Scînteia, martie 1974 (Anul 43, nr. 9796-9826)
1974-03-20 / nr. 9815
PAGINA 4 | Recent, în Editura didactică şi pedagogică a fost publicată lucrarea „Conducerea planificată a economiei naţionale“, elaborată de prof. univ. dr. CONSTANTIN DANCIU, prof. univ. dr. ŞTEFAN ARSENE şi prof. univ. dr. VASILE RAUSSER. Din capul locului merită subliniat că lucrarea abordează bazele teoretice şi metodologice ale planificării economico-sociale şi prezintă experienţa ţării noastre în acest domeniu, reliefînd pregnant caracterul profund ştiinţific al politicii partidului nostru, modul creator în care se soluţionează problemele ridicate de conducerea conştientă a economiei şi societăţii socialiste. Acordind o atenţie deosebită problematicii pe care o ridică făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate în ţara noastră, lucrarea se fundamentează pe tezele teoretice şi programatice din documentele Congreselor al IX-lea şi al X-lea ale P.C.R., Conferinţelor Naţionale ale partidului din decembrie 1967 şi iulie 1972, precum şi pe alte documente de partid şi de stat privind perfecţionarea planificării, conducerii şi organizării economiei naţionale, în cele aproape 550 de pagini, de-a lungul celor 13 capitole, lucrarea abordează, la un mnait nivel ştiinţific, între altele, obiectivele, metodele şi tehnicile de planificare, organizarea conducerii planificate a activităţii economico-sociale, planificarea ritmurilor şi proporţiilor dezvoltării economico-sociale, planificarea teritorială a economiei naţionale, planificarea asigurării şi repartizării forţei de muncă, planificarea producţiei materiale, planificarea în domeniul investiţiilor, transporturilor, circulaţiei bunurilor materiale (aprovizionarea tehnico-materială, comerţul interior şi exterior), în domeniul nivelului de trai, planificarea financiară şi a preţurilor, precum şi probleme ale folosirii balanţei economiei naţionale în fundamentarea planului. Desigur, enumerarea problemelor esenţiale analizate in lucrare nu exprimă decit latura cantitativă a unei asemenea cercetări ; importantă este latura ei calitativă — demnă de subliniat — intrucit autorii au realizat din acest punct de vedere o operă de largă valabilitate, cu un profund caracter teoretic şi aplicativ, o lucrare extrem de utilă atit acum, cit şi in perspectivă. Tocmai prin asemenea ca lităţi, lucrarea este folositoare atit planificatorilor, economiştilor, tuturor cadrelor care lucrează în domeniul activităţii de planificare a economiei naţionale, cit şi celor ce îşi desfăşoară activitatea în învăţământul economic superior, studenţi şi cadre didactice. Prof. univ. dr. Constantin PINTILIE , nr. ....... .............. . ................................. ECONOMICĂ „Conducerea planificată a economiei naţionale“ SOCIOLOGICĂ Savel DAVICU „Dinamica satului românesc contemporan“ Pornind de la investigaţiile făcute în mai multe comune din judeţul Iaşi, cartea lui Savel Davicu, apărută în editura „Junimea“ Iaşi, işi propune să abordeze, intr-un plan teoretic mai general, o arie destul de largă din problemele sociologiei rurale, generate de condiţiile social-economice din ţara noastră. în această ordine de idei se impune atenţiei, în primul rind, preocuparea autorului pentru depistarea efectelor industrializării intense în viaţa satelor, asupra tradiţionalelor structuri comunitare rurale : scăderea — absolută şi relativă — a populaţiei ocupate în agricultură, prin imigrarea unei însemnate părţi in mediul urban industrial şi, în acelaşi timp, fluxul de specialişti orientat spre sate, implicaţiile introducerii tehnicii moderne în agricultură. Explicarea acestor procese sociale obiective premerge abordarea fenomenului apropierii satului de oraş ca structuri sociale şi, în funcţie de aceasta, restructurarea treptată, dar profundă, a modului de trai din satele româneşti — creşterea şi diversificarea cerinţelor culturale, amplificarea participării la viaţa politică, modificarea bugetului de timp prin prestarea unor activităţi industriale sau prin solicitarea sistemelor de servicii care au luat un avint deosebit in ultima vreme în mediul rural. Acestea au repercusiuni adinei asupra statutului de clasă socială al ţărănimii, a cărei afirmare tot mai puternică constituie o preocupare teoretică majoră pentru autor. O dată citită, cartea, bogată în date şi informaţii, lasă totuşi impresia unor inegale soluţionări ale problemelor abordate. De pildă, în problema urbanizării mediului rural, autorul explică unitatea socială a urbanului şi ruralului in socialism prin unitatea formelor de proprietate socialistă şi cooperatistă ; credem că acesta este factorul economic de plecare în explicaţie, sociologul trebuind să analizeze căile concrete de realizare a procesului respectiv. Or, din lucrare nu reies foarte clar aceste căi : prin industrializarea muncilor agricole ?, prin intermediul serviciilor ?, prin comunitatea de interese ? Pe de altă parte, o tipologie riguroasă a așezărilor rurale, ţinînd seama mai mult de criteriile structural-funcţionale de apreciere, este strict necesară. E drept, lucrarea oferă încercări de acest gen, dar criteriile de tipologizare sunt, credem, în parte empirice. Efectul acestei situaţii se vede, între altele, şi în dificultatea — uneori întîlnită în lucrare — de realizare a legăturii dintre datele empirice obţinute în cercetare şi teoretizarea care urmează necesar. Există senzaţia că uneori cartea oscilează între o atitudine descriptivă, constatativă in faţa datelor, neteoretizantă, şi alta de abundent demers teoretic, incluzind şi afirmaţii generale, aspecte binecunoscute pentru care n-ar fi fost necesare — poate — cercetări sociologice de teren. In fine, prin însăşi problematica imbrăţişată de volum, ar fi fost deosebit de interesantă abordarea proprie, conform datelor cercetării, a proceselor, într-o perspectivă prognostică, mai ales privitor la evoluţia viitoare a tipurilor de aşezări rurale, la modurile atenuării diferenţelor dintre sat şi oraş. Cu aceste cîteva rezerve credem că volumul poate un bun mijloc de familiarizare a celor interesaţi cu problematica sociologiei rurale actuale de la noi. Mihail PÎRILAG* V___________________ Originalitatea ideii unei astfel de lucrări se relevă încă de la întîia privire asupra Dicţionarului de idei literare (editura Eminescu) al lui Adrian Marino cu aceeaşi pregnanţă cu care se impune vasta informaţie pusă In valoare de autor, despre care aparatul ştiinţific final face mărturie. E întâia sinteză de atari proporţii din cultura noastră literară şi chiar primul ei volum, cuprinzând termeni de la a la g, este o mare realizare. Un exeget specialist al vreunuia din domeniile exploatate de autor va putea, probabil, să indice şi alte lucrări româneşti sau străine apte să figureze in bibliografie sau Încă alte exemple pe care se putea întemeia demonstraţia celor 28 de eseuri consacrate termenilor literari examinaţi, sau cea a eseului introductiv, despre „noua critică“ preconizată de autor, „critica ideilor literare“. E cert insă că in structura şi aparatura sa actuală cartea este unul dintre instrumentele fundamentale de lucru ale teoreticianului, profesorului, studentului, ale scriitorului şi criticului, ale cititorului din rîndurile publicului larg. Enciclopedia de terminologie literară din acest Dicţionar Îndeplineşte şi rolul unui tratat succint despre categorii estetice generale (comic, dramatic, fantastic, gen, gust etc.) şi pe acela al unui curs de teorie a literaturii in tematicile ei de bază (clasic şi modern, avangardă, curent literar, decadentism, ermetism, formalism), ca şi pe acela al unei dezbateri din perspectivă proprie a unor probleme controversate. Autorul a pornit evident de la nevoia de sistematizare a materiilor, atit de simţită la noi, ca şi aiurea, de la cerinţa unui consens mai larg asupra terminologiei pe care o utilizăm. Pe parcursul celor aproape 800 pagini ale eseurilor propriu-zise, autorul ia adesea în discuţie poziţiile principale din literatura şi estetica noastră literară anterioară, de la Maiorescu şi Gherea, pină la Lovinescu şi Călinescu, mergînd pină la cercetători actuali. Dicţionarul... e în primul rind o carte de promovare a atitudinilor realiste şi a formelor clasice ale literaturii. Progresul acesteia este văzut din perspectiva experimentelor rodnice, nu din aceea a inovatorismului căutat. Capitolele despre avangardă, antiliteratură, decadentism, curent, experiment, formalism sunt concludente ; la fel, sunt de o importanţă esenţială in corpul Dicţionarului... eseurile consacrate ideii de clasic, clasicitate, clasicism, patru la număr, acoperind numai ele a şasea parte din totalul paginilor. Aşadar, aici se concentrează principala atenţie a exegetului, ceea ce e firesc şi bine, mai ales intr-un moment ca acesta pe care-l trăim, caracterizat prin nevoia degajării studiului teoretic al literaturii de confuzii sau simplificări. Observaţii şi concluzii cu totul preţioase apar mereu în carte, ca această disociere in raport cu clasicismul. „Clasicismul, spune eseistul, referindu-se la cunoscutul curent, aduce o contribuţie însemnată [...] la consolidarea unei noi poziţii faţă de PROCESUL CRITICII,Ingenuităţii, spontaneităţii şi inspiraţiei li se opune primatul „artei".... Clasicismul valorizează efortul creator, perfecţiunea, tenacitatea, luciditatea, virtuţi care vor cunoaşte o mare carieră in epoca modernă“... Dar, continuă autorul, există şi „faţa diametral opusă a clasicismului“ — din păcate, arată el, „singura care circulă azi cu cea mai mare insistenţă“, anume acea accepţie a curentului după care principiile clasice ale acestuia sunt sistematizate rigid şi dogmatizate, „transformate intr-un corp de doctrină închisă, orientată spre intoleranţă“. Demonstraţia eseistului pune în lumină un adevăr de preţ, anume că această latură compromisă a clasicismului nu aparţine numai evoluţiei acestuia, ci poate afecta — şi experienţa literaturii a dovedit-o — şi alte curente şi direcţii, atunci cind acestea au început „să se codifice“, cind orice concepţie novatoare, chiar la cele moderne, s-au închis în norme impuse artei. In mod necesar, eseistul discută, în cadrul unui capitol, conceptele clasic şi modern laolaltă. Luîndu-se în discuţie întreaga terminologie din domeniul literaturii — ea va fi extinsă şi întregită desigur în volumele următoare . Dicţionarul... se impune drept cel mai amplu documentar critic al ei, nu doar enciclopedic, nu doar dicţionar, cum se intitulează, ci o contribuţie originală, o elaborare de prestigiu a exegezei şi teoriei noastre literare. Ea se împlineşte in bogata bibliografie repartizată după temele capitolelor, constituind articularea cercetării proprii a autorului în sistemul gindirii estetice generale ; se împlineşte, de asemenea, prin „sumarul analitic“ al fiecărui eseu, care suplineşte indicele de materii (acesta ar putea fi introdus, eventual, în volumele următoare, sau in ultimul volum, pentru a se uşura cercetarea unora din teme care revin în mod necesar la mai mulţi termeni). De o importanţă deosebită este eseul inaugural . Pentru o „nouă critică“ — critica ideilor literare, in care se pledează pentru o valorificare corespunzătoare a direcţiilor de idei în care se înscriu operele, a raportului ideologic in care se plasează faţă de existenţa socială a cadrelor umane abordate în cărţi. Pedagogia şi semnificaţiile Dicţionarului de idei literare al lui Adrian Marino sunt aşadar multiple. Cartea aceasta este una dintre acele contribuţii fundamentale ale exegezei noastre actuale in domeniul esteticii în general şi in acela al literaturii în special. Mihai GAFIŢA CRITICĂ Adrian MARINO „Dicţionar de idei liter LITERARĂ Traducerea romanului Vatra încinsă, semnată de Veronica Porumbacu şi Tóthfalusi Ana, apărută, de curind, in editura „Kriterion“, prezintă, pentru prima oară in româneşte, unul din cele mai bune romane de limbă maghiară din epoca interbelică. Am putea spune că Berde Mária este un spirit clasic, iar romanul său o tragedie de tip clasic. Scriitoarea n-a cultivat o proză edulcorată, specifică — cu excepţia Hortensiei Papadat-Bengescu — literaturii, feministe din epocă, ci a scris intr-un stil analitic de o sobrietate, am spune, bărbătească. Vatra încinsă e un roman cu personal e femei şi cu probleme specific feminine, în fond un jurnal deghizat (totul e povestit la persoana întîi), împărţit în patru capitole. Acţiunea cărţii se petrece în Transilvania, în timpul primului război mondial şi cuprinde în special drama erotică a unei tinere Vilii (Vilma), o fiinţă delicată pe care războiul o prinde nepregătită pentru a-i suporta privaţiunile. Căsătorită cu un medic ce pleacă pe front, căzînd prizonier, ea însăşi participind la război ca infirmieră, Vilii işi regăseşte, în lipsa soţului (Imre), o veche iubire din adolescenţă, în persoana unui văr (Palkó). Intilnirea cu Palkó creează în sufletul tinerei neveste un proces moral, o dramatică tensiune plină de remuşcări, iar in sufletul iubitului sentimentul inutilităţii, incit pleacă să-şi găsească moartea pe front, întors din război, Imre refuză să asculte confesiunile sincere ale soţiei, căutând să păstreze intacte clipele de dragoste ale începutului. Tema este turghenieviană (Turgheniev fiind unul din scriitorii iubiţi de autoare). Un alt personaj al romanului, fata în casă, Sia, de o frumuseţe răpitoare, săvîrşeşte, ca şi Viki, acelaşi păcat . Întors din prizonierat, gelosul său soţ o pedepseşte extrem de grav : o sileşte să se aşeze pe vatra încinsă din bucătărie, de aici vine şi titlul cărţii, dar nu numai de aici. Războiul în sine e o vatră încinsă a lumii, sufletele oamenilor fiind, de asemenea, mici vetre Încinse. Capitolul cel mai dinamic al cărţii e Purgatoriul, în care nevestele işi mărturisesc, sau Încearcă să-şi mărturisească, păcatele şi-n care Sia e aruncată pe plita încinsă. Imre, bărbatul eroinei principale, Viki, cu un spirit de personaj cehovian, refuză confruntarea, re-fuză purgatoriul postbelic. Romanul prezintă pe de o parte cruzimea flagelului mondial cu dezastrele lui morale în primul rind, cu mutilările de ordin sufletesc care au consecinţe şi mai grave pentru societate şi familie. Berde Mária e creatoare de tipuri semnificative, deşi mărunte, dar mai ales creatoare de atmosferă. Realităţile satului nu sunt descrise sau comentate, ci prezentate prin analize de tip jurnalier. Vatra încinsă e un jurnal intim proiectat pe plan social. Mijloacele de expresie sunt ale prozei, deşi fluidul ce străbate cartea ţine de domeniul poeziei. Un lung poem de dragoste, „jurnalul“ de faţă e o confruntare cu viaţa, cu evoluţiile ei in tablouri de gen sau în secvenţe de vis, cu virtejurile şi cu solitudinile ei, dar e în primul rind o sondare a sufletului omenesc. Emil MANU BERDE Maria „Vatra încinsă“ PUBLICISTICĂ Nicolae VELEA „Vorbă-n colţuri şi rotundă“ Prin alcătuirea sa deosebită, volumul Vorbă-n colţuri şi rotundă (editura „Albatros“) işi obligă autorul la un efort continuu de prefigurare a întregului. Ce anume generează acest apel insistent la unitate ? Poate chiar încercarea lui Nicolae Velea de a pătrunde lumea proverbelor cu spiritul scriitorului de literatură, înţelegem că locul şi modul de integrare a proverbului in compoziţia textului exprimă o atitudine, un mod de interpretare şi percepţie artistică, în fine o opţiune a scriitorului. Vorbă-n colţuri şi rotundă are putere de refracţie , refuzînd cititorului o meditaţie strictă despre sine, precum şi închiderea judecăţilor apreciative in limitele rigide ale unor pagini de text, el incită spre descoperirea unei noi perspective de înţelegere a paremiologiei sau, formulind mai pretenţios, către procesul genezei sociale a proverbelor. Fiind schematizarea unei situaţii petrecute aievea, proverbul scapă din limitele întîmplătorului şi se universalizează ; el trăieşte intr-un mediu cultural cu tradiţie istorică ce conţine ca element de esenţialitate posibilitatea repetării sale. Proverbele devin modele de reacţie a unei anumite colectivităţi fată de un tip particular de relaţie interumană şi in acest climat poate lua contur apelul indreptăţit al autorului către o folosire corectă a lor. Astfel, alegerea modelelor literare din mediul sătesc apare ca recunoaştere implicită a universului genetic al proverbelor. Eroii cărţii lui Nicolae Velea sunt ţărani : Stanică, Barbu sau Marin. Scriitorul a operat o tipizare, insistînd pe o singură determinare a fiinţei umane, şi anume aceea care se recunoaşte ca dominantă, după caz, într-un proverb sau altul. Autorul introduce în mod firesc un personaj sublimat. Paremie, simbolizarea proverbului ca gen. Desigur, paginile în care personajele scapă de tiranica necesitate a potrivirii cu proverbul, desfăşurîndu-se intr-o viaţă complexă, bogată, unde omul trăieşte ca om in pluritatea trebuinţelor sale sunt momente de împlinire epică a cărţii. Iată un exemplu de literatură bună : învăţătorul Panţurescu urma să fie arestat. în ciuda nevinovăţiei sale , jandarmul Mitici, om de omenie, îl previne în ascuns şi-l sfătuieşte să fugă, dar învăţătorul refuză orgolios. Cei doi oameni, deşi vor acelaşi lucru, nu comunică între ei, iar situaţia poate fi transpusă în spiritul proverbului astfel : „Suntem, îi spune învăţătorul jandarmului, ca unul care nu găseşte pod peste apă şi altul care moare de sete“. Acest fragment şi cele scrise în aceeaşi manieră sunt pagini de reuşită artistică în cartea lui Nicolae Velea, unde proverbul nu este răstălmăcit, cum se întîmplă uneori, sau exemplificat cu oameni nereali, desenaţi doar cu o singură trăsătură de creion, ci se naşte din condensarea şi schematizarea unui fapt de viaţă. Cristian POPESCU EDITURA „UNIVERS" Robert Sabotier — „Prințul" (poeme alese) „Pasărea fericirii" — basme populare din China „Supa de broasca țestoasă" — povestiri coreene din sec. XV—XVII Babs H. Deal — „Cad zidurile" Pierre Schoendoerffer — „Ultimul rege din Borneo" José Maria San Juán — „Requiem pentru noi toţi" Lucian Blaga — „Meşterul Manole" Michel de Saint Pierre — „Miliardarul" Herve Bazin — „Preafericiţii de pe insula dezolării" Robert Stone — „Sala oglinzilor" Gérard de Nerval — „Fiicele focului" cinema • Păcală : PATRIA — 9,30; 12,30; 16,30; 20, CAPITOL — 9; 11,45; 14,30; 17,15; 20, GRIVITA — 9; 12,30; 16; 19,30, FLAMURA — 9; 12,30; 16; 19,30, FAVORIT — 9,30; 12,30; 16, 19. • Le Mans : SALA PALATULUI — 17,15 (seria de bilete — 5022) ; 20.15 (seria de bilete — 5023), BUCUREȘTI — 8,30; 11; 13,15; 16; 18,30 ; 21, CASA FILMULUI (Bd. Magheru nr. 29) — 15; 17,30; 20. • Cea mai frumoasă seară din viața mea : VICTORIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Vară tirzie : LUMINA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45. • Al şaptelea cartuș : LUCEAFĂRUL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, FLACARA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15. • Moara cu noroc : CENTRAL — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18,15; 20,30. • Ciclul SCALA — 9; 12,43; 16,30; 20,15, FESTIVAL — 8,45; 12,30; 16,15; 20. • Program de ..desene animate pentru copii : DOINA — 9,45; 11,15. • Trecătoarele iubiri : DOINA — 12,45; 15,30; 17,45; 20, PROGRESUL — 15,30; 18, 20,15. • Fantastica aventură a lui „Neptun“ : MELODIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30.• Călărețul fără cap în EXCELSIOR — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, GLORIA — 8,45; 11,15; 13,30; 15,45; 18,15; 20,30, MODERN — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Cîntecul Norvegiei : COTROCENI — 13,30; 16,15; 19,30, FLOREASCA — 15,30; 19. % Proprietarii : BUZEȘTI — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, MOŞILOR — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. o Mandy — 14,30, Un musafir de pomină — 16,30, Eterna Eva — 18,45. Dacă aș avea un milion — 20,45 : CINEMATECA (sala Union). • Aurul negru din Oklahoma : AURORA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20.15. • întoarcerea lui Magellan POPULAR — 15,30; 18; 20.15. • Chemarea străbunilor : VOL GA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18,15; 20.30. ARTA — 15,30; 18; 20,15. • Marele vals : DACIA — 9; 12,30; 16; 19,30. • Capcana : VITAN — 15,30; 18; 20.15. DRUMUL SĂRII — 15,30; 18; 20.15. • Judo BUCEGI — 15,30; 18 .20,15. • Trenul spre staţia „Cerul“ • ÎNFRĂŢIREA ÎNTRE POPOARE — 15,30; 13; 20,30. • Insula misterioasă : LIRA — 15,30; 18; 20,15. • Dincolo de nisipuri : UNIREA — 15,30; 18; 20,15, VIITORUL — 15,30; 18; 20,15. e Joe Kidd : FERENTARI — 15,30; 18; 20,15, COSMOS — 15,30; 18; 20,15. e Prințul Bob : PACEA — 15,30; 17,45, 20. e Luna furioasă : GIULEŞTI — 15,30; 18; 20,15. . SÂNTEIA — miercuri 20 martie 1974 Ipostaze ale peisajului O interesantă expoziţie intitulată „Deal“ ni-l prezenta, în luna august a anului 1972, pe HORIA BERNEA ca pe un observator atent, lucid, al peisajului românesc. Circumscrise aceluiaşi motiv principal — dealul Piscul Borş-Bărdaş din satul Poiana Mărului, judeţul Braşov — lucrările de atunci se prezentau publicului Capitalei noastre ca tot atîtea realizări împlinite cu semnul unor căutări consecvente, aprofundate cu grijă. Reluat, in răstimpul celor doi ani care s-au scurs de la prima manifestare, în alte noi ipostaze, motivul Dealul a constituit şi de această dată obiectul expoziţiei deschise în sala Ateneului Român (str. Franklin nr. 2). Şase picturi şi două fotografii ce au figurat şi în prirma manifestare se alătură unui important număr de lucrări noi pentru, a retrasa, în datele ei esenţiale, o adevărată monografie a piscului Borî-Bărdaş. Preferinţa artistului s-a îndreptat spre o lume cunoscută, o lume a cărei simplitate şi frumuseţe a studiat-o îndeaproape. Realizate In notaţii mai spontane sau mai elaborate, pînzele sau desenele de acum fixează parcă Instantanee ale unor realităţi investigate şi surprinse In datele lor fundamentale, caracteristice. Acelaşi aspect, uşor de nominalizat, prezentat ca atare In fotografii, planuri ale locului descoperă, odată cu fiecare nouă pînză, frumuseţi mirabile, ascunse parcă sub monotonie. Căci monotonă ar putea fi, în alte condiţii, reluarea de-a lungul simezelor unei întregi expoziţii a aceluiaşi motiv. Horia Bernea reuşeşte însă să demonstreze că nu este aşa. Lucrările de acum sunt parcă un adevărat jurnal, al subiectivităţii artistului in faţa motivului a devenit mod de confesiune şi de investigare a propriilor posibilităţi in pictură. CARNET PLASTIC Inundat de florile primăverii sau de presentimentul decrepitudinii autumnale, privit de aproape sau de la mare distanţă, descris în amănunţime sau retrasat în planurile lui cele mai importante — Piscul Bori-Bărdaş ni se restituie odată cu fiecare pînză nu la nivelul faptului divers, ci la un alt nivel, mai adinc, acela al semnificaţiei sale. Viaţa fiecărei lucrări se află în sentimentul căutării realităţii locului, a unei realităţi pe care pictorul încearcă să o atingă fără a-i distruge farmecul. Depăşind de fiecare dată inserţia în aspectul real brut, făcînd din materialitatea lui un purict de sprijin, Horia Bernea aduce de fiecare dată noi vibraţii de sensibilitate. Criteriile realităţii sunt pentru el cele ale comunicării. Căci, esenţial pentru tipul de realitate figurală pe care ni-l propune este să nu fie pur şi simplu „realitate“, adică verbalizabilă, ci să se ridice la nivelul semnificaţiei. Al unei semnificaţii cu implicaţii poetice în cazul particular al lui Horia Bernea. ★ Peisajul pare a fi preocuparea predilectă a pictorului GHEORGHE RADUCANU. 51 dacă in cazul expoziţiei lui Horia Bernea un anume aspect al peisajului concentra in întregime preocupările pictorului, în cazul expoziţiei lui Gh. Răducanu peisajul devine pretextul exterior al unor peregrinări lirice. Valea Prahovei sau peisajul ardelenesc au oferit pictorului tot atîtea prilejuri de a demonstra că figurativul nu şi-a epuizat încă posibilităţile. Privind „Casele de la marginea satului“ sau „Peisaj de iarnă“, „Case din Ardeal“ sau „Inserare“, pictorul consemnează elementele de decor prin care se defineşte un cadru şi se cristalizează o atmosferă. Lucrările lui Gheorghe Răducanu sunt confesiuni intime prin culoare, reflex al unei naturi lirice, predispusă transformărilor subtile ale sentimentelor sau senzaţiilor în contact cu lumea înconjurătoare. Marina PREUTU ROMÂNIA-FILM“ prezintă o producţie a Casei de filme patru „Porţile albastre ale oraşului Scenariu!: Marin Preda. Regia Mircea Mureşan. Imaginea : Gheorghe Viorel Todan. Muzica : Doni Stănculescu. Montajul: Maria Neag. Sunetul : Nicolae Ciolcă. Decoruri : arh. Liviu Popa. Costume : Lidia Luludis. Cu : Romeo Pop, Costel Constantin, Dan Nuţu, Ion Caramitru, Dumitru Furdui, Amza Perlea, Dumitru Rucăreanu, Emilia Dobrin, Matei Alexandru, Aurel Cioranu. Film realizat în studiourile Centrului de producţie cinematografică „Bucureşti" ALIMENTAŢIA Şl SĂNĂTATEA (Urmare din pag. I) redusă în anii 1956—57 decît în 1931— 32, în alte ţări avansate (S.U.A., Anglia, Olanda ş.a.), pentru prevenirea avitaminozelor şi anemiilor nutriţionale şi pentru ridicarea eficienţei nutritive a aportului zilnic de proteine s-au fortificat derivatele de cereale prin încorporarea de diferite vitamine (Bi, B, Be, PP), de fier şi lizină (aminoacidul slab reprezentat in proteinele de origine vegetală) şi de vitamină Din laptele folosit în alimentaţia copiilor. Avantajul eradicării bolilor carenţiale — ca problemă de sănătate publică în ţările industrializate şi cu economie prosperă — a fost însă contracarat de creşterea incidenţei celor cauzate de supraalimentaţie. înlocuirea forţei omului prin maşini a mărit sedentarismul şi a micşorat cheltuiala de energie, dar consumul de alimente s-a menţinut la nivelul corespunzător vechilor deprinderi. Surplusul de calorii ingerat, depozitindu-se în organism sub formă de grăsime, a mărit prevalenţa obezităţii şi a bolilor cronice degenerative. Azi se ştie că îngrăşarea nu este numai un defect estetic, ci reprezintă preludiul celei mai grave drame a sănătăţii omului, intrucit obezitatea permite instalarea aterosclerozei şi a diabetului. Obezitatea apare frecvent încă din copilărie sau adolescenţă şi se întîlneşte la 30—50 la sută din populaţia adultă. Anchetele întreprinse sub auspiciile O.M.S., in peste 30 de ţări, au arătat că ate- •roscleroza prin complicaţiile ei (hipertensiune, infarct miocardic, hemoragii cerebrale ş.a.) reprezintă cauza a circa 50 la sută din totalul deceselor peste vîrsta de 1 an şi este considerată de O.M.S. ca cel mai mare flagel al omenirii. Frecvenţa diabetului a crescut pină la 6 la sută din populaţia adultă, cu precizarea că în 60—80 la sută din cazuri el apare la persoanele obeze. Sortimentul din ce in ce maivariat de produse alimentare şi pre■ferinţa consumatorului din aceste ţări pentru acelea care oferă maximum de senzaţii olfactogustative, cu minimum de efort masticator (cum sunt dulciurile), expun nu numai la dezechilibru cantitativ (caloric), ci şi la unul calitativ, cum este cel dintre aportul de glucide şi vitamina B1. Principala sursă de energie a creierului fiind reprezentată de glucoză, iar folosirea acesteia fiind condiţionată de prezenţa enzimelor, in constituţia cărora intră vitamina B1, dezechilibrul dintre glucide şi vitamina B) micşorează capacitatea creierului de a se adapta la solicitările şi la ritmul trepidant al vieţii moderne, mărind incidenţa nevrozelor. . Pentru cunoaşterea pe baze ştiinţifice a trebuinţelor nutritive ale populaţiei din ţara noastră, un colectiv de la catedra de igiena alimentaţiei a măsurat consumul de oxigen la peste 1 500 persoane, in vederea stabilirii trebuinţelor energetice. Mecanizarea producţiei agricole şi forestiere a modificat simţitor aceste trebuinţe, micşorîndu-le de la 4 500—6 000 la circa 3 500 calorii, cit sunt cerinţele muncitorilor din industria metalurgică, iar automatizarea a numeroase procese tehnologice a egalat cheltuială de energie cu aceea din munca intelectuală. In ultimele două decenii, intrucit ponderea populaţiei urbane de la noi din ţară a sporit de la 31 la 41—42 la sută, proporţia produselor industriale în alimentaţia omului a crescut considerabil, între 1950 şi 1971, consumul de carne, peşte şi derivatele lor pe cap de locuitor şi pe an s-a dublat, iar cel de ouă, grăsime şi zahăr a crescut cu 180—210 la sută. Schimbarea felului de alimentaţie s-a repercutat atit asupra profilului patologiei şi a cauzelor de deces, cît şi asupra mortalităţii infantile şi a longevităţii. Bolile carenţiale (de exemplu, pelagra) au încetat de a mai constitui o problemă de sănătate publică şi o serie de boli infecţioase, cu morbiditate şi mortalitate mare, au fost eradicate sau reduse la cazuri sporadice (malarie, febra tifoidă, difterie, poliomielită ş.a.); decesele cauzate de acestea (inclusiv tuberculoza) au scăzut de la 177 (in 1951) la 31 la suta de mii de locui- tori (în 1971), iar mortalitatea infantilă s-a redus de la 118 la 42 pentru 1 000 de născuţi vii. Datorită acestor modificări, la apariţia cărora a contribuit îmbunătăţirea nu numai a alimentaţiei, ci şi a asistenţei medicale, speranţa de viaţă la naştere s-a ridicat de la 63 (in 1956) la 69 ani şi proporţia persoanelor peste 60 de ani a ajuns la 14 la sută faţă de 9 la sută. Ca şi în ţările industrializate, aceste avantaje au fost contracarate de creşterea bolilor cronice degenerative. Frecvenţa obezităţii este de 10—15 la sută în mediul rural şi de 20—30 la sută in cel urban, iar printre salariaţii cu muncă sedentară din finanţe-bănci, de exemplu, ea s-a ridicat pină la 48 la sută. In mai puţin de 15 ani, bolile cardiovasculare şi mai ales ateroscleroza au ajuns să reprezinte cauza a 40—45 la sută din totalul deceselor, mortalitatea prin aceste boli crescind de la 230 (în 1956) la 471 la suta de mii de persoane peste un an în 1971, în cercetări efectuate pe 10 046 salariaţi, de un colectiv de la Institutul de igienă şi sănătate publică din Bucureşti, s-a găsit o relaţie semnificativă intre frecvenţa hipercolesterolemiei şiconsumul de grăsimi şi de zahăr. Prin depistarea activă, prezenţa diabetului s-a întilnit la 2,1 la sută din populaţia adultă, proporţia fiind de 1,44 la sută în mediul rural şi de 3,7 la sută în cel urban. Ca şi în ţările cu economie industrială avansată, se întrlnesc cazuri de hipovitaminoză Bi, care alături de suprasolicitarea mintală concură la creşterea incidenţei nevrozelor. Şi mai frecvent apare hipovitaminoza C, in special primăvara şi mai ales printre muncitorii expuşi la noxe chimice, ale căror nevoi pentru această vitamină sunt mai mari. Nu întimplător relaţia dintre alimentaţie şi sănătate constituie sloganul „Zilei mortdiale a sănătăţii“ din acest an. Pentru că, în ciuda marilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnologiei, omul nu a beneficiat în măsura necesară de aceste realizări, atit în colectivităţile mai puţin dezvoltate pe plan economico-social, cit şi în cele mai avansate. S-ar părea că bolile care însoţesc progresul sunt apanajul acestuia (postulat pe baza căruia ele au fost numite „bolile civilizaţiei“) şi că pentru prevenirea lor omul ar trebui să renunţe la el. Dacă se are în vedere că aproape fiecare cucerire a atras după sine nu numai avantaje, ci şi neajunsuri, pe care tot omul făuritor al progresului le-a contracarat prin soluţii specifice, se poate afirma că vor putea fi evitate, într-un viitor ce depinde de noi, cauzele care influenţează încănegativ starea de sănătate, printr-o alimentaţie corespunzătoare trebuinţelor nutritive ale organismului.