Scînteia, martie 1974 (Anul 43, nr. 9796-9826)

1974-03-20 / nr. 9815

PAGINA 4 | Recent, în Editura didactică şi pedagogică a fost publicată lucra­rea „Conducerea planificată a eco­nomiei naţionale“, elaborată de prof. univ. dr. CONSTANTIN DAN­­CIU, prof. univ. dr. ŞTEFAN ARSENE şi prof. univ. dr. VA­SILE RAUSSER. Din capul lo­cului merită subliniat că lu­crarea abordează bazele teoretice şi metodologice ale planificării economico-sociale şi prezintă expe­rienţa ţării noastre în acest dome­niu, reliefînd pregnant caracterul profund ştiinţific al politicii par­tidului nostru, modul creator în care se soluţionează problemele ri­dicate de conducerea conştientă a economiei şi societăţii socialiste. Acordind o atenţie deosebită pro­blematicii pe care o ridică făuri­rea societăţii socialiste multilateral dezvoltate în ţara noastră, lucrarea se fundamentează pe tezele teore­tice şi programatice din documen­tele Congreselor al IX-lea şi al X-lea ale P.C.R., Conferinţelor Na­ţionale ale partidului din decem­brie 1967 şi iulie 1972, precum şi pe alte documente de partid şi de stat privind perfecţionarea planifi­cării, conducerii şi organizării eco­nomiei naţionale, în cele aproape 550 de pagini, de-a lungul celor 13 capitole, lu­crarea abordează, la un mnait nivel ştiinţific, între altele, obiectivele, metodele şi tehnicile de planifi­care, organizarea conducerii plani­ficate a activităţii economico-socia­le, planificarea ritmurilor şi pro­porţiilor dezvoltării economico-so­­ciale, planificarea teritorială a eco­nomiei naţionale, planificarea asi­gurării şi repartizării forţei de muncă, planificarea producţiei ma­teriale, planificarea în domeniul investiţiilor, transporturilor, circu­laţiei bunurilor materiale (aprovi­zionarea tehnico-materială, comer­ţul interior şi exterior), în dome­niul nivelului de trai, planificarea financiară şi a preţurilor, precum şi probleme ale folosirii balanţei economiei naţionale în fundamen­tarea planului. Desigur, enumerarea problemelor esenţiale analizate in lucrare nu exprimă decit latura cantitativă a unei asemenea cercetări ; impor­tantă este latura ei calitativă — demnă de subliniat — intrucit au­torii au realizat din acest punct de vedere o operă de largă valabili­tate, cu un­ profund caracter teore­­tic şi aplicativ, o lucrare extrem­­ de utilă atit acum, cit şi in per­spectivă. Tocmai prin asemenea ca­­ lităţi, lucrarea este folositoare atit planificatorilor, economiştilor, tu­turor cadrelor care lucrează în do­meniul activităţii de planificare a economiei naţionale, cit şi celor ce îşi desfăşoară activitatea în în­­văţământul economic superior, stu­denţi şi cadre didactice. Prof. univ. dr. Constantin PINTILIE , nr. .......­­ .............. . ................................. ECONOMICĂ „Conducerea planificată a economiei naţionale“ SOCIOLOGICĂ Savel DAVICU „Dinamica satului românesc contemporan“ Pornind de la investigaţiile făcute în mai multe comune din judeţul Iaşi, cartea lui Savel Davicu, apă­rută în editura „Junimea“­­ Iaşi, işi propune să abordeze, intr-un plan teoretic mai gene­ral, o arie destul de largă din pro­blemele sociologiei rurale, generate de condiţiile social-economice din ţara noastră. în această ordine de idei se impune atenţiei, în primul rind, preocuparea autorului pentru depistarea efectelor industrializării intense în viaţa satelor, asupra tra­diţionalelor structuri comunitare rurale : scăderea — absolută şi re­lativă — a populaţiei ocupate în a­­gricultură, prin imigrarea unei în­semnate părţi in mediul urban in­dustrial şi, în acelaşi timp,­ fluxul de specialişti orientat spre sate, im­plicaţiile introducerii tehnicii mo­derne în agricultură. Explicarea acestor procese socia­le obiective premerge abordarea fe­nomenului apropierii satului de oraş ca structuri sociale şi, în func­ţie de aceasta, restructurarea trep­tată, dar profundă, a modului de trai din satele româneşti — creşte­rea şi diversificarea cerinţelor cul­turale, amplificarea participării la viaţa politică, modificarea bugetu­lui de timp prin prestarea unor ac­tivităţi industriale sau prin solici­tarea sistemelor de servicii care au luat un avint deosebit in ultima vreme în mediul rural. Acestea au repercusiuni adinei asupra statutu­lui de clasă socială al ţărănimii, a cărei afirmare tot mai puternică constituie o preocupare teoretică majoră pentru autor. O dată citită, cartea, bogată în date şi informaţii, lasă totuşi im­presia unor inegale soluţionări ale problemelor abordate. De pildă, în problema urbanizării mediului ru­ral, autorul explică unitatea socială a urbanului şi ruralului in socia­lism prin unitatea formelor de pro­prietate socialistă şi cooperatistă ; credem că acesta este factorul eco­nomic de plecare în explicaţie, so­ciologul trebuind să analizeze căile concrete de realizare a procesului respectiv. Or, din lucrare nu reies foarte clar aceste căi : prin indus­trializarea muncilor agricole ?, prin intermediul serviciilor ?, prin co­munitatea de interese ? Pe de altă parte, o tipologie rigu­roasă a așezărilor rurale, ţinînd seama mai mult de criteriile struc­­tural-funcţionale de apreciere, este strict necesară. E drept, lucrarea o­­feră încercări de acest gen, dar cri­teriile de tipologizare sunt, credem, în parte empirice. Efectul acestei situaţii se vede, între altele, şi în dificultatea — uneori întîlnită în lucrare — de realizare a legăturii dintre datele empirice obţinute în cercetare şi teoretizarea care ur­mează necesar. Există senzaţia că uneori cartea oscilează între­ o ati­tudine descriptivă, constatativă in faţa datelor, neteoretizantă, şi alta de abundent demers teoretic, in­­cluzind şi afirmaţii generale, as­pecte binecunoscute pentru care n-ar fi fost necesare — poate — cercetări sociologice de teren. In fine, prin însăşi problematica imbrăţişată de volum, ar fi fost deosebit de interesantă abordarea proprie, conform datelor cercetării, a proceselor, într-o perspectivă prognostică, mai ales privitor la e­­voluţia viitoare a tipurilor de aşe­zări rurale, la modurile atenuării diferenţelor dintre sat şi oraş. Cu aceste cîteva rezerve credem că volumul poate­­ un bun mijloc de familiarizare a celor interesaţi cu problematica sociologiei rurale actuale de la noi. Mihail PÎRILAG* V___________________ Originalitatea ideii unei astfel de lucrări se relevă încă de la întîia privire a­­supra Dicţionarului de idei literare (editura Emines­­cu) al lui Adrian Marino cu aceeaşi pregnanţă cu care se impune vasta in­formaţie pusă In valoare de autor, despre care apa­ratul ştiinţific final face mărturie. E întâia sinteză de atari proporţii din cul­tura noastră literară şi chiar primul ei volum, cu­prinzând termeni de la a la g, este o mare realizare. Un exeget specialist al vreunuia din domeniile ex­ploatate de autor va putea, probabil, să indice şi alte lucrări româneşti sau străine apte să figureze in bibliografie sau Încă alte exemple pe care se pu­tea întemeia demonstraţia celor 28 de eseuri consa­crate termenilor literari e­­xaminaţi, sau cea a eseu­lui introductiv, despre „noua critică“ preconizată de autor, „critica ideilor li­terare“. E cert insă că in structura şi aparatura sa actuală cartea este unul dintre instrumentele fun­damentale de lucru ale teoreticianului, profesoru­lui, studentului, ale scrii­torului şi criticului, ale ci­titorului din rîndurile pu­blicului larg. Enciclopedia de terminologie literară din acest Dicţionar Înde­plineşte şi rolul unui tra­tat succint despre catego­rii estetice generale (co­mic, dramatic, fantastic, gen, gust etc.) şi pe a­­cela al unui curs de teo­rie a literaturii in tema­­ticile ei de bază (clasic şi modern, avangardă, curent literar, decadentism, erme­tism, formalism), ca şi pe acela al unei dezbateri din perspectivă proprie a unor probleme controversate. Autorul a pornit evident de la nevoia de sistema­tizare a materiilor, atit de simţită la noi, ca şi aiu­rea, de la cerinţa unui con­sens mai larg asupra ter­minologiei pe care o utili­zăm. Pe parcursul celor a­proape 800 pagini ale eseu­rilor propriu-zise, autorul ia adesea în discuţie pozi­ţiile principale din literatura şi estetica noastră literară anterioară, de la Maiorescu şi Gherea, pină la Lovi­­nescu şi Călinescu, mer­­gînd pină la cercetători ac­tuali. Dicţionarul... e în primul rind o carte de promovare a atitudinilor realiste şi a formelor clasice ale li­teraturii. Progresul aces­teia este văzut din perspec­tiva experimentelor rodni­ce, nu din aceea a inova­­torismului căutat. Capito­lele despre avangardă, an­tiliteratură, decadentism, curent, experiment, forma­lism sunt concludente ; la fel, sunt de o importanţă esenţială in corpul Dicţio­narului... eseurile consa­crate ideii de clasic, cla­sicitate, clasicism, patru la număr, acoperind numai ele a şasea parte din to­talul paginilor. Aşadar, aici se concentrează prin­cipala atenţie a exegetului, ceea ce e firesc şi bine, mai ales intr-un moment ca acesta pe care-l trăim, caracterizat prin nevoia degajării studiului teoretic al literaturii de confuzii sau simplificări. Observaţii şi concluzii cu totul pre­ţioase apar mereu în car­te, ca această disociere in raport cu clasicismul. „Cla­sicismul, spune eseistul, referindu-se la cunoscutul curent, aduce o contribu­ţie însemnată [...] la con­solidarea unei noi poziţii faţă de PROCESUL CRI­TICII,­­Ingenuităţii, sponta­neităţii şi inspiraţiei li se opune primatul „artei"­­...­. Clasicismul valorizează e­­fortul creator, perfecţiu­nea, tenacitatea, lucidita­tea, virtuţi care vor cu­noaşte o mare carieră in epoca modernă“... Dar, continuă autorul, există şi „faţa diametral opusă a clasicismului“ — din păca­te, arată el, „singura care circulă azi cu cea mai mare insistenţă“, anume acea ac­cepţie a curentului după care principiile clasice ale acestuia sunt sistematizate rigid şi dogmatizate, „transformate intr-un corp de doctrină închisă, orien­tată spre intoleranţă“. Demonstraţia eseistului pune în lumină un adevăr de preţ, anume că această latură compromisă a cla­sicismului nu aparţine nu­mai evoluţiei acestuia, ci poate­­ afecta — şi expe­rienţa literaturii a dove­dit-o — şi alte curente şi direcţii, atunci cind aces­tea au început „să se co­difice“, cind orice concep­ţie novatoare, chiar la cele moderne, s-au închis în norme impuse artei. In mod necesar, eseistul dis­cută, în cadrul unui capi­tol, conceptele clasic şi modern laolaltă. Luîndu-se în discu­ţie întreaga terminolo­gie din domeniul litera­turii — ea va fi extinsă şi întregită desigur în vo­lumele următoare . Dic­ţionarul... se impune drept cel mai amplu documentar critic al ei, nu doar enci­clopedic, nu doar dicţionar, cum se intitulează, ci o contribuţie originală, o elaborare de prestigiu a exegezei şi teoriei noastre literare. Ea se împlineşte in bogata bibliografie re­partizată după temele ca­pitolelor, constituind ar­ti­­cularea cercetării proprii a autorului în sistemul gin­­dirii estetice generale ; se împlineşte, de asemenea, prin „sumarul analitic“ al fiecărui eseu, care supli­neşte indicele de materii (acesta ar putea fi intro­dus, eventual, în volume­le următoare, sau in ul­timul volum, pentru a se uşura cercetarea unora din teme care revin în mod­ necesar la mai mulţi ter­­meni). De o importanţă deose­bită este eseul inaugural . Pentru o „nouă critică“ — critica ideilor literare, in care se pledează pentru o valorificare corespunzătoa­re a direcţiilor de idei în care se înscriu operele, a raportului ideologic in care se plasează faţă de exis­tenţa socială a cadrelor u­­mane abordate în cărţi. Pe­dagogia şi semnificaţiile Dicţionarului de idei lite­rare al lui Adrian Marino sunt aşadar multiple. Car­tea aceasta este una din­tre acele contribuţii funda­mentale ale exegezei noas­tre actuale in domeniul esteticii în general şi in acela al literaturii în spe­cial. Mihai GAFIŢA CRITICĂ Adrian MARINO „Dicţionar de idei liter LITERARĂ Traducerea romanu­lui Vatra încinsă, semnată de Veronica Porumbacu şi Tóthfa­­lusi Ana, apărută, de curind, in editura „Kriterion“, prezintă, pentru prima oară in româneşte, unul din cele mai bune romane de limbă maghiară din epoca interbelică. Am putea spune că Berde Mária este un spirit clasic, iar roma­nul său o tragedie de tip clasic. Scriitoarea n-a cultivat o proză edulcorată, specifică — cu excepţia Hor­tensiei Papadat-Ben­­gescu — literaturii, fe­ministe din epocă, ci a scris intr-un stil analitic de o sobrie­tate, am spune, băr­bătească. Vatra încinsă e un roman cu perso­nal e­ femei şi cu probleme specific fe­minine, în fond un jurnal deghizat (to­tul e povestit la persoana întîi), împăr­ţit în patru capitole. Acţiunea cărţii se pe­trece în Transilvania, în timpul primului război mondial şi cu­prinde în special dra­ma erotică a unei ti­nere Vilii (Vilma), o fiinţă delicată pe care războiul o prinde ne­pregătită pentru a-i suporta privaţiunile. Căsătorită cu un me­dic ce pleacă pe front, căzînd prizonier, ea însăşi participind la război ca infirmieră, Vilii işi regăseşte, în lipsa soţului (Imre), o veche iubire din adolescenţă, în per­soana unui văr (Pal­kó). Intilnirea cu Pal­kó creează în sufletul tinerei neveste un proces moral, o dra­matică tensiune plină de remuşcări, iar in sufletul iubitului sen­timentul inutilităţii, incit pleacă să-şi gă­sească moartea pe front, întors din răz­boi, Imre refuză să asculte confesiunile sincere ale soţiei, cău­­tând să păstreze in­tacte clipele de dra­goste ale începutului. Tema este turghe­­nieviană (Turgheniev fiind unul din scriito­rii iubiţi de autoare). Un alt personaj al romanului, fata în casă, Sia, de o fru­museţe răpitoare, să­­vîrşeşte, ca şi Vik­i, a­­celaşi păcat . Întors din prizonierat, gelo­sul său soţ o pedep­seşte extrem de grav : o sileşte să se aşeze pe vatra încinsă din bucătărie, de aici vine şi titlul cărţii, dar nu numai de aici. Răz­boiul în sine e o va­tră încinsă a lu­mii, sufletele oameni­lor fiind, de asemenea, mici vetre Încinse. Capitolul cel mai di­namic al cărţii e Pur­gatoriul, în care ne­vestele işi mărturi­sesc, sau Încearcă să-şi mărturisească, păcatele şi-n care Sia e aruncată pe plita încinsă. Imre, bărbatul eroinei principale, Vik­­i, cu un spirit de personaj cehovian, re­fuză confruntarea, re-­­­fuză purgatoriul post­belic. Romanul pre­zintă pe de o parte cruzimea flagelului mondial cu dezastrele lui morale în primul rind, cu mutilările de ordin sufletesc care au consecinţe şi mai grave pentru socie­tate şi familie. Berde Mária e crea­toare de tipuri semni­­­­ficative, deşi mărunte,­­ dar mai ales creatoa­re de atmosferă. Rea­lităţile satului nu sunt descrise sau comen­tate, ci prezentate prin analize de tip jurnalier. Vatra încin­să e un jurnal intim proiectat pe plan so­cial. Mijloacele de ex­presie sunt ale prozei, deşi fluidul ce străba­te cartea ţine de do­meniul poeziei. Un lung poem de dragos­te, „jurnalul“ de faţă e o confruntare cu via­ţa, cu evoluţiile ei in tablouri de gen sau în secvenţe de vis, cu vir­­tejurile şi cu solitudi­nile ei, dar e în pri­mul rind o sondare a sufletului omenesc. Emil MANU BERDE Maria „Vatra încinsă“ PUBLICISTICĂ Nicolae VELEA „Vorbă-n colţuri şi rotundă“ Prin alcătuirea sa deosebită, vo­lumul Vorbă-n colţuri şi rotundă (editura „Albatros“) işi obligă au­torul la un efort continuu de pre­figurare a întregului. Ce anume generează acest apel insistent la unitate ? Poate chiar încercarea lui Nicolae Velea de a pătrunde lumea proverbelor cu spi­ritul scriitorului de literatură, în­ţelegem că locul şi modul de inte­grare a proverbului in compoziţia textului exprimă o atitudine, un mod de interpretare şi percepţie artistică, în fine o opţiune a scrii­torului. Vorbă-n colţuri şi rotundă are putere de refracţie , refuzînd citi­torului o meditaţie strictă despre sine, precum şi închiderea judecă­ţilor apreciative in limitele rigide ale unor pagini de text, el incită spre descoperirea unei noi perspec­tive de înţelegere a paremiologiei sau, formulind mai pretenţios, că­tre procesul genezei sociale a pro­verbelor. Fiind schematizarea unei situaţii petrecute aievea, proverbul scapă din limitele întîmplătorului şi se universalizează ; el trăieşte intr-un mediu cultural cu tradiţie istorică ce conţine ca element de esenţialitate posibilitatea repetării sale. Proverbele­ devin modele de reacţie a unei anumite colectivităţi fată de un tip particular de relaţie interumană şi in acest climat poa­te lua contur apelul indreptăţit al autorului către o folosire corectă a lor. Astfel, alegerea modelelor lite­rare din mediul sătesc apare ca re­cunoaştere implicită a universului genetic al proverbelor. Eroii cărţii lui Nicolae Velea sunt ţărani : Sta­nică, Barbu sau Marin. Scriitorul a operat o tipizare, insistînd pe o singură determinare a fiinţei umane, şi anume aceea care se re­cunoaşte ca dominantă, după caz, într-un proverb sau altul. Autorul introduce în mod firesc un perso­naj sublimat. Paremie, simboliza­rea proverbului ca gen. Desigur, paginile în care personajele scapă de tiranica necesitate a potrivirii cu proverbul, desfăşurîndu-se intr-o viaţă complexă, bogată, unde omul trăieşte ca om in pluritatea tre­buinţelor sale sunt momente de îm­plinire epică a cărţii. Iată un exem­plu de literatură bună : învăţătorul Panţurescu urma să fie arestat. în ciuda nevinovăţiei sale , jandarmul Mitici, om de omenie, îl previne în ascuns şi-l sfătuieşte să fugă, dar învăţătorul refuză orgolios. Cei doi oameni, deşi vor acelaşi lucru, nu comunică între ei, iar situaţia poate fi transpusă în spiritul pro­verbului astfel : „Suntem­, îi spune învăţătorul jan­darmului, ca unul care nu găseşte pod peste apă şi altul care moare de sete“. Acest fragment şi cele scrise în aceeaşi manieră sunt pagini de reuşită artistică în cartea lui Nico­lae Velea, unde proverbul nu este răstălmăcit, cum se întîmplă une­ori, sau exemplificat cu oameni nereali, desenaţi doar cu o singu­ră trăsătură de creion, ci se naş­te din condensarea şi schematiza­rea unui fapt de viaţă. Cristian POPESCU EDITURA „UNIVERS" Robert Sabotier — „Prințul" (poeme alese) „Pasărea fericirii" — basme populare din China „Supa de broasca țestoasă" — povestiri coreene din sec. XV—XVII Babs H. Deal — „Cad zidurile" Pierre­ Schoendoerffer — „Ul­timul rege din Borneo" José Maria San Juán — „Re­quiem pentru noi toţi" Lucian Blaga — „Meşterul Manole" Michel de Saint Pierre — „Mi­liardarul" Herve Bazin — „Preafericiţii de pe insula dezolării" Robert Stone — „Sala oglin­zilor" Gérard de Nerval — „Fiicele focului" cinema • Păcală : PATRIA — 9,30; 12,30; 16,30; 20, CAPITOL — 9; 11,45; 14,30; 17,15; 20, GRIVITA — 9; 12,30; 16; 19,30, FLAMURA — 9; 12,30; 16; 19,30, FAVORIT — 9,30; 12,30; 16, 19. • Le Mans : SALA PALATULUI — 17,15 (seria de bilete — 5022) ; 20.15 (seria de bilete — 5023), BUCUREȘTI — 8,30; 11; 13,15; 16; 18,30 ; 21, CASA FILMULUI (Bd. Magheru nr. 29) — 15; 17,30; 20. • Cea mai frumoasă seară din viața mea : VICTORIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Vară tirzie : LUMINA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30;­ 20,45. • Al şaptelea cartuș : LUCEA­FĂRUL — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, FLACARA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15. • Moara cu noroc : CENTRAL — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18,15; 20,30. • Ciclul­­ SCALA — 9; 12,43; 16,30; 20,15, FESTIVAL — 8,45; 12,30; 16,15; 20. • Program de ..desene animate pentru copii : DOINA — 9,45; 11,15. • Trecătoarele iubiri : DOINA — 12,45; 15,30; 17,45; 20, PROGRESUL — 15,30; 18, 20,15. • Fantastica aventură a lui „Neptun“ : MELODIA — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30.­­• Călărețul fără cap î­n EXCEL­SIOR — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, GLORIA — 8,45; 11,15; 13,30; 15,45; 18,15; 20,30, MODERN — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. • Cîntecul Norvegiei : COTRO­­CENI — 13,30; 16,15; 19,30, FLO­REASCA — 15,30; 19. % Proprietarii : BUZEȘTI — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30, MO­ŞILOR — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. o Mandy — 14,30, Un musafir de pomină — 16,30, Eterna Eva — 18,45. Dacă aș avea un milion — 20,45 : CINEMATECA (sala Union). • Aurul negru din Oklahoma : AURORA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20.15. • întoarcerea lui Magellan­­ POPULAR — 15,30; 18; 20.15. • Chemarea străbunilor : VOL­­ GA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18,15; 20.30. ARTA — 15,30; 18; 20,15. • Marele vals : DACIA — 9; 12,30; 16; 19,30. • Capcana : VITAN — 15,30; 18; 20.15. DRUMUL SĂRII — 15,30; 18; 20.15. • Judo­­ BUCEGI — 15,30; 18­ .20,15. • Trenul spre staţia „Cerul“ • ÎNFRĂŢIRE­A ÎNTRE POPOARE — 15,30; 13; 20,30. • Insula misterioasă : LIRA — 15,30; 18; 20,15. • Dincolo de nisipuri : UNIREA — 15,30; 18; 20,15, VIITORUL — 15,30; 18; 20,15. e Joe Kid­d : FERENTARI — 15,30; 18; 20,15, COSMOS — 15,30; 18; 20,15. e Prințul Bob : PACEA — 15,30; 17,45, 20. e Luna furioasă : GIULEŞTI — 15,30; 18; 20,15. . SÂNTEIA — miercuri 20 martie 1974 Ipostaze ale peisajului O interesantă expo­ziţie intitulată „Deal“ ni-l prezenta, în luna august a anului 1972, pe HORI­A BERNEA ca pe un observator atent, lucid, al peisajului românesc. Circum­scrise aceluiaşi motiv principal — dealul Piscul Borş-Bărdaş din satul Poiana Mărului, judeţul Braşov — lu­crările de atunci se prezentau publicului Capitalei noastre ca tot atîtea realizări împli­nite cu semnul unor căutări consecvente, aprofundate cu grijă. Reluat, in răstimpul celor doi ani care s-au scurs de la prima ma­nifestare, în alte noi ipostaze, motivul Dea­lul a constituit şi de această dată obiectul expoziţiei deschise în sala Ateneului Român (str. Franklin nr. 2). Şase picturi şi două fotografii ce au figurat şi în prirma manifesta­re se alătură unui im­portant număr de lu­crări noi pentru, a re­trasa, în datele ei esenţiale, o adevărată monografie a piscului Borî-Bărdaş. Preferin­ţa artistului s-a în­dreptat spre o lume cunoscută, o lume a cărei simplitate şi frumuseţe a studiat-o îndeaproape. Realizate In notaţii mai spontane sau mai elaborate, pînzele sau desenele de acum fixează parcă Instan­tanee ale unor reali­tăţi investigate şi sur­prinse In datele lor fundamentale, carac­teristice. Acelaşi as­pect, uşor de nomina­lizat, prezentat ca ata­re In fotografii, pla­nuri ale locului des­coperă, odată cu fie­care nouă pînză, fru­museţi mirabile, as­cunse parcă sub mono­tonie. Căci monotonă ar putea fi, în alte condiţii, reluarea de-a lungul simezelor unei întregi expoziţii a aceluiaşi motiv. Horia Bernea reuşeşte însă să demonstreze că nu este aşa. Lucrările de acum sunt parcă un adevărat jurnal, al su­biectivităţii artistului in faţa motivului a devenit mod de confe­siune şi de investigare a propriilor posibilităţi in pictură. C­ARNET P­LASTIC Inundat de florile primăverii sau de pre­sentimentul decrepi­tudinii autumnale, pri­vit de aproape sau de la mare distanţă, de­scris în amănunţime sau retrasat în planu­rile lui cele mai im­portante — Piscul Bo­­ri-Bărdaş ni se resti­tuie odată cu fiecare pînză nu la nivelul faptului divers, ci la un alt nivel, mai a­­dinc, acela al semnifi­caţiei sale. Viaţa fie­cărei lucrări se a­­flă în sentimentul căutării realităţii locu­lui, a unei realităţi pe care pictorul încearcă să o atingă fără a-i distruge farmecul. Depăşind de fiecare dată inserţia în aspec­tul real brut, făcînd din materialitatea lui un purict de sprijin, Horia Bernea aduce de fiecare dată noi vi­braţii de sensibilitate. Criteriile realităţii sunt pentru el cele ale comunicării. Căci, e­­senţial pentru tipul de realitate figurală pe care ni-l propune este să nu fie pur şi sim­plu „realitate“, adică verbalizabilă, ci să se ridice la nivelul sem­nificaţiei. Al unei sem­nificaţii cu implicaţii poetice în cazul parti­cular al lui Horia Ber­nea. ★ Peisajul pare a fi preocuparea predilectă a pictorului GHEOR­­GHE RADUCANU. 51 dacă in cazul expozi­ţiei lui Horia Bernea un anume aspect al peisajului concentra in întregime preocu­pările pictorului, în cazul expoziţiei lui Gh. Răducanu peisa­jul devine pretextul exterior al unor pere­grinări lirice. Valea Prahovei sau peisajul ardelenesc au oferit pictorului tot atîtea prilejuri de a demonstra că figurati­vul nu şi-a epuizat încă posibilităţile. Pri­vind „Casele de la marginea satului“ sau „Peisaj de iarnă“, „Ca­se din Ardeal“ sau „Inserare“, pictorul consemnează elemen­tele de decor prin care se defineşte un cadru şi se cristalizează o atmosferă. Lucrările lui Gheor­­ghe Răducanu sunt confesiuni intime prin culoare, reflex al unei naturi lirice, predis­pusă transformărilor subtile ale sentimente­lor sau senzaţiilor în contact cu lumea în­conjurătoare. Marina PREUTU ROMÂNIA-FILM“ prezintă o producţie a Casei de filme patru „Porţile albastre ale oraşului Scenariu!: Marin Preda. Regia­­ Mircea Mureşan. Imaginea : Gheorghe Viorel To­dan. Muzica : Doni Stănculescu. Montajul: Maria Neag. Sunetul : Nicolae Ciolcă. De­coruri : arh. Liviu Popa. Costume : Lidia Luludis. Cu : Romeo Pop, Costel Constan­tin, Dan Nuţu, Ion Caramitru, Dumitru Furdui, Amza Perlea, Dumitru Rucăreanu, Emilia Dobrin, Matei Alexandru, Aurel Cioranu. Film realizat în studiourile Cen­trului de producţie cinematografică „Bucureşti" ALIMENTAŢIA Şl SĂNĂTATEA (Urmare din pag. I) redusă în anii 1956—57 decît în 1931— 32, în alte ţări avansate (S.U.A., An­glia, Olanda ş.a.), pentru prevenirea avitaminozelor şi anemiilor nutriţio­nale şi pentru ridicarea eficienţei nu­tritive a aportului zilnic de proteine s-au fortificat derivatele de cereale prin încorporarea de diferite vitami­ne (Bi, B­, Be, PP), de fier şi lizină (aminoacidul slab reprezentat in pro­teinele de origine vegetală) şi de vi­tamină D­in laptele folosit în ali­mentaţia copiilor. Avantajul eradicării bolilor caren­­ţiale — ca problemă de sănătate pu­blică în ţările industrializate şi cu e­­conomie prosperă — a fost însă con­tracarat de creşterea incidenţei celor cauzate de supraalimentaţie. înlocui­rea forţei omului prin maşini a mă­rit sedentarismul şi a micşorat chel­tuiala de energie, dar consumul de alimente s-a menţinut la nivelul co­respunzător vechilor deprinderi. Surplusul de calorii ingerat, depozi­­tindu-se în organism sub form­ă de grăsime, a mărit prevalenţa obezi­tăţii şi a bolilor cronice degenerati­ve. Azi se ştie că îngrăşarea nu este numai un defect estetic, ci reprezin­tă preludiul celei mai grave drame a sănătăţii omului, intrucit obezita­tea permite instalarea aterosclerozei şi a diabetului. Obezitatea apare frecvent încă din copilărie sau ado­lescenţă şi se întîlneşte la 30—50 la sută din populaţia adultă. Anchetele întreprinse sub auspiciile O.M.S., in peste 30 de ţări, au arătat că ate- •­roscleroza prin complicaţiile ei (hi­pertensiune, infarct miocardic, he­moragii cerebrale ş.a.) reprezintă cauza a circa 50 la sută din totalul deceselor peste vîrsta de 1 an şi este considerată de O.M.S. ca cel mai mare flagel al omenirii. Frecvenţa diabetului a crescut pină la 6 la sută din populaţia adultă, cu pre­cizarea că în 60—80 la sută din cazuri el apare la persoanele o­­beze. Sortimentul din ce in ce mai­­variat de produse alimentare şi pre­­■­ferinţa consumatorului din aceste ţări pentru acelea care oferă maxi­mum de senzaţii olfactogustative, cu minimum de efort masticator (cum sunt dulciurile), expun nu numai la dezechilibru cantitativ (caloric), ci şi la unul calitativ, cum este cel dintre aportul de glucide şi vitamina B1. Principala sursă de energie a creie­rului fiind reprezentată de glucoză, iar folosirea acesteia fiind condiţio­nată de prezenţa enzimelor, in con­stituţia cărora intră­­ vitamina B1, dezechilibrul dintre glucide şi vita­mina B) micşorează capacitatea cre­ierului de a se adapta la solicitările şi la ritmul trepidant al vieţii mo­derne, mărind incidenţa nevrozelor. . Pentru cunoaşterea pe baze ştiin­ţifice a trebuinţelor nutritive ale populaţiei din ţara noastră, un co­lectiv de la catedra de igiena ali­mentaţiei a măsurat consumul de oxigen la peste 1 500 persoane, in ve­derea stabilirii trebuinţelor energe­tice. Mecanizarea producţiei agricole şi forestiere a modificat simţitor aceste trebuinţe, micşorîndu-le de la 4 500—6 000 la circa 3 500 calorii, cit sunt cerinţele muncitorilor din indus­tria metalurgică, iar automatizarea a numeroase procese tehnologice a ega­lat cheltuială de energie cu aceea din munca intelectuală. In ultimele două decenii, intrucit ponderea popu­laţiei urbane de la noi din ţară a sporit de la 31 la 41—42 la sută, pro­porţia produselor industriale în ali­mentaţia omului a crescut conside­rabil, între 1950 şi 1971, consumul de carne, peşte şi derivatele lor pe cap de locuitor şi pe an s-a dublat, iar cel de ouă, grăsime şi zahăr a cres­cut cu 180—210 la sută. Schimbarea felului de alimentaţie s-a repercutat atit asupra profilului patologiei şi a cauzelor de deces, cît şi asupra mortalităţii infantile şi a longevităţii. Bolile carenţiale (de exemplu, pelagra) au încetat de a mai constitui o problemă de sănă­tate publică şi o serie de boli infec­­ţioase, cu morbiditate şi mortalitate mare, au fost eradicate sau reduse la cazuri sporadice (malarie, febra ti­foidă, difterie, poliomielită ş.a.); de­cesele cauzate de acestea (inclusiv tuberculoza) au scăzut de la 177 (in 1951) la 31 la suta de mii de locui-­ tori (în 1971), iar mortalitatea infan­tilă s-a redus de la 118 la 42 pen­tru 1 000 de născuţi vii. Datorită a­­cestor modificări, la apariţia cărora a contribuit îmbunătăţirea nu numai a alimentaţiei, ci şi a asistenţei me­dicale, speranţa de viaţă la naştere s-a ridicat de la 63 (in 1956) la 69 ani şi proporţia persoanelor peste 60 de ani a ajuns la 14 la sută faţă de 9 la sută. Ca şi în ţările indus­trializate, aceste avantaje au fost contracarate de creşterea bolilor cro­nice degenerative. Frecvenţa obezi­tăţii este de 10—15 la sută în me­diul rural şi de 20—30 la sută in cel urban, iar printre salariaţii cu mun­că sedentară din finanţe-bănci, de exemplu, ea s-a ridicat pină la 48 la sută. In mai puţin de 15 ani, bo­lile cardiovasculare şi mai ales ate­­roscleroza au ajuns să reprezinte cauza a 40—45 la sută din totalul deceselor, mortalitatea prin aceste boli crescind de la 230 (în 1956) la 471 la suta de mii de persoane peste un an în 1971, în cercetări efec­tuate pe 10 046 salariaţi, de un co­lectiv de la Institutul de igienă şi să­nătate publică din Bucureşti, s-a gă­sit o relaţie semnificativă intre frec­venţa hipercolesterolemiei şi­­consu­mul de grăsimi şi de zahăr. Prin depistarea activă, prezenţa diabetu­lui s-a întilnit la 2,1 la sută din populaţia adultă, proporţia fiind de 1,44 la sută în mediul rural şi de 3,7 la sută în cel urban. Ca şi în ţă­rile cu economie industrială avan­sată, se întrlnesc cazuri de hipovita­­minoză Bi, care alături de supra­solicitarea mintală concură la creş­terea incidenţei nevrozelor. Şi mai frecvent apare hipovitaminoza C, in special primăvara şi mai ales printre muncitorii expuşi la noxe chimice, ale căror nevoi pentru această vita­mină sunt mai mari. Nu întimplător relaţia dintre ali­mentaţie şi sănătate constituie slo­ganul „Zilei mortdiale a sănătăţii“ din acest an. Pentru că, în ciuda marilor cuceriri ale ştiinţei şi tehno­logiei, omul nu a beneficiat în mă­sura necesară de aceste realizări, atit în colectivităţile mai puţin dez­voltate pe plan economico-social, cit şi în cele mai avansate. S-ar pă­rea că bolile care însoţesc progresul sunt apanajul acestuia (postulat pe baza căruia ele au fost numite „bo­lile civilizaţiei“) şi că pentru pre­venirea lor omul ar trebui să re­nunţe la el. Dacă se are în vedere că aproape fiecare cucerire a atras după sine nu numai avantaje, ci şi neajunsuri, pe care tot omul făuri­tor al progresului le-a contracarat prin soluţii specifice, se poate afir­ma că vor putea fi evitate, într-un viitor ce depinde de noi, cauzele care influenţează încă­­negativ sta­rea de sănătate, printr-o alimentaţie corespunzătoare trebuinţelor nutri­tive ale organismului.

Next