Scînteia, noiembrie 1967 (Anul 36, nr. 7510-7539)
1967-11-01 / nr. 7510
SdNTElA —*■ miercuri 1 noiembrie 1967 LA COMPLEXUL MINIER „LEŞUL URSULUI“ „Leşul Ursului“ s-a angrenat puternic. In ultimul timp, pe drumul activităţii economice susţinute, devenind din ce In ce mai cunoscut — prin rezultatele sale — pe planul regiunii Suceava şi în rîndul întreprinderilor miniere ale tării. O dovadă din multe altele. Pe trimestrul III, planul la producţia-mamfă a fost îndeplinit In proporţie de 100,15 la suta, la barbă bulgări sarcinile stabilite s-au depăşit cu 31,11 la sută. Iar economiile la dotaţia de stat, de la începutul anului, se ridică la 12,5 milioane lei. Un succes meritoriu, întrucît pînă nu de mult acest complex minier. Încadrat în întreprinderea Suceava- Ostra, nu a reuşit să se circumscrie pe orbita rentabilităţii înalte, caracteristică majorităţii unităţilor noastre industriale. Succesul este de bun augur, el fiind relevat în adunarea activului de partid de la complexul minier „Leșul Ursului", consacrată dezbaterii proiectului de directive și documentelor plenarei C.C. al P.C.R. din 5—6 octombrie a.c., a hotărîrilor respective. Adunarea de dezbatere a dat o Înaltă apreciere proiectului de directive, celorlalte documente, analizei ştiinţifice pe care ele o cuprind, cit şi caracterului creator, de puternică forţă mobilizatoare, al măsurilor preconizate. Nu au lipsit părerile competente şi propunerile valoroase. De pildă, în privinţa creării centralelor industriale. In acest sens, tov. Remus Crăciun, inginer-șef al întreprinderii miniere Suceava, a arătat ca pentru complexul minier „Leșul Ursului" crearea unei asemenea centrale industriale este o problemă vitală. Neajunsurile care s-au manifestat pînă acum în activitatea acestui complex s-au datorat, în bună măsură, tocmai faptului că forurile de resort din Ministerul Minelor nu au cunoscut îndeaproape particularităţile de exploatare a minereului în această zonă. Şi, ca urmare, au prevăzut măsuri incapabile uneori să înlăture ei deficienţele. Reluînd această proble- «SI. mă, inginerul-şef şi-a exprimat părerea ca centrala Industrială care se va forma să ţină seama amănunţit, la fixarea indicatorilor de plan, de necesităţile g|li stringente ale economiei |hL_| naţionale, dar în acelaşi mai timp şi de posibilităţile reale ale Întreprinderii. MHRB Propunerea a declanşat nume/paşi^ discuţii. Impor-. .. . ^ tant este ca participanţii la ■■■■■ dezbatere nu au cerut nicidecum să se stabilească complexului nişte sarcini minore, facile, uşor de realizat. Dimpotrivă ! Dar, ei au insistat asupra necesităţii ca atît centrala industrială, forurile de resort din Ministerul Minelor cît mai ales conducerea întreprinderii miniere Suceava să facă tot ceea ce e posibil, să aplice orice măsură care le stă in putinţă pentru a îndeplini necondiţionat aceste sarcini de plan. „Se amplifică mult rolul şi răspunderea ce vor reveni conducerii unităţii noastre, a spus tov. ing. Mihai Gavriliu, directorul întreprinderii miniere Suceava. Atribuţiile sporite, ce ni se acordă implică imediat părăsirea poziţiei de expectativă în lichidarea deficienţelor. Practic, nu le mai putem tolera, iar răspunderea materială trebuie să funcţioneze de la conducerea întreprinderii pînă la ultimul muncitor. In legătură cu aceste propuneri s-a insistat in mod deosebit asupra necesităţii reducerii cheltuielilor neeconomicoase, a pierderilor cauzate de slaba organizare a producţiei şi a muncii. Concomitent, s-a arătat însă că de vină sunt şi unele cauze din afară. Bunăoară, fixarea preţurilor, care după părerea conducerii întreprinderii se face defectuos. „Leşul Ursului livrează combinatelor chimice şi metalurgice concentrat de minereu cupros sau piritos. Pe lîngă minereul de bază concentratul mai are şi alte minerale pe care beneficiarii dacă le valorifică obţin beneficii, fără să scoată din buzunar nici un leu. Mai mult decît atît. Unii beneficiari nici nu se îngrijesc să pună în valoare aceste minerale deşi, în multe cazuri, ele au o concentraţie superioară celor obţinute în minele specializate. „Dacă acest minereu în care s-a băgat muncă, cheltuieli cu transportul şi prelucrarea ar fi plătit, atunci sîntem siguri că i s-ar da importanţa cuvenită — a fost de părere directorul întreprinderii. Tocmai aceste considerente mă determină să propun ca sistemul de preţuri să oblige pe beneficiar să plătească întreprinderilor de extracţie pe lingă minereul de bază şi celelalte metale pe care le conţine concentratul. Această măsură ar determina combinatele metalurgice şi chimice să valorifice la justa valoare şi celelalte minereuri, care intră în componenţa concentratului pe care îl livrăm". Viu discutată a fost şi problema relaţiilor complexului minier „Leşul Ursului" cu Întreprinderile de transport. S-a precizat, pe bază de date concrete, că reglementările actuale în acest domeniu nu sunt de natură să asigure respectarea disciplinei contractuale de către că a procesului de producţie şi a muncii de bună dreptate, s-a cerut ca acelaşi principiu de răspundere materială să fie aplicat nu numai în cadrul întreprinderii miniere Suceava, dar şi atunci cind cei care trebuie să deservească activitatea de transport nu-şi îndeplinesc Îndatoririle. „Leşul Ursului" este o întreprindere minieră relativ tînără. Din această cauză, nu toţi muncitorii de aici au dobîndit acea experienţa care să-i situeze în rîndul minerilor stăpîni pe meserie. E bine că ei au fost încadraţi în formaţii de lucru bine organizate. Dar, uneori cîştigul mediu lunar destul de mare nu se datorează contribuţiei lor efective la creşterea productivităţii muncii, la reducerea pierderilor, ci minerilor care o trag mai noştinţelor lor, în respectarea disciplinei muncii. Iată de ce proiectul de directive şi hotărîrile adoptate de recenta plenară sînt binevenite. Este strict necesar să se asigure o diferenţiere la salariile tarifare ale muncitorilor în funcţie de calificarea lor, de contribuţia efectivă la Îmbunătăţirea activităţii productive şi financiare a complexului". Alţi participanţi la dezbateri, printre care ing. Arcadie Lungu, Gheorghe Moroşan, au relevat necesitatea ca drumul bun pe care s-a angajat „Leşul Ursului" să fie cît mai repede consolidat, prin intervenţia conducerii întreprinderii miniere Suceava şi a forurilor de resort ale Ministerului Minelor. Nistor ŢUICU corespondentul ,Scînteii* CONDIŢIA PROGRESULUI ln Încheierea dezbaterilor de la Complexul minier „Leşul Ursului" participanţii la adunare au trimis o telegramă către Comitetul Central al Partidului Comunist Român, tovarăşului Nicolae Ceauşescu. In ea se spune: „Adeziunea deplină a colectivului nostru la politica economică-ştiinţifică a partidului şi-a găsit expresia în atenţia şi interesul cu care minerii şi cadrele tehnice participă la adunările de dezbatere a proiectului de directive, împletind activitatea politică cu mobilizarea forţelor pentru realizarea tuturor indicatorilor de plan. Se subliniază, în continuare, efectele acţiunii de reducere a pierderilor planificate, a cheltuielilor neproductive, roadele organizării ştiinţifice a Producţiei şi a muncii în toate sectoarele de activitate ale complexului. Telegrama se încheie cu angajamentul de a folosi întregul potenţial de iniţiativă, pricepere şi spirit gospodăresc al minerilor, pentru a aplica în fapt măsurile indicate de partid. Proiectul de directive, celelalte documente şi hotărîri ale plenarei C.C. al P.C.R. din 5—6 octombrie a.c. au fost primite şi dezbătute cu viu interes de oamenii muncii. In telegrame adresate Comitetului Central al P.C.R., tovarăşului Nicolae Ceauşescu, colectivele de muncitori, ingineri, tehnicieni şi economişti din numeroase fabrici şi uzine îşi exprimă deplina adeziune şi hotărîrea de a îndeplini riguros măsurile preconizate, menite să asigure condiţii şi mai propice pentru înfăptuirea obiectivelor complexe ale desăvîrşirii construcţiei socialiste în ţara noastră. Intre unităţile care au trimis astfel de telegrame se numără întreprinderea de construcţii siderurgice Hunedoara, Combinatul de celuloză şi hârtie Suceava, Uzinele textile Botoşani, Combinatul de industrializare a lemnului Suceava, fabrica de încălţăminte „Ardeleana”-Alba Iulia, Întreprinderile miniere Hunedoara, Teliuc, Barza şi Ghelar. DOCUMENTELE PLENAREI C.C. A. din 5-6 octombrie unităţile C.F.R. şi de transporturi auto în privinţa ritmicităţii transportului materiei prime şi produselor. Or, această neritmicitate provoacă adeseori pagube minerilor, blocindu-le spaţiile de lucru şi îngreunînd, deci, organizarea efectivult şi, în ultimă instanţă, utilajelor perfecţionate. „Faptul că şi unii şi alţii obţin cîştiguri apropiate — a intervenit ing. Irimia Catargiu — nu constituie un imbold, nu cointeresează pe cei mai slab pregătiţi în perfecţionarea cu Mecanismul răspunderilor (Urmare din pag. 1) urmare a atitudinii de tolerare reciprocă a lipsurilor de tot felul, de la cele mai mici pînă la cele ce afectează în mod grav economia, cum ar fi prelungirea punerii în funcţiune a unor obiective. Pentru înlăturarea acestor neajunsuri, proiectul de Directive stabileşte premise certe în contextul cărora creditul şi dobînda vor acţiona ca puternice Instrumente pentru realizarea de către toţi factorii a obligaţiilor ce le revin pentru executarea la timp a lucrărilor de investiţii. In cazul nerespectării termenelor planificate de intrare în funcţiune se vor percepe dobînzi majorate, care se vor reflecta în fondul de premiere şi de salarii al părţii vinovate. Deoarece la anumite obiective productive importante unul din principalele neajunsuri ce provoacă întîrzieri în darea lor în funcţiune îl constituie nerespectarea obligaţiilor contractuale de livrare a utilajelor tehnologice, apreciez că nu ar fi lipsită de utilitate o prevedere suplimentară. In acest sens propun ca, alături de ceilalţi indicatori a căror îndeplinire condiţionează stimularea materială a întreprinderilor producătoare de utilaje şi instalaţii complexe, să se înscrie şi livrarea la termen, conform contractelor, a utilajelor tehnologice destinate lucrărilor de investiţii , aşa după cum pentru constructori condiţia de premiere o constituie darea în funcţiune la termen a obiectivelor. In acelaşi context, ar trebui ca, paralel cu îmbunătăţirea stimulării materiale a proiectanţilor, să fie întărită şi răspunderea acestora pentru predarea la timp şi ridicarea calităţii documentaţiilor tehnico-economice ale investiţiilor. Aceasta implică, după părerea mea, necesitatea unei ferme reanimări a prevederilor în vigoare privind recuperarea premiilor plătite în cazul cînd, ulterior, se constată lipsuri calitative în proiecte, prevederi care în practică au doar sporadice aplicări simbolice. Totodată, s-ar asigura legarea mai strînsă a sistemului de premiere a proiectanţilor de realizarea indicatorilor tehnici-economiei proiectaţi la noile obiective. Desigur, pentru dinamizarea realizării şi punerii în funcţiune a investiţiilor în curs, nu trebuie aşteptat pînă ce noile măsuri se vor aplica şi îşi vor arăta efectul. Situaţia actuală nu ne permite acest lucru. Mai sînt două luni pînă la finele anului şi numărăm 23 de obiective industriale importante a căror punere în funcţiune este întîrziată. Nu mai puţin de 186 obiective industriale au termen de intrare în funcţiune pînă la 31 decembrie 1967, iar respectarea acestui termen încă nu e pe deplin asigurată în toate cazurile. Este necesar ca factorii răspunzători de realizarea importantelor obiective din industria chimică, uşoară, alimentară şi metalurgică şi din alte ramuri — unde mai sînt neajunsuri — să militeze pentru rezolvarea grabnică, în spiritul unei înalte exigenţe faţă de ei înşişi şi de partenerii contractuali, a tuturor problemelor ce condiţionează darea în exploatare, pînă la sfîrşitul acestui an, a capacităţilor planificate. Cu totul nefiresc este faptul că, an de an, resurse financiare importante sunt imobilizate în lucrări mici de investiţii neterminate. Deşi este limpede pentru oricine că majoritatea acestor lucrări de investiţii trebuie terminate în mod normal în cel mult un an calendaristic, execuţia multora din obiectivele din această categorie este astfel eşalonată prin planul defalcat de ministere încît depăşeşte anul începerii. Este oare normal ca extinderea centralei de frig de la antrepozitul din Tg.-Mureş din cadrul Ministerului Industriei Alimentare, în valoare de 4 milioane lei, începută în aprilie 1985, să fie planificată a dura peste 30 de luni ? Dintr-o comparaţie reiese că această investiţie urmează a fi realizată într-un timp mai mare decât lucrări de construcţii şi montaj, cu o valoare de aproximativ jumătate de miliard. Ne întrebăm, pe drept cuvînt : unde este în acest caz, ca şi în altele similare, simţul de răspundere al titularului de investiţii pentru scurtarea duratei de execuţie şi reducerea imobilizării resurselor financiare şi materiale ? In viitor, organelor bancare le revine sarcina de a manifesta mai multă exigență la admiterea la finanțare a unor astfel de lucrări. Este în interesul economiei ca, exercitînd controlul asupra concentrării fondurilor pentru terminarea în timp scurt a lucrărilor începute, băncile să nu admită ca acestea să fie fărîmiţate pe o multitudine de lucrări noi, să nu permită imobilizarea peste măsură a resurselor prin tărăgănarea execuţiei la lucrările în curs. Măsurile prevăzute în proiectul de Directive, referitoare la creditarea investiţiilor din categoriile enunţate, vor constitui desigur un puternic instrument prin care băncile vor impune respectul pentru gospodărirea fondurilor de investiţii. Ele vor avea nu numai dreptul, ci şi datoria expresă de a nu acorda credite decît în cazul în care, alături de îndeplinirea celorlalte condiţii, se conving că titularii asigură condiţiile de executare în timp scurt a lucrărilor. Serioase probleme ridică realizarea cît mai grabnică, la noile obiective şi capacităţi intrate în funcţiune, a indicatorilor tehnico-economici prevăzuţi în proiecte. Numai aceasta poate da măsura reală a întregii activităţi în domeniul investiţiilor, a roadelor ce se obţin de pe urma eforturilor materiale şi financiare făcute de stat. Atenţia plină de grijă acordată acestei probleme de către conducerea partidului nostru a permis să se obţină în ultimul timp o îmbunătăţire sensibilă a situaţiei. In urma măsurilor luate o serie de capacităţi la care erau semnalate întîrzieri, faţă de termenele preconizate, lucrează azi la nivelul pricipalilor parametri proiectaţi (turnătoria de lingotiere de la uzina „Victoria“ Călan, secţia de acid sulfuric a Uzinei de la Năvodari, întreprinderea „Intex“ Păuleşti etc.). Anumite situării necorespunzătoare se menţin totuşi şi rezolvarea lor trebuie să rămînă în centrul preocupărilor factorilor de răspundere, în principal a ministerelor titulare de investiţii, întîrzierea în realizarea indicatorilor proiectaţi la unele obiective se explică, în principal, prin neajunsurile existente în funcţionarea maşinilor şi instalaţiilor, determinate de grava lipsă de răspundere cu care se efectuează probele tehnologice, adeseori în scopul recuperării întîrzierilor din perioada de execuţie şi de montaj. Din păcate, în practică se constată şi cazuri in care, deşi lucrările nu sunt complet terminate, iar probele nu s-au încheiat, se raportează în mod formal că investiţia este dată în funcţiune. Acest mod de a proceda are implicaţii profunde. O serie de probleme legate de buna funcţionare a utilajului, care în perioada de execuţie sau de probe pot fi lesne rezolvate, nu-şi mai găsesc soluţionarea după ce, raportate ca intrate în funcţiune, maşinile şi instalaţiile lucrează sub sarcină. Mai mult decît atît, cu cît se prelungeşte funcţionarea utilajului insuficient pus la punct, defecţiunile se amplifică, înlăturarea lor devine mai dificilă; în astfel de cazuri, raportarea formală a dării în funcţiune absolvă de răspundere pe furnizorii de utilaj şi pe montori, situaţia complicîndu-se şi mai mult atunci cînd utilajul este livrat şi montat de furnizori externi. Pentru înlăturarea unor asemenea practici ar fi eficient ca în cadrul comisiilor de recepţie să fie atrase în mod obligator cadre de specialişti imparţiali, care să nu admită concesii în favoarea uneia sau alteia din părţi. O altă problemă care se ridică în acest domeniu şi care ar trebui să-şi găsească rezolvarea în cadrul măsurilor de perfecţionare a conducerii şi planificării economiei naţionale, este aceea a deselor necorelări ce stăruie între indicatorii prevăzuţi în planurile noilor întreprinderi, pe de o parte, și indicatorii tehnici-economici prevăzuţi în proiectele pe baza cărora s-a aprobat construirea întreprinderilor respective. Sînt frecvente cazurile, în unele ramuri, cînd noilor unități economice li se stabilesc prin planurile anuale sarcini de producţie şi financiare mai mici decît cele rezultînd din proiecte. Cu alte cuvinte, în aceste cazuri se „oficializează“ desconsiderarea angajamentelor asumate în momentul solicitării fondurilor de investiţii. Parametrii proiectaţi devin astfel elemente formale ; ei sunt folosiţi doar pentru a obţine aprobarea investiţiei şi apoi sunt daţi uitării. Ce poate fi mai semnificativ în această privinţă decît faptul constatat de organele de control ale Băncii de Investiţii, că multe colective de conducere din întreprinderi nu cunoşteau la data controlului nivelul parametrilor proiectaţi pentru întreprinderile pe care le conduc. In lumina acestor considerente, socotesc că ar fi necesar să se prevadă în mod expres obligativitatea stabilirii sarcinilor de plan la nivelul indicatorilor proiectaţi. Cît priveşte modificarea lor, aceasta să nu se facă decît în cazuri temeinic fundamentate. Am ridicat aceste cîteva probleme pentru a sublinia că mecanismul realizării investiţiilor a devenit atît de complex, încît orice lipsă de prevedere sau de organizare poate avea implicaţii economice defavorabile. Astăzi nu există domeniu de activitate avînd legătură cu investiţiile unde să nu existe posibilităţi care, puse în acţiune, să contribuie direct sau indirect la ridicarea eficienţei economice a fondurilor alocate de stat. Ceea ce intervine nou, potrivit măsurilor preconizate de proiectul de Directive, este că centralele industriale vor purta întreaga răspundere atît pentru darea în funcţiune la termenele planificate a obiectivelor de investiţii, finanţate din fondurile centrale ale statului, cît şi pentru atingerea parametrilor tehnici-economiei proiectaţi. După părerea mea, aceasta ar trebui să se reflecte în mod direct în retribuirea şi stimularea personalului centralelor, ceea ce va determina şi pe această cale gospodărirea judicioasă a resurselor destinate investiţiilor. In esenţă, trebuie să ajungem ca fiecare nouă întreprindere sau capacitate de producţie să-şi atingă scopul pentru care a fost construită, să contribuie cît mai mult la creşterea avuţiei naţionale, astfel încît importantul efort economic pe care îl face poporul nostru pentru înflorirea multilaterală a patriei să fructifice din plin. PAGINA 3 SATELE IN PERSPECTIVA SISTEMATIZĂRII Recentele documente de partid — atît cele privind sistematizarea satelor cît şi cele referitoare la dezvoltarea construcţiei de locuinţe — reflectă crearea unor noi condiţii ce vor imprima un ritm şi mai viu realizărilor din mediul rural. Astfel, acţiunea de sistematizare a satelor, acordarea de credite salariaţilor, asigurarea unei aprovizionări sporite cu materiale de construcţie, care se adaugă creşterii continue a veniturilor în unităţile agricole vor contribui la construirea unui număr din ce în ce mai mare de locuinţe şi dotări socialculturale, determinînd o adevărată înnoire a satelor noastre. Ritmul intens de construcţie, în condiţiile unei transformări radicale a vieţii ţărănimii, pune desigur problema aspectului arhitectural al locuinţei din satele noastre şi, implicit, a arhitecturii populare. Intervenţia directă şi masivă a specialistului a devenit o obligaţie profesională, el trebuind să-şi aducă o contribuţie atît în găsirea soluţiilor funcţionale adecvate locuinţei ţărăneşti contemporane, cît şi în asigurarea expresiei arhitecturale proprii fiecărui sat. Dacă este clar că intervenţia arhitectului în concretizarea formelor noi ale locuinţei ţărăneşti este absolut necesară, întrebarea care se pune este cît şi cum ? Secole de-a rîndul, ţăranul a fost beneficiarul, proiectantul şi constructorul propriei sale locuinţe, iar rezultatele au fost admirabile prin proporţii, prin sobrietatea decoraţiei, prin înfăţişarea diferită a locuinţelor — toate acestea provenind dintr-o experienţă continuă, desfăşurată de fiecare generaţie. Această perfecţionare mergea firesc pe linia unui specific local, mijloacele de comunicație de masă — radio, televiziune etc. — lipsind, iar mijloacele de transport, ca și necesităţile de schimb, fiind reduse, într-un cuvînt informarea limitîndu-se la o arie destul de restrînsă. Situația este fundamental schimbată astăzi, cînd atît aria cît şi domeniile de informare s-au lărgit considerabil şi cînd cerinţele au crescut şi s-au diferențiat mult. Se trece la un alt mod de viaţă, mai evoluat, care face ca tradiţionala casă formată din tindă şi două încăperi — dintre care una, „camera mare” era de locuinţă ocazională — dispuse de fiecare parte a tindei, nu mai poate corespunde cerinţelor. în consecinţă, în funcţie de componenţa numerică, structura pe generaţii a familiei, de profesiunea adulţilor etc., se cer variate soluţii funcţionale, în găsirea cărora aportul specialistului este absolut necesar. Poate că acţiunea de proiectare de locuinţe în mediul rural, începută anii trecuţi în cadrul unor institute centrale — I.S.C.A.S. şi apoi I.P.C.T. — ca şi al C.S.A.P.C.-urilor, ar trebui axată pe latura funcţională a locuinţei, meşterul popular putînd astfel interveni în realizarea plasticii, atît ca proporţii cît şi ca decoraţie. Totodată, arhitectului îi revine sarcina unei acţiuni da difuzare în masă a unor exemple de arhitectură populară, ca şi de mobilier ţărănesc, pentru a eleva şi în rîndul locuitorilor de la sate conştiinţa valorii artistice a creaţiei lor. Pentru promovarea arhitecturii populare — intrarea ei pe un făgaş nou, inovator — cred că nu ar fi lipsită de consecinţe favorabile în procesul de înnoire a satelor noastre instituirea unor concursuri anuale, dotate cu premii, pentru cele mai bune realizări de locuinţe îmbinînd cerinţele noi cu tradiţia. Ele ar trebui să vizeze, deopotrivă, pe meşter şi pe proprietar, respectiv pe cei doi proiectanţi rurali, ceea ce ar prezenta un dublu avantaj : de stimulare a creaţiei populare şi de pătrundere în masă a conştiinţei valorii acestor creaţii. De asemenea, includerea unor consultări obligatorii printre sarcinile ce vor reveni unităţilor de arhitectură — oricît de restrînse ar fi — ce vor funcţiona la nivelul judeţelor, cred că ar aduce o contribuţie importantă. In acest mod, prin simbioza, aş zice, dintre arhitect şi artist popular s-ar găsi mai uşor specificul local şi s-ar înlătura pericolul ca, în unele părţi, arhitectura nouă ţărănească să nu poată atinge valoarea celei spontane, aşa cum s-a întîmplat cu obiectele de artizanat. Dar aportul arhitectului nu ii se poate mărgini, aşa cum a- arătam la început, la arhitectura locuinţei şi dotărilor. El trebuie să intervină şi în găsirea modului de individualizare a satelor noastre. Documentul de partid privind sistematizarea localităţilor rurale subliniază importanţa acestui fapt prin înscrierea, între problemele principale ale sistematizării fiecărui sat, a „asigurării unei expresii arhitecturale proprii pe calea valorificării cadrului natural, tradiţiei constructive şi artistice locale, a eventualelor monumente istorice, a potenţialului turistic etc." Această individualizare a satelor noastre, pe care schiţele de sistematizare o vor urmări şi pune în valoare, va avea, în afara efectului plastic, artistic, şi unul economic. Fără înscrierea acesteia în documentul de partid ca principiu de bază, am fi riscat să diminuăm importantul nostru potenţial turistic în curs de valorificare, din care înscrierea firească în peisaj a satelor face parte integrantă. Legat de individualizarea satelor, aş sublinia nu numai problema înscrierii în peisaj a aşezării, ci şi aceea a păstrării unei anume libertăţi în compoziţia planului, caracteristic satelor noastre fiind — cu excepţia celor realizate în zone mari de cîmpie ca Bără- gan, Banat, Dobrogea — o lipsă de rigiditate. Or, func- fiţional, nimic nu pledează pentru trecerea la o rezolvare mai rigidă. Mai mult, modifi- carea funcţională a vechilor uliţe, ca urmare a transformării socialiste a agriculturii, deschide larg posibilitatea unor rezolvări variate. Vechile uliţe din sat, în general slab diferenţiate între ele sau chiar deloc, vor căpăta nu numai o înfăţişare nouă — pavaje, lumină electrică etc. — dar şi roluri diferenţiate, alte condiţii trebuind, de pildă, să îndeplinească cea care asigură legătura cu centrul de pro- ducţie agricolă şi altele, cele care vor asigura doar accesul spre locuinţe. Identitatea uliţelor dintr-un sat provenea atît din similitudinea de funcţiune, cît şi din lipsa unor preocupări urbanistice. Astăzi situaţia s-a schimbat fundamental, la diferenţierea funcţiunilor adăugîndu-se atentele preocupări de ordin urbanistic. arh. Mioara MATEI-FIEROIU ?. PROPUNERI După părerea mea, în ramura construcţiilor de autovehicule este necesar să se înfiinţeze două centrale industriale care să cuprindă întreprinderile cu profil apropiat. In prima centrală, cu sediul la Braşov, să fie cuprinse întreprinderile specializate în fabricaţia de camioane şi tractoare, urmînd ca cea de-a doua să fie compusă din uzinele constructoare de autoturisme şi autobuze şi bineînţeles şi celelalte unităţi care au un volum important de colaborări cu aceste întreprinderi. Sediul acestei centrale ar putea fi stabilit, fie la Bucureşti, fie la Piteşti. De asemenea socotesc că, la nivelul marilor întreprinderi, cît mai ales la cel al viitoarelor centrale industriale, este necesar să se înfiinţeze compartimente care să se ocupe nemijlocit de problemele ciberneticii industriale. Ing. Cheorghe PITULESCU director tehnic la uzina „Autobuzul“ din Capitală Consider că în Directive este necesar să se prevadă scurtarea perioadei de stabilire, proiectare, omologare şi de trecere la fabricaţia de serie a utilajelor agricole, deoarece fără o gamă mai variată, îndeosebi de maşini pentru lucrări în zootehnie, viticultură, legumicultură și pentru terenuri în pantă, tractoarele nu pot fi judicios folosite Fac această propunere avînd în vedere că pentru tractorul U—650, de pildă, fabricat încă din 1962 nu este nici acum un plug adecvat, iar pentru combina C.T.—2 B de recoltat porumb nu există şi remorcile potrivite, ceea ce face ca exploatarea combinei să nu fie destul de eficientă. Ing. Constantin PRICOP vicepreşedinte al Consiliului agricol raional Iaşi O problemă de mare însemnătate. In special in momentul de faţă, este realizarea unei mai directe, mai rapide, mai eficiente valorificări a rezultatelor obţinute de cercetare. In ciuda existenţei a numeroase căi prin care s-a încercat acest lucru pînă acum, ele s-au dovedit a fi în mare măsură inoperante. Socotesc că un element hotărîtor pentru obţinerea unui progres substanţial în această direcţie în geologie ar fi o asemenea organizare a activităţii ştiinţifice care să dea posibilitate unităţilor de cercetare de a-şi dezvolta singure cel puţin o parte dintre rezultate, de a organiza ele însele anumite etape intermediare între cercetare şi producţie, astăzi insuficient exploatate. Sînt convins că distanţa de la cercetare pură şi fundamentală pînă la aplicarea în practică s-ar dovedi astfel mult mai redusă decît sîntem obişnuiţi s-o considerăm. Conf. dr. Dan RĂDULESCU directorul Institutului geologie