Scînteia Tineretului, ianuarie 1972 (Anul 28, nr. 7038-7062)

1972-01-03 / nr. 7038

„SCINTEIA TINERETULUI" pag. 2 TOAST PENTRU BUCURIILE DE AZI ŞI DE MÎINE­ ­Urmate din pag. li­tăţi, în nopţile de Anul Nou pe­trecute la datorie, dar acum are semnificaţii inedite . — In acest an, ne mărturiseş­te Nicolae Mărculescu, m-am decis să petrec revelionul în fa­milie. Mi-a venit băiatul de la facultate şi cîteva rude de la Bucureşti. Totuşi, n-am putut rămîne alături de ei la simbo­licul hotar dintre ani. Ceva mă chema spre tovarăşii mei, jur­­naliştii, împreună cu care de 20 de ani înfrunt greutăţile şi tră­iesc bucuriile plăsmuirii oţelu­lui. Dacă eu am devenit Erou al Muncii Socialiste, trebuie să mulţumesc minunatului colectiv din care fac parte, care m-a crescut şi educat, care m-a în­văţat să iubesc munca şi să fac totul cu pasiune. Pentru ei, pen­tru aceşti minunaţi oameni care zi şi noapte zămislesc metal şi care ştiu să călească oameni mai puternici decit oţelul, ridic paharul urîndu-le numai bucurii in anul care vine. Rind pe rînd le-am strîns mina şi i-am îm­brăţişat pe şefii de secţie Şte­fan Bircaş, maiştrii Aurel Va­­silescu şi Matei Şarpe, topitorul şef Nicolae Jurca, cauperiştii Vaier Lupean şi Aurel Tîrlea, mulţumindu-le pentru contribu­ţia pe care şi-au adus-o la ob­ţinerea celor 21 000 de tone de fontă date peste plan în 1971, la economisirea celor 8 600 de tone de cocs. De aici, maistrul Nicolae Măr­culescu s-a îndreptat spre plat­forma furnalului 7, unde îl aş­teptau alţi tovarăşi de muncă, apoi a plecat spre locul unde îşi petreceau revelionul jurnaliştii, oţelarii şi laminatorii, cu gîndul să le mulţumească tuturor pen­tru succesele strălucite cu care au încheiat anul 1971 să le ure­ze rezultate şi mai mari în viaţă. — Pe lingă primirea titlului de Erou al Muncii Socialiste — ni s-a destăinuit el, pe drum — anul 1971 mi-a adus şi alte bucu­rii. Am crescut cîţiva tineri care, sunt convins, vor deveni jurna­­lişti de renume. De pildă, in­ginerului Petru Pleşa, proaspăt absolvent de facultate, primit în partid aici la noi, i-am încre­dinţat postul de şef de schimb. Şi alţii la fel. Dozatorul şef Gheorghe Coşdeţean, secretarul organizaţiei U.T.C. nr. 1, canpe­­ristul Ion Borza, jurnalistul Ion Opruţa, toţi tineri, au terminat liceul teoretic sau industrial. Ionel Mariş, secretarul comite­tului U.T.C., va fi promovat în funcţia de maistru la furnalul nr. 9. Cu ei m-am realizat şi eu, ca secretar al Comitetului de partid pe secţie, mi-am văzut finalizate eforturile pentru a-i educa şi perfecţiona din punct de vedere profesional. La fur­nalul nr. 9, cadrele de bază vor fi recrutate din rîndul tinerilor. Acesta este maistrul Nicolae Mărculescu, devenit, după Şte­fan Tripşa, al doilea Erou al Hunedoarei... Inima lui, gîndu­­rile lui în noaptea de Anul Nou, inimile şi gîndurile tovarăşilor lui , cupe de metal incandes­cent închinate patriei,­biceiul pămîntului. Alţi vreo 300, cum ştiţi, au revelionul lor, la club. Chiar acum vin de la ei. Am ţinut să le mulţumesc pentru participarea lor entuzias­tă la întreaga viaţă a comunei, pentru dăruirea lor tinerească pentru că ştiu să fie oameni de nădejde. Am ciocnit cu ei şi un pahar de răchie, că nu se pur­­ea altminteri... De fapt, după ce terminăm convorbirea, mă duc din nou la ei... — Atunci transmiteţi-le şi u­­rările noastre, tovarăşe primar. La mulţi ani şi să-şi păstreze toată viaţa tinereţea de acum ! LA BORNA DE HOTAR — LICOAREA DE VEGHE Postul de veghe al grăniceru­lui este ca vatra de fumul, unde focul nu se stinge niciodată. Sergentul Gheorghe Teclu a pornit spre dogoarea lui la cea­sul cînd noaptea — ultima noap­te a anului — îşi aduna puterile. „Iţi încredinţez paza frontierei de stat a Republicii Socialiste România“ — rostise comandan­tul în numele ţării. Şi iată-l pe sergent din nou de veghe,­­ aici unde atîtea generaţii şi contin­gente de oşteni au trăit fiorul, răspunderea şi mîndria consem­nului de apărători ai graniţei româneşti, unde atîţi alţi tineri la vîrsta lui au salutat zorii unui nou an. ...Păşeşte ostaşul in lungul fî­­şiei arate şi alte nopţi de an nou vin spre el cu chipul atîtor a­­mintiri de pe meleagurile sale argeşene. Copilăria cu alaiul pluguşorului şi adolescenţa cu serbările de la Şcoala profesio­nală şi primul revelion în prima uzină constructoare de autoris­­me d­in ţară... Şi acum, iată, încheie un rodnic an ostăşesc, în care strădaniile de a-şi înde­plini exemplar îndatoririle de comunist, de a-şi însuşi temeinic specialitatea de grănicer au fost din plin răsplătite. A devenit — printre primii ostaşi din subu­nitate — militar de frunte, iar aici, la pichet, pentru hărnicia şi iscusinţa sa în muncă a fost avansat caporal şi apoi sergent la interval de nici o lună de zile. Ultimul gong al lui 1971 l-a desluşit in sunetul sirenelor şi în îndepărtatele erupţii ale jer­belor de artificii... De aici, de lingă borna de hotar, ostaşul grănicer îi veghează suişul şi libertatea, identificîndu-se cu interesele şi destinul ei. La mulţi ani, ţară scumpă, îţi adre­sează în această clipă străjuito­­rii tăi, constructori ai tăi de ieri şi de mîine, de totdeauna... Gră­nicerul te salută înălţînd pentru tine cupa gîndului său — plină cu limpede licoare de veghe... DINCOLO DE MICUL ECRAN Nu mai are nevoie de expli­caţii, credem, popasul reporte­rului, in această noapte, la se­diul Televiziunii române. ...E­­rau luminate doar ferestrele cor­pului de studiouri, in spatele cărora cîteva echipe de ingineri şi tehnicieni asigurau bunul mers al întregii emisiuni. Prin­tre ei se aflau inginerul Nicolae Stanciu, directorul tehnic al te­leviziunii, inginera Olga Juncu, şefa serviciului de telecinema­­tograf, ing. Mihai Dobreanu, şe­ful turei tehnice de emisie, in­ginerul Mihai Băcăoanu, şeful sunetului, ing. Mircea Rădoi şi soţia sa Simona, tehnicienii Ion Cucu, Atena Politis, Mariana Năstase, Dumitru Petcu, Carmen Mateescu, Anton Chelaru, Radu Gava, Ana Şurioi şi mulţi alţii pe care gongul de la hotarul dintre ani i-a prins, ca şi pe alte mii de cetăţeni, la locul de muncă. S-a întâmplat ca momentul so­lemn să mă surprindă tocmai în mijlocul lor. Am ciocnit deci primul pahar — singurul şi cu foarte multă apă, pentru că aici fiecare trebuie să-şi păs­treze mintea limpede pînă la ie­şirea din tură — lingă brădu­ţul împodobit de fete intr-unui din birourile dintre studiouri şi cabinete tixite cu aparatură. Acolo a ţinut inginera Olga Juncu să facă „Scînteii tinere­tului“ o declaraţie : — Să ştiţi că absolut toţi cîţi sintem­ de serviciu în noaptea aceasta, sintem­ tineri. Deşi nu serbez revelionul împreună cu soţul meu şi cu fetiţa mea Oana, elevă în clasa a II-a, mă simt minunat. Voi fi cu ei în zilele următoare. Aş dori ca cititorii „Scînteii tineretului“ şi nu nu­mai ei, să simtă că am fost şi noi prezenţi alături de dînşii, în „spatele“ emisiunii pe care am asigurat-o „şnut“ în toată noap­tea de revelion. Prin aceasta se subînţelege că le urăm tuturor care ne-au simţit într-un fel sau altul prezenţa şi­ munca la mulţi ani, cu fericire şi succes, vă comunicăm că toţi parametrii se menţin în limitele normale. Frecvenţa pulsaţiilor este de cincizeci de perioade... I-am urmat sfatul dispecerului de serviciu, stăpîn în vasta sa­lă pe agregatele ce controlează şi comandă automatizat produc­ţia şi consumul de electricitate şi am privit sutele de cadrane ale aparatelor ce înregistrează datele din reţeaua energetică. Hidrocentrala de la Porţile de Fier , regim de lucru normal. Hidrocentrala de la Argeş : în rezervă. Termocentrala Luduş : cu toate agregatele î­n mers. Termocentrala Bucureşti Sud : cu toţi parametrii în funcţie. Hidrocentrala de la Bicaz : un lucru cu toată puterea instalata. Cursa kilowaţilor continua, dirijată de sute şi mii de jupi­­teri anonimi, muncitorii şi teh­nicienii ce se aflau ca de obicei şi în noaptea aceasta unică, pre­zenţi la pupitrele care dirijează izvoarele de lumină ale ţării. LA MULŢI ANI CELOR MAI TINERI CETĂŢENI! In primele ore ale noului an, unul din reporterii noştri a su­nat la Maternitatea Polizu, din Bucureşti, între orele zero şi 1,30, aici se şi născuseră cinei copii. Nu le putem da un ziar numele, pentru simplul motiv că, în momentul cînd i-am cu­noscut, încă nu aveau nume. Era vorba, totuşi, de Elena şi de Rosemarie, dar câte nu se pot întimpla cu numele unui nou născut, pînă la completa­rea certificatului de naştere . Aşadar, 2 fete şi 3 băieţi. Mamele, in ordinea naşterii, sunt Maria Podeanu, Anca Van­­ghele, Ioana Pădureanu, Constan­tina Barbăroşie şi Maria Mill. Toate tinere. Toate fericite. Am solicitat un interviu şef­iei gărzii, dr. Elli Melisarato­, medic primar, care ne-a insoţ­­it cu multă plăcere în scurtă vizită prin maternitate. — Sunt fericită, ne-a declarat interlocutoarea noastră, că am­ ajutat să vină pe lume înte cinci copii, li iubesc ca și cu­m ar fi ai mei. In afară de aceas­ta, m-a mai bucurat gestul în­cărcat de nobleţe al unuia din colegii noştri, doctorul Dumitru Gheorghiu, care la miezul nopţii a venit de acasă special pentru noi, doctoriţele din garda de noapte aducîndu-ne 5 fire de liliac alb (unde le-o fi găsit !) şi tradiţionala sticlă de şampa­nie, încă o dovadă a unităţii familiei noastre, a personalului medical de la Maternitatea Po­lizu. — In meseria noastră, a fi de gardă in noaptea de revelion este un prilej de reală bucurie — ne-a declarat şi dr. Sultana Lupaşcu. Simţim cu toţii aceas­ta. Ce poate fi mai frumos de­cit să fii prezent la primul strigăt de viaţă, în primele cli­pe ale unui nou an ! In ceea ce mă priveşte, anul care a trecut mi-a întregit şi bucuriile fami­liale. Fiica mea Oana a absol­vit cu medie foarte bună Insti­tutul politehnic şi s-a încadrat perfect în colectivul de munci­tori şi specialişti de la I.O.R. Toate astea, satisfacţiile din meserie şi cele din familie sunt un imbold pentru activitatea din anul in care am păşit. Ca medic, aş dori, totuşi, să avem în 1972 cut mai multe naşteri. In 1971, la Polizu au fost 4 200... tineretului“. Iar la răspîntia celor două mari bulevarde bucu­­reştene, sub ceasul rotitor de la Universitate, săgeata electroni­că a fleşului fotoreporterului nostru s-a încrucişat cu lumi­nile unei echipe de filmare de la redacţia de actualităţi a tele­viziunii, alcătuită din tinerii noştri colegi Li­viu Grăsoiu (re­dactor), Ducu Şuteu (operator de imagine), Revega Nicolae (iluminare). De înţeles, de altfel , întreprin­derea se bucură de un meritat­ prestigiu, numele ei este bine cunoscut. — Deşi la început de profesie — mărturiseşte Liviu Andrei — am putut să-mi dau seama că aportul meu în perfecţionarea proceselor economice, în aşe­zarea producţiei sub semnul ma­ximei eficienţe poate fi extrem de important. Afirmaţie întărită cu argu­mente. — In 1972 am optat pentru e­­fectuarea a­ două studii : „Teh­nica electronică“ şi „Metode de modernizare a activităţii econo­mice“, lucrări prin intermediul cărora îmi voi pune semnătura, la eforturile întregului colectiv, închinăm un pahar de vin pentru ca această semnătură să fie o semnătură de specialist în adevărata accepţiune a noţiunii, tipograf Cîmpeanu Vasile, abia întors de la dans. — Sărutîndu-mi soţia — ne-a răspuns acesta, subliniindu-şi fiecare cuvint ca pe un text cu... verzale tipografice. Ne-am amintit atunci că fuse­sem martorii unei scene asemă­nătoare în incinta Uzinelor „23 August“, in sala unde avea loc revelionul salariaţilor din aceas­tă importantă unitate industria­lă a Capitalei. In momentul so­lemn al celei de a douăsprezecea Bătăi a orologiului, strungarul Mihalache Nicolae, care lucrează piesele fine de la frînele locomo­tivelor Diesel româneşti, o îm­brăţişa tandru pe invitata sa la revelion, Raicu Martosia, ţesă­toare la una din întreprinderile textile ale Bucureştiului. Dorin­ţele lor pentru noul an : să fie printre cei mai buni muncitori şi să-şi întemeieze un cămin... — Ce-aţi realizat în anul care a trecut ? l-am întrebat pe un alt participant al revelionului cu 1 001 de surprize de la „Ateneul tineretului“, tînărul electrician Ioniţă Viorel. — Lumină, mereu mai multă lumină pentru bulevardele bucureştene, pentru Calea Vic­toriei, pentru noul cartier res­taurat de arhitecţi, „Curtea Ve­che“... — L-aţi citit recent pe Goe­the ? — L-am recitit — ne corectea­ză tînărul nostru interlocutor — de aceea mi-am permis să adap­tez cunoscutul citat la munca mea... Sunt șef de echipă in sec­torul de iluminare publică a I.D.E.R.-ului. Echipa de reporteri și-a luat rămas bun de la tinerii ce pe­treceau revelionul la Ateneul tineretului în timp ce în sală răsunau aplauze după consuma­rea celei de a 456-a surprize : duetul unui cuplu de iluzioniști. Pină la surpriza numărul 1 001 mai era o cale lungă... Și era multă lumină. LA TELEFON: ODOREU Comuna Odoreu din judeţul Satu Mare, aşa cum arată ea astăzi, s-a născut intr-un sin­gur an : 1971. După calamităţile din primă­vara anului 1970, in locul satu­lui ros de ape, mai rămăseseră doar cîţiva pereţi. In prezent, Odoreul este reconstruit în în­tregime, pe baza unui riguros plan de sistematizare, care a fă­cut din această comună din nord-vestul ţării un adevărat­­o­­răşel. In 1971 au fost construite peste 800 de case (toate din că­rămidă) pentru cite o familie, pentru cite două, pentru cite patru. Au mai fost construite un bloc cu 24 de apartamente, o şcoală cu 16 săli de clasă, o sală de gimnastică (cea mai moder­nă din judeţ), un complex co­mercial cu 7 unităţi, un dispen­sar, clădiri pentru poştă şi pen­tru C.E.C. şi multe altele. Intr-adevăr, cei 5 000 de lo­cuitori ai Odoreului au un bi­lanţ impresionant pentru anul care a trecut. In ceea ce-i pri­veşte pe tineri, ştiam, dintr-o convorbire pe care o avusesem cu cîteva zile în urmă tot cu primarul comunei, că au fost in fruntea muncii pentru recon­strucţie. Cele cîteva sute de mii de ore de muncă patriotică au adus economii de milioane. Nu­mai la ridicarea noii clădiri a şcolii s-au economisit peste 80 000 de lei. Legătura telefonică cu Odo­reul ni s-a dat în primele ore ale noului an. — La mulţi ani, tovarăşe pri­mar! Aveţi noutăţi ? — Se poate să nu avem? Ieri, adică pe 31 decembrie, am inau­gurat noua grădiniţă pentru 80 de copii, şi o creşă pentru 75 de copii. Pentru că tot sînteţi de la „Scînteia tineretului“, ţin să vă reamintesc că şi la con­strucţia acestor obiective con­tribuţia tinerilor noştri a fost substanţială. Ziceţi că vreţi şi nume ? Bine, am să vă dau cî­teva, dar să ştiţi că lista poate cuprinde peste 1 000. Deocam­dată scrieţi-i pe Eugen Hulici, Paraschiva Anton, Ioan Szota, Vasile Zaha... — Reţinem, tovarăşe Cărău- Şan. Şi tinerii ce fac acum, se distrează ? — Se, tovarăşe ziarist. Cei mai mulţi umblă cu uratul, după o­ CHIMIA­ TOAST CĂTRE VIITOR Brazi... în această noapte, constelaţiile Grupului industrial petrochimic par şi mai străluci­toare... Aici, ca în atîtea alte întreprinderi din ţară, unde se lucrează în „foc continuu“, pro­ducţia nu încetează nici o cli­pă. Revelionul este un revelion al muncii. Schimbul trei, schim­bul de onoare este la datorie. In secţia de polietilenă, tînărul operator Gheorghe Nicolae ur­măreşte cu atenţie şi competen­ţă parametrii de funcţionare a maşinii agregat de granulare. Utecistul despre care vorbim are numai 18 ani. — împliniţi în iunie — preci­zează. Luna în care, absolvind şcoala profesională, m-am an­gajat aici. Pentru Gheorghe Nicolae, a­­nul 1971 a fost, aşadar, nu numai un an al majoratului ci şi cel în care, la capătul perioadei de pregătire, a intrat în rindurile clasei muncitoare. — Tatăl meu este, de aseme­nea, chimist. La Rafinărie. Nu odată, acasă, în clipele de odih­nă îmi povestea despre miracu­loasele reacţii din retorte, des­pre satisfacţiile pe care i le a­­duce munca lui. Visul înfiripat in acele clipe a devenit realitate. Sunt operator chimist . Iunie 1971 — 31 decembrie 1971... Un timp relativ scurt, în perimetrul căruia tînărul no­stru interlocutor a parcurs cu paşi fermi drumul afirmării profesionale. O categorie de ca­lificare în plus faţă de cea ini­ţială, promovarea cu succes a examenului de admitere la li­ceul industrial, preţuire din par­tea colegilor. — Faptul că am fost desem­nat să lucrez în această noapte — se simte obligat să adauge — mă bucură. Este o dovadă de în­credere. Este un gest căruia caut în aceste ore să-i răspund așa cum se cuvine. ...Ore la răspîntie dintre ani. Ore în care mașina agregat va produce alte sute de tone po­lietilenă granulată, ore de efort şi răspundere, secvenţe dintr-o evoluţie profesională în plin marş şi pentru care anul din­ţii, succesele lui le prefigurea­ză pe cele viitoare. Toastul tî­­nărului chimist este un toast a­­dresat viitorului. LA IZVOARELE LUMINII... Aproape de miezul nopţii, am vizitat sediul Dispeceratului E­­nergetic Naţional, situat undeva in vechiul centru al Capitalei, la întretăierea Căii Moşilor cu bulevardul Hristo Botev. Mii de fire văzute şi nevăzute leagă a­­ceastă modestă clădire bucureş­­teană de fiecare uzină, de fie­care casă din oraşele şi satele ţării. — Care e curba consumului de energie ? l-am întrebat pe Răduţă Ştefan, unul din dispe­cerii de serviciu. — Mai mare ca în oricare altă noapte a anului. ... In întreaga ţară se consumă acum circa 150 la sută mai mult decit într-o noapte obişnuită. — Cum este pulsul energetic al ţării ? Acest consum neobiş­nuit v-a ridicat probleme ? — întregul sistem de produc­ţie şi distribuţie electrică func­ţionează normal. Dacă priviţi aparatele de control, vă puteţi da seama că avem rezerve su­ficiente... Discuţia ne-a fost întreruptă de o scurtă comunicare telefo­nică. — Aici inginerul Stroescu de la dispeceratul teritorial Sibiu. LA MULTI ANI !­­ÎN CASĂ NOUĂ In Bucureşti, oraşul in care fiecare fereastră din cele 18 526 apartamente date in folosinţă în 1971 a devenit o stea, reporterii s-au decis cu greutate asupra alegerii. A hotărît de aceea în­tâmplarea. De dincolo de fe­reastra deschisă a unui nou bloc din cartierul Titan, de undeva de la etajul patru, se auzea vocea firavă şi caldă a unei fetiţe : „Sorcova, vesela / Să trăiţi, să-mbătrîniţi / Tare ca fierul, / Iute ca oţelul“. — Bucuroşi de oaspeţi ? — au întrebat reporterii. Şi aşa am intrat în aparta­mentul lăcătuşului Iordan Ma­rin. — E primul revelion în casă nouă — spune gazda. Il petrec cu familia şi prietenii... E aici fratele meu, Aurel, reglor de pompe la Uzinele Obor, care a venit cu soţia şi copiii ; e şi vechiul meu prieten Bădic Ion, sudor la Uzinele „23 August“, de asemenea cu familia... Poftiţi... faceţi cunoştinţă... şi să închi­năm împreună un pahar cu vin pentru anul care vine dar şi pentru împlinirile anului care a trecut. Înainte de a părăsi aparta­mentul familiei lăcătuşului Ior­dan Marin, reporterii au trecut pe sub sorcova micuţei Emilia. „Sorcova vesela / Să trăiţi, să-mbătrîniţi / Tare ca fierul / Iute ca oţelul“. Eram siguri că urările feti­ţei se adresau şi muncitorilor constructori, clăditorilor de case. Aşadar, de 18 526 de ori tra­diţionalul „La mulţi ani“ rostit aproape simultan în cele 18 526 de apartamente noi ale Capita­lei. STRADA (I) Intersecţia de la statuia A­­viatorilor. Ora 3 dimineaţa. In post, plutonierul Ştefan Ioniţă. Culorile binecunoscute ale se­maforului se succed tăcut. Ne apropiem de lucrătorul de miliţie. Un bărbat tînăr, în ju­rul a 24 de ...revelioane. — Primul revelion în post ? — Primul. — Nu aveţi prea multe griji la ora asta. — Acum, nu. Dar să vedeţi peste 2—3 ore... — La ce vă gindiţi în aceste momente ? — La nevastă. Zilele acestea trebuie să nască. — Ce vă doriţi ? Băiat sau fată ? — Ce-şi poate dori un tată decit un fecior ? ! — Să fie cu noroc ! Profităm de lipsa de... clienţi a intersecţiei şi facem o fotogra­fie. La despărţire, şoferul ma­şinii şi lucrătorul de miliţie se despart foarte buni prieteni. Măcar o dată pe an... STRADA (II) Aşadar, nu toţi cei prezenţi in străzi la aceste ore de noap­te sunt revelionişti întirziaţi sau boemi solitari, porniţi să admire panorama oraşului înveşmintat în hainele bucuriei. Unii din­tre aceşti pietoni răzleţi îşi continuă munca. Printre aceştia eram şi noi, reporterii „Scînteii PRIMA FILĂ A CALENDARULUI PROFESIONAL Printre prietenii în mijlocul cărora petrece revelionul, Liviu Andrei nu face o notă aparte. Este la fel de tînăr ca şi el, la fel de exuberant. Şi totuşi, la o privire cit de cit atentă te con­vingi că lui i se acordă parcă mai multă consideraţie, cuvin­tele sale au mai multă greutate, sunt ascultate cu mai mult inte­res. Să fie oare faptul că peste cîteva zile — la 7 ianuarie — va împlini 23 de ani ? Şi asta. Dar nu acesta este motivul prin­cipal, ci altul : dintre toţi, elevi în ultimele clase, studenţi, Li­viu Andrei este singurul care, din toamnă, a schimbat, intr-un proces firesc, învăţătura cu munca nemijlocită. ’ Este de acum un om în toată firea, care stă pe propriile picioare.­­ Pentru mine, 1971 a coincis cu absolvirea facultăţii de stu­dii economice a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Buzoian prin naştere, a cerut să fie­ repartizat în oraşul unde trăise pînă la întîlnirea cu „Al­ma Mater“. Dorinţa i-a fost îm­plinită. „Acum sînt economist la Uzina mecanică“. Cuvinte rostite cu simplitate, dar care nu pot ascunde sentimentul de mîndrie. 1001 SURPRIZE LA ORA 1 NOAPTEA Primele surprize au început de la poartă. Iată un scenariu de revelion care se anunţa capti­vant. Autorii scenariului : me­­todiştii Ateneului tineretului din Bucureşti. Interpreţii : 350 de tineri de la „Automatica“, aero­portul Băneasa, aeroportul Oto­­peni, tipografia „Casa Scînteii“, I.D.E.B., cărora, li s-au alăturat studenţii petrolişti şi cei de la Agronomie. — Un revelion de neuitat — ne-a declarat Octavian Arseniu, tîmplar la C.I.L. Pipera, în virs­­tă de 19 ani. Este primul meu revelion ca muncitor, ca partici­pant activ în producţie... Mă simt foarte bine aici, mi-am fă­cut noi prieteni... — Cum aţi început acest nou an ? l-am întrebat pe tînărul LUNI 3 IANUARIE 1972

Next