită pe bună dreptate și „doctrina Ceaușescu“) care în spiritul marxismului autentic, al umanismului revoluționar stabilește o nouă ierarhie a valorilor ce corespunde tendințelor sociale obiective exigențelor politice și etice ale lumii consttemporane. în același context, menționăm și faptul că anul trecut numărul total al lucrărilor străine consacrate președintelui nostru a ajus la 60. Această cifră reprezintă, de altfel, printr-o frumoasă coincidență, însăși vârsta tovarășului Nicolae Ceaușescu, pe care ne pregătim să-l aniversăm la 26 ianuarie. Așadar, am intrat în Noul An, așa după cum spunea secretarul general al partidului în Mesajul de Anul Nou adresat întregului popor, „cu o perspectivă clară, cu un program precis a cărui realizare este menită să asigure înflorirea continuă, multilaterală a României“. Pentru îndeplinirea întocmai, a acestor obiective, cea mai serioasă garanție o constituie simbioza din ce în ce mai puternică dintre partid și popor, adevăr apodictic al existenței noastre, care a cunoscut recent o nouă și vibrantă expresie. Este vorba despre impresionanta manifestare de dragoste pe care sute de șoimi ai patriei, pionieri și uteciști, alături de mii de oameni ai muncii au făcut-o in dimineața zilei de 30 decembrie tovarășului Nicolae Ceaușescu, celorlalți tovarăși din conducerea de partid și de stat. Urîndu-i, secretarului general al partidului, după datina milenară a pământului românesc, ani mulți, sănătate și fericire, colindătorii au transformat „Plugușorul“ într-o înălțătoare glăsuire a simțămintelor pe care toți cetățenii patriei, indiferent de naționalitate, le nutresc față de făurarul noii Românii. Aceleași simțăminte au fost exprimate și în noaptea de Anul Nou de către mii de oameni ai muncii din Capitală, odată cu participarea tovarășului Nicolae Ceaușescu la Revelionul de la întreprinderea „23 August“ și la cel al Tineretului, înțelegând să fie în mijlocul oamenilor muncii și în clipele de cumpănă dintre doi ani, conducătorul nostru a dat o nouă strălucire adevărului cunoscut că familia sa este însăși națiunea română cu care împarte și bucurii și tristeți și la a cărei împlinire liberă și suverană se gîndește necontenit. Acestea ar fi, în cîteva cuvinte, gîndurile cu care ne-am despărțit de un an și am pășit în altul, pe care o vrem mai rodnic, pentru fericirea noastră a tuturor, pentru transpunerea in viață a idealurilor de pace și belșug ale popoarelor lumii. Să pornim, deci, la drum, cu optimism, cu deplină încredere în steaua bună a acestui an și în [logica din ce în ce mai clarvăzătoare a tuturor celor care făuresc istoria. cornelia vădim Tudor „FATA CU MAR“, SCULPTURĂ DE NICÄPETRE sunetul luminii Se-aud cum trec eroii prin cuvinte și samănă lumină, ca-n ogor. Ne împlinim prin cei de dinainte prezentul și urcăm spre viitor. Mai luminat e chipul țării, iată ! Ca o pecete de-aur pe destin, ca un izvor de cîntec se arată și pentru noi și pentru cei ce vin. Trecut, prezent și viitor sunt toate, sunîndu-și lin lumina în cuvînt. In Univers ființa noastră bate pentru acest nemuritor pămînt, dan rotam PROLETARI DIN TOATE TARILE. VINTI-VA I temeinicia unei evocări Dacă în conștiința culturală românească, se mai resimte din păcate, o insuficientă reconsiderare a valorilor naționale care, de atîtea ori, și-au dovedit o puternică vocație universală și anticipatoare, dacă această conștiință reține încă o imagine incompletă și uneori deformată a operelor înaintașilor se datorează faptului că mulți cercetători (specialiști sau nu) s-au aplecat asupra lor stăpâniți de prejudecăți și complexe inoculate de cele mai multe ori, de cei care „cenzurează“, nu întotdeauna cu bună credință „orice contribuție de a smulge din umbră și de a reda actualității valori naționale uitate sau șterse din tabloul nostru nnitiiist“ -P^nfpt rff. temeinicia evocării lui k7c. Popovici |ț regent nativi rostiiii universitare, abil sin. waizate (Săptâmba din 30 septembrie 1977, Luceafărul din 15 octombrie ’77, România literară din 8 decembrie ’77 și JEra—Socialistă, decembrie, 24/1977) am considerat da datoria noastră, dat fiind că am deschis această discuție prin articolul „Patriot și europeist“ să încercăm, în virtutea unei ...datorii de interes obstesc“ să „scoatem la lumină, pentru a-i valorifica munca“, ,,integrind rezultatele unor osteneli și sacrificii în conștiința timpului de față“, și fără să-i „ocolim cu grijă ideologia“. Și considerăm aceasta drept o datorie tocmai pentru că tovarășul Nicolae Ceaușescu ne-a arătat că nu ne trebuie o istorie națională înfrumusețată, ci adevărată, și întrucît „îndemnul își păstrează valabilitatea și pe plan cultural“, cum bine remarca Ov. S. Crohmălniceanu care, în altă parte, referindu-se la valorificarea moștenirii culturale arată și sintem de acord cu domnia sa) că : „asimilarea tuturor valorilor spirituale ale trecutului reprezintă un factor component de seamă al umanismului socialist“ și ocupîndu-ne ideologic de moștenirea culturală trebuie „să facem o distincție între conștiința reală și conștiința posibilă a claselor sociale“. Și vom începe, înainte de a ne ocupa de operă, cu omul de acțiune, ale cărui dimensiuni interioare ne îngăduie să-l vedem pe Aurel Popovici — cum remarca Lucian Blaga — „pe podișul cel mai înalt al gîndului românesc“ și să-l intuim ca pe „un vrăjmaș al spiritului de specialitate, un harnic cititor în toate domeniile și nu un cărturar cu creierul colbuit, un suflet întreg, violent angajat în lupta vieții, un om de vaste concepții, un iubitor de sinteze culturale, mai mult sau mai puțin provizorii, o personalitate cu sîngele îmbibat de idei îndelung muncite, un spirit care se credea chemat să făurească destine nu numai pentru sine ci și pentru alții“, iată aici un îndemn valabil pentru mulți „specialiști“ și din zilele noastre. Aurel C. Popovici (1863—1917) avea doar patru ani cînd împăratul Francisc Iosif s-a încoronat rege al Ungariei, binecuvîntînd apoi legea asupra încorporării Transilvaniei la Ungaria, împotriva voinței poporului român. (Greșeala n-a mai putut fi reparată de urmașii împăratului), I-a fost dat să trăiască și să acționeze într-un moment în care popoarele oprimate din imperiul habsburgic, apăsate și mai mult prin instaurarea dualismului, își cereau cu fermitate dreptul la o viață liberă. Chiar din momentul apariției sale în viața politică a românilor transilvani (acțiunile sale se vor extinde și în restul țării după ce se va refugia la București, unde colaborează la o serie de ziare și reviste, conducînd chiar unele dintre ele) militează fără șovăire pentru dreptul popoarelor de același neam de a se uni și forma state naționale independente, pentru dreptul românilor, alături de celelalte popoare umilite din imperiu, la libertate și la o viață națională proprie, fiind convins că prin recucerirea tuturor prerogativelor aparținînd națiunii se poate asigura un climat de înțelegere și de pace pe continentul european. „La Aurel C. Popovici — scria un cunoscut publicist — se împerechiau, de minune, un temperament politic de clasică factură, o minte larg comprehensivă și clarvăzătoare, o energie miraculoasă, în necontenită acțiune, un bărbat de mare curaj, de o desăvîrșită probitate morală, predestinat să înfrunte, cu uimitoare tărie, toate furtunile care s-au abătut asupra ființei sale nobile atît de intim țesută în însăși viața neamului său mult iubit“. Aceste calități au stat la temelia tuturor acțiunilor întreprinse de marele bărbat, inclusiv atunci cînd apare în calitate de autor al celebrei Replici, lucrare care, alături de Memorandum, a însemnat una dintre cele mai viguroase afirmări a națiunilor române, fiind îndreptată împotriva unui act ce jignea cu neadevăruri istorice și politice demnitatea poporului nostru. gabriel Iosif chiiuzbaian (Continuare in pag. 4#