Scânteia Tineretului, februarie 1953 (Anul 8, nr. 1175-1198)

1953-02-01 / nr. 1175

In oraşul Cherei, pe malul însorit al Mării Negre, există o stradă care poartă numele pionierului Volodia Dubinin, căzut eroic în Marele Război de Apărare a Patriei Sovietice. Este unul dintre nenumăraţii viteji pe care i-a crescut Marea Ţară a Socialismului şi care la anii săi puţini, a dat o nemuritoare pildă de felul cum trebue înţeleasă şi trăită viaţa. Despre acest erou de 15 ani, despre factorii care i-au influenţat creşterea şi i-au format o înaltă conştiinţă povesteşte romanul „Strada Mezinului“ de Lev Kassil şi Mar Poleanovschi, lucrare distinsă cu premiul Stalin, gradul III pe anul 1950. Biografia lui Volodin Dubinin, până în ziua criminalei agresiuni hitleriste asupra Uniunii Sovietice, nu e deosebită în liniile ei mari de a oricărui pionier sovietic. împrejurările în care se desfăşoară acţiunea romanului „Strada Mezinului“ sunt, aşadar, dintre cele obişnuite şi care se pot întâlni în viaţa fiecărui copil: lecţiile pentru şcoală, notele mai bune sau mai slabe, micile neînţelegeri cu sora sau cu unii colegi, pasiunea de a deveni rând pe rând, când profesor, când marinar sau aviator şi preocuparea de a construi tot felul de vaporaşe, auromodele — iată fapte din cele care populează romanul şi în care recunoaştem viaţa unui copil ca atâţia alţii. Romanul arată că micul Dubinin este un copil neastâmpărat căruia nu-i place să stea locului, nu e deloc bucuros când e criticat sau admonestat, dimpotrivă e gata să se ia la harţă cu oricine. Dar neastâmpărul lui, bogatele lui resurse sufleteşti, voinţa lui, dorinţa de a săvârşi lucruri măreţe, calităţi zugrăvite cu măiestrie de către cei doi autori ai cărţii „Strada Mezinului“ sunt puternic orientate, canalizate de societatea sovietică, în aşa fel încât să devină folositoare societăţii, să se transforme în energie creatoare, închinată Patriei. Un atent şi consecvent proces de educare exercită asupra lui Volodia familia, şcoala, organizaţia pionierească, pentru a transforma pe copilul plin de neastâmpăr într’un om nou, într’un pionier. Faze și împrejurări ale acestui proces pune în lumină romanul „Strada Mezinului“ în prima sa parte, povestind drumul pionierului Dubmin către actul eroic de care va da dovadă în zilele Marelui Război de Apărare a Patriei. In acest fel, marile, calităţi ale lui Volodia Dubinin, care fac din el un erou şi un strălucit exemplu de urmat apar puternic motivate ca fiind rezultatul firesc al vieţii pe care un copil o putea duce, al educaţiei pe care un copil o putea primi numai în Uniunea Sovietică, sub influenţa comuniştilor şi sub soarele regimului sovietic. Ce Fel de caracter avea Volodia Dubinin? El este in stare, de pildă, să sară în mare — deşi nu ştie să înoate — numai pentru ca să-şi ţină cuvântul dat unor tovarăşi de joacă; şi tot pentru a-şi respecta cuvântul dat tovarăşilor de joacă el sfâşie cearceaful mamei şi face din el o frânghie ca să coboare pe fereastra camerei în care fusese închis, ca pedeapsă pentru alte isprăvi. In sfârşit tot el, imaginând o complicată stratagemă, se preface bolnav şi defectează un termometru de la spital, pentru a duce altui tovarăş picătura de mercur pe care-şi dăduse cuvântul că i-o va înapoia, în schimbul celei pe care i-o pierduse. Dar în toate aceste împrejurări, familia, şcoala, cei din jur, ştiu să desprindă, să încurajeze şi să desvolte elementul valoros, înaintat din comportarea lui Volodia — consecvenţa, dârzenia cu care îşi respectă micile sale angajamente, oricare ar fi ele. încăpăţânarea, această trăsătură a caracterului său devine, sub influenţa oamenilor sovietici prin educaţia atentă şi plină de dragoste, o calitate de preţ a pionierului Du..binin: ea se transformă în hotărîre fermă, neînvinsă de a-şi respecta cuvântul dat, de a-şi realiza angajamentele. El vede că părinţii, şcoala, preţuiesc în toate faptele sale (chiar şi în unele greşeli) elementul motor al acţiunilor: cinstea, dârzenia. De aceea, el începe treptat să pună preţ deosebit pe cuvântul său, îşi ia cu mai multă atenţie angajamentele. Volodia Dubinin devine un copil de tip rou — un copil sovietic, un viitor comsomolist în conştiinţa căruia înfloresc elementele moralei comuniste. Ele se vădesc în tenacitatea cu care învaţă Volodia pentru a-şi respecta angajamentul luat în faţa organizaţiei pioniereşti şi pentru a-şi păstra responsabilitatea pe care o are ca îndrumător al clasei I-a; se vădesc în felul cum ştie să se încadreze în disciplina taberei de pionieri de la „Artek“ unde fusese trimis în semn de distincţie, şi se vădesc în toate acţiunile sale. Pentru Volodia Dubinin, interesele colectivului sunt cu mult mai presus decât interesele lui personale. Mai înainte, Volodia cel neastâmpărat şi-ar fi dus la îndeplinire dorinţa de răzbunare împotriva unui coleg şi ar fi schimbat fără îndoială lumina reflectorului ca să compromită piesa în care acesta juca, nu ar fi putut fi dojenit decât pentru neatenţie. Romanul descrie cum, în urma educaţiei primite Volodia ştie să-şi înfrângă pornirile şi mânuieşte reflectorul cu atâta dibăcie încât scoate şi mai puternic în relief frumuseţea jocului „rivalului“ sau. Dubinin a pus mai presus de micile sale pasiuni şi răfuieli, interesul comun de a realiza un spectacol reuşit, de a bucura pe oamenii din sală, care-i sunt dragi. Triumful conştiinţei comuniste în caracterul lui Volodia Dubinin apare cu atât mai evident cu cât el depune toate strădaniile conştient fiind că nu efortul său va fi aplaudat, ci reuşita „rivalului“ său. Un episod de o importanţă deosebită în formarea caracterului lui Volodia Dubinin, este cel al vizitei pe care o face cu un grup de pionieri de la „Artek“ mamei lui Pavilc Morozov. Volodia cunoştea din cărţi, din povestirile altora, minunata viaţă a pionierului patriot, ucis mişeleşte de chiaburi, în lupta pentru construirea socialismului. „Paviic Morozov — exclamă emoţionat Dubinin, privind fotografia copilului-erou. Aşa era deci Paviic Morozov“ ... Pentru ca apoi, cu glasul tremurat de emoţie să întrebe:* „Spuneţi-ne, cum era Paviic? Era voinic? Era înalt?“ — Nu, cam ca tine, ceva mai mărişor! — îi răspunde mama lui Paviic. Aceste cuvinte îl tulbură pe Volodia. Nu-i vine a crede că el ar putea fi ca Pavilc şi totuşi îşi dă seama că Tatiana Simionova vorbind despre copilul ei, despre Paviic, parcă ar face chiar portretul lui, al lui Volodia Dubinin: „Era un băiat bun şi cinstit... învăţa foarte bine... Dacă spunea o vorbă, nu şi-o călca niciodată“... — Şi eu...! isbucneşte fără voie Volodia, amintindu-şi că nici el nu şi-ar călca vreodată cuvântul dat. Dar în faţa tuturor celor de-acolo, gândul lui Dubinin ia altă cale: „Şi eu cred că... dacă spui o vorbă... e bine să nu ţi-o calci niciodată“. Acesta este semnul sub care, în numele pionierilor veniţi în vizită, Volodia îşi ia angajamentul să fie pentru Patria Sovietică ceea ce a fost Paviic. Angajamentul acesta devine pentru Volodia un îndreptar în viaţa lui de fiecare zi. Chipul lui Paviic, viaţa lui eroică îi sunt călăuză şi modei. El este acum gata pentru orice fel de încercări. Şi încercările sosesc pe neaşteptate, grele şi năpraznice. Duşmanul a atacat în mod laş Patria Sovietică, cotropind pământul, aruncând mii şi mii de bombe asupra oraşelor pentru a le nimici, încercând să întrerupă firul unei vieţi paşnice şi fericite. Toate forţele marelui popor sovietic se îndreaptă către stăvilirea înaintării duşmanului, către pedepsirea lui. In această atmosferă de eroică încordare, Volodia se simte la început fără rost. El vrea să contribue la lupta de apărare a Patriei, îşi face planuri care de care mai îndrăzneţe, vrea să se înroleze voluntar în armată şi este — fireşte — respins, vrea să fugă de-acasă, pe front şi este lămurit că ar face o faptă nebunească. O salvare este pentru tel ideia pe care i-o dă un comsomolist, de a face ca Timur, de a da ajutor familiilor ai căror bărbaţi au plecat pe front. El îşi mobilizează colegii pentru aceasta, duce o neobosită activitate rodnică — mereu cu gândul însă la altfel de lupte. Şcoala, care se deschide în aceste condiţii i se pare mai puţin însemnată decât alte treburi — cele ale luptei, învaţă totuşi cu sârguinţă, neîncetând să adune sticle, necesare armatei pentru a le transforma în sticle incendiare împotriva tancurilor hitleriste. Volodia Dubinin începe tot mai mult să devină un ostaş al luptei de eliberare. Calităţile sale de bun patriot cultivate şi dezvoltate de societatea sovietică în timp de pace, către îndeletniciri paşnice, sunt orientate acum tot mai mult către luptă. In mod firesc, Volodia ajunge membru al detaşamentului de partizani care rămâne adăpostit în subterarfele carierelor de piatră de la Starîi Carantin din apropierea oraşului Cherei — să lupte în spatele frontului hitlerist. Pornirile sale, energia sa, sunt aici disciplinate şi mai mult de severitatea vieţii ostăşeşti a partizanilor,griţa i se oţeteşte, caracterul său se căleşte în luptele pe care detaşamentul le poartă cu nemţii. Episoadele luptelor grele duse de eroicul detaşament de partizani, jertfele grele pe care le dă, viaţa la zeci de metri sub pământ în coridoarele întunecoase, lipsite de aer, alcătuiesc un tablou dramatic al condiţiilor în care luptau pe viaţă şi pe moarte oamenii sovietici pentru nimicirea cotropitorului. Dar în luptele grele, pe deasupra tuturor acestor greutăţi biruie calmul şi dârzenia comuniştilor, disciplina lor minunată, încrederea neclintită, dragostea şi credinţa că partidul şi marele Stalin vor aduce victoria. Acestea au format suportul moral al celor aproape 100 oameni sovietici din subteranele de la Starîi Carantin, care au ţinut în loc divizii întregi de nemţi semănând panica între ei şi pri, cinuindu-le pierderi mari. Datorită acestei încrederi nestrămutate în victorie, viaţa sovietică continuă puternică, impetuoasă, chiar în timpul războiului, sub atacurile duşmanilor. Grăitoare este în acest sens primirea unor noi pionieri în detaşamentul condus de Volodia. În timpul ceremoniei de primire, are loc un atac al hitleriştilor. Cu un calm desăvârşit, comandantul dă comenzile, organizează apărarea şi repartizează oamenii, iar sărbătoarea de învestire a unor noi pionieri cu acest înalt titlu, şi de acordare a cinstei de a purta cravata roşie, continuă nestânjenită. Viaţa sovietică îşi urmează cursul biruitoare, triumfătoare. Este o neîndoelnică dovadă că victoria asupra duşmanului nu poate să întârzie, că ea va veni neapărat. La această victorie îşi aduce din plin contribuţia Volodia Dubinin, împreună cu prietenul său Vania, el întreprinde la ordinul comandantului partizanilor numeroase „ieşiri“ din subterană, el se pricepe să stabilească legătura cu oamenii lăsaţi „deasupra“, să culeagă preţioase informaţii chiar sub nasul nemţilor. Datorită informaţiilor aduse de Volodia sunt evitate oserie de capcane puse la cale de hitlerişti — între care inundarea subteranelor. In conştiinţa copilului se desvoltă tot mai mult simţul răspunderii, caracterul lui se oţeteşte; către finalul cărţii el ne apare maturizat, călit, cumpănit deşi e mai departe acelaş Volodia Dubinin, plin de iniţiativă şi voinţă, curajos, viteaz. Şi ca al unui erou îi este sfârşitul în plină luptă victorioasă, sfârşit închinat salvării tovarăşilor săi. încheierea romanului ne îndeamnă să încercăm a întrezări care ar fi fost drumul lui Volodia Dubinin, dacă războiul criminal deslănţuit de hitlerişti nu i-ar fi pus capăt într’un chip atât de năpraznic. Ar fi avut azi Volodia 26 ani. În copilărie, el era un pasionat şi inventiv constructor de machete de vapoare şi de aeromodele, care luau premiul întâi la toate întrecerile. Volodia ar fi fost un inovator în domeniul aviaţiei sau un pilot renumit de felul cunoscuţilor şoimi stalinişti Chalov şi Gastello, pe care-i preţuia el atât de mult. Poate că am fi auzit de inginerul Dubmin Vladimir Nichiforovici dala una din marile hidrocentrale care se construiesc azi în Uniunea Sovietică. Ce n’ar fi putut realiza în timp de pace un tânăr de valoarea, de tăria de caracter, de forţa morală a lui Volodia Dubinin? Ce căi nu i-ar fi fost lui deschise azi în Uniunea Sovietică — constructoarea comunismului, ţara celor mai îndrăzneţe, mai luminate gânduri şi înfăptuiri — pentru desvoltarea la un tot mai înalt nivel a minunatelor sale însuşiri atât de atent şi cu grijă cultivate, orientate de Partidul Comunist, de şcoala sovietică, de familie, de organizaţia de pionieri? Tocmai pentru că romanul ne desvălue cu limpezime câtde luminos şi fericit ar fi fost viitorul pionierului Dubinin, viitor pentru realizarea căruia el a luptat cu eroism şi şi-a dat chiar viaţa — tocmai pentru aceasta romanul „Strada Mezinului“ devine un puternic îndemn la lupta pentru pace, la ură împotriva tuturor celor ce uneltesc noi războaie, care să aducă noi nenorociriasupra omenirii, să curme firul unor vieţi ca cea a lui Volodia Dubinin— un îndemn la luptă neîntreruptă pentru a opri mâna criminalilor imperialişti. MIHAI GAFIŢA Recenzie L. Kassii şi M. Poleanovschi: „Strada Mezinului“ -- Editura Tineretului — „Scânteia tineretului“ Fag. 2-a 1 Februarie 1953 ,,Fiecare cu ale lui" Intr’una din fabulele sale, marele Crâlov, povestind despre strădania — fără rezultate — a lebedei, racului şi a ştiucii de a urni un car, spunea: „Căci lebăda, cu aripi, trăgea în sus, la nori, Racu ’ndărăt şi ştiuca la iaz. De zeci de ori S’au opintit zadarnic...“ Dacă într’un colectiv nu există unitate de acţiune, dacă munca colectivului nu este coordonată, nu are o direcţie precisă, se face zadarnic risipă de forţe iar treaba stă pe loc. Cam în acelaş fel ca în fabula lui Crâlov stau lucrurile şi la Liceul de băieţi nr. 9 din Bucureşti. Liceul de băieţi nr. 9 este o şcoală mare, cu 300 de tineri care învaţă la cursul mediu. Comitetului organizaţiei de bază U.T.M. îi revine într-o mare măsură sarcina de a îndruma activitatea elevilor din şcoală. Despre membrii comitetului U.T.M. se poate spune că au dorinţa să-şi îndeplinească sarcinile. Dar după cum a dovedit experienţa „dorinţa“ singură nu este suficientă. Mai e necesară priceperea de a te ocupa de problemele esenţiale, de a şti să concentrezi la timpul potrivit şi indirecţia corespunzătoare forţele de care dispui. Comitetul U.T.M. de la Liceul de băieţi nr. 9 nu a înţeles acest lucru, cu toate că dela începutul anului şi până în prezent a muncit, în balanţa activităţii, rezultatele slabe atârnă mai greu. Analizând munca acestui comitet îţi dai uşor seama că s’a greşit dela bun început, chiar din ziua în care comitetul nou ales a stabilit fiecărui tovarăş în parte sarcina de care urmează să se ocupe. Tovarăşii s’au gândit la problemele de organizaţie, la învăţământul politic, la activitatea culturala, la grija pentru bunul obştesc, la munca cu pionierii, cultură fizică şi sport, etc. Singurul lucru scăpat din vedere a fost sarcina de căpetenie a elevilor: învăţătura. Şi cu munca astfel împărţită, au pornit la treabă. Fiecare a căutat să-şi îndeplinească sarcina ce-i revenea lui. Vorba aceia: „fiecare cu ale lui“. Tovarăşul Vasile Dumitru s-a îngrijit de punerea la punct a dosarelor organizaţiei, de primirea de noi membri şi candidaţi precum şi de alte probleme care privesc „sectorul lui“, organizatoric. Elevul Virgil Tănase s-a interesat de felul cum funcţionează cercurile de învăţământ politic. Elevul Ştefan Perianu a avut grijă de pavoazare. Cel cu sportul a organizat diferite acţiuni sportive. Numai învăţătura n’a fost dată pe seama nimănui. E drept că se mai ocupa Alexandru Albeanu, secretarul organizaţiei de bază U.T.M. EI însă „coordona“ întreaga activitate şi-i rămânea foarte puţină vreme pentru învăţătură. Timpul a trecut pe nesimţite. La sfârşitul pătratului, situaţia la învăţătură era foarte slabă; mai mare era numărul corigenţilor decât al celor promovaţi. Comitetul U.T.M. a organizat atunci o şedinţă de analiză a muncii de învăţătură, dar ea a fost insuficient pregătită. Membriicomitetului U.T.M. nu au venit cu propuneri concrete, cu noi metode care să fie folosite pe viitor. De învăţătură a rămas stabilit să se ocupe şi pe mai departe secretarul. Membrii comitetului organizaţiei de bază U. T. M. nu au înţeles nici măcar acum că ei trebue să se ocupe în special de îndrumarea muncii de învăţătură a elevilor. După cum era şi firesc situaţia la învăţătură nu s’a îmbunătăţit prea mult. S’a ţinut către sfârşitul pătrarului II o şedinţă cu birourile U.T.M. din clase. Cu ce au plecat membrii birourilor U.T.M. dela această şedinţă? Cu nimic deosebit. Ştiau că trebue să extindă metoda ajutorului tovărăşesc şi să mobilizeze elevii slabi la grupele conduse de tovarăşii profesori, unde aveau prilejul să-şi lămurească diferite chestiuni neînţelese. Nu se pusese problema schimbării radicale a muncii de învăţătură a elevilor. La sfârşitul celui de al II-lea pătrat situaţia la învăţătură s’a îmbunătăţit dar prea puţin. In clasa Xl-a C„ 40 la sută din elevi sunt în situaţia de corigenţi. Şi unde mai pui că aceasta este o clasă socotită ca mijlocie. In clasa Xl-a B, numărul elevilor promovaţi e mai mic decât cel al corigenţilor. E şi normal să existe atâţia corigenţi dacă nici birourile U.T.M. din clase n’au dat atenţia cuvenită muncii de învăţătură. Probabil s’au gândit tovarăşii că dacă membrii comitetului U.T.M. pe şcoală nu pun accent pe problema aceasta se vede că ştiu ei ce fac. Şi le-au urmat pilda. Nici ei nu s-au frământat de îmbunătăţirea muncii de învăţătură. Birourile nu au dat importanţa cuvenită studiului individual. Nu au stabilit o legătură strânsă cu părinţii elevilor. Nu au făcut vizite la domiciliu ca să cunoască condiţiile în care învaţă elevii; nu s’au apropiat de elevi să le cunoască frământările, gândurile, ca astfel să te poată veni într’ajutor. In clasa Xl-a C., ca şi în celelalte clase s’au ţinut câteva adunări cu elevii. In cadrul lor — după cum spunea tovarăşul Viorel Popescu, care se ocupă din partea biroului U.T.M. din clasă de problema învăţământului politic — s’a vorbit în general despre activitatea clasei, abonamentele, diferite mobilizări, etc; doar printre altele, în treacăt, s’a amintit şi de învăţătură. Dacă stai de vorbă cu Gheorghe Sârbu, tot membru în biroul U.T.M. al aceleiaşi clase îţi va înşira o mulţime de nume: Auircea Cocioavă, Iosif Zumer, Adrian Popa şi alţi elevi care sunt corigenţi la una sau mai multe materii. Nu-ţi va da însă niciun răspuns când îl vei ruga să-ţi spună numele unui elev slab de care s’a ocupat biroul U.T.M. în mod special. Dacă lucrurile nu se petreceau aşa desigur că elevul Cocioară nu era corigent acum la 4 materii. Dacă biroul U.T.M. al clasei a Xl-a C. ar fi luat dela început în serios problema ajutorării lui situaţia ar fi fost acum cu totul alta. O cauză serioasă a tuturor lipsurilor existente se datoreşte şi insuficientei preocupări a comitetului raional U.T.M. 2 1 Mai. In mare măsură lipsurile comitetului organizaţiei de bază de la Liceul de băieţi nr. 9 reflectă lipsurile comitetului raional U.T.M. Activiştii secţiei de şcoli medii şi pionieri au venit pe la liceu; deplasările lor însă erau doar nişte vizite, rare, de scurtă durată. Ei nu veneau pentru a ajuta comitetul în munca sa, pentru a-i recomanda noi metode pe care să le folosească, ci numai ca să comunice diferite sarcini, să facă mobilizări, să ceară rapoarte, tabele şi situaţii. În pătrarul III a fost pe la şcoală tovarăşul Fülop Octavian, activist al comitetului raional, pentru a mobiliza elevii la un spectacol. De altceva nu a întrebat. Nu-l interesa probabil ce are de gând comitetul să realizeze în cel de al lll-lea pătrar de învăţătură. De altfel întotdeauna se întâmpla aşa. Şi tovarăşa Frunză Eugenia, şefa secţiei de şcoli medii şi pionieri, când a fost pe la şcoală — destul de rar — a procedat la fel ca ceilalţi activişti; s’a interesat de agitaţie, de gazeta de perete, de club, dar de învăţătură nu. Timpul este preţios. Suntem după jumătatea anului şcolar. Comitetul raional U.T.M. „1 Mai“ şi în mod special secţia de şcoli medii şi pionieri trebue să-şi analizeze de grabă lipsurile şi să se pună mai serios pe treabă. Activiştii să meargă mai des pe la Liceul de băieţi nr. 9, să ajute efectiv munca comitetului U.T.M. şi să se intereseze în primul rând de problema învăţăturii. Tovarăşa Frunză să aibă grijă să nu mai trimită activiştii neinstruiţi pe teren, rostul activistului este de a ajuta în muncă organizaţiile de bază U.T.M. şi nu de a face „vizite““. Tovarăşa Frunză va trebui să studieze mai mult problemele de elevi, când merge pe teren să aibe în vedere toate sarcinile ce trebuesc rezolvate, să ajute în mod concret comitetele organizaţiilor de bază U.T.M. Un lucru trebue să fie clar atât pentru comitetul raional cât şi pentru comitetul organizaţiei de bază U.T.M. de la Liceul de băieţi nr. 9, principala sarcină a elevilor este învăţătura. CORNELIA MANCIUR Veşti bune In regiunea Hunedoara se construesc 1 zi de zi noi focare de cultură pentru ţărănimea muncitoare. Astfel prin muncă voluntară s’au construit noi cămine culturale în comunele Bujuc, Mihăileşti-Roşcan şi Săsciori din raionul Sebeş. Prin bogatele şi variatele programe artistice ce vor fi date în cadrul căminelor culturale, ţăranii muncitori vor putea să-şi ridice continuu nivelul cultural. Corespondent , IORDANA PADINA . La grajdurile gospodăriei agricole de stat Răcari, lucrează un număr de 12 tineri, organizaţi în două echipe. Aceşti tineri au dat ajutor la construc- ţia celor 5 crescătorii de porci şi a unui grajd de vite din gospodărie, ajutând la transportarea materialelor de construcţii, a cărămizii, nisipului, etc. In această muncă s’au evidenţiat tov. ■ Coge Ion, Stoica Hie, Drăguţ Ion şi al-Corespondent ION ŞERBAN II In comuna Ciocodia, raionul Novaci, regiunea Craiova, au luat fiinţă de curând două întovărăşiri agricole, în cadrul cărora numeroase familii de ţărani muncitori îşi vor lucra de acum încolo pă- ■ mântul. Mă simt mândru că şi părinţii mei au făcut aceşti primi paşi spre calea belşugului şi a bunei stări. Corespondent GHEORGHE GURICA ! Desfăşurând larg întrecerea socialistă în vederea începerii campaniei de primăvară tinerii din S.M.T.-Podul Iloaiei obţin însemnate succese în muncă. Intr’o perioadă destul de scurtă ei au reparat 25 tractoare, 14 pluguri şi 23 grape. S-au evidenţiat tov. Chira Emilia, Ciuc Mihai, Iordăchescu Dumitru, Sorohan Vasile şi alţii. Corespondent RARIŢA TIMOFTE La gospodăria agricolă colectivă „Ni- Icolae Bălcescu“ din comuna Irineşti, ra !ionul Piatra Neamţ a luat fiinţă un colţ I roşu, al cărui responsabil este tovarăşa ! Dascălu Maria, secretara organizaţiei de bază U.T.M. din gospodărie. „ Aci s’a organizat un cerc agrotehnic, la care tinerii din cadrul gospodăriei iau parte in număr mare. Corespondent IOAN CHIRIŢA Utemistul Vădeanu Dumitru din Staţiunea de Maşini şi Tractoare Băileşti se strădueşte să muncească bine. In campania agricolă de toamnă, el a depus o muncă stăruitoare devenind astfel fruntaş. El a aplicat cu succes metodele stahanoviştilor sovietici, depăşind astfel norma cu 25 la sută şi făcând o economie de 300 litri carburanţi. Drept răsplată pentru munca sa, tovarăşul Vădeanu a fost trimis la o şcoală a şefilor de echipă. Corespondent VASILE POPESCU! Marin Dumitru, secretar al organizaţiei de bază U.T.M. din comuna Rateşti, raionul Topoloveni este gestionar la ma- gazinul mixt, nr. 1 din cadrul coooperativei din comună. El şi-a îndeplinit planul anual cu 114 la sută. Printr’o muncă bine organizată tovară- şul Marin Dumitru a reuşit să mai înscrie ca membrii cooperatori încă 60 de tovarăşi, mărind prin aceasta fondul social al cooperativei cu peste 3000 lei. Corespondent : ILIE GEANA . :------------------------------------------- In sat la Hurezani. Printre alte case şi căscioare se ridică una mai înaltă şi frumoasă ca oricare. Sătenii au numit-o „vilă” după cum ii spunea dealtfel şi proprietarul ei, pe nume boer Hurezan — un om hapsân, negru la suflet — cum il ştiau cei necăjiţi din sat care au simţit jugul şi exploatarea ani şi ani. Dar iată că acum de această „vilă” se leagă o poveste. O zi obişnuită. Toamnă. Stau de vorbă doi oameni. Secheli Vasile, preşedintele sfatului popular al comunei şi Şerban Nicolae, responsabilul crescătoriei de porci a întreprinderii agro - zootehnice din Tărgu-Jiu. Cine este Şerban Nicolae asta o ştiu toţi cei din Hurezani: proprietar de batoză, de cazan de ţuică, afacerist, etc. etc., încolo om foarte „cumsecacade" şi „bun gospodar”. Discuţia intre cei doi ar fi cam aceasta. Şerban Nicolae: — Zic zău, tovarăşe preşedinte... voi fi recunoscător... căci vorba ceea, dumneavoastră om cu pricepere, care, cum să zic, conduceţi comuna noastră ca nimeni altul, căci, de ce aş spune că merge rău ? Iată care-i socoteala : am şi eu, ca om, ca cetăţean, să zic aşa că-i mai nimerit, am şi eu necazurile mele, greutăţile mele, căci doar ştiţi... sunt om „liniştit”, „tăcut” şi cum să spun aş vrea să vă rog... ştiţi că... dumneavoastră care puneţi ştampila şi semnătura, o vorbă ici şi două colo,... zic, şi dacă ziceţi şi dumneavoastră e şi mai bine, să băgăm porcii ceia fără adăpost, acum in pragul iernii, cu care mă canonesc ca vai de mine, in vila lui Hurezan... Hm, ce ziceţi !... nu-i aşa că am simţ de „bun” gospodar Preşedintele sfatului popular (fără prea multă vorbărie, fără ştampilă şi semnătură) înclină din cap a semn de aprobare şi strânge mâna voiniceşte lui Şerban Nicolae. Şi totul a fost după cum a dictat simţul de „bun gospodar” al lui Şerban Nicolae. Astfel, preşedintele sfatului popular a hotărît ca porcii să fie „cazaţi” in vilă. Trebue să menţionăm că in comuna Hurezani, căminul cultural se află într’un local necorespunzător şi care nu are nimic comun cu o instituţie culturală. Din această cauză căminul cultural nu-şi poate duce activitatea. ...Puţin mai târziu în sat: o hărmălaie de nedescris pe uliţă. Chipuri de oameni răsar pe la ferestre, altele saltă peste garduri. Unii au ieşit chiar in poartă şi şi-au pus mâinile la piept a mirare. Copiii fac haz. Haz mare face toată lumea. Explicaţia e următoarea: porcii întreprinderii agro-zootehnice din Târgu- Jiu se indreaptă incolonaţi către vilă. In fruntea porcilor, Şerban Nicolae. Parascovenia fu şi mai mare când se văzură porcii in noul lor adăpost. Cătau cu râturile pe parchetul lucios, doar — doar vor putea scormoni ceva. Mocirlă, ioc. Nu s’a gândit încă Şerban Nicolae s’aducă şi ceva mocirlă in vilă, căci asta-i o chestine de... viitor. Unii dintre porci mai mici la trup şi la minte blegi se luară la întrecere, care se dă pe „ghiaţă” mai bine şi care-i mai isteţ. Alţii, mai cu spirit expeditiv o apucară pe scări în sus, către etaj. Ce-i drept, mai venea câte unul de-a berbeleaca şi-şi mai scrânteau câte-un picior. Unii au ajuns insă. Şi vă închipuiţi cât se gudurau porcii dând din codiţe că s’au văzut şi la etaj. După multă „trudă” Şerban Niculae reuşi să repartizeze, după categorii, pe porcii de-acum locatari ai vilei din comuna Hurezani. In camerele mari, au fost instalaţi cei mai graşi porci. In cele mijlocii, de bună seamă, porcii mijlocii. In camerele mici, purceii. Isprava lui Şerban Nicolae a fost apreciată şi de tovarăşul Grofu, directorul întreprinderii agro-zootehnice din Tărgu-Jiu şi de medicul veterinar pe nume Marcu... dar nu şi de porci. Stau şi se gândesc şi-acuma porcii, oare vreun neam de-al lor porcesc a trăit vreodată într’un asemenea „coteţ" ca acesta? Casă bună, zugrăvită frumos, cu parchet pe jos, sobe de teracotă şi câte şi mai câte. Totuşi, ei nu sunt mulţumiţi. Nu li se asigură bucate alese la cele trei mese pe zi, şi multe altele. Nu că n’au muzică şi nici sufragerie, că baia este defectă, etc. Nu că le lipsesc covoarele şi mobilierul, nu astea ii supără pe porci. Dar până când au să stea pe jos, pe parchet fără culcuş şi neingrijiţi ? Şi pe drept. Asemenea faptă care este încurajată şi de alţii este condamnată şi de porcii instalaţi la vilă. Că au sobă de teracotă, ce folos, că tot este frig. Că au parchet în loc de paie, nu le ţine de cald, îşi dau şi porcii seama că vita nu este pentru ei. Unii, cam vreo 20 la număr de inimă rea şi-au făcut „seama” şi s’au dus... Şi asta, pentru că-i „bun gospodar” Şerban Nicolae. In curând alţii le vor urma drumul, dacă va mai continua aşa o „bună gospodărie”. Nu de altceva dar s’au săturat şi porcii instalaţi la vita din comuna Hurezani de porcăriile făptuite de chiaburul Şerban Niculae sub ochii îngăduitori ai preşedintelui sfatului popular al comunei. OPREA SARBU GABRIEL IONESCU Cu dalta şi ciocanul Vila... pentru porci Inovaţia tânărului strungar Pentru atenistul strungar Neagu Nicolae ca şi pentru ceilalţi tineri dela Centrul Mecanic Buzău, îndeplinirea sarcinilor de plan pe 1953 constitue un puternic imbold în muncă. In primele zile ale lunii ianuarie s’au obţinut succese în producţie de către tinerii muncitori din atelierele de strungărie, alezaj şi montaj, la reparaţia capitală a tractoarelor şi la fabricaţia sculelor necesare. Utemistul Neagu Nicolae nu s-a mulţumit numai cu unele depăşiri pe care le obţinea zilnic; el a căutat să-şi perfecţioneze şi mai mult metodele de lucru pe care le întrebuinţează la operaţiile executate la strungul său. Atunci când se lovea de unele greutăţi în timpul lucrului, el lua cartea în care se vorbeşte despre prelucrarea rapidă a metalelor şi o studia. Aşa s-au petrecut lucrurile şi cu inovaţia pe care tovarăşul Neagu Nicolae a făcut-o. Intr’una din zilele lunii ianuarie s’a dus la atelier cu mult timp înainte de începerea lucrului. Avea de executat 50 de roţi pentru cisternele de combustibil necesare tractoarelor în campaniile agricole. Pentru executarea lucrărilor de găurit, strunjit şi finisat, necesare celor 50 de roţi i se acordaseră 250 ore, adică 5 ore de bucată. Acest număr de ore acordate i s’a părut prea mare utemistului strungar Neagu Nicolae care lucra acum la un strung nou, primit de la uzinele „Strungul“. El s’a gândit că ar putea modifica procesul de fabricaţie al roţilor pentru reducerea timpului de lucru la cel puţin jumătate, dacă nu la mai mult. Pentru a fi şi mai sigur de reuşita inovaţiei sale, tov. Neagu a socotit că e nevoe să ceară câteva sfaturi şi la maiştrii strungari mai în vârstă. S’a dus să ceară părerea maistrului strungar Constantin Ioan. Acesta l-a ajutat să-şi perfecţioneze inovaţia. Sfatul maistrului i-a dat în acelaş timp şi mai mult curaj tânărului strungar. In ce constă inovaţia cu ajutorul căreia strungarul Neagu Nicolae a reuşit să reducă timpul de lucru de la 35 de zile la 11 zile. Pe căruciorul strungului el a fixat un dispozitiv prevăzut cu un spiral fix, condus de cărucior. Prin învârtirea universalului de strung, în care este pusă piesa de găurit, spiralul execută o gaură de cca 20 mm. Tot pe acest dispozitiv sunt montate două cuțite cu card, după executarea găurii, se execută operaţiile de strunjire a găurii până la diametrul de 75 mm. Această operaţie se face numai dintr-o singură manevrare, în mod automat, a căruciorului, iar strungarul supraveghează doar şi intervine atunci când operaţiile au luat sfârşit. Pentru utemistul strungar Neagu Nicolae această inovaţie constitue un sprijin efectiv în muncă pentru îndeplinirea planului pe 1953 până la data de 7 Noembrie, aşa cum a răspuns chemării lansate de colectivul Centrului Mecanic Otopeni. Cu această inovaţie el a reuşit să reducă timpul de lucru de la cinci ore la o oră şi câteva minute pentru fiecare roată de cisternă. Strungarul Neagu Nicolae care e fruntaş în producţie, se interesează în permanenţă şi de ceilalţi strungari tineri care lucrează in atelierul de strungărie din Centrul Mecanic Buzău. Ei se preocupă cu perseverenţă de ridicarea nivelului profesional al fetelor care lucrează în acelaş atelier cu el. De pildă, utemistele Tătaru Ioana şi Niţulescu Maria, de care s’a preocupat tovarăşul Neagu Nicolae, astăzi sunt primele strungăriţe care au strunguri în răspunderea lor. Tinerii şi tinerele din Centrul Mecanic Buzău antrenaţi în masă în întreceri socialiste, obţin importante realizări la fabricarea sculelor, cister-inelor şi la reparaţiile capitale ale tractoa-relor. In felul acesta ei contribue la grăbirea lucrărilor în vederea pregătirii campaniei agricole de primăvară. NICOLAE PUIU corespondent al „Scânteii tineretului*" pentru regiunea Ploești înfloreşte arta minorităţilor naţionale Iată în fotografia noastră tinere tătare din echipa de dansuri a căminului cultural Caraibil-Marghiol (regiunea Galaţi). Regimul de democraţie populară din ţara noastră a deschis tineretului drum larg spre artă şi cultură. Tinerii din rândul minorităţilor naţionale — care se bucură astăzi de aceleaşi drepturi ca şi poporul român — îşi pot desvolta liber arta naţională. Pe scenele căminelor culturale din cele mai îndepărtate sate ale patriei noastre răsună cântecele tinerilor artişti amatori, se prezintă minunate festivaluri alcătuite din coruri, scenete și jocuri populare.