Steagul Roşu, august 1955 (Anul 2, nr. 417-440)

1955-08-13 / nr. 427

Pag 4-a Lucrările conferinţei internaţionale tehnico-ştiinţifice pentru folosirea energiei atomice in scopuri paşnice GENEVA 12 ' (Agerpres). — La şedinţa secţiei de biologie şi medicină primul, a fost prezentat referatul savantului sovietic A. V. Kozlova, despre experienţa folosirii'­ în terapeutică a izotopilor, radio­activi în Uniunea Sovietică. In referatul său se subliniază că în instituţiile medicale din Uniunea Sovietică izotopii radioactivi sunt folosiţi la tratamentul a diferite ma­ladii. Ei au căpătat cea mai mare impor­tanţă în tratamentul tumorilor maligne­ şi benigne. Printre diferiţii izotopi radioactivi folosiţi în Uniunea Sovietică în scopuri te­rapeutice, cea mai largă folosire au găsit-o cobaltul, fosforul, iodul şi aurul radioactiv. In­­Uniunea Sovietică, se spune în referat, s-a aplicat tratamentul cu cobalt radioactiv unui mare număr, de pacienţi suferinzi de tumori maligne ale pielii, de boli ale mu­coasei cavităţii bucale, ale amigdalelor, boli ale maxilarului superior şi ale cavităţii na­zale, ale laringelui, esofagului, plămînilor, glandei mamare. Clinica din zilele noastre, se spune în continuare în referat,­ folosește pe scară largă diferitele metode ale terapiei cu raze în cazul multor boli ale sistemului circu­lar. După referat au fost prezentate o serie de diapozitive care dovedesc că în U.R.S.S. izotopii radioactivi se folosesc cu succes pentru tratarea bolilor grave cum este can­cerul la plămîni, laringe şi la diferite părţi ale feţei. La şedinţa secţiei de chimie, metalurgie şi tehnologie s-a discutat, printre altele, pro­blema amenajării , şi folosirii laboratoarelor radiochimice, adică­ a laboratoarelor adap­tate pentru munca cu materiale radioactive. După ce Spencer (Anglia) şi Aganning (S.U.A.) au prezentat referate în această problemă, a luat cuvîntul prof. G. S. Jdanov (U.R.S.S.). GENEVA 12. — Trimisul special Ager­­pres transmite: In cadrul conferinţei internaţionale pen­tru folosirea paşnică a energiei atomice, vineri au fost reluate şedinţele pe secţii. In secţia problemelor de fizică şi reactori, au continuat comunicările şi discuţiile în chestiunea descrierii reactorilor experimen­tali. Savanţii sovietici şi americani au pre­zentat cîte trei comunicări. Au mai prezen­tat comunicări savanţi din Franţa şi Elve­ţia. Savanţii sovietici au­­ prezentat referatul academicianului A. I. Aliha­nov şi al altora cu privire la un reactor fizic experimental cu apă grea. In secţia problemelor de chimie, metalur­gie şi tehnologie a fost discutată chestiunea produselor de fisiune. Acad. Vinogradov a prezentat un referat al lui I. B. Gherlit pe tem­a „Unele pro­prietăţi chimice ale tehniciului“. In şedinţa de după amiază a acestei secţii savanţii sovietici au făcut două comunicari în pro­blemele chimiei elementelor grele. In­secţia problemelor biologice şi medi­cale a continuat discutarea folosirii izoto­pilor radioactivi­ şi radiaţiilor nucleare în medicină. Printre comunicările făcute s-au luat în discuţie comunicările savanţilor sovietici M. N. Fateeva şi D. L. Feldman. S-a dat de asemenea cuvîntul academi­cianului Ştefan Milcu, membru al delega­ţiei R.P.R., care a prezentat comunicarea „Acţiunea hormonilor ovarieni asupra fixă­rii iodului în tiroidă“. Raportul a arătat că o mai bună cunoaştere­­a relaţiilor dintre glanda tiroidă și ovare are un deosebit in­teres teoretic și practic. ■ Declaraţia prof. HI. San­iele­viei GENEVA 12.­­• Corespondență specială : In legătură cu lucrările din ziua de l1. august ale conferinţei internaţionale pentru folosirea energiei atomice în scopuri paş­nice, prof. Al. Sanieleviei, membru cores­pondent al Academiei Republicii Populare Române, expert al delegaţiei române la Conferinţa de la Geneva, a declarat urmă­toarele unui corespondent al radiodifuziunii române : „Lucrările conferinţei de la Geneva pen­tru folosirea paşnică a energiei nucleare şi a izotopilor radioactivi au continuat să se desfăşoare la 11 august conform unui pro­gram bogat.­ Aş vrea să fac unele observaţii foarte generale pe marginea acestor lucrări. Nota dominantă a rămas, ca şi în zilele precedente de altfel, interesul viu mani­festat pentru realizările cercetătorilor so­vietici. Referatele prezentate de aceştia în diferitele secţiuni ale Conferinţei sunt ur­mărite cu deosebită atenţie. Experţii apu­seni constată, uneori cu o mirare naivă, că ştiinţele nucleare şi aplicaţiunile lor cele mai diverse sunt totdeauna la nivelul dezvoltării mondiale şi nu arareori depă­şesc realizările similare dobîndite de cele­lalte mari puteri atomice, Statele Unite şi­ Anglia în primul rînd. Este de asemenea foarte remarcat faptul că savanţii sovietici intervin cu multă au­toritate în dezbaterea referatelor specialiş­tilor apuseni, aducînd comentarii şi com­pletări importante pentru lămurirea proble­melor discutate. Dezvoltarea multilaterală a ştiinţei şi­­tehnicii nucleare în Uniunea Sovietică este elocvent ilustrată şi în partea rezervată acestei ţări în cadrul expoziţiei atomice din Palatul Naţiunilor. Grupurile­ compacte de experţi din cele patru colţuri ale lumii care o vizitează încontinuu constată că nimic din faimoasele secrete atomice pe care atîta vreme s-a bizuit politica zisă „de pe poziţii de forţă“ n-a rămas necunoscut cercetători­lor sovietici. La sfîrşitul după amiezii de joi a avut loc o recepţie organizată de delegaţia so­vietică, în frunte cu academicianul Skobel­ţîn. Ea a constituit un deosebit succes şi s-a desfăşurat într-o atmosferă de cordia­litate între gazde şi numeroşii invitaţi. Un alt eveniment, important al zilei de joi au fost conferinţele ţinute seara în sala mare a Palatului Naţiunilor de către doi celebri specialişti în domeniul accelera­torilor de particule încărcate, E. O. Lawrence (S.U.A.) şi W. I. Wexler (U.R.S.S.). Un public numeros a răsplătit prin aplauze pre­lungite expunerile celor doi savanţi, care au prezentat realizările şi planurile de vii­tor ale ţărilor lor pentru realizarea ener­giilor supra-înalte, necesare dezvoltării mai departe a cercetărilor de fizică nucleară. Voi termina spunînd că din punctul de ve­dere al delegaţiei române, ziua de joi a prezentat un interes deosebit şi prin faptul că în şedinţa secţiunii de fizică a fost dezvoltată prima comunicare a unor cercetători români, şi putem constata cu sa­tisfacţie că expunerea a fost urmărită cu interes şi că a făcut obiectul unor aprecieri favorabile“. V.’zita delegaţiei parlamentare iugoslave in U­­R. S­­S. KIEV 12 (Agerpres). — TASS transmite: La 11 august, delegaţia Skupşcinei Popu­­lare Federative a R.P.F. Iugoslavia a făcut o vizită în raionul Brovarsk, din regiunea Kiev, unde a vizitat S.M.T.-ul Brovarsk şi colhozul „Hruşciov“. N. Suhorukov, directorul S.M.T-ului Bro­varsk, a vorbit oaspeţilor despre activitatea staţiunii de maşini şi tractoare. Vizitind gospodăria centrală, membrii delegaţiei au dorit să afle cit mai multe amflănunte despre munca mecanizatorilor. Tractoriştii, meca­nicii şi inginerii au împărtăşit bucuros ex­perienţa lor oaspeţilor iugoslavi, le-au vor­bit despre realizările lor în producţie. Mulţumind cu căldură lucrătorilor S.M­.T-ului, delegaţia a plecat apoi spre colhozul „Hruşciov“. Oaspeţii iugoslavi au vizitat ferma zoo­tehnică mecanizată, precum şi livada. Col­hoznicii ucraineni au oferit un prinz în cinstea prietenilor iugoslavi. In timpul prîn­­zului au rostit cuvîntari atit gazdele, cît şi oaspeţii. La 11 august, P. G. Tîcina, preşedintele Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene, a oferit o recepţie, in cinstea delegaţiei Skup­şcinei Populare Federative a R.P.F. Iugo­slavia. Salutînd pe oaspeţii iugoslavi, P. G. Tî­cina şi-a exprimat convingerea că prietenia dintre popoarele sovietic şi iugoslav va creşte şi se va întări necontenit. Asistenţa a întîmpinat cu căldură cuvîn­­tarea rostită de Vladimir Bakarici, şeful de­legaţiei parlamentare iugoslave. Mulţumind pentru primirea cordială, el a ridicat un toast în cinstea marii prietenii de nezdrun­cinat dintre popoarele Iugoslaviei şi Uniunii Sovietice, pentru prosperitatea celor două popoare frăţeşti. VARŞOVIA 12 (Agerpres). — P.A.P. : La 11 august, Bolesław Bierut prim secretar al C.C. al Partidului Muncito­resc Unit Polonez a primit pe­­ conducă­torii delegaţiei tineretului sovietic­ la cel de al 5-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor în frunte cu conducătorul delegaţiei A. N. Şel­epin, prim secretar al C.C. al Comsomolului. In cadrul convor­birii prieteneşti care a avut loc cu acest prilej, reprezentanţii tineretului sovietic şi-au împărtăşit impresiile despre Festival şi despre Varşovia. VARŞOVIA 12. — Trimisul special al Agerpres transmite : La Oswiecim, pe locul , fostului lagăr de concentrare nazist, a avut loc la 11 august o mare demonstraţie pentru pace şi priete­nie între popoare a tinerilor reprezentanţi ai tuturor continentelor din lume. Mitingul a fost deschis de Tadeusz Weg­ner, secretarul conducerii Centrale a Uniu­nii Tineretului Polonez, care a spus: „La Oswiecim au murit în fiecare zi mii de patrioţi de diferite naţionalităţi. Tinerii progresişti din întreaga lume, care doresc să trăiască şi să muncească pentru Binele patriei lor, nu vor îngădui niciodată repe­tarea unei asemenea crime“. Au luat apoi cuvîntul reprezentanţi ai tineretului din Italia, Franţa şi Germania. A vorbit apoi un reprezentant al tinere­tului din Japonia, Yukio Motoyasu, locuitor al oraşului Hiroşima. In numele tineretului din Uniunea So­vietică a vorbit Alexandr Aksionov, care după ce a cinstit memoria milioanelor de oameni care şi-au pierdut viaţa la Oswie­cim luptînd pentru libertatea patriei lor, a arătat participanţilor la miting că tinerii din Uniunea Sovietică vor continua să lupte neînfricat pentru menţinerea păcii în lume, pentru întărirea prieteniei dintre po­poare. La Festival continuă întîlnirile prieteneşti între delegaţiile diferitelor ţări. La 11 au­gust, tineretul sovietic a primit vizita unui grup de tineri şi tinere poloneze, a unor delegaţi din Canada, Belgia, Olanda, Lu­xemburg. In a doua jumătate a zilei, tine­retul sovietic a primit vizita delegaţiei ame­ricane. In numele delegaţiei sovietice A. Şelepin prim secretar al C.C. al Comsomolului a invitat grupul de tineri americani să vizi­teze Uniunea Sovietică după terminarea Festivalului. In­ cuvîntarea sa, reprezentantul tinere­tului american a subliniat că întîlnirea cu tineretul sovietic constituie pentru delega­ţia americană punctul culminant al şederii sale la Festival. O mare întîlnire între tinerii din­ ţările Asiei de est a avut loc la 11 august în Parcul central de cultură şi odihnă. Aici s-au întîlnit delegaţi din Vietnam, China, Coreea, India, Pakistan, Indonezia, Birma­­nia, U.R.S.S. şi alte ţări. • La 11 august, au prezentat un bogat pro­gram artistic delegaţiile Romîniei, Unga­riei, Mongoliei, Vietnamului, ţărilor din America Latină. STEAGUL’ ROŞU Strălucitul succes al handbalistelor noastre D­in Varşovia, de pe­ stadioanele oraşului Festivalului, în fiecare zi corespondenţii spe­ciali ai ziarelor trimit ştiri care ne creează sentimente de bucurie şi mîndrie. Sportivii noştri, însufleţiţi de un înalt spirit patriotic, s-au do­vedit la fiecare întrecere, ,la înălţimea încrederii ■ acordate. „ Ieri, ziarele ne-au­­ vestit noi victorii. Ală­­­­turi de succesele obţinu­­­te de reprezentanţii ţă- Irii noastre la întrecerile­­de canotaj, box, presa a­­publicat strălucita victo­­­rie a handbalistelor noa­­­stre. Ele au câştigat cu­­ 1—0 (0—0) in fata re­­­­prezentativei R. P. Po­­i­lone, una din cele mai fim­e echipe din lume. ] A fost un joc d­el­ar, în care dirzenia în luptă, voinţa de a învinge şi-au spus cuvîntul. Pină a cuceri medaliile de aur, handbalistele noastre s-au întîlnit cu formaţii pu­ternice care au un pal­­mares bogat. înainte de finală, ele şi-au disputat intțietatea cu jucătoare­le maghiare neînvinse în cadrul jocurilor priete­neşti pină la partida cu sportivele noastre. Şi deşi la Bucureşti, in me­ciul disputat în urmă cu o lună, echipa maghiară a învins reprezentativa R.P.R., de astă dată, la Varşovia, sportivele ma­ghiare au pierdut jocul cu 4—­. Şi iată-le in finală pe handbalistele noastre faţă în faţă cu o echipă de renume mondial, in luptă pentru primul loc. Ele au învins. Medaliile de aur strălucesc pe piepturile lor. E o înaltă răsplată a eforturilor lor, a iTizeniei lor, dirzenia unor sportive de tip­ nou Cinste vouă, dragi to­varăşi, care aţi făcut ca pe stadioanele Festivalu­lui să se înalţe cel mai sus flamura Republicii noastre dragi I­dimie vouă, tuturor reprezen­tanţilor sportului nostru în plină dezvoltare! Lotul reprezentativ care a cucerit primul loc la turneul de handbal feminin. Sus, de pescu, A. Sălăgeanu, Jos, de la stînga la dreapta : I. Ugram, C. Răceanu, I. Jianu, I­. la stingi la dreapta: I. Nagy, A. Stark, H. Todor, B Neuhror, M. Draser, A. Po­­i E. Pădureanu, M. Windt, A. Balint, L. Dobre, M. Scheip și έ. Oprea. A apărut în limbile: rusă, romînă, l­b­r­­eză, germană, engleză şi spaniolă „PENTRU PACE TRAINICĂ, PENTRU DEMOCRAŢIE POPULARĂ!’’ Bucureşti. Organ al Biroului Informativ al Partidelor comuniste şi muncitoreşti Nr. 32 (353) Cuprinde : ARTICOL DE FOND: Pentru întărirea încrederii între state, pentru pace şi­­ securitate­ generală. * * * Hotărîrea Sovietului Suprem al U.R.S.S. pe marginea raportului prezentat de N. A. Bulganin, preşe­dintele Consiliului­­ de Miniştri al U.R.S.S., cu privire la rezultatele con­ferinţei de la Geneva a şefilor guver­nelor celor patru puteri. * * * Cuvîntarea de închidere ros­tită de tovarăşul N. A. Bulganin, pre­şedintele Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., la 5 august 1955, la cea de-a treia sesiune a Sovietului Suprem al U.R.S.S Energia atomică — pentru binele omenirii — Conferinţa tehnico-­ ştiinţifică internaţională pentru folosi­rea energiei atomice în scopuri paş­nice. * ** * In partidele comuniste şi muncitoreşti. VALER NOVACU: In interesul păcii şi bunăstării popoarelor. PALMIRO TOGLIATTI : Educarea ca­drelor — una dintre cele mai impor­tante sarcini ale Partidului Comunist Italian. Erich mückenberger ; Lupta, P.S.U.G. pentru un avînt continuu al agriculturii în Republica Democrată Germană. * * * ^ Revista presei. In luptă pen­tru întărirea organizatorică a partidu­lui („Haiat­ul-Bizir“ — gazetă a Co­mitetului Central al Partidului Comu­nist din Siria şi Liban). VLADIMIR KOUCKY: Pentru întărirea prieteniei cehoslovaco-iugoslave în in­teresul cauzei păcii şi socialismului. ZOFIA ARTYMOWSKA : Problema vieţii. De vînzare la toate librăriile, chioşcu­rile şi debitele O.C.L. Preţul 40 bani R.P. CHINEZA • Recent a fost dată în exploatare la Pekin o nouă fabrică de medicamente care este cea mai mare din China. Această fa­brică va produce peste 200 de feluri de medicamente, dintre care multe erau im­portate înainte din străinătate. R.P. UNGARA • In după amiaza zilei de 11 august, muncitorii de la șantierul naval „Gh. Gheorghiu-Dej" din Budapesta au lansat pe apă primul vas maritim construit spe­cial pentru Ungaria. Noul vas, cu un de­plasament de 1.001 tone, poartă numele „Pacea". R.D. GERMANA • Prezidiul Uniunii scriitorilor germani a hotărit ca între 20 și 24 noiembrie 1955 să aibă loc la Berlin cel de al IV-lea con­gres al scriitorilor germani. GERMANIA OCCIDENTALA • După cum a transmis postul de radio Londra, la 11 august două avioane militare americane de transport s-au ciocnit în apro­piere de Stuttgart (Germania occidentală) și au luat foc în aer. Au murit 66 de per­soane. TAI­LAN­DA • Agenţia France Press anunță că John Peurifoy, ambasadorul S.U.A. in Tailanda, și-a găsit moartea intr-un accident de auto­mobil. înainte de a fi trimis în Tailanda Peuri­foy a fost ambasador al S.U.A. în Grecia . In perioada imediat de după război şi in Guatemala — în perioada * răsturnării regimului democrat Arbenz. In ultimul timp Peurifoy era şi reprezentant al Statelor Unite în Consiliul S.E.A.T.O. ISRAEL . _ • Agenţia France Presse anunţă că 200 de medici din spitalele oraşului Tel Aviv şi-au prezentat demisia, în urma refuzului autorităţilor de a le majora salariile. Me­dicii au arătat că onorariile pe care le primesc „întrec cu puţin salariile mătură­torilor de stradă". - Dinamo-Moscova a întrecut Wolverhampton Wanderers cu 3-2 (3-0) MOSCOVA 12 (Agerpres). — TASS transmite : Vineri după-amiază, pe stadionul Di­namo, în prezenţa a 30.000 de specta­tori, s-a disputat întîlnirea internaţională de fotbal dintre echipele Dinamo-Mosco­va şi Wolverhampton Wanderers, întîlnirea s-a terminat cu scorul de 3-2 (3-0) în favoarea fotbaliştilor sovie­tici. Acesta a fost al doilea meci susţinut de echipa engleză în U.R.S.S. După cum s-a anunţat, în primul joc Wolver­hampton a fost învinsă cu 3-0 de Spar­tak Moscova. Noi succese în munca paşnica a R. P. D. Coreene Dezvoltarea fabricii de textile din Phenian Fabrica textilă din Phenian a fost în­zestrată cu 30.000 de fuse şi 1.000 de răz­boaie de ţesut. Aceasta depăşeşte numărul fuselor şi războaielor de ţesut ale tuturor fabricilor textile din Coreea de nord în perioada dinainte de eliberare. Anul acesta Mari construcţii Nu de mult a intrat în funcţiune prima parte a sistemului de irigaţie de la And­ju, în provincia Phenianul de sud. Din sep­tembrie 1954 şi pînă în aprilie 1955, pe şan­tierul acestui obiect hidrotehnic au fost excavate 2.520.000 metri cubi de pămint. Lungimea totală a canalului principal şi a canalelor secundare este de aproximativ 400 Numărul şcolilor este egal Ziarul „Minciu Ciosan" publică un arti­col în care arată că numărul şcolilor şi ele­vilor din Coreea de nord l-a egalat pe cel dinainte de război. Către sfîrşitul anului 1954, ,în R.P.D. Coreeană funcţionau 4.900 de şcoli de diferite grade care erau frec­ventate de peste 1.800.000 de elevi, atin­­gînd astfel nivelul antebelic. Pe lîngă acea­au fost montate 620 de războaie de ţesut primite din Uniunea Sovietică. Capacitatea de producţie a acestei fa­brici este în prezent cu 67 la sută mai mare decît anul trecut. '­­ hidrotehnice km. La staţiunea de pompare de la Rîm­­son au fost instalate opt agregate puter­nice pentru pompare care au fost primite din Uniunea Sovietică. Fiecare dintre aceste agregate pompează într-o secundă peste o tonă de apă. Apele rîului Cihonc­hongan sînt trimise pe cîmpii unde pot iriga o supra­faţă de 10.000 hectare, cu cel dinainte de război sta­­pele 5.000 de elevi şi studenţi ur­mează cursurile universităţilor şi şcolilor din U.R.S.S. şi ţările prietene, înaintează in­tr-un ritm rapid reconstrucţia multor mari instituţii de­ învăţămînt, printre care Uni­versitatea Kim Ir Sen, care a fost complet refăcută şi Institutul de economie politică Song Do, precum şi institutul de construcţii.­ ­ V In clişeu: Specialistul chinez Cen Sue-jen dînd indicații muncitorilor coreeni cum se montează mașinile textile primite din R. P. Chineză. în legătură cu acţiunile provocatoare ale autorităţilor sud-coreene Declaraţia Ministeriului Afacerilor Externe al R. P. D. Coreene PHENIAN 12 (Agerpres), — TASS : La 11 august, Ministerul Afacerilor Ex­terne al R.P.D. Coreene a dat publicităţii o declaraţie în legătură cu acţiunile pro­vocatoare ale autorităţilor sud-coreene în­dreptate spre, torpilarea armistiţiului în Co­reea. In declaraţie se subliniază că aceste acţiuni periclitează securitatea personalului Comisiei neutre­ de armistiţiu şi îl împie­dică să-şi exercite atribuţiunile. Deşi păr­ţile semnatare ale acordului de armistiţiu sunt obligate să garanteze pe deplin secu­ritatea personalului Comisiei neutre de su­praveghere a armistiţiului în Coreea şi li­bertatea activităţii ei conform acordului de armistiţiu, partea trupelor O.N.U., se spune LONDRA 12 (Agerpres). — Un corespondent din Panmunjon al a­­genţiei Reuter transmite că în şedinţa din 12 august a Comisiei militare de armistiţiu, partea comandamentului O.N.U. în Coreea a declarat reprezentanţilor părţii coreeano­­chineze că ea garantează securitatea mem­brilor Comisiei neutre de supraveghere a armistiţiului, împotriva unor eventuale ex­cese din partea „demonstranţilor sud-co­­reeni". LONDRA 12 (Agerpres). — Agenţia Reuter anunţă că un purtător de cuvînt al Ministerului de Externe al An­gliei a anunţat că guvernul britanic a în­ceput consultări cu celelalte puteri care au luptat în rîndurile forţelor O.N.U. în pe­rioada războiului coreean în legătură cu ameninţarea lui Li Sîn Man de a lichida potriva gravelor acţiuni provocatoare care au loc pe teritoriul aflat sub controlul ei.­ Guvernul R.P.D. Coreene atrage atenţia părţii trupelor O.N.U. şi tuturor statelor interesate asupra acestor fapte grave şi le cere totodată să respecte consecvent acor­dul de armistiţiu în Coreea şi să asigure securitatea personalului Comisiei neutre de supraveghere a armistiţiului. Guvernul R.P.D. Coreene, considerînd că problema coreeană trebuie să fie reglemen­tată pe cale paşnică, doreşte ca guvernele statelor interesate să convoace o conferinţă a Extremului Orient cu participarea largă a ţărilor Asiei şi să ia măsuri pentru retra­gerea trupelor străine din Coreea şi pentru încredere Comisia neutră de supraveghere a armistiţiului a respins ultimatumul gu­vernului sud-coreean care a cerut ca a­­ceastă comisie să părăsească Coreea pînă la 13 august ora 14,00. Generalul-maior Parks, principalul dele­gat al O.N.U. în Comisia militară de ar­mistiţiu, a declarat în cadrul unei confe­rinţe de presă că „în cazul că se va dovedi­ ne­cesar, partea O.N.U. va face tot ce-i va sta în putinţă pentru a asigura paza mi­litară în scopul garantării respectării con-Comisia neutra de supraveghere a armisti­ţiului din Coreea. „ . ‘ La Londra se aşteaptă ca S.U.A. să ia iniţiativa şi să-şi exercite influenţa pe lin­gă guvernul Coreei de sud pentru ca ace­sta să pună capăt provocărilor împotriva­ P.nmisiei dp sunravporhprp a armistiţiului. Comisia neutră de supraveghere a armistiţiului din Coreea a respins ultimatumul guvernului sud-coreean Guvernul britanic a început consultările cu puterile care au luptat în ___S_.I1 A * _ Í M Kit II Azi la Varşovia j Finala turneului de fotbal din cadrul Festivalului ! Azi are loc la Varşovia finala turneu­lui de fotbal din cadrul jocurilor sporti­ve ale Festivalului. In această partidă decisivă care se află în centrul atenţiei tuturor sportivilor veniţi la Varşovia, precum şi a iubitorilor de fotbal de pre­tutindeni, se întîlnesc echipele Bucu­­reştiului şi Budapestei. Aceste selecţio­nate ale sportivilor celor două ţări s-au mai întîlnit şi în finala care a avut loc la Bucureşti la Festival acum 2 ani. A­­tunci, după ce echipa noastră a condus cu 3-0, a pierdut apoi cu 3-4. Tinerii din echipa maghiară de atunci, în frunte cu Csordás, centru atacant al echipei Bu­dapestei, au jucat foarte bine şi s-au a­­firmat apoi şi în lotul naţional al R.P. Ungare. Azi, jucătorii noştri au o parti­dă la fel de grea deoarece echipa Buda­pesta a arătat o formă foarte bună în jocul cu echipa Cairo (selecţionata E­giptului) care a jucat foarte bine. Jucă­torii noştri au reuşit miercuri un rezul­tat excelent dispunînd de echipa Var­şoviei, care juca pe teren propriu şi care era puţin diferită de aceea cu care selecţionata A a R.P.R. a făcut la 29 mai joc egal. Cele două selecţionate vor prezenta următoarele formaţii : Bucureşti : Voi­nescu-Pahonţu,­­ Androvici, Szökö-Cah­­noiu, Băcuţ-Copil, Petschowski, Ozon Georgescu, Mihai. Budapesta : Ilku I - Mátrai, Henni 2, Dudas-Szabo, Csernai- Kertesz, Orosz, Tichy, Kalmar 3, Bodi. Arbitrul întîlnirii va fi austriacul Stei­ner. Jocul va fi transmis în jurul orei 16,30 de posturile noastre de radio, pe pro­gramul 1. Noi construcţii sportive Ala Giurgiu Printre, problemele care stau în centrul atenţiei colectivelor sportive din Giurgiu este şi aceea de a pune la dispoziţia mem­brilor lor baze , materiale necesare practică­rii sportului.. In acest scop a fost construit în cinstea­­ zilei de 23 August, în incinta stadionului­ Flamura roşie — „Popa Şapcă“, un teren de tenis de cîmp, iar în apropie­rea aceluiaşi, stadion s-a început construc­ţia unei piste de popice. Pînă în prezent s-a turnat fundaţia construcţiei întrebuinţindu­­se stîlpi prefabricaţi, realizîndu-se astfel o Spectatorii care au asistat joi la meci­­l amical de fotbal între Dinamo şi Metalul Bucureşti, desfăşurat pe stadionul Dina­­no, au putut vedea o întîlnire animală , care atît dinamoviştii cit şi metalur­­giştii au jucat cu mult nerv, au creat faze de fotbal bun, au marcat goluri spectaculoase. Scorul final 4-2 (3-0) pen­tru Dinamo este real Trebuie să arătăm că dinamoviştii (ca­re au marcat prin M­.i­gheţ (2), Ene şi Nicuşor) au aliniat o economie de circa 8.000 lei. Terminarea în­­ întregime a pistei de popice este programa­ ijf­tă în cinstea zilei, de 7 Noiembrie. ţi. De asemenea, colectivul sportiv „Progre-jji sul“-Giurgiu­ şi-a recondiţionat baza spor-­ tivă din localitate. A fost înlocuită zgura jjj de pe terenurile de volei şi baschet,­s-a re-gi parat tribuna, s-a făcut o instalaţie electri-Si că în vederea jocurilor în nocturnă. In pre­ţjj zent lucrările de pe terenul colectivului „Progresul''-Giurgiu continuă­ în vederea pregătirii lor pentru întîlnirile sportive vii-tji echipă compusă din mulţi jucători tineri, care au dat randament alături de Torna, Angliei, Fodor, Nemeş, Ene, Neagu ' şi Birtaşu, ultimul jucînd în repriza doar­­extrem stînga. Metalurgiştii, antrenaţi de Sfera,ei au demonstrat un frumos joc colectiv şi au marcat prin Arsene (din 11 m) şi Calotă. A fost un bun joc de antrenament care a plăcut mult celor pre­­zenţi şi a­ satisfăcut pe antrenorii celor două echipe. Un joc de antrenament inaintea reluării campionatului la fotbal REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA­ Bucureşti str. Brezoianu nr. 23—25 Centrala telefoniei tel. nr. 122.10­­­8 23.29 ; 6.23 38. Secţia scrisori 3.33.94 STAS 3452 62 - Tiparul Intr. Poligrafică nr. 2, str. Brezoianu nr. 23—25 Abonamente individuale lei 5. colective pe­ntru­ muncitori, ţărani şi Intelectuali lei 4. Abonamentele se fac la Oficiile poştale, prin factorii poştali şi difuzorii voluntari din întreprinderi şi instituţii Taxa poştală plătită în numerar conform aprobării Dir. Gen. P.T.T. Nr. 115.3334/949.

Next