Scînteia Tineretului, decembrie 1964 (Anul 20, nr. 4834-4860)

1964-12-01 / nr. 4834

Acad. Iorgu Iordan CEI CINE­MATA NU TERMINĂ NICIODATĂ DE INVĂŢĂT Sentimentul pe care-l încercam era firesc : pornisem să iau un interviu academicianului Iorgu Iordan, cu emoţia stu­dentului de acum cîţiva ani. Ca şi atunci, personalita­tea „profesorului nostru“ îmi impunea prin riguroasa dis­ciplină de muncă, prin inegalabila sobrietate, prin acel tot unitar — omul — cercetătorul — pedagogul care ne-a fost înalt exemplu în anii de studiu şi de formare a noastră, îndemnurile pe care le adresează azi tineretului, în pagi­nile ziarului nostru, reflecţiile, amintirile sale, sunt continua­rea acelor colocvii la care am avut fericirea să particip, ca student. Desprind din discuţia recentă cîteva fragmente care vorbesc despre alegerea vocaţiei, despre personalitate, despre perseverenţă , probleme care vor fi întotdeauna de o ac­tuală importanţă pentru tineretul nostru. F. ALBIT. Mă adresez tinerilor care sînt acum la vîrsta cînd des­coperi lumea şi te descoperi, nerepetabila virstă a tinereţii şi acumulărilor. Construieşti întreaga viaţă o piramidă cu laturi şlefuite îndelung, edificiul profesiei tale, al personalităţii tale. In tinereţe îi ereţeşti baza largă, temelia în care zideşti tot fe­lul de cunoştinţe, ci­ mai mul­te, din tot ce ţine de expe­rienţa lumii şi a ta. Şi ajungi la o înălţime a vîrstei, a cu­noştinţelor, a experienţei, a sintezelor, un vîrf de la care priveşti apoi spre anii aceştia tineri, cuprinzînd rostul lor greu şi grav. Să poţi spune : „dacă aş lua viaţa de la în­ceput, tot aşa aş trăi-o !“, în­seamnă să nu găseşti nici un loc gol, în edificiul construit,­­ înseamnă să nu ai a-ţi impu­ta nici un ceas pierdut, nici un pas făcut la voia întîmplă-­­rii. Vorbesc tinerilor mei inter­ locutori, amintindu-mi întîm­­plări vechi, cu mult rost, din anii mei de ucenicie. Să-ţi gă­seşti vocaţia, să perseverezi, să munceşti şi iar să munceşti — iată cîteva îndemnuri pe care vi le adresez, cu acest prilej. Convingerea că în do­meniul ales ai să realizezi ceva de seamă, că ai să fii util, în accepţia cea mai înaltă a uti­lităţii, convingerea aceasta, în perioada de învăţătură îşi are începutul. Se datoreşte profe­sorilor tăi, dar ţi se datoreşte ţie, mai ales... Intre amintirile mele păs­trez un loc de seamă învăţă­torului Ion Diaconescu, din clasele primare, care m-a în­văţat gramatica şi limba ro­­mînească. Lui îi datorez, în acel început, atenţia şi inte­resul pentru limba vorbită de popor, pentru expresiile care adunau înţelepciunea şi fru­museţea de-a lungul atîtor ge­neraţii. Omagiez, deopotrivă, memoria profesorilor emi­nenţi, pe care i-am avut, şi a celor rămaşi anonimi care au contribuit la formarea mea. O întîmplare mi-a rezervat norocul de a urma cursul me­diu la unul dintre liceele care s-a bucurat, generaţii la rînd, de o binemeritată faimă : Li­ceul internat din Iaşi. Aici l-am avut profesor de limbă şi literatura română pe Ga­­rabet Ibrăileanu. Mi-amintesc orele de clasă, „întrecerile“ pe care le organiza, încurajând contribuţia elevilor săi, la in­terpretarea unei poezii sau a unor fragmente literare. Avea o metodă poate mai puţin di­dactică, dar nu mai puţin efi­cientă , totdeauna căuta să descopere şi să încurajeze per­sonalitatea fiecărui tînăr. Ni­ciodată nu punea note în clasă, pentru că cea mai adevărată notă era cunoaşterea fiecăruia dintre elevii săi. încrederea pe care le-o acorda era un sti­mulent mai mare, mai grăitor decît nota în sine. Exigenţa profesorilor noştri se întîlnea cu propria noastră exigenţă, cu efortul continuu de autode­­păşire, în anii aceia ai maxi­mei receptivităţi în care setea de cunoştinţe mereu noi, nu cunoştea nici opreliştea timpu­lui, nici a sărăciei. Pentru că, să nu uitaţi, voi care învăţaţi în cu totul alte condiţii decît noi, că pe vremea aceea „luxul“ învăţăturii cerea sa­crificii. Mulţi dădeam ore de meditaţie, pentru un ban în plus cu care puteam să cum­părăm o carte nouă. Cu preţul acesta am luat cunoştinţă de operele clasicilor noştri, de capodoperele literaturii uni­versale, îndemnul de a vă pleca la izvorul lor, de a cer­ceta neobosit tezaurul acesta de înţelepciune, vi-l dă tînă­­rul care am fost şi eu, în anii aceia neasemuiţi ai setei de cunoaştere. Pe el ascultaţi-l, la orele serii, cînd vă îndeam­nă să mai întârziaţi în biblio­teci... S-a vorbit atît de mult des­pre psihologia elevului inter­nist, într-o epocă în care viaţa acestuia ascundea multe jig­niri şi multe amărăciuni. Mi-amintesc complexele pe care le aveam noi, bursierii, în faţa „solvenţilor“, fii de oa­meni bogaţi, pentru hainele noastre din postav aspru, pen­tru accentul mai otova, cu care pronunţam, la început, cuvintele în limba franceză... Şi totuşi, în Liceul internat din Iaşi exista o atmosferă de lucru, de emulaţie continuă, o seriozitate şi o preocupare de studiu, din care s-ar putea în­văţa mult, care ar putea fi luată exemplu şi azi de tinerii noştri. Acolo, în colectivul in­ternatului, la şcoala unor e­­minenţi profesori, şi-au făcut ucenicia camarazii mei de a­­tunci, deveniţi oameni de va­loare în atîtea domenii de ac­tivitate — prof. N. Gh. Lupu, Traian Săvulescu, Mihail Jora, H. Hulubei, Mihai Ralea... In şcoala medie nu se poate vorbi de vocaţie, ci de prefe­rinţe. De obicei, la 17—18 ani însă, ajungi să ştii ce vrei de la viaţă şi cît vei fi capabil să dai, la rîndul tău, vieţii. A-ţi urmări vocaţia, înseamnă să te construieşti, mai întîi om complex. De aici, necesita­tea de a învăţa cît mai mult, de a acorda atenţie egală tu­turor disciplinelor, in anii de şcoală. Absolvind liceul, aveam să frecventez o vreme două fa­cultăţi — Dreptul şi Literele. Intre amintirile mele din anii de facultate păstrez recunoş­tinţă profesorului Philippide, care avea să-mi determine, în continuare, alegerea vocaţiei. Acea zgîrcită apreciere făcută cindva : „Ai răspuns bine la examen şi, păcatele mele, te pomeneşti că ajungi filolog !“ precum şi urmărirea îndea­proape, din partea sa, a lucră­rilor mele de început şi apoi a lucrării de doctorat, mi-au în­tărit eforturile şi încrederea in mine. Ani de învăţătură, ani în care se înscriu şi efortul mo­dest al învăţătorului meu, Ion Diaconescu şi cunoştinţele te­meinice căpătate în anii liceu­lui şi facultăţii, şi amintirea unor profesori ca Ibrăileanu, Xenopol, Philippide, Traian Bratu, —­ profesori de la care am primit lecţii nu numai de literatură şi limbă, ci şi de voinţă, de înaltă ţinută etică, de perseverenţă şi fermitate , au fost anii de formare a per­sonalităţii, pe care punea atîta preţ cîndva, profesorul Gara­­bet Ibrăileanu ! Să poţi spune o dată : „dacă aş lua viaţa de la capăt, tot profesia aceasta mi-aş fi alege-o“, şi: „dacă mi-aş relua viaţa de la capăt tot astfel aş trăi-o“ ; să ai a­­ceastă convingere, în faţa oa­menilor, societăţii, înseamnă să începi încă din anii de şcoală să munceşti astfel, încît niciodată să nu te ruşinezi de tine. Pen­tru că anii de şcoală, anii ti­nereţii, dau greutate bilanţu­rilor viitoare ale omului ma­tur. Fă-ţi încă de acum, la capătul fiecărei zile, un bilanţ, adaugă neapărat, mîine, cu­noştinţele cu care ai rămas dator zilei de azi. Şi nu socoti niciodată că ştii destul — ţine minte — cel care învaţă, nu termină niciodată de învăţat. ANII DE UCENICIE în portul Brăila pulsează o vie activitate. Vase sub diferite pavilioane încarcă și descarcă zeci de mii de tone de mărfuri. In fotografie, un aspect din port St. Bănulescu, Hie Purcaru: „C O I O T T I I""şi „Colocvii" nu e numai o carte de interviuri cu cîteva mari personalităţi. Aşa ceva s-a mai făcut: „Mărturia u­­nei generaţii“ de Felix Aderca adresa şi ea întrebări marilor oameni de artă ai epocii fixînd atitudinea unui mo­ment de istorie literară şi ar­tistică. In „Colocvii" se află însă mai mult decît constata­­rea şi înregistrarea unor opi­nii. Spiritul selectiv, concep­tual îi face pe autori să con­voace la masa discuţiei cîţiva mari dispăruţi, angrenîndu-i în reţeaua problematicii ac­tuale. Aici reporterul între­­prinzînd un montaj din ideile despre artă ale fiecăruia face operaţie de critic şi istoric literar. Materialul său de ins­piraţie este acum livresc, iar măiestria autorilor este de a-l face viu, de a-l aduce la zi. Imaginarul interviu cu Cara­­giale subliniază idei contem­porane. Autorii dispun în aşa fel extrasele încît incisiva ironie a scriitorului îndrep­tată împotriva idilismului se­­mănătorist se umple de aluzii la adresa modului simplist al unor autori contemporani de a imagina ţăranul. Făcînd din prima parte un mic Pantheon în care sînt adunaţi Caragia­­le, Rebreanu, Brîncuşi, Blaga, se recurge la metoda călines­­ciană a reportajului reconsti­­tutiv. Aşa cum G. Călinescu s-a deplasat la Răşinarii lui O. Goga, ori în geografia co­pilăriei lui Creangă , procu­rând din descrierea locurilor un nou document istoriei lite­rare, reporterul vizitează Hai­manalele lui Caragiale ori Prislopul lui Liviu Rebreanu. La faţa locului el nu menţio­nează numai peisajul ci face sondaje în istorie: caută do­vezi despre oamenii care l-au inspirat pe Caragale sau oa­meni care l-au cunoscut, re­­compunînd mozaicul atmosfe­ra epocii. Acea caragialescă „Autobiographie mea sau Un voiagiu in timp de 70 de ani" care mărturiseşte un tip cu un inconştient mecanism al ridicolului ar fi entuzias­mat pe­­ Camil Petrescu prin autenticitate. Reportajul din Prislopul lui Liviu Rebrea­nu s-ar fi putut numi mai sugestiv „Fascinaţia ar­tei“. Acolo interferenţa din­tre roman şi viaţa prototi­­pilor lui ori a urmaşilor aces- Note de lector tora e atît de puternică îneît neavizatul n-ar mai putea distinge cît adevăr şi cită fic­ţiune colportează prislopenii, oameni simpli, minări de ei înşişi şi de scriitorul lor. In cazul lui Const. Brîncuşi, se apelează la montajul livresc, solemn. Din autoconfesii co­mentate se încheagă portretul acestui mare sculptor român puţin cunoscut în ceea ce îi este specific. Rememora­rea lui Blaga se face tot prin procurarea de documente autoconfesionale. Sunt repro­duse aici pasaje din piesa Anton Pann, din care Blaga face un ecou al propriilor idei despre artă. Tonul evocator al acestor prime „colocvii" des­­tăinuie la cei doi autori senti­mentul tradiţiei şi al necesită­ţii păstrării ei. Continuitatea este unul din conceptele struc­turale ale volumului, relatarea de la Prislop (St. Bănuiescu) arătînd pe scriitorul care-şi revendică ascendenţa estetică. Mai puţin reconstitutive, mai puţin de atmosferă, dar cu o dinamică a ideilor captivantă sînt interviurile luate genera­ţiilor vîrstnice (Arghezi, Căli­nescu, Vianu, Ralea, Philippide, Cioculescu, Beniuc) ca şi celor mai tineri (Preda, Barbu, Je­­beleanu). Adăugate la prime­le, noile colocvii, dedicate mai ales esteticii literare, fac din volum un punct de referinţă al istoriei literare. Interviuri­le cu G. Călinescu şi Al. Phi­lippide sunt adevărate lecţii de estetică pe controversa no­ţiunilor irgenuitate — spon­taneitate, inspiraţie — con­cepţie. Cu opiniile lui Eugen Barbu, şi mai ales, Marin Pre­da, autorii au provocat însă un document de istorie şi esteti­că literară a cărui valoare în perspectiva timpului este ex­cepţională. Cele cîteva pagini de Marin Preda pun şi dezbat sintetic nu numai proza auto­rului în ce are foarte intim. Rîndurile despre profesiunea de scriitor, despre legile po­vestirii, despre imprevizibil sau previzibil în oglindirea vieţii, necesitatea de a sonda necunoscutul sufletului ome­nesc etc. (reluate unele din ele şi de Eugen Barbu) sînt un manifest literar, un pro­gram contemporan. Prin con­turarea unor asemenea docu­mente literare care invocă atît tradiţia culturală cît şi nece­sitatea preluării ei, „Colocvii" este o carte care, depăşind modalitatea şi sfera cărţilor reportericeşti, invită la medi­taţie asupra profesiunii şi mi­siunii scriitorului. MIHAI UNGHEANU Cabanele îşi aşteaptă turiştii Masivele Retezat, Paring, Calcan şi Sebeş sunt dintre cele mai frecventate în sezo­nul zăpezilor. La cabanele si­tuate aici, pe pîrtiile de schi, îşi vor petrece timpul liber siderurgiştii, minerii, con­structorii şi alţi oameni ai­­muncii din regiunea Hune­doara. Lor le stau la dispozi­ţie, în masivele amintite, un număr de 16 cabane printre care: Paring, Rusu, Straja, Cîmpul lui Neag, Gura Zlata, Gura Apei, Pietrele etc. Pen­tru ca turiştii sosiţi la cabane pentru o zi sau mai multe, să găsească aici toate condiţiile unei odihne şi distracţii plă­cute, întreprinderea regională balneo-climaterică (IRBC De­­va-Hunedoara) a luat toate măsurile în vederea pregăti­rilor pentru iarnă. Astfel, toa­te cabanele au fost reparate, zugrăvite şi aprovizionate cu cele necesare. în primul rînd s-au asigurat lemnele pentru foc, au fost înlocuite 28 de sobe pentru încălzit, iar altele 22 refăcute. Bufetele şi cămările caba­nelor au fost aprovizionate cu conserve de carne şi legume, cu zarzavaturi şi alte alimente în cantităţi suficiente. La ca­banele Gura Zlata şi Pietrele s-au amenajat noi spaţii, ast­fel că în prezent cabanele din regiunea Hunedoara dispun de o imagine din Baia Mare Foto : I. BODE­A o capacitate de 1860 de locuri. Pentru orientarea turiştilor au fost refăcute toate marcajele. U.C.F.S.-Hunedoara a luat, de asemenea, măsuri pentru re­­amenajarea şi revizuirea baze­lor sportive (piste, trambuline etc.) din apropierea cabanelor. LAL ROMULUS Foto: N. STELORIAN Cvartet enescian Structural legat de muzica de cameră, Enescu s-a dedicat, cu pasiune, acestui gen, creaţiile sale în acest domeniu sintetizînd toate atributele artei enesciene. Socotind formaţia de cameră drept formaţia cea mai adecvată specificului expresiv al cîntecu­­lui popular romînesc, Enescu a elaborat de la Sonatele pentru pian pînă la ultimul său opus — Simfonia de cameră — o vastă suită de lucrări de cameră care, scoţînd la suprafaţă straturi a- Discuri noi dînci ale sensibilităţii populare, pot fi socotite capodopere ale genului în muzica veacului nos­tru. Completînd discografia enes­­ciană, „Electrecordul“ a difuzat zilele acestea imprimarea uneia din lucrările fundamentale ale muzicianului român : Cvartetul de coarde în mi bemol major. Furtînd numărul de opus 22, cvartetul este scris în 1920, în anul cînd Enescu va finisa şi impunătoarea Simfonie a 111-a. Patru instrumentişti bucu­­reşteni (N. Drăgoi, D. Varga, Al. Rădulescu şi I. Fotino) reuşesc să pună în valoare fiecare din ideile celor 4 mişcări ale cvar­tetului, în special momentele de adîncă expresie ale Andanteim. ... I. S. Intr-una din sălile de lec­tură ale Institutului politeh­nic din Cluj POŞTA REDACŢIEI IONIŢĂ VALENTINA — Calea Armatei Roşii 49 — Bistriţa . Educatorii pentru învăţă­­mîntul preşcolar se pregătesc în cadrul Institutului pedago­gic de 2 ani. Ne-aţi scris că sînteţi absolventă a şcolii medii de cultură generală şi că aţi susţinut examenul de maturitate. în acest caz vă pu­teţi înscrie la concursul de ad­mitere în anul universitar 1965/1966. în apropierea dv. se află institutele din oraşele Tg. Mureş şi Cluj. FROM JEAN — str. Bolinti­­neanu nr. 9, raionul Tudor Vladimirescu — Bucureşti. Credem că reluînd obiş­nuinţa de a scrie ziarului vom primi materiale interesante despre viaţa şi activitatea e­­levilor. Tema pe care v-aţi ales-o, acţiunile iniţiate de bi­blioteca Şcolii medii din Slo­bozia — este interesantă, dar materialul este lipsit de date şi fapte. Nu-i deajuns să ară­taţi că biblioteca dispune­ de un număr mare de cărţi şi ci­titori. Trebuia să vorbiţi des­pre modul cum sunt populari­zate noutăţile apărute, despre acţiunile organizate pentru creşterea numărului cititori­lor : simpozioane literare, con­cursuri „Cine ştie, cîştigă“ etc. Aşteptăm un asemenea mate­rial. In general scrieţi-ne des­pre tot ceea ce socotiţi că este interesant şi ar folosi citito­rilor. SOLCAN GAVRIL. — Oto­­peni, Bucureşti. Cursurile absolvite de dum­neavoastră nu echivalează cu şcoala medie de cultură gene­rală. Ca să urmaţi o facultate este necesar să vă completaţi studiile urmînd la fără frec­venţă şcoala medie de cultu­ră generală, în Codul Muncii se prevede că perioada satis­facerii stagiului militar, se ia în considerare la calcularea vechimei în muncă dar nu în specialitate. GH. ROMAN — str. Carpaţi nr. 35 Mediaş, POPESCU ION, I. F. Nehoiu, regiunea Ploieşti. Lămuririle necesare în legă­tură cu vînzarea în rate a motocicletelor precum şi a ti­purilor existente le puteţi pri­mi de la Serviciul Comercial al O.C.L. din oraşul dumnea­voastră sau Direcţia Comer­cială Regională. CHIOIBAŞ NICOLAE — S.M.T. Făcăeni, regiunea Bucu­reşti . Aţi solicitat sprijinul ziaru­lui în obţinerea diplomei care să ateste că aţi absolvit Şcoa­la de tractorişti pe care aţi ur­mat-o între anii 1955—1958. Secţia de învăţământ a Con­siliului Superior al Agricultu­rii ne-a comunicat că din si­tuaţiile existente la Centrul şcolar Poarta Albă rezultă că numai 10 tineri au primit diplomele deoarece au susţinut examenul de absolvire. Dumneavoastră, ca şi elevii Manea Mihai, Nedelcu Vasile, Stroie Vasile, Navrea Aurel, Şerban Oprea, Neacşu Stoica, Nicu G. Marin, Neagu Ion, Nedelcu Gh., Ghiţă S. Gheor­­ghe, Dumitru Emil, nu v-aţi prezentat la examenul de ab­solvire şi ca atare nu puteţi primi decît adeverinţă că aţi urmat şcoala. Secţia de învăţămînt a Con­siliului Superior al Agricultu­rii vă acordă posibilitatea să susţineţi examenul de absol­vire a şcolii la Centrul şcolar Agricol Cernavodă, în sesiunea care va avea loc între 8—21 iunie 1965, cu condiţia să lu­craţi în producţie. Completări la „Comorile toamnei“ Reporterii brigăzii ...La sediul gospodăriei din Corneşti am întîlnit-o pe Ele­na Dumitrescu, colectivistă în brigada II-a de cîmp cu un carneţel în faţă. Punea ingi­nerului agronom şi preşedin­telui consiliului G.A.C. diferi­te întrebări, cerea aprecieri, îşi nota cuvînt cu cuvînt su­gestiile. Am aşteptat să se termine discuţia şi am între­­bat-o în ce scop se documen­ta atît de amănunţit. — Fac parte din brigada artistică de agitaţie — îmi spune. Pregătim un nou pro­gram şi înainte de toate ne ■documentăm. Pe lingă ceea ce cunoaştem din munca noa­stră de fiecare zi, avem ne­voie să ştim şi problemele de ansamblu, pe întreaga gospo­dărie. M-am uitat peste notiţele sale. Le-am transcris aşa cum le-am aflat: „Producţia de lapte planificată în gospodă­ria noastră colectivă pe între­gul an a fost realizată încă de la data de 1 octombrie, cele 665 hectare planificate pentru a fi însămînţate cu grîu, orz şi secară au fost gata de la data de 14 octombrie , cu opt zile mai devreme decît termenul planificat. Planul de însilozări a fost realizat şi depăşit. Pe lingă cele 750 tone planificate au mai fost insi­­lozate în plus 30 de tone. (De amintit faptul că porumbul planificat pentru siloz a fost lăsat pentru boabe). Planul a fost realizat pe seama cultu­rii duble realizate în urma recoltării celor 12 hectare cu cartofi de vară. Culesul po­rumbului boabe de pe cele 498 de hectare, tăierea coce­nilor, eliberarea terenului şi depozitarea în bune condi­­ţiuni a recoltei a fost gata odată cu însămînţările, au fost terminate pînă la 15 oc­tombrie construcţiile planifi­cate în acest an în cadrul gos­podăriei : 1 grajd pentru 100 capete vite mari, 1 hală pen­tru 400 păsări, 1 magazie cu o capacitate de 80 vagoane cereale". Alături de datele amintite in carnet erau trecute nume de oameni, de tineri care nu şi-au precupeţit eforturile pentru a realiza toate acestea. Mai erau însă notaţi şi alţi tineri — puţini la număr — care au muncit bine, alegînd numai perioade şi lucrări care să le aducă lor personal nu­mai foloase deosebite. — Dar ceilalţi membri ai brigăzii artistice de agitaţie, ce fac acum ? — Ceea ce fac şi eu — îmi răspunde fata. Se documen­tează in alte sectoare de acti­vitate ale gospodăriei. — Cum o să fie intitulat noul program şi cine vă va compune textul ? — Noul program îl vom in­titula : „Comorile toamnei". In ceea ce priveşte textul am renunţat de mult la împru­mutul pe care îl făceam din revistele de specialitate. A­­cum ni-l compunem noi sin­guri. Suntem­ mai mulţi cei care îl creăm. De pildă, din aceeaşi brigadă de cîmp cu mine, care contribuie la com­punerea textelor şi căutarea celor mai potrivite melodii, sunt Georgeta Savu şi Ionica Nicolae. Ne ajută învăţătoa­rea Silvia Richiţeanu, direc­torul căminului cultural Con­stantin Stoica, Mircea Marcu, ajutor de contabil la gospo­dărie şi Gheorghe Cornescu, operator de film la noi în sat. Şedinţele de lucru pentru crearea textelor şi găsirea me­lodiilor celor mai potrivite ne iau într-adevăr cel mai mult timp, deoarece se nasc păreri contrarii. Acestea sunt însă şi cele mai frumoase clipe, deoarece de buna reu­şită a textului şi melodiei de­pinde şi succesul pe care îl a­­vem în faţa oamenilor. Ştafeta cîntecului Mergeam spre căminul cul­tural. In dreptul unei case se auzea cîntec de fluier. Am bătut în poartă, am întrebat femeia care mi-a deschis cine cintă. „Socru-meu cîntă". Le cîntă pionierilor — bătrînul Ion Ene. Este cel mai bun cîntăreţ la fluier din sat. Ti­nerii l-au rugat să-i înveţe să evite şi de cîtva timp în casa bătrînului se desfăşoară adevărate lecţii de muzică cum este aceea la care asis­tăm acum. „Profesorul" de muzică are, pe lingă autenti­că măiestrie interpretativă, ca­pacitatea de a sugera tonurile muzicale prin viu grai. Face comparaţii neaşteptate, cu reală valoare poetică. „Auziţi cum bate vîntul prin iarba cosită ? Ori, ceea ce o să au­ziţi acum, seamănă cu un gînd senin, după o zi de lu­cru, cînd soarele scapătă spre apus..." „Brîul pe şase, pe opt..." La căminul cultural în sala de dansuri toţi cei 48 de dan­satori flăcăi şi fete — „rup“ pămîntul. Ei fac parte dintr-o echipă fruntaşă pe regiune, li recunosc pe unii dintre dansatori. Dumitru Iordache cu Ana, soţia sa, Gheorghe Nedelcu tot cu soţia. Ţinea la fel, Ştefan Oprea şi încă pe mulţi alţii întîlniţi în con­fruntarea talentelor la diferi­te faze ale celui de-al Vll-lea concurs. Cu sprijinul profe­soarei Ecaterina Costache ei au învăţat şi interpretat cu multă uşurinţă şi graţie o se­rie de suite de dansuri, armo­nios îmbinate cu elemente de balet, cum ar fi: „Suita de dansuri din Corneşti“, „Suita de dansuri munteneşti“, o altă suită de dansuri ce a înmănun­cheat „Brîul pe opt“, „Strba fetelor“, „Strba flăcăilor“, „Jianu" şi altele. Acum ei re­petă o nouă suită pentru sce­na căminului cultural. O nouă îmbinare a jocurilor „Florici­ca" „Joiana", „Raci­", „Clopo­ţelul", „Murguleţul“, „Ciobă­naşul“. A 15-a premieră într-o altă sală a căminu­lui, membrii formaţiei de tea­tru se află la repetiţia gene­rală — fără decor şi costu­maţie — pentru cea de-a 15-a premieră pe care o vor pre­zenta în sat: piesa „Un cîn­tec din fluier“ de Paul Eve­­rac. In rolurile principale: operatorul de film Gheorghe Cornescu, Gheorghe şi Ştefan Dumitrescu, Constantin Ri­chiţeanu, secretarul sfatului popular al comunei Corneşti. Reluăm de la ultima replică. Intonaţie mai vie, mai fi­rească. Regizorii care îl corijează pe Cornescu ca şi pe colegul său de alături, sunt actorii Anghel Bratu şi Moţ Negoiescu de la Teatrul de stat din Ploieşti, veniţi să-i ajute la punerea in scenă a noului spectacol. Tot cu ajutorul lor au fost pregătite spectacolele cu pie­sele „O noapte furtunoasă", „îndoiala", „Dragoste nu te pripi", „Bucuroşi de oaspeţi“ etc. Repetă şi soliştii vocali, Gheorghe Dinu, Gheorghiţa Savu, Gheorghe Niţă şi alţi colectivişti ca şi recitatorii artistici. Nici unul dintre cei peste 150 de tineri cîţi are sa­tul nu se află în afara muncii cultural-educative. Comitetul U.T.M., în colaborare cu con­ducerea căminului, depune o activitate stăruitoare, conti­nuă, pentru ca tinerii să gă­sească la cămin condiţii priel­nice manifestării, priceperii şi talentului lor. ION TEOHARIDE

Next