Scânteia Tineretului, noiembrie 1949 (Anul 4, nr. 179-202)
1949-11-01 / nr. 179
2 CRONICA TEATRULUI A LE L I 1 i E Â*‘ de a. suRov LA TEATRUL MUNCITORESC C.F.R. SIULEŞTI Piesa lui Anatolie Surov „Cele liberă” distinsă cu premiul Stalin 1948 ocupă un loc însemnat in rândul operelor literare care tratează tema construcţiei comunismului, datorită importanţei problemelor pe care le ridică cât şi datorită înaltului nivel artistic la care a fost realizată. Problema centrală care se desprinde cu putere din piesa lui Surov este aceea a contribuţiei inovatorilor la desvoltarea ştiinţei, la grăbirea mersului înainte către societatea comunistă. Cu mulţi ani în urmă, Lenin a stius: „Abia acum se ivesc posibilităţile largi, cu adevărat de masă, pentru manifestarea spiritului întreprinzător, de întrecere, de iniţiativă îndrăzneaţă”. Adevărul cuprins în cuvintele lui Lenin a fost dovedit din plin de larga mişcare stahanovistă de mase care a luat naştere in Uniunea Sovietică, mişcare isvorîtă din puter vica dragoste a poporului muncitor pentru Patria sa şi care a constituit un factor hotărît în desvoltarea Ţării Socialismului ca cea mai mare putere sndustrială din lume. Ce probleme în legătură cu munca inovatorilor se pun în piesa „Cale liberă”? Comsomolistul mecanic de locomotivă Alexei Sîbiriacov descoperă un procedeu de mărire a randamentului locomotivelor de natură■ să revoluţioneze întreaga mişcare a trenurilor. Directorul local al căilor ferate, generalul Condratiev, instigat de inginerul şef Crutilin element carierist şi cu puternice rămăşiţe ale mentalităţii burgheze, împiedică însă punerea în aplicare a acestui proect. Raţionamentul lui Crutilin cu care acesta isbuteşte să-l convingă pe generalul Condratiev este caracteristic oamenilor lipsiţi de iniţiativă, carierişti, birocraţi: „Şi aşa deţinem steagul de fruntaşi in muncă. Ce să ne mai îngreunăm munca cu aplicarea acestei inovaţii care ar da peste cap toate graficele noastre”, împotrivirea lui faţă de inovaţia lui Alexei Striacov are insă un alt scop, ascuns, isvorît din interese meschine, personale. Crutilin caută să aplice la mersul trenurilor un sistem al său, cu ajutorul căruia vrea să ajungă „cineva’’, să fie „chemat la Moscova” aşa cum singur mărturiseşte; inovaţia lui Sîbiriacov mult mai bună decât „sistemele” sale îi intoarce pe dos toate planurile. De aci porneşte întreaga lul luptă Inverşunată împotriva acestei inovaţii. Uneltirile lui Crutilin par la un moment dat că vor reuşi. In loc de punerea în practică a Inovaţiei sale, Sîbiriacov primeşte In dar, ca o răsplată formală a muncii depuse, un ceas de aur. Nu pentru darul acesta a luptat insă Sîbiriacov. El a luptat pentru punerea în practică a inovaţiei sale, contribuţie la realizarea înainte de termen a planului cincinal. El a luptat aşa cum spunea cu hotărîre într’o discuţie avută cu Condratiev, pentru că „Eu, mecanicul de locomotive Alexei Sibiriacov vreau să ajung societatea comunistă şi să trăiesc în ea”, pentru acest ţel măreţ el va continua lupta şi va învinge, oricare ar fi greutăţile care i se pun în cale. In lupta aceasta Alexei Sibiriacov nu este singur. Alături de el luptă şi bătrânul savant, academicianul Maxim Rubţov care-şi iubeşte cu înflăcărare Patria, şi încercătul comunist Cremniov şi însăşi fica generalului Condratiev, Lena, crrza secretară a organizaţiei de Comsomol. Iar în această luptă dintre nou şi vechi, intre cei care muncesc pentru progres şi cei care vor să oprească mersul societăţii, noul va eşi învingător. Inovaţia luiAlexei Sîbiriacov, este pusă până la sfârşit în aplicare. In piesa lui Surov ca şi în realitate inovaţia lui Alexei Sîbiriacov, nu apare ca urt element izolat. Anton Matveici, Modest, Fenta, ceilalţi comsomolişti, tind şi ei să dea rezultate cât mai bune in muncă. Inovaţiile lor sunt, e drept, mai modeste, dar toate contribuie la mersul înainte către comunism, al popoarelor sovietice. Legat de această problemă a inventivităţii şi a perfecţionării continue a muncitorilor în lupta lor pentru construirea societăţii comuniste, piesa lui Surov, pune cu tărie problema dispariţiei diferenţierilor între munca manuală şi cea intelectuală, care formează una dirv caracteristicile trecerii societăţii socialiste in stadiul superior al comunismului. Datorită ridicării necontenite a calificării muncitorilor din Uniunea Sovietică, inovaţiile acestora capătă tot mai mult caracterul unor serioase contribuţii la desvoltarea ştiinţei. Numai ţinând seama de bogata experienţă practică a inovatorilor, intemeindu- şi cercetările pe aplicarea şi desvoltarea acestei experienţe, savanţii îşi pot continua cu mai mult succes lucrările şi pot realiza sarcina de onoare pe care tov. Stalin o pune în faţa lor: „Nu numai să ajungem, dar şi să depăşim în timpul cel mai scurt realizările ştiinţei de dincolo de graniţele ţării noastre”. In „Cale liberă”, savantul Maxim Rustov, este pe deplin conştient de faptul că realizarea acestor măreţe sarcini strâns legate de mersul către societatea comunistă, depinde în mare măsură de colaborarea savanţilor cu muncitorii inovatori. De aceea, ei se interesează cu răbdare de munca fiecărui inovator dăndu-i sfaturi preţioase dar şi îmbogăţindu-şi metodele de muncă datorită experienţei practice a inovatorilor. Astfel ei izbuteşte să realizeze succese tot mai mari in munca Sa pe tărâm ştiinţific. Cu totul altfel ne apare figura lui Alexei Petrovici Drosdov, tipul savantului de şcoală veche cu o mentalitate mic-burgheză, cinstit dar neînţelegând pe deplin transformările revoluţionare care se petrec sub ochii săi. El se încăpăţânează să considere munca sa ştiinţifică, ca o chestiune a sa personală, este ros de dorinţa celebrităţii doar pentru el însuşi. Iar atunci când, din vina lui nu reuşeşte, arde planurile şi se consideră un neînţeles. Dar căldura argumentelor lui Rubaţov, dar în special exemplul muncii tinerilor inovatori Matveici şi Modest reuşesc să dărâme scepticismul bătrânului savant. Iar atunci când inovaţia lui Alexei Sîbiriacov, îi arată pentru prima dată, limpede, calea către transformarea locomotivei pe care el o încercase ani şi ani de zile, Drosdov înţelege pe deplin că munca inovatorilor nu este „o nimica toată” aşa cum o considera el înainte, ci ea poate da însăşi cheia rezolvării unor probleme a căror cercetare ia uneori savanţilor ani şi ani de zile. In piesa sa „Cale liberă”A. Surov prezintă covârşitoarea însemnătate a muncii de educaţie a tineretului în spirit comunist, pe care o îndeplineşte strălucit Comsomolul, scoţând în evidenţă minunatele roade ale acestei educaţii. Cât de puternic a pătruns educaţia comunistă în sufletele comsomoliştilor ne-o dovedeşte comportarea fiecărui tânăr din piesă, Alexei Sîbiriacov, este un strălucit exemplu de comsomolist crescut în spirit comunist. Educaţia primită în cadrul Comsomolului îi dă lui Sîbiriacov dârzenia de a înfrunta din primul moment pe Crutilin, atunci când toţi păreau că-i stau împotrivă, de a lupta în ciuda tuturor greutăţilor, pentru victoria cauzei sale drepte. Educaţia comsomolistă o însufleţeşte pe Lena, şi îi dă forţă să lupte chiar împotriva tatălui ei generalul Condratiev, atunci când îşi dă seama de punctul de vedere greşit pe care acesta îl apăra. Tot educaţia comunistă primită în Comsomol i-a înarmat cu perseverenţă în muncă şi curaj, în faţa obstacolelor pe cei doi tineri inovatori: Matveici şi Modest. Pentru poporul muncitor din ţara noastră piesa lui Anatolie Surov, are o deosebită importanţă. Ea ne arată cu limpezime calea rezolvării uror probleme care au început să se pună tot mai ascuţit la noi in ţară probleme pe care oamenii sovietici in drumul lor spre comunism au ştiut să le rezolve cu succes. ★ Ansamblul Teatrului Muncitoresc C.F.R. care a pus în scenă la noi în ţară piesa lui Anatolie Surov, s’a străduit să pună in valoare calităţile piesei lui Surov atât prin interpretare cât şi prin punerea in scenă şi calitatea decorurilor. In rolul lui Alexei Sîbiriacov, mecanicul de locomotivă inovator, Geo Barton, a avut greaua sarcină, de a reda minunatele calităţi ale comsomolistului, luptător pentru construcţia comunismului. Insă în felul cum şi-a conceput rolul, el nu se poate achita de aceasta sarcină. Sobrietatea este fără îndoială indicată pentru interpretarea unui asfel de rol. Dar sobrietatea nu înseamnă rigiditate. Or, acest lucru nu l-a înţeles Geo Barton şi de aci porneşte greşala sa de concepţie a rolului. In momentele de mare intensitate se cere mai multă înflăcărare, mai mult dinamism, să nu uităm că în primul rând un comsomolist este tânăr, plin de viaţă. Pe această lirie Geo Barton, trebuie să-şi adâncească Interpretarea. Trebuie cu deosebire remarcată realizarea lui Dorin Sireteanu în rolul b&trănului savant comunist Maxim Rub otov. • Lena găseşte în Morga Anghel.es. I cu o interpretă care a pătruns şi a ■ redat cu multă putere chipul de luptătoare al unei secretare de Comsomol. Constantin Gheorghiu, în rolul lui Alexei petrovici Drosdoiv, Mihăilescu in rolul dârzului secretar de Partid Cremniov și Nicolae Popes, cu interpretând pe generalul Condratiev, au dat dovadă de multă pătrundere a personagiilor. Crutilin, inginerul Carierist, ploconindu-se in faţa ştiinţei şi tehnicei americane, lipsită de iniţiativă, a fost jost interpretat de Alexandru cionaru. Cu foarte puţine lipsuri direcţia de scenă a tov. Mihail Raicu a ştiut să imprime spectacolului multă viaţă. Inspirată de avântul de luptă al oamenilor muncii din Uniunea Sovietică pentru construcţia societăţii comuniste, piesa „Cale liberă” este o operă închinată minunatei forţe creatoare a poporului. Dând o puternică lovitură uneltirilor burgheziei manifestate prin teoriile reacţionare şi cosmopolite pe care s-o mai agită încă o mână de oameni rupţi ,şi izolaţi de masa popoarelor sovietice, piesa lui Anatolie Surov este un exemplu de operă scrisă în spirit partinic. Sprijin preţios în lupta oamenilor muncii de la noi din ţară „Cale liberă” este totodată un exemplu pentru dramaturgia noastră Pe noul drum pe care aceasta a pornit. Punerea în scenă a acestei piese de către TeatrulMuncitoresc C.F.R., reprezintă un important succes al ansamblului acestui teatru, incă o puternică dovadă a desvoltării neîncetate a acestui teatru pe drumul realizării unor spectacole de un ridicat nivel artistic. Mircea Hapivan Scenă din tabloul II, Geo Barton (Alexei Sîbiriacov) și Morga Anghelescu (Lena) In „Editura Tineretului” apar In cinstea Săptămânii Prieteniei Româno — Sovietice şi a celei de a 31-a aniversări a Comsomolului. IN LIMBA ROMANA S. M. CHIROV: Despre tineret V. N. IVANOV: Comsomolul ajutor al Partidului Comunist (bolşevic) VERA CHETLINSCAIA: Bărbăţie V. DOBROVOLSCHI: Trei oameni în mantale cenuşii BORIS GORBATOV: Generaţia mea ARCADIE GAIDAR: Şcoala EN LIMBA MAGHIARĂ Despre vitejie si eroism IN LIMBA GERMANĂ V. I. LENIN: Sarcinile Uniunilor Tineretului L V. STALIN: Sarcinile tineretului — „Trăiască omul care nu ştie să se iubească pe sine, — scria Gorchi, nu există decât două forme de a trăi: a putrezi sau a arde. Cei laşi şi lacomi o vor alege pe prima, cei curagioşi şi darnici — pe a doua; ori cine iubeşte frumosul vede limpede de care parte este măreţia”. Arcadie Gaidar — asemenea tuturor scriitorilor sovietici — îşi alege eroii dintre oamenii curagioşi şi darnici. Eroii lui trăesc timpul marilor transformări, cresc în anii revoluţiei, ei ard, se dăruiesc în această măreaţă luptă. Boris Gorkov este eroul principal al romanului „Şcoala”. Povestea vieţei sale este povestea miilor de fii de muncitori care au apucat anii revoluţiei, care au participat la fgurirea vieţii noul, fericite, la infăptuirea primului Stat Socialist din lume. A trăit o copilărie tristă şi posomorită, copilări© de băiat sărac intr’un orăşel pierdut pe întinsul Rucei ţariste, orăşelul Arzamas, localitate liniştită plină de livezi înconjurate cu iazuri tăcute. Viaţa de şcoală amărîtă, poveştile popilor, orele de arest pentru întrebări „obraznice”, romanele cumpârate de la vânzătorii ambulanţi din colţul străzii, citite pe nerăsuflate în orele adormitoare. Apoi iazul şi prinderea peştilor, luptele cu vapoarele pe valurile răutui, pot lta cu păsări... Şi din când în când, în timp ce foamea chinuia burţile goale, discuţiile simple, naive, între copii, duse cu aerul cel mai serios. A început primul război mondial, războiul imperialist din 1914. Tatăl lui Boris Gorkov pleacă pe front, luptă împotriva nemţilor. Din când în când la intervale destul de lungi vine aceiaşi scrisoare scurtă: „Sunt viu şi nevătămat, stăm în tranşee şi am impresia că vom sta aşa la nesfârşit”. Boris auzea câteodată vorbindu-se despre conacele boerilor aprinse de flăcări, despre revolta poporului, despre 1905 „..Nu-i prea place Domnului să se amestece în treburile pământeşti, vorbesc soldaţii intorşi de pe front. Nu-i nimic, ce să-i faci, vom aştepta, vom răbda. Noi suntem un popor răbdător. Dar şi când ne va ajunge cuţitul la os, şi o sparge haţurile răbdării, atunci de bună seamă va trebui să mai căutăm singuri şi pe judecători şi pe vinovaţi !” Viaţa e un ghem ce se desface iute, iute, fără să-l mai poţi opri. Se apropie anil marilor prefaceri. Pentum Boris lusrurile aţi rs. Tatăl lui Boris fuge de pe front, vine hotărît să se împotrivească regimului despotic ţarist. Dela el, Boris începe să cunoască mişcarea revoluţionară. Când era mic, Boris se revolta adeseori şi era ciudă că poveştile popilor erau adormitoare, că orele de arest nu se sfârşeau mai iute, că negustorul Sininghin are haine frumoase, că mama lui are ochii plânşi şi că n’au ce mânca acasă. Dar revolta lui, împotrivirea lui era anarhică, se irosea adeseori fără rezultat. Arestarea şi uciderea tatei, ura colegilor bogaţi care îl arătau cu degetul pe „fiul dezertorului”, viaţa aceasta aspră nemiloasă l-au călit pe tânărul Boris, i-au crescut capacitatea de luptă, conştiinţa revoluţionară. Ţarul a fost răsturnat, la putere vine guvernul trădător a lui Cherenschi, care sub masca lozincilor revoluţionare caută să zădărnicească lupta proletariatului. In orăşelul liniştit călugării, vânzătorii ambulanţi, pelerini, măcelarii din piaţă, mici burghezi au devenit revoluţionari cu cocarde roşii pe piept. Se ţin întruniri, se discută despre războiul eliberator, nezeu. „Eroii” acestor întruniri, sunt „Eserii” (socialişti revoluţionari, trădători ai clasei muncitoare) şi anarhiştii. Boris ca toţi fiii de muncitori din oraş esra cu scârbă de la asemenea întruniri. La alte adunări îi plăcea să se ducă, acolo, în afara oraşului unde suiţi pe câte o căruţă, bolşevicii vorbeau muncitorilor. „De aceea vă spun să ne aşteptăm pacea să vină după victorii, nici poi marţi şi nici la paştele cailor, după ce vor fi schilodiţi încă alte mii de muncitori şi ţărani! Daţi-ne pacea acum, fără nici un fel de victorii! Noi n’am reuşit încă să învingem nici măcar pe moşierul de pe pământul nostru. Am vorbit drept, f’ranţilor, sau nu? La aceste meetinguri, împărţea Boris manifeste. Comuniştii luptau pentru pace, pentru o viaţă liberă şi fericită a muncitorilor şi a ţir 3'*Astea erau pentru Boris Gorkov lu tcruri pentru care merită să lupţi. Viaţa lui la şcoală, desele nedreptăţi care i se fac, devin o teroare continuă. Boris se hotărăşte să fugă de acasă şi să intre în mişcarea revoluţionară, colindat oraşele în care se organizau grupurile muncitoreşti sub conduce-,rea Partidului. Oameenii cântau: „Hei!... pe Culiţă l-am dat jos Dar cu asta ce folos? Ce ar fi să ne răsculăm Pe Şasea să-l înecăm?” Culiţă era alintare de batjocură pentru ţarul Nicolae, iar Şasea era Cherenschi Alături de luptătorii comunişti, băiatul fugit de acasă, învaţă să trăiască cu adevărat. Prietenii lui cei rr.mai buni sunt învăţătorul Corbu care a fost arestat în trecut pentru activitate propagandistică şi care vorbeşte acum la întrunirile muncitoreşti, şi micul Corceaghin care l_a ajutat să-şi agonisească primii bani. Boris ajută trupele de revoluţionari, împarte manifeste. După revoluţie, Boris pleacă să lupte în detaşamentele comuniste de pe Don. Dintr’o gară, pe drum îi scrie mamei: „îmi simt capul fierbinte de atâtabun curie. Tot ce a fost până acum nu este nimic, viaţa adevărată abia începe şi de aceea sunt vesel...” Anii de şcoală rămân în urmă acoperiţi de ceaţă. „Băiatul dezertorului” s’a călit în focul revoluţiei. In rânduirile ostaşilor roşii, el cunoaşte caracterul dârz, înflăcărat al bolşevicilor*. Ascultă poveştile vieţii ostaşilor roşii sub regimul capitaliştilor şi moşierilor, aur de ideile minunate ale viitorului de aur al socialismului. Boris Gorkov cunoaşte pe comandantul Şerbalov, cinstit şi sigur pe sine, se leagă de bunul său prieten Ciubiuc, ucis de contrarevoluţionari, de viteazul Vasca Smacov. In luptele îndârjite cu bandele intervenţioniste, în serile când poveştile de acasă se împletesc cu poveştile despre Lenin şi Stalin despre conducătorii proletariatului revoluţionar, în viaţa aceasta mai altfel ca toate celelalte, se căleşte oţelul, se căleşte generaţia revoluţiei. Iată problema centrală a romanului lui Gaidar: călirea tinerilor luptători Comunişti, creşterea conştiinţei lor revoluţionare, formarea nouilor atitudini faţă de viaţă. Această generaţie crescută pe baricadele revoluţiei biruitoare în limt, împotriva vechiului regim putrezit, va zidi în anii următori cu un avânt nestăvilit măreaţa construcţie a socialismului. Eroul principal Boris Gorkov, rămâne un exemplu pentru tineretul nostru, prin tenacitatea şi hotărîrea lui în acţiunile cele mai mărunte, prin lupta sa continuă împotriva propiilor sale greşeli, prin dragostea adâncă, fierbinte faţă de Partid, faţă de cauza clasei muncitoare, dragoste care creşte cu fiecare nouă greutate trecută, în romanul „şcoala” Arcadie Gaidar, povesteşte lupta sa din perioada revoluţiei. Prin povestea vieţii eroului sau Boris Gorkov, scriitorul sovietic îşi descrie anii copilăriei, anii formarii caracterului său, anii participării sale, la lupta Partidului Bolşevic, la făurirea revoluţiei socialiste. Arcadie Gaidar, iubitul scriitor al tineretului sovietic a contribuit prin cărţile sale la educarea tineretului în spiritul comunismului, în spiritul moralei clasei muncitoare. Romanele sale, „Şcoala” sau „Timur şi băeţii lui“, sunt modele ale literaturii pentru tineret. Romanul „şcoala“" a apărut în Editura Tineretului cu prilejul celei de al 32-a aniversări a Marei Revoluţii Socialiste din Octombrie, şi a celei de a 31-a Aniversări a Comsomolului leninist,stalinist. Traducerea cărţi lui Gaidar este un aport însemnat în campania de popularizare a literaturii sovietice, ea este o lectură minunată pentru tineretul nostru. „SCÂNTEIA TINERETULUI“ Nr. 179 „NE LUĂM ANGAJAMENT Iii ’ SĂ PARTICIPĂM IA CON-' I CURSUL UE REStNZH ALE; I ROMANELOR SOVIETICE" I ne scrie tovarășul I Curteanu Petre elev i la școala fie cadrel T 1/ Bacău ( TOVARĂȘI, # Am aflat cu multă bucurie de concursul de recenzii ale roma.f nelor sovietice organizat de i „Scânteia Tineretului’’. ? In scrierea unei asemenea re-f cernii noi vedem un bun prilej de a împărtăşi şi celorlalţi tova.f răşi ai noştri ideile, simţămin tele şi preţioasele învăţături ce le putem desprinde citind un roman sovietic. Literatura sovie tică îndreptar de seamă al nos. î tru, ne este nespus de scumpă. Ea ne educă, ne ajută să devea nim nişte fii demni ai Patriei noastre nişte adevăraţi utemişti. Astăzi, în noile condiţiuni efe. late de regimul nostru de demo- ? craţie populară, noi, împreună cu toţi tinerii muncitori, ţărani , muncitori, elevi şi studenţi, avem posibilitatea să ne bucurăm din joit« de comorile literaturii so vietice. r Vom citi cu mai multă râvnă romanele sovietice cu ocazia a. f cestui concurs, le vom aprofunda mai mult, vom organiza nume roase discuţii şi in gazetele de A perete vom scrie articole despre literatura sovietică. Concursul acesta înseamnă şi f pentru noi, elevii şcolii de ca- fere UTM Bacău, un imbold se- f rios în munca de educaţie co- munistă, de ridicare a nivelului f politic- ideologic. Scrierea recenziilor va însemna o întărire a ax cestei munci, un prilej de a ne J întrece în citirea si adâncirea ro. A manelor sovietice, de a expune f cât mai bine in scris învăţăturile 4 pe care le-am căpătat, astfel. j De aceea ne luăm angajamentul J si participăm într’un număr cât mai mare şi să antrenăm şi Pe i ceilalţi, tovarăşi ai noştri la a. î cest concurs. â CURTEANIJ PETRE J elsv al Şcolii de cadre i l' U. T. M. Bacău ! Să vissâm cu toţii: Expoziţia industriei Sovietice deschisă zilnic, intre orele 10 dimineaţa şi 19 seara în Parcul Na-ţional. Sunt expuse sute de maşini industriale dintre minunatele crea-iţii ale celei mai înaintate tehnici din lume, tehnica sovietică, alături de nenumărate produse ale industriei grele şi uşoare din URSS. Uneltele agricole moderne, aparatele de mare predzie, feluritele maşini unelte, produsele de tot soiul ale industriei textile, alimentare, etc. şi mai ales uriaşele maşini grele, ne dau imaginea forţei de neînvins a Uniunii Sovietice, a forţei excepţionale a economiei socialiste. Să mergem la teatru TEATRUL NAŢIONAL STUDIO (ora 20), „IARBA REA» (AISTRĂGUNA) de Aurel Boranga. Piesa înfăţişează lupta care se dă în conştiinţa unui savant, între rămaşi,ţele educaţiei învechite, burgheze şi apropierea sa tot mai hotărită de frământările şi năzuinţele maselor muncitoare, luptă în care mentalitatea nouă, caracteristică savanţilor legaţi de oamenii muncii învinge. it.c .- • ■ -i •. I tc » i «. • / cvi, i-n/up'Hi» y» uaoin.u vev * i -,, uhhhi pj - «“u* itHitui wi» înfăţişează cu deosebită forţă lupta pentru demascarea şi distrugerea tendinţelor cosmopolite, antipatriotice, subliniănd măreţia patriotismului sovietic care însufleţeşte pe adevăraţii oameni de ştiinţă aflaţi la poziţiile înaintate ale clasei muncitoare, contribuind prin munca lor la progresul patriei lor şi al omenirii întregi. In fotografie, unul dintre eroii filmului, profesorul Dobrotvorschi (N. Anencov şi soţia sa (Olga Jizaneva) într’o scenă intens dramatică din ,,Judecata Onoarei”. . CARTEA SOVIETICĂ A DEVENIT UN IUBIT TOVARĂŞ ŞI SFĂTUITOR AL TINERETULUI NOSTRU — Răsfoind fişierele Bibliotecii Casei Tineretului din Capitală — La „Casa Tineretului”, în sala de lectură, tinerii citesc, aşezaţi pe scaune comode, având în faţă cărţile. La o masă un băeţaş cu chipul senin, silabiseşte rândurile unei reviste. Mai încolo un tânăr muncitor citeşte o carte groasă. Probabil un roman. O studenta citeşte şi scoate notiţe dintr’o carte. La toate rrieseie sunt o mulţime de tineri care citesc în linişte. Zi de zi se măreşte numărul celor ce vin şi cer o carte, cu glasul scăzut, să nu tulbure pe ceilalţi. Zi de zi se măreşte teancul fişelor in care sunt notate cărţile cerute. Răsfoind cu atenţie aceste fişe, ai impresia că stai de vorbă cu tinerii cititori. Fişele lor de lectură, în aparenţă reci şi neînsufleţite, îţi arată ce cărţi se citesc în ceasurile petrecute aici, la biblioteca. Cartea preferată este cartea sovietică. Cartea sovietică ne insuflă dragostea de viaţă şi de luptă, ne insuflă hotărirea de a birui greutăţile de a păşi mereu înainte. Cartea sovietică ne întăreşte încrederea în forţele noastre, ne învaţă cum să muncim, cum să luptăm, cum să devenim constructorii socialismului. Să întoarcem o fişe. Iată, tovarăşul Apan Gheorghe, ajutor mecanic, a citit „Aşa s’a călit oţelul” de N. Ostrovschi. ... Parcă-l vezi cum, sfătuit de tovarăşii săi, a venit şi a cerut această carte. Cu ea î‘rn mâini s’a aşezat şi a început să citească. In faţa ochilor lui au început să se perinde zilele negre ale copilăriei lui Pavel Corceaghin în timpul regimului ţarist. Rău mai trăiau oamenii in timpul acela, gândea Apen Gheorghe Tot aşa greu am dus-o şi noi până li ne-a eliberat Armata Sovietică Sirov. Apan a citit mai departe. Hi » urmărit lupta poporului sovietic, care avându-i în frunte pe bolşevici, a clădit Patria puternică a socialismului. Pavea s’a alăturat bolşevicilor și a luptat împreună cu ei împotriva dușmanilor de clasă ai puterii sovietice. Multe sacrificii au fost făcute pentru fericirea poporului, mult sânge a curs. Pavel a fost rănit de multe ori. De tânăr el îşi pierde vederea şi paralizează o mână dar nu se dă bătut. Ei luptă mai departe scriind cărţi care să lumineze calea noilor generaţii, învăţându-te cum să trăiască şi să lupte. Tov. Apan a mai venit de câteva ori să citească cartea. A terminat-o. Desigur că el se gândeşte mereu la Pavel Corceaghin: „Noi generaţia tinerilor constructori ai socialismului în ţara noastră, trebuie să-i urmăm exemplul. Munca noastră să fie însufleţită de acelaş eroism cu care a luptat şi Pavel. Eu voiu munci în aşa fel încât munca mea să fie o cărămidă pusă la măreţul zid al păcii, stavilă în calea imperialiştilor turbaţi”. Tovarăşul Cazaban Ion este "elev în clasa VIII-a. El vine foarte des la bibliotecă. Fişele lui ne vorbesc despre multe cărţi sovietice. După ce a citit cartea „Nouă fraţi” de Ciucovschi, el a scris o recenzie la gazeta de perete a clasei sale. In această recenzie tovarăşul Cazaban a arătat cum vitejii aviatori sovietici, însufleţiţi de dragostea fierbinte pentru Patria Ier şi de ura impotriva, duşmanului cotropitor au luptat şi au distrus aviaţia fascistă. Deaserbeni el a arătat cum apare în această carte chipul respingător al duşmanului de clasă, strecurat în rândurile noastre şi vigilenţa de care au dat dovadă tinerii eroi ai acestei cărţi. El şi-a îndemnat colegii să citească cât mai multe cărţi sovietice şi şi-a luat angajamentul să mai scrie o recenzie despre „Neînfrânţii” de Gorbatov. Nu odată a stat de vorbă Iov. Cazaban cu colegii săi despre cărţile sovietice, îşi mai aduce aminte cu plăcere de discuţia lungă pe care a avut-o cu colegul său Bogdan despre cartea „Originea omului” de M. Pliseţchi. Cu mult interes şi admiraţie vorbesc ei despre cuceririle ştiinţei sovietice, ştiinţa cea mai înaintată, luptătoare pentru triumful vieţii. Kerel Sarina este studentă. In lucrarea „Agrotehnica” a marelui savant sovietic Wiliams, ea a găsit o sumedenie de date extrem de folositoare studiului ei. Aceste date nu sunt ipotezele teoretice ale vreunui savant închis în laboratorul său. Toate aceste date au fost verificate de practica strălucită a agrobiologiei sovietice, de victoria ştiinţei micturiniste. Studenta .Maria Gheorghe a folosit deasemenea din plin ajutorul preţios al îndeosebi filosofia. Citind broşura „Apariţia marxismului — o revoluţie în filosofie” de Svetlov, ea a înţeles foarte bine ce importanţă are faptul că marxismul a ridicat filosofia la rangul de ştiinţă adevărată şi a pus-o îrn slujba revoluţiei proletare, a progresului omenirii. Fişa Măriei Gheorghe indică lecturile sale neîntrerupte pentru căpătarea, cu ajutorul lucrărilor sovietice, a unei bune pregătiri în filosofie. Bojeniţă Gheorghe, tractorist, a citit „Povestea unui eip adevărat” de Boris Polevoi. Tot astfel cum eroul Meresiev îşi implânta fuselajul argintiu al avionului său în neaua norilor pentru a se năpusti asupra păsărilor de pradă fasciste, îşi va conduce Bojeniţă tractorul său drag pe glie,trăgând brazdă adâncă, să crape fierea chiaburilor, să alutere definitiv sărăcia şi întunericul de pe ogoarele ţării noastre. Astăzi şi tinerii muncitori citesc, în afară de cărţile tehnice de specialitate numeroase cărţi de ştiinţă. Muncitoarea Raduli Elena a citit cartea lui Jugov „Pavlov şi enigmele creerului”. Ea îşi îmbogăţeşte astfel cu ajutorul cărţilor sovietice cunoştinţele sale, îşi însuşeşte bogăţiile ştiinţei sovitice. Din paginile revistei „Ogonioc” îi zâmbesc strungarului Sonenstein Harri chipurile stahanoviştilor sovietici. Ca şi ei va muncii şi va alunga săgeata graficului dincolo de îngrăditura normelor. Costache Elena şi-a terminat lucrul la birou. Astăzi neapărat se va duce la bibliotecă să citească mai departe „Furtuna” de Ilya Ehrenburg. Ea va urmări în paginile cărţii chipurile luminoase ale lui Sergheî şi Osîjiîşî ale tuturor celorlalţi eroi lupători pentru croarea Patriei lor şi pentru fericirea vitregei lumi. Una după alta fişele cititorilor obişnuiţi ai Bibliotecii Casei Tineretului vorbesc despre întâlnirea tinerilor bucureşteni cu cartea sovietică. Nenumărate zile şi nopţi ai putea sta să le asculţi. Ele îţi vor vorbi convingător despre dragostea fierbinte care o poartă tineretul nostru cărţilor sovietice, tovarăşe de luptă şi muncă, comoară plină de învăţăminte care-i luminează drumul. B. DUMITRESCU „„«îl».......... întl/i n O n Al, n întprP«PM7X _ . . . • o • "i scârţâit:il venitelor turbură liniştea din bibliotecă. Aci se citeşte şi se învaţă cu mult spor