Scînteia, august 1968 (Anul 37, nr. 7781-7811)

1968-08-01 / nr. 7781

SCINTEIA — joi 1 august 1968 pagina economica RESPECTAREA STRICTA A DEMOCRAŢIEI COOPERATISTE - CONDIŢIE A PROGRESULUI FIECĂREI COOPERATIVE AGRICOLE Practica a demonstrat că bunul mers al treburilor în cooperativele agricole, întărirea şi dezvoltarea continuă a acestora sunt condiţiona­te de respectarea neabătută a prin­­cipiilor democraţiei cooperatiste, de participarea activă şi nemijlocită a tuturor membrilor cooperatori la activitatea de conducere a unităţi­lor respective. Aceasta presupune ca toate problemele esenţiale, le­gate de activitatea cooperativelor agricole, indiferent de natura lor, să fie supuse dezbaterii largi a cooperatorilor, iar măsurile luate să fie rezultatul consultării și hotărîri­­lor acestora. Consiliile de conducere au datoria să informeze cu regulari­tate masa cooperatorilor asupra mă­surilor pe care le întreprind, să se consulte cu aceştia, să creeze un asemenea climat încît cooperatorii să-şi spună deschis părerea în toa­te problemele. Esenţial este, de ase­menea, ca membrii consiliului de conducere să ţină seama de părerile oamenilor, să-şi însuşească propu­nerile valoroase ale acestora. Sunt principii care determină, în ultimă instanţă, o organizare şi conducere mai bună a activităţii în unităţile cooperatiste, care contribuie la con­solidarea lor economică şi financiară. Uniunea judeţeană Covasna a cooperativelor agricole de produc­ţie acordă o atenţie deosebită res­pectării democraţiei cooperatiste. Conducerea uniunii, activiştii ei, ori de cîte ori se deplasează în coope­rative, se interesează îndeaproape de stilul de muncă al con­siliilor de conducere, de relaţiile dintre acestea şi masa cooperatorilor. Deoarece cadrul cel mai propice pentru dezbaterea problemelor ma­jore ale unităţilor cooperatiste, con­sultarea largă a masei cooperatori­lor, luarea unor măsuri şi hotărîri importante îl constituie adunările generale, uniunea judeţeană a ur­mărit să ridice rolul acestora în viaţa cooperativelor agricole, astfel ca ele să devină forul suprem de conducere al acestor unităţi. Ne în­grijim ca ele să fie temeinic orga­nizate, să dezbată problemele cele mai importante şi actuale care inte­resează pe cooperatori. In acelaşi timp, urmărim ca problemele care vor fi puse în dezbaterea adunării generale să fie cunoscute din vreme de către cooperatori pentru a le asi­gura suficient timp să le pregă­tească. Important este și faptul ca în ca­drul adunărilor generale să se creeze o atmosferă, propice unor dezbateri libere, vii, în așa fel în­cît oamenii să-şi poată spune des­chis părerea. Combatem orice ten­dinţă de minimalizare şi subapre­ciere a adunărilor generale, de în­cercare din partea unor cadre de conducere de a nesocoti părerile cooperatorilor şi a ocoli să dea un răspuns direct unor probleme pe care le ridică aceştia. Asemenea tendinţe au devenit în ultima vre­me tot mai rare şi datorită faptului că s-a încetăţenit obiceiul ca la aproape toate adunările generale să participe cîte un membru al birou­lui executiv sau activist al uniunii judeţene. Crearea unui climat favorabil pentru dezbateri deschise în adu­nările generale se soldează de obi­cei cu soluţii şi măsuri valoroase. Spre exemplu, la cooperativa agri­colă Croşneul Mare, ani de zile, problema recoltării fîneţilor nu era reglementată satisfăcător. Astfel, pentru această lucrare se împărţeau suprafeţele cu fîn pe familii de cooperatori, indiferent dacă pînă a­­tunci aceştia participaseră sau nu la muncă în cooperativă. Cum plata se făcea separat, numai pentru această lucrare, unii cooperatori care ve­neau rar la lucru în cursul anului deveneau foarte activi în ca­zul recoltării fîneţelor. De cum în­cepea cositul şi pînă se termina, ei nu lipseau o zi. Apoi „uitau“ că în cooperativă mai sînt de efectuat şi alte treburi. Din lipsa braţelor de muncă, cooperativa rămînea în urmă cu lucrările agricole, iar uneori, unele din acestea, cum ar fi mai ales prăşitul, nu puteau fi executate în întregime. Același fenomen a apă­rut și în acest an. Biroul executiv al uniunii a recomandat consiliului de conducere ca această problemă să fie supusă dezbaterii în adunarea generală a cooperatorilor. S-au făcut numeroase propuneri, sugestii. Din­tre toate, propunerea cooperatoru­lui Iosif Csorna a reţinut atenţia tu­turor. Pe baza acestei propuneri a­­dunarea generală a hotărît ca re­partizarea fîneţelor naturale pentru cosit să se facă în raport cu numă­rul membrilor de familie partici­panţi la lucru în cooperativă în decursul anului. Această măsură s-a dovedit eficientă. In ultima vreme în cooperativă nu s-au mai semnalat cazuri de lucrări agricole neefectuate la timp. în cadrul măsurilor luate pe li­nia aplicării principiilor democra­ţiei cooperatiste, uniunea judeţeană, biroul său executiv acordă o mare atenţie scrisorilor, sesizărilor şi pro­punerilor cooperatorilor. Fiecare scrisoare, sesizare este analizată cu simţ de răspundere şi obiectivitate. Pe lingă problemele de ordin personal, multe scrisori şi se­sizări ne fac cunoscute unele deficienţe existente în activi­tatea unor consilii de conducere. Cooperatorii din Ghelinţa au arătat că preşedintele Ladislau Tamaş lu­crează de unul singur, nu ţine sea­ma de părerile şi propunerile coo­peratorilor. Analiza pe care uniunea a întreprins-o a scos în evidenţă efectele negative pe care stilul de­fectuos de muncă al preşedintelui l-a avut asupra desfăşurării muncii în cooperativă. Efectuarea unor lu­crări a intîrziat, ceea ce a influenţat negativ producţia. Din această cauză cooperatorii i-au retras încrederea acordată, alegînd ca preşedinte un om harnic şi priceput. Există şi unii preşedinţi care, for­mal, îşi însuşesc propunerile făcute de către cooperatori, dar care, pînă la urmă, procedează după bunul lor plac. Evident că asemenea conducă­tori îşi pierd încrederea cooperatori­lor. Este cazul lui Lazăr Opra, fost preşedinte al cooperativei agri­cole Estelnic. In rîndul conducăto­rilor de atelaje din această unitate domnea indisciplina. Fiecare folosea atelajul pe care îl avea în primire după bunul său plac. Cînd coopera­tiva avea mai mare nevoie de ate­laje, acestea erau plecate pentru lu­crări în afară. Nu o dată oamenii i-au cerut preşedintelui să reglemen­teze această problemă. într-o şedinţă, consiliul de conducere a hotărît schimbarea unuia dintre conductorii de atelaj care confunda bunurile în­credinţate cu ale sale proprii. Pentru moment preşedintele a fost de acord cu această schimbare. După cîteva zile, fără să se consulte cu nimeni, el a anulat măsura luată de consiliu. Nu-i mai puţin adevărat că în unele cazuri, uniunea judeţeană nu a acţionat cu fermitate împotriva unor fenomene de încălcare a democraţiei cooperatiste. Deşi mai mulţi coope­ratori din comuna Lemnia ne-au ce­rut să intervenim pentru a se re­glementa problema loturilor perso­nale, peste prevederile statutului, ne-am mulţumit să-i atragem atenţia tovarăşului Ion Deneş, preşedintele cooperativei, cerîndu-i ca împreună cu consiliul de conducere să se ocu­pe de soluţionarea ei. Or, în ciuda hotărîrii consiliului de conducere, preşedintele nu a luat măsuri în a­­ceastă direcţie. Explicaţia : chiar el posedă o suprafaţă de teren, ca lot în folosinţă personală, peste prevede­rile statutului. Nerespectarea democraţiei coope­ratiste a creat condiţii ca magazine­rul Koloman Husar şi responsabila de cantină Elena Mailat, din comuna Ilieni, să-şi însuşească o parte din bunurile obşteşti. Ei au fost desco­periţi recent, cu prilejul unei re­vizii de fond, cu o lipsă în gestiu­ne de circa 40 000 lei. Ne întrebăm: oare nici un cooperator nu a obser­vat afacerile fostului magaziner ? E puţin probabil. Oamenii au văzut însă că pînă acum sesizările şi părerile lor n-au fost luate în seamă de conducerea cooperativei şi, ca ur­mare, au adoptat această atitudine dăunătoare, de rezervă faţă de ceea ce se petrece în cooperativă. Respectarea democraţiei coopera­tiste poate şi trebuie să fie înţe­leasă nu numai ca o problemă de relaţii între consiliul de condu­cere şi membrii cooperativei. Ea se pune cu aceeaşi tărie şi în relaţiile dintre cooperative şi forurile jude­ţene , uniunea cooperatistă ju­deţeană şi direcţia agricolă. In relaţiile dintre noi şi unităţile cooperatiste respectăm democraţia cooperatistă, ne consultăm cu coo­peratorii, le cerem părerea, ţinem seama de propunerile lor. In urma unor asemenea consultări, cu asen­timentul cooperatorilor din mai mul­te unităţi, am întreprins o serie de acţiuni eficiente. Una dintre acestea o constituie lucrările de desecare care s-au efectuat pe circa 600 ha te­ren. O altă acţiune, care a avut un efect deosebit de favorabil asupra si­tuaţiei financiare a unor unităţi ca cele din Estelnic, Ojdula, Ghelinţa şi altele, a constituit-o confecţionarea şi valorificarea de araci de vie re­zultaţi din curăţirea păşunilor. Nu­mai pe această cale cooperativa agri­colă Ghelinţa a realizat un venit net de aproape 200 000 lei. Totuşi, în unele cazuri, chiar or­ganele agricole sunt acelea care ne­socotesc respectarea principiilor de­mocraţiei cooperatiste. Asemenea cazuri au existat mai ales în trecut. Cel mai tipic exemplu de încălcare a democraţiei cooperatiste îl consti­tuie modul birocratic de întocmire a planului de producţie. Formal, noi cerem cooperativelor agricole să-şi întocmească ele însele planul, dar nici acestea nu mai sunt luate în considerare. Aşa s-a întîmplat chiar la începutul acestui an. Fostele or­gane agricole raionale Tg. Secuiesc, datorită sporirii cu 1190 hectare a planului la culturi prăşitoare, au re­dus aproape în întregime suprafe­ţele prevăzute cu plante furajere la mai toate unităţile cooperatiste. L­a cooperativa agricolă Brateş, unitate care a obţinut anul trecut o produc­ţie medie de 3 018 litri lapte pe vacă furajată, s-a prevăzut ca, pentru 800 taurine, să se cultive doar 5 hectare cu plante furajere. Dacă membrii consiliului de conducere şi-ar fi­ în­suşit acest plan ar fi însemnat să lichideze pur şi simplu efectivele de animale. Consiliul de conducere a fost pus în situaţia de a accepta for­mal planul respectiv, dar nu l-a res­pectat şi nici nu putea să-l respecte. După cum era şi firesc, cooperatorii au prevăzut suprafeţe cu plante fu­rajere care să le asigure cerinţele pînă la noua recoltă. Uniunea cooperatistă judeţeană, respectînd principiile democraţiei cooperatiste, va acorda un ajutor mai substanţial cooperativelor agricole pentru ca, în activitatea de con­ducere, să fie atrasă întreaga masă a cooperatorilor — condiţie hotărî­­toare pentru întărirea economică a acestor unităţi. Iosif NEMET preşedintele Uniunii judeţene Covasna cooperatiste Resurse ignorate­ de industria­­ judeţului Sibiu", (Urmare din pag. I) tul productiv a mijloacelor tehnice inactive. Cit priveşte cheltuielile de mate­rii prime şi materiale, ele ocupă o pondere de 78,8 la sută în totalul preţului de cost, cu proporţii şi mai mari în întreprinderile industriei a­­limentare, uşoare şi industriei cons­trucţiilor de maşini. Este o situaţie inadmisibilă, care trebuie să dea de gîndit comitetelor de direcţie, în­­trucît nici pe departe nu au epui­zat rezervele interne pentru micşo­rarea consumurilor de materii pri­me, materiale, combustibil şi ener­gie pe unitatea de produs. Ar fi, de­sigur, nerealist dacă am trece cu vederea unele rezultate pozitive, ca cele de la „Independenţa“ din Si­biu. Ca urmare a măsurilor de or­ganizare ştiinţifică a producţiei şi a muncii, aplicate încă din 1967, a­­ceastă uzină a realizat, în prima eta­pă, economii de peste 135 tone me­tal. Prin aplicarea măsurilor preco­nizate, mai ales după consfătuirea pe această temă organizată de co­mitetul municipal de partid Sibiu, se va asigura o economie de 600 tone metal anual și aceasta în pri­mul rînd pe calea reducerii consu­murilor specifice. Dar, din păcate, alte întreprinderi nu fac eforturi pentru diminuarea normelor de consum. Bunăoară, Uzina chi­­mico-metalurgică din Copşa Mică, fabricile de piele şi încălţă­minte „8 Mai“ din Mediaş şi „13 Decembrie“ din Sibiu numai în trei luni din acest an au sporit cheltuie­lile materiale incluse în preţul de cost cu circa 4,5 milioane lei. în si­tuaţii asemănătoare s-au aflat şi IPROFIL „Republica“ Sibiu, „Tir­­nava“ Mediaş, „Record“ Sibiu. O altă rezervă insuficient valori­ficată constă în diminuarea cheltuie­lilor neproductive şi neeconomicoa­­se, care pentru multe întreprinderi din judeţul nostru reprezintă încă o­­ povară pe „umerii“ preţului de cost. 9 Din cauza slăbirii exigenţei unor co- ■ mitete de direcţie şi organizaţii de ■ partid, nerespectării disciplinei de­­ plan şi financiare, aceste cheltuieli­­ au încărcat preţul de cost în numai­­ trei luni cu peste 6 milioane lei. „ In nomenclatura lor, o pondere o­e au pierderile din rebuturi, expresie “ a lipsei de preocupare şi răspundere­a în organizarea procesului de pro-­­ ducţie, de exigenţă în ceea ce pri- 9 veşte ridicarea calificării cadrelor ■ şi promovarea proceselor moderne. 9 Rebuturi însemnate există la­­ Uzina „Independenţa“, Uzina me- •­canică, „Automecanica“ — toate din 9 Sibiu, precum şi Fabrica de cuţite 9 din Ocna Sibiului, „Sticla“ Avrig şi a altele. Mai amintim şi de faptul că , în întreprinderile textile, o parte 8 din producție se realizează sub for- ■ mă de cupoane, capete, fâşii sau I mărfuri de calitate necorespunză- 8 toare pentru care se acordă boni­­­ ficații — formă deghizată de pierderi­­ pentru economia națională. ■ Rezerve pentru diminuarea chel- ■ tuielilor de producţie există, evi- I dent, în fiecare întreprindere. De la ■ această convingere a pornit şi bi- g­roul comitetului judeţean de partid I Sibiu, care a luat hotărîrea ca feno- 8 menul menţinerii cheltuielilor mari I de producţie să facă obiectul unei 8 analize profunde în cadrul unei re- ■ cente plenare. Trebuie clar înţeles­­ că, în conformitate cu indicaţiile I conducerii de partid şi de stat, re- * ducerea cheltuielilor materiale se­­ impune să stea în permanenţă pe a- I genda de lucru a comitetelor de di- * recţie şi colectivelor de întreprin- 8 deri. In acest sens, organizaţiile de­­ partid au îndatorirea să vegheze ca toate măsurile preconizate să fie a- I plicate în practică în vederea dez- I voltării cît mai eficiente a întregii activităţi economice a judeţului. I In cei şase ani de cînd a intrat în funcţiune, Fabrica de ţiglă şi cără­midă din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, a înregistrat un „record“ incredibil: pierderi în valoare de 35 000 000 lei. Cum a fost posibil acest lucru ? Cine l-a tolerat ? Ce a făcut în acest răs­timp forul de resort, respectiv Mi­nisterul Industriei Construcţiilor ? Sesizat în repetate rînduri de si­tuaţia economico-financiară a aces­tei întreprinderi, Ministerul Indus­triei Construcţiilor şi-a propus, în sfîrşit, să purceadă la „schimbări" radicale în viaţa fabricii. în acest scop, au fost trimise la faţa locului diferite grupuri de specialişti şi cer­cetători să analizeze cauzele şi să propună măsuri de redresare. Singu­rul rezultat al pelerinajului pe la Ţăndărei este schimbarea, pînă acum, a cinci directori. Dar pierderile au continuat să oscileze între S.B-1-S milioane anual. In 1968, după calcu­lele făcute pe baza indicilor econo­mici realizaţi pe primele 5 luni, pier­derile tind să ajungă la 5 milioane lei. Pentru a vedea cauzele care au dus la apariţia şi perpetuarea acestei stări de fapt de neîngăduit, amintim mai întîi că, potrivit sarcinilor din proiect, fabrica trebuia să producă anual 20 milioane ţigle şi 21 milioane cărămizi. în timp ce indicatorii la producţia de cărămidă au fost atinşi începînd din 1966, iar în 1967 s-a realizat şi o depăşire de aproape 2 milioane de cărămizi, indicatorii la ţiglă n-au fost îndepliniţi niciodată. Cea mai mare producţie la acest sortiment, 16 309 000 bucăţi, a fost realizată în anul 1965. De atunci, ea a scăzut mereu şi, pentru acest an, se estimează o producţie de numai 10 milioane, adică pe jumătate faţă de prevederile proiectului. Rezultă deci că una din cauzele pierderilor înregistrate se datoreşte neatingerii, nici după 6 ani, a parametrilor pro­iectaţi la fabricarea ţiglelor. Totodată, conducerea ministerului de resort, ca şi comisia economică judeţeană apreciază că un alt factor hotărîtor care a împins fabrica la această situaţie este slaba calitate a materiei prime. Explorările ini­ţiale pentru depistarea rezervelor de argilă şi stabilirea calităţii acesteia au fost făcute de mîntuială. O dove­desc forările ulterioare, care au ară­tat că în zona de exploatare struc­tura şi compoziţia stratului de argilă se schimbă radical la fiecare 10—20 m. De trei ani se to­t „cercetează“ şi încă nu s-a stabilit exact întreaga Zonă de exploatare, nici delimitarea acesteia în funcţie de proprietăţile argilei. Ba, mai mult, studiile pentru determinarea rezervelor de materie primă reflectă o totală nepotrivire între ele, afirmaţie întărită şi de ing. V. Carp, şeful serviciului producţie din direcţia de resort a M.I.C., care ne-a declarat că, după părerea sa, „rezervele de argilă pentru ţiglă s-ar fi redus foarte mult“. Oare este atît de greu pentru spe­cialiştii acestui minister să preci­zeze resursele de argilă . Lipsa de certitudine în acest domeniu a dus şi la menţinerea unui proces tehno­logic necorespunzător. Fabrica nu dispune de anumite instalaţii şi de spaţii impuse de proprietăţile speci­fice ale materiei prime din împre­jurimi. Din această cauză se produc ţigle de slabă calitate şi se înregis­trează un număr mare de rebuturi (26 la sută pe primele 5 luni din acest an). Desele întreruperi şi „timpii morţi“, care înghit uneori pînă la 50 la sută din timpul total de lucru, reprezintă o altă cauză a pierderilor semnalate. Neajunsu­rile tehnologice stăruie însă şi în alte domenii. De pildă, instalaţia de fasonat ţigle trebuia să folosească tipare metalice sau din mase plastice, de o mare durabilitate. Pînă la urmă, a fost acceptată utilizarea unor tipare confecţionate din ipsos, dar dintr-o dată s-a înrăutăţit întregul regim de funcţionare a liniei de ţigle. Chiar în condiţiile folosirii unui ipsos de calitate superioară, opririle pentru schimbarea tiparelor ar fi ocupat 25 la sută din timpul de lucru. După cum ni s-a spus, o altă sursă de pierderi constă în lipsa pieselor de schimb şi a altor mate­riale necesare întreţinerii utilajelor, care trebuiau procurate prin inter­mediul Ministerului Industriei Con­strucţiilor. Văzînd însă că forul de resort a lăsat această îndatorire în afara preocupărilor, conducerea fabricii a dispus confecţionarea unora dintre reperele necesare în atelierul mecanic al întreprinderii. Dar, cum la Ţăndărei se „toarnă“ cărămizi şi ţigle şi nicidecum oţel sau aluminiu, realizarea acestor piese de schimb s-a soldat cu pierderi, fără a mai socoti faptul că pentru aceasta au fost antrenaţi o serie de mecanici care şi-au neglijat sarcinile curente. De altfel, deficienţele de organizare a muncii în fabrică au contribuit nemijlocit la „rotunjirea“ lipsurilor. Maiştrii de schimb, de exemplu, nu-şi îndeplinesc încă prompt şi cu competenţă rolul în procesul de pro­ducţie, pentru a înlătura abaterile de la disciplina tehnologică. Unii dintre ei nu posedă cunoştinţele necesare de electromecanică în vederea re­medierii chiar şi a celor mai ne­însemnate defecţiuni. In întreaga fabrică nu există decît trei ingineri — directorul, inginerul şef şi adjunc­tul său, care îşi împart timpul cum pot, între birou, şedinţe şi producţie. Disciplina în muncă nu a intrat încă în drepturile ei. O serioasă răspun­dere apasă în această situaţie şi pe umerii organizaţiilor de partid şi sindicate din fabrică. Cauzelor arătate mai sus 11 se adaugă şi modul defectuos în care specialiştii ministerului de resort au tratat, încă din faza de proiect şi prospecţiuni, problema compoziţiei şi comportării argilei la fabricarea ţiglei. Deşi s-au ridicat semne de întrebare privind calitatea şi compor­tarea materiei prime, deşi s-au luat nenumărate probe de fiecare dată, s-a recurs doar la schimbarea reţe­telor de amestec, fără să se găsească însă una apropiată de cerinţele impuse de instalaţie. Oare analizele respective au ţinut seama de carac­terul industrial al fabricaţiei, de fluxul tehnologic, sau au fost limi­tate la rezultatele de laborator? Urmările acestui act unilateral se măsoară acum în pierderi de mili­oane de lei. Sunt nenumărate situa­ţiile în care o reţetă prescrisă a fost anulată peste o lună, ca apoi să fie indicată din nou. In acest carusel de false preocupări, cea mai bizară con­statare, probabil pentru a se acoperi neajunsurile, o conţine un recent studiu al institutului de specialitate de pe lîngă M.I.C. Studiul respectiv precizează că argila din actuala carieră este „foarte bună" pentru fa­bricarea ţiglelor, dar că trebuia urgentate lucrările pentru deschide­rea unei alte cariere, în care se pre­supune că argila ar fi şi mai bună. Dar, după cum spun localnicii, zona indicată pentru o altă carieră a fost dintotdeauna mlăştinoasă şi numai seceta din acest an a alungat apa spre adîncuri. Superficialitatea s-a extins şi în ce priveşte calitatea pro­dusului finit — ţigla. Deşi, în toate buletinele de încercări, calitatea ţiglei a fost încadrată la limita infe­rioară, factorii răspunzători din mi­nister au trecut liniştiţi peste această situaţie, forţînd fabrica să producă în continuare ţiglă de proastă cali­tate. Aşa se face că la marile pier­deri aduse statului prin nerealizarea planului la acest produs s-au adăugat altele, necalculate încă, dar semna­late în nenumăratele reclamaţii pri­mite de fabrică de la foştii ei bene­ficiari. Intr-o recentă analiză a comisiei economice judeţene de partid Ialo­miţa se arată că pentru situaţia existentă la fabrica din Ţăndărei răspunderea aparţine conducerii Mi­nisterului Industriei Construcţiilor, care n-a analizat, încă din faza de proiect, toate problemele angajării eficiente a banilor statului. Pe par­curs, ministerul n-a întreprins nimic serios pentru a înlătura cauzele ade­vărate care barează calea spre ren­tabilizarea activităţii fabricii, singura din sectorul republican în care pro­ducţia de ţiglă aduce pierderi. Pele­rinajul deselor comisii şi brigăzi ministeriale pe la Ţăndărei s-a în­cheiat de fiecare dată cu rapoarte, în care „calul de bătaie“ îl repre­zintă doar deficienţele organizatorice din fabrică şi nu se aminteşte de „contribuţia“ specialiştilor ministe­rului, în calitatea lor de autori morali ai pierderilor. După cum ne-a relatat ing. Ion Lazăr, cel de-al şase­lea director al fabricii, colectivul acestei întreprinderi este hotărît să-şi echilibreze situaţia economică, să-şi rentabilizeze activitatea. Dar pentru îndeplinirea acestui deziderat e nevoie să se stabilească de către minister, cu claritate şi definitiv, calea ce va trebui urmată. In plus, adăugăm noi, să se stabilească tot­odată şi cui îi aparţine răspunderea personală, pentru recuperarea pagu­belor aduse economiei naţionale. Problema rentabilizării producţiei la fabrica din Ţăndărei impune cel puţin acum o analiză serioasă şi profundă din partea Ministerului In­dustriei ,Construcţiilor. Considerăm că cele 35 de milioane „măcinate“ de această fabrică în 6 ani constituie un preţ prea mare pentru ca actuala stare de lucruri să nu fie curmată. Poate că actuala echipă de inspec­tori şi specialişti va preconiza din nou... schimbarea conducerii fa­bricii. Dacă e vorba, totuşi, să se facă această schimbare, ce-ar fi dacă în funcţia de director ar fi numit un cadru de conducere din minister . Poate chiar unul din autorii morali ai pierderi­lor. Conducerea Ministerului Indus­triei Construcţiilor ar interveni ast­fel direct într-o problemă tărăgănată de ani de zile şi poate cu spiritul cuvenit de responsabilitate, inexis­tent pînă acum. Alexandru BRAD corespondentul „Scînteii* SUB OBLĂDUIREA MINISTERULUI INDUSTRIEI CONSTRUCŢIILOR: Inspectorii trec, directorii se schimbă, pagubele rămin In zona oraşului Găeşti a început construcţia unui nou obiectiv industrial : Uzina de piese de schimb şi reparaţii utilaj chimic. Noul obiectiv va cu­prinde o hală de prelucrare, turnătorie, forță, staţii de compresoare, cen­trală termică, întinzîndu-se pe o suprafaţă de 10 ha. in fotografie : aspect de pe şantier La uzina „Vulcan“, prin pro­filul ei o mare consumatoare de metal, gospodărirea chibzui­tă a acestuia a devenit, mai ales in ultimii doi ani, o sarcină primordială pe care colectivul de muncitori, ingineri și teh­nicieni caută să o îndeplinească riguros. Dacă în 1966, de pildă, economiile de metal au fost practic neînsemnate, în anul următor uzina a economisit 607 tone, iar anul acesta, numai în primul semestru 373 tone. Aceste economii sistematice la principala materie primă folo­sită în uzină au exercitat o in­fluenţă pozitivă asupra eficien­ţei activităţii ei. — Trebuie să menţionez că s-a combătut mai întîi tendinţa spre un consum exagerat de me­tal, care se manifesta în elabo­rarea proiectelor — ne spunea tov. Ene Lache, directorul teh­nic al uzinei. Imediat după ple­nara C.C. al P.C.R. din decem­brie 1966, colectivul uzinei a dez­bătut pe larg sarcinile cu privire la reducerea consumului de me­tal în construcţiile industriale, modalităţile de a preveni exage­rările, de a întocmi proiecte care să asigure, de la bun început, diminuarea consumurilor speci­fice şi obţinerea unei producţii de valori mai mari din aceeaşi cantitate de materie primă şi materiale. Ne gîndeam de pe atunci la înfiinţarea unui orga­nism care să se ocupe în mod detaliat de îndeplinirea sarcinii trasate de partid. Aşa a fost creată, sub îndrumarea comite­tului de partid al uzinei, o co­misie centrală şi comisii pe sec­ţii, alcătuite din ingineri şi muncitori inovatori, cu o ex­perienţă şi pregătire vastă, care să depisteze resursele de eco­nomisire a metalului. înfiinţarea comisiilor de care amintea directorul tehnic al uzinei a schimbat în scurt timp întreaga situaţie a utilizării me­talului. Primele studii au scos la iveală că, pe lîngă rezulta­tele pozitive obţinute în fabri­carea unor produse, în pro­ducţie se aflau utilaje şi instalaţii cu greutăţi specifice exagerate. Un asemenea „canal“ de irosire a metalului se cerea închis chiar prin intervenţia sectorului de concepţie, unde po­sibilităţile de economisire pu­teau fi fructificate numai prin îmbunătăţirea parametrilor teh­­nici-funcţionali ai Produselor. Era necesar ca proiectanţii să-şi concentreze eforturile spre va­lorificarea superioară a metalu­lui, să înlăture soluţiile ana­cronice în activitatea de concep­ţie şi să promoveze operativ va­riantele noi, oferite de cerce­tările ştiinţifice contemporane pe plan mondial. Prin reproiec­­tarea cazanelor tip C.R.9, C.R.- 10 şi C.R.-5 s-a asigurat nu nu­mai o reducere a consu­mului de metal, dar şi o îmbunătăţire a caracteristi­cilor tehnice. Numai la caza­nul tip CR-5 s-a diminuat con­sumul de metal cu circa 2 300 kg. de metal pe bucată. S-au reproiectat, de asemenea, integral filtrele ionice, reali­­zîndu-se o reducere de circa 30 la sută a greutăţii acestora şi îmbunătăţirea calităţii. Comisiile au depistat însă şi o altă sursă de economisire a metalului, prin îmbunătăţirea continuă a tehnologiei de fabri­caţie — a arătat directorul teh­nic. Nu întîmplător s-a tre­cut la înlăturarea aşa-numitelor adaosuri tehnologice, fără jus­tificare şi a procedeelor greşite sau neeconomicoase, care îşi aveau adeseori originea în ru­tină şi conservatorism. De pil­dă, la fabricaţia unităţii de pompare de 19,3 tone, ca ur­mare a menţinerii unei tehnolo­gii depăşite de prelucrare la rece, se iroseau tone de metal. Abia după introducerea unei tehnologii de prelucrare la cald, pierderile au început să fie di­minuate şi recuperate. Ce efec­te au declanşat metodele teh­nologice noi , ca redimensio­­narea unor reţele de turnare, înlocuirea maselotelor clasice cu maselote exotermice, trecerea de la forjarea liberă la cea în matriţă s o dovedeşte economia de metal de 396 kg pe bucată la cazanul CR 12 şi de 284 kg la cazanul de 120 tone abur/oră. Aceleaşi efecte pozitive s-au obţinut şi prin folosirea judi­cioasă a rămăşiţelor de metal utilizabile. După ani de zile, au început să fie puse în valoare LA UZINELE „VULCAN" Se închid „canalele" de irosire a metalului tribuna experienţei înaintate miile de repere adunate la de­pozitul central. Zeci de mii de kilograme metal, considerate de unii pierdute pentru producţie, au devenit astfel o nouă sursă de economii. Din cele 174 tone metal, identificate în depozit la începutul acestui an, 96 tone au intrat în circuitul productiv, iar 78 tone au fost vîndute altor întreprinderi.­­ Asemenea­­ rezultate ne bucură, însă principala realizare a acţiunii pentru reducerea consumului de metal o consti­tuie crearea unei opinii de masă împotriva risipei — ne spunea tov. Tătulescu Pompiliu, locţiitor al secretarului comite­tului de partid. O risipă frecventă rezulta din capetele de ţevi uneori de 4—5 metri, predate la depo­zit drept inutilizabile. Intr-o uzină cum este „Vulcan“ aceste mici pagube — socotite insig­nifiante — se acumulează de-a lungul fluxului de producţie, ceea ce nu mai putea fi admis. Acum, ţevile sunt folosite mai bine. Se aplică de scară lar­gă planurile de croire la table şi profile, precum şi tăierea la foarfecă şi tăierea oxiacetilenică la table cu grosimea de peste 4 mm. In evitarea „micilor de­ficienţe“ contribuie şi marele număr de inovatori care spri­jină acţiunea de economisire a metalului. Astfel, inovatorii Gh. Udrea şi N. Alexandru au schimbat tehnologia de execu­ţie la conul ejector de la insta­laţia de evacuare a gazelor, ob­­ţinîndu-se o economie de 7760 kg metal. Mult ar avea de cîştigat ac­ţiunea de economisire, în conti­nuare, a metalului dacă s-ar în­lătura unele impedimente extra­­uzinale. Despre ce este vorba ? Sectorul de proiectări elaborea­ză documentaţiile pe baza unor norme specifice de consum, sta­bilite mai mult sau mai puţin realist de organele Ministeru­lui Industriei Construcţiilor de Maşini. Faptul că uzina se apro­vizionează pentru o bună parte din producţie pe baza unor nor­me de consum informative duce adeseori la „derogări“ care nu­mai în primul semestru al anu­lui s-au ridicat la 4 000. S-au consumat astfel, în mod supli­mentar, 101 tone metal. Oare asemenea practici sunt de na­tură să stimuleze eforturile proiectanţilor, inginerilor şi muncitorilor de la uzina „Vul­can“ în obţinerea unor reale şi substanţiale economii de me­tal 7 Ambrozie MUNTEANU PAGINA 3

Next