Sportul Popular, martie 1960 (Anul 15, nr. 3573-3589)

1960-03-01 / nr. 3573

SPORTUL POPULAR !£?£• • 2-a £r. 2573 ! CE PĂRERE AVEM DESPRE ACTIVITATEA COMPETITIONAIA DE MASE DIN ÎNTREPRINDEREA DV.? — Ne răspund ciţiva dintre muncitorii de la F. R. B. — Am adresat această întrebare unora dintre membrii asociaţiei sportive F.R.B., organizată pe lingă întreprinderea cu acelaşi nume, cunoscută ca una din cele mai mari filaturi de bumbac nu numai din Capitală, ci şi din întreaga ţară. La Filatura Romînă de Bumbac lucrează — după cum e şi firesc — foarte multe femei (majoritatea dintre ele tinere şi — după cum se va vedea — dornice să facă sport). Există la F.R.B. o bază sportivă mare (chiar la „doi paşi“ de fabrică) şi, tot aci, s-au realizat o serie de succese pe drumul dezvoltării activităţii sportive prin creşterea numărului de membri ai U.C.F.S., prin încasarea la timp a cotizaţiilor şi prin rodnica activitate a secţiilor pe ramură de sport. Deci, nu întîmplător am ales asociaţia sportivă F.R.B. Am încercat astfel să vedem dacă faţă de condi­ţiile existente, realizările pot fi considerate mulţumitoare.­ ­ Pentru aceasta să dăm întîi cuvîn­­tul celor cu care am stat de vorbă.­. Ma­­rtuită atenţie Căminului de fete! Pe instructoarea de metode Maria Turcescu am gă­­sit-o aplecată asu­pra unor calcule privind producţia din secţiile între­prinderii- Socotea foarte atentă aşa ■că, abia după cîteva minute, a putut sa răspundă întrebării noastre. — Activitatea sportivă de mase ? Să vă spun sincer, cu toate succesele realizate în ultima vreme, eu nu sînt mulțumită- Consider că s-ar fi putut face mai muit... — Vreţi să faceţi şi unele suges­tii ?•­— Desigur. In primul rînd aş vrea să vorbesc ceva despre o problemă pe care consiliul asociaţiei o negli­jează de multă vreme. Mă gîndesc la Căminul de fete unde locuiesc multe muncitoare tinere, dornice să facă sport. Cred că dacă în cămin s-ar a­­menaja o sală în care să fie instalate mese de şah, o masă pentru tenis, bi­bliotecă, mai pe scurt, dacă acolo s-ar organiza un mic club, s-ar putea obţine rezultate frumoase­ Posibilităţi există. Sînt convinsă că folosind a­­­jutori­ conducerii întreprinderii un asemenea club la Căminul de fete ar putea deveni în curînd un fapt con­cret. Cînd mai facem sport? Filatoarea Aure­lia Lebu este o sportivă fruntaşă. Joacă de mai mulţi ani handbal şi a reuşit să ajungă o jucătoare de bază în echipa clubului Victoria M.I.B-G­­Acest lucru nu o mulţumeşte, deoarece consideră că fiind o sportivă fruntaşă trebuia să facă mai mult pentru an­grenarea tovarăşelor ei de muncă în activitatea sportivă. — Este adevărat, s-au realizat li­nele lucruri dar... Vedeţi, trebuie mun­­cit cu mai multă perseverenţă- Orga­nizez numai etapele marilor între­ceri de mase nu rezolvăm totul. Este nevoie de continuitate. Multe din to­varăşele mele de munci mă întreabă: Aurelia, cînd mai facem sport? Cred că şi noi sportivele puteam să dăm lu mină de ajutor consiliului asocia­ţiei. Pentru asta m-am angajat şi a­­jut consiliul în organizarea unui cam­pionat de handbal feminin între secţii­­ţi vă promit că nu peste multă­­vreme vom avea o nouă echipă de Ikandbal şi o competiţie frumoasă... Munca de popularizare lasă de dorit Şeful secţiei fi­nisaj chimic, Ior­dan Tufă nu mai este un sportiv ac­tiv. El iubeşte în­să sportul şi este prezent la toate competiţiile mari şi mici. ]' — Activitatea sportivă de mase ar putea fi mult mai rodnică- De ce spun asta? In primul rînd pentru că, Atunci cînd sînt programate întreceri,­­văd că muncitorii şi muncitoarele se rprezintă la start. Cred însă­­că munca de popularizare este slabă şi din această cauză rezultatele nu sînt pe măsura posibilităţilor. A­­vem, calea lingă noi, o bază sportivă mare- Păi, dacă ar fi folosită staţia de radio-amplificare mai bine şi dacă consiliul asociaţiei sportive ar duce o muncă de mobilizare continuă şi nu în salturi, adică numai atunci cînd este neapărată nevoie, în preajma ma­rilor întreceri de mase, cred că în fiecare după-masă terenul ar fi plin. Am dreptate ? Fireşte că am fost de acord cu tov. Iordan Tufă. Mai ales că printre al­tele el ne-a spus că nu sunt suficient popularizate nici competiţiile sportive la care participă echipele asociaţiei F-R-B- Mobil­izînd tineretul să a­­siste la aceste întreceri s-ar putea face mai mult pentru popularizarea sportului. Ceea ce este, de asemenea, foarte adevărat ! Ceva despre colaborarea cu comitetul U.T.M. — S-ar putea face multe lucruri fru­moase în fabrica noastră pe linia cuprinderii tinere­tului în practicarea sportului, ne spune, imediat ce a auzit întrebarea mun­citoarea Elena Popescu. Cred că dacă ar exista mai multă colaborare între asociaţia sportivă şi comitetul U.T.M. rezultatele ar fi mult mai bune. Mă întreb de ce cu ocazia di­feritelor şedinţe organizate de U.T M. nu se vorbeşte şi despre sport ? Acolo sînt doar prezenţi cei mai buni tineri şi tinere din fabrică şi dacă ei vor fi bine îndrumaţi atunci putem să aş­teptăm lucruri frumoase. Părerea mea este că tineretul trebuie îndrumat, in­binîndu-se munca culturală cu cea sportivă. Apoi, nu cred că consiliul asociaţiei s-a orientat bine în privinţa popularizării unor sporturi. Spre e­­xemplu, mai multă atenţie trebuie a­­cordată atletismului, şahului şi gim­nasticii. De ce oare, dacă acum gim­nastica în producţie a deschis gustul pentru această activitate maselor de muncitoare nu s-ar organiza şi între­ceri sau chiar o secţie ? Ce părere are consiliul asociaţiei ? La toate discuţiile purtate de noi a asistat şi tov. Ion Veşteman, pre­şedintele consiliului asociaţiei F.R-B. La drept vorbind, auzind părerea membrilor­­asociaţiei, tov. Ion Veşte­­man a fost la început contrariat. Era foarte mîndru — şi, de ce să n-o spu­nem, în linii generale avea pentru ce! — de activitatea asociației. Acum însă constatase că se pot realiza lucruri și mai frumoase. — Noi credeam că muncim foarte bine și uite că rfiai putem face încă multe lucruri. Sînt foarte juste ob­servațiile privind munca de popu­larizare, colaborarea cu comitetul U.T.M. şi atenţia pe care am fi putut s-o acordăm organizării unui club la căminul de fete. Posibilităţi avem. In această privinţă nici nu încape dis­cuţie. Tocmai pentru acest motiv sunt convins acum că folosind sugestiile pri­mite cu această ocazie putem să ne îm­bunătăţim activitatea pe anul 1960. Vă rugăm să ne vizitaţi după cîteva luni. Mai stăm de vorbă şi atunci... a încheiat tov. Ion Veşteman. ★ Iată clar că în cadrul unei asociaţii sportive considerată fruntaşă pe ra­ion, ca urmare a rezultatelor bune în­registrate anul trecut, s-au putut des­coperi încă multe posibilităţi de a creşte şi întări activitatea sportivă. Pentru aceasta este însă nevoie de iniţiativă, de perseverenţă în muncă, folosindu-se din plin resursele locale. Exemplul asociaţiei F­R.B. nu este unic. Sîntem convinşi că mai sunt şi alte asociaţii sportive în această si­tuaţie şi credem că ele vor avea de învăţat din acest lucru. Cîmpulung Muscel Cu prilejul turneului boxerilor de categorie seral-mijlocie şi mijlocie-mica printre pugiliştii care au lăsat o fru­moasă impresie în Capitală au fost şi tinerii sportivi din Cîmpulung Muscel. Cei patru reprezentanţi ai boxului muscelean (Ciurea, Marcu, Iordache şi Piţigoi) au reuşit, intr-adevăr, să im­presioneze publicul bucureştean, îndeo­sebi prin cunoştinţele lor tehnice, sur­prinzător de avansate pentru vîrsta lor. In „colţul” acestor tineri, spectatorii au observat desigur pe antrenorul Cristian Panaitescu — unul din pionierii boxu­lui romînesc —, care urmărea atent şi calm fiecare mişcare a elevilor săi. Iar cînd crainicul anunţa victoria tinerilor din Cîmpulung, aceştia îşi îndreptau o clipă privirile recunoscătoare spre ma­estrul din colţul ringului. Micul orăşel din regiunea Piteşti a fost bine repre­zentat în întrecerile turneului de la Bucureşti. Să aibă el oare o tradiţie în boxul romînesc? De la an la an, noi talente ? Nu, nici vorbă de tradiţie, ne-a spus antrenorul Panaitescu de cum am intrat în sediul Şcolii sportive U.C.F.S. din Cîmpulung. In 1955, cînd am ve­nit aci, nu exista nici sală amenajată pentru antrenamente, nici aparate și nici boxeri. ...Deci, trebuia pornit de la „A”. Şcoala sportivă trebuia să constituie nucleul în jurul căruia să se strîngă vi­itorii boxeri. Au dosit primele aparate, saci cu nisip, mingi pară etc. Nu lipseau decit boxerii. De unde să-i luăm? se întreba antrenorul Panaitescu. Cineva i-a spus alunei: încearcă la Şcoala profesională de cărbune. Ideea fusese bună. A mers la şcoală. Nu i-a trebuit prea mult ca să-i convingă pe tineri să vină la antrenamente. Elevii, viitori mineri în bazinul carbonifer Schitu Goleşti, au fost primele mlădiţe ale boxului din Cîmpulung. 9.Boxul, ne povestea Cristian Panai­tescu, i-a atras repede pe mulţi tineri din oraş”. Ascultători şi conştiincioşi, ei au pro­gresat văzând cu ochii. De altfel, li se asigurau condiţii din ce în ce mai bune pentru practicarea sportului lor prefe­rat. In 1956, Câmpulungul a avut pentru Tinerii boxeri din Cîmpulung Muscel datoresc multe din succesele lor lui Cristian Panaitescu, antrenorul lor. Puţini dintre ei ştiu insă ca omul cu părul alb astăzi a fost pe vremuri un boxer cu reputaţie. Iată-l in fotografie pe Cristian Panaitescu acum 30 de ani... prima oară un campion de juniori pe ţară. Acela era Dinu Longhin. Tot a­tunci, la Oradea, micul orăşel a fost reprezentat în turneul final de încă doi pugilişti: Mihai Iordache şi Gheor­ghe Ivaşcu. Succesele tinerilor boxeri cîmpulungeni s-au ţinut lanţ. 1957... patru finalişti — Florea Ilie, Mihai Iordache, Ion Piţigoi, Dinu Longh­in — în turneul final de la Bucureşti. 1958: Gheorghe Ciurea şi Ion Marcu s-au do­vedit a fi cei mai buni boxeri ,la cate­goria minimă şi, respectiv semi-uşoară, cucerind titlurile de campioni republi­cani la juniori. Tot în acest an, sportul cu mănuşi din Cîmpulung Muscel a fost reprezentat cu cinste de talentatul Ion Marcu în întîlnirea internaţională de juniori R. P. Romînă — R. P. Un­gară. 1959: doi boxeri din Cîmpulung — Gh. Badiu (minimă) şi I. Marcu (uşoară) — au adus în oraşul lor tit­lurile de campioni republicani de ju­niori, confinnînd încă o dată că deşi tînăr, boxul din acest oraş se află pe un drum plin de perspective. După cum se vede, anul şi... campionii ! A­­cesta este, pe scurt, bilanţul tineriilor boxeri de la Şcoala sportivă U.C.F.S. din Cîmpulung Muscel. Antrenorul — părinte şi pedagog. Explicaţia acestor frumoase succese trebuie căutată în preocuparea antreno­rului şi, fireşte, în talentul tinerilor boxeri. Dar, mai e ceva : strinsa legă­tură sufletească dintre antrenor şi elevii săi. Cristian Panaitescu e cunoscut pentru grija cu care se interesează de viaţa personală a boxerilor din secţia sa. „Sînt ca şi copiii mei" — spune el. Deseori, an­trenorul poposeşte în mijlocul familiilor boxerilor săi, la şcoală sau la locurile lor de muncă. „Cum stai cu matemati­ca, cum te comporţi în producţie?” — iată numai cîteva din micile... investi­gaţii pe care le face antrenorul, peda­gogul Cristian Panaitescu. Antrenorul şi boxerii din pitorescul orăşel muscelean formează o FAMILIE în adevăratul înţeles a! cuvântului. Şi aceasta este una din explicaţiile fru­moaselor succese obţinute în ultimii ani de boxerii din Cîmpulung Muscel. & CALARASANU - un centru pugilistic care se afirmă Pe teme educative Campionul Ion Pană mai are de cucerit un titlu... Discutam de mai bine de o oră cu secretara comitetului U.T.M. de la fabrica ,Electrofar“ din Capitală, to­varăşa Silvia Haiducu, despre munca avîntată a tineretului din fabrică, des­pre succesele dobîndite de utemişti în producţie, în sport. — Păcat însă că nu toţi sportivii de la noi înţeleg să muncească cu a­­ceeaşi tragere de inimă, cu acelaşi elan.­­ ???... — Da, avem şi un astfel de caz. Sportivul Ion Pană este de luni de zile codaş în muncă. Ion Pană? Numele lui îmi era cu­noscut. M-am întors cu gîndul doar cu cîteva luni în urmă, în toamna a­­nului trecut. Pe malurile lacului He­răstrău se desfăşura o interesantă şi originală întrecere sportivă : finala pe ţară a primului campionat ,repu­blican de pescuit staţionar, îmi era încă viu în memorie momentul în care, un tînăr de 18 ani, Ion Pană, primea diploma de campion al ţării! Putea fi Ion Pană — campionul, unul şi acelaşi cu Ion Pană — codaşul de la „Elec­­trofar“? Refuzam să cred. La plecare n-am rezistat şi am întrebat-o pe to­varăşa Haiciucu: — Nu cumva este vorba de Ion Pană, campionul ţării la pescuit sta­ţionar ? — Chiar de el. Ion Pană este muncitor sticlar. Unul dintre cei mai tineri muncitori de la „Electrofar“. Lucrează într-o brigadă în secţia neon. De fapt, majo­ritatea muncitorilor din brigadă sunt tineri cu care întreaga fabrică se mîn­­dreşte. Există însă o excepţie e­ute­­mistul Ion Pană. Nu prea îi plăcea să-şi vadă de treabă. După ce a de­venit campion, aproape că nu mai puteai sta de vorbă ci el. Se supăra la cea mai mică critică, răspundea totdeauna pe un ton nepotrivit. O dată, mecanicul secţiei l-a luat deopar­te, încercînd să-l înveţe unele proce­dee tehnice, care să-i uşureze munca. Nici n-a vrut să-l asculte. Altă dată, cîţiva utemişti, tovarăşi cu el de muncă, i-au atras atenţia că prin felul său de a fi le produce numai necazuri. Nu i-a ascultat nici pe ei. Ceva mai mult. Obişnuia să vină la lucru după bunul lui plac şi chiar să lipsească nemotivat de la serviciu. Fireşte că lucrurile nu puteau răcnîne aşa. Ion Pană a fost pus în discuţia brigăzii. I s-a arătat drumul greşit pe care a apucat, fiind sfătuit să se în­drepte, să urmeze exemplul celorlalţi utemişti, fruntaşi în muncă şi sport. După şedinţă, secretarul organizaţiei U.T.M. din secţia neon, tovarăşul Gh. Mateescu, a stat de vorbă cu Ion Pană. L-a îndrumat să cumpănească la toate faptele sale, să reflecteze mai rios la viitorul său : — Vezi foarte bine că prin purtarea ta ai ajuns ca nimeni să nu-ţi mai a­­­corde încredere. Unde vrei să ajungi? Alţi tineri de vîrsta ta se străduiesc să muncească cît mai cu folos, se preocupă de ridicarea calificării lor. Şi tu,... • * • • I • • • Am revenit zilele trecute printre muncitorii sticlari de la „Electrofar“. De cum m-a văzut, tovarăşa .Haiducii mi-a spus bucuroasă: — Ştiţi, Ion Pană a început să se îndrepte. Şedinţa cu brigada şi-a făcut efectul. E hotărit să devină alt om, să se califice într-o muncă superioară. Am făcut o primă încercare: pe linie de organizaţie, i-am încredinţat res­ponsabilitatea cr­uncii de colectare a fierului vechi. A fost printre cei mai activi tineri! L-am văzut şi pe Ion Pană. Lucră cu multă atenţie electrozi pentru M­­tere, beculeţe de semnalizare... Cu ctă pasiune mi-a vorbit despre munca sa. Mi-a amintit cîte ceva şi din preoci­­pările sale sportive, de antrenamentele pe care le va relua în curînd. — Vă închipuiţi, am doar de apărat un titlu de campion! — Numai atît? Nu cumva te pregă­t­­eşti să cucereşti şi un alt titlu, dă muncitor fruntaş, aici în fabrică? Ge zici ? Ion Pană a roşit stingherit. Nu mi-a răspuns. Din privirea lui am înţeles însă că se gîndeşte serios la acest lucru, pe care fără îndoială îl va putea înfăptui. Comuniştii din fabrică, ute-­ miştii, tovarăşii lui de muncă sunt gata să-l ajute! TIBERIU STAMA SĂ PREGĂTIM DIN TIMP BAZELE SPORTIVE (Urmare din pag. 1) Jiu, Bîrlad, Timişoara etc. pe care nu s-a mai desfăşurat de multă vreme nici o activitate sportivă. Problema pregătirii bazelor «sportiv« reprezintă o sarcină imediată a tuturor asociaţiilor sportive. Este necesar ca o dată cu aceste zile frumoase să încea­pă şi acţiunea de mobilizare a tinere­tului şi a sportivilor pentru înfrumu­seţarea terenurilor de sport, pentru ter­minarea la vreme a tuturor lucrărilor de reamenajare. Sportivii asociaţiilor din regiunile Baia Mare şi Piteşti au fost în fiecare an printre primii care — cu sprijinul organelor locale — au desfăşurat o largă acţiune de pregătire a bazelor sportive. Şi, rezultatele n-au întîrziat să se arate. La primele com­petiţii de mase, asociaţiile sportive res­­pective au reuşit să mobilizeze sute şi sute de membri ai UCFS, să facă o frumoasă popularizare sportului la no­durile oamenilor muncii. Nu aceeaşi preocupare au manifestat însă multe asociaţii sportive din raioanele Medgi­dia, Bacău, Cîmpulung Moldovenesc, Slatina etc., care au tărăgănat punerea la punct a bazelor sportive pînă în lunile de vară. Din această cauză, acti­vitatea competiţională de mase nu s-a desfăşurat la nivelul posibili­taţilor existente iar numeroşi membri ai TICFS s-au mulţumit cu rolul de... spectatori ai întîlnirilor oficiale pro-* gramate în acea perioadă. Şi în acest an unele asociaţii spor­tive întârzie cu pregătirea bazelor spor­tive, considerînd că din moment ca sunt în curs de desfăşurare competiţii în săli este prea devreme pentru a se gîndi la activitatea în aer liber. Nu. Nu este aşa. Câmpul a înverzit. Soare­le mîngîie cu razele sale călduroase în­­tinderi nesfîrşite. Primăvara şi-a trimis primii soli. Iar sportivii au şi început să se pregătească pentru întrecerile de cros, pentru pasionantele meciuri de fotbal, pentru spectaculoasele întreceri atletice etc. Să ţinem pasul cu aceşti sportivi. Să asigurăm membrilor UCFS, tuturor celor care doresc să practice sportul, toate condiţiile pentru ca, încă de pe acum să-şi poată măsura forţele şi îndemînarea în competiţiile de ma­se. Putem realiza acest important o­­biectiv dacă vom pune în centrul aten­ţiei noastre problema pregătirii baze­lor sportive şi bineînţeles, a amenajă­rii unor noi baze sportive simple — terenuri de fotbal, volei, hand­bal... — care nu cer cheltu­ieli şi pot fi realizate prin mij­loace locale şi prin munca voluntară a sportivilor şi tineretului. Muncind astfel, vom contribui în mare măsură la succesul primelor com­petiţii de mase în aer liber din acest an, vom asigura — de la început —­ condiţii prielnice unei continue dezvol­tări a sportului nostru de mase.

Next