Sportul, septembrie 1971 (Anul 27, nr. 6802-6831)

1971-09-12 / nr. 6813

Pag. a 2-a ss®® Hans Becker: „ROZALIA SOS ESTE CEL MAI BUN­­ PIVOT DIN LUME!“ Hans Becker — antrenorul repre­zentativei R­­IX Germane (formaţie care a dominat in ultimele sezoane handbalul feminin international) — incîntat de jocul Rozaliei Sos spu­nea : „Este o mare sportivă, catego­ric cel mai bun pivot din lume ! Ori­care antrenor şi-ar dori-o în forma­ţie..” In echipa lumii, alcătuită de specialişti şi publicată de presa in­ternaţională, Rozalia Şoş se află la loc de frunte, în postul care a con­sacrat-o (a se nota , fără contra­candidată !). Rozalia Şoş este, aşadar, una din­tre vedetele internaţionale ale hand­balului Născută la Tg. Mureş, la 1 februarie 1947, Rozalia a îndrăgit sportul încă din primele clase ale şcolii elementare. Au pasionat-o gim­nastica, voleiul şi baschetul, discipli­ne pe care le-a practicat simultan, învăţînd de la fiecare cite ceva pen­tru a-i folosi la... handbal, sport la care a ajutat-o să se fixeze antre­norul Arcadie Kameniţchi. Graţie ta­ ■ lentului, antrenamentelor conştiin­cioase şi pasiunii depuse a reuşit să se impună repede şi să joace în di­vizia A, în formaţia Mureşul. Doi ani la Universitatea Cluj şi din se­zonul trecut din nou la Mureşul, iată scurtul itinerar al excelenţei handba­liste care este Rozalia Şoş. Cind încă nu împlinise 20 de ani, antrenorii au selecţionat-o în echipa naţională de tineret. A fost doar o escală (8 jocuri-35 de goluri marcate) în drum spre reprezentativa A. Toţi antrenorii echipei României i-au soli­citat şi continuă să-i solicite servici­ile. La 24 de ani, Rozalia Şoş a îm­brăcat de 69 de ori tricoul tricolor, reuşînd să înscrie 168 de goluri. Ce calităţi deosebite are, de fapt, această handbalistă ? In primul rind, o forţă herculeană şi, în ciuda unei staturi masive, o mare mobilitate. In anii petrecuţi pe terenul de hand­bal, mureşeanca a învăţat o mulţi­me de lucruri pe care le pune in aplicare cu o iscusinţă deosebită. A­­bilă, atentă, speculează orice situaţie, intuieşte cu o clipă mai devreme manevra adversarei, intervine prompt. Şi, mai ales, ii place foarte mult să marcheze ! Ochii ei sunt în per­manenţă spre poarta adversă, caută cu insistenţă drumul spre gol. Pen­tru orice atacantă este o problemă să treacă de ea, pentru orice apără­toare este o problemă s-o stopeze. O ultimă şi deosebit de concludentă mostră a acestei înverşunate dorinţe de a înscrie a fost meciul de joi cu campioana ţării, Universitatea Bucu­reşti. Pe stadionul Tineretului, Ro­zalia a marcat 11 goluri, aducînd e­­chipei Mureşul un punct mare cu­... roata carului. Şi nu s-ar spune că n-a fost sever marcată... Ce-ţi doreşti pentru viitor Roza­lia Şoş ? „în primul rind să am­­o fetiţă. Este o dorinţă comună, a mea şi a soţului meu, Arcadie Şoş, şi el sportiv, membru al echipei de polo Mureşul Tg. Mureş. Apoi, să urc pe scara ierarhică a meseriei mele (n.n. este croitoreasă la Fa­brica da confecţii Mureşul) şi — in fine (de fapt, in ordine cronologică, este prima dorinţă) — să cuceresc, alături de colegele mele din echipa României, o medalie la finalele cam­pionatului mondial de handbal fe­minin, in decembrie in Olanda..." Ne face o deosebită plăcere să-i dorim — celui mai bun pivot din lumea handbalului — împlinirea tu­turor dorințelor. Hristopie NAUM DREPTUL LA APEL Asociaţia fotbaliştilor englezi a hotărît ca jucătorii suspendaţi pe viaţă să poată face apel asupra grelei sentinţe. Măsura e de fapt platonică, vizînd o reabilitare mo­rală, deoarece apelul nu poate fi introdus decât după... 7 ani de la data pronunţării pedepsei. Ultima pedeapsă pe viaţă a fost pronunţată în 1965, cinci zece jucători au fost suspendaţi pentru vânzarea unor meciuri. Se pare că încă la acea dată existau du­bii serioase asupra vinovăţiei lui Peter Souwn şi Tonny Kay, am­bii internaţionali. Ei se pregătesc pentru a ataca sentinţa şi deşi ambii au vîrsta de 33 de ani, spe­ră într-o întoarcere pe terenu­rile de joc. NICOLAE CHIRVASE, COMUNA NICOREŞTI. 1. „Cum aş putea Intra In posesia Insignei clubului Rapid ? Am citit Intr-o publicaţie ca cine doreşte să intre In posesia acestei insigne, să trimită prin poştă 12 lei, pe adresa clubului. Aşa am şi făcut, dar am primit banii înapoi". Tot e bine ! Alţi cititori, adresindu-se clu­burilor şi solicitind fotografii sau in­signe (contra cost, bineînţeles), nu numai că nu au fost serviţi, dar n-au mai primit nici banii înapoi. Cre­deaţi, oare, câ numai cu fişele de te­lefon se întîmplâ acest lucru ? Ade­vărul este că aproape toate cluburile, deşi afirmă că au nevoie de membri susţinători şi de venituri, dau prea puţină atenţie acestei probleme. Şi lucrurile continuă, aşa cum ştim cu toţii : suporterii, consecvenţi, scriu cluburilor. Nu mai puţin consecvente, acestea... tac ! 2. Recordul mondial la 100 m plat femei este 11,0 sec. El a văzut lumina zilei la J.O. din Me­xic, fiind opera americancei de cu­loare Wyomia Tyus. Dar, intre timp, s-au prezentat si alte... coproprietare. De pildă, Renate Stecher, care a rea­lizat anul acesta aceeaşi performan­­ţă-record. IOSIF SUTH, CLUJ. „Ce face arbi­trul, dacă la un meci disputat in nocturnă, se defectează Instalaţia e­­lectrica 7“ Int­i, face ceea ce faceţi şi dv. acasă , cheamă un electrician ! Dacă lucrurile nu pot fi readuse la I normal, partida se reia In ziua ur­mătoare, nu de la început, ci dinI momentul cind s-a întrerupt. ALEXANDRU AVEL, T T­R Gh­E OCNA. In cazul nerespectării distan­ţei de 9 metri, de către un jucător sau mai mulţi al echipei in apărare, la executarea unei lovituri libere, arbitrul va da un avertisment colec­tiv ÎNTREGII ECHIPE. Dacă fapta se repetă, jucătorul vinovat va fi eliminat de pe teren, chiar dacă pri­ma tentativă de executare a loviturii libere fusese obstrucţionată de un alt jucător. Intre timp, cartonaşul galben al arbitrului indicase avertisment pentru întreaga echipă. Dv. creaţi, deci, o falsă problemă, legînd acest avertisment de prezenţa sau absenţa din teren a căpitanului de echipă. ANDREI ŞTEFAN, GALAŢI. Stea­gul roşu a retrogradat din divizia A la sfirşitul ediţiei 1967—68. TITI RAILEANU, TRIFEŞTI. Intri, o precizare absolut necesară : ca orice tinăr din ţara noastră, Iordache, portarul Politehnicii Iaşi, îşi satisfa­ce stagiul militar. In ceea ce priveşte situaţia lui ca jucător, ne-ar bucura, desigur, ca, apreciind realist lucru­rile şi punindu-se In balanţă şl in­teresele generale ale fotbalului, nos­tru, să ni se ofere cit mai curind prilejul de a-l revedea in poartă. D. ROŞU, BUCUREŞTI. In meciul pentru „Cupa Davis“, cu Iugoslavia, de anul trecut, cele două puncte ale noastre au fost realizate de Tiriac (la Spear) şi de dubiul Năstase­­ Tiriac. Surprizător, Năstase a pierdut atît in faţa lui Franulovici, cit şi in faţa lui Spear. GEORGE VLADOIU, PLOIEŞTI. După cele întîmplate duminica tre­cută, la Cluj, in meciul C.F.R. — Jiul, aveţi de dat un sfat celorlalte echipe care vor juca la Cluj . Nu veniţi cu­ inaintaşi. Căci interpretînd noi roluri. Ceferiştii, drăgălaşi, îşi marchează singuri goluri ! T. BALMUŞ, BIRLAD. Un catren, pe marginea golului primit de Rădu­­canu, in meciul cu C.F.R. Beograd, de la jucătorul-poet Santraci . Se-aude prin Giuleşti (deci nu-i secret), Că „Rică“, de pe postul de portar. Se va reprofila în... critic literar, Că are el „ceva" cu un poet... Ilustraţii : N. CLAUDIU LA SITARI Venise toamna, cu toate ale ei şi cu sitari. Multe auzisem despre frumuseţile vinătorii de sitari, dar de cind purtam puşcă de vinătoare încă nu te ieşisem niciodată în intîmpinare. Dar in toamna aceea eram­ hotărit să merg şi eu la sitari. Şi, cum la o asemenea în­treprindere un om cu cap nu purcede pentru prima dată sin­gur, mi-am găsit şi eu doi tovarăşi vinători vechi, sitărari, ziceau ei. Şi pentru ca toate să fie cum trebuie, unul dintre ei avea şi bine. Bob îl chema. Pină la pădurea din lunca Ar­geşului am tot ascultat poveţele însoţitorilor mei şi le-am tot rin­­duit in minte, adăugîndu-le la cele ce citisem şi răscitisem in legătură cu pasărea cu ciocul lung şi felul în care trebuie căutată şi vînată Am ajuns la pădure. Pe cei cîţi­va copii adunaţi de pe drum i-a aşezat in ordine de bătaie amicul A., iar noi ne-am postat in puncte „cheie“ pe unde aveau să treacă sitarii... — Dacă vinăm cu gonași, cu dinele ce mai faceți ? am între­bat mirat. Dar C., stăpînul lui Bob, s-a uitat atît de chioriș la mine incit pe loc m-am strujit cu douăzeci de ani mai mic! — Aici Bob, a comandat el, iar d­inele l-a ascultat. S-a așezat cu­minte lingă vinător. Și a stat așa cuminte preț de citeva minute, pînă cind a auzit larma copiilor care porniseră să sperie și să ridice sitarii de pe unde or fi fost ascunși. Atunci Bob a izbucnit înainte ca o săgeată. — Bob ! Bob ! Aici ! N-au­zi Bob ?! Bob vino înapoi ! striga de mama focului stăpînul. Dar Bob se făcea că n-aude. După ce a parcurs distanţa vinători­i gonaşi şi îna­poi, s-a oprit la piciorul stăpinu­­lui, suflind din greu. Şi nu stă clinele să răsufle ca lumea, că porneşte iarăşi ! Şi iar se scarpină C. în ceafă şi iar strigă: De astă dată pe Ungă numele de botez ni ,adaugă clinelui şi citeva epitete, ba-i mai zice şi altceva... Clinele se înapoiază iarăşi, în­­tr-un tîrziu. Dar acum i se înfun­dă : stăpinul său, nici una nici două, îl leagă cu lesa de un copac. Au sosit sitarii! I­n acea zi înăbuşitoare de au­gust, satul olimpic era învă­luit într-o linişte cu totul ne­firească. Căldura mare şi plictiseala şi mai mare alungaseră ultimii lui locuitori, prin colturile umbrite. Jocurile Olimpice erau pe sfîrşite. În blocul României nu prea era veselie. Şi nici nu avea de ce să fie. Eram la Olimpiada care a urmat strălucitului succes din 1956, de la Melbourne, unde, cu o dele­gaţie relativ mică, ţara noastră se clasase a X-a din lume. Performan­ţele românilor produseseră atunci senzaţie în toată lumea. Dar asta se petrecuse cu 4 ani înainte... Acum stăm prost al dra­cului. Ne mai trebuie cel puţin o medalie de aur — ca „să îndreptăm vînzarea“, cum spunea un mucalit. Seară de seară, ore în şir pi­nă aproape de zori, conducerea delega­ţiei şi antrenorii dezbăteau şi a­­nalizau şansele, pe toate feţele. Dar medaliile nu prea se arătau la ori­zont, nici în variantele cele mai op­timiste. Nu-i vorbă ca avusesem şi citeva neşanse tocmai la sporturile de la care aşteptasem mai mulţi box, caiac-canoe şi scrimă. Nici pe la atletism nu se prea potriviseră socotelile de acasă... Aşa că începu­serăm să ne resemnăm. Mai aveam talerele în concurs, şi cu asta ne încheiam socotelile. Dar speranţele erau subţirele... În după-amiaza aceea plictisitoa­re, eram numai cîţiva în cantona­ment. Aşteptam să se întoarcă ta­­leriştii de la poligon şi apoi, pe seară, cînd răcoarea se lăsa peste .,Cita Eterna“, să plecăm la finalele de box. Asta, aşa ca pasionaţi ai sportului, ca să-l vedem pe teribilul Cassius Clay, că români in finală nu găseai de fel. Vremurile de la Melbourne, cînd numai boxul aduse­se 5 medalii erau acum de domeniul amintirilor. Deodată, liniştea din blocul nos­tru fu sfîşiată de sunetul prelung al telefonului de la secretariat. Ni­meni însă nu se grăbea să-l ridice. La urma urmelor nici nu aşteptam nimic. Nici măcar telefoane de la Bucureşti. — Iar trebuie să fie pisăloaga aia de la administrativ, care ne întrea­bă zilnic de efectivul delegației — zise cineva­ într-o doară. — Da, du-te omule odată și ri­dică telefonul ăla, ca ne sparge tim­panele — strigă dintr-o cameră ci­neva din conducerea delegației. pămîntul. într-un tîrziu, l-am găsit ca un sicilian ce se respecta, tolănit fără griji, la umbră. — Radio. Salvatore,­­ la poligone —­ şi maşina simpaticului nostru sici­lian porni cu o viteză care ne atrase mustrările carabinierilor ce vegheau la liniştea satului olimpic. Aci, la poligon, emoţie mare. Mai erau în concurs doi trăgători: italia­nul Rossini şi sovieticul Kalinin. Amindoi mai aveau de tras cîte o serie de 25 de focuri, care aveau să Rossini se opri, privi îndelung pe țeava armei, suflă în ea.--o încărcă, trase aer în piept și apoi apăsă pe trăgaci, dar talerul, spre dezolarea spectatorilor, zbură neatins, undeva, departe în ierburile înalte ale poli­gonului. — Ura! — strigară vreo doi im­prudenţi din micul grup de români. — Piano, mascalzone — min­iră cîţiva furioşi către cei în culpă, care în entuziasmul lor uitaseră şi de regulile sportive şi de faptul că S­portál GRUIA, GATU 7 . O nouă confirmare a prestigiu­lui de care se bucură sportul ro­mânesc — în general şi handbalul în special — peste hotare , timp de o lună de zile (6 august — 11 septembrie) prof. Gabriel Zugră­­vescu, antrenor federal, a condus la Beirut un curs pentru antrenorii de handbal din ţările arabe. „Invitat de federaţia de handbal din Liban — ne-a spus G. Zugră­­vescu — am ţinut cursuri la Insti­tutul de Educaţie Fizică din Beirut cu 60 de viitori tehnicieni din Li­bia, K.A.U., Kuweit şi Liban, prin­tre care vicepreşedintele şi secre­tarul general al federaţiei de hand­bal din Libia. O primă concluzie: handbalul este foarte îndrăgit în această parte a lumii, multe dintre ţările africane dorind să-l intro­ducă în şcoli. Cursul a fost axat pe metodica învăţării handbalului, cuprinzînd lecţii teoretice şi prac­tice. Handbalul românesc este deose­bit de preţuit Unii dintre cursanţi urmăriseră din tribune finala cam­pionatului mondial masculin de la Paris. Gruia, Gaţu şi colegii lor sunt mai mult decît nişte vedete — au devenit idoli sportivi. Pe aceste considerente delegaţii forurilor sportive mi-au cerut să comunic federaţiei noastre că doresc să obţină acordul ei pentru ca antre­nori români să-i sprijine în dez­voltarea handbalului, iar o serie de antrenori din ţările arabe să poată audia cursurile de la noi. Toate antrenamentele pe care le-am făcut au fost urmărite cu interes de presă, au fost filmate, s-au făcut kinograme, fotografii. Cele două film­e-şcoală pe care le-am prezentat - au fost atît de apreciate incit pur şi simplu nu mi-au mai fost înapoiate... Lă­­sind gluma la o parte, adevărul este că au solicitat printr-o scri­soare federaţiei să le fie lăsate pentru a fi proiectate in nume­roase centre. La încheierea cursu­lui — cind celor ce au audiat cursurile li s-au înmînat diplome de antrenori — organizatorii m-au rugat să devin mesagerul lor pe lingă C.O.R. pentru ai sprijini ca în fiecare an aceste cursuri să fie conduse de un tehnician român. Păstrez amintiri de neuitat. Cei cărora am încercat să le transmit cite ceva din cunoştinţele mele s-au dovedit harnici şi conştiincioşi elevi, dornici să contribuie la dez­voltarea handbalului în ţările lor". ET COMP. - IDOLI SPORTIVI SI IN AFRICA Ziarele libaneze au publicat materiale elogioase privind activitatea antre­norului. G. Zugrăvescu, In fotografie, unul dintre aceste articole GiNDURI DE TOAMNA Astăzi, vara, prin urmare, A plecat... în deplasare ir — Veni și toamna pe alei. — Normal ! Era doar... turul ei ! ★ Tot vintu-mi pare, fraţilor, Câ-i cel mai bun... măturător. 7 Victor HÎIMU In sfirşit, „ofiţerul de serviciu” ridică plictisit receptorul, drăcuind printre dinţi. — Alo, da, eu sunt. — Cum? O medalie? se auzi vo­cea acestuia trezit brusc din som­nolenţă. — Cine-i la telefon? Întrebarăm toţi deodată. —­ Este nea Petrică Cişmigiu, răs­punse ofiţerul de serviciu. Comunică de la poligonul Umberto, că Dumi­­trescu are sigur medalia de bronz, dar concursul nu s-a terminat încă... La această veste neaşteptată, m-am precipitat spre locul de parcare al sa­tului olimpic, dar pe Salvatore, şoferul delegaţiei române, parcă-l înghiţise decidă ordinea primilor 3 clasaţi. Dumitrescu încheiase concursul re­lativ bine şi acum sta cuminte in­tr-un colţ cu antrenorul Cişmigiu. Culoarea medaliei sale depindea de rezultatele celor doi. O linişte mormintală se aşternuse peste cochetul poligon. Italianul se apropie de stand, po­trivi calm, arma şi ordonă lansarea ta­lerului. Arma bubui şi talerul se făcu ţăndări, spre entuziasmul spec­tatorilor. „Azzuri“-ul trase. o dată, de două ori, de nouă. Nu greşea deloc şi dacă trăgea seria cu un singur rateu lua medalia de aur. Dacă rata două focuri, o avea pe cea de ar­gint. Dar mai era şi sovieticul Ka­linin. Mai rămăseseră vreo cinci focuri, acela care ratase era compatriotul spectatorilor... Urmă focul 21, 22 şi 23 care mer­­seră în plin. Focul 24 ratat, declan­şa o nouă serie de urale şi de feli­citări în micul grup român. Bronzul lui Biţă avea acurm­ scli­piri mai nobile. Acum, era rîndul lui Kalinin. A­­cesta se apropie de locul său, po­trivi puşca şi ordonă lansarea ta­lerului, dar acesta zbură vesel şi nevătămat spre bălăriile din fun­dul poligonului. Parcă ne făcea cu ochiul ştrengăreşte din înaltul ce­rului. Nu luase foc puşca şi, conform regulamentului, focul se repeta. Deci, nici un motiv de entuziasm. Nervii noştri erau solicitaţi la maximum. Biţă se plimba de colo, colo. Nu mai avea tăria să privea­scă. Concursul reîncepu. Dar, stup­oa­re... Sovieticul, enervat, rată pri­mult taler. Noi ţopăiam prin spa­tele tribunelor ca nişte copii. Dacă mai ratează două focuri avem me­dalia de aur — zise nea Petrică Kalinin reîncepu, hotărît să nu mai grecească. Şi nu mai greşi. A­­junsese la focul 21. Trăgea numai în plin, de făcea talerele ţăndări, cu o siguranţă de mare campion. Dar veni penultimul foc, cel de-al 24-lea. Noi aproape ne resemnasem, cînd­­ un nou taler scapă neatins Se va trage baraj pentru meda­lia de aur? Nouă ni se uscaseră gurile de emo­ție. Kalinin nu mai era calm ca la început. Se plimba de colo-colo. Sucea arma în toate felurile. In sfîrșit se decise. îşi ocupă locul din stand. Ultimul foc era şi ultima spe­ranţă care decidea dacă ieşea cam­pion olimpic el sau Biţă al nostru. Ciudat sport şi ăsta. Să depinzi de mina altuia dacă ieşi campion sau nu! Ni se păru o veşnicie pînă i*el pregăti arma şi se decise să ordone scurt lansarea talerului. Trase. Noi am închis ochii ca la filmele de groază. N-am apucat să-i deschi­dem, câ ne-am pomenit luaţi pe sus de cei care ne felicitau. Rită plîngea într-un colţ. Era campion olimpic. Cucerise o medalie grea cît 7, deoarece aceasta ne arunca în clasamentul naţiunilor 4 locuri mai sus. Zece minute mai tîrziu, în sala de festivităţi. Biţă, orbit de blitzuri, dădea interviuri cu o dezinvoltură de mare campion. Dar modest nu uita să adauge: — Acesta este sportul. Neşansa colegilor R­osini şi Kalinin a fost şansa mea Şansa vieţii mele... ION BALAŞ „Internaţionalele de atletism la a 20-a lor aniversare Primele campionate Internatio­nale ale­ României reprezintă o data importantă in istoria mişcă­rii noastre atletice. Ele au însem­nat actul de nat­uritate a acestei mişcări. Cind, în 10­18, s-a păşit la orga­nizarea acestei competiţii, mulţi s-au îndoit de reuşita ei, dar suc­cesul primei ediţii şi, mai ales, triumful următoarelor, au dovedit că atît din punct de vedere spor­tiv, cît şi propagandistic, atletis­mul românesc a repurtat o victo­rie. Pasionaţii atletismului îşi aduc aminte de vedetele atletismului mondial prezente pe stadionul Republicii de-a lungul celor două­zeci de ediţii. Cine nu-şi reamin­teşte de acele memorabile „inter­naţionale“ (1956), cînd, sub lu­mina torţelor, stadionul Republicii fremăta de entuziasmul celor 30 000 de spectatori ? Cine a uitat de excepţionala ispravă a lui Bob Gutowski, la săritura cu prăjina, de sprintul lui Williams, de arun­carea lui Sidlo sau de strălucitele victorii ale lui Constantin Gre­­cescu ? In preajma celei de a XX-a edi­ţii, găsiţi interesant de a înfăţişa celor­ ce urmăresc «atletismul, nu­mele şi rezultatele învingătorilor din prima ediţie. Este un docu­ment care începe să fie uitat sub povara celor douăzeci şi trei de ani ! BĂIEŢI: 100 mi: Lupşa (R) 10,8. 200 mi: Lupşa (R) 22,2 400 mi : Solymosi (U) 51,1 800 mi Hires (U) 1:57,8 1500 mi: Garay (U) 3:54,2 10 000 mi : Zátopek (C) 30:03,6 110 mg: Krul (Ceh­) 15,6 400 mg : Kiss (R) 54,7 Lungime : Adamczyk (P) 7 m 15 Triplu-salt: Puskas (U) 13 m 62 înălţime : Soter (R) 1 m­ 90 Prăjină : Krejcar (C) 3 m 90 Greu­ta­te : Lomowsky (P) 15 m 95 Disc : Kiris (U) 49 m 29 Suliţă: Varszegy (U) 65 m 27 Ciocan : C. Dumitru (R) 48 m 90 4X100 m : Ungaria 42,4 5 km marş: Balsan (Ceh.) 22:01,8 FETE : 100 m: Sienerova (Ceh.) 12,6 200 m­: Mertin (U) 26,2 800 m : Zubek (U) 2:25,5 80 mg: Gyarmati (U) 12,3 înălţime: Chlumska (Ceh.) 1 m 45 Lungime: Gyarmati (U) 5 m 53 Greutate: Komarkova (Ceh.) 13 m 20 Disc : Dobranska (P) 39 m 21 Suliţă: Rohonczi (II) 37 / 10 Saltul valoric realizat de atle­tismul românesc în cei peste douăzeci de ani care au trecut de la prima ediţie a „Internaţiona­lelor“ nu poate fi trecut cu vede­rea. Dacă la băieţi situaţia nu este chiar atît de strălucită, în schimb progresul atletismului feminin este impresionant, şi­ el este şi con­firmat de recentul succes de la Jocurile Balcanice. Să nădăjduim că el va fi întărit şi de perfor­manţele celei de a XX-a ediţii a Internaţionalelor , prof. Coriil MORŢUN Cind vede Bob una ca asta, începe să se zbată, să scheaune, ca apoi să latre in toată legea. Și lătra de răsuna pădurea — „Apoi, dac-a fost vreun sitar pe-aici, ăla nu se mai oprește pină la Salonic !....strigă cu năduf a­­micul A. Hai să încercăm in altă parte.... —• Încercăm mai bine „la picior“, zice stăpinul ciinelui. La sitari, Bob e învăţat să caute.... Şi plecăm, răspindiţi în trăgători, pe o fişie plantată cu răchită roşie „numai bună ca să ţie sitari“ cum zice A. In mijloc merge­m cu Bob. Şi cum îl sloboade din lesă, Bob pleacă un galop nebun drept îna­inte şi nu-l mai vedem piuă cind nu ajungem intr-o rarişte. Acolo îl zărim răfuindu-se cu nişte oi. Iar apel, iar mustrăm­ şi iar ple­căm. Pleacă Bob iar înainte, face în galop ocoale cît era pădurea de mare, in aşa fel incit nu ne lasă în faţă, pe o adîncime de o sută de metri, nici o vietate, cit de indolentă. In acest timp Insă C. răgușește tot strigîndu-și clinele : Bob ! Bob ! Caută aici Booob !! ! Aici Dar Bob nici gind.... — Am vînat destul, zic, pri­vind, nădușit și cu năduf, la soa­rele înfipt in crucea zilei. Ar fi vremea să ne înapoiem. — Am vînat pe dracu! ripos­tează furios A. A­tina înseamnă a împuşca ceva ; noi ce-am împuşcat ? Dar tot am să impuşc ceva ! 11 împuşc pe Bob, că de altceva nu-i bun !..... Aşa s-a sfîrşit prima mea şi de vinătoare la sitari... Ilie CARCIU REFLECŢII FOTBALISTICE • Fotbaliştii care folosesc mijloa­ce extrafotbalistice, nu prea sunt... extra ! • Numai antrenorul care fructifică însuşirile fotbaliştilor în mod diferit, asigură... unitatea echipei ! • Plonjonul la picioarele adver­sarului implică, totuşi, un risc : dacă adversarul confundă capul portarului cu balonul şi­„ nu ratează ? ! • Apărătorul care înscrie în poar­ta adversă, desfide proverbul : ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face î • Cînd medicul este suprasolicitat in desfăşurarea unui meci, fotbal nu se mai joacă decît in... pauzele din­tre accidentări ! • Numai echipele care-şi învaţă perfect lecţiile... repetă anul ! D. C. MAZILU Nr. 6313 RE­CEIMZ 11 DE LA SIVRAC LA EDDY MERCKX*) Ilie Goga, erudit confrate, şi-a pus din nou condeiul în slujba ciclismului. Fin ob­servator al activităţii interne şi internaţionale a sportului cu pedale din ultimele dece­­nii, cercetător pasionat al tu­turor publicaţiilor care se o­­cupă de „mica regină a şo­selelor’’, acest condeier ştie să reînvie cu farmec deosebit a­­mintiri care au făcut din sportul ciclismului o legendă vie. De această dată, Ilie Goga a format tandem (fi­indcă şi tandemul există în lumea ciclismului) cu Emil Iencec — pentru a scoate la iveală poveşti adevărate din existenţa de 100 de ani a sportului bărbăţiei şi cura­jului. în cartea recent apă­rută în librării, cititorul iu­bitor de sport găseşte un vast mozaic, cuprins între activi­tatea domnului de Sivrac — creatorul celeb­­erului şi iz­­binzile fără precedent ale ma­­relui Eddy. Spicuind de ici, de colo lucruri interesante, înfăţişînd, viaţa şi faptele u­­nor precursori ai ciclismu­lui, depănind amintiri din vremi ştiute, povestind ma­rile victorii sau dramele aşi­lor sportului cu pedale de la noi şi de pretutindeni, Ilie Goga şi Emil Iencec dau li­teraturii sportive o lucrare de valoare. Deşi cartea are unele ine­galităţi (pagini de un cuce­ritor lirism alături de sim­ple „dări de seamă” sau ne­interesante statistic) şi unele inexactităţi (generate de gra­ba condeiului), lucrarea con­stituie un document impor­tant. Ea se adresează deopo­trivă sportivului (care poate găsi acolo sfaturi preţioase ale marilor campioni) şi spectato­rului (pasionat al celui mai captivant roman-foileton, ci­clismul). Aşadar, pentru toţi invitaţia da­ a citi cartea zia­riştilor sportivi Ilie Goga şi * *”“• H.N. *) „AŞII PEDALEI* — I Goga, E. Iencec, 276 de pagini, 11 lei — Editura „Stadion“. TIRUL CU PUȘCA în editura „Stadion” a apă­rut cartea „Tirul cu puşca” elaborata de maestrul sportu­lui, prof. Valeriu Panţuru. Au­torul (in trecut un virtuoz tră­gător, multiplu campion al tă­rii) prezintă, pe distanţa a aproape 200 de pagini, metodi­ca selecţiei şi pregătirii in a­­ceastă disciplină grea a preci­ziei şi stăpînirii desăvirşite. Concepută pedagogic, sistema­tizat, redactată intr-un stil simplu, la înţelesul tuturor, lucrarea se adresează, în pri­mul rind, instructorilor şi an­trenorilor care au în pregătire grupe de începători. Tocmai la acest capitol bibliografia noas­tră era foarte săracă. Astfel, recentul volum vine să um­ple un gol, punînd la dispo­ziția celor dornici să înveţe să ochească un manual de o deosebită valoare practică. i . | |||| sp

Next