Scînteia Tineretului, octombrie 1966 (Anul 22, nr. 5402-5427)

1966-10-01 / nr. 5402

P. Sâlcudeanu Fondul de aur al patriei, tineretul, schimbul de miine al generaţiilor de azi, atît de prezent in toate domeniile vieţii noastre sociale şi spirituale, ocupă in atenţia opiniei publice şi, nu numai a ei, un loc din cele mai însemnate. Nici n-ar putea fi altfel. Nu numai prin existenţa lor numerică, prin atributele de calitate aduse în tezaurul comun al armonioasei îmbinări dintre generaţii, se fac remarcaţi cei care pornesc in viaţă cu toate pînzele sus, ci mai ales prin prospeţimea şi energia pe care o pun la temelia evoluţiei comune a poporului nostru. Prin asta şi-au cîştigat dreptul de a fi în atenţia generală. Şi aşa şi sînt. In ochii tuturor. Tinereţea unei naţiuni se judecă nu numai după istoriceşti alcătuiri, ci şi după spiritul care o animă, după energia conştient creatoare care o mină înainte pe drumuri durabile, şi de ce nu am spune, după tinereţea sufletească condensată în aripile de orice vîrstă, dornice de înalt şi maiestuos. Avînd la îndemînă, tot ceea ce cu douăzeci şi doi de ani înainte nu exista decit în proiecte viitoare, în mintea celor ce cutezau — comuniştii — tineretul de azi se dezvoltă vertiginos în aria multiplelor posibilităţi ce ii stau la dispoziţie, alcătuindu-şi proiecte de viitor considerate altădată visuri. Visează şi realizează. Aceasta este diferenţa dintre azi şi ieri. Tinereţea, dacă nu poate fi foarte distinctă ca vîrstă, în schimb se constituie ca atare prin preocupări şi pentru că vorbim de artă şi încă de arta cinematografică, ea vrea ca preocupările ei să capete în atenţia celei de-a şaptea arte un număr sporit de metri pe peliculă şi, ce-i mai important, să fie de calitate. Cinematografia tînără, şi ea a făcut şi nu, numai neizbutite încercări de a oglindi cerinţele unei vtrste mereu in schimbare, dar a făcut-o sporadic şi rar la obiect. Filme cu tineri s-au făcut, nu puţine, filme despre tineri, cînd şi cînd. Tinerii le vor pe acestea din urmă. A judeca tineretul cu intenţii moralizatoare pentru că preferă filme de aventuri sau spumoasele superproducţii, cu imense cantităţi de culoare şi carton, ar însemna să exagerăm de două ori. O dată pentru că tinereţea prin esenţă vrea acţiune, iar în al doilea rînd, nu-i putem reproşa o orientare spre un anumit gen de filme nedîndu-i în schimb altceva. Şi altceva, ca film, îi dăm prea puţin. Preocupările unei vîrste, sunt rezultatul frămîntărilor , acelei vîrste şi tinerii vor să-şi vadă frămîntările raportate artistic la un gen atît de îndrăgit cum este cinematografia şi fac bine că vor. „A vrea" este un verb al tinereţii, stăruitor de romantic şi contagios. De aceea contagiunea pentru filme bune despre tineret este şi atît de mare. Succesul unor filme ca „Băieţii noştri", „Post restant“, „Partea ta de vină" etc., aşa se şi explică, cu toate lipsurile lor nu numai de ordin dramaturgic. De ce se fac filme puţine despre tineri şi cele care se fac de ce sunt departe de ceea ce reprezintă o realitate vie şi palpitantă, întîlnită la fiecare pas ? Teoretic întotdeauna se poate da răspuns, dar întrebările se referă prin adresă directă practicii cinematografice şi ea este datoare să răspundă prin filme şi nu prin vorbe. Filmele anului acesta şi ale celui ce va urma, încearcă în bună parte să răspundă acestei necesităţi, dar cu tot numărul mare de titluri ce vor lumina ecranele în apropiatul viitor se găseşte încă loc suficient pentru diversitate şi pentru mai bun. Cauzele pentru care se păşeşte încă timid în acest domeniu sunt multiple. Aş încerca doar să enunţ una din ele fără nici o pretenţie de noutate, lucrurile fiind ştiute, dar nu discutate pentru a putea da suficient de gîndit creatorilor de filme, în a căror sarcină cade cu primordialitate această nobilă sarcină. Critica de specialitate şi chiar cea literară care operează cu aceiaşi termeni estetici şi atribuie artei, indiferent de gen, aceeaşi menire socială se preocupă în ultima vreme neîngăduit de puţin de problemele actuale ale artei noastre. Arta are nevoie de aripile teoriei pentru a se putea mişca înainte, ori în acest domeniu critica noastră consemnează apariţiile, şi din cînd în cînd se apropie cu timiditate, din coada evenimentelor, de probleme ce ar trebui să constituie fundamentul artistic al mersului nostru înainte. Se mai crede încă şi nu de puţini că „afirmarea" şi „negarea" în artă sînt noţiuni separabile, de obicei sugerîndu-se utilizarea „afirmării" ca singura posibilitate de oglindire artistică. Idealizarea în artă de aici îşi trage originea, cum negativismul se punea implicit pe seama celor care utilizau cea de a doua fomulă ca formă de reflectaree socială. Nimic mai greşit CACI a rupe dialectica în două, de a dezbina ceea ce prin esenţă ca expresie artistică nu poate trăi decit într-o unitate indisolubilă. Idealizarea personajelor a făcut ca nu puţine filme despre tineret să fie nişte enunţuri artistice pozitive, mai mult teoretice, artisticeşte, cu tot talentul regizorilor, heridicîndu-se deasupra bunelor intenţii. Or, arta adevărată, nu s-a născut din corectitudini şi bune intenţii, ci ca expresie a adevărului despre viaţă, ca rezultat al reflectării veridice a fenomenelor vieţii. Or, tineretul vrea filme despre viaţa lui, aşa cum e, nu enunţuri despre cum ar trebui să fie, vreo artă, nu didacticism diriginţial, el fiind capabil să discearnă ideea implicită. Regizorii şi scenariştii noştri au datoria de a lupta cu propria lor inerţie pentru definirea artistică, pentru a face eforturi comune în a da tineretului acele filme în care el să creadă, in care să se vadă, în care preocupările lui şi gîndurile lui să capete prin exprimarea artistică de calitate valoare de generalizare pentru zecile de mii de tineri care aduc construcţiei socialiste un aport substanţial. (Urmare din pag. I) gică pentru fabricaţia de serie a fost categoric necorespunzătoare. Aşa se explică de ce parametrii maşinilor rezultate din fabricaţia de serie au fost (la barele de torsiune) sub nivelul celor realizaţi pe maşina — prototip. — Ce garanţii dă proiectarea pentru TV 71 ? — Am studiat cu atenţie — pe baza reclamaţiilor beneficiarilor, a constatărilor noastre pe teren — toate deficienţele semnalate în exploatare la autobuzele TV 7. Subansamblele şi reperele maşinii, care s-au comportat necorespunzător în exploatare, au fost, fie total, fie parţial, reproiectate şi îmbunătăţite constructiv. Mă refer la barele de torsiune, la amortizoare şi suporţi, la sistemul de" frînare etc. Există garanţii, pe baza literaturii de specialitate, că soluţiile adoptate sunt bune, dar..." — Aveţi, deci, şi unee rezerve. — Compoziţia oţelului din care confecţionăm barele nu este omogenă. Analizele de laborator indică un punctaj mărit de incluziuni metalice. Pe de altă parte, execuţia barelor se face în 3 uzine diferite: IMU Medgidia, FMUAB şi „Autobuzul“. Fiecare uzină are o dotare tehnică diferită şi deci fiecare va aplica tehnologia de lucru corespunzător acestei dotări. Pentru eliminarea incluziunilor am prevăzut durificarea prin bombardarea cu alice şi pretorsionarea barelor. Nici una din cele 3 uzine nu are o instalaţie de durificare. Perspectivele de dezvoltare ale industriei constructoare auto (suspensia este o soluție moderna care poate fi adaptată latoate tipurile de mașini) impuri -ca Direcția generală să stabilească o uzină care să se specializeze în fabricarea barelor de torsiune, să ia măsuri, pentru definitivarea unei tehnologi, optime de execuţie. — Prototipul autobuzului — reia tovarăşul inginer Popescu — va fi realizat în trei variante: cu bară de suspensie, cu axa rigidă, cu punte independentă. Prima reprezintă o soluţie tehnică îndrăzneaţă şi nouă. Ultimele reprezintă soluţii clasice care nu ridică probleme de execuţie“. Dar obiectivul principal care trebuie urmărit este asigurarea tuturor condiţiilor ca atît termenele de asimilare cît şi calitatea autobuzului să fie la nivelul tehnicii actuale. Or, declaraţia proiectantului este evidentă. O soluţie — cea modernă (şi pentru care ar trebui să se opteze întrucît conferă produsului parametrii constuctivi şi de confort net superiori) — nu este încă pusă la punct. In locul unor eforturi pentru definitivarea ei apare, ca măsură de siguranţă, cea de-a doua soluţie, clasică. Ce spune „seismograful" asimilării Atelierul de prototipuri este un adevărat „seismograf“ al asimilării. Aici se verifică concepţia, gîndirea tehnică, şi tot aici apare şi rezultatul ei: prototipul. Ce spune acest,seismograf“ ? — Cele trei prototipuri sunt gata — arată ing. V. Toader, şeful secţiei — au început şi probele de omologare. Maşinile au parcurs deja 2 500 km. — Care sînt primele impresii ? — Maşinile se comportă, în general, bine. Trebuie rezolvate de urgenţă cîteva probleme. Proiectarea să ia măsuri pentru imbunătăţirea, chiar pe construcţia prototipului, a unor parametrii deficitari; durabilitatea barelor de suspensie nu satisface încă, modificările la instalaţia de frînare nu au dat, în totalitate, rezultate; maşinile nu au o etanşeitate perfectă la praf şi apă etc. Maşinile nu au fost însoţite în primele probe decit de un singur reprezentant, din afara uzinei. ..al comisiei de omologare. Care vor fi atunci observaţiile comisiei ? Prelungirea termenelor este ca şi sigură pe fişa biografică a lui TV 71 au, apărut deja unele date „suspecte“. Conducerea uzinei e,totuşi, optimistă. —■ Am tras concluziile necesare— precizează ing. Gh. Piţulescu, directorul tehnic al uzinei — din nereuşita asimilării lui TV 7. Am luat toate măsurile (paralel cu omologarea am reluat pregătirea fabricaţiei ; am trecut la revizuirea tehnologiei pieselor care s-au comportat necorespunzător în exploatare) pentru calitatea asimilării şi pentru respectarea programului de asimilare. Rezultă, din cele relatate de tovarăşul director, că asimilarea autobuzului TV 71 ar decurge normal. O notă drastică trimisă uzinei (şi semnată de directorul general al Direcţiei generale transporturi auto — ing. Cornel Pînzaru) îl contrazice pe tovarăşul director. „Se constată — se spune în notă —deşi, în paranteză fie vorba, poate că în locul adresei ar fi fost mai eficient un ajutor concret în rezolvarea multor probleme pe care le ridică asimilarea lui TV 71) că uzina n-a tras învăţăminte din nereuşita asimilării autobuzului TV 7, manifestînd şi acum, ca şi atunci, lipsa de interes pentru asimilarea maşinii. Modul în care s-a lucrat pînă acum şi în care se mai lucrează pentru punerea la punct a prototipului nu face altceva decit să compromită termenul stabilit pentru omologare (trimestrul IV 1966). Menţionăm că acest termen determină în mod direct realizarea in bune condiţii a pregătirii fabricaţiei şi a seriei „zero“. Nota aceasta a sosit în uzină pe data de 15 iulie. Conţinutul ei profetic (de unde se deduce că direcţia generală cunoaşte ritmul lent în care se desfăşoară asimilarea lui TV 71 dar vrea să-l accelereze prin ...adrese) începe să se adeverească. Cele trei maşini prototip au pornit în probe de omologare cu o întîrziere de aproape două luni. Prelungirea termenelor de omologare este ca şi sigură. Maşinile n-au parcurs pînă acum decît 2 500*- 3 000 km şi, pînă la 70 000 km, mai e... o distanţă care, practic, nu poate fi acoperită decît în cîteva luni. Nu poate fi acoperită şi pentru faptul că probele scot la iveală o serie de deficienţe care prelungesc programul de întreţinere a maşinilor în uzină. ...Am făcut cunoştinţă pe larg cu fişa biografică a lui TV 71. Ce concluzii se desprind din lectura ei ? Multe au fost amintite sau punctate pe parcurs. Singura care se impune acum este aceasta : ritmul de asimilare al autobuzului TV 71 a fost şi este lent. Dacă socotim timpul afectat asimilării atît pentru TV 7 cît şi pentru TV 71, în fond unul şi acelaşi produs, constatăm că se ridică la aproape 7 ani. De ce a acordat Direcţia generală program nou de asimilare pentru TV 71, care nu este o asimilare de produs nou, ci o modernizare a tipului vechi (TV 7)? Cit durează asimilarea. ARTICOLE REPORTAJE ÎNSEMNĂRI In Editura Politică a apărut: „MARX-ENGELS-Despre artă“, voi. I 632 p. 28 lei Culegerea „Marx-Engels- Despre artă“ cuprinde fragmente din scrierile clasicilor marxism-leninismului care se referă la estetică, teorie şi istorie literară, precum şi la istoria artei. In textele culegerii sunt enunţate principiile teoretice care situează arta în contextul formelor suprastructurale şi îi determină coordonatele sociale, se fac o serie de aprecieri critice asupra unor însemnate opere de artă. Vasta cultură literară şi artistică a întemeietorilor marxismului se împleteşte strîns cu analiza profundă — străină de orice schematism — a creaţiilor apărute în secolul al XlX-lea. Imbinînd în sistematizarea textelor criteriile tematice cu cele cronologice, culegerea „Marx-Engels — Despre artă" constituie atît un îndreptar, cît şi o carte de referinţă. Ea se adresează esteticienilor, criticilor literari, oamenilor de artă şi cultură, studenţilor, precum şi publicului larg, tuturor celor preocupaţi de problemele artei şi literaturii. Aşadar, a sosit vremea să discutăm şi despre revista şcolii ! Mă bucur, pentru că era de mult cazul să o facem. Şi nu ne-am exprimat greşit numind-o revista şcolii, nu a elevilor. Aceasta este la ora actuală realitatea dintr-urn număr destul de mic de şcoli, de regulă unde un profesor entuziast reînvie o tradiţie veche sau încearcă să creeze una nouă, se scot reviste interne, într-un tiraj de... 2-3 exemplare, cu o frecvenţă de... 2-3 numere anual. Sunt editate de profesori şi, adesea, citite numai de ei. A vorbi despre profilul acestor reviste este o îndeletnicire foarte dificilă. Pentru că, într-o şcoală, ea are un caracter pur literar, oglindind creaţia proprie a elevilor, pe cînd în alta, fiecare număr omagiază un eveniment de mare în-serftpătate ;-în unele reviste mai „încap" şi informaţii despre activitatea ştiinţifică a elevilor, în altele nu ; paginile unor reviste sînt rezervate aproape exclusiv curiozităţilor de orice natură, iar ale altora informaţiilor din viaţa şcolii. Totul în funcţie de optica editorilor. Dar elevii ? Elevii scriu fără îndoială articole comandate, se bucură cînd le apar versurile sau cînd numele lor fac parte din lista cîştigătorilor la concursurile şcolare. Şi... cam atît. Concluzia ? Nu există încă un punct de vedere unitar asupra a ceea ce ar trebui să fie revista şcolii. De fapt părerea mea este că nici n-ar fi justificate căutări şi sondaje speciale , un simplu apel la tradiţiile mai vechi ale şcolii româneşti şi chiar la propriile noastre amintiri dinsaţa de cvfev ne-ar fi desfjuns săi repunem in drepturi o frumoasă şi rodnică activitate şcolară, îndrăgită de generaţii de elevi. Cine n-a luat cunoştinţă cu adîncă emoţie de faptul că numeroşi oameni de cultură ai ţării şi-au început activitatea în cenaclul din liceu şi au debutat în revista şcolară ? Care dintre foştii elevi de acum 20-30 de ani nu păstrează printre amintirile cele mai scumpe, revista şcolară care i-a publicat primele versuri, chiar dacă n-a devenit mai tîrziu poet! Atunci, revista era însă a elevilor. Ei alcătuiau sumarul, ei scriau articolele, ei alegeau, printr-o selecţie severă, versurile care meritau lumina tiparului. Da, desigur, şi profesorul era alături de ei. Era un consultant, a cărui autoritate îi era conferită de înalta-i competenţă, de cultura şi gustu-i ales, de încrederea cu care promova tinerele talente şi nu de o numire administrativă. Am fost şi eu secretara unui cenaclu literar pe vremea cînd eram elevă. Atît crearea cenaclului cit şi întreaga sa activitate a fost iniţiativa noastră, îmi amintesc de frumoasele şezători literare pe care le organizam duminică dimineaţa, de disputele noastre, de exigenţa cu care ne finisam încercările literare înainte de a le tipări (tipări e un fel de a spune, pentru că de fapt cele mai multe din caietele pe care le scotea cenaclul erau scrise la maşină, uneori şi de mînă). Şi totuşi... Deşi am asemenea amintiri frumoase despre cenaclul şi revista elevilor din şcoala unde am învăţat n-am încredinţat editarea revistei Doi fraţi, doi constructori, Gheorghe şi Andrei Ungureanu. In luna mai s-au intilnit la Brazi: primul, lăcătuş, venea de la Tg. Mureş, iar celălalt, sudor, de la Oradea. „Dar după Brazi ?“ — i-am întrebat. „Oriunde, insă numai împreună !“... Foto : GH. CUCU şcolii noastre, elevilor. De ce ? Mă întreb şi eu uneori. Avem elevi foarte talentaţi, revista şcolii noastre s-a închegat într-o formă (n-a pătruns pînă acum în masa elevilor pentru că o scoatem în două exemplare, bătute cu destulă trudă la maşina de scris), i-am adăugat de anul trecut şi un „Caiet liric“ voluminos în care am adunat cele mai frumoase versuri ale elevilor (las la o parte întreaga alergătură şi cheltuială suportată în bună măsură şi de profesorul care s-a ocupat de tipărirea caietelor). Dar tot ce am făcut, a fost la iniţiativa noastră, a cadrelor didactice. Şi doar elevii sunt nu numai talentaţi, ci şi înzestraţi cu calităţi organizatorice. Au rămas însă undeva in afara acestei activităţi, care este pentru ei şi ar trebui făcută de ei. Se ridică însă mai multe probleme. Una se referă la condiţiile materiale. Nici un fel de rubrici ale bugetului nostru nu ne permit să cheltuim fonduri în acest scop. Profesorii se mai „descurcă“ prin relaţiile pe care le au în afara şcolii. Elevii n-ar putea-o face. Aici se simte nevoia intervenţiei Ministerului Invăţămîntului. Apoi — s-o spunem de-a dreptul — nici organizaţia U.T.C. n-a manifestat iniţiativă în acest sens. Oare ne-am fi opus dacă ne-ar fi cerut să-i încredinţăm editarea revistei? Fără îndoială că nu ! Suntem gata şi acum să o facem. Şi ne oferim experienţa şi sprijinul, ca şi în celelalte domenii care privesc viaţa şi activitatea elevilor noştri. prof. Zina Sîrbu director al Liceului „Mihail Eminescu" Bucureşti Un nou „oraş” a apărut in partea de sud a Capitalei cartierul Berceni Consfătuire pe tema construcţiilor de locuinţe CLUJ (de la corespondentul nostru). La Cluj a avut loc o consfătuire pe tema „Executarea construcţiilor de locuinţe cu cofraje glisante. Consfătuirea a fost organizată de Comitetul de stat pentru construcţii, arhitectură şi sistematizare. Au participat specialişti din partea Trusturilor regionale de construcţii, proiectanţi, cercetători, cadre didactice din institutele de învăţămînt superior. Au fost dezbătute probleme de organizare, privind calitatea betoanelor, precum şi unele aspecte economice legate de eficienţa diferitelor metode de construcţie. S-a prezentat, cu acest prilej, proiectul noului cofraj glisant tipizat. Participanţii au vizitat şantierele de locuinţe din Cluj unde se aplică pe larg metoda cofrajelor glisante. Aplauzele se cuvin Ştefanei De cînd începuse serbarea, interpretase mai multe melodii, dar publicul tot mai dorea s-o asculte. Ştefana trăia în aceste momente bucuria deplină a celui ce se ştie apreciat şi simpatia consătenilor săi o înaripa şi-i lua parcă toată oboseala, iar cîntecul începe să curgă iarăşi lin şi melodios. A urmat apoi piesa. Interpreta aici un rol, în mintea ei socotit simbolic pentru însăşi viaţa sa personală. De aceea îi era drag personajul şi de cite ori rostea replicile îi veneau involuntar în amintire intimplări petrecute cu ciţiva ani în urmă. ...După ce a terminat şcoala elementară, in 1062, a început să lucreze în cooperativa agricolă din sat, din Slobozia—Conache, regiunea Galaţi. Era entuziastă in tot ce făcea. Nu lua in seamă ce era pusă să facă. Mai pe urmă, insă, deşi entuziasmul nu i-a scăzut, ba dimpotrivă, a devenit mai pretenţioasă. „Vreau să mă ocup cu ceva precis, să muncesc undeva unde să se vadă limpede ceea ce am lucrat“. A fost îndrumată spre grădina de legume cu încă 20 de fete de aceeaşi vîrstă. Şi Ştefana a simţit deodată că se descoperă pe sine. De atunci au trecut patru ani, şi Ştefana Toader lucrează in aceeaşi brigadă. Are acum 18 ani şi, alături de cele 20 de prietene şi colege de muncă, poartă pe umerii săi grija celor 50 de hectare de grădină, de pe care se străduiesc să smulgă producţii şi venituri mereu mai mari. Şi nu se poate spune că nu reuşesc. Dăruirea, pasiunea şi dragostea pentru locurile lor de muncă au generat succesele. Fiecare zi calendaristică a însemnat o zi şi jumătate, ba chiar două zile-muncă. Pînă acum Ştefana şi fiecare dintre prietenele ei au efectuat peste 200 de zile-muncă. — In acest an recolta de roşii se maturizase brusc — ne spunea Nicuţa Lupu. Vedeam cu ochii noştri cum se strică pe cîmp dar nu pridideam cu culesul. Nu ştiam ce-am putea face. Atunci Ştefana a propus să lucrăm în schimburi şi noaptea la turbina felinarelor. Patru maşini cu două remora au transportat zi şi noapte întreaga recoltă la fabrica din Tecuci şi pe piaţa oraşului Galaţi, astfel că pagubele pe care le credeam inevitabile au fost înlăturate. In mare măsură, meritul e al Ştefanei. ...Iată de ce acum, pe scena căminului cultural, Ştefana culege atîtea aplauze. Oamenii o cunosc toţi şi o stimează, o apreciază. Aplauzele i se cuvin de două ori Ştefanei. ION FILIPOIU Frumuseţi ale artei noastre populare in vitrine băimărene Pentru noua recoltă de struguri CRAIOVA (de la corespondentul nostru). Pe multe dealuri altă dată pleşuve ale Olteniei au apărut în ultimii ani terasele plantărilor de vii. Suprafaţa podgoriilor s-a mărit astfel apreciabil. Pentru a face faţă creşterii însemnate a producţiei de struguri se construiesc în prezent două crame moderne de mare productivitate şi capacitate la Calafat şi Vinju Mare. La Calafat, această uzină de vinificare avînd o capacitate de depozitare de 200 vagoane va fi dată în folosinţă pentru noua recoltă de struguri. Ea este formată din două mari sectoare de prelucrare şi depozitare, întreg procesul tehnologic este complet mecanizat. Strugurii, purtaţi din linuri în cramă pe două macarale cu pene, vor pătrunde în prese continue. Astfel dotată, crama va putea prelucra 20 de tone de struguri pe oră. A doua cramă cu o capacitate mai mică, dar la fel de modern utilată şi care va asigura acelaşi proces de vinificare va intra în funcţiune in comuna Izvoare, din raionul Vinju Mare.