Scînteia, august 1968 (Anul 37, nr. 7781-7811)
1968-08-01 / nr. 7781
SCINTEIA — joi 1 august 1968 pagina economica RESPECTAREA STRICTA A DEMOCRAŢIEI COOPERATISTE - CONDIŢIE A PROGRESULUI FIECĂREI COOPERATIVE AGRICOLE Practica a demonstrat că bunul mers al treburilor în cooperativele agricole, întărirea şi dezvoltarea continuă a acestora sunt condiţionate de respectarea neabătută a principiilor democraţiei cooperatiste, de participarea activă şi nemijlocită a tuturor membrilor cooperatori la activitatea de conducere a unităţilor respective. Aceasta presupune ca toate problemele esenţiale, legate de activitatea cooperativelor agricole, indiferent de natura lor, să fie supuse dezbaterii largi a cooperatorilor, iar măsurile luate să fie rezultatul consultării și hotărîrilor acestora. Consiliile de conducere au datoria să informeze cu regularitate masa cooperatorilor asupra măsurilor pe care le întreprind, să se consulte cu aceştia, să creeze un asemenea climat încît cooperatorii să-şi spună deschis părerea în toate problemele. Esenţial este, de asemenea, ca membrii consiliului de conducere să ţină seama de părerile oamenilor, să-şi însuşească propunerile valoroase ale acestora. Sunt principii care determină, în ultimă instanţă, o organizare şi conducere mai bună a activităţii în unităţile cooperatiste, care contribuie la consolidarea lor economică şi financiară. Uniunea judeţeană Covasna a cooperativelor agricole de producţie acordă o atenţie deosebită respectării democraţiei cooperatiste. Conducerea uniunii, activiştii ei, ori de cîte ori se deplasează în cooperative, se interesează îndeaproape de stilul de muncă al consiliilor de conducere, de relaţiile dintre acestea şi masa cooperatorilor. Deoarece cadrul cel mai propice pentru dezbaterea problemelor majore ale unităţilor cooperatiste, consultarea largă a masei cooperatorilor, luarea unor măsuri şi hotărîri importante îl constituie adunările generale, uniunea judeţeană a urmărit să ridice rolul acestora în viaţa cooperativelor agricole, astfel ca ele să devină forul suprem de conducere al acestor unităţi. Ne îngrijim ca ele să fie temeinic organizate, să dezbată problemele cele mai importante şi actuale care interesează pe cooperatori. In acelaşi timp, urmărim ca problemele care vor fi puse în dezbaterea adunării generale să fie cunoscute din vreme de către cooperatori pentru a le asigura suficient timp să le pregătească. Important este și faptul ca în cadrul adunărilor generale să se creeze o atmosferă, propice unor dezbateri libere, vii, în așa fel încît oamenii să-şi poată spune deschis părerea. Combatem orice tendinţă de minimalizare şi subapreciere a adunărilor generale, de încercare din partea unor cadre de conducere de a nesocoti părerile cooperatorilor şi a ocoli să dea un răspuns direct unor probleme pe care le ridică aceştia. Asemenea tendinţe au devenit în ultima vreme tot mai rare şi datorită faptului că s-a încetăţenit obiceiul ca la aproape toate adunările generale să participe cîte un membru al biroului executiv sau activist al uniunii judeţene. Crearea unui climat favorabil pentru dezbateri deschise în adunările generale se soldează de obicei cu soluţii şi măsuri valoroase. Spre exemplu, la cooperativa agricolă Croşneul Mare, ani de zile, problema recoltării fîneţilor nu era reglementată satisfăcător. Astfel, pentru această lucrare se împărţeau suprafeţele cu fîn pe familii de cooperatori, indiferent dacă pînă atunci aceştia participaseră sau nu la muncă în cooperativă. Cum plata se făcea separat, numai pentru această lucrare, unii cooperatori care veneau rar la lucru în cursul anului deveneau foarte activi în cazul recoltării fîneţelor. De cum începea cositul şi pînă se termina, ei nu lipseau o zi. Apoi „uitau“ că în cooperativă mai sînt de efectuat şi alte treburi. Din lipsa braţelor de muncă, cooperativa rămînea în urmă cu lucrările agricole, iar uneori, unele din acestea, cum ar fi mai ales prăşitul, nu puteau fi executate în întregime. Același fenomen a apărut și în acest an. Biroul executiv al uniunii a recomandat consiliului de conducere ca această problemă să fie supusă dezbaterii în adunarea generală a cooperatorilor. S-au făcut numeroase propuneri, sugestii. Dintre toate, propunerea cooperatorului Iosif Csorna a reţinut atenţia tuturor. Pe baza acestei propuneri adunarea generală a hotărît ca repartizarea fîneţelor naturale pentru cosit să se facă în raport cu numărul membrilor de familie participanţi la lucru în cooperativă în decursul anului. Această măsură s-a dovedit eficientă. In ultima vreme în cooperativă nu s-au mai semnalat cazuri de lucrări agricole neefectuate la timp. în cadrul măsurilor luate pe linia aplicării principiilor democraţiei cooperatiste, uniunea judeţeană, biroul său executiv acordă o mare atenţie scrisorilor, sesizărilor şi propunerilor cooperatorilor. Fiecare scrisoare, sesizare este analizată cu simţ de răspundere şi obiectivitate. Pe lingă problemele de ordin personal, multe scrisori şi sesizări ne fac cunoscute unele deficienţe existente în activitatea unor consilii de conducere. Cooperatorii din Ghelinţa au arătat că preşedintele Ladislau Tamaş lucrează de unul singur, nu ţine seama de părerile şi propunerile cooperatorilor. Analiza pe care uniunea a întreprins-o a scos în evidenţă efectele negative pe care stilul defectuos de muncă al preşedintelui l-a avut asupra desfăşurării muncii în cooperativă. Efectuarea unor lucrări a intîrziat, ceea ce a influenţat negativ producţia. Din această cauză cooperatorii i-au retras încrederea acordată, alegînd ca preşedinte un om harnic şi priceput. Există şi unii preşedinţi care, formal, îşi însuşesc propunerile făcute de către cooperatori, dar care, pînă la urmă, procedează după bunul lor plac. Evident că asemenea conducători îşi pierd încrederea cooperatorilor. Este cazul lui Lazăr Opra, fost preşedinte al cooperativei agricole Estelnic. In rîndul conducătorilor de atelaje din această unitate domnea indisciplina. Fiecare folosea atelajul pe care îl avea în primire după bunul său plac. Cînd cooperativa avea mai mare nevoie de atelaje, acestea erau plecate pentru lucrări în afară. Nu o dată oamenii i-au cerut preşedintelui să reglementeze această problemă. într-o şedinţă, consiliul de conducere a hotărît schimbarea unuia dintre conductorii de atelaj care confunda bunurile încredinţate cu ale sale proprii. Pentru moment preşedintele a fost de acord cu această schimbare. După cîteva zile, fără să se consulte cu nimeni, el a anulat măsura luată de consiliu. Nu-i mai puţin adevărat că în unele cazuri, uniunea judeţeană nu a acţionat cu fermitate împotriva unor fenomene de încălcare a democraţiei cooperatiste. Deşi mai mulţi cooperatori din comuna Lemnia ne-au cerut să intervenim pentru a se reglementa problema loturilor personale, peste prevederile statutului, ne-am mulţumit să-i atragem atenţia tovarăşului Ion Deneş, preşedintele cooperativei, cerîndu-i ca împreună cu consiliul de conducere să se ocupe de soluţionarea ei. Or, în ciuda hotărîrii consiliului de conducere, preşedintele nu a luat măsuri în această direcţie. Explicaţia : chiar el posedă o suprafaţă de teren, ca lot în folosinţă personală, peste prevederile statutului. Nerespectarea democraţiei cooperatiste a creat condiţii ca magazinerul Koloman Husar şi responsabila de cantină Elena Mailat, din comuna Ilieni, să-şi însuşească o parte din bunurile obşteşti. Ei au fost descoperiţi recent, cu prilejul unei revizii de fond, cu o lipsă în gestiune de circa 40 000 lei. Ne întrebăm: oare nici un cooperator nu a observat afacerile fostului magaziner ? E puţin probabil. Oamenii au văzut însă că pînă acum sesizările şi părerile lor n-au fost luate în seamă de conducerea cooperativei şi, ca urmare, au adoptat această atitudine dăunătoare, de rezervă faţă de ceea ce se petrece în cooperativă. Respectarea democraţiei cooperatiste poate şi trebuie să fie înţeleasă nu numai ca o problemă de relaţii între consiliul de conducere şi membrii cooperativei. Ea se pune cu aceeaşi tărie şi în relaţiile dintre cooperative şi forurile judeţene , uniunea cooperatistă judeţeană şi direcţia agricolă. In relaţiile dintre noi şi unităţile cooperatiste respectăm democraţia cooperatistă, ne consultăm cu cooperatorii, le cerem părerea, ţinem seama de propunerile lor. In urma unor asemenea consultări, cu asentimentul cooperatorilor din mai multe unităţi, am întreprins o serie de acţiuni eficiente. Una dintre acestea o constituie lucrările de desecare care s-au efectuat pe circa 600 ha teren. O altă acţiune, care a avut un efect deosebit de favorabil asupra situaţiei financiare a unor unităţi ca cele din Estelnic, Ojdula, Ghelinţa şi altele, a constituit-o confecţionarea şi valorificarea de araci de vie rezultaţi din curăţirea păşunilor. Numai pe această cale cooperativa agricolă Ghelinţa a realizat un venit net de aproape 200 000 lei. Totuşi, în unele cazuri, chiar organele agricole sunt acelea care nesocotesc respectarea principiilor democraţiei cooperatiste. Asemenea cazuri au existat mai ales în trecut. Cel mai tipic exemplu de încălcare a democraţiei cooperatiste îl constituie modul birocratic de întocmire a planului de producţie. Formal, noi cerem cooperativelor agricole să-şi întocmească ele însele planul, dar nici acestea nu mai sunt luate în considerare. Aşa s-a întîmplat chiar la începutul acestui an. Fostele organe agricole raionale Tg. Secuiesc, datorită sporirii cu 1190 hectare a planului la culturi prăşitoare, au redus aproape în întregime suprafeţele prevăzute cu plante furajere la mai toate unităţile cooperatiste. La cooperativa agricolă Brateş, unitate care a obţinut anul trecut o producţie medie de 3 018 litri lapte pe vacă furajată, s-a prevăzut ca, pentru 800 taurine, să se cultive doar 5 hectare cu plante furajere. Dacă membrii consiliului de conducere şi-ar fi însuşit acest plan ar fi însemnat să lichideze pur şi simplu efectivele de animale. Consiliul de conducere a fost pus în situaţia de a accepta formal planul respectiv, dar nu l-a respectat şi nici nu putea să-l respecte. După cum era şi firesc, cooperatorii au prevăzut suprafeţe cu plante furajere care să le asigure cerinţele pînă la noua recoltă. Uniunea cooperatistă judeţeană, respectînd principiile democraţiei cooperatiste, va acorda un ajutor mai substanţial cooperativelor agricole pentru ca, în activitatea de conducere, să fie atrasă întreaga masă a cooperatorilor — condiţie hotărîtoare pentru întărirea economică a acestor unităţi. Iosif NEMET preşedintele Uniunii judeţene Covasna cooperatiste Resurse ignorate de industria judeţului Sibiu", (Urmare din pag. I) tul productiv a mijloacelor tehnice inactive. Cit priveşte cheltuielile de materii prime şi materiale, ele ocupă o pondere de 78,8 la sută în totalul preţului de cost, cu proporţii şi mai mari în întreprinderile industriei alimentare, uşoare şi industriei construcţiilor de maşini. Este o situaţie inadmisibilă, care trebuie să dea de gîndit comitetelor de direcţie, întrucît nici pe departe nu au epuizat rezervele interne pentru micşorarea consumurilor de materii prime, materiale, combustibil şi energie pe unitatea de produs. Ar fi, desigur, nerealist dacă am trece cu vederea unele rezultate pozitive, ca cele de la „Independenţa“ din Sibiu. Ca urmare a măsurilor de organizare ştiinţifică a producţiei şi a muncii, aplicate încă din 1967, această uzină a realizat, în prima etapă, economii de peste 135 tone metal. Prin aplicarea măsurilor preconizate, mai ales după consfătuirea pe această temă organizată de comitetul municipal de partid Sibiu, se va asigura o economie de 600 tone metal anual și aceasta în primul rînd pe calea reducerii consumurilor specifice. Dar, din păcate, alte întreprinderi nu fac eforturi pentru diminuarea normelor de consum. Bunăoară, Uzina chimico-metalurgică din Copşa Mică, fabricile de piele şi încălţăminte „8 Mai“ din Mediaş şi „13 Decembrie“ din Sibiu numai în trei luni din acest an au sporit cheltuielile materiale incluse în preţul de cost cu circa 4,5 milioane lei. în situaţii asemănătoare s-au aflat şi IPROFIL „Republica“ Sibiu, „Tirnava“ Mediaş, „Record“ Sibiu. O altă rezervă insuficient valorificată constă în diminuarea cheltuielilor neproductive şi neeconomicoase, care pentru multe întreprinderi din judeţul nostru reprezintă încă o povară pe „umerii“ preţului de cost. 9 Din cauza slăbirii exigenţei unor co- ■ mitete de direcţie şi organizaţii de ■ partid, nerespectării disciplinei de plan şi financiare, aceste cheltuieli au încărcat preţul de cost în numai trei luni cu peste 6 milioane lei. „ In nomenclatura lor, o pondere oe au pierderile din rebuturi, expresie “ a lipsei de preocupare şi răspunderea în organizarea procesului de pro- ducţie, de exigenţă în ceea ce pri- 9 veşte ridicarea calificării cadrelor ■ şi promovarea proceselor moderne. 9 Rebuturi însemnate există la Uzina „Independenţa“, Uzina me- •canică, „Automecanica“ — toate din 9 Sibiu, precum şi Fabrica de cuţite 9 din Ocna Sibiului, „Sticla“ Avrig şi a altele. Mai amintim şi de faptul că , în întreprinderile textile, o parte 8 din producție se realizează sub for- ■ mă de cupoane, capete, fâşii sau I mărfuri de calitate necorespunză- 8 toare pentru care se acordă boni ficații — formă deghizată de pierderi pentru economia națională. ■ Rezerve pentru diminuarea chel- ■ tuielilor de producţie există, evi- I dent, în fiecare întreprindere. De la ■ această convingere a pornit şi bi- groul comitetului judeţean de partid I Sibiu, care a luat hotărîrea ca feno- 8 menul menţinerii cheltuielilor mari I de producţie să facă obiectul unei 8 analize profunde în cadrul unei re- ■ cente plenare. Trebuie clar înţeles că, în conformitate cu indicaţiile I conducerii de partid şi de stat, re- * ducerea cheltuielilor materiale se impune să stea în permanenţă pe a- I genda de lucru a comitetelor de di- * recţie şi colectivelor de întreprin- 8 deri. In acest sens, organizaţiile de partid au îndatorirea să vegheze ca toate măsurile preconizate să fie a- I plicate în practică în vederea dez- I voltării cît mai eficiente a întregii activităţi economice a judeţului. I In cei şase ani de cînd a intrat în funcţiune, Fabrica de ţiglă şi cărămidă din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, a înregistrat un „record“ incredibil: pierderi în valoare de 35 000 000 lei. Cum a fost posibil acest lucru ? Cine l-a tolerat ? Ce a făcut în acest răstimp forul de resort, respectiv Ministerul Industriei Construcţiilor ? Sesizat în repetate rînduri de situaţia economico-financiară a acestei întreprinderi, Ministerul Industriei Construcţiilor şi-a propus, în sfîrşit, să purceadă la „schimbări" radicale în viaţa fabricii. în acest scop, au fost trimise la faţa locului diferite grupuri de specialişti şi cercetători să analizeze cauzele şi să propună măsuri de redresare. Singurul rezultat al pelerinajului pe la Ţăndărei este schimbarea, pînă acum, a cinci directori. Dar pierderile au continuat să oscileze între S.B-1-S milioane anual. In 1968, după calculele făcute pe baza indicilor economici realizaţi pe primele 5 luni, pierderile tind să ajungă la 5 milioane lei. Pentru a vedea cauzele care au dus la apariţia şi perpetuarea acestei stări de fapt de neîngăduit, amintim mai întîi că, potrivit sarcinilor din proiect, fabrica trebuia să producă anual 20 milioane ţigle şi 21 milioane cărămizi. în timp ce indicatorii la producţia de cărămidă au fost atinşi începînd din 1966, iar în 1967 s-a realizat şi o depăşire de aproape 2 milioane de cărămizi, indicatorii la ţiglă n-au fost îndepliniţi niciodată. Cea mai mare producţie la acest sortiment, 16 309 000 bucăţi, a fost realizată în anul 1965. De atunci, ea a scăzut mereu şi, pentru acest an, se estimează o producţie de numai 10 milioane, adică pe jumătate faţă de prevederile proiectului. Rezultă deci că una din cauzele pierderilor înregistrate se datoreşte neatingerii, nici după 6 ani, a parametrilor proiectaţi la fabricarea ţiglelor. Totodată, conducerea ministerului de resort, ca şi comisia economică judeţeană apreciază că un alt factor hotărîtor care a împins fabrica la această situaţie este slaba calitate a materiei prime. Explorările iniţiale pentru depistarea rezervelor de argilă şi stabilirea calităţii acesteia au fost făcute de mîntuială. O dovedesc forările ulterioare, care au arătat că în zona de exploatare structura şi compoziţia stratului de argilă se schimbă radical la fiecare 10—20 m. De trei ani se tot „cercetează“ şi încă nu s-a stabilit exact întreaga Zonă de exploatare, nici delimitarea acesteia în funcţie de proprietăţile argilei. Ba, mai mult, studiile pentru determinarea rezervelor de materie primă reflectă o totală nepotrivire între ele, afirmaţie întărită şi de ing. V. Carp, şeful serviciului producţie din direcţia de resort a M.I.C., care ne-a declarat că, după părerea sa, „rezervele de argilă pentru ţiglă s-ar fi redus foarte mult“. Oare este atît de greu pentru specialiştii acestui minister să precizeze resursele de argilă . Lipsa de certitudine în acest domeniu a dus şi la menţinerea unui proces tehnologic necorespunzător. Fabrica nu dispune de anumite instalaţii şi de spaţii impuse de proprietăţile specifice ale materiei prime din împrejurimi. Din această cauză se produc ţigle de slabă calitate şi se înregistrează un număr mare de rebuturi (26 la sută pe primele 5 luni din acest an). Desele întreruperi şi „timpii morţi“, care înghit uneori pînă la 50 la sută din timpul total de lucru, reprezintă o altă cauză a pierderilor semnalate. Neajunsurile tehnologice stăruie însă şi în alte domenii. De pildă, instalaţia de fasonat ţigle trebuia să folosească tipare metalice sau din mase plastice, de o mare durabilitate. Pînă la urmă, a fost acceptată utilizarea unor tipare confecţionate din ipsos, dar dintr-o dată s-a înrăutăţit întregul regim de funcţionare a liniei de ţigle. Chiar în condiţiile folosirii unui ipsos de calitate superioară, opririle pentru schimbarea tiparelor ar fi ocupat 25 la sută din timpul de lucru. După cum ni s-a spus, o altă sursă de pierderi constă în lipsa pieselor de schimb şi a altor materiale necesare întreţinerii utilajelor, care trebuiau procurate prin intermediul Ministerului Industriei Construcţiilor. Văzînd însă că forul de resort a lăsat această îndatorire în afara preocupărilor, conducerea fabricii a dispus confecţionarea unora dintre reperele necesare în atelierul mecanic al întreprinderii. Dar, cum la Ţăndărei se „toarnă“ cărămizi şi ţigle şi nicidecum oţel sau aluminiu, realizarea acestor piese de schimb s-a soldat cu pierderi, fără a mai socoti faptul că pentru aceasta au fost antrenaţi o serie de mecanici care şi-au neglijat sarcinile curente. De altfel, deficienţele de organizare a muncii în fabrică au contribuit nemijlocit la „rotunjirea“ lipsurilor. Maiştrii de schimb, de exemplu, nu-şi îndeplinesc încă prompt şi cu competenţă rolul în procesul de producţie, pentru a înlătura abaterile de la disciplina tehnologică. Unii dintre ei nu posedă cunoştinţele necesare de electromecanică în vederea remedierii chiar şi a celor mai neînsemnate defecţiuni. In întreaga fabrică nu există decît trei ingineri — directorul, inginerul şef şi adjunctul său, care îşi împart timpul cum pot, între birou, şedinţe şi producţie. Disciplina în muncă nu a intrat încă în drepturile ei. O serioasă răspundere apasă în această situaţie şi pe umerii organizaţiilor de partid şi sindicate din fabrică. Cauzelor arătate mai sus 11 se adaugă şi modul defectuos în care specialiştii ministerului de resort au tratat, încă din faza de proiect şi prospecţiuni, problema compoziţiei şi comportării argilei la fabricarea ţiglei. Deşi s-au ridicat semne de întrebare privind calitatea şi comportarea materiei prime, deşi s-au luat nenumărate probe de fiecare dată, s-a recurs doar la schimbarea reţetelor de amestec, fără să se găsească însă una apropiată de cerinţele impuse de instalaţie. Oare analizele respective au ţinut seama de caracterul industrial al fabricaţiei, de fluxul tehnologic, sau au fost limitate la rezultatele de laborator? Urmările acestui act unilateral se măsoară acum în pierderi de milioane de lei. Sunt nenumărate situaţiile în care o reţetă prescrisă a fost anulată peste o lună, ca apoi să fie indicată din nou. In acest carusel de false preocupări, cea mai bizară constatare, probabil pentru a se acoperi neajunsurile, o conţine un recent studiu al institutului de specialitate de pe lîngă M.I.C. Studiul respectiv precizează că argila din actuala carieră este „foarte bună" pentru fabricarea ţiglelor, dar că trebuia urgentate lucrările pentru deschiderea unei alte cariere, în care se presupune că argila ar fi şi mai bună. Dar, după cum spun localnicii, zona indicată pentru o altă carieră a fost dintotdeauna mlăştinoasă şi numai seceta din acest an a alungat apa spre adîncuri. Superficialitatea s-a extins şi în ce priveşte calitatea produsului finit — ţigla. Deşi, în toate buletinele de încercări, calitatea ţiglei a fost încadrată la limita inferioară, factorii răspunzători din minister au trecut liniştiţi peste această situaţie, forţînd fabrica să producă în continuare ţiglă de proastă calitate. Aşa se face că la marile pierderi aduse statului prin nerealizarea planului la acest produs s-au adăugat altele, necalculate încă, dar semnalate în nenumăratele reclamaţii primite de fabrică de la foştii ei beneficiari. Intr-o recentă analiză a comisiei economice judeţene de partid Ialomiţa se arată că pentru situaţia existentă la fabrica din Ţăndărei răspunderea aparţine conducerii Ministerului Industriei Construcţiilor, care n-a analizat, încă din faza de proiect, toate problemele angajării eficiente a banilor statului. Pe parcurs, ministerul n-a întreprins nimic serios pentru a înlătura cauzele adevărate care barează calea spre rentabilizarea activităţii fabricii, singura din sectorul republican în care producţia de ţiglă aduce pierderi. Pelerinajul deselor comisii şi brigăzi ministeriale pe la Ţăndărei s-a încheiat de fiecare dată cu rapoarte, în care „calul de bătaie“ îl reprezintă doar deficienţele organizatorice din fabrică şi nu se aminteşte de „contribuţia“ specialiştilor ministerului, în calitatea lor de autori morali ai pierderilor. După cum ne-a relatat ing. Ion Lazăr, cel de-al şaselea director al fabricii, colectivul acestei întreprinderi este hotărît să-şi echilibreze situaţia economică, să-şi rentabilizeze activitatea. Dar pentru îndeplinirea acestui deziderat e nevoie să se stabilească de către minister, cu claritate şi definitiv, calea ce va trebui urmată. In plus, adăugăm noi, să se stabilească totodată şi cui îi aparţine răspunderea personală, pentru recuperarea pagubelor aduse economiei naţionale. Problema rentabilizării producţiei la fabrica din Ţăndărei impune cel puţin acum o analiză serioasă şi profundă din partea Ministerului Industriei ,Construcţiilor. Considerăm că cele 35 de milioane „măcinate“ de această fabrică în 6 ani constituie un preţ prea mare pentru ca actuala stare de lucruri să nu fie curmată. Poate că actuala echipă de inspectori şi specialişti va preconiza din nou... schimbarea conducerii fabricii. Dacă e vorba, totuşi, să se facă această schimbare, ce-ar fi dacă în funcţia de director ar fi numit un cadru de conducere din minister . Poate chiar unul din autorii morali ai pierderilor. Conducerea Ministerului Industriei Construcţiilor ar interveni astfel direct într-o problemă tărăgănată de ani de zile şi poate cu spiritul cuvenit de responsabilitate, inexistent pînă acum. Alexandru BRAD corespondentul „Scînteii* SUB OBLĂDUIREA MINISTERULUI INDUSTRIEI CONSTRUCŢIILOR: Inspectorii trec, directorii se schimbă, pagubele rămin In zona oraşului Găeşti a început construcţia unui nou obiectiv industrial : Uzina de piese de schimb şi reparaţii utilaj chimic. Noul obiectiv va cuprinde o hală de prelucrare, turnătorie, forță, staţii de compresoare, centrală termică, întinzîndu-se pe o suprafaţă de 10 ha. in fotografie : aspect de pe şantier La uzina „Vulcan“, prin profilul ei o mare consumatoare de metal, gospodărirea chibzuită a acestuia a devenit, mai ales in ultimii doi ani, o sarcină primordială pe care colectivul de muncitori, ingineri și tehnicieni caută să o îndeplinească riguros. Dacă în 1966, de pildă, economiile de metal au fost practic neînsemnate, în anul următor uzina a economisit 607 tone, iar anul acesta, numai în primul semestru 373 tone. Aceste economii sistematice la principala materie primă folosită în uzină au exercitat o influenţă pozitivă asupra eficienţei activităţii ei. — Trebuie să menţionez că s-a combătut mai întîi tendinţa spre un consum exagerat de metal, care se manifesta în elaborarea proiectelor — ne spunea tov. Ene Lache, directorul tehnic al uzinei. Imediat după plenara C.C. al P.C.R. din decembrie 1966, colectivul uzinei a dezbătut pe larg sarcinile cu privire la reducerea consumului de metal în construcţiile industriale, modalităţile de a preveni exagerările, de a întocmi proiecte care să asigure, de la bun început, diminuarea consumurilor specifice şi obţinerea unei producţii de valori mai mari din aceeaşi cantitate de materie primă şi materiale. Ne gîndeam de pe atunci la înfiinţarea unui organism care să se ocupe în mod detaliat de îndeplinirea sarcinii trasate de partid. Aşa a fost creată, sub îndrumarea comitetului de partid al uzinei, o comisie centrală şi comisii pe secţii, alcătuite din ingineri şi muncitori inovatori, cu o experienţă şi pregătire vastă, care să depisteze resursele de economisire a metalului. înfiinţarea comisiilor de care amintea directorul tehnic al uzinei a schimbat în scurt timp întreaga situaţie a utilizării metalului. Primele studii au scos la iveală că, pe lîngă rezultatele pozitive obţinute în fabricarea unor produse, în producţie se aflau utilaje şi instalaţii cu greutăţi specifice exagerate. Un asemenea „canal“ de irosire a metalului se cerea închis chiar prin intervenţia sectorului de concepţie, unde posibilităţile de economisire puteau fi fructificate numai prin îmbunătăţirea parametrilor tehnici-funcţionali ai Produselor. Era necesar ca proiectanţii să-şi concentreze eforturile spre valorificarea superioară a metalului, să înlăture soluţiile anacronice în activitatea de concepţie şi să promoveze operativ variantele noi, oferite de cercetările ştiinţifice contemporane pe plan mondial. Prin reproiectarea cazanelor tip C.R.9, C.R.- 10 şi C.R.-5 s-a asigurat nu numai o reducere a consumului de metal, dar şi o îmbunătăţire a caracteristicilor tehnice. Numai la cazanul tip CR-5 s-a diminuat consumul de metal cu circa 2 300 kg. de metal pe bucată. S-au reproiectat, de asemenea, integral filtrele ionice, realizîndu-se o reducere de circa 30 la sută a greutăţii acestora şi îmbunătăţirea calităţii. Comisiile au depistat însă şi o altă sursă de economisire a metalului, prin îmbunătăţirea continuă a tehnologiei de fabricaţie — a arătat directorul tehnic. Nu întîmplător s-a trecut la înlăturarea aşa-numitelor adaosuri tehnologice, fără justificare şi a procedeelor greşite sau neeconomicoase, care îşi aveau adeseori originea în rutină şi conservatorism. De pildă, la fabricaţia unităţii de pompare de 19,3 tone, ca urmare a menţinerii unei tehnologii depăşite de prelucrare la rece, se iroseau tone de metal. Abia după introducerea unei tehnologii de prelucrare la cald, pierderile au început să fie diminuate şi recuperate. Ce efecte au declanşat metodele tehnologice noi , ca redimensionarea unor reţele de turnare, înlocuirea maselotelor clasice cu maselote exotermice, trecerea de la forjarea liberă la cea în matriţă s o dovedeşte economia de metal de 396 kg pe bucată la cazanul CR 12 şi de 284 kg la cazanul de 120 tone abur/oră. Aceleaşi efecte pozitive s-au obţinut şi prin folosirea judicioasă a rămăşiţelor de metal utilizabile. După ani de zile, au început să fie puse în valoare LA UZINELE „VULCAN" Se închid „canalele" de irosire a metalului tribuna experienţei înaintate miile de repere adunate la depozitul central. Zeci de mii de kilograme metal, considerate de unii pierdute pentru producţie, au devenit astfel o nouă sursă de economii. Din cele 174 tone metal, identificate în depozit la începutul acestui an, 96 tone au intrat în circuitul productiv, iar 78 tone au fost vîndute altor întreprinderi. Asemenea rezultate ne bucură, însă principala realizare a acţiunii pentru reducerea consumului de metal o constituie crearea unei opinii de masă împotriva risipei — ne spunea tov. Tătulescu Pompiliu, locţiitor al secretarului comitetului de partid. O risipă frecventă rezulta din capetele de ţevi uneori de 4—5 metri, predate la depozit drept inutilizabile. Intr-o uzină cum este „Vulcan“ aceste mici pagube — socotite insignifiante — se acumulează de-a lungul fluxului de producţie, ceea ce nu mai putea fi admis. Acum, ţevile sunt folosite mai bine. Se aplică de scară largă planurile de croire la table şi profile, precum şi tăierea la foarfecă şi tăierea oxiacetilenică la table cu grosimea de peste 4 mm. In evitarea „micilor deficienţe“ contribuie şi marele număr de inovatori care sprijină acţiunea de economisire a metalului. Astfel, inovatorii Gh. Udrea şi N. Alexandru au schimbat tehnologia de execuţie la conul ejector de la instalaţia de evacuare a gazelor, obţinîndu-se o economie de 7760 kg metal. Mult ar avea de cîştigat acţiunea de economisire, în continuare, a metalului dacă s-ar înlătura unele impedimente extrauzinale. Despre ce este vorba ? Sectorul de proiectări elaborează documentaţiile pe baza unor norme specifice de consum, stabilite mai mult sau mai puţin realist de organele Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini. Faptul că uzina se aprovizionează pentru o bună parte din producţie pe baza unor norme de consum informative duce adeseori la „derogări“ care numai în primul semestru al anului s-au ridicat la 4 000. S-au consumat astfel, în mod suplimentar, 101 tone metal. Oare asemenea practici sunt de natură să stimuleze eforturile proiectanţilor, inginerilor şi muncitorilor de la uzina „Vulcan“ în obţinerea unor reale şi substanţiale economii de metal 7 Ambrozie MUNTEANU PAGINA 3