Scînteia Tineretului, decembrie 1964 (Anul 20, nr. 4834-4860)
1964-12-01 / nr. 4834
Acad. Iorgu Iordan CEI CINEMATA NU TERMINĂ NICIODATĂ DE INVĂŢĂT Sentimentul pe care-l încercam era firesc : pornisem să iau un interviu academicianului Iorgu Iordan, cu emoţia studentului de acum cîţiva ani. Ca şi atunci, personalitatea „profesorului nostru“ îmi impunea prin riguroasa disciplină de muncă, prin inegalabila sobrietate, prin acel tot unitar — omul — cercetătorul — pedagogul care ne-a fost înalt exemplu în anii de studiu şi de formare a noastră, îndemnurile pe care le adresează azi tineretului, în paginile ziarului nostru, reflecţiile, amintirile sale, sunt continuarea acelor colocvii la care am avut fericirea să particip, ca student. Desprind din discuţia recentă cîteva fragmente care vorbesc despre alegerea vocaţiei, despre personalitate, despre perseverenţă , probleme care vor fi întotdeauna de o actuală importanţă pentru tineretul nostru. F. ALBIT. Mă adresez tinerilor care sînt acum la vîrsta cînd descoperi lumea şi te descoperi, nerepetabila virstă a tinereţii şi acumulărilor. Construieşti întreaga viaţă o piramidă cu laturi şlefuite îndelung, edificiul profesiei tale, al personalităţii tale. In tinereţe îi ereţeşti baza largă, temelia în care zideşti tot felul de cunoştinţe, ci mai multe, din tot ce ţine de experienţa lumii şi a ta. Şi ajungi la o înălţime a vîrstei, a cunoştinţelor, a experienţei, a sintezelor, un vîrf de la care priveşti apoi spre anii aceştia tineri, cuprinzînd rostul lor greu şi grav. Să poţi spune : „dacă aş lua viaţa de la început, tot aşa aş trăi-o !“, înseamnă să nu găseşti nici un loc gol, în edificiul construit, înseamnă să nu ai a-ţi imputa nici un ceas pierdut, nici un pas făcut la voia întîmplă-rii. Vorbesc tinerilor mei inter locutori, amintindu-mi întîmplări vechi, cu mult rost, din anii mei de ucenicie. Să-ţi găseşti vocaţia, să perseverezi, să munceşti şi iar să munceşti — iată cîteva îndemnuri pe care vi le adresez, cu acest prilej. Convingerea că în domeniul ales ai să realizezi ceva de seamă, că ai să fii util, în accepţia cea mai înaltă a utilităţii, convingerea aceasta, în perioada de învăţătură îşi are începutul. Se datoreşte profesorilor tăi, dar ţi se datoreşte ţie, mai ales... Intre amintirile mele păstrez un loc de seamă învăţătorului Ion Diaconescu, din clasele primare, care m-a învăţat gramatica şi limba romînească. Lui îi datorez, în acel început, atenţia şi interesul pentru limba vorbită de popor, pentru expresiile care adunau înţelepciunea şi frumuseţea de-a lungul atîtor generaţii. Omagiez, deopotrivă, memoria profesorilor eminenţi, pe care i-am avut, şi a celor rămaşi anonimi care au contribuit la formarea mea. O întîmplare mi-a rezervat norocul de a urma cursul mediu la unul dintre liceele care s-a bucurat, generaţii la rînd, de o binemeritată faimă : Liceul internat din Iaşi. Aici l-am avut profesor de limbă şi literatura română pe Garabet Ibrăileanu. Mi-amintesc orele de clasă, „întrecerile“ pe care le organiza, încurajând contribuţia elevilor săi, la interpretarea unei poezii sau a unor fragmente literare. Avea o metodă poate mai puţin didactică, dar nu mai puţin eficientă , totdeauna căuta să descopere şi să încurajeze personalitatea fiecărui tînăr. Niciodată nu punea note în clasă, pentru că cea mai adevărată notă era cunoaşterea fiecăruia dintre elevii săi. încrederea pe care le-o acorda era un stimulent mai mare, mai grăitor decît nota în sine. Exigenţa profesorilor noştri se întîlnea cu propria noastră exigenţă, cu efortul continuu de autodepăşire, în anii aceia ai maximei receptivităţi în care setea de cunoştinţe mereu noi, nu cunoştea nici opreliştea timpului, nici a sărăciei. Pentru că, să nu uitaţi, voi care învăţaţi în cu totul alte condiţii decît noi, că pe vremea aceea „luxul“ învăţăturii cerea sacrificii. Mulţi dădeam ore de meditaţie, pentru un ban în plus cu care puteam să cumpărăm o carte nouă. Cu preţul acesta am luat cunoştinţă de operele clasicilor noştri, de capodoperele literaturii universale, îndemnul de a vă pleca la izvorul lor, de a cerceta neobosit tezaurul acesta de înţelepciune, vi-l dă tînărul care am fost şi eu, în anii aceia neasemuiţi ai setei de cunoaştere. Pe el ascultaţi-l, la orele serii, cînd vă îndeamnă să mai întârziaţi în biblioteci... S-a vorbit atît de mult despre psihologia elevului internist, într-o epocă în care viaţa acestuia ascundea multe jigniri şi multe amărăciuni. Mi-amintesc complexele pe care le aveam noi, bursierii, în faţa „solvenţilor“, fii de oameni bogaţi, pentru hainele noastre din postav aspru, pentru accentul mai otova, cu care pronunţam, la început, cuvintele în limba franceză... Şi totuşi, în Liceul internat din Iaşi exista o atmosferă de lucru, de emulaţie continuă, o seriozitate şi o preocupare de studiu, din care s-ar putea învăţa mult, care ar putea fi luată exemplu şi azi de tinerii noştri. Acolo, în colectivul internatului, la şcoala unor eminenţi profesori, şi-au făcut ucenicia camarazii mei de atunci, deveniţi oameni de valoare în atîtea domenii de activitate — prof. N. Gh. Lupu, Traian Săvulescu, Mihail Jora, H. Hulubei, Mihai Ralea... In şcoala medie nu se poate vorbi de vocaţie, ci de preferinţe. De obicei, la 17—18 ani însă, ajungi să ştii ce vrei de la viaţă şi cît vei fi capabil să dai, la rîndul tău, vieţii. A-ţi urmări vocaţia, înseamnă să te construieşti, mai întîi om complex. De aici, necesitatea de a învăţa cît mai mult, de a acorda atenţie egală tuturor disciplinelor, in anii de şcoală. Absolvind liceul, aveam să frecventez o vreme două facultăţi — Dreptul şi Literele. Intre amintirile mele din anii de facultate păstrez recunoştinţă profesorului Philippide, care avea să-mi determine, în continuare, alegerea vocaţiei. Acea zgîrcită apreciere făcută cindva : „Ai răspuns bine la examen şi, păcatele mele, te pomeneşti că ajungi filolog !“ precum şi urmărirea îndeaproape, din partea sa, a lucrărilor mele de început şi apoi a lucrării de doctorat, mi-au întărit eforturile şi încrederea in mine. Ani de învăţătură, ani în care se înscriu şi efortul modest al învăţătorului meu, Ion Diaconescu şi cunoştinţele temeinice căpătate în anii liceului şi facultăţii, şi amintirea unor profesori ca Ibrăileanu, Xenopol, Philippide, Traian Bratu, — profesori de la care am primit lecţii nu numai de literatură şi limbă, ci şi de voinţă, de înaltă ţinută etică, de perseverenţă şi fermitate , au fost anii de formare a personalităţii, pe care punea atîta preţ cîndva, profesorul Garabet Ibrăileanu ! Să poţi spune o dată : „dacă aş lua viaţa de la capăt, tot profesia aceasta mi-aş fi alege-o“, şi: „dacă mi-aş relua viaţa de la capăt tot astfel aş trăi-o“ ; să ai această convingere, în faţa oamenilor, societăţii, înseamnă să începi încă din anii de şcoală să munceşti astfel, încît niciodată să nu te ruşinezi de tine. Pentru că anii de şcoală, anii tinereţii, dau greutate bilanţurilor viitoare ale omului matur. Fă-ţi încă de acum, la capătul fiecărei zile, un bilanţ, adaugă neapărat, mîine, cunoştinţele cu care ai rămas dator zilei de azi. Şi nu socoti niciodată că ştii destul — ţine minte — cel care învaţă, nu termină niciodată de învăţat. ANII DE UCENICIE în portul Brăila pulsează o vie activitate. Vase sub diferite pavilioane încarcă și descarcă zeci de mii de tone de mărfuri. In fotografie, un aspect din port St. Bănulescu, Hie Purcaru: „C O I O T T I I""şi „Colocvii" nu e numai o carte de interviuri cu cîteva mari personalităţi. Aşa ceva s-a mai făcut: „Mărturia unei generaţii“ de Felix Aderca adresa şi ea întrebări marilor oameni de artă ai epocii fixînd atitudinea unui moment de istorie literară şi artistică. In „Colocvii" se află însă mai mult decît constatarea şi înregistrarea unor opinii. Spiritul selectiv, conceptual îi face pe autori să convoace la masa discuţiei cîţiva mari dispăruţi, angrenîndu-i în reţeaua problematicii actuale. Aici reporterul întreprinzînd un montaj din ideile despre artă ale fiecăruia face operaţie de critic şi istoric literar. Materialul său de inspiraţie este acum livresc, iar măiestria autorilor este de a-l face viu, de a-l aduce la zi. Imaginarul interviu cu Caragiale subliniază idei contemporane. Autorii dispun în aşa fel extrasele încît incisiva ironie a scriitorului îndreptată împotriva idilismului semănătorist se umple de aluzii la adresa modului simplist al unor autori contemporani de a imagina ţăranul. Făcînd din prima parte un mic Pantheon în care sînt adunaţi Caragiale, Rebreanu, Brîncuşi, Blaga, se recurge la metoda călinesciană a reportajului reconstitutiv. Aşa cum G. Călinescu s-a deplasat la Răşinarii lui O. Goga, ori în geografia copilăriei lui Creangă , procurând din descrierea locurilor un nou document istoriei literare, reporterul vizitează Haimanalele lui Caragiale ori Prislopul lui Liviu Rebreanu. La faţa locului el nu menţionează numai peisajul ci face sondaje în istorie: caută dovezi despre oamenii care l-au inspirat pe Caragale sau oameni care l-au cunoscut, recompunînd mozaicul atmosfera epocii. Acea caragialescă „Autobiographie mea sau Un voiagiu in timp de 70 de ani" care mărturiseşte un tip cu un inconştient mecanism al ridicolului ar fi entuziasmat pe Camil Petrescu prin autenticitate. Reportajul din Prislopul lui Liviu Rebreanu s-ar fi putut numi mai sugestiv „Fascinaţia artei“. Acolo interferenţa dintre roman şi viaţa prototipilor lui ori a urmaşilor aces- Note de lector tora e atît de puternică îneît neavizatul n-ar mai putea distinge cît adevăr şi cită ficţiune colportează prislopenii, oameni simpli, minări de ei înşişi şi de scriitorul lor. In cazul lui Const. Brîncuşi, se apelează la montajul livresc, solemn. Din autoconfesii comentate se încheagă portretul acestui mare sculptor român puţin cunoscut în ceea ce îi este specific. Rememorarea lui Blaga se face tot prin procurarea de documente autoconfesionale. Sunt reproduse aici pasaje din piesa Anton Pann, din care Blaga face un ecou al propriilor idei despre artă. Tonul evocator al acestor prime „colocvii" destăinuie la cei doi autori sentimentul tradiţiei şi al necesităţii păstrării ei. Continuitatea este unul din conceptele structurale ale volumului, relatarea de la Prislop (St. Bănuiescu) arătînd pe scriitorul care-şi revendică ascendenţa estetică. Mai puţin reconstitutive, mai puţin de atmosferă, dar cu o dinamică a ideilor captivantă sînt interviurile luate generaţiilor vîrstnice (Arghezi, Călinescu, Vianu, Ralea, Philippide, Cioculescu, Beniuc) ca şi celor mai tineri (Preda, Barbu, Jebeleanu). Adăugate la primele, noile colocvii, dedicate mai ales esteticii literare, fac din volum un punct de referinţă al istoriei literare. Interviurile cu G. Călinescu şi Al. Philippide sunt adevărate lecţii de estetică pe controversa noţiunilor irgenuitate — spontaneitate, inspiraţie — concepţie. Cu opiniile lui Eugen Barbu, şi mai ales, Marin Preda, autorii au provocat însă un document de istorie şi estetică literară a cărui valoare în perspectiva timpului este excepţională. Cele cîteva pagini de Marin Preda pun şi dezbat sintetic nu numai proza autorului în ce are foarte intim. Rîndurile despre profesiunea de scriitor, despre legile povestirii, despre imprevizibil sau previzibil în oglindirea vieţii, necesitatea de a sonda necunoscutul sufletului omenesc etc. (reluate unele din ele şi de Eugen Barbu) sînt un manifest literar, un program contemporan. Prin conturarea unor asemenea documente literare care invocă atît tradiţia culturală cît şi necesitatea preluării ei, „Colocvii" este o carte care, depăşind modalitatea şi sfera cărţilor reportericeşti, invită la meditaţie asupra profesiunii şi misiunii scriitorului. MIHAI UNGHEANU Cabanele îşi aşteaptă turiştii Masivele Retezat, Paring, Calcan şi Sebeş sunt dintre cele mai frecventate în sezonul zăpezilor. La cabanele situate aici, pe pîrtiile de schi, îşi vor petrece timpul liber siderurgiştii, minerii, constructorii şi alţi oameni aimuncii din regiunea Hunedoara. Lor le stau la dispoziţie, în masivele amintite, un număr de 16 cabane printre care: Paring, Rusu, Straja, Cîmpul lui Neag, Gura Zlata, Gura Apei, Pietrele etc. Pentru ca turiştii sosiţi la cabane pentru o zi sau mai multe, să găsească aici toate condiţiile unei odihne şi distracţii plăcute, întreprinderea regională balneo-climaterică (IRBC Deva-Hunedoara) a luat toate măsurile în vederea pregătirilor pentru iarnă. Astfel, toate cabanele au fost reparate, zugrăvite şi aprovizionate cu cele necesare. în primul rînd s-au asigurat lemnele pentru foc, au fost înlocuite 28 de sobe pentru încălzit, iar altele 22 refăcute. Bufetele şi cămările cabanelor au fost aprovizionate cu conserve de carne şi legume, cu zarzavaturi şi alte alimente în cantităţi suficiente. La cabanele Gura Zlata şi Pietrele s-au amenajat noi spaţii, astfel că în prezent cabanele din regiunea Hunedoara dispun de o imagine din Baia Mare Foto : I. BODEA o capacitate de 1860 de locuri. Pentru orientarea turiştilor au fost refăcute toate marcajele. U.C.F.S.-Hunedoara a luat, de asemenea, măsuri pentru reamenajarea şi revizuirea bazelor sportive (piste, trambuline etc.) din apropierea cabanelor. LAL ROMULUS Foto: N. STELORIAN Cvartet enescian Structural legat de muzica de cameră, Enescu s-a dedicat, cu pasiune, acestui gen, creaţiile sale în acest domeniu sintetizînd toate atributele artei enesciene. Socotind formaţia de cameră drept formaţia cea mai adecvată specificului expresiv al cîntecului popular romînesc, Enescu a elaborat de la Sonatele pentru pian pînă la ultimul său opus — Simfonia de cameră — o vastă suită de lucrări de cameră care, scoţînd la suprafaţă straturi a- Discuri noi dînci ale sensibilităţii populare, pot fi socotite capodopere ale genului în muzica veacului nostru. Completînd discografia enesciană, „Electrecordul“ a difuzat zilele acestea imprimarea uneia din lucrările fundamentale ale muzicianului român : Cvartetul de coarde în mi bemol major. Furtînd numărul de opus 22, cvartetul este scris în 1920, în anul cînd Enescu va finisa şi impunătoarea Simfonie a 111-a. Patru instrumentişti bucureşteni (N. Drăgoi, D. Varga, Al. Rădulescu şi I. Fotino) reuşesc să pună în valoare fiecare din ideile celor 4 mişcări ale cvartetului, în special momentele de adîncă expresie ale Andanteim. ... I. S. Intr-una din sălile de lectură ale Institutului politehnic din Cluj POŞTA REDACŢIEI IONIŢĂ VALENTINA — Calea Armatei Roşii 49 — Bistriţa . Educatorii pentru învăţămîntul preşcolar se pregătesc în cadrul Institutului pedagogic de 2 ani. Ne-aţi scris că sînteţi absolventă a şcolii medii de cultură generală şi că aţi susţinut examenul de maturitate. în acest caz vă puteţi înscrie la concursul de admitere în anul universitar 1965/1966. în apropierea dv. se află institutele din oraşele Tg. Mureş şi Cluj. FROM JEAN — str. Bolintineanu nr. 9, raionul Tudor Vladimirescu — Bucureşti. Credem că reluînd obişnuinţa de a scrie ziarului vom primi materiale interesante despre viaţa şi activitatea elevilor. Tema pe care v-aţi ales-o, acţiunile iniţiate de biblioteca Şcolii medii din Slobozia — este interesantă, dar materialul este lipsit de date şi fapte. Nu-i deajuns să arătaţi că biblioteca dispune de un număr mare de cărţi şi cititori. Trebuia să vorbiţi despre modul cum sunt popularizate noutăţile apărute, despre acţiunile organizate pentru creşterea numărului cititorilor : simpozioane literare, concursuri „Cine ştie, cîştigă“ etc. Aşteptăm un asemenea material. In general scrieţi-ne despre tot ceea ce socotiţi că este interesant şi ar folosi cititorilor. SOLCAN GAVRIL. — Otopeni, Bucureşti. Cursurile absolvite de dumneavoastră nu echivalează cu şcoala medie de cultură generală. Ca să urmaţi o facultate este necesar să vă completaţi studiile urmînd la fără frecvenţă şcoala medie de cultură generală, în Codul Muncii se prevede că perioada satisfacerii stagiului militar, se ia în considerare la calcularea vechimei în muncă dar nu în specialitate. GH. ROMAN — str. Carpaţi nr. 35 Mediaş, POPESCU ION, I. F. Nehoiu, regiunea Ploieşti. Lămuririle necesare în legătură cu vînzarea în rate a motocicletelor precum şi a tipurilor existente le puteţi primi de la Serviciul Comercial al O.C.L. din oraşul dumneavoastră sau Direcţia Comercială Regională. CHIOIBAŞ NICOLAE — S.M.T. Făcăeni, regiunea Bucureşti . Aţi solicitat sprijinul ziarului în obţinerea diplomei care să ateste că aţi absolvit Şcoala de tractorişti pe care aţi urmat-o între anii 1955—1958. Secţia de învăţământ a Consiliului Superior al Agriculturii ne-a comunicat că din situaţiile existente la Centrul şcolar Poarta Albă rezultă că numai 10 tineri au primit diplomele deoarece au susţinut examenul de absolvire. Dumneavoastră, ca şi elevii Manea Mihai, Nedelcu Vasile, Stroie Vasile, Navrea Aurel, Şerban Oprea, Neacşu Stoica, Nicu G. Marin, Neagu Ion, Nedelcu Gh., Ghiţă S. Gheorghe, Dumitru Emil, nu v-aţi prezentat la examenul de absolvire şi ca atare nu puteţi primi decît adeverinţă că aţi urmat şcoala. Secţia de învăţămînt a Consiliului Superior al Agriculturii vă acordă posibilitatea să susţineţi examenul de absolvire a şcolii la Centrul şcolar Agricol Cernavodă, în sesiunea care va avea loc între 8—21 iunie 1965, cu condiţia să lucraţi în producţie. Completări la „Comorile toamnei“ Reporterii brigăzii ...La sediul gospodăriei din Corneşti am întîlnit-o pe Elena Dumitrescu, colectivistă în brigada II-a de cîmp cu un carneţel în faţă. Punea inginerului agronom şi preşedintelui consiliului G.A.C. diferite întrebări, cerea aprecieri, îşi nota cuvînt cu cuvînt sugestiile. Am aşteptat să se termine discuţia şi am întrebat-o în ce scop se documenta atît de amănunţit. — Fac parte din brigada artistică de agitaţie — îmi spune. Pregătim un nou program şi înainte de toate ne ■documentăm. Pe lingă ceea ce cunoaştem din munca noastră de fiecare zi, avem nevoie să ştim şi problemele de ansamblu, pe întreaga gospodărie. M-am uitat peste notiţele sale. Le-am transcris aşa cum le-am aflat: „Producţia de lapte planificată în gospodăria noastră colectivă pe întregul an a fost realizată încă de la data de 1 octombrie, cele 665 hectare planificate pentru a fi însămînţate cu grîu, orz şi secară au fost gata de la data de 14 octombrie , cu opt zile mai devreme decît termenul planificat. Planul de însilozări a fost realizat şi depăşit. Pe lingă cele 750 tone planificate au mai fost insilozate în plus 30 de tone. (De amintit faptul că porumbul planificat pentru siloz a fost lăsat pentru boabe). Planul a fost realizat pe seama culturii duble realizate în urma recoltării celor 12 hectare cu cartofi de vară. Culesul porumbului boabe de pe cele 498 de hectare, tăierea cocenilor, eliberarea terenului şi depozitarea în bune condiţiuni a recoltei a fost gata odată cu însămînţările, au fost terminate pînă la 15 octombrie construcţiile planificate în acest an în cadrul gospodăriei : 1 grajd pentru 100 capete vite mari, 1 hală pentru 400 păsări, 1 magazie cu o capacitate de 80 vagoane cereale". Alături de datele amintite in carnet erau trecute nume de oameni, de tineri care nu şi-au precupeţit eforturile pentru a realiza toate acestea. Mai erau însă notaţi şi alţi tineri — puţini la număr — care au muncit bine, alegînd numai perioade şi lucrări care să le aducă lor personal numai foloase deosebite. — Dar ceilalţi membri ai brigăzii artistice de agitaţie, ce fac acum ? — Ceea ce fac şi eu — îmi răspunde fata. Se documentează in alte sectoare de activitate ale gospodăriei. — Cum o să fie intitulat noul program şi cine vă va compune textul ? — Noul program îl vom intitula : „Comorile toamnei". In ceea ce priveşte textul am renunţat de mult la împrumutul pe care îl făceam din revistele de specialitate. Acum ni-l compunem noi singuri. Suntem mai mulţi cei care îl creăm. De pildă, din aceeaşi brigadă de cîmp cu mine, care contribuie la compunerea textelor şi căutarea celor mai potrivite melodii, sunt Georgeta Savu şi Ionica Nicolae. Ne ajută învăţătoarea Silvia Richiţeanu, directorul căminului cultural Constantin Stoica, Mircea Marcu, ajutor de contabil la gospodărie şi Gheorghe Cornescu, operator de film la noi în sat. Şedinţele de lucru pentru crearea textelor şi găsirea melodiilor celor mai potrivite ne iau într-adevăr cel mai mult timp, deoarece se nasc păreri contrarii. Acestea sunt însă şi cele mai frumoase clipe, deoarece de buna reuşită a textului şi melodiei depinde şi succesul pe care îl avem în faţa oamenilor. Ştafeta cîntecului Mergeam spre căminul cultural. In dreptul unei case se auzea cîntec de fluier. Am bătut în poartă, am întrebat femeia care mi-a deschis cine cintă. „Socru-meu cîntă". Le cîntă pionierilor — bătrînul Ion Ene. Este cel mai bun cîntăreţ la fluier din sat. Tinerii l-au rugat să-i înveţe să evite şi de cîtva timp în casa bătrînului se desfăşoară adevărate lecţii de muzică cum este aceea la care asistăm acum. „Profesorul" de muzică are, pe lingă autentică măiestrie interpretativă, capacitatea de a sugera tonurile muzicale prin viu grai. Face comparaţii neaşteptate, cu reală valoare poetică. „Auziţi cum bate vîntul prin iarba cosită ? Ori, ceea ce o să auziţi acum, seamănă cu un gînd senin, după o zi de lucru, cînd soarele scapătă spre apus..." „Brîul pe şase, pe opt..." La căminul cultural în sala de dansuri toţi cei 48 de dansatori flăcăi şi fete — „rup“ pămîntul. Ei fac parte dintr-o echipă fruntaşă pe regiune, li recunosc pe unii dintre dansatori. Dumitru Iordache cu Ana, soţia sa, Gheorghe Nedelcu tot cu soţia. Ţinea la fel, Ştefan Oprea şi încă pe mulţi alţii întîlniţi în confruntarea talentelor la diferite faze ale celui de-al Vll-lea concurs. Cu sprijinul profesoarei Ecaterina Costache ei au învăţat şi interpretat cu multă uşurinţă şi graţie o serie de suite de dansuri, armonios îmbinate cu elemente de balet, cum ar fi: „Suita de dansuri din Corneşti“, „Suita de dansuri munteneşti“, o altă suită de dansuri ce a înmănuncheat „Brîul pe opt“, „Strba fetelor“, „Strba flăcăilor“, „Jianu" şi altele. Acum ei repetă o nouă suită pentru scena căminului cultural. O nouă îmbinare a jocurilor „Floricica" „Joiana", „Raci", „Clopoţelul", „Murguleţul“, „Ciobănaşul“. A 15-a premieră într-o altă sală a căminului, membrii formaţiei de teatru se află la repetiţia generală — fără decor şi costumaţie — pentru cea de-a 15-a premieră pe care o vor prezenta în sat: piesa „Un cîntec din fluier“ de Paul Everac. In rolurile principale: operatorul de film Gheorghe Cornescu, Gheorghe şi Ştefan Dumitrescu, Constantin Richiţeanu, secretarul sfatului popular al comunei Corneşti. Reluăm de la ultima replică. Intonaţie mai vie, mai firească. Regizorii care îl corijează pe Cornescu ca şi pe colegul său de alături, sunt actorii Anghel Bratu şi Moţ Negoiescu de la Teatrul de stat din Ploieşti, veniţi să-i ajute la punerea in scenă a noului spectacol. Tot cu ajutorul lor au fost pregătite spectacolele cu piesele „O noapte furtunoasă", „îndoiala", „Dragoste nu te pripi", „Bucuroşi de oaspeţi“ etc. Repetă şi soliştii vocali, Gheorghe Dinu, Gheorghiţa Savu, Gheorghe Niţă şi alţi colectivişti ca şi recitatorii artistici. Nici unul dintre cei peste 150 de tineri cîţi are satul nu se află în afara muncii cultural-educative. Comitetul U.T.M., în colaborare cu conducerea căminului, depune o activitate stăruitoare, continuă, pentru ca tinerii să găsească la cămin condiţii prielnice manifestării, priceperii şi talentului lor. ION TEOHARIDE