Scînteia Tineretului, noiembrie 1977 (Anul 33, nr. 8847-8872)

1977-11-01 / nr. 8847

"SCâNTEIA TINERETULUI" pag. 2 FRUNTAŞI ÎN ÎNTRECEREA UTECISTA UN SEMNIFICATIV SEMN DE MARCAJ: A 2 500-A LOCOMOTIVĂ In urmi cu 13 ani Ilie An­ton absolvind şcoala profe­sionali, a fost repartizat si lucreze într-una din cele mai importante unităţi economice din­­ari — întreprinderea ,,Electroputere“ din Craiova. Inci de la încadrare a găsit aici un colectiv de oameni harnici, de adevăraţi comu­nişti, gata să-i îndrume pri­mii paşi pe singurul drum posibil afirmării, acela al muncii cinstite. A fost aju­tat nu numai să stăpînească toate tainele meseriei, să cu­noască toate aspectele mun­cii din secţia confecţii me­talice, ci să-şi lărgească ori­zontul cultural. Timp de 13 ani, Ilie Anton a fost un per­manent exemplu în muncă pentru colegii săi, realizîn­­du-şi cu maximă corectitudi­ne sarcinile profesionale, con­tribuind astfel la creşterea productivităţii muncii în sec­ţia in care lucrează. Spiritul său organizatoric, permanen­ta preocupare pentru rezolva­rea problemelor din cadrul secţiei, au făcut să i se în­credinţeze munca de şef de brigadă. Coordonează acum munca unui colectiv format din 29 de tineri. Mulţi din­tre aceştia sunt fruntaşi. Lă­cătuşii Virgil Trristaru, Au­rel Bojan, Vasile Cîrjan, şi Ion Gomătliceanu, sudorul Viorel Spătaru­ etc. s-au im­pus prin competenţa lor pro- CETĂŢENEŞTI fesională, prin entuziasmul şi promptitudinea cu care răs­pund tuturor iniţiativelor lansate de organizaţia U.T.C. din care fac parte, în pre­zent, împreună cu brigada sa, Ilie Anton lucrează la asam­blarea locomotivei nr. 400 pentru C.F.R. „Este — mi-a spus tinărul brigadier — în activitatea mea, un semnifi­cativ semn de marcaj. Am participat pînă acum la reali­zarea a 2 500 locomotive“. N. N. NEGULESCU, strungar ’ ŞCOALA După-amiezile libere ale brigadierului Ilie Anton au de­venit ore de căutare febrilă a unor noi căi spre perfecţionare. Iatâ-l, la masa sa de lucru, a plecat asupra schemei unui nou­­tip de locomotivă, analizînd-o ansamblu cu ansamblu, în căutarea unui procedeu mai rapid de efectuare a operațiilor. Dar ,,lămpile“ exigenţei? In ..Scînteia tine­­retului4 din 25 oc­tombrie a.c., in ca­drul acestei rubrici căreia mă adresez ifi eu, publicaţi sub titlul „­Televizorul cu bucluc“ opinia unui cetăţean din­­j­u­­d­eţu­l Mara­m­ur­eş, privind modul în care unii lucrători din sfera serviciilor către populaţie în­ţeleg sa... nu-şi fa­că datoria. In cele ce vă voi relata, voi extinde puţin problema, referin­­du-mă şi la rapor­tul producător-con­­sumator. In urmă cu două luni, am cumpă­rat ca şi cetăţea­nul din Maramureş, un televizor ,,Dia­mant“. După trei zile televizorul s-a defectat. L-am în­credinţat pentru re­paraţiile necesare cooperativei „Pres­tarea“ din Iaşi. Mi s-a spus că lămpile arse nu pot fi înlo­cuite fiindcă deo­camdată nu se gă­sesc nicăieri pe pia­ţă. De cele spuse de şeful acestei uni­tăţi m-am convins şi singur încercînd să le caut în diver­se magazine din mai multe localităţi. Con­cluzia este că apara­tul meu, în starea în care se află nu mai este bun de ni­mic. Am plătit­ deci 3 500 lei ca să pot urmări emisiile T.V. timp de trei zile. Mă întreb oare contro­lorii tehnici de cali­tate nu au procedat și în cazul acestor aparate la un con­trol riguros înainte de a fi livrate con­sumatorilor ? O altă problemă este cea a pieselor de schimb. De ce cooperativele res­pective nu sunt a­­provizionate cu pie­se de schimb, care, după cum se vede, sînt atît de pre­ţioase ? Dr. ing. EMIL LAZARESCU CĂMINUL CULTURAL, O PREZENŢĂ ACTIVĂ Viaţa culturală a unei co­mune îşi găseşte un loc ple­nar de manifestare la că­minul cultural, înţeles nu ca o prezentă efemeră, ci ca un factor decisiv de conservare a tradiţiilor şi de petrecere a timpului liber. „Este cu­noscut faptul că numărul mare de mijloace audio-vi­­zuale îndepărtează sau re­zervă puţin timp liber tine­retului pentru a frecventa­­ căminul cultural — ne spune directorul Căminului cultu­ral din Islaz, profesorul Dima Constantin. Totuşi, am reuşit să imprimăm tinerilor din comună dragoste pentru activitatea culturală, din­­du-le posibilitatea să acti­veze in­formaţii de dansuri, în brigăzi artistice, să consti­tuim echipe cu care ne-am prezentat şi deplasat in alte comune, cu­ care am partici­pat la Festivalul „Cintarea României“. In atenţia conducerii comu­nei, a conducerii Căminului cultural din Islaz stă pregă­tirea permanentă pentru a participa cu şi mai mult en­tuziasm şi dăruire la etapa a doua a Festivalului „Cin­tarea României“. Formaţia de cor, de dansuri mixte, e­­chipa de teatru cuprind in cadrul lor pe tinerii profe­sori,­­ medici, cooperatori, muncitori din Combinatul chimic de la Turnu-Măgurele Pe Ham­agiu Georgica, co­operatoare la C.A.P. Islaz, am intilnit-o la repetiţiile formaţiei de dans popular, alături de tinerii profesori Dinu Văruian şi Magargiu Sebastian. „Eu, deşi lucrez la Turnu-Măgurele, am activat in echipa de dansuri, am participat şi particip cu re­gularitate la repetiţii nu din­­tr-o obligaţie, ci dintr-o o­­bişnuinţă“ , ne spune mun­citorul Motoi Ion. Aceeaşi obişnuinţă am­ întîlnit-o şi la tinerii Trandafir George, şofer la I.T.A. Tr. Măgurele, Băia George, muncitor la Combinatul chimic Tr. Mă­gurele. Nania Floricel, ingi­­ner la C.A.P. „Unirea“, toţi membri ai echipei de dan­­suri. BUCUR DEMETRIAN profesor, comuna Islaz, Teleorman ŞI PRODUCŢIA SPECIALIZARE CONFORM MESERIEI Cînd un tînăr muncitor se hotărăşte să se înscrie pen­tru continuarea studiilor­ la un liceu seral, cînd colectivul in care lucrează, inţelegin­­du-i dorinţa, ii înlesneşte a­­ceastă posibilitate, creindu-i condiţii să lucreze, cînd este cazul, intr-un singur schimb, se urmăreşte, in mod firesc, ciştigul pe care-1 va avea în­treprinderea cînd tinarul, la absolvire, va fi în stare să presteze o muncă pentru care se cere o mai înaltă ca­lificare, o mai mare pricepe­re. Vreau să subliniez faptul că tot ce şi-a însuşit tinărul pe parcursul anilor de stu­dii, va fi pus în slujba inte­reselor întreprinderii care i-a creat, condiţii pentru a­­ceasta. Este firesc deci, ca un muncitor din industrie să se înscrie la un liceu indus­trial şi să frecventeze o clasă cu profilul meseriei in care acesta deja lucrează. Eu sunt electrician. Lucrez la I.R.E. în oraşul Giurgiu. Am­ absolvit şcoala profesio­nală şi după susţinerea exa­menelor de diferenţă, am fost declarat admis în anul III C al Liceului industrial nr. 2 din Giurgiu. Numai că, spre surprinderea mea, am luat cunoştinţă că am fost repar­tizat la o clasă de sudură. Cînd m-am înscris la acest, liceu credeam că mi se va da posibilitatea să învăţ mai mult în legătură cu meseria pe care o practic. Observ însă că sunt nevoit­ să pătrund într-un domeniu care îmi este complet străin, şi mai mult decit atît, a cărui în­suşire nu mă ajută cu nimic la locul meu de muncă. Dacă ar fi fost o meserie înrudi­tă, nu aş fi avut nimic îm­potrivă dar aşa, consider că eforturile mele şi ale colegi­lor mei de muncă, ale între­prinderii, vor rămîne fără re­zultatul aşteptat. Situaţia mea­ probabil se va rezolva. Părerea mea este că la re­partizarea cursanţilor in clase, să se ţină cu mai multă seriozitate seama de meseria pe care aceştia o practică la locurile lor de muncă. DUMITRU BALAN, electrician Rubrică realizată de DOMNIŢA VADUVA BUNĂSTAREA NOASTRĂ DEPINDE DE MUNCA NOASTRĂ cu gândul recunoştinţei ŞI DATORIEI PERMANENTE Relativ nouă, profesia de muncitor chimist s-a impus as­tăzi ca o prezenţă demnă în dezvoltarea industrială, în eco­nomia ţării. Gigantice instalaţii se ridică pretutindeni ca urmare a celei mai dinamice dezvoltări de ramură, valorificînd superior bogăţiile naturale şi obţinînd produse de cea mai largă utili­zare şi de înaltă competitivitate. Lucrez în cel mai mare combi­nat petrochimic din ţară, cel de la Piteşti. Sunt umecist, adică fac parte din cea mai reprezen­tativă meserie a industriei chi­mice moderne. In sine, această poziţie ne dă dreptul, mie şi co­legilor, să ne socotim cu ade­vărat nişte oameni de nădejde. Aşa ne şi străduim să fim. Eu şi soţul meu lucrăm în aceeaşi secţie de patru ani de zile. Sun­tem­ tineri, amîndoi facem parte din rîndul comuniştilor şi acti­văm în cadrul organizaţiei U.T.C. Ne bucurăm de stima şi respec­tul colegilor pentru rezultatele bune în muncă. Asta ne dă tu­turor satisfacţia lucrului realizat cum se cuvine, cum ni se cere. Vă daţi seama de ce suntem­ acum atît de satisfăcuţi pentru majorarea retribuţiei noastre începînd cu această lună. Dar dincolo de acest sentiment avem şi mai treaz în conştiinţă gîndul recunoştinţei pentru partid, pen­tru acest părinte în permanenţă grijuliu de soarta ţării, a fiecă­rui cetăţean. Ne dăm seama că datoria noastră de a munci mai bine, de a rămîne mereu în primele rînduri, nu trebuie să ne părăsească nici o clipă. Muncind pentru producţii cit mai înalte şi parametri calita­tiv superiori, muncim de fapt pentru noi înşine. Din aceste valori suplimentare se acordă şi măririle de retribuţie. Aşa cum ne-am dat seama, ele sunt acor­date tuturor categoriilor de oa­meni ai muncii, gradat, pe eta­pe, in acest cincinal şi constituie un real spor de venituri în bu­getul familiei. Eu şi soţul meu, , după numai 4 ani de zile am ajuns la categoria a IV-a de re­tribuire, cu un cîştig lunar de 1 601 lei fiecare, in urma aces­tei majorări, vom primi fiecare cite 1918 lei. Aceasta înseamnă pentru familia noastră un spor de 634 lei, ceea ce trebuie să recunoaştem este substanţial. Iar ca noi beneficiază, începînd de astăzi, mii de lucrători din ramura chimiei. Este unul din argumentele cele mai concrete ale aprecierii şi preţuirii înaltei valori umane acordate la noi omului şi activităţii sale crea­­toa­re. GABRIELA CENUŞE, muncitor A.M.C.,­­ Combinatul petrochimic Piteşti O VIAŢĂ DEMNĂ, FERICITĂ (Urmare din pag. I) — In afară de dorinţa de a cunoaşte — ne spune el — con­sider că am datoria morală de a contribui, prin mijlocele de care dispun, la creşterea pro­priei mele bunăstări. După cum ştiţi, noi, lucrătorii din indus­tria chimică, facem parte din­­tr-un nou eşalon de oameni ai muncii care beneficiază — de la 1 noiembrie anul acesta — de o mărire sensibilă a veniturilor. Retribuţia mea, de exemplu — şi gindiţi-vă că eu muncesc abia de cîţiva ani — creşte de la 1443 la 1124 lei pe lună, la care se adaugă sporul de acord global. Or, această sumă suplimentară, nu vine de undeva, din cer, ci trebuie justificată printr-o mă­rire a eficienţei muncii. Politi­ca partidului şi statului de ridi­care continuă a nivelului nostru de prosperitate, de civilizaţie mizează şi pe efortul meu, pe puterea mea de înţelegere a sensului timpului­ în care trăim. Vreau să­ fiu la înălţimea aces­tor aşteptări. La fel gândeşte tinărul opera­tor chimist Gheorghe Vulpescu, de la instalaţia de condiţionare a detergenţilor, faza uscare — etapă a procesului tehnologic de care depinde in mare măsu­ră calitatea producţiei. — Începînd de la 1 noiembrie cîştig — în loc d­e 1 123 de lei cit primeam înainte — 2 050 de lei lunar. Alocaţia pentru cei doi copii ai mei se ridică, la Tin­oul ei, la suma de 310 lei, iar veniturile soţiei vor creşte, de asemenea, în curind. In modul acesta, ne va veni mult mai uşor să plătim ratele pentru a­­partamentul modern, proprietate personală in care locuim, să ne îmbrăcăm mai bine şi mai fru­mos, să tăcem excursii împreu­nă cu Alina si Gilda, fetiţele noastre să trăim, intr-un cu­­vint­ mai confortabil, bucurin­­du-ne din plin de toate avanta­jele civilizaţiei. Sint conştient insă că tot ceea ce se face în a­­ceastă ţară pentru bunăstarea noastră se bazează pe munca de zi cu zi, a fiecăruia dintre noi. De aceea, sint hotărît sâ mun­cesc mai bine decit pînă acum. Pe noi ne preocupă în mod spe­cial calitatea producţiei şi, pen­tru a o asigura, trebuie să fim exigenţi in primul rind cu noi înşine. Totodată, ne străduim să eliminăm orice risipă de timp. O iniţiativă valoroasă a tineri­lor este, în această privinţă, po­licalificarea, care ne dă posibi­litatea de a interveni fără în­târziere in reglarea sau repara­rea instalaţiilor. Eu, de exem­plu, sunt şi electrician şi învăţ, în prezent, şi noţiuni elemen­tare din celelalte meserii nece­sare întreţinerii aparatelor şi utilajelor. La întreprinderea „Dero“ Plo­ieşti, ca în toate locurile unde se munceşte, ei, oamenii, sunt adevăraţii protagonişti. Şi nu numai pentru că maşinile, ori­bit de mari şi complexe, li se supun fără şovăire, ci şi fiindcă întreaga activitate are drept u­­nic scop creşterea bunăstării şi prosperităţii lor, a posibilităţii de a se realiza pe deplin, ca fiinţe demne şi fericite. Vom fi alături de deputat. (Urmare din pag. I) circumscripţie un exemplu. Lu­crurile nu sunt simple, deoarece este o circumscripţie grea, care are acum nu 15 străzi ci 49, cu probleme ce ţin de disciplină, aprovizionare etc. Vom fi ală­turi de deputatul nostru — au asigurat adunarea Vasile Crăciun, Constantin Constantin, Cosma Lazăr. Angajamentul acesta izvorăşte din deplina înţelegere a adevărului că vorbele devin fante numai în măsura în care toţi pun umărul. Şi oamenii s-au obişnuit să-şi alăture puterile. Altfel nici nu se putea schimba fizionomia acestui cartier, în al doilea rind încrederea în capa­citatea şi seriozitatea tineretu­lui. De mai multe ori am net­­, o asemenea apreciere : „Mă bucur că vom avea un deputat tînăr, un băiat serios, cu expe­rienţă“. Unii îl cunoşteau pe Micu din activitatea de fiecare z.A. ca secretar al comitetului U.T.C. de sector. L-au întîlnit ■ In atîtea rînduri, simbăta si duminica, la lucrările de pre­lungire a liniei de tramvai, care va rezolva una din cele mai im­portante probleme : transportul. Alti vorbitori au lucrat împre­ună cu el în Uzina ,,Vulcan“ sau i-au fost colegi la liceu. Un amă­nunt impresionant : cei 3 000 de utecişti vulcanişti i-au încredin­ţat lui Mişu Tudor mandatul de a vorbi în numele lor despre Micu. ..îl cunosc de mulţi ani, a spus Mişu Tudor, este un tînăr destoinic, serios, cu forţă de muncă impresionantă, care se bucură de respect. De dimineaţa pînă seara este alături de tineri, la realizarea sarcinilor eco­nomice, în acţiunile de muncă patriotică. Cu ajutorul lui noi, cei de la „Vulcan“, am ocupat, locul I pe Capitală în întrece­rea utecistă“. N-am mai notat cele ce s-au spus despre Alexandru Micu ca deputat în circumscripţia 40, pînă la 20 noiembrie, pentru că ştiam multe lucruri. I-am văzut carnetul în care-şi­­notează cu migală de şcolar propunerile, criticile, observaţiile celor cu care se întilneşte în adunări, la el sau la ei acasă, pe stradă. Un carnet pe care-l consultă mereu. De fapt cunoscusem eforturile depuse pentru încadrarea unor tineri în muncă, pentru dotarea din resurse proprii a locurilor de joacă pentru copii, pentru buna aprovizionare a magazine­lor. îl ştiam pe Micu de mulţi ani cînd, secretar al comitetului U.T.C. de la „Vulcan“, lansase o iniţiativă care avea să facă ocolul ţării „Procesul milimetri­lor“. Au vorbit despre el, ca semn al garanţiei, alţi colegi. Cornelia Ottulescu, secretar al comitetului U.T.C. de sector, Petruţa Popazu, a vorbit Mihai Pintilie membru al biroului Frontului Unităţii Socialiste din sectorul 6. A vorbit şi Micu, emoţionat, dar hotărît să fie în primele rînduri, unde cer in­­teresele alegătorilor. în al treilea rind, şi nu în ultimul, am reţinut sensul adine pe care alegătorii de aici îl dau evenimentului de la 20 noiem­brie. „Vom merge la vot — spunea Ştefan Ion ca la cea mai mare sărbătoare“. Şi ca lucrurile să fie aidoma cu fapta oamenii s-au angajat să întîmpine 20 noiembrie şi Conferinţa naţio­nală a partidului cu noi reali­zări în acţiunile edilitare gos­­podăreşti. Foto : V. TANASOF CONFERINŢE DE DARE DE SEAMĂ Şl ALEGERI ÎN ORGANIZAŢIILE U.T.C. ŞI A.S.C. Am participat la Conferinţa de dare de seamă şi alegeri a utieciştilor din cea mai mare în­treprindere a judeţului Timiş — I. M. Timişoara. Notă dominan­tă a făcut maturitatea de gîn­­dire a tinerilor — trăsătură do­­bindită pe parcursul unui in­tens proces de educare politică şi profesională, în miezul căruia organizaţia U.T.C. a ştiut întot­deauna să­­se implice nemijlocit. Perspectivele de dezvoltare în viitor ale întreprinderii, atît din punctul de vedere al dublării capacităţilor de producţie cit şi din cel al creşterii gradului de complexitate tehnică impun încă de pe acum o modelare in pregătire­a corespunzătoare noilor sarcini. Asupra felului în care participanţii la discuţii au dezbătut acest aspect al promo­vării noului, în domeniul mun­cii profesionale şi politice, do­rim să ne oprim în continuare. Angajarea masivă la înfăptui­rea prevederilor cincinalului re­voluţiei tehnico-ştiinţifice în­seamnă nu numai optimizarea traseelor tehnologice pe baze cibernetice, ci şi instituirea de modalităţi de lucru noi.­in pre­gătirea şi educaţia tinerilor. „Cu tot cu elevii grupului nos­tru şcolar suntem­ în întreprin­dere 4 000 de tineri. Aproape 1 000 frecventează cursurile li­ceelor serale. Mulţi sunt absol­venţi de liceu. Vreau să spun prin aceasta, menţiona munci­torul Cornel Răcoare, că acţiu­nile cu caracter profesional, pe care le vom organiza de acum înainte, trebuie să se ridice la nivelul de cultură tehnică al ti­nerilor“. Criticile aduse in con­ferinţă formulelor vechi, cum ar fi expunerile tehnice pe tema prelucrării prin aşchiere a metalului, organizarea unor olimpiade pe meserii vizează in primul rind fondul desfăşurării lor, în acelaşi sens, si cu ace­eaşi putere de înţelegere a ne­cesităţii de a depăşi rutina de care suferă majoritatea iniţiati­velor uteciste a vorbit si Simion Jivan, din secţia mecanică I : „Valorificăm insuficient pre­zenţa in mijlocul nostru a spe­cialiştilor cu studii superioare. Am aflat că, în total, sint peste 200. Numai jumătate dintre ei, atîti cit sint tineri, dacă i-am folosi in conducerea microgru­­purilor profilate pe repere de produse nou asimilate ar putea să asigure participarea a peste 1 000 de tineri în cursuri de specializare. Vreau să spun că astfel nu numai că am putea reduce perioada de asimilare şi am determina o creştere a pro­ductivităţii muncii mai intensi­vă, ci am contribui şi la creş­terea calitativă a colaborării dintre munca de concepţie şi cea de execuţie. Sentimentul apartenenţei la acelaşi colectiv se va consolida şi el mai mult“. A cerut apoi să vorbească in­ginerul Liviu Eger : „Deşi a­veam de gînd să iau cuvintul, intervenţia antevorbitorului m-a încurajat şi mai mult în ceea ce aveam să spun. într-adevăr dispunem de un potenţial uman cu un bagaj de informaţie teh­nică pe care il valorificăm in­suficient. Numai în organizaţia noastră — tehnic-concepţie — activează 42 de utecişti. în ca­drul propriului Centru de calcul au fost elaborate noi baze teh­nologice pentru produsele şi piesele tipizate. Transferate pro­ducţiei se observă o oarecare reţinere din partea tinerilor explicată prin frica de a nu greşi. Pe de altă parte, discu­­tind cu ei, mi-am dat seama că ceea ce le lipseşte este lipsa de sistematizare a propriilor cu­noştinţe suplimentar dobîndite în liceu. Tocmai ■ de aceea con­sider că la baza viitoarelor ac­ţiuni cu caracter profesional trebuie să stea cunoaşterea te­meinică a acestor aspecte. Vii­toarea sesiune de comunicări ştiinţifice pe care, personal, o văd realizată cit mai repede trebuie să prezinte lucrări sem­nate nu individual ci de colec­tive alcătuite deopotrivă din specialişti şi tineri cu însuşiri profesionale deosebite“. Accentul pus pe seama îmbu­nătăţirii calitative a muncii des­făşurată de organizaţia U.T.C. în domeniul profesional nu în­seamnă, insă, numai sesizarea posibilităţilor şi formularea pro­punerilor. Criticile severe aduse vechiului comitet de Ilie Olaru, Octavian Rada, Victor Surdu, Gheorghe Ciorogaru, au eviden­ţiat necesitatea ca noul organ ales să se bazeze pe tineri cu multiple disponibilităţi organi­zatorice de cultură tehnică, pa­sionaţi şi cu o profundă înţele­gere a răspunderii ce li se în­credinţează. Iată de ce acelaşi discernămînt analitic a fost pre­zent şi atunci cînd s-au făcut propunerile pentru noul comitet. Un singur exemplu în acest sens ni se pare edificator. Des­pre tinărul inginer, Gheorghe Văduva, secretarul U.T.C. din secţia sculerie. Ioan Danciu spunea următoarele : „Avem nevoie de un comitet în care membrii săi să poată răspunde la solicitările noastre şi atunci cînd cineva are de rezolvat o complicată problemă tehnică şi atunci cînd, împreună, dorim să participăm la o acţiune comună, fie ea sportivă, culturală sau artistică“. Această cerinţă a fost îndeplinită de delegaţii la con­ferinţă. Cei cărora li s-a acor­dat mandatul de a conduce acti­vitatea organizaţiei urmează a­­cum să răspundă ei înşişi prin calitatea şi rezultatele muncii lor ION OANCEA PRESTIGIUL PROFESIONAL AL CELOR ALEŞI -CONDIŢIE A ÎNDEPLINIRII MANDATULUI LA PETROŞANI: O scarer de ştiinţă şi tehnică O dezbatere pe probleme ştiinţifice este cu atît mai in­teresantă cu cit numărul celor care îşi dau întîlnire într-un asemenea cadru este mai nume­ros, cu cit emulaţia de idei, pro­puse de o parte şi de alta a participanţilor, este mai puter­nică. Vineri seara la Petroşani am fost martorii unei asemenea manifestări la care se vine cu mintea şi sufletul însetate de cunoaştere, deschise spre orizon­turile mereu mai largi ale acesteia. La invitaţia comitetului mu­nicipal al U.T.C., redacţia re­vistei „Ştiinţă şi tehnică“ a or­ganizat pentru tinerii din Petro­şani o seară dedicată ştiinţei şi tehnicii. Citeva sute de tineri, mineri, constructori de utilaj minier, elevi, studenţi au umplut din vreme incăpătoarea sală a Casei de cultură a sindicatelor din localitate. De partea cealaltă, specialişti din domeniul mineri­tului, astronomiei şi biologiei, medicinei,­­mecanicii fluidelor şi construcţiilor aerospaţiale, isto­riei, cercetători din mai multe institute bucureştene veniţi în Valea Jiului pentru a răspunde zecilor de întrebări puse de ti­nerii din sală, pasionaţi in a­­ceeaşi măsură de meseria lor dar şi de cuceririle dintr-un ţărim sau altul al ştiinţei. Dialogul purtat a prilejuit un fructuos schimb de opinii asupra unor probleme impor­tante, ce fac obiectul muncii şi preocupărilor tinerilor din bazi­nul carbonifer al Văii Jiului şi­­ a evidenţiat interesul acestora pentru cele mai diverse dome­nii de activitate. In aceeaşi seară, pe stadionul „Jiul“ a avut loc o demonstraţie de aeromo­­dele şi apoi pe scena Casei de cultură a sindicatelor, un con­curs Cine ştie răspunde cu tema .„File din istoria mineritului în Valea Jiului“ cîştigat de tinărul maistru miner Isidor Căpeţ. NICOLAE MILITARU A îndemn la autodepăşire continuă Pentru fiecare cetăţean tînăr al patriei, bucuria d­e a munci într-o ţară liberă pe destinul său, de a avea satisfacţie pentru tot ceea ce realizează, de a îm­plini ceea ce şi-a visat este cu adevărat cea mai mare cucerire în favoarea omului, a prosperi­tăţii poporului însuşi. Se ştie, şi faptele conving grăitor, zi de zi, că sîntem o societate a omu­lui. Totul pentru om, pentru ne­voile sale — iată o deviză ur­mată consecvent de partidul şi statul nostru in întreaga lor po­litică.­ Dovada cea mai recentă şi concludentă este însuşi pro­gramul de majorare eşalonată a retribuţiilor personalului munci­tor din toate fariuriile şi dome­niile de activitate in cursul ac­tualului cincinal. O serie de ca­tegorii beneficiază deja de aces­te majorări. începînd de astăzi, X noiembrie 1977, noi, lucrătorii din proiectare şi cercetare ne bucurăm de această majorare substanţială a retribuţiei. Ca inginer proiectant, grupa a IlI-a, în cadrul Institutului de proiectări automatizări (I.P.A.) Bucureşti, sunt retribuit cu suma de 2 389 lei, o gradaţie primind chiar în cursul acestui an. Ince­­pind din această­ jilită, la retri­buţia respectivă se vor adăuga incă 371 lei. După 9 ani vechi­me în muncă, retribuţia lunară de 2 700 lei mi se pare echitabilă în raport cu munca mea, cu me­ritele pe care mi le-am cîştigat în cadrul acestui colectiv, îm­preună cu retribuţia soţiei, pro­fesoară la un liceu din Capita­lă, realizăm un­, venit suficient nu numai pentru­ asigurarea în­treţinerii familiei, ci şi a tutu­ror condiţiilor necesare conti­nuării pregătirii noastre spiritu­ale, a unei baze temeinice pen­tru viitorul nostru­. O asemenea inaltă preţuire a muncii perso­nalului din domeniul cercetării ştiinţifice, inginerie tehnologică, proiectare şi activitate de infor­matică ne obligă la o mobilizare mai bine organizată, mai efici­entă, a forţelor noastre, a posi­bilităţilor de creaţie, ne îndeam­nă la autodepăşire continuă. Mai ales că facem parte dintr-un in­stitut de prestigiu, care s-a si­tuat consecvent, prin realizările sale, în fruntea acestei activităţi de proiectare şi cercetare. Este o satisfacţie şi o datorie faţă de partid şi de stat, pe­ care tre­buie să ni le manifestăm prin propriile noastre fapte. Ing. DAN RADULESCU, I.A.P. Bucu­rts. MARȚI 1 NOIEMBRIE 1977 CIT DE GREA ESTE O CARTE? Da, cit de grea e ? Nu la fi­gurat, ci în modul cel mai pro­priu. Pe cintar ! Ei bine, o car­te potrivit de groasă trage cam cu­ o jumătate de pline, cu­ ju­mătatea de pâine pe care o min­­căm zilnic, dacă nu facem mun­că fizică grea sau dacă nu sun­tem­ exagerat de lacomi. Două cărţi, o piine. O bibliotecă de citeva sute de volume, pâinea unui om intr-un an. Nu cred că o carte poate fi cîntărită in gra­me. Nu are nici un gram­­ e făcută din vis, din năzuinţă, din dragoste, din iluzie — cum ai putea să le măsori pe toate a­­cestea in grame şi în kilogra­me ? Numai in piine pot fi cin­­tărite cărţile, şi aceasta nu pen­tru că hirtia e de multe ori fă­cută din griu, din paie de griu, ci pentru că doar pâinea e o u­­nitate de­ măsură la fel de no­bilă ca nobila carte. O carte, o mare carte con- _____________ tează cu­ o pâi­ne. „Don Qui­jote“ de Cer­vantes, de pildă. Iar rindurile noastre de azi pornesc de la o replică a Cava­lerului Tristei Figuri, din adaptarea pen­tru ecran urmărită dumi­nică seara pe micul ecran. Cărţile, cărţile cu cavaleri rătă­citori l-au zăpăcit pe bătrinul domn Quijano , l-au făcut să se creadă un mare luptător pentru dreptate, l-au determinat să se socotească eliberatorul celor o­­ropsiţi, l-au obligat să devină prea bun, prea generos, prea înţelept, prea viteaz. Să-şi piar­dă simţul realităţii existente (sărăcie, inchiziţie etc.), pentru a-şi căpăta simţul realităţii po­sibile (o lume de oameni viteji şi drepţi, de luptători împotriva laşităţii şi a strimbătăţii). L-au zăpăcit ele, cărţile, iar prietenii lui, poate bine intenţionaţi, dar sigur ignoranţi, le aruncă pe foc. A fost cea mai bună scenă a filmului, cea mai actuală şi cea mai combativă, cu aluzii di­recte la rugurile de cărţi ale inchiziţiei şi ale fascismului. Cărţile lui Don Quijote erau cuprinse de flăcări, iar cavale­rul le privea îndurerat şi spu­nea : „Pe mine mă ard, Sancho.“ Şi nu puteam să nu mă gin­­desc că, totuşi, cărţile mai pot fi cintărite şi nu altceva, nu numai in piine. Iar cel mai su­blim­ cintar l-am descoperit noi, cei de pe aceste locuri, atunci cind (am văzut această imagine cu ochii mei şi nu am s-o uit cu­, voi trăi­ după cutremurul din martie, adunam cărţile din dărimături şi le căram cu tăr­­gile „Salvării“, ca pe nişte oa­meni, cu­ grijă să nu clătinăm prea tare tărgile, să nu facem cărţile rănite să­­ sufere. In acele clipe, minunchiurile de cărţi a­­veau nu numai greutatea plinii,, ci greutatea cea mai emoţionantă care se poate închipui... greuta­tea trupurilor omeneşti. Cărţi salvate de la moarte, aşa cum ai salva un om — una dintre cele mai pregnante imagini ale, umanismului pe care le poate imagina un creier omenesc. Vă­­zindu-i pe acei bucu­reşteni care cărau cărţile cu targa, ca pe răniţi, don Quijote cel înţelept ar fi prins de fericire. —In vizibil progres se află emisiunile Ora tineretului şi Clubul tineretului. Cea dintâi, redactată în ultima Săptămână de Anca Arion (realizator exce­lent) a izbutit să surprindă cu inteligentă aspecte ale activită­ţii tinerilor din comună­­Stoică­­neşti-Olt. După părerea condu­cătorilor cooperativei agricole de producţie de aci,­­tinerii re­prezintă (nu doar ei ■ desigur) „tehnica“, adică învăţătura, car­tea... Au termi­nat şcoli, sunt parheu­l învăţaţi, deci ■_ trebuie să li se dea, chiar, dacă Unii ii mai ____________ consideră „co­pii“, misiuni de răspundere. Şi li se dau aseme­nea misiuni, fiind numiţi bri­gadieri, şefi de echipă, fermieri, in ciuda opoziţiei de-.moment a neîncrezătorilor. Rezultatele, aşa cum demonstrează Anca Arion, sunt excelente.­­ Cartea, cartea contează din ce în ce mai mult ,... Iar oamenii mai în virstă tot datorită învă­ţăturii izbutesc să­ fie în rind cu tinerii, iar uneori să-i şi în­treacă. Clubul tineretului (rea­lizatori­ : Liana Molnar şi Oc­tavian Greavu) s-a ocupat, ca şi săptămîna trecu­tă, de proble­mele tinerilor actori şi regizori de film. O absolventă doreşte ca in următorii fiece ani să semneze zece filme, două piese de teatru ,.publicate“ şi­ un ro­man, tot „publicat“. Desluşim, în răspunsul ei, dat cu umor, fascinaţia cărţii... Cartea mai atrăgătoare decit filmul 7 Chiar şi pentru oamenii­ filmului 7 Se poate , de ce n­u­?Nimeni şi nimic, niciodată, nu va putea să înlocuiască, in sufletele noas­tre, dragostea pentr­u­ carte. Nici filmul. Nici teatru­lNici tele-, viziunea. Pentru că,­aşa cum observa bătrinul şi înţeleptul cavaler, cărţile suntem­ „noi în­şine“. Cum să trăieşti, fără cărţi ? E ca şi cum ai trăi fără piine sau fără tine însuţi, de Florin Mugur SALONUL TINERETULUI REŞIŢEAN * , în cartierul Govindari, din municipiul Reşiţa, a fost des­chis „Salonul tineretului“. In fiecare marţi, organizaţiile U.T.C. din municipiu îi invi­tă pe tineri la întilniri cu muzica populară şi uşoară, la recitaluri de poezie şi micro­­spectacole de teatru, la ex­poziţii de grafică şi pictură. Interpreţii sunt artişti ama­tori şi profesionişti, remar­caţi la diferite manifestări la Festivalul naţional „Cinta­rea României“, I. D.

Next