Sportul, septembrie 1971 (Anul 27, nr. 6802-6831)
1971-09-12 / nr. 6813
Pag. a 2-a ss®® Hans Becker: „ROZALIA SOS ESTE CEL MAI BUN PIVOT DIN LUME!“ Hans Becker — antrenorul reprezentativei RIX Germane (formaţie care a dominat in ultimele sezoane handbalul feminin international) — incîntat de jocul Rozaliei Sos spunea : „Este o mare sportivă, categoric cel mai bun pivot din lume ! Oricare antrenor şi-ar dori-o în formaţie..” In echipa lumii, alcătuită de specialişti şi publicată de presa internaţională, Rozalia Şoş se află la loc de frunte, în postul care a consacrat-o (a se nota , fără contracandidată !). Rozalia Şoş este, aşadar, una dintre vedetele internaţionale ale handbalului Născută la Tg. Mureş, la 1 februarie 1947, Rozalia a îndrăgit sportul încă din primele clase ale şcolii elementare. Au pasionat-o gimnastica, voleiul şi baschetul, discipline pe care le-a practicat simultan, învăţînd de la fiecare cite ceva pentru a-i folosi la... handbal, sport la care a ajutat-o să se fixeze antrenorul Arcadie Kameniţchi. Graţie ta ■ lentului, antrenamentelor conştiincioase şi pasiunii depuse a reuşit să se impună repede şi să joace în divizia A, în formaţia Mureşul. Doi ani la Universitatea Cluj şi din sezonul trecut din nou la Mureşul, iată scurtul itinerar al excelenţei handbaliste care este Rozalia Şoş. Cind încă nu împlinise 20 de ani, antrenorii au selecţionat-o în echipa naţională de tineret. A fost doar o escală (8 jocuri-35 de goluri marcate) în drum spre reprezentativa A. Toţi antrenorii echipei României i-au solicitat şi continuă să-i solicite serviciile. La 24 de ani, Rozalia Şoş a îmbrăcat de 69 de ori tricoul tricolor, reuşînd să înscrie 168 de goluri. Ce calităţi deosebite are, de fapt, această handbalistă ? In primul rind, o forţă herculeană şi, în ciuda unei staturi masive, o mare mobilitate. In anii petrecuţi pe terenul de handbal, mureşeanca a învăţat o mulţime de lucruri pe care le pune in aplicare cu o iscusinţă deosebită. Abilă, atentă, speculează orice situaţie, intuieşte cu o clipă mai devreme manevra adversarei, intervine prompt. Şi, mai ales, ii place foarte mult să marcheze ! Ochii ei sunt în permanenţă spre poarta adversă, caută cu insistenţă drumul spre gol. Pentru orice atacantă este o problemă să treacă de ea, pentru orice apărătoare este o problemă s-o stopeze. O ultimă şi deosebit de concludentă mostră a acestei înverşunate dorinţe de a înscrie a fost meciul de joi cu campioana ţării, Universitatea Bucureşti. Pe stadionul Tineretului, Rozalia a marcat 11 goluri, aducînd echipei Mureşul un punct mare cu... roata carului. Şi nu s-ar spune că n-a fost sever marcată... Ce-ţi doreşti pentru viitor Rozalia Şoş ? „în primul rind să amo fetiţă. Este o dorinţă comună, a mea şi a soţului meu, Arcadie Şoş, şi el sportiv, membru al echipei de polo Mureşul Tg. Mureş. Apoi, să urc pe scara ierarhică a meseriei mele (n.n. este croitoreasă la Fabrica da confecţii Mureşul) şi — in fine (de fapt, in ordine cronologică, este prima dorinţă) — să cuceresc, alături de colegele mele din echipa României, o medalie la finalele campionatului mondial de handbal feminin, in decembrie in Olanda..." Ne face o deosebită plăcere să-i dorim — celui mai bun pivot din lumea handbalului — împlinirea tuturor dorințelor. Hristopie NAUM DREPTUL LA APEL Asociaţia fotbaliştilor englezi a hotărît ca jucătorii suspendaţi pe viaţă să poată face apel asupra grelei sentinţe. Măsura e de fapt platonică, vizînd o reabilitare morală, deoarece apelul nu poate fi introdus decât după... 7 ani de la data pronunţării pedepsei. Ultima pedeapsă pe viaţă a fost pronunţată în 1965, cinci zece jucători au fost suspendaţi pentru vânzarea unor meciuri. Se pare că încă la acea dată existau dubii serioase asupra vinovăţiei lui Peter Souwn şi Tonny Kay, ambii internaţionali. Ei se pregătesc pentru a ataca sentinţa şi deşi ambii au vîrsta de 33 de ani, speră într-o întoarcere pe terenurile de joc. NICOLAE CHIRVASE, COMUNA NICOREŞTI. 1. „Cum aş putea Intra In posesia Insignei clubului Rapid ? Am citit Intr-o publicaţie ca cine doreşte să intre In posesia acestei insigne, să trimită prin poştă 12 lei, pe adresa clubului. Aşa am şi făcut, dar am primit banii înapoi". Tot e bine ! Alţi cititori, adresindu-se cluburilor şi solicitind fotografii sau insigne (contra cost, bineînţeles), nu numai că nu au fost serviţi, dar n-au mai primit nici banii înapoi. Credeaţi, oare, câ numai cu fişele de telefon se întîmplâ acest lucru ? Adevărul este că aproape toate cluburile, deşi afirmă că au nevoie de membri susţinători şi de venituri, dau prea puţină atenţie acestei probleme. Şi lucrurile continuă, aşa cum ştim cu toţii : suporterii, consecvenţi, scriu cluburilor. Nu mai puţin consecvente, acestea... tac ! 2. Recordul mondial la 100 m plat femei este 11,0 sec. El a văzut lumina zilei la J.O. din Mexic, fiind opera americancei de culoare Wyomia Tyus. Dar, intre timp, s-au prezentat si alte... coproprietare. De pildă, Renate Stecher, care a realizat anul acesta aceeaşi performanţă-record. IOSIF SUTH, CLUJ. „Ce face arbitrul, dacă la un meci disputat in nocturnă, se defectează Instalaţia electrica 7“ Inti, face ceea ce faceţi şi dv. acasă , cheamă un electrician ! Dacă lucrurile nu pot fi readuse la I normal, partida se reia In ziua următoare, nu de la început, ci dinI momentul cind s-a întrerupt. ALEXANDRU AVEL, T TR GhE OCNA. In cazul nerespectării distanţei de 9 metri, de către un jucător sau mai mulţi al echipei in apărare, la executarea unei lovituri libere, arbitrul va da un avertisment colectiv ÎNTREGII ECHIPE. Dacă fapta se repetă, jucătorul vinovat va fi eliminat de pe teren, chiar dacă prima tentativă de executare a loviturii libere fusese obstrucţionată de un alt jucător. Intre timp, cartonaşul galben al arbitrului indicase avertisment pentru întreaga echipă. Dv. creaţi, deci, o falsă problemă, legînd acest avertisment de prezenţa sau absenţa din teren a căpitanului de echipă. ANDREI ŞTEFAN, GALAŢI. Steagul roşu a retrogradat din divizia A la sfirşitul ediţiei 1967—68. TITI RAILEANU, TRIFEŞTI. Intri, o precizare absolut necesară : ca orice tinăr din ţara noastră, Iordache, portarul Politehnicii Iaşi, îşi satisface stagiul militar. In ceea ce priveşte situaţia lui ca jucător, ne-ar bucura, desigur, ca, apreciind realist lucrurile şi punindu-se In balanţă şl interesele generale ale fotbalului, nostru, să ni se ofere cit mai curind prilejul de a-l revedea in poartă. D. ROŞU, BUCUREŞTI. In meciul pentru „Cupa Davis“, cu Iugoslavia, de anul trecut, cele două puncte ale noastre au fost realizate de Tiriac (la Spear) şi de dubiul Năstase Tiriac. Surprizător, Năstase a pierdut atît in faţa lui Franulovici, cit şi in faţa lui Spear. GEORGE VLADOIU, PLOIEŞTI. După cele întîmplate duminica trecută, la Cluj, in meciul C.F.R. — Jiul, aveţi de dat un sfat celorlalte echipe care vor juca la Cluj . Nu veniţi cu inaintaşi. Căci interpretînd noi roluri. Ceferiştii, drăgălaşi, îşi marchează singuri goluri ! T. BALMUŞ, BIRLAD. Un catren, pe marginea golului primit de Răducanu, in meciul cu C.F.R. Beograd, de la jucătorul-poet Santraci . Se-aude prin Giuleşti (deci nu-i secret), Că „Rică“, de pe postul de portar. Se va reprofila în... critic literar, Că are el „ceva" cu un poet... Ilustraţii : N. CLAUDIU LA SITARI Venise toamna, cu toate ale ei şi cu sitari. Multe auzisem despre frumuseţile vinătorii de sitari, dar de cind purtam puşcă de vinătoare încă nu te ieşisem niciodată în intîmpinare. Dar in toamna aceea eram hotărit să merg şi eu la sitari. Şi, cum la o asemenea întreprindere un om cu cap nu purcede pentru prima dată singur, mi-am găsit şi eu doi tovarăşi vinători vechi, sitărari, ziceau ei. Şi pentru ca toate să fie cum trebuie, unul dintre ei avea şi bine. Bob îl chema. Pină la pădurea din lunca Argeşului am tot ascultat poveţele însoţitorilor mei şi le-am tot rinduit in minte, adăugîndu-le la cele ce citisem şi răscitisem in legătură cu pasărea cu ciocul lung şi felul în care trebuie căutată şi vînată Am ajuns la pădure. Pe cei cîţiva copii adunaţi de pe drum i-a aşezat in ordine de bătaie amicul A., iar noi ne-am postat in puncte „cheie“ pe unde aveau să treacă sitarii... — Dacă vinăm cu gonași, cu dinele ce mai faceți ? am întrebat mirat. Dar C., stăpînul lui Bob, s-a uitat atît de chioriș la mine incit pe loc m-am strujit cu douăzeci de ani mai mic! — Aici Bob, a comandat el, iar dinele l-a ascultat. S-a așezat cuminte lingă vinător. Și a stat așa cuminte preț de citeva minute, pînă cind a auzit larma copiilor care porniseră să sperie și să ridice sitarii de pe unde or fi fost ascunși. Atunci Bob a izbucnit înainte ca o săgeată. — Bob ! Bob ! Aici ! N-auzi Bob ?! Bob vino înapoi ! striga de mama focului stăpînul. Dar Bob se făcea că n-aude. După ce a parcurs distanţa vinătorii gonaşi şi înapoi, s-a oprit la piciorul stăpinului, suflind din greu. Şi nu stă clinele să răsufle ca lumea, că porneşte iarăşi ! Şi iar se scarpină C. în ceafă şi iar strigă: De astă dată pe Ungă numele de botez ni ,adaugă clinelui şi citeva epitete, ba-i mai zice şi altceva... Clinele se înapoiază iarăşi, într-un tîrziu. Dar acum i se înfundă : stăpinul său, nici una nici două, îl leagă cu lesa de un copac. Au sosit sitarii! In acea zi înăbuşitoare de august, satul olimpic era învăluit într-o linişte cu totul nefirească. Căldura mare şi plictiseala şi mai mare alungaseră ultimii lui locuitori, prin colturile umbrite. Jocurile Olimpice erau pe sfîrşite. În blocul României nu prea era veselie. Şi nici nu avea de ce să fie. Eram la Olimpiada care a urmat strălucitului succes din 1956, de la Melbourne, unde, cu o delegaţie relativ mică, ţara noastră se clasase a X-a din lume. Performanţele românilor produseseră atunci senzaţie în toată lumea. Dar asta se petrecuse cu 4 ani înainte... Acum stăm prost al dracului. Ne mai trebuie cel puţin o medalie de aur — ca „să îndreptăm vînzarea“, cum spunea un mucalit. Seară de seară, ore în şir pină aproape de zori, conducerea delegaţiei şi antrenorii dezbăteau şi analizau şansele, pe toate feţele. Dar medaliile nu prea se arătau la orizont, nici în variantele cele mai optimiste. Nu-i vorbă ca avusesem şi citeva neşanse tocmai la sporturile de la care aşteptasem mai mulţi box, caiac-canoe şi scrimă. Nici pe la atletism nu se prea potriviseră socotelile de acasă... Aşa că începuserăm să ne resemnăm. Mai aveam talerele în concurs, şi cu asta ne încheiam socotelile. Dar speranţele erau subţirele... În după-amiaza aceea plictisitoare, eram numai cîţiva în cantonament. Aşteptam să se întoarcă taleriştii de la poligon şi apoi, pe seară, cînd răcoarea se lăsa peste .,Cita Eterna“, să plecăm la finalele de box. Asta, aşa ca pasionaţi ai sportului, ca să-l vedem pe teribilul Cassius Clay, că români in finală nu găseai de fel. Vremurile de la Melbourne, cînd numai boxul adusese 5 medalii erau acum de domeniul amintirilor. Deodată, liniştea din blocul nostru fu sfîşiată de sunetul prelung al telefonului de la secretariat. Nimeni însă nu se grăbea să-l ridice. La urma urmelor nici nu aşteptam nimic. Nici măcar telefoane de la Bucureşti. — Iar trebuie să fie pisăloaga aia de la administrativ, care ne întreabă zilnic de efectivul delegației — zise cineva într-o doară. — Da, du-te omule odată și ridică telefonul ăla, ca ne sparge timpanele — strigă dintr-o cameră cineva din conducerea delegației. pămîntul. într-un tîrziu, l-am găsit ca un sicilian ce se respecta, tolănit fără griji, la umbră. — Radio. Salvatore, la poligone — şi maşina simpaticului nostru sicilian porni cu o viteză care ne atrase mustrările carabinierilor ce vegheau la liniştea satului olimpic. Aci, la poligon, emoţie mare. Mai erau în concurs doi trăgători: italianul Rossini şi sovieticul Kalinin. Amindoi mai aveau de tras cîte o serie de 25 de focuri, care aveau să Rossini se opri, privi îndelung pe țeava armei, suflă în ea.--o încărcă, trase aer în piept și apoi apăsă pe trăgaci, dar talerul, spre dezolarea spectatorilor, zbură neatins, undeva, departe în ierburile înalte ale poligonului. — Ura! — strigară vreo doi imprudenţi din micul grup de români. — Piano, mascalzone — miniră cîţiva furioşi către cei în culpă, care în entuziasmul lor uitaseră şi de regulile sportive şi de faptul că Sportál GRUIA, GATU 7 . O nouă confirmare a prestigiului de care se bucură sportul românesc — în general şi handbalul în special — peste hotare , timp de o lună de zile (6 august — 11 septembrie) prof. Gabriel Zugrăvescu, antrenor federal, a condus la Beirut un curs pentru antrenorii de handbal din ţările arabe. „Invitat de federaţia de handbal din Liban — ne-a spus G. Zugrăvescu — am ţinut cursuri la Institutul de Educaţie Fizică din Beirut cu 60 de viitori tehnicieni din Libia, K.A.U., Kuweit şi Liban, printre care vicepreşedintele şi secretarul general al federaţiei de handbal din Libia. O primă concluzie: handbalul este foarte îndrăgit în această parte a lumii, multe dintre ţările africane dorind să-l introducă în şcoli. Cursul a fost axat pe metodica învăţării handbalului, cuprinzînd lecţii teoretice şi practice. Handbalul românesc este deosebit de preţuit Unii dintre cursanţi urmăriseră din tribune finala campionatului mondial masculin de la Paris. Gruia, Gaţu şi colegii lor sunt mai mult decît nişte vedete — au devenit idoli sportivi. Pe aceste considerente delegaţii forurilor sportive mi-au cerut să comunic federaţiei noastre că doresc să obţină acordul ei pentru ca antrenori români să-i sprijine în dezvoltarea handbalului, iar o serie de antrenori din ţările arabe să poată audia cursurile de la noi. Toate antrenamentele pe care le-am făcut au fost urmărite cu interes de presă, au fost filmate, s-au făcut kinograme, fotografii. Cele două filme-şcoală pe care le-am prezentat - au fost atît de apreciate incit pur şi simplu nu mi-au mai fost înapoiate... Lăsind gluma la o parte, adevărul este că au solicitat printr-o scrisoare federaţiei să le fie lăsate pentru a fi proiectate in numeroase centre. La încheierea cursului — cind celor ce au audiat cursurile li s-au înmînat diplome de antrenori — organizatorii m-au rugat să devin mesagerul lor pe lingă C.O.R. pentru ai sprijini ca în fiecare an aceste cursuri să fie conduse de un tehnician român. Păstrez amintiri de neuitat. Cei cărora am încercat să le transmit cite ceva din cunoştinţele mele s-au dovedit harnici şi conştiincioşi elevi, dornici să contribuie la dezvoltarea handbalului în ţările lor". ET COMP. - IDOLI SPORTIVI SI IN AFRICA Ziarele libaneze au publicat materiale elogioase privind activitatea antrenorului. G. Zugrăvescu, In fotografie, unul dintre aceste articole GiNDURI DE TOAMNA Astăzi, vara, prin urmare, A plecat... în deplasare ir — Veni și toamna pe alei. — Normal ! Era doar... turul ei ! ★ Tot vintu-mi pare, fraţilor, Câ-i cel mai bun... măturător. 7 Victor HÎIMU In sfirşit, „ofiţerul de serviciu” ridică plictisit receptorul, drăcuind printre dinţi. — Alo, da, eu sunt. — Cum? O medalie? se auzi vocea acestuia trezit brusc din somnolenţă. — Cine-i la telefon? Întrebarăm toţi deodată. — Este nea Petrică Cişmigiu, răspunse ofiţerul de serviciu. Comunică de la poligonul Umberto, că Dumitrescu are sigur medalia de bronz, dar concursul nu s-a terminat încă... La această veste neaşteptată, m-am precipitat spre locul de parcare al satului olimpic, dar pe Salvatore, şoferul delegaţiei române, parcă-l înghiţise decidă ordinea primilor 3 clasaţi. Dumitrescu încheiase concursul relativ bine şi acum sta cuminte intr-un colţ cu antrenorul Cişmigiu. Culoarea medaliei sale depindea de rezultatele celor doi. O linişte mormintală se aşternuse peste cochetul poligon. Italianul se apropie de stand, potrivi calm, arma şi ordonă lansarea talerului. Arma bubui şi talerul se făcu ţăndări, spre entuziasmul spectatorilor. „Azzuri“-ul trase. o dată, de două ori, de nouă. Nu greşea deloc şi dacă trăgea seria cu un singur rateu lua medalia de aur. Dacă rata două focuri, o avea pe cea de argint. Dar mai era şi sovieticul Kalinin. Mai rămăseseră vreo cinci focuri, acela care ratase era compatriotul spectatorilor... Urmă focul 21, 22 şi 23 care merseră în plin. Focul 24 ratat, declanşa o nouă serie de urale şi de felicitări în micul grup român. Bronzul lui Biţă avea acurm sclipiri mai nobile. Acum, era rîndul lui Kalinin. Acesta se apropie de locul său, potrivi puşca şi ordonă lansarea talerului, dar acesta zbură vesel şi nevătămat spre bălăriile din fundul poligonului. Parcă ne făcea cu ochiul ştrengăreşte din înaltul cerului. Nu luase foc puşca şi, conform regulamentului, focul se repeta. Deci, nici un motiv de entuziasm. Nervii noştri erau solicitaţi la maximum. Biţă se plimba de colo, colo. Nu mai avea tăria să privească. Concursul reîncepu. Dar, stupoare... Sovieticul, enervat, rată primult taler. Noi ţopăiam prin spatele tribunelor ca nişte copii. Dacă mai ratează două focuri avem medalia de aur — zise nea Petrică Kalinin reîncepu, hotărît să nu mai grecească. Şi nu mai greşi. Ajunsese la focul 21. Trăgea numai în plin, de făcea talerele ţăndări, cu o siguranţă de mare campion. Dar veni penultimul foc, cel de-al 24-lea. Noi aproape ne resemnasem, cînd un nou taler scapă neatins Se va trage baraj pentru medalia de aur? Nouă ni se uscaseră gurile de emoție. Kalinin nu mai era calm ca la început. Se plimba de colo-colo. Sucea arma în toate felurile. In sfîrșit se decise. îşi ocupă locul din stand. Ultimul foc era şi ultima speranţă care decidea dacă ieşea campion olimpic el sau Biţă al nostru. Ciudat sport şi ăsta. Să depinzi de mina altuia dacă ieşi campion sau nu! Ni se păru o veşnicie pînă i*el pregăti arma şi se decise să ordone scurt lansarea talerului. Trase. Noi am închis ochii ca la filmele de groază. N-am apucat să-i deschidem, câ ne-am pomenit luaţi pe sus de cei care ne felicitau. Rită plîngea într-un colţ. Era campion olimpic. Cucerise o medalie grea cît 7, deoarece aceasta ne arunca în clasamentul naţiunilor 4 locuri mai sus. Zece minute mai tîrziu, în sala de festivităţi. Biţă, orbit de blitzuri, dădea interviuri cu o dezinvoltură de mare campion. Dar modest nu uita să adauge: — Acesta este sportul. Neşansa colegilor Rosini şi Kalinin a fost şansa mea Şansa vieţii mele... ION BALAŞ „Internaţionalele de atletism la a 20-a lor aniversare Primele campionate Internationale ale României reprezintă o data importantă in istoria mişcării noastre atletice. Ele au însemnat actul de naturitate a acestei mişcări. Cind, în 1018, s-a păşit la organizarea acestei competiţii, mulţi s-au îndoit de reuşita ei, dar succesul primei ediţii şi, mai ales, triumful următoarelor, au dovedit că atît din punct de vedere sportiv, cît şi propagandistic, atletismul românesc a repurtat o victorie. Pasionaţii atletismului îşi aduc aminte de vedetele atletismului mondial prezente pe stadionul Republicii de-a lungul celor douăzeci de ediţii. Cine nu-şi reaminteşte de acele memorabile „internaţionale“ (1956), cînd, sub lumina torţelor, stadionul Republicii fremăta de entuziasmul celor 30 000 de spectatori ? Cine a uitat de excepţionala ispravă a lui Bob Gutowski, la săritura cu prăjina, de sprintul lui Williams, de aruncarea lui Sidlo sau de strălucitele victorii ale lui Constantin Grecescu ? In preajma celei de a XX-a ediţii, găsiţi interesant de a înfăţişa celor ce urmăresc «atletismul, numele şi rezultatele învingătorilor din prima ediţie. Este un document care începe să fie uitat sub povara celor douăzeci şi trei de ani ! BĂIEŢI: 100 mi: Lupşa (R) 10,8. 200 mi: Lupşa (R) 22,2 400 mi : Solymosi (U) 51,1 800 mi Hires (U) 1:57,8 1500 mi: Garay (U) 3:54,2 10 000 mi : Zátopek (C) 30:03,6 110 mg: Krul (Ceh) 15,6 400 mg : Kiss (R) 54,7 Lungime : Adamczyk (P) 7 m 15 Triplu-salt: Puskas (U) 13 m 62 înălţime : Soter (R) 1 m 90 Prăjină : Krejcar (C) 3 m 90 Greutate : Lomowsky (P) 15 m 95 Disc : Kiris (U) 49 m 29 Suliţă: Varszegy (U) 65 m 27 Ciocan : C. Dumitru (R) 48 m 90 4X100 m : Ungaria 42,4 5 km marş: Balsan (Ceh.) 22:01,8 FETE : 100 m: Sienerova (Ceh.) 12,6 200 m: Mertin (U) 26,2 800 m : Zubek (U) 2:25,5 80 mg: Gyarmati (U) 12,3 înălţime: Chlumska (Ceh.) 1 m 45 Lungime: Gyarmati (U) 5 m 53 Greutate: Komarkova (Ceh.) 13 m 20 Disc : Dobranska (P) 39 m 21 Suliţă: Rohonczi (II) 37 / 10 Saltul valoric realizat de atletismul românesc în cei peste douăzeci de ani care au trecut de la prima ediţie a „Internaţionalelor“ nu poate fi trecut cu vederea. Dacă la băieţi situaţia nu este chiar atît de strălucită, în schimb progresul atletismului feminin este impresionant, şi el este şi confirmat de recentul succes de la Jocurile Balcanice. Să nădăjduim că el va fi întărit şi de performanţele celei de a XX-a ediţii a Internaţionalelor , prof. Coriil MORŢUN Cind vede Bob una ca asta, începe să se zbată, să scheaune, ca apoi să latre in toată legea. Și lătra de răsuna pădurea — „Apoi, dac-a fost vreun sitar pe-aici, ăla nu se mai oprește pină la Salonic !....strigă cu năduf amicul A. Hai să încercăm in altă parte.... —• Încercăm mai bine „la picior“, zice stăpinul ciinelui. La sitari, Bob e învăţat să caute.... Şi plecăm, răspindiţi în trăgători, pe o fişie plantată cu răchită roşie „numai bună ca să ţie sitari“ cum zice A. In mijloc mergem cu Bob. Şi cum îl sloboade din lesă, Bob pleacă un galop nebun drept înainte şi nu-l mai vedem piuă cind nu ajungem intr-o rarişte. Acolo îl zărim răfuindu-se cu nişte oi. Iar apel, iar mustrăm şi iar plecăm. Pleacă Bob iar înainte, face în galop ocoale cît era pădurea de mare, in aşa fel incit nu ne lasă în faţă, pe o adîncime de o sută de metri, nici o vietate, cit de indolentă. In acest timp Insă C. răgușește tot strigîndu-și clinele : Bob ! Bob ! Caută aici Booob !! ! Aici Dar Bob nici gind.... — Am vînat destul, zic, privind, nădușit și cu năduf, la soarele înfipt in crucea zilei. Ar fi vremea să ne înapoiem. — Am vînat pe dracu! ripostează furios A. Atina înseamnă a împuşca ceva ; noi ce-am împuşcat ? Dar tot am să impuşc ceva ! 11 împuşc pe Bob, că de altceva nu-i bun !..... Aşa s-a sfîrşit prima mea şi de vinătoare la sitari... Ilie CARCIU REFLECŢII FOTBALISTICE • Fotbaliştii care folosesc mijloace extrafotbalistice, nu prea sunt... extra ! • Numai antrenorul care fructifică însuşirile fotbaliştilor în mod diferit, asigură... unitatea echipei ! • Plonjonul la picioarele adversarului implică, totuşi, un risc : dacă adversarul confundă capul portarului cu balonul şi„ nu ratează ? ! • Apărătorul care înscrie în poarta adversă, desfide proverbul : ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face î • Cînd medicul este suprasolicitat in desfăşurarea unui meci, fotbal nu se mai joacă decît in... pauzele dintre accidentări ! • Numai echipele care-şi învaţă perfect lecţiile... repetă anul ! D. C. MAZILU Nr. 6313 RECEIMZ 11 DE LA SIVRAC LA EDDY MERCKX*) Ilie Goga, erudit confrate, şi-a pus din nou condeiul în slujba ciclismului. Fin observator al activităţii interne şi internaţionale a sportului cu pedale din ultimele decenii, cercetător pasionat al tuturor publicaţiilor care se ocupă de „mica regină a şoselelor’’, acest condeier ştie să reînvie cu farmec deosebit amintiri care au făcut din sportul ciclismului o legendă vie. De această dată, Ilie Goga a format tandem (fiindcă şi tandemul există în lumea ciclismului) cu Emil Iencec — pentru a scoate la iveală poveşti adevărate din existenţa de 100 de ani a sportului bărbăţiei şi curajului. în cartea recent apărută în librării, cititorul iubitor de sport găseşte un vast mozaic, cuprins între activitatea domnului de Sivrac — creatorul celeberului şi izbinzile fără precedent ale marelui Eddy. Spicuind de ici, de colo lucruri interesante, înfăţişînd, viaţa şi faptele unor precursori ai ciclismului, depănind amintiri din vremi ştiute, povestind marile victorii sau dramele aşilor sportului cu pedale de la noi şi de pretutindeni, Ilie Goga şi Emil Iencec dau literaturii sportive o lucrare de valoare. Deşi cartea are unele inegalităţi (pagini de un cuceritor lirism alături de simple „dări de seamă” sau neinteresante statistic) şi unele inexactităţi (generate de graba condeiului), lucrarea constituie un document important. Ea se adresează deopotrivă sportivului (care poate găsi acolo sfaturi preţioase ale marilor campioni) şi spectatorului (pasionat al celui mai captivant roman-foileton, ciclismul). Aşadar, pentru toţi invitaţia da a citi cartea ziariştilor sportivi Ilie Goga şi * *”“• H.N. *) „AŞII PEDALEI* — I Goga, E. Iencec, 276 de pagini, 11 lei — Editura „Stadion“. TIRUL CU PUȘCA în editura „Stadion” a apărut cartea „Tirul cu puşca” elaborata de maestrul sportului, prof. Valeriu Panţuru. Autorul (in trecut un virtuoz trăgător, multiplu campion al tării) prezintă, pe distanţa a aproape 200 de pagini, metodica selecţiei şi pregătirii in această disciplină grea a preciziei şi stăpînirii desăvirşite. Concepută pedagogic, sistematizat, redactată intr-un stil simplu, la înţelesul tuturor, lucrarea se adresează, în primul rind, instructorilor şi antrenorilor care au în pregătire grupe de începători. Tocmai la acest capitol bibliografia noastră era foarte săracă. Astfel, recentul volum vine să umple un gol, punînd la dispoziția celor dornici să înveţe să ochească un manual de o deosebită valoare practică. i . | |||| sp