Scînteia, mai 1969 (Anul 38, nr. 8052-8081)

1969-05-01 / nr. 8052

SC1NTEIA - Joi 1 Mai 1969 CONDUSE DE PARTID SOCIALISMULUI cheia primului ciclotron românesc. Pri­vitorii de pe trotuare, cei din tribune, iz­bucneaiă în nesfîrşite aclamaţii: vibra în inimi mîndria patriotică pentru faptul că fosta ţară „eminamente agricolă“ de la poalele Carpaţilor intra cu paşi decişi, lao­laltă cu marile state ale lumii moderne, pe sub bolţile de azur ale erei atomice. Un scriitor compara, în paginile „Scîn­­teii“, marile demonstraţii muncitoreşti ale anilor noştri cu „un vast şi convingător discurs colectiv , un discurs întemeiat pe forţa imuabilă a argumentelor“. „Argu­mentele“ vizuale care definesc imaginea coloanelor de 1 Mai ale anilor 1960—1961 sînt schelele. Ţara e împînzită de schele. Cine străbate şoselele patriei, traversează, de fapt, sute şi sute de kilometri prin pei­saje în care natura pare a se fi transfor­mat într-un decor spectaculos pentru noile privelişti industriale. Pe Cîmpia Libertă­ţii, lingă Blaj, acolo unde la 1848 s-au adunat cei patruzeci de mii de iobagi înse­taţi de libertate şi un trai omenesc, se înalţă una dintre cele mai mari întreprin­deri de valorificare a lemnului. La Işal­­niţa, în marginea Craiovei, pilonii definesc contururile unei uriaşe citadele a chi­miei. La Bucecea, între Botoşani şi Suceava, se apropie de sfîrşit con­strucţia unei mari fabrici de zahăr. Nu de­parte de Ploieşti încep să-şi profileze si­luetele viitoarele turnuri ale noului com­binat petrochimic. In coloana — mai numeroasă şi mai efervescentă ca niciodată — a construc­torilor bucureşteni, un expresiv car ale­goric şi cîteva sugestive panouri prezentau machetele cartierelor Capitalei care ur­mau să-şi înnoiască fundamental înfăţişa­rea : piaţa Palatului, Calea Griviţei, piaţa Gării de Nord, bulevardul Dimitrov, şo­seaua Mihai Bravu, magistrala Nord-Sud (cîţi dintre locatarii de azi ai semeţelor blocuri nu le-au contemplat atunci, la scară liliputană, pe carele alegorice !). Toată ţara trăia cu intensitate pregăti­rile pentru cel de-al VIII-lea Congres al partidului care avea să adopte planul se­­senat. Lozincile cel mai frecvent scandate reflectau această stare de spirit caracte­ristică : „Spre Congres cu noi victorii. / Să pășească muncitorii !“, „Congresul parti­dului / Dă avînt poporului !“ Iar Congre­sul avea să se defăşoare în noua şi ultra­moderna Sală a Palatului, cu cele 3 000 de locuri ale ei. O efigie simbolică reflectată în reporta­jele din presa acelor ani : un porumbel lansat de manifestanţi, după ce se roteşte deasupra pieţei, se aşază liniştit în faţa tribunei principale ; altul a poposit pe carul alegoric care ilustrează folosirea paşnică a energiei atomice. Pe fundalul sonor al lozincilor închinate frăţiei inter­naţionale a oamenilor muncii, unităţii ţă­rilor socialiste, mişcării comuniste şi mun­citoreşti internaţionale, solidarităţii cu toate popoarele care luptă pentru libertate şi o viaţă mai bună, imaginea celor doi porumbei, parcă ieşiţi de sub penelul lui Picasso, capătă valenţe de metaforă. Po­rumbeii se simt bine în ţara noastră. ...Sunt 11 000, unsprezece mii de bărbaţi şi femei, îmbrăcaţi în haine de cit şi pănură, în ii de borangic şi în bundiţe de piele, în minunatele costume tradi­ţionale, sărbătoreşti, ale ţăranilor ro­mâni. Ajunşi în faţa tribunelor, din piep­turile lor izbucnesc urale şi, obişnuiţi de generaţii să-şi spună bucuriile în cîntec şi vers; cei 11 000 scandează : „Munca în gospodărie / Ne dă spor şi bucurie“ ; „Toţi ţăranii merg acum / Pe ai bunăstării drum“. Sunt cei 11 000 de participanţi la se­siunea extraordinară a Marii Adunări Naţionale, sesiune care a consemnat un eveniment istoric : terminarea cooperati­vizării agriculturii. In acea sesiune s-au rostit cuvinte înscrise în cartea de aur a poporului nostru : „In Republica Popu­lară Română socialismul a invins defini­tiv la oraşe şi sate“. 3 201000 de familii, aproape totalitatea ţărănimii, şi-au pus laolaltă pămînturile, lucrînd în comun 96 la sută din suprafaţa arabilă a ţării. Pe acest imens ogor fără haturi, întins de la ţărmul Mării pînă în munţii Oaşului şi din lunca Prutului pînă în a mănoasa cîmpie a Banatului, lucrează în această primăvară 54 000 tractoare, 50 000 semănători meca­nice şi peste 25 000 combine şi alte maşini. Acest act istoric, cheie de boltă în edifi­ciul construcţiei socialiste, constituie un minunat prilej de bilanţ. Coloanele sunt împînzite de mari panouri şi grafice, de care alegorice şi veritabile expoziţii mo­bile, care transformă marea piaţă într-un vast ecran panoramic al României socia­liste. Cifre comparative ilustrează ritmul viu al dezvoltării tuturor ramurilor eco­nomiei naţionale, precum şi marile efor­turi de valorificare superioară a resurse­lor naturale. Astfel, în 1961 producţia in­dustrială a fost de aproape 5,5 ori mai mare decît în 1949, anul primului plan de stat. Ramuri-cheie, precum construc­ţia de maşini, energia electrică şi industria materialelor de construcţie, au înregistrat o creştere de 12 ori, iar industria chimică de 14 ori faţă de 1938 ! Din reportajul acestei demonstraţii de neuitat mai spicuim : Braşov: „Defilează cele 13 tipuri de tractoare fabricate pînă acum la uzina braşoveană. Iată şi al 100 000-lea tractor ieşit zilele trecute de pe banda de montaj“. Iaşi : „O coloană nouă pătrunde în piaţă — constructorii marii platforme industri­ale de pe malul Bahluiului“ Oneşti : „Intr-un an constructorii şan­tierului nr. 3 au dat în folosinţă în Oneşti peste 1500 de apartamente“. Din aceste scurte fragmente de repor­taj, din „flash“-urile fotoreporterilor, din aceste imagini multicolore şi răzleţe de adevărat caleidoscop economic şi social, se desprind, totuşi, cîteva trăsături esenţiale, definitorii pentru progresul multilateral al României socialiste. Consecvent poli­ticii marxist-leniniste de dezvoltare cu precădere a industriei grele, partidul a­­cordă o atenţie din ce în ce mai însem­nată diversificării economiei naţionale, valorificării superioare a tuturor resurse­lor naţionale. Şi astfel, la 1 Mai 1963, în vreme ce la demonstraţia oamenilor muncii din Galaţi care alegorice înfăţişează machetele fur­nalelor, laminorului, oţelăriei din gran­dioasa cetate de foc de pe malul Dunării, la Bucureşti apare pentru prima oară co­loana noii uzine de anvelope „Danubi­ana“, iar la Suceava două colective noi deschid demonstraţia : al Combinatului de celuloză şi hîrtie şi al Combinatului de industrializare a lemnului. Din arborele puternic al industriei noastre creşte în aceşti ani o nouă ramură menită să valo­rifice una din marile bogăţii ale ţării — lemnul. Este lemnul necesar marilor şantiere, lemnul-cofraj, lemnul-fereastră, lemnul-mobilă, lemnul transformat în plăci aglomerate, în placaje şi furnire sau in sculpturalele ornamente ale mobilei­­stil. înnobilat astfel, lemnul capătă un preţ înzecit şi însutit, ducînd faima meş­terilor români peste mări şi ţări. La Tg-Mureş, coloana muncitorilor de la fa­brica de mobilă „23 August“, distinsă cu Steagul Roşu de întreprindere fruntaşă pe ramură, poartă grafice ilustrative pen­tru creşterea calităţii şi a producţiei de mobilă destinată exportului. Această diversificare a industriei merge mînă în mînă cu apariţia unui mare nu­măr de profesii noi şi, de bună seamă, cu sporirea considerabilă a oamenilor ocupaţi în fabrici şi uzine. Un panou ne atrage atenţia : „1956 — 300 000 de muncitori ; 1963 — 500 000 de muncitori în industria bucureşteană“. Detaşamentul puternic al clasei muncitoare creşte de la an la an, o dată cu dezvoltarea impetuoasă a econo­miei socialiste. „Din coloanele compacte ce trec acum prin faţa tribunelor — notam în acea zi — răsună cu putere un îndemn rostit de sute de voci: Muncind bine zi de zi / Patria vom întări !“ Iar corespondentul nostru din Timi­şoara ne transmitea : „Pentru prima oară în coloanele de demonstranţi din oraşul de pe Bega apare macheta „ Universitatea din Timişoara". Uzine şi universităţi, muncitori şi stu­denţi sub faldurile aceloraşi drapele, su­­gerînd strînsa legătură care se creează în aceşti ani între industrie, tehnică şi noile cuceriri ale ştiinţei. 1964. „Pentru prima oară“. Această for­mulă revine cu insistenţă în fiecare re­portaj de 1 Mai. Firesc, pentru că in fiece an apar noi obiective industriale, noi car­tiere de locuinţe, noi edificii social-cultu­­­rale, se deschid noi şantiere. La Bucureşti demonstrează pentru prima oară colecti­vul „Automaticei“. La Ploieşti stîrneşte admiraţie prima instalaţie de foraj 3 DH-300 distinsă recent cu diploma şi me­dalia de aur la Tîrgul internaţional de la Leipzig. Şi, totuşi, există şi coloane care de­monstrează, în anumite locuri, pentru ultima oară. La Corbeni, la Oieşti, la Curtea de Argeş, sute şi mii de con­structori ai hidrocentralei de pe Argeş raportează ultimele lor succese pe acest şantier, pregătindu-se să pornească spre alt colţ al ţării, spre altă apă de o in­comparabilă forţă — Dunărea. Este anul unei mari şi simbolice ştafete în hidro­energetica românească. După transferul de energie şi experienţă dinspre Bistriţa către Argeş urmează acum pregătirile pentru un nou urcuş — a treia treaptă, cea mai dificilă şi mai spectaculoasă pentru constructorii de hidrocentrale : Porţile de Fier. Dar reporterii nu con­semnează nici o umbră de regret sau nos­talgie pe chipurile constructorilor care, în curind, vor părăsi Argeşul. Pentru că aceşti oameni poartă în suflet flacăra creaţiei continue, dorul nestins după noi peisaje şi noi încleştări. E o caracteris­tică însuşită la temperatura pasiunii cu care au ridicat barajele de la Bicaz şi de la Argeş, călită la intensitatea de arc voltaic a construcţiei socialiste. De aceea, în reportajul următor îi vom revedea pe aceşti oameni, din nou pentru prima oară, în largile şi entuziastele coloane ale demonstraţiei din Turnu Severin... „...In afară de sentimentul de profundă emoţie pe care ţi-1 dă o asemenea de­monstraţie, trebuie să spun că ceea ce mă impresionează în mod deosebit este această baie de bună dispoziţie generală, această masă atît de spontană, de entu­ziastă, sub semnul primăverii, al tinere­ţii, al avintului, al încrederii nemăr­ginite în partid, în conducătorii săi iu­biţi. Nici cel mai mare artist n-ar­­ pu­tea să imagineze cu mai multă fantezie atîta colorit, atîta mişcare ingenioasă, spontană, originală. Este, într-adevăr, co­pleşitor, emoţionant să asişti la un ase­menea spectacol...“. Cine credeţi că este autorul acestui expresiv reportaj de cîteva rînduri des­pre demonstraţia de 1 Mai a anului 1965 ? Artistul poporului Radu Beligan, care îşi împărtăşea — la o asemenea înaltă ten­siune a simţirii — impresiile sale des­pre manifestaţie reporterului „Scînteii“. Era o primăvară care purta în ea em­brionul unor noi geneze. Era o primă­vară în care, de la un capăt la altul al ţării, oamenii începeau să simtă suflul în­viorător al unui dialog tot mai viu între partid şi ţară, suflu ce avea să se crista­lizeze generos în ideile călăuzitoare ale celui de-al IX-lea Congres al parti­dului. O nouă lozincă făcea să vibreze văzdu­hul marilor piețe : „Să muncim cu mult succes / Pentru-al IX-lea Congres“. Era expresia hotărîrii unanime a unui întreg popor de a edifica fundament solid de fapte pentru hotărîrile pe care le va lua Congresul partidului, de a pregăti cum se cuvine noul cincinal ce se elabora. * Gălăţenii — ne referim, fireşte, la con­structorii de pe marele şantier dintre Că­tuşa şi Mălina — veniseră la demonstraţie într-un număr mai mare ca niciodată: erau 15 mii, o adevărată armată de oa­meni, în mijlocul cărora se pierdeau cele cîteva sute care, cu cinci ani înainte, în­­fipseseră în pămîntul înghețat cupele ex­cavatoarelor. Cei 15 000 de azi se mîn­­dreau că, în cinstea Congresului, insta­laseră 2 000 tone de utilaje — cu 1 000 mai mult decît prevedea planul — că apropiau cu paşi repezi punerea în funcţiune a pri­mului obiectiv — laminorul de tablă groasă. Coloana celor de la „Tractorul“ purta un panou pe care se putea citi că la Tîrgul internaţional de la Leipzig — ediţia ju­biliară — tractorului U. 650 i se acordase medalia de aur şi diploma de onoare. Co­lectivul „Tractorului“ lansase în cinstea marii sărbători a primăverii două iniţia­tive care îşi puneau o amprentă calitativ nouă asupra modului de desfăşurare şi a obiectivelor întrecerii socialiste. „La fie­care fază , operaţii de înaltă tehnicitate“ şi „Pe tractoare să montăm numai piese de bună calitate !“. *’ Timpul, acest personaj esenţial al eco­nomiei moderne, a devenit şi el un parti­cipant activ la demonstraţiile noastre de 1 Mai. întreprinderea de foraj Craiova raporta că petroliştii olteni reduseseră du­rata de săpare a unei sonde la adîncimea de 2 500 de metri cu peste 50 de zile faţă de media înregistrată în 1963. In marea confruntare a omului modern cu noile ritmuri ale cotidianului, România se dovedea capabilă să înainteze pe or­bitele înaltelor acceleraţii cu toate ener­giile ei descătuşate, cu strădania unei tot mai înalte organizări a efortului social, cu apelul vibrant al comuniştilor la conştiinţa maselor, la înţelegerea inexorabilei nece­sităţi istorice. Elocventă ilustrare a acestui adevăr : producţia industrială a ţării din anul 1950 se realiza in 1960 în aproape 2 luni. Dar clarvăzătoarea cutezanţă a par­tidului deschidea încă de pe acum făgaşul unor ritmuri şi mai accelerate. In direc­tivele Congresului era prevăzut ca aceeaşi producţie să se realizeze în 1970 în nici măcar o lună. ...A fost anul unei succesiuni de eveni­mente istorice care au marcat substanţial noua istorie a patriei. Dezbaterii largi şi aprofundate cu privire la perspectivele de­ dezvoltare a ţării — dezbatere pe care a prilejuit-o Congresul al IX-lea al partidu­lui — l-a urmat punerea unei noi temelii vieţii de stat a ţării prin adoptarea de către Marea Adunare Naţională a noii Constituţii. 20 de milioane de cetăţeni au salutat, cu mîndria patriotică a participării la evenimentele cruciale din viaţa poporu­lui, proclamarea Republicii Socialiste România. Se înfăptuise visul pentru care s-au jertfit generaţii întregi de revoluţio­nari, de la cei cu şepci şi gambete, care participau la primii Armindeni proletari de acum un secol pînă la cei care se pră­buşiseră sub gloanţele represiunilor în anii marilor bătălii muncitoreşti de la Lupeni şi Griviţa. Sub semnul acestor evenimente s-a desfăşurat sărbătorirea zilei de 1 Mai 1966. Anotimpul coincidea, exploziv, cu năvalnica erupţie de energii a ţării, care pornise la traducerea în faptă a hotări­­rilor Congresului al IX-lea. Coloanele sărbătoreşti aduceau cu ele ecoul unor noi bătălii cîștigate pe magistrala înain­tării noastre socialiste. In întîmpinarea zilei de 1 Mai și a celei de-a 45-a aniversări a partidului, colec­tivul uzinelor „Electronica“ raporta că, în putinii ani ai existentei sale, a pro­dus de cinci ori mai multe aparate de ra­dio decît avea întreaga Românie înainte de război , cite un aparat de fiecare bucureştean, adică aproape 1 500 000. Alături de colective cu vechi şi vigu­roase tradiţii apăruseră în coloanele de­monstranţilor din Capitală cîteva care intrau pentru prima oară în arena eco­nomiei româneşti şi în conştiinţa publi­că : Fabrica de maşini-unelte şi agrega­te, Uzina de ţevi sudate, întreprinderea de radio şi semiconductor­. însăşi pre­zenţa acestor noi vlăstare ale industriali­zării era o mărturie elocventă a rodniciei politicii partidului de făurire a unei eco­nomii dinamice şi echilibrate, capabilă să asigure independenţa ţării şi bună­starea celor ce muncesc. , „Cel de-al IX-lea Congres, / Nou imbold pentru progres“ — scandau sutele de mii de demonstranţi de pe toate plaiurile ro­mâneşti şi-n cuvintele chemării ardea, înaltă, flacăra încrederii nestrămutate a întregului popor în Partidul Comunist Român. Iar alte coloane răspundeau, ca intr-un imens cor vorbit : „Scump partid să ne trăieşti , / Slavă Ţării Româneşti !“. Grandiosul plan elaborat de Congresul al IX-lea capătă contururi precise, se ma­terializează, de la an la an, în mari şi importante obiective industriale — veri­tabili piloni de oţel ai edificiului econo­mic al patriei. E dimineaţa lui 1 Mai 1967 şi mare.O demonstraţie debutează cu o enormă pan­cartă pe care stă scris : „înainte, pentru infăptuirea hotărîrilor Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Român !“. Sub această chemare-efigie, sute de mii de bucureşteni, ca şi milioanele de oa­meni de pe cuprinsul întregii ţări, îşi a­­firmă unitatea de neclintit în jurul parti­dului, hotărîrea de a transpune în viaţă măreţul program de desăvirşire a con­strucţiei socialiste. Tocmai de aceea, ceea ce dă o deosebită vigoare şi frumuseţe coloanelor care traversează ţara de la primele ore ale Intîiului de Mai este imaginea Muncii. Roadele primului an al noului plan cincinal ilustrează pregnant forţa şi maturitatea economiei socialiste , au intrat în funcţiune centrala hidroelec­trică de pe Argeş, ultimele trei hidro­centrale care întregesc salba de lumini a Bistriţei, al doilea furnal de 1 000 mc de la Hunedoara, iar la Galaţi a avut loc pri­ma dintr-un lung şir de „premiere“ — a început să producă laminorul de tablă groasă. Dar există o dinamică a creşterii forţei de creaţie, a capacităţii şi competenţei oamenilor, pe care nici cele mai iscusite grafice sau machete n-ar putea-o reda. Coloanele nu sunt numai vaste oglinzi ale înfăptuirilor, ale optimismului şi voio­şiei, ele reflectă şi sensul inaintării, efer­vescenţa, căutările, ideile ce se zbat sub frunte. Noul în mers, caracteristic aces­tui 1 Mai, este marcat de concentrarea tuturor eforturilor pentru îndeplinirea principalei sarcini puse de partid în faţa oamenilor muncii : ridicarea calitativă a Întregii activităţi economice. Apelăm din nou la reportajul acelei zile şi, pentru că se împlineau 20 de ani de la apariţia în coloanele demonstraţiei a primelor tractoare româneşti, spicuim o relatare transmisă din Braşov . Timp de mai mulţi ani am cutreierat diferite ţări din Europa, Asia şi Africa întovărăşind tractoarele fabricate de noi — declară maistrul Gheorghe Linteş. Faptul că au fost exportate pînă azi în aproape 40 de ţări este o carte de vizită a progresului industrial al ţării, a ca­pacităţii tehnice a clasei noastre munci­toare. — Sînt succese care te obligă să ţin­teşti mai sus — intervine inginerul me­­talurg Alexandru Fekete. — Ce reprezintă „mai sus“ ? — Diversificarea producţiei, sarcină de primă însemnătate pusă de partid în faţa industriei constructoare de maşini. Totodată, ridicarea performanţelor şi, mai ales, larga acţiune de organizare şti­inţifică a producţiei. Căutări, iniţiative, metode noi în matca largă a progresului tehnic. Cîntărind mai bine timpul, înmulţind bogăţia ideilor, oamenii muncii descoperă şi pun în va­loare noi filoane de entuziasm şi inteli­genţă care se valorifică superior pe trep­tele cincinalului, construite pe fundamen­tul ştiinţific al hotăririlor celui de-al IX-lea Congres al partidului. Pe marile bulevarde din vechi sau noi oraşe, splendide în haina multicoloră a anotimpului, coloanele înaintează anima­te de efervescenţa creatoare, sigure pe paşii lor care sunt paşii ţării : „Vom munci cu noi puteri / Ţară dragă să pros­peri !“. Şi ţara prosperă, de la an la an, sub semnul unor mari eforturi de perfecţio­nare a tuturor sectoarelor de activitate ale vieţii noastre socialiste. De aceea cel de-al 24-lea reportaj este cel mai bogat din toate în fapte, idei, semnificaţii­ De­monstraţia de 1 Mai 1968 apare astfel ca un uriaş şi stimulator schimb de expe­rienţă la nivelul întregii ţări. Un climat de fertile căutări creatoare, o atmosferă de viu şi fecund interes pentru progre­sul economic se degajă din ampla desfăşu­rare a coloanelor. Reporterii consemnea­ză : „Un element izbitor al conversaţiilor surprinse pe toate traseele acestuia 1 Mai este persistenţa revenirii acestor teme : organizarea ştiinţifică, perfecţionarea conducerii şi a planificării economiei, e­­ficienţa economică, optimizarea efortu­lui tehnic. E vizibil că oamenii folosesc aceste noţiuni pentru că ele au început să facă parte integrantă din universul preocupărilor lor cotidiene ca elemente determinante ale progreselor realizate şi ale celor în perspectivă“. Pe fundalul acestor importante idei, menite să aducă un puternic imbold în eforturile de desăvirşire a construcţiei so­cialiste, milioanele de demonstranţii îşi exprimă adînca aprobare faţă de tot mai largul democratism al orîn­­duirii noastre, faţă de preocuparea con­stantă a partidului şi statului nostru pen­tru a făuri un climat în care drepturile şi libertăţile constituţionale să poată fi cît mai larg exercitate. In ritmul marilor coloane pulsează vi­brant ecoul eforturilor creatoare din uzine şi de pe şantiere. Colectivul Uzinei de maşini grele-Bucureşti raportează un succes remarcabil : turnarea celei m­ai mari piese din ţara noastră — rotorul de 200 tone al primei turbine destinate hidro­centralei de la Porţile de Fier. Construc­torii Teatrului Naţional şi ai modernului centru de televiziune prefigurează — prin intermediul machetelor — noile edi­ficii culturale ale Capitalei. La Constanţa, specialiştii în îmbunătăţiri funciare pre­zintă realizările lor pe şantierul sistemu­lui de irigaţii Carasu. O secvenţă importantă a acestui repor­taj, al 24-lea, este dedicată noilor judeţe şi municipii atrase, prin reorganizarea ad­­ministrativ-teritorială a ţării, la un ritm de viaţă tot mai intens. Din Alba Iulia şi Botoşani, din Slatina şi Sf. Gheorghe, din judeţele Harghita şi­ Tulcea, repor­terii consemnează entuziasmul coloanelor însufleţite de puternica dorinţă de a con­tribui cu toate forţele la înflorirea ra­pidă a oraşelor şi ţinuturilor ţării. Există, se poate spune, o memorie a coloanelor — nevoia lor firească de a se raporta la trecut, sentimentul, creat în aceşti ani impetuoşi, că ritmul lor este un ritm al istoriei. De aceea, apare­ tot mai des în vastele coloane imaginea dis­tanţei, distanţa parcursă în timp dar, mai ales, în acest nou spaţiu economic, social şi spiritual, spaţiu al socialismului victo­rios. Pe un panou citim : „Numai sporu­rile de producţie obţinute de economia ţării în 1966 şi 1967 întrec de aproape 3 ori producţia industrială a anului 1938". Pe altul: „In 1967 am realizat în 30 de zile întreaga producţie a anului 1938“. Coloanele îşi amintesc că în urmă cu 20 de ani entuziasmul lor din preajma Naţionalizării nu putea ascunde totuşi să­răcia de culori a demonstraţiei. Erau mai puţine flori şi mai puţine care alegorice, era mai mult cenuşiu în îmbrăcămintea oamenilor, în hainele lor cumpărate pe cartelă. Coloanele işi amintesc, şi tocmai de aceea acum trec prin faţa tribunelor desfăşurînd adevărate jerbe de culori, îmbrăcate sărbătoreşte în toate nuanţele primăverii, aducînd tot ce au mai frumos şi mai bun, cu vădita plăcere de a de­monstra noile lor condiţii de viaţă, noua lor condiţie socială şi umană. Un foto­reporter inspirat surprinde o imagine simbolică : tata, mama şi... un car alegoric în miniatură, un landou în care se află poate cel mai tînăr participant la demon­straţie. Dialogul dintre coloane şi tribune este mai viu şi mai cald, mai prietenesc ca oricînd. Se rostesc saluturi fierbinţi la adresa conducătorilor partidului şi sta­tului, se fac semne amicale către tovarăşi de muncă fruntaşi în întrecere, invitaţi în tribune. De fapt, înseşi tribunele amin­tesc de coloanele de odinioară. O parte din tinerii care demonstrau în primele primăveri ale României libere au trenat de-a lungul anilor prin şcoala muncii, prin marile examene ale industrializării socialistei au învăţat în institute şi uni­versităţi, devenind ingineri şi profesori, conducători de uzine şi şantiere, perso­nalităţi în domeniul tehnicii, ştiinţei şi culturii. Sentimentul care se degajă din acest amplu­ dialog între coloane şi tribune este sentimentul unei mari şi strîns unite familii. Iată ce transmite corespondentul nostru din Arad : „In coloana multicoloră şi tumultuoasă păşesc împreună trei frun­taşe din diferite întreprinderi ale oraşu­lui : Aurelia Rusu, Toth Tereza, Anne Dorner. Sînt vesele, captate de atmosfera strălucitoare a sărbătorii. — E deajuns să priveşti coloana ca să ai senzaţia unei mari libertăţi, a unei ţări în care omul e stăpîn pe soarta sa şi se poate afirma deplin în toate dome­niile indiferent de naţionalitate — ne de­clară Anne Dorner. Tocmai de aceea, strîns uniţi în jurul partidului, români, maghiari, germani şi de alte naţionali­tăţi, sîntem hotărîţi să facem tot ce stă în puterile noastre ca să transformăm politica sa înţeleaptă în faptă vie. Există o memorie a coloanelor dar exis­tă, la fel de firesc, o proiectare a lor în viitor. Pancarte şi grafice ilustrează plas­tic succesele viitoare spre care se în­dreaptă cu paşi siguri clasa muncitoare, întregul nostru popor în temeiul planu­rilor lucide, riguros ştiinţifice ale desă­­vîrşirii construcţiei socialiste. Şi iată-ne acum în a 25-a primăvară, în ajunul celui de-al 25-lea 1 Mai sărbă­torit pe meleagurile ţării noastre libere, pe întinsurile României socialiste. O pri­măvară năvalnică, în care sevele naturii irump impetuos în bărăganele de grîu, în livezi şi păduri, în parcurile vechi şi noi ale oraşelor,­ îmbrăcînd totul în veş­mintele tinereşti ale începutului de mai. Dar, mai ales, este o primăvară plină de efervescenţa unor importante şi semnifi­cative evenimente în viaţa politică a ţării, o primăvară caracterizată printr-un pu­ternic avînt creator în toate domeniile vieţii economice şi sociale. In această primăvară poporul şi-a spus cuvîntul, şi-a exprimat limpede, răspicat voinţa. Prin votul unanim şi entuziast dat la 2 martie candidaţilor Frontului Uni­tăţii Socialiste, cetăţenii ţării şi-au rea­firmat hotărîrea fermă de a înfăptui po­litica partidului, de a asigura făurirea deplină a socialismului in România. A fost un vot al hotărîrii neclintite de a întări coeziunea naţiunii noastre socia­liste, unitatea de neştirbit a poporului ro­mân şi a naţionalităţilor conlocuitoare ; a fost un vot care a consfinţit legămîntul solemn al întregului nostru popor de a apăra ca lumina puţiilor marile sale cu­ceriri revoluţionare, de a apăra şi întări independenţa şi suveranitatea naţională a României socialiste. Acest angajament capătă zi după zi contururile certe ale unor noi succese pe frontul larg al economiei naţionale. In ultimele luni am consemnat în re­portajele noastre evenimente importante, oglindind entuziasmul, tenacitatea, com­petenţa şi ingeniozitatea tehnică cu care numeroase colective de muncitori şi con­structori dau viaţă unor însemnate obiec­tive industriale. De-a lungul a 25 de ani nici o primă­vară nu a fost atît de bogată în fapte şi realizări cum e aceasta. Recent, prima arteră feroviară electrificată a fost dată în exploatare pentru traficul de pasa­geri; recent, din Iaşi ne-a sosit vestea intrării în funcţiune a unei mari fabrici de fibre şi fire sintetice ; în ultimele zile constructorii de la Porţile de Fier au anunţat o nouă victorie in marele lor efort care va duce, în acest an, la stă­vilirea Dunării ; nu de mult primul mi­neralier românesc de 12 500 tdw s-a întors din prima sa cursă, încărcat cu minereu pentru Combinatul siderurgic­ Galaţi, iar oţelarii de aici anunţau, într-o ştire de ultimă oră, că au elaborat în cinstea lui 1 Mai prima şarjă la convertizorul nr. 3. Aşadar, ne aflăm în ziua celei de-a 25-a demonstraţii. Vă mai amintiţi, desi­gur, cum suna una din lozincile brigadie­rilor de la Bumbeşti-Livezeni: „Cu sapa şi cu lopata / Vom da şantierul gata !“ Cît de depărtată ne apare azi o asemenea lozincă, ce imensă e distanţa parcursă ! Azi coloanele care trec prin faţa tribu­nelor aduc cu ele imaginea liniilor auto-­­ matizate, a tablourilor de comandă elec­tronică, a strungurilor cu memorie mag­netică, a instalaţiilor care funcţionează la parametrii tehnicii mondiale. Coloanele reprezintă aceeaşi clasă muncitoare şi to­tuşi alta , mai competentă, mai calificată, stăpînă pe tehnica modernă a economiei socialiste. Dar să nu anticipăm ! Să nu anticipăm amplul reportaj pe care sute şi mii de coloane îl vor transcrie azi pe harta ţării, aducînd în această panoramică de­monstraţie efigiile unor proaspete şi im­presionante succese în muncă, imaginea tonifiantă a bunăstării în creştere şi a unui climat social în care personalitatea umană are asigurate condiţii de dezvol­tare tot mai prielnice. Putem afirma însă că azi, în coloane, la cea de-a 25-a sărbătoare a muncii li­bere, vom asista la cea mai elocventă de­monstraţie a forţei şi capacităţii creatoare de care e capabil un popor liber şi stăpîn pe soarta sa, un popor strîns unit în jurul partidului său, în jurul conducerii sale înţelepte, departe văzătoare, strîns legate de popor, în frunte cu secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Pentru că trăim o primăvară a certitu­dinilor, primăvara Anului XXV al noii epoci istorice, socialiste, in care a păşit ţara noastră în acel August de lupte şi speranţe. Augustul Eliberării. Victor BÎRLĂDEANU Paul DIACON­ESCU Desen de Mihai SÂNZIANU 0 De la primul 1 Mai liber... 0 Un om — un simbol: Ion Popov 0 „Locomotiva viitorului o vom construi noi“ 0 „Spargem munte după munte!“ — refrenul tinereţii clocotitoare 0 Un porumbel planează deasupra pieţei 0 Coloanele: capitole vii ale geografiei economice 0 De ce 11 000 de ţărani din toată ţara au defilat în coloana bucureştenilor 0 Ramuri noi în ar­borele viguros al industriei şi cei ce culeg roadele 0 Salut din 20 de milioane de inimi 0 „Cel de-al IX-lea Con­gres / Nou imbold pentru progres“ 0 Policromia umană a co­loanelor 0 De la „hei-rup!“ la impulsul electronic 0Anticipăm, totuşi, al 25-lea reportaj... PAGINA 3

Next