Steaua Roşie, octombrie 1966 (Anul 18, nr. 231-256)

1966-10-20 / nr. 247

4 O.N.U.— Închiderea dezbaterilor generale Dezbaterile politice generale din cadrul celei de-a 21-a sesiuni a Adunării Generale a O.N.U. s-au încheiat marţi seara după ce şefii delegaţiilor a 108 ţări au expus poziţia lor faţă de princi­palele probleme ale vieţii politi­ce internaţionale şi ale activită­ţii Organizaţiei Naţiunilor Unite. Numărul mare al participanţi­lor la dezbaterile prilejuite de a­­cest prim şi cel mai important punct al ordinei de zi a sesiunii confirmă interesul crescînd ma­nifestat de majoritatea covîrşi­­toare a statelor membre faţă de problemele internaţionale majo­re care confruntă astăzi omeni­rea, faţă de necesitatea imperioa­să de a se lichida sursele de ten­siune, de a se găsi căi spre îm­bunătăţirea înţelegerii între po­poare, consolidarea păcii în lu­me. O privire retrospectivă asupra celor 108 cuvîntări rostite — în cea mai mare parte de miniştri de externe — în Adunarea Ge­nerală, în decurs de patru săp­­tămîni, determină constatarea că atenţia tuturor vorbitorilor a fost concentrată asupra unui nu­măr restrîns de probleme care preocupă în cel mai înalt grad omenirea. Este vorba de agresiu­nea S.U.A. din Vietnam, dezar­marea şi căile ce pot duce la realizarea acesteia, lupta împo­triva colonialismului şi rasismu­lui, situaţia economică mondia­lă, necesitatea respectării princi­piului universalităţii O.N.U. Dezbaterile au prilejuit o con­damnare aspră, de către repre­zentanţii majorităţii ţărilor, a războiului pe care Statele Unite îl duc în Vietnam, o înfierare a politicii rasiale şi de apartheid care continuă să fie promovată în unele regiuni ale Africii, o subliniere a necesităţii reflectării de către O.N.U. a realităţilor lu­mii contemporane. Aşa cum an­ticipau observatorii politici şi comentatorii de presă, problema Vietnamului, deşi nu figurează pe ordinea de zi a sesiunii, a do­minat cu autoritate preocupările participanţilor la lucrări şi, fără îndoială, va continua să fie în a­­tenţia lor. Celelalte probleme a­­supra cărora şefii de delegaţii şi-au expus punctele de vedere vor face obiectul unor rezoluţii ce vor fi elaborate în comitetele principale ale Adunării Generale, a căror activitate se va intensifi­ca simţitor în perioada care ur­mează. In etapa finală a sesiunii, aceste rezoluţii vor fi prezentate spre aprobare Adunării Gene­rale. In cadrul dezbaterilor genera­le a luat cuvîntul, după cum se ştie, şi ministrul de externe al ţă­rii noastre, Corneliu Mănescu, şeful delegaţiei române la cea de-a 21-a sesiune a Adunării Ge­nerale a O.N.U. In intervenţia sa, care a fost urmărită cu un viu interes, Corneliu Mănescu a a­­bordat în mod clar şi ferm, de pe poziţii constructive, aspectele cele mai importante ale vieţii politice internaţionale, aducînd o contribuţie substanţială, aşa cum au subliniat numeroşi di­plomaţi şi comentatori, la dez­baterea problemelor care pre­ocupă în prezent omenirea, po­trivit intereselor păcii şi progre­sului. Ecourile ample şi favora­bile privind cuvîntarea şefului delegaţiei române, confirmă în­că o dată prestigiul internaţio­nal de care se bucură politica externă activă și iubitoare de pa­ce a țării noastre. NICOLAE IONESCU trimisul special al Agerpres la New York ADUNAREA NAŢIONALĂ A CAMBODGIEI, a cărei sesiune are loc în prezent la Pnom Penh a desemnat miercuri noul gu­vern al ţării. In funcţia de prim­­ministru a fost numit generalul Lon Noi, iar ca prim-vicepremier şi ministru al afacerilor externe Ung Hong Sat. PHENIAN. — Intr-un interviu acordat agenţiei A.C.T.C., Ke In Thia, ministrul adjunct al comer­ţului exterior al R.P.D. Coreene, a declarat că în cursul anului trecut volumul total al comerţu­lui exterior al ţării a fost de a­­proximativ 6,5 ori mai mare de­cit în 1953, iar volumul expor­tului a crescut de peste 7 ori. In prezent — a declarat Ke In Thia — R.P.D. Coreeană are re­laţii comerciale cu peste 70 de ţări ale lumii. POTRIVIT UNUI STUDIU PU­BLICAT LA ORGANIZAŢIA NA­ŢIUNILOR UNITE în anul 2000 populaţia lumii va atinge 6.130.000.000 persoane. Această cifră depăşeşte cu 160.000.000 previziunile cuprinse într-un stu­diu publicat de O.N.U. cu doi ani în urmă. MIERCURI, A SOSIT LA U­­LAN-BATOR O DELEGAŢIE GU­VERNAMENTALĂ A R. D. VIET­NAM condusă de Le Thanh Nghi, membru al Biroului Poli­tic al C.C. al Partidului celor ce muncesc din Vietnam, vicepreşe­dinte al Consiliului de Miniştri, care va face o vizită prietenească în R. P. Mongolă. UN STUDIU ÎNTREPRINS DE BIROUL INTERNAŢIONAL AL MUNCII arată că în perioada 1956—1965 Statele Unite au de­ţinut primul loc în rîndul ţări­lor afectate de conflicte de mun­că. Inregistrîndu-se 1.044 zile de grevă la fiecare 1.000 de munci­tori. Locul al doilea revine Ita­liei , cu 875 zile de grevă la a­­celaşi număr de persoane. MARŢI, A SOSIT ÎN CAPITA­LA R.A.U. O DELEGAŢIE A FRONTULUI NAŢIONAL DE ELI­BERARE DIN VIETNAMUL DE SUD, în vederea deschiderii la Cairo a unei reprezentanţe per­manente a F.N.E. Intr-o declara­ţie făcută la aeroport, un mem­bru al delegaţiei a subliniat că „scopul acestei misiuni va fi să contribuie la întărirea relaţiilor de prietenie între populaţia Viet­namului de sud şi poporul R.A.V.". ŞASE POMPIERI ARŞI DE VII, ŞASE DISPĂRUŢI ŞI ALTE 17 PERSOANE RĂNITE, acesta este bilanţul tragic al uneia din cele mai catastrofale incendii din în­treaga istorie a corpului de pom­pieri newyorkezi. Incendiul a iz­bucnit marţi dimineaţa într-un imobil comercial din cartierul Manhattan, provocînd prăbuşirea a patru etaje asupra celor care încercau să-l stingă. ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROBLEMELE AERO­NAUTICII ŞI CERCETĂRII SPA­ŢIULUI COSMIC (N.A.S.A.) a a­nunţat că intenţionează să pla­seze în viitor pe o orbită teres­tră două maimuţe care ar urma să rămînă în spaţiu de la 6 luni la un an, după care vor fi rea­duse vii pe Pămînt. R. D. VIETNAM : Soldaţii companiei a 16-a de tunuri fără recul (regimentul Quiet Thang din zona a lll-a) într-un marş forţat în condiţii grele de relief. Succesele agriculturii Uniunii Sovietice MOSCOVA 19. — Coresponden­tul Agerpres, S. Podină, transmite: In perioada care a trecut de la Ple­nara C.C. al P.C.U.S. din martie 1965, care a adoptat un sistem de măsuri economice menite să con­tribuie la creşterea producţiei agri­cole, agricultura Uniunii Sovietice a fost dotată cu 800.000 tractoare, 19.000 combine şi numeroase alte maşini agricole. Cantitatea de în­grăşăminte chimice livrate colhozu­rilor şi sovhozurilor a crescut anul trecut cu 23 la sută. In cursul pri­mului semestru al anului acesta, colhozurile şi sovhozurile au primit o cantitate de îngrăşăminte cu pes­te 2 milioane tone mai mare decît în aceeaşi perioadă a anului trecut. Recolta de cereale a U.R.S.S. din acest an a fost bună. Toate republi­cile unionale şi-au îndeplinit înain­te de termen planul de livrări de cereale către stat. Numeroase col­hozuri şi sovhozuri au livrat sta­tului cantităţi importante de cerea­le peste plan. Se anunţă recolte bu­ne de bumbac şi sfeclă de zahăr. Au fost obţinute succese şi în zootehnie. Producţia de lapte în primele nouă luni ale anului în curs a fost mai mare cu 1.600.000 tone faţă de perioada corespunză­toare a anului trecut. A fost înde­plinit, de asemenea, planul de li­vrări la celelalte produse de origine animală pe primele nouă luni ale acestui an, asigurîndu-se totodată creşterea şeptelului. „Zilele poeziei la Budapesta BUDAPESTA 19 (Agerpres). — Corespondentul Agerpres, A. Pop, transmite: La Budapesta se desfă­şoară pentru prima oară „Zilele poeziei", la care participă peste 100 poeţi din Austria, Anglia, Bel­gia, Bulgaria, Cehoslovacia, Finlan­da, Franţa, Iugoslavia, Polonia, R.D. Germană, R. F. Germană, Italia, Ro­mânia, Elveţia, Suedia, Uniunea So­vietică, Turcia şi Ungaria. La această întîlnire vor fi prezen­tate referate cu temele: „Poezia contemporană şi cititorii", „Orien­tarea şi sensul poeziei contempora­ne". Vor avea loc, de asemenea, dezbateri pe tema „Poezia ca mij­loc de coexistenţă în zilele noas­tre", „Caracterul internaţionalist al poeziei şi traducerile literare", pre­cum şi tema „Polemica cu privire la diferitele forme contemporane şi cele tradiţionale în poezia zilelor noastre". Declaraţia Partidului Comunist din Republica Dominicană SANTO DOMINGO 19 (Agerpres). Partidul Comunist din Republica Dominicană a dat publicităţii o de­claraţie în care cheamă masele populare la unitate în lupta pentru restabilirea constituţiei din 1963 şi crearea, în baza acesteia, a unui nou guvern. Partidul Comunist con­damnă cu hotărîre ameninţările cu o nouă lovitură de stat pusă la cale de reacţiunea militară internă cu sprijinul cercurilor imperialiste. STEAUA ROȘIE Al 1.500-lea avion americanCriza de la doborît pe teritoriul R.D. Vietnam HANOI 19 (Agerpres). — Cu prilejul doboririi pe teritoriul R. D. Viet­nam a celui de-al 1.500-lea avion american, înal­tul Comandament al Armatei Populare Vietname­ze a dat publicităţii un comunicat, în care salută forţele armate şi populaţia întregii ţări pentru succesele obţinute în lupta împotriva agresorilor americani. In comunicat se arată, de asemenea, că S.U.A. continuă să intensifice războiul de agresiune dus în Vietnamul de sud şi „escaladarea“ războiului aerian îndreptat împotriva R. D. Vietnam. Opu­­nînd o rezistenţă hotărîtă agresorilor, forţele ar­mate vietnameze au doborît numai în ultimele cinci luni peste 500 de avioane americane, care au violat spaţiul aerian al R. D. Vietnam. Nume­roase alte avioane au fost avariate. In perioada care a trecut de la 5 august 1964 şi pînă în pre­zent, în provinciile Quang Binh şi Nghe An au fost doborîte 400 avioane americane, iar în pro­vinciile Ha Tinh şi Quang Ninh peste 200 avioane. ★ Agenţia V.N.A. anunţă că, în zilele de 16 şi 17 octombrie unităţi ale Armatei Populare Vietna­meze au doborât alte trei avioane americane de­asupra provinciei Thanh Hoa. „Primirea" lui Johnson în Noua Zeelandă WELLINGTON 19 (Agerpres). — In momentul sosirii în capitala Noii Zeelande a preşedintelui John­son şi a suitei sale în faţa reşedin­ţei guvernatorului general din Wel­lington mai multe sute de manifes­tanţi şi-au exprimat protestul în le­gătură cu războiul din Vietnam, re­latează agenţia France Presse. De-a lungul străzilor pe unde a trecut maşina în care se afla Johnson, ma­nifestanţii agitau banderole anti­­americane: „Vietnam, Yankei, ple­caţi acasă", „Retrageţi trupele neo­zeelandeze" etc. Doi englezi şi un student neo-zeelandez, informează A.F.P., au compărut în ziua sosirii preşedintelui S.U.A. înaintea unui tribunal din Wellington, sub acu­zaţia de a fi tulburat ordinea pu­blică. SAIGON 19 (Agerpres).­­ La 35 km nord de Saigon, în peri­metrul instalaţiilor unui post al comandamentului celei de-a 173- a brigăzi aeropurtate a forţelor americane din Vietnamul de sud, au explodat 6 obuze de artilerie. Potrivit primelor rapoarte, avioa­nele şi elicopterele staţionate în acest loc au suferit avarii serioa­se. Saigon a fost „amînată" SAIGON 19 (Agerpres).­­ Citînd surse oficiale saigoneze, agenţia U.P.I. a anunţat miercuri seara că în cadrul şedinţei Cabine­tului, convocată după prezentarea cererii de demisie a şapte miniştri, premierul Ky „a reuşit" să evite de­clanşarea crizei guvernamentale, care l-ar fi pus în imposibilitatea de a se prezenta la Conferinţa de la Manila în numele unui „regim mili­tar stabil". Intre premierul Ky şi membrii cabinetului a fost realizat acordul de a se amîna, pînă la sfîr­­şitul conferinţei de la Manila, exa­minarea cererii de demisie a miniş­trilor. în Brazilia Situaţia politică se agravează RIO DE JANEIRO 19 (Agerpres). Criza politică braziliană pare să ia caracterul unei adevărate încer­cări de forţă între guvernul Castel­lo Branco şi opoziţie. Situaţia în­cordată de aproape o săptămînă, ca urmare a hotărîrii preşedintelui de a anula mandatele unor deputaţi, s a agravat şi mai mulţi Cu toate că mareşalul Branco a declarat că pro­blema celor opt deputaţi din opo­ziţie este încheiată şi nu va fi su­pusă dezbaterilor Congresului, A­­daudo Cardoso, preşedintele Came­rei Deputaţilor, a hotărît să înain­teze această problemă Comisiei ju­ridice a Congresului brazilian. Mai mult, luni, cu ocazia deschiderii se­siunii Congresului, Adaudo Cardoso a dat cuvîntul deputaţilor a căror mandate au fost retrase şi care au criticat aspru hotărîrea preşedinte­lui. Semnificativ este şi faptul că fo­tografiile „rebelilor" au apărut marţi în toate cotidienele brazilie­ne, iar influentul ziar „Jornal do Brasil" a publicat integral atacul lansat împotriva guvernului de că­tre fostul lider al Partidului muncii, Dautel Andrade. Chiar şi ziarul pro­­guvernamental „Jornal do Comer­­cio" sublinia că, prin recenta hotă­­rîre, „mareşalul Castello Branco ar putea crea o situaţie de nepopu­­laritate nu numai pentru actualul guvern dar şi pentru cel viitor". Potrivit observatorilor politici, pentru a pune capăt crizei, guver­nul ar putea anula şi mandatul par­lamentar al preşedintelui Camerei Deputaţilor, în cazul cînd acesta va continua să adopte o atitudine de opoziţie, sau va amîna orice hotă­­rîre în speranţa că pînă la urmă Congresul va ajunge la o soluţie de compromis. Această soluţionare prezintă însă şi inconveniente gra­ve. Anularea mandatului lui Adlan­­do Cardoso ar duce fără îndoială la închiderea parlamentului şi pro­babil la anularea alegerilor legisla­tive de la 15 noiembrie. Cealaltă posibilitate ar leza prestigiul guver­nului, care s-ar vedea pus în situa­ţia de a tolera violarea propriilor acte instituționale. Demonstranți ja­ponezi protestea­ză împotriva a­­costării în por­tul Yokosuka a navelor de război americane, scan­­dînd : „lanchei, cărați-vă acasă !". Amănunte privind colaborarea lui Katteng cu foştii jandarmi katanghezi KINSHASA 19 (Agerpres). — Confirmînd demisia ministrului congolez pentru problemele socia­le, Oscar Mulelenu şi arestarea şe­fului său de cabinet, Katteng, pos­tul de radio Kinshasa a transmis un comentariu în care dezvăluie noi amănunte privind strînsa cola­borare a acestuia din urmă cu foştii jandarmi katanghezi autorii rebe­liunii de la Kisangani. Fiind interogat de serviciul de se­curitate congolez, Katteng a recu­noscut în depoziţia sa că a primit instrucţiuni de la fostul premier, Moise Chombe, cu care s-a întîlnit în Franţa în luna iunie a acestui an. La locuinţa acestuia s-au găsit, de asemenea, scrisori în care se reco­manda rebelilor să se retragă în Ka­tanga în scopul creării unui guvern provizoriu şi pregătirii terenului în vederea revenirii lui Chombe la pu­tere. Potrivit știrilor oficiale, serviciul de securitate congolez nu dispune pînă în prezent de dovezi care să ateste că Oscar Mulelenu ar fi par­ticipat la organizarea rebeliunii jan­darmilor katanghezi de la Kisan­gani. S-a stabilit numai că în cabi­netul fostului ministru congolez pentru problemele sociale au avut loc „adunări suspecte" la care au participat Katteng și „specialistul" belgian lorden. „Die Welt“ despre criza desfacerii cărbunelui în R.F.G. BONN 19 (Agerpres). — Criza de desfacere a cărbunelui din Germania occidentală are se­rioase repercusiuni asupra situaţiei economice din bazinul Ruhr. In­tr-un comentariu consacrat greută­ţilor economice prin care trece în prezent această regiune industrială vest-germană, ziarul „Die Welt" scrie, printre altele: „Un lucru este clar. In bazinul Ruhr capaci­tatea de folosire a forţelor de muncă scade vertiginos. Aici, in­dustria minieră face disponibile în permanenţă noi forţe de muncă. Industria siderurgică, din spirit de prevedere, sistează angajările. In­dustria prelucrătoare îşi concen­trează producţia, ceea ce înseam­nă pentru mulţi salariaţi conce­diere. „Păsările călătoare", aşa cum sunt numiţi cei care au venit din alte regiuni ale Germaniei occidentale în căutarea unui loc de muncă mai sigur şi mai bine retribuit, primesc în prezent lichidarea. In special, sunt loviţi minerii. După ei urmează muncitorii side­­rurgişti care înaintea minerilor au cunoscut ce înseamnă „schimbul liber". In prezent, se înregistrează tot mai multe concedieri în indus­tria construcţiilor din bazinul Ruhr. Numai în Dortmund comen­zile în acest sector au scăzut cu DIN PRESA STRĂINA 47 la sută. Navigaţia pe Rin şi în porturi suferă din lipsa de activi­tate". Ziarul „Die Welt" face cu­noscut că la sfîrşitul acestei luni, în bazinul Ruhr urmează să ia fiinţă o societate pe acţiuni a in­dustriei miniere vest-germane. A­­ceastă societate, care va avea o arie de activitate limitată, intenţio­nează să cumpere mine şi insta­laţii auxiliare în valoare de 200 milioane mărci, cu scopul de a asigura în continuare exploatarea bazinului carbonifer din Ruhr. Dacă societatea amintită va fi con­stituită, ea va primi asigurări de desfacere în cazul cel mai fericit a 100 milioane tone cărbune pe an. In prezent, producţia anuală a bazinului Ruhr este de 125 milioa­ne tone, aşa că, după cum se ex­primă ziarul „Die Welt", „activi­tatea noii societăţi va trebui să meargă mînă în mînă cu închide­rea de noi mine". Va fi nevoie deci ca producţia să fie redusă cu aproximativ 20 milioane tone, ceea ce înseamnă închiderea a 20 mine în care lucrează 40.000 de oameni. In încheiere, „Die Welt" arată că deocamdată „bazinul Ruhr ra­mme o regiune a „schimburilor libere", a concedierilor, a perma­nentei „mici crize". Unde și cind va înceta această „mică criză" și în ce punct va deveni mare este în­trebarea hotărîtoare pentru bazinul Ruhr". Redacţia şi administraţia: Tg.-Mureş, Piaţa Eroilor Sovietici nr. 2. Telefoane: 26-88, 26-89. Abonamentele se fac la oficiile poştale, factorii poştali şi difuzorii voluntari din întreprinderi şi instituţii. Tiparul: întreprinderea Poligrafică Tg.-Mureş, Comanda nr. 623, * INCHIZIŢIE ÎN SECOLUL XX LONDRA 19 (Agerpres). — Problema tratamentului la ca­re sunt supuşi deţinuţii politici din coloniile engleze din Fede­raţia Arabiei de sud a revenit în actualitate. Este vorba, după cum relatează agenţia Reuter, despre noi mărturii privind si­tuaţia deţinuţilor politici din Aden, conţinute într-un raport special al organizaţiei europene (cu sediul la Stockholm) a Co­­mitetului pentru „Amnistie inter­naţională", consacrat acestei probleme. In acest document, alcătuit pe baza declaraţiilor a 164 de foşti deţinuţi în închisorile din Aden, sunt citate 13 cazuri de torturi la care au fost supuşi aceştia. Din declaraţii reiese că în timpul interogatoriilor, deţi­nuţii au fost supuşi la torturi demne de inchiziţie. Pentru a obţine declaraţia „vinovăţiei" lor, după cum reiese din raport, s-a recurs la smulgerea unghii­lor, arderea cu ţigara etc. In urma unui asemenea interoga­toriu, care durează patru săp­­tămîni, prizonierul ajunge într-o asemenea stare încît nici fami­lia sa nu-l mai poate recu­noaşte. Raportul a provocat o vie reacţie în presa londoneză. Zia­re de diferite orientări au publi­cat extrase din acest document cerînd, totodată, cu insistență guvernului să ia măsuri urgente, care să pună capăt stării de lu­cruri din Aden. 40.372 TUNISIA. — La centrul şcolar profé siónál de la Sukra, in apropiere de Tunisia, eleve aparținind unei clase de tehnicieni agricoli participă la o lecție practică.

Next