Scînteia Tineretului, octombrie 1970 (Anul 26, nr. 6646-6672)
1970-10-20 / nr. 6662
CUVÎNTAREA PREŞEDINTELUI CONSILIULUI DE STAT, NICOLAE CEAUŞESCU, la sesiunea jubiliară a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite Domnule preşedinte, Onoraţi reprezentanţi ai Statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Aniversarea creării, cu un sfert de veac în urmă, a Organizaţiei Naţiunilor Unite prilejuieşte atît o retrospectivă a evoluţiei internaţionale şi a schimbărilor petrecute în lume în cei 25 de ani, cit şi trecerea în revistă a activităţii desfăşurate de O.N.U. în acest timp. Totodată, pentru a îndreptăţi aşteptările popoarelor, această sesiune este chemată să definească cu mai multă claritate direcţiile activităţii viitoare a Organizaţiei Naţiunilor Unite, căile pentru realizarea unei cooperări multilaterale între naţiuni, pentru asigurarea păcii in lume. După cum se ştie, Organizaţia Naţiunilor Unite a fost constituită la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, cînd nu se uscase încă sîngele vărsat de popoare şi nu se vindecase rana adîncă lăsată de zecile de milioane de victime căzute în pîrjolul nimicitor provocat de Germania hitleristă. însăşi denumirea de Organizaţie a Naţiunilor Unite ne reaminteşte faptul că la crearea ei s-a avut în vedere ca toate naţiunile planetei să-şi unească eforturile pentru făurirea unei păci durabile, care să asigure dezvoltarea liberă a fiecărui popor. Trebuie să spunem sincer în faţa popoarelor că principiile nobile înscrise în Cartea Organizaţiei mi s-au statornicit încă pe deplin în relaţiile dintre toate statele lumii. Desigur, organizaţia noastră a jucat un rol de seamă în viaţa internaţională. Cele mai importante evenimente din perioada scursă au stat în atenţia O.N.U., au fost adoptate o serie de hotărîri şi rezoluţii de mare însemnătate. Din păcate însă, multe din aceste hotărîri nu au fost realizate sau au fost înfăptuite numai parţial. în acelaşi timp, trebuie arătat că în unele probleme importante, într-o serie de conflicte survenite pe arena mondială, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat hotărîri nejuste, care i-au ştirbit prestigiul şi au avut repercusiuni negative asupra dezvoltării vieţii internaţionale. Evocarea, cu acest prilej, atît a aspectelor pozitive, cît şi a celor negative din istoria de un sfert de secol a O.N.U., este, cred, necesară pentru a putea trage toate învăţămintele în vederea creşterii rolului ei în soluţionarea problemelor litigioase, în asigurarea colaborării între popoare şi a păcii în lume. Sunt cunoscute marile transformări cu caracter social şi naţional care au avut loc în lume în aceşti 25 de ani. La fondarea O.N.U. exista un singur stat socialist — Uniunea Sovietică. Astăzi în lume sînt 14 state socialiste, reprezentînd mai mult de o treime din populaţia globului pămîntesc. Alte popoare îşi orientează dezvoltarea economicăsocială pe calea socialistă. Apa-criţia şi dezvoltarea unui mare număr de ţări socialiste a pus cu acuitate la ordinea zilei problema coexistenţei paşnice a statelor cu orînduiri sociale diferite. In ultimele decenii am fost martorii unei puternice redeşteptări naţionale a zeci de popoare care zăceau în robie colonială, sub dominaţia imperialistă. Ca rezultat al luptei popoarelor pentru recîştigarea independenţei naţionale, sistemul colonial s-a inăbuşit, iar pe ruinele imperiilor coloniale au apărut zeci de state noi. Ele joacă astăzi un rol important în Organizaţia Naţiunilor Unite, în întreaga viaţă internaţională. Revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană, pătrunderea omului în Cosmos şi uriaşa dezvoltare a culturii au produs mari schimbări în gîndirea şi conştiinţa oamenilor. Popoarele, oamenii îşi dau tot mai mult seama de forţa pe care o reprezintă, înţeleg tot mai mult că stă în puterea lor să înfăptuiască pe planeta noastră o lume a colaborării între naţiuni libere şi egale în drepturi, să pună capăt războaielor dintre state, să asigure o pace trainică în stare să permită realizarea bunăstării întregii omeniri. Reuniunea noastră are loc în condiţii internaţionale complexe, care oferă încă multe motive de nelinişte tuturor popoarelor. La peste 25 de ani de la încetarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, în diferite părţi ale lumii războiul continuă să provoace moartea a zeci de mii de bărbaţi şi femei, bătrîni şi tineri, să distrugă uriaşe bunuri materiale şi culturale. Mai sînt încă popoare ţinute sub jugul dominaţiei coloniale, nevoite să lupte cu arma în mînă pentru dreptul sacru de a trăi libere, în state independente, de a folosi bogăţiile naturale şi rodul muncii pentru propria lor bunăstare, de a-şi hotărî soarta aşa cum o doresc. în viaţa internaţională se manifestă încă forţe imperialiste şi colonialiste care vor să continue vechile practici de dominaţie asupra popoarelor, care promovează o politică de forţă şi dictat, amestecîndu-se în treburile interne ale altor state, încercînd să le impună voinţa lor, să le ■aservească intereselor lor. Este adevărat că împotriva politicii imperialiste se ridică tot mai puternic, pe toate continentele, popoarele, forţe sociale ample, puternicul curent al opiniei publice democrate internaţionale. Cursul evenimentelor internaţionale demonstrează în mod elocvent că atunci cînd popoarele sînt cu adevărat hotărîte să-şi apere libertatea şi independenţa, ele se bucură de sprijin şi solidaritate internaţională şi nu există forţă în lume în stare să le răpească aceste cuceriri de preţ. Doamnelor şi domnilor, Daţi-mi voie să vă prezint cîteva aspecte ale politicii interne şi externe a ţării mele. România a cunoscut secole de dominaţie străină. Ea a păşit pe calea dezvoltării libere şi independente cu un sfert de veac în urmă, în aceeaşi perioadă în care a fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite. Luîndu-şi soarta în propriile mîini, trecînd la edificarea unei orînduiri sociale noi — orînduirea socialistă — poporul român a obţinut, într-un timp istoric scurt, realizări de seamă în propăşirea sa economică şi culturală. Conducători şi alţi reprezentanţi ai multor state, vizitînd România, şi-au putut face o imagine edificatoare despre progresele poporului nostru. Cu toate marile succese pe care le-am dobîndit în aceşti 25 de ani, datorită stării de înapoiere de la care am pornit, mai avem încă mult de făcut pentru a ajunge la nivelul ţărilor dezvoltate. România îşi propune să depună în continuare eforturi susţinute pentru amplificarea potenţialului ei economic şi înflorirea multilaterală a vieţii sociale, pentru dezvoltarea ştiinţei, învăţămîntului, culturii — factori de seamă în făurirea unei vieţi noi, civilizate — pentru ridicarea bunăstării materiale şi spirituale a întregului popor. Nu uităm niciodată că un popor poate fi cu adevărat liber şi independent numai în măsura în care îşi asigură o puternică bază economică, ştiinţifică şi culturală. în acelaşi timp, România se preocupă de dezvoltarea colaborării cu toate naţiunile lumii, fără deosebire de orînduire socială. Pentru a ilustra cum se înfăptuieşte această politică, voi menţiona doar faptul că România are în prezent relaţii diplomatice cu 97 de state şi întreţine schimburi comerciale cu peste 100 de ţări. Desigur, ca ţară socialistă, România, acordă o atenţie specială colaborării şi cooperării cu celelalte state socialiste. în a(Continuare în pag. a IlI-a) NEW YORK 19 (Agerpres). — Trimişii speciali transmit : Primit cordial, preşedintele Nicolae Ceauşescu a rostit luni o amplă cuvîntare în sesiunea jubiliară a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aşteptată cu vădit şi deosebit interes, cuvîntarea preşedintelui Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, la sesiunea jubiliară a O.N.U., a polarizat, ca unul din evenimentele de majoră însemnătate, atenţia generală a reprezentanţilor statelor membre, a cercurilor politice şi ziaristice de la Naţiunile Unite. La şedinţa de luni dimineaţa erau prezenţi în sală şefi de state, de guverne, miniştri de externe ai peste 90 de ţări — aspect caracteristic momentelor importante din viaţa organizaţiei. „Seismograful“ politic al O.N.U. — etajul rezervat presei, sediu al birourilor marilor agenţii internaţionale, a zeci de cotidiene —i trăia alerta caracteristică evenimentelor deosebite. La ora 10,40 preşedintele Nicolae Ceauşescu, împreună cu persoanele oficiale care îl însoţesc, a sosit la sediul Naţiunilor Unite. La intrarea monumentală rezervată şefilor de state, în întîmpinarea sa a venit directorul protocolului O.N.U., care l-a condus în sala de şedinţe. Preşedintele Consiliului de Stat a luat loc la masa delegaţiei române, pe primul fotoliu din şirul celor în faţa cărora se află plăcuţa cu inscripţia România. Alături au luat loc Dumitru Popescu, Corneliu Mănescu, ministrul afacerilor externe, Nicolae Ecobescu, adjunct al ministrului afacerilor externe, ambasadorul Gheorghe Diaconescu, şeful misiunii permanente aRomâniei la O.N.U. Tovarăşa Elena Ceauşescu şi persoanele care îl însoţesc pe preşedintele Consiliului de Stat al României au fost conduse în loja invitaţilor. Însoţit de şeful protocolului, la ora 11,55 preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, a urcat la tribuna acestui important for internaţional, rostindu-şi cuvîntarea urmărită cu un viu interes de cei prezenţi. Aparatele fotografice şi camerele de luat vederi din cabinele rezervate presei fixează pe peliculă acest moment de seamă. La foarte scurt timp după începerea discursului, textele puse la dispoziţia presei s-au epuizat, iar marile agenţii au şi transmis primele ecouri conţinînd coordonatele sale esenţiale. Cuvîntarea infăţişînd liniile fundamentale ale politicii externe a României este transmisă în eter de posturi de radio şi televiziune. Dintr-o cabină specială, echipa de reporteri a televiziunii române oferă milioanelor de telespectatori din ţară posibilitatea de a urmări nemijlocit acest eveniment. Prin glasul reprezentantului său cel mai autorizat, România şi-a făcut cunoscută, în acest cadru solemn al sesiunii jubiliare a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în faţa a numeroşi şefi de state şi guverne, poziţia sa faţă de marile probleme care confruntă lumea contemporană, principiile care o călăuzesc în străduinţa sa de a-şi aduce contribuţia la realizarea unei lumi a cooperarii între toate popoarele. Discursul a fost îndelung aplaudat. Numeroşi şefi de delegaţii au venit la masa României, felicitîndu-l şi salutîndu-l cu căldură pe preşedintele Consiliului de Stat al ţării noastre. Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! ORGAN CENTRAL AL UNIUNII TINERETULUI COMUNIST ANUL XXVI. SERIA II. Nr. 6662 6 PAGINI — 30 BANI MARȚI 20 OCTOMBRIE 1970 PROFESIA TA TÂRGUL INTERNAŢIONAL BUCUREŞTI UN RIGUROS EXAMEN AL TEHNICII MODERNE „...ȘI TOTUȘI TINERETUL ESTE UN PUBLIC RECEPTIV LA MUZIC" •Repercusiunile deloc plăcută pe care le-ar putea avea pen-~tru tineret ignorarea actului cultural au constituit obiectul interviului publicat săptămîna trecută, sub titlul „Obstacole în calea Operei" , cu maestrul Octav Enigărescu, directorul Operei Române. — Faptele, aşa cum au fost înfăţişate de Octav Enigărescu, sînt în măsură să ne dea de gîndit. Dv. consideraţi că aversiunea tineretului se îndreaptă numai împotriva operei, explicabilă poate, prin unele fisuri organizatorice, sau ea priveşte întreaga muzică — exceptând pe cea uşoară ? — Este o întrebare pe care, virtual, mi-am pus-o şi continui să mi-o pun pentru că nu-mi pot explica de ce la concertele Filarmonicii tinerii vin, şi încă în număr mare, de ce la Sala Palatului la orice concert extraordinar e o adevărată abundenţă de public format, majoritar aproape, din studenţi şi elevi. dr.VGIIPS. deschid o polemică, trebuie să afirm însă că Filarmonica „George Enescu“ a deschis odată cu stagiunea propriu-zisă şi microstagiunea dedicată studenţilor şi elevilor structurată pe etape revelatorii din istoria muzicii, în anul 1965 am deschis două cercuri de iniţiere muzicală, unul dedicat Filarmonicii, celălalt operei. Primul ciclu de audiţii, organizat la Filarmonică, a cuprins simfoniile beethoveniene iar cel de la Operă audiţii din lucrările lui Verdi, Puccini şi alţii. In aceeaşi perioadă studenţii puteau viziona spectacole întregi date numai pentru ei, obicei care de doi ani a fost părăsit. De asemenea, la nici un spectacol în care apăreau vedete mai mari sau mai mici, studenţii nu puteau găsi nici un bilet cu reducere deşi, ştiţi foarte bine, în astfel de cazuri preţurile sunt destul de mari. In plus, biletele care ni se dau cu reducere la spectacolele obişnuite au locurile la ultima galerie, ceea ce poate însemna o anume desconsiderare cu care tineretul nu s-a putut împăca niciodată. In astfel de cazuri, personal, nu-mi pot lua, nici un angajament faţă de participarea studenţilor. — Direcţia Operei şi-a manifestat dorinţa de a depăşi acest impas oferindu-se să dea spectacole pentru tineri, la orice oră, în orice zi şi în orice condiţii tehnice. E o ofertă de care trebuie să se ţină seama, dar credeţi că va putea rezolva controversa ? — Parţial, poate. Dincolo de bunele intenţii manifestate de noua direcţie artistică am avut in relaţiile noastre cu administraţia Operei, contacte nescutite de birocratism. Deşi sunt destui activişti care se ocupă cu plasarea biletelor, în ultima vreme n-au prea ajuns pină la noi. Nu înţeleg ca raporturile studenţilor noştri cu Opera să fie stabilite graţie unui convocator ; pur şi simplu e absurd să-i obligi pe oameni să audieze un anume fel de muzică dacă nu au măcar definite noţiunile muzicale. Dar aşa cum toate teatrele din Bucureşti dau mai puțin o dată pe an cite un spectacol la Casa de cultură suntem, la rîndul ne spune tovarăşul N. IRIMIE preşedintele Consiliului U.A.S. din Centrul universitar Bucureşti nostru, dornici ca pe lingă teatru sau film să le oferim studenţilor şi operă. Am pomenit de acest schimb fructuos de experienţă intrucît la fiecare piesă sala este arhiplină iar realizatorii spectacolelor date de Teatrul Giuleşti, de pildă, mărturisesc că la sediu nu au decit rar atîta public. E adevărat, educaţia muzicală cere un efort în plus. În fiecare marţi se desfăşoară la Casa de Cultură cursul de cultură cinematografică, iar vinerea au loc iniţieri în arta Thaliei. Ne-am putea lărgi cîmpul de investigaţii şi în domeniul muzical, procedînd insă eşalonat, pe Cicluri şi programe speciale. GH. P. ANGELESCU (Continuare in pag. a V-a) Uzina de fibre și fire sintetice — Săvinești. CU CE VITEZA SE REALIZEAZA INFUZIA DE NOUTATE ? Uzinele mecanice din Timişoara constituie una dintre cele mai mari unităţi industriale din judeţul Timiş. Faptul că aici se execută o gamă largă de produse, unele dintre ele unicat, reclamă o sensibilitate sporită în faţa noului, o permanentă mobilitate profesională a întregului colectiv, in primul rînd a specialiştilor. In cursul anului 1970, au fost elaborate de către serviciul Organizarea ştiinţifică a producţiei de la amintita uzină, nouă studii cu o eficienţă economică de 232 000 lei. Şase studii au fost aplicate. Principalele obiective urmărite sunt: organizarea producţiei la locurile de muncă prin fluxuri tehnologice sau grupe de maşini, organizarea transportului intern, a depozitelor, pregătirea datelor pentru prelucrarea automată a lor prin calculatorul electronic ce urmează a fi montat in Timişoara, urmărirea încărcării utilajelor din cadrul uzinei şi îmbunătăţirea coeficientului pe schimb. O bună parte a volumului de lucrări în momentul de faţă il reprezintă studiul tehnologic pentru „construcţiile metalice“ ce urmează a fi date in folosinţă. In afara acestor preocupări, câteva Întrebări puse de către noi au rămas fără răspuns. Ele sunt: structura metodei de lucru, sondarea şi delimitarea zonelor fertile (secţii, ateliere) capabile să suporte o mai promivată infuzie de noutate. Raportul dintre hazard şi intervenţie ştiinţifică în stabilirea deciziilor, monografiile profesionale, cel puţin la principalele meserii. Caracterul foarte eterogen al producţiei, specific U.M.T. revendică acut intervenţia lor. Cit de operante sunt aceste preocupări şi cit de mare este participarea lor la realizarea mediului optim necesar afirmării noului ne-o dovedeşte, printre altele, şi următoarea discuţie : La secţia „maşini de ridicattransportat“ facem cunoştinţă cu proaspătul absolvent al facultăţii de mecanică secţia T.C.M., Constantin Păiş. De la data de 3 august 1970 este angajat ca inginer stagiar. Pină în ziua în care am discutat cu dînsul, s-a ocupat de procesul de fabricaţie a automacaralei. . I s-a indicat apoi să urmărească acelaşi lucru la macaralele pivotante ce urmează a intra în fabricaţie. Ne declară cu vădită nemulţumire: „inginerie în tot ceea ce fac reprezintă cam 10 la sută. In rest muncă de dispecerat“. Mărturisirile sale sunt semnate şi de către colegul său aflat în aceeaşi ION OANCEA (Continuare in pag., a V-a) Înfruntare de GEORGE MACOVESCU Dintre sute de catarge Care lasă malurile Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile ? MIHAI EMINESCU Aceste versuri eminesciene îmi revin în minte ori de cîte ori văd o nouă generaţie plecînd pe valurile vieţii. Desigur, zărindu-le privirea candidă şi licăririle voinţei de a ajunge departe, doresc de fiecare dată ca nici un catarg să nu fie frînt, ca toate să se legene, obosite, dar mindre, în portul de sosire, la capătul celălalt al drumului. La începutul călătoriei, desprinderea de ţărm este liniştită. Vînturile şi valurile nu s-au stîrnit încă. Ele se agită mai încolo, în larg, pe unde vrei, nu vrei, trebuie să treci. In viaţă, navigaţia numai pe lîngă ţărm, sau numai pe ape liniştite nu există. Şi atunci, nu rămîne altceva de făcut decît să te pregăteşti din vreme pentru a înfrunta furtuna. Unii cred că se pot strecura printre vînturi şi valuri pînă la portul final. Marea vieţii nu oferă asemenea posibilitate. Chiar cel ce crede aceasta, cînd se apropie de celălalt ţărm afirmă : „am dat o raită inutilă prin viaţă“, cum un bătrîn declara unui reporter, mai zilele trecute. Mărturisire a desnădejdei ! Ce poate fi mai tragic decît să constaţi tu singur că ai trăit inutil ? Alţii socotesc că vînturile, valurile pot fi înşelate şi că un minimum de pregătire ar fi suficient pentru a trece prin ele. Aceştia fac parte din categoria „descurcăreţilor". Un dram de inteligenţă, plus un dram de muncă, plus un dram de şmecherie plus un dram de... noroc şi reţeta este gata pentru a trăi. Dacă porneşti la drum cu o asemenea părere, dacă ai luat largul, unde nu este nici întoarcere şi nici oprire, dacă ai intrat în furtună — şi nu e ste poate altfel — atunci durerile luptei sînt fără margini. Catargele slabe, construite cu drumul primesc lovituri directe la care nu rezistă și vînturile, valurile le sparg. De cele mai multe ori nu mai ajung în portul de dincolo, ci pier prea devreme în adîncuri. Dar chiar dacă ajung, abia mai au forța să privească îndărăt cu regret. Călătoria a fost o durere continuă şi inutilă. Şi abia atunci vin marile întrebări. E prea tîrziu. Marile întrebări trebuie stîrnite la început de drum ştiind ce te aşteaptă, ştiind că viaţa nu o poţi înşela, că este necruţătoare, că nu o poţi evita, că nu îi poţi ocoli nici vînturile, nici valurile şi nici marile frumuseţi. O pregătire temeinică, serioasă, din care trebuie alungată şi drămuirea şi concepţia „norocului* formează catarge puternice, splendide. Cînd vor lăsa malurile, nu le vor sparge nici vînturile, nici valurile.